Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Referat
Tema: Propaganda lui Putin pe tema exterminării evreilor
Cumunicare politică
BUCUREȘTI 2023
1
Cuprins
Introducere.......................................................................................................................................3
Discursul lui Putin la Forumul Mondial al Holocastului.................................................................4
Rădăcinile sovietice ale antifascismului și antisemitismului...........................................................5
Expansiunea propagandei Kremlinului în Europa...........................................................................6
Perpetuarea propagandei..................................................................................................................6
Propaganda antinazistă în razboiul cu Ucraina................................................................................7
Concluzii........................................................................................................................................10
Bibliografie....................................................................................................................................11
2
Introducere
Liderii ruși și separatiștii din Donbas folosesc termenul "fascist" pentru a descrie orice
ucrainean care a susținut EuroMaidanul sau pe cei care nu văd Ucraina în Russkiy Mir (Lumea
rusă). Cu toate acestea, rădăcinile acestor desemnări și utilizarea lor de către cei din Occident în
prezent pot fi urmărite mult mai devreme decât recenta criză din Ucraina. În Uniunea Sovietică,
desemnări precum "naționalist burghez" și "nazist" au fost aplicate ucrainenilor de orice
convingere ideologică, de la național-comunist la naționalist, trecând prin liberal și naționalist, și
atât vorbitorilor de ucraineană, cât și celor de rusă. În mod similar, "antisionismul" pe care URSS
l-a promovat și pe care separatiștii din Donbas continuă să îl promoveze este o formă camuflată
de antisemitism.
Naționalismul, rasismul, antisemitismul și xenofobia nu sunt apanajul extremei drepte. Este
suficient să cităm Complotul Medicilor din Uniunea Sovietică a lui Iosif Stalin la sfârșitul anilor
1940 și începutul anilor 1950 și campania antisemită din Polonia comunistă din 1968. Stalin
plănuise să deporteze toți evreii sovietici în Gulag; din fericire, moartea sa în 1953 a împiedicat
punerea în aplicare a acestei politici. Naționalismul a funcționat prin intermediul regimurilor
comuniste din Uniunea Sovietică, China, Coreea de Nord și Cuba, în timp ce partidele separatiste
și naționaliste din Scoția, Țara Galilor, Quebec și republicanii din Irlanda sunt de stânga.
Grupurile teroriste din America Latină au fost în mod tradițional marxiste și de stânga,
naționaliste antiamericane.3
Propaganda, astăzi, reprezintă o activitate fină în câmpul mediatic ce are ca obiectiv formarea
opiniei publice. Propaganda constituie totdeauna fie o informație special pregătită, fie o
informație trucată în mod premeditat în scopul obținerii unui rezultat politic și care evită o
apreciere neutră a acțiunilor și evenimentelor, împedicând interpretarea lor. Propaganda
nivelează orice gândire critică. Propaganda determină publicul să renunțe șa întrebări și
comparații. Ea utilizează doar două culori: negru și alb. În Rusia, propaganda demult a substituit
știrile, în buletinele de știri se promovează insistent și încontinuu antiamericanismul, se
2
Ibidem pp. 129-131.
3
Taras Kusio, The soviet roots of anti-fascism and antisemitism, 2016, pp. 93-94
5
exagerează criza migranților din Europa și degradarea morală, în special, a Uniunii Europene.
Suntem martorii revenirii în câmpul media a retoricii sovietice din perioada războiului rece.
Propaganda Kremlinului a luat amploare încă în 2012 și s–a amplificat, în perioada protestelor
din Kiev. Spre deosebire de propaganda sovietică din perioada războiului rece, care propaga
realizările Uniunii Sovietice și modul de trai în URSS, actuala retorică propagandistică a devenit
mai agresivă și încearcă să provoace un haos informațional. Internetul s-a transformat într-un
instrument foarte puternic în mâna propagandiștilor. Datorită acestuia, propaganda nu cunoaște
hotare. Orice dezinformare este răspandită instantaneu în rețeaua globală. Informația falsă - fake-
news - este tirajată de presa clasică chiar dacă sursele sunt dubitabile, neverificate.4
Perpetuarea propagandei
Uniunea Sovietică a produs propagandă antisionistă în cea mai mare parte a existenței sale,
când au fost publicate milioane de exemplare de literatură antisionistă, iar aceasta continuă să
influențeze Homo Sovieticus contemporan în DNR, LNR și Rusia. Antisionismul a fost difuzat
pe scară largă la televiziunea și radioul sovietic. Acesta a comparat sionismul cu nazismul și a
afirmat că sioniștii sunt în cârdășie cu masonii. În mod paradoxal, sioniștii erau descriși în
aceeași nișă ideologică cu "fasciștii", care împreună cu Occidentul capitalist și complexul
militar-industrial american căutau să domine lumea. Autori de propagandă precum Iurii
Kolesnikov, Lev Korneev și Evgheni Evseev s-au concentrat pe presupusa colaborare dintre
sioniști și naziști, prin intermediul unei conspirații între evrei, SS-ul nazist și Gestapo-ul.
Sionismul și Apartheidul au fost presupuse a fi colaboratori politici, deoarece rasismul modern a
apărut din tradiția iudeo-creștină, în care evreii sunt poporul ales al lui Dumnezeu, iar
francmasonii sunt în esență evrei seculari. Antisioniștii sovietici au urmat aceleași căi ca și acei
istorici revizioniști occidentali care au minimalizat numărul evreilor uciși în Holocaust.
În anii 1970, memorandumul lui Valerii Emelyanov adresat Comitetului Central al Partidului
Comunist al Uniunii Sovietice și Prezidiului Sovietului Suprem, de exemplu, conținea șase
afirmații scandaloase: Sionismul controlează economia și mass-media din Occident; toți oamenii
din lume sunt sclavii evreilor; evreii au ca obiectiv să domine lumea până în anul 2000; aceștia
se vor folosi de francmasoni pentru a-și atinge obiectivul; principala organizație conspirativă
evreiască este B'nai B'rith; și că organizația pentru drepturile omului Amnesty International,
diverse grupuri de disidenți din URSS, Roy Medvedev, Aleksandr Soljenițîn și Andrei Saharov
sunt cu toții agenți ai sioniștilor și francmasonilor. Includerea lui Soljenițîn în acest grup este,
4
PERU-BALAN, A., BAHNEANU, V. Războiul informațional, propaganda, fake-news: controlul asupra percepției
publice. In: Moldoscopie. 2018, nr.1, pp. 133.
6
retrospectiv, paradoxală, deoarece spre sfârșitul vieții sale a devenit un purtător de cuvânt al
propagandei lui Putin împotriva Revoluției Portocalii și un apologet al regimului său autoritar.
Comitetul public sovietic antisionist și Asociația avocaților sovietici au publicat o Carte albă,
într-un tiraj de 150.000 de exemplare, pentru a "demasca" ideologia și practicile sionismului
internațional. Cartea Albă și alte exemple de antisionism au fost condamnate cu fermitate de
Conferința Națională a Evreilor Sovietici pentru denigrarea poporului evreu, a diferitelor figuri
religioase evreiești și a statului Israel. Broșurile și cărțile antisioniste sovietice nu erau altceva
decât atacuri antisemite codificate. Piesele de propagandă, cum ar fi Iudaismul fără
înfrumusețare a lui Trofim Kichko, au fost publicate în milioane de exemplare și au influențat o
întreagă generație de oameni sovietici care astăzi se află la putere în Rusia și în DNR și LNR.
Antisionismul era răspândit în cadrul direcției politice a forțelor armate, KGB-ul (unde Putin a
fost ofițer între 1975 și 1991), precum și a influențat puternic aripa naționalistă și conservatoare
rusă a Partidului Comunist Sovietic. Antisionismul a pătruns într-un număr mare de cărți de
ficțiune ale unor autori, precum Ivan Șevțov, în care răufăcătorii erau întotdeauna evrei și erau
prezentați ca niște criminali.5
Rusia a invocat „denazificarea” Ucrainei drept motiv pentru invazia Ucrainei: de aceea o
numeşte „operaţiune specială” şi nu război. Este un mesaj de propagandă pe care Moscova l-a
dus la extrem când ministrul rus de externe Serghei Lavrov a susţinut că şi Hitler avea origini
evreieşti. El încerca astfel să explice cum poate pretinde Rusia că luptă împotriva naziştilor într-o
ţară cu un preşedinte evreu.
Este o propagandă simplistă, dar şi o narativă pe care Rusia a mizat pentru a-şi legitima
războiul. Dar de ce crede că poate fi convingătoare şi, mai ales, cui îi este adresată - ruşilor
trimişi să lupte în Ucraina? Sau mai degrabă audienţei occidentale? Pentru că şi în Occident se
obişnuieşte ca anumite persoane, ţări şi grupuri să fie catalogate drept naziste sau neonaziste.
Media vestice are referinţe frecvente la adversarii politici de pe dreapta ca fiind după caz
„fascişti”, „neonazişti” sau adepţi ai „supremaţiei albilor”.
Rusia se foloseşte de această scurtătură furnizată de discursul politic occidental pentru a da
impresia de legitimitate, dar apelează şi la altă o tactică întâlnită la ţările vestice: porneşte de la
exemple ale extremei dreapte ucrainene pe care le cataloghează ca „naziste”, după care le
generalizează pentru a compromite întreaga naţiune.
Un exemplu cheie în acest sens este menționarea unității Batalionului Azov ca exemplu al
modului în care Rusia luptă împotriva "naziștilor". Rusia se folosește de mass-media și de
5
Taras Kusio, The soviet roots of anti-fascism and antisemitism, 2016, pp. 96-97
7
prietenii săi din Occident pentru a promova afirmațiile potrivit cărora există "neonaziști" în
Ucraina, făcând referire la această singură unitate.
Acuzația Rusiei că dușmanii săi sunt "naziști" sau "fasciști" are o istorie lungă, care datează din
anii 1920. Comuniștii s-au mobilizat împotriva fasciștilor din Europa în anii 1920 și 1930. Mai
târziu, când Germania nazistă a invadat Rusia, a fost rândul sovieticilor să își etaleze lupta
împotriva nazismului și fascismului. Este legitim să observăm că sovieticii au jucat un rol major
în înfrângerea nazismului. Cu toate acestea, după ce i-a învins pe naziști, mașina de propagandă
sovietică a continuat să îi numească pe inamici "fasciști".
Moscova știe că, dacă își numește inamicii "naziști" suficient de mult, presa occidentală va
trebui fie să accepte această terminologie, fie să o dezbată. Acest lucru îi va face pe unii oameni
să se gândească "poate că rușii au dreptate" sau cel puțin unii dintre ei se vor gândi în
subconștient la "nazist" când se vor gândi la Ucraina. The New York Times a explicat în martie
"de ce Putin invocă naziștii", iar The Guardian a remarcat "antisemitismul care animă afirmațiile
lui Putin". Organizaţia media americană „National Public Radio” a scris că lupta lui Putin
împotriva naziştilor este o încercare de distorsionare a istoriei.
Un alt motiv pentru care Moscova a crezut că acuzațiile sale de propagandă "nazistă" vor fi bine
primite a fost faptul că, timp de ani de zile, mass-media din Rusia a difuzat propagandă în limba
engleză în tot Occidentul. Prin intermediul unor canale precum RT în diferite limbi și site-uri
precum Sputnik, Rusia promova diverse narațiuni despre care credea că vor provoca haos în
Occident. Asta înseamnă că, uneori, presa rusă promova puncte de discuție de extremă dreapta
împotriva migranților sau a drepturilor homosexualilor, dar alteori promova "dizidenții" de
extremă stânga din Occident, vorbind despre persoane precum Noam Chomsky sau alții.
Cu toate acestea, Rusia a urmărit, de asemenea, modul în care acuzația de "nazism" a dușmanilor
este folosită de mass-media și de politicienii occidentali. În special în SUA, este obișnuit ca
discuțiile politice să se transforme rapid în "ești nazist".
În timpul erei Trump, era obișnuit ca stânga să acuze administrația Trump de "naționaliști albi"
sau "alt-right" și "naziști". Dar aceste acuzații durau de ani de zile. În timpul administrației Bush,
George W. Bush a fost acuzat că este fascist. Practic, în SUA, toată lumea care este un inamic
politic este adesea un "nazist" sau "fascist".
Rusia a crezut că, dacă Occidentul a fost ticluit în acești termeni, atunci va accepta la justa
valoare afirmația că Ucraina este "nazistă". Rusia a folosit aceste afirmații și în trecut despre
Ucraina, făcând să pară că conflictul său din Ucraina din 2014 a fost împotriva "naziștilor".
Acuzația Rusiei, precum și a criticilor guvernului ucrainean, a fost că Ucraina comemora
"colaboratorii" din timpul ocupației naziste a Poloniei în anii 1940. Aceasta a inclus afirmații
potrivit cărora Ucraina îmbrățișa un trecut naționalist de extremă dreapta.
8
Holocaustul a fost folosit în aceste discuții, iar evreii au fost, de asemenea, forțați să se afle în
centrul revendicărilor și contrazicerilor. Cărți precum Războiul hibrid al lui Putin și evreii:
Antisemitism, Propaganda, and the Displacement of Ukrainian Jewry de Sam Sokol au explorat
această problemă.
Ultimul aspect al afirmațiilor Rusiei cu privire la faptul că Ucraina este "nazistă" este că a
încercat să folosească epoca Holocaustului ca parte a acestui subiect de discuție. Când criticii
invaziei lui Putin au remarcat că Zelensky este evreu, replica a devenit acum că evreii au lucrat
cu naziștii. Această acuzație are rădăcini și în Occident. Acuzațiile de colaborare evreiască
datează de mai multe decenii. Unii au folosit acest lucru ca pe o explorare onestă a istoriei,
observând dificultățile cu care s-au confruntat evreii care au trăit sub controlul nazist. Alții, însă,
au încercat adesea să întoarcă această afirmație pe dos, să folosească afirmațiile privind legăturile
dintre evrei și naziști ca exemple ale modului în care evreii au devenit "iudeo-naziști" în Israel
sau, în cuvintele unui istoric britanic, cum victimele evreiești ale Holocaustului au devenit acum
victime ale palestinienilor, ca parte a unui cerc istoric în care cel abuzat devine abuzator.
În această narațiune, exploatată de extremiștii anti-israelieni, antisemiți și extremiști din
Orientul Mijlociu, Israelul și evreii sunt adesea comparați cu naziștii. Niciun alt grup nu este
comparat atât de sistematic cu proprii persecutori precum evreii. Acest lucru face parte dintr-un
proces în care mulți simt că pot folosi istoria evreiască împotriva evreilor și a Israelului. Această
răstălmăcire a istoriei a fost folosită de politicienii britanici și americani, în care evreii sunt
acuzați că nu "învață" din Holocaust sau că nu se comportă corect pe baza statutului lor de
victime. Pe scurt, atunci când evreii fac ceva greșit, sunt imediat numiți "naziști", în timp ce alte
grupuri minoritare nu vor fi acuzate rapid că sunt proprii lor persecutori.
Acest ultim aspect al afirmației pernicioase că evreii sunt și ei "naziști" face parte din ultima
narațiune venită de la Moscova. Moscova crede în mod clar că nu există linii roșii în ceea ce
privește această retorică. Aceasta este o schimbare față de tendința obișnuită a lui Putin de a
respecta comunitatea evreiască din Rusia și, de asemenea, de a avea relații amiabile cu Israelul.
Războiul declanşat în Ucraina a dezgropat fantome ale trecutului doar că propaganda rusă de
obicei convingătoare nu a prins de data asta - Rusia nu a reuşit să aibă ecou în sudul global sau în
ţările ce tind să creadă în apelativul „nazist”; şi propaganda nu convinge nici în Rusia, fiind
menită în primul rând să compromită. În acest sens, scopul ei este să fie auzită de măcar câteva
voci din Vest.6
Concluzia
6
SETH J. FRANTZMAN, Why Russia thought its 'Nazi' claims would be convincing – analysis,
https://www.jpost.com/international/article-705802, 2022
9
Propaganda și războiul informațional au devenit astăzi, în contextul confruntărilor geopolitice și
al partajării sferelor de influență pe diferite meridiane ale globului, cea mai eficientă armă
politică. În era modernă, războaiele nu se mai poartă şi câştigă pe frontul clasic de luptă, în plan
fizic, ci pe planul informațional, pe planul inteligenței şi al psihicului uman. Istoria devine un
instrument utilizat de putere, o armă de luptă atât împotriva dușmanilor regimului, cât și pentru
mobilizarea societații. Istoria creează emoție, de aceea este folosită pentru a consolida ura față de
străini, obsesia cetății asediate, forțând comparații între diferite epoci si evenimente care să
conducă adesea la concluzii aberante. Din punctul de vedere al Kremlinului, istoria nu este ceva
ce trebuie ținut minte și studiat, ci ceva ce trebuie gestionat. Iată cum memoria istorică a fost
transformată într-un instrument pentru a îndeplini ambițiile geopolitice ale Kremlinului.
Bibliografie
Armand Goșu, Rusia o ecuație complicată, 2021.
SETH J. FRANTZMAN, Why Russia thought its 'Nazi' claims would be convincing – analysis,
https://www.jpost.com/international/article-705802, 2022, accesat 19.01.2023.
10
11