Sunteți pe pagina 1din 7

Ministerul Educatiei – Universitatea Ovidius Constanta

Facultatea de Ed.Fizica si Sport anul 1


Modulul 1 psihopedagogic

Biliboaca Cristina Iuliana (Vlase)gr 1 EFS 8.01.2023

Dezvoltarea identitatii de sex -rol in perioada adolescentei

Adolescența este o perioadă de explorare și de auto-descoperire. Este o perioadă în care nu mai


vrei să fi considerat un copil,  în care încerci să faci orice te rupe de această perioadă și te face un
”om mare” și responsabil. Este vârsta la care te opui prin tot felul de comportamente, prin
consum de alcool, tutun și, cel mai important, chiar și sex pentru a te rupe de etapa copilăriei.

În ceea ce privește genul, fetele tind în această perioadă de criză să dezvolte relații ferme de
atașament sau să caute alternative pentru a ieși din criză. Băieții, în momentele de criză, tind să
nu se comită în activități sau relații. Singurele angajamente sunt reflectări ale părerilor părinților
sau ale altor persoane din grupul de prieteni. Pe de altă parte, băieții tind să nu formeze deloc
angajamente și nici să caute o soluție pentru criza în care se află.

În ceea ce privește dezvoltarea rolului sexual, în perioadele de criză, băieții tind să dezvolte un
comportament tipic organelor genitale, cu fluctuații; tind să se comporte fie extrem de activ, fie
extrem de moi, lipsiți de energie, cu miscări puternice, canalizând energia spre diverse scopuri de
moment (de la sporturi, la jocuri video sau orice activitate care implică concurență). Fetele tind
să se manifeste conform organelor genitale conținătoare, tind să fie deschise, orientate spre a
forma relații, spre a cunoaște și a primi experiențe. Identitatea de gen se construieşte prin
socializarea genului: reţeaua socială a adolescentului - părinţii, fraţii, surorile, bunicii, prietenii,
colegii, vecinii, imprimă copilului modele, norme, valori legate de masculinitate şi feminitate. În
prima fază copiii sunt mai ataşaţi de mamă care îi instrumentează pe aceştia cu roluri expresive
(duioşie, blândeţe), pe când tatăl are roluri instrumentale (dă bani, rezolvă probleme de ordin
factual). Mamele petrec de două ori mai mult timp cu adolescenţii decât taţii, acestea
instrumentează pe fiicele lor în roluri maritale şi maternale (călcat, spălat, mâncare). Totodată ele
sunt confidente ale adolescentelor (povestesc de prima întâlnire, primul sărut, rezultate şcolare).
Este dovedit că diferențe de rol sexual și felul în care te comporți sunt învățate, nu vin din
interior. Taţii sunt centraţi pe dezvoltare normativă: ce ai învăţat, ce ai făcut, de ce ai nevoie.
Acesta petrece mai mult timp liber cu copiii, pe când mama petrece timp în desfăşurarea
activităţilor casnice, de aceea există probabilitate mai mare de conflict cu acestea (Stănciulescu,
1997). Băieţilor li se acordă mai multă liberatate, pe când fetelor le este restricţionată (au ore de
intrare în casă, sunt mai des căutate la telefon) (Dworetzky, 1993). E nevoie de educaţie
parentală, pentru ca adulţii să ţină pasul cu noile schimbări societale ce imprimă identităţi
multiple adolescenţilor (Stănciulescu, 1997). Părinţii trebuie să fie parteneri în rolurile parentale,
e nevoie de comunicare şi respect mutual pentru ca adolescenţii să achiziţioneze o identitate
socială de gen pozitivă (Santrock, 1996). Totodată în adolescenţă este conturată şi identitatea
sexuală, interesul pentru acest aspect creşte, se descoperă modalităţile de exprimare şi orientare
sexuală. Principalele surse de informare în procesul socializării sexuale sunt: mass media,
internetul, revistele de profil, grupul de prieteni. Topicile sunt diverse: orientare sexuală,
contraceptive, boli cu transmitere sexuală, pornografie, partenerul ideal, avort (Chapin apud
Westerlund et al., 2012). Sexualitatea implică în cazul fetelor şi afectivitate, în cazul băieţilor
este un act pur carnal. Sexualitatea premaritală devine un trend astăzi. Începerea vieţii sexuale
este privită ca o confirmare a maturităţii. Din păcate există şi consecinţe nefaste, care de cele mai
multe ori nu sunt luate în calcul de către adolescenţi: sarcini nedorite, boli cu transmitere
sexuală: Hiv/Sida, sifilis. Ar trebui să fie realizate mai multe campanii de informare în rândul
tinerilor sau profesorii să desfăşoare ore de dirigenţie cu tematica sexualităţii pentru o conturare
corectă a identităţii.

Cauzele genetice sau psihologice


Identitatea sexuală și orientarea sexuală sunt influențate de evenimente care s-au întâmplat în
perioada de dezvoltare a creierului, atunci când se afla sub influența hormonilor steroizi de
dezvoltare, a genelor și a factorilor ce țin de corpul mamei.

Diferențele structurale și funcționale ale nucleului hipotalamic și ale altor zone din creier diferă
în funcție de orientarea sexuală sau identitatea sexuală a unei persoane. Această cauză se poate
atribui influențelor hormonilor asupra dezvoltării.

Din punct de vedere psihologic, influențele modului în care părinții te îmbrăcau, se jucau și
comunicau cu tine au un efect asupra preferințelor tale, asupra stilului tău și a modului în care te
manifești în prezent.

Asumarea sociala a identitatii sexuale


 Recunosc gânduri sau comportamente, dar le consider de neacceptat. Caut
informații despre homosexualitate.
 Accept posibilitatea de a fi gay. Pot accepta identitatea de a fi gay, dar nu pot
accepta comportamentele sexuale.
 Accept probabilitatea de a fi gay, caut să întâlnesc activ alte persaone gay. Mă
simt ca parte din comunitate.
 Accept imaginea de sine gay si am contact crescut cu subcultura gay. Apare furie
împotriva societății anti-gay.
 Apare imersia în cultura gay. Mă dezvălui părinților, prietenilor și apropiaților.
 Identitatea sexuală este complet integrată în sine.
În cadrul persoanelor heterosexuale, observ gândurile mele cu privire la sexul opus, cât și
comportamentul.

 Accept posibilitatea de a încerca să mă aproprii de celalalt sex.


 Caut să întâlnesc persoane de același sex care sunt în relații pentru a observa cum
se manifestă cu partenerii lor.
 Observ cum mă comport eu cu celalalt sex.
 Accept diferențele dintre mine și alții în a mă comporta cu celalalt sex.
 Integrez modul în care eu ma comport cu celalalt sex.
Familia – barieră sau suport în asumarea sexuală?
Așteptările părinților deseori sunt șocante și pot stârni furie, iar în cazul părinților cu valori
tradiționale asupra sexualității, aceste așteptări pot afecta abilitatea de dezvăluire.

Majoritatea băieților au acceptat să se dezvăluie mamei, fiind un model mai înțelegător.

Modul în care îți percepi părinții poate avea un rol în motivarea pe care o sim

Un comportament sexual normal înseamnă ca tu să simți, să gândești și să te manifești conform


vârstei la care te afli.

Anormalitatea este orice comportament prin care nu te comporți specific vârstei tale și prin care,
în același timp, îți faci rău sau îi deranjezi pe ceilalți ori îi rănești.

Așadar, accentul pică foarte mult pe consimțământ.


Un comportament anormal este hipersexualizarea – când consideri că absolut orice gest pe care
îl face sexul opus este pentru a face sex cu tine sau când singurul lucru pe care îl vrei este acela
de a face sex și atât.
Această tendință apare pentru că în familie nu ți s-a vorbi despre sexualitate, motiv pentru care
acum o consideri ca ceva special de făcut, ceva ce nu toți fac.
Acceptarea identității sexuale este resimțită printr-o serie de reacții:

La început, descoperi intern orientarea sexuală urmată de o stare de nedumerire, care de altfel
este o reacție normală la confuzie. Apoi, confuzia este urmată de rușine, frică de abandon și,
ulterior, ignorarea sau minimalizarea atracției sexuale, urmată de negocierea faptului că există
posibilitatea de a fi bisexual – testezi și observi cum te simți in jurul diferitelor persoane. Apoi
vine negarea, o negare totală a sexualității care duce la lipsa explorării sexuale.

În faza a doua apare etapa de explorare a propriului tău corp, a ceea ce te atrage la tine și la
ceilalți.

În faza a treia apare o acceptare incompletă a orientării tale sexuale bazată pe faptul că îți dai
seama că orientarea pe care o ai nu îți schimbă persoana și felul în care ești tu.

În faza a patra poți să realizezi că există persoane de aceeași orientare cu a ta și poate apărea
comportament sexual de flirtare.
În faza a cincea te poți simți în siguranță să te dezvălui prietenilor apropiați.În faza a șasea pot
apărea conflicte sau sentimente de frustrare cu privire la modul în care societatea privește
diferențele de identitate sexuală contra modului în care sunt trăite.

În faza a șaptea apare sentimentul de mândrie cu privință la apartenența grupurilor minoritare.

În faza a opta apare acceptarea totală a sinelui și integrarea treptată în societate.

Pe masura ce adolescentii intra in perioada pubertatii, incep sa se intalneasca mai des cu un

partener de sex opus si multi dintre ei devin activi sexual.

Pentru multi dintre ei, impulsurile sexuale sunt cele mai intense in timpul adolescentei.

Mai mult de jumatate dintre adolescenti si-au inceput viata sexuala pana la varsta de 17 ani. Pana

la varsta de 18 ani, 65% dintre fete si 68% dintre baieti si-au inceput viata sexuala.
Chiar daca sunt activi sexual sau nu, adolescentii au nevoie de suport pentru a lua decizii
responsabile referitoare la sex. Discutiile despre sex nu incurajeaza activitatea sexuala in randul
adolescentilor; de fapt, unele studii arata ca o discutie deschisa si onesta despre sex, poate
preveni sarcinile nedorite la adolescenti sau poate chiar sa intarzie debutul inceperii vietii
sexuale. Purtarea unei discutii deschise, sincere cu adolescentul va depinde in mare masura de
relatia parinte-adolescent construita pana in acel moment. Ideal, ar trebui incepute discutiile
despre sex cat timp adolescentul se afla in scoala generala.
O buna modalitate de a incepe o discutie referitoare la sex, este de a admite in primul rand ca
o conversatie despre sex poate fi incomoda, dar adolescentului n-ar trebui sa-i fie frica sa puna
intrebari. Totusi discutiile cu adolescentii despre sex si sexualitate nu ar trebui sa fie singulare.
Pe masura ce cresc sau se maturizeaza, copiii in mod normal isi pun intrebari legate
de sexualitate. Cu cat pot fi indrumati mai bine, cu atat vor fi mai bine pregatiti sa ia decizii
responsabile. Daca se intampina o nesinguranta pentru inceperea unei astfel de discutii, sa se
foloseasca ca exemplu o situatie din viata de zi cu zi pentru a sparge gheata. Se pot folosi
exemple de la televizor sau exemplul unei sarcini accidentale la o adolescenta pentru a deschide
o conversatie despre sex sau intalniri.
Biblioteca proprie, biserica, alte institutii clerice sau diverse organizatii pot constitui o sursa de
informatii ajutatoare in discutiile cu copiii despre sex sau alte probleme familiale. Organizatiile
ofera atat pentru adolescenti cat si pentru parinti, consiliere si cursuri despre sex, intalniri si
despre alte probleme importante.

Cum îmi găsesc fericirea și liniștea dacă sunt diferit?


Orice persoană simte să aparțină de un grup în care să se exprime liber și în care să fie alături de
semeni cu aceeași viziune, cu aceleași pasiuni, cu aceleași hobby-uri. Câteodată nevoia de a
aparține de grupuri te poate face să te simți ca un “outsider” dacă nu te comporți asemenea lor,
fapt ce aduce multă suferință. Însă nu este vina ta. Nu este vina ta pentru tot ce îți reproșează
ceilalți, nu este vina ta pentru că ești diferit. Toți suntem diferiți. Și asta este frumusețea
umanității. Suntem unici.
Respingerea care vine din partea altora spune ceva despre ei, nu despre tine. Ai vrea să aparții de
un grup în care ești criticat, judecat și insultat sau hărțuit? Mai mult ca sigur nu. Ai vrea să
aparții de un grup în care ești hărțuit pentru că porți încălțăminte colorată, iar restul celor din
grup poartă încălțăminte albă sau neagră? Sună absurd, nu-i așa, să fii hărțuit pentru încățămintea
ta?! Ce poți face atunci? Să găsești alt grup!

Integrarea într-o comunitate în care ești acceptat pentru ceea ce ești, nu pentru ce încălțăminte
porți sau pentru ce sexualitate ai, îți poate oferi confortul și siguranța de care ai nevoie..

Sexualitatea nu ”se formează”. Sexualitatea este prezentă încă din uter, existând studii care arată
că unii fetuși masculini se masturbează.Așadar, suntem făcuți din sex, iar sexualitatea se dezvoltă
odată cu noi pe întreaga perioadă a vieți

Adolescența este o perioadă de explorare și de auto-descoperire.Este o perioadă în care nu mai


vrei să fii considerat un copil,  în care încerci să faci orice te rupe de această perioadă și te face
un ”om mare” și responsabil. Este vârsta la care te opui prin tot felul de comportamente, prin
consum de alcool, tutun și, cel mai important, chiar și sex pentru a te rupe de etapa copilăriei.

În ceea ce privește genul, fetele tind în această perioadă de criză să dezvolte relații ferme de
atașament sau să caute alternative pentru a ieși din criză. Băieții, în momentele de criză, tind să
nu se comită în activități sau relații. Singurele angajamente sunt reflectări ale părerilor părinților
sau ale altor persoane din grupul de prieteni. Pe de altă parte, băieții tind să nu formeze deloc
angajamente și nici să caute o soluție pentru criza în care se află.

În ceea ce privește dezvoltarea rolului sexual, în perioadele de criză, băieții tind să dezvolte un
comportament tipic organelor genitale, cu fluctuații; tind să se comporte fie extrem de activ, fie
extrem de moi, lipsiți de energie, cu miscări puternice, canalizând energia spre diverse scopuri de
moment (de la sporturi, la jocuri video sau orice activitate care implică concurență). Fetele tind
să se manifeste conform organelor genitale conținătoare, tind să fie deschise, orientate spre a
forma relații, spre a cunoaște și a primi experiențe. Este dovedit că diferențe de rol sexual și felul
în care te comporți sunt învățate, nu vin din interior.

Cauzele genetice sau psihologice

Identitatea sexuală și orientarea sexuală sunt influențate de evenimente care s-au întâmplat în
perioada de dezvoltare a creierului, atunci când se afla sub influența hormonilor steroizi de
dezvoltare, a genelor și a factorilor ce țin de corpul mamei.

Diferențele structurale și funcționale ale nucleului hipotalamic și ale altor zone din creier diferă
în funcție de orientarea sexuală sau identitatea sexuală a unei persoane. Această cauză se poate
atribui influențelor hormonilor asupra dezvoltării.
Din punct de vedere psihologic, influențele modului în care părinții te îmbrăcau, se jucau și
comunicau cu tine au un efect asupra preferințelor tale, asupra stilului tău și a modului în care te
manifești în prezent. Perioada de dezvoltare a vietii umane cuprinsa intre pubertate si maturitate
este definita ca fiind adolescenta. Sexualitatea adolescentilor se defineste ca fiind activitatea
sexuala cuprinsa intre pubertate si maturitate, aproximativ intre varstele de 12 si 21 ani.
Incepand cu Freud s-a adus pentru prima oara la lumina sexualitatea infantila, adica s-a scris
public, fara rusine si culpabilizare, ca sexualitatea se manifesta inca de la nastere. Mai mult,
chiar, descoperirile recente si posibilitatile de vizualizare a evolutiei fatului in uterul matern au
aratat ca viata sexuala este dinamica de la conceptie, nu doar de la nastere.  De ce mentionez
acest lucru? Pentru ca inca de atunci, apar primele elemente de legatura emotionala intre mama si
copil, a atasamentului, fapt ce sta la baza dezvoltarii capacitatii de a intra in relatie cu cineva, de
a crea intimitate.
Pe langa diferentierea fiziologica intre sexe exista si diferentierea psihologica, diferentieri care la
adolescenta contribuie la formarea si definitivarea identitatii psihosexuale. In formarea identitatii
sexuale, un rol fundamental le revine parintilor si interactiunii parinti-copii cu contributii la
formarea sex-rolului.
Indiferent insa de sex, desprinderea morala de familie este un “moment critic” prin care, in
cursul adolescentei, se produce individualizarea persoanei si, o data cu aceasta, dobandirea
identitatii sale. Acesta este aspectul psihologic, pentru ca, in realitate, familia de origine si
parintii nu pot fi niciodata abandonati complet de catre tineri. Un rol deosebit de important il are
si cadrul sociocultural din care provine fiecare persoana. Astfel fiecare dintre noi ne formam
identitatea sexuala in functie si de mostenirea dobandita prin normele culturale, sociale si
familiale in care ne-am nascut si crescut.
Initierea sexuala din perioada adolescentei este legata, asa cum am mentionat anterior, de
modelul sociocultural si de valorile moral-religioase ale grupului social si ale epocii istorice
carora le apartine persoana respective.
In inchieiere doresc sa citez cateva randuri representative perioadei adolescentei;
Frunte semeaţă de pisc îndrăneţ;
Adolescenta?nesupunere-n toate;
Iubire pură pentru fiinţa din vis;
Si râs, dar şi plâns!
Poezie de Ana Vida
,,Iubirea adolescentina,poate infrunzi si stalpii de telegraf’’ de Vasile Ghica

Leonard Pitt scria intr – un articol de Knight Rider- Tribune News services : ,,Sarcina de a dirija
copiii catre matuitate este o grea misiune. Pretul unei greseli nu a fost niciodata atat de mare si
nici cultura pop nu a fost mai decisa sa calce in picioare inocenta lor. Iata de ce parintii sunt
solicitati sa respecte avertismentele, pentru ca intr – o zi veti fi nevoit sa va lasati copilul sa
innoate singur intr – o mare de sex pe care o reprezinta societatea. Iar inainte de a se intampla
acest lucru v-a trebui sa- i invatati sa innoate.’’

Bibliografie:
https://adolescenti.deprehub.ro/2021/01/28/sexualitatea-intre-acceptare-si-criza/
www.viatadeliceu.ro
Vasile Dicu Lucia : Introducere in psihologia jocurilor si psihosexulitate.Editura Fundatia
Romana – Bucuresti
Eyre Lind&Richard – Cum sa le vorbesti copiilor despre sexualitate.
Ed.Tei 2010

S-ar putea să vă placă și