MINISTERUL EDUCATIEI, CULTURII SI CERCETARII A REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN REPUBLICA MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

REFERAT

DISCIPLINA :PSIHOLOGIE

PRFESOARA: MIRON VALENTINA

A ELABORAT : COJOCARU ANA

GRUPA:2213

CHISINAU2022
Subiectele după care mă voi caracteriza sunt :

· Memoria

· Imaginatia și creativitatea

· Comunicarea

· Motivația

· Voința

· Afectivitatea

· Caracterul

Memoria
Rolul memoriei in viata omului este extrem de relevant. Daca omul nu ar avea mem-
orie , nu ar stii cine este , de unde provine , cum se numesc membrii familiei sale , si
multe altele . Rolul memoriei este de a mentine viata unui om la realitate , la cursul
cotidian al lucrurilor din jurul sau . Si nu doar din acel moment , de exemplu un om
care nu are memorie , nu isi aduce aminte de greseala facuta cu ceva timp in urma si
o repeta.  

Făcand referire la mine pot afirma ca memoria mea este atat voluntara cat si invol-
untara . Daca sa vorbesc la mod propriu despre mine memoria mea este voluntara,
deoarece sunt o fire care poseda foarte multe scopuri care va munci pana la final
pentru a le realiza , iar scopul memorie este de a construi un scop si al retine . Iar car-
acteristica ei generala rezida in prezenta si formularea expresa a sarcinii si al scopului
. Un exemplu , fiind studenta facultatii de drept am nevoie de a retine un bagaj mare
de cunostinte si informatii , iar apoi acestea ma vor ajuta in practica .

Pot mentiona ca tot-odata este si involuntara, deoarece memorez sunt lucruri pe

care le momerez fara sa imi doresc. Tot odata importat sa mentinez ca memorez mai
bine vizual . Am nevoie de cateva minute pentru a memora un lucru iar apoi sa mil
imaginez in minte .  Memoria , intipareste in minte atat momentele frumoase cat si
momentele mai putin placute. Un prim argument al rolului memoriei este faptul ca
nu ai putea traii fara sa iti amintesti de fapt ce ai facut ieri. Deoarece in functie de ce
ai facut ieri , poti merge la urmatoarea zii tinand cont de anumite momente petre-
cute de-a lungul timpului. Un al doi-lea argument este ca viata ar fii un haos total ,
daca nimeni nu ar stii nimic despre el.

In concluzie rolul memoriei in viata unui om este foarte important .

Imaginatia și creativitatea
Imaginatia este un proces cognitiv complex de elaborare a unor imagini si
proiecte noi,pe baza combinarii si transformarii experientei. Dar, procesul creator
in stiinta comporta mai multe sinteze in domeniul ideilor, al abstractiunilor.Prin
urmare, putem defini imaginatia ca fiind acel proces psihic al carui rezultat il con-
stituie obtinerea unor reactii,fenomene psihice noi,pe plan cognitiv, afectiv sau
motor. Acest proces cognitiv complex este specific numai omului,apare pe o anu-
mita treapta a dezvoltarii sale psihice, adica dupa ce au aparutalte procese si
functii psihice care-i pregatesc desfasurarea. Desi dezvoltarea imaginatiei la un
nivel inalt e caracteristica omului,germenii ei pot fi descoperiti si in conduita unor
animale superioare.

Imaginatia se leaga strans de creativitate, ca trasatura globala a organizarii per-

sonalitatii. Capacitatea de a gandi abstract, flexibilitatea gandirii, fluenta ideation-
ala, o inteligenta generala superioara, sensibilitatea la probleme, legata de un
mai pronuntat spirit de observatie si d o mai buna receptivitate sau „deschidere
la experienta”, curiozitate, incredere in sine, dispozitia de a-si asuma scopuri in-
departate si autoimpuse, perseverenta in urmarirea lor, nevoia de a realiza ceva,
independenta in gandire sunt cateva din trasaturile de personalitate mai des aso-
ciate cu capacitatea creativa. Creativitatea face posibila crearea de produse reale
sau pur mintale, constituind un progres in plan social.

Eu, sunt o fire foarte creativa si imaginara . Mereu imi imaginez unele scene , mo-
mente sau lucruri care se pot intalni in viitorul apropiat , dar ele imi creeaza o
placere . Imi place sa dau dovada de creativitate sa creez ceva nou iar pentru aceasta
am nevoie de motivatie si vointa , fiindca ele joaca rolul primordial intr-un anumit
scop .
 Comunicarea
Comunicarea este relatia prin care interlocutorii se pot intelege si influenta re-
ciproc prin intermediul schimbului continuu de informatii, divers codificate Co-
municarea reprezinta: trecerea informatiei de la o persoana la alta;

·
schimburi verbale si/sau nonverbale intre parteneri;
·
curajul de a te oferi celorlalti;
·
stiinta de a folosi mijloace de exprimare - cuvinte, gesturi, tehnici;
·
vointa si capacitatea de a orienta mesajul spre celalalt cu intelegerea
nevoii acestuia de comunicare;
impartasirea unor stari afective, decizii rationale si judecati de valoare.

Fara nici o exagerare, comunicarea este cheia catre succes in relatii sau la locul de
munca pe parcursul intregii noastre vieti.  Eu, sunt o persoana foarte comunicabila . Comuni-
carea este dupa mine cel mai simplu si util mod de a ne exprima, direct,  emotiile, trairile si
pe noi insine implicit. 
Inca de la inceputuri oamenii au folosit comunicarea pentru a isi exprima nevoile, caci,
omul de acum mii si mii de ani cand voia sa  imprumute o piatra cremene de la vecinul din
cealalta pestera pentru a aprinde si el un foc, trebuia sa comunice. Desigur, comunicarea
poate fi de mai multe feluri, directa, prin vorbit sau mediata prin intermediul unor retele de
socializare,  biletele, scrisori. La aceste doua categorii se adauga si comunicarea nonver-
bala, sau cum imi place mie sa ii spun, comuniicarea indirecta. Caci gesturile omului
tradeaza foarte multe despre cum primeste acesta un mesaj, tradeaza modul cum abor-
deazaa in timp real o situatie si este un factor   de influenta in transmiterea unuia. In medie
doar 25% conteaza mesajul   in mod direct transmis, caci 75%   este reprezentat de    co-
municarea indirecta de care multi dintre noi nici nu avem habar.
Politetea este   un factor cheie in societatea noastre, fiind apreciata  chiar si in zilele noas-
tre de oamenii cu  un '' simt rafinat '' si aserativ in ale socializarii. Caci, ce este mai placut
decat un dialog placut, politicos si interminabil?  Politetea poate aduce foarte multe
bonusuri in comunicare, putand ajuta la creearea unei ''prim-etichete'' cu un feedback pozi-
tiv.
In concluzie, comunicarea si politetea sunt factori elementari ai societatii, dar pe care nu
multi stiu sa-i foloseasca la adevarata lor valoare, oamenii putand totusi sa exploreze acest
''mic univers'' vag si confuz despre comunicare si politete.

Motivatia

Motivatia este un proces psihic energizant,fiind primul element cronologic al

oricarei activitati,cauza ei interna.Motivul este acel fenomen psihic care are un
rol esential in declansarea,orientarea si modificarea conduitei.

La baza motivatiei sta un principiu din biologie si anume cel al

homeostaziei,potrivit caruia organismele tind sa-si mentina aceeasi stare,un
echilibru constant.

Personalitatea umana este predederminata de mai multi factori nativi (genetici)

dar si de experientele acumulate pe parcursul vietii.Paul Popescu-Neveanu
spunea ca „in psihologie toate drumurile duc la personalitate”,iar procesul moti-
vational nu face exceptie.Este un factor determinant in formare personalitatii
umane deoarece,cum am mentionat mai inainte, este cauza prima a tuturor
comportamentelor noastre,iar in sens larg,personalitate poate fi definita ca o
suma a conduitelor noastre constante,ce sunt definitorii si carcateristice pentru
individ. Uneori motivatia se contopeste cu insasi actiunea la care da
nastere :cand cineva citeste o carte pentru placerea pe care i-o provoaca sau
exploreaza o pestera pentru a-si satisface curiozitatea,vorbim de motivatie in-
trinseca.Daca insa activitatea desfasurata reprezinta doar un mijloc pentru re-
alizarea unui scop,atunci motivatia ei este extrinseca.

Tot despre o motivatie extrinseca vorbim si in cazul procesului de in-

vatare.De cele mai multe ori(daca nu intotdeauana)invatarea este doar un mi-
jloc pentru realizarea unui scop.Aspiratiile noastre si nevoia de realizare pe plan
social ne conduc spre acest proces,atunci cand constientizam importanta pozi-
tiei in societate si satisfactiile pe care le confera.
Motivatia mea este una cognitiva , deoarece in permanenta alerg dupa cunoasterea
unor lucruri noi .

Vointa

Vointa reflecta obstacolul care se interpune in calea atingerii scopului propus.

Din punct de vedere psihologic, obstacolul nu se identifica nici cu un obiect
sau fenomen al realitatii si nici cu rezistenta interna resimtita de om in desfa-
surarea unei activitati, ci reprezinta o confruntare intre posibilitatile omului si
conditiile obiective ale acelei activitati. 

 Vointa este singurul proces reglator care dispune de structuri operatorii, da-
torita faptului ca este un proces psihic dobandit, care se dezvolta in stransa
legatura cu gandirea, limbajul si imaginatia. Structurile operatorii ale vointei se
regasesc in fazele actului voluntar si sunt preluate mai ales din sfera gandirii:
se selecteaza un motiv, se analizeaza, se evalueaza consecintele, se de-
libereaza, se adopta decizii etc. Daca gandirea poate fi apreciata drept un
proces cognitiv decizional, vointa poate fi apreciata drept un proces decizional
cognitiv. unctia specifica a vointei este cea de autoreglaj constient realizat prin
mijloace verbale. Rolul vointei in viata psihica vizeaza implicarea acestui pro-
ces in coordonarea, reglarea tuturor actiunilor constiente ale omului. Vointa
confera constiintei dimensiunea autoreglajului prin mijloace verbale.

Vointa se defineste ca proces psihic complex de reglaj superior, realizat in mi-

jloace verbale si constand in actiuni de mobilizare si concentrare a energiei
psihonervoase in vederea biruirii obstacolelor si atingerii scopurilor constient
stabilite.
 Afectivitatea

Afectivitatea este partea absolut fundamentala a vietii metale, nu numai baza pe

baza careia se construiesc relatiile umane, ci toate legaturile care il ataseaza pe indi-
vid de mediul sau.

Chiar si o functie abstracta ca gandirea, rationalul este sub-inteleasa prin modurile

noastre de a simtii, fiind afectata de emotiile noastre. Securitatea, bucuria, fericirea,
pot favoriza dezvoltarea intelectuala, rationalitatea. Preocuparile anxioase si insecu-
ritatea, in schimb, franeaza si inhiba dezvoltarea individului, fiind responsabile de nu-
meroase inadaptari sociale. Ele se regasesc in esecurile scolare, nevroze, psihoze. De
exemplu, un baiat indragostit de profesoara lui ii fura acesteia o batista. Intrebat mai
apoi de ce a facut asta, el spune ca a avut nevoie de ea si ca nu a indraznit sa o ceara.

Afectivitatea este o stare a sentimentelor, caracterizata, pe de o parte printr-o con-

siderabila inervatie corporala si pe de alta parte, printr-o perturbare specifica a deru-
larii reprezentarilor.

Afectul poate fi considerat ca o emotie a individului, dar nu poate fi considerat un

sentiment. Orice sentiment, daca atinge o anumita intensitate declanseaza interven-
tii corporale, devenind astfel un afect. Pe de alta parte sentimentul poate fi o functie
supusa vointei, afectul – nu. Afectivitatea este o suma intre afecte si sentimente,
generand o anumita atitudine. Astfel, atitudinea este definita ca o predispozitie a psi-
hicului de a reactiona intr-o anumita directie. Atitudinea este importanta pentru psi-
hologia fenomenelor sufletesti complexe, deoarece exprima acest fenomen psiho-
logic specific care face ca anumiti stimuli, in anumite momente, sa actioneze puter-
nic, iar alti stimuli sa actioneze slab sau deloc.

Caracterul

In sens larg, caracterul este un mod de a fi, un asamblu de particularitati psihoindi-

viduale ce apar ca trasaturi ale unui „portret” psihic global .

In sens restrans si specific, caracterul reuneste insusiri sau particularitati privind re-

latiile pe carele intretine subiectul cu lumea si valorile dupa care el se conduce.

In sistemul de personalitate, caracterul reprezinta latura relationala si valorica, este

in principal un ansamblu de atitudini-valori.

In timp ce temperamentul este neutral, gdin punct de vedere al continutului, so-

ciomoral, al semnificatiei umaniste, caracterul se defineste, in principal, prin valorile
dupa care subiectul se calauzeste, prin raporturile pe care le intretine cu lumea si cu
propria fiinta.

Caracterul este o formatiune superioara la structurarea caruia contribuie trebuin-

tele umane, motivele, sentimentele superioare, convingerile morale, aspiratiile si
idealul, in ultima instanta, conceptia despre lume si viata.

Intre caracer si aptitudini distinctia este mai pregnanta. In timp ce aptitudinea, ca sis-
tem operational eficient, se investeste in activitate si se apreciaza dupa rezultatele
obtinute, trasaturile de caracter constau din modul de raportare la diversele laturi
ale realitatii inclusiv activitatea proprie. Poate exita deci o discordanta intre sensurile
nivelurile atitudinale ( caracteriale) si aptitudninile, dupa cum poate sa se constate
partial denivelari si discordante sau o dezvoltare superioara si concordanta a ambe-
lor formatiuni.

Unitatea caracterului inseamna a nu modifica in mod esential conduita de la o etapa

la alta din motive de circumstante, contrare principiilor declarate.
Expresivitatea caracterului se refera la dezvoltarea precumpanitoarea uneia sau a
catorva trasaturi, care dau o nota specifica intregului. Caracterele expresive sunt cele
clar definite, usor de relevat si dominate in raport cu situatia in care se afla;

Originalitatea caracterului presupune autenticitatea in insusirea si realizarea anumi-

tor valori, coerenta launtrica a acestora, forta lor morala, gradul lor diferit de dez-
voltare si imbinare la fiecare individ, cu alte cuvinte, nota distinctiva a persoanei in
raport cu alte persoane.

Bogatia caracterului rezulta din multitudinea relatiilor pe care persoana le stabileste

cu viata sociala, cu munca, cu semenii etc.

Statornicia caracterului se realizeaza daca atitudinile si trasaturile caracteriale au o

semnificatie de o mare valoare morala, acesta fundamentand constanta manifestare
in comportament.

Plasticitatea caracterului apare ca o conditie a restructurari unor elemente ale car-

acterului in raport cu noile cerinte impuse cu necesitatea slujirii acelorasi principii.

Taria de caracter se exprima in rezistenta la actiuni si influente contrare scopurilor

fundamentale, convingerilor, sentimentelor de mare valoare morala etc., pe care
persoana le-a transformat in linii de orientare fundamentala si de prespectiva. Da-
torita fortei caracteriale, omul atinge nivelul suprem al eroismului.

Toate aceste particularitati, de ansamblu, ale caracterului releva inca odata faptul ca
aceasta poate fi definit ca sistem de atitudini stabile si specific individuale, avand o
semnificatie social si moral, atestandu-l pe om ca membru al societatii, ca purtator
de valori, deci, ca personalitate.