Elev: Cristea Ana

Clasa: XII C

Cum se construiesc amintirile si cum ne construiesc ele pe noi

Oameni pe care i-am întâlnit în viață, importanți sau doar chipuri pe care nu le-am putut uita,
întâmplări care ne-au adus la răscruce sau fapte banale, de zi cu zi, un zâmbet, un gust, un miros
anume – toate rămân înscrise în memorie, majoritatea învăluite în aura emoțiilor, pozitive sau
negative și formează istoria fiecărui om. Memoria este „hardware-ul” pe care sunt stocate toate
amintirile care compun povestea de viață a unei persoane. Dar cum se formează amintirile din
perspectiva creierului nostru? Care este rolul memoriei în existența noastă? Cum ar fi viata
omului fara memorie? Sunt cateva intrebari la care voi incerca sa raspund avand la baza discutia
din cadrul emisiunii ”Izvoare de filosofie: Bazarul memoriei sau rolul amintirilor în construcția
sinelui”.
Memoria, o tema pe cat de banala pe atat de complexa,este una din favoritele mele si am ales
o din prisma curioitatii mele de a intelege mai bine cum funcționează structura de baza a
creierului fara de care fiinta nu ar mai putea trai. Emisiunea aleasa are ca tema problema
memoriei si a reamintirii, una dintre cele mai importante probleme filosofice inca de la Platon.
De-a lungul întregii istorii a filosofiei, ideea de memorie și rolul jucat de aceasta în cadrul
existenței umane au stârnit curiozitatea unora dintre cei mai importanți gânditori. De la
anamnesis-ul lui Platon, la Confesiunile lui Augustin și până în epoca contemporană, la un
gânditor precum Paul Ricoeur, filosofii s-au interogat atât asupra modului în care amintirile se
formează, cât și asupra rolului pe care reamintirea formarea cunoașterii și înțelegerii noastre
despre lume.
În ultimele decenii însă, memoria nu a rămas doar un concept filosofic, ci ea a intrat și în
preocupările oamenilor de neuroștiințe. Astfel, am început să înțelegem din ce în ce mai multe
despre substratul biologic al memoriei noastre și despre mecanismele cerebrale prin care această
facultate a conștiinței se formează. Aproape fiecare aspect al vieții noastre este asociat cu nevoia
de a ne aminti ceva. Acest lucru se datorează faptului că totul în lumea noastră este evaluat în
termeni de timp. Dacă nu am avea memorie, atunci toată viața ar fi un prezent infinit, pliat până
la dimensiunea unui singur moment care trece în momentul prezent și dispare în neant. Fără
memorie, o persoană nu ar avea nici individualitate, nici experiență, nici capacitatea de a
acumula cunoștințe în procesul de învățare. Memoria dă integritate gândurilor și acțiunilor
noastre, o folosim constant: gândind, comparând, evaluând, alegând, luând decizii sau desenând
ceva în imaginația noastră. Toate aceste acțiuni se bazează pe capacitatea creierului de a acumula
informații valoroase și, dacă este necesar, de a se referi la acestea. Majoritatea dintre noi nu sunt
conștienți de rolul imens pe care memoria îl joacă în viața noastră.
Lumea noastră mentală este diversă și versatilă. Datorită nivelului ridicat de dezvoltare a
psihicului nostru, putem face multe. La rândul său, dezvoltarea mentală este posibilă deoarece
păstrăm experiența și cunoștințele dobândite. Tot ceea ce învățăm, fiecare dintre experiențele,
impresiile sau mișcările noastre lasă o anumită urmă în memoria noastră, care poate fi păstrată
mult timp și, în condiții adecvate, se manifestă din nou și devine obiect al conștiinței. Datorită
memoriei, o persoană este capabilă să acumuleze informații fără a pierde cunoștințele și
abilitățile anterioare. I. M. Sechenov considera memoria „condiția principală a vieții mentale”,
„piatra de temelie a dezvoltării mentale”. Memoria este o forță „care stă la baza oricărei
dezvoltări mentale. Dacă nu ar fi această putere, fiecare senzație reală, care nu lasă nicio urmă în
urma ei, ar trebui să fie simțită pentru a miliona oară a repetării ei exact în același mod ca prima -
clarificarea senzațiilor concrete cu consecințele lor și, în general, , dezvoltarea psihică ar fi
imposibilă.” Fără memorie, spunea I. M. Sechenov, senzațiile și percepțiile noastre, „dispărând
fără urmă pe măsură ce apar, ar lăsa o persoană pentru totdeauna în postura de nou-născut”.
Funcționarea creierul, a „computerului” ultraperformant din dotarea fiecărei persoane, a
fost și încă este considerată uimitor de complexă și încă nedeplin deslușită. Însă, recentele
progrese ale neuroștiințelor și ale imagisticii au ajutat la obținerea unor informații suplimentare,
de care ne vom folosi pentru a explica procesul elaborat de formare a amintirilor. Noi trăim cu
senzația că avem un singur tip de memorie și anume cea care se ocupa cu lucrurile pe care ni le
amintim sau nu ni le amintim, dar e mult mai complicată discuția de atât. Noi, in linii mari, avem
două tipuri de memorie, și anume memorie explicită, conștientă, în care ne amintim numere de
telefon, adresa unde locuim, parolele de la carduri, site uri și așa mai departe, cat și toate
celelalte detalii despre viata noastra : oamenii din copilărie, casa în care am locuit. Dar pe lângă
asta avem una foarte interesantă care e activă din ultimul trimestru de sarcină, memoria implicită,
se ocupă cu precădere cu stări, senzații; o ramura a ei se cheamă și memorie procedurală care ne
ajuta sa ne amintim sa mergem pe bicicleta, sa inotam, toate lucrurile motrice și lucruri simple pe
care dacă le am învățat de exemplu când aveam 4-5 ani nu le mai uităm, chiar daca că nu am mai
practicat o perioadă lungă de timp. Practic noi operăm tot timpul cu astea două sisteme de
memorie doar că unul e dezvoltat, e activ înainte de a ne naște și celălalt , memoria explicita,
începe să se dezvolte cu precădere după 2 ani când devine activă o structură corticală numită
hipocamp, care se ocupă cu învățarea si cu amintiri conștiente.
Amintirile au puterea de a ne mișca adesea cand ne asteptam mai putin, o urma de tristete, o
iubire efemera, un ghem de durere, o adiere de regret, iar acesta este un semn al procesului
neuronal complex care continua in fundalul cotidianului nostru. Un om fara memorie in
conceptia mea este omul linistit,fericit care ar putea trai clipa sau momentul in care se afla fara sa
isi amintească de trecut sau de apropiatii sai, de grijile sau de necazurile care ii predomina
viata .Ar putea fi un om liber, doar dacă ar ști sa profite de acest lucru .Chiar dacă acesta nu isi
mai amintește de lucrurile “agitate” din viața lui nu înseamnă ca ele au dispărut, dar conceptul lui
asupra vieții se schimba radical ,astfel bucurandu-se de noi descoperiri si de timpul pe care il are
profitand astfel de moment. Toți oamenii ar vrea sa uite de unele lucruri neplăcute din viata lor ,
dar acest lucru este imposibil datorită faptului ca sunt stocate in memorie si apar voluntar sau
involuntar. Totodata insa memoria este o capacitatea psihica absolut necesara ,fara de care viata
nu ar fi posibila .Omul daca nu ar avea memorie ar trai într-un continuu prezent ,numai sub
influența datelor nemijlocite de reflectare, comportamentul lui fiind haotic spontan ,fara
stabilitate fără finalitate si durabilitate în timp, totul i s-ar parea nou, necunoscut, nu ar avea
posibilitatea de a utiliza rezultatele cunoașterii ,gândurile si acțiunile lui nu ar putea fi legate
unele de altele, nu ar putea întelege si învata, nu ar rezolva problemele ivite în calea sa. Fara
memorie am fi exact ca niste papusi.Am fi controlate de prezent,timp si spatiu. Papusi care
dansează pe tematică initiativei si a necunoscutului. Gravitatea lucrurilor nu ar avea nici o
semnificație pentru noi ; noi nu am gandi logic .Practic, fără memorie nu am avea imaginatie, nu
am avea percepții si senzații, pentru ca nu am știi ce înseamnă si s-ar instaura frica in noi. O viata
fara memorie ar fi un eșec supranatural. Filmul care se deruleaza zilnic in fata ochilor nostri, nu
ar însemna nimic, pentru ca am uita totul intr-o secundă. E ca si cum un magician ne-a lăsat fără
o parte importantă din noi : memoria. Nu am putea sa traim tot ce se intampla "acum".
Prin urmare, în percepția mea memoria este cea mai importantă si fundamentală capacitate
a omului fără de care ar fi imposibilă o functionare normala a personalității si dezvoltarea ei.
Memoria, în ansamblul ei, arată cine suntem, este esența pentru statutul de ființe umane
inteligente si unice. Memoria reprezinta biografia fiecaruia, traseul urmat in viata si sursa
deciziilor viitoare. Fara memorie, ne pierdem identitatea, locul si scopul pe care il avem in
familie si in societate.

Bibliografie
https://www.radioromaniacultural.ro/izvoare-de-filosofie-bazarul-memoriei-sau-rolul-
amintirilor-in-constructia-sinelui-vineri-21-ianuarie-ora-21-10/
https://www.scritub.com/sociologie/psihologie/Memoria-in-viata-cotidiana55887.php
https://ik-ptz.ru/ro/russkijj-yazyk/rol-pamyati-v-zhizni-cheloveka-psihologiya-sochinenie-na-
temu-rol-pamyati-v-zhizni.html
https://www.youtube.com/watch?v=jnlqy5zFXds
Bazarul memoriei , Veronica O’Keane