MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA PEDAGIGICĂ DE STAT „ION CREANGĂ” DIN

CHIȘINĂU

Facultatea: Științe ale Educației

Catedra: Pedagogie preșcolară,Educație fizică și dans
Specialitatea: Educație Preșcolară

COTOMAN GALINA

ROLUL ACTIVITĂŢILOR ARTISTICO - PLASTICE ÎN DEZVOLTAREA

IMAGINAȚIEI LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ
Teză de licență

Conducător științific: Vinnicenco Elena,

dr.în ped., conf,univ.

Chișinău, 2023
 CUPRINS

1. ABORDĂRI TEORETICE ALE IMAGINAȚIEI ………

1.1. Definiri conceptuale ale imaginației......................................................
1.2. Tipologia, fazele și procedeele procesului imaginației..........................
1.3. Particularităţile dezvoltării imaginației la vârsta preşcolară...................
1.4. Caracteristicile activităților artistico – plastice la vârsta preșcolară.......
1.5. Metode și tehnici de dezvoltare a imaginației la preșcolari .....................

2. STUDIU PRIVIND DEZVOLTAREA IMAGINAȚIEI LA

PREŞCOLARI ÎN CADRUL ACTIVITĂŢIILOR ARTISTICO-
PLASTICE…………………………………………………………
2.1. Proiectul de cercetare: scopul, obiective, metode de cercetare......
2.2. Analiza și interpretarea rezultatelor experimentale.........................
2.3.Modalități de dezvoltare a imaginației la preșcolari în cadrul activităţiilor
artistico-plastice........................................................................................
 INTRODUCERE

Actualitatea temei. Imaginația marchează întreaga personalitate și activitate

psihică a individului și, în același timp, se subsumează și se integrează organic
sistemului de personalitate. Imaginația este considerată o dimensiune esențială a
personalității, ce corelează cu idealul de personalitate liberă, autonomă, capabilă de
autoexprimare și autorealizare.
Conceptul de imaginație are o sferă foarte largă şi se referă la numeroase
acţiuni în diferite domenii ale activităţii umane şi la diferite niveluri, începând cu
descoperirea ştiinţifică, invenţia sau creaţia artistică şi terminând cu inovaţia
organizatorică şi socială, inventivitatea sau adaptabilitatea individuală.
În fapt imaginația poate însemna fie o facultate sau capacitate a persoanei de a
produce idei sau lucruri originale şi utile, fie mişcarea sau procesul care duce la
produsul original, acesta din urmă fiind adeseori luat la rândul lui drept criteriu
obiectiv al imaginației.
În perioadele anterioare ale societății se considera că dezvoltarea imaginației
este realizată în sfera de acţiune a persoanelor superior dotate, iar ideea activităţii
infantile cu nuanţă creatoare este din capul locului respinsă, excepţie făcând,
eventual, talentele precoce. Opunându-se acestor concepţii, C. Moustakas şi E.P.
Torrance susţin că orice individ are disponibilităţi creatoare, care se cer doar
descoperite.
De aceea a devenit absolut necesar atât trebuinţa investigării imaginației sub
toate aspectele, cât şi aceea de a găsi cele mai eficiente soluţii care să contribuie la
dezvoltarea imaginației şcolarilor.
Fiecare om dispune, printre celelate potențialități, de potențial creativ. Prin
educație, potențialul creativ poate deveni în timp, trăsătură de personalitate care va
produce noul, originalul, valorile socio-culturale.
Dezvoltarea potențialului creativ nu se realizează de la sine, ci este nevoie de
acțiuni continue și organizate de stimulare și activare, încă de la vârstele mici. De
aceea, dezvoltarea acestui potențial trebuie să înceapă încă din preșcolaritate.
 Studiul prezent încearcă să demonstreze faptul că, întrucât preșcolarul dispune
de un potențialului creativ, susținut de manifestarea pregnantă a trebuințelor de
cunoaștere, autoafirmare și independență, de relații cu ceilalți, stimularea acestor
trebuințe ar trebui să conducă la întreținerea și potențarea manifestărilor creative
ale sale.
Preșcolaritatea este perioada formării inițiale a personalității prin lărgirea
experienței cognitive, apariția și dezvoltarea unor trebuințe de progres,
diversificarea trăirilor afective, dezvoltarea imaginației, dezvoltarea competenței și
performanței lingvistice, apariția limbajului intern, constituirea formelor voluntare
ale unor procese psihice, manifestarea unei atitudini cognitive- sunt indici că
preșcolarul are anumite disponibilități pentru producerea noului (cu valoare
subiectivă) în activitățile pe care le desfășoară.
Potențialului creativ al preșcolarului se manifestă în activitățile sale cotidiene:
în joc , care este activitatea sa fundamentală, în desen și pictură, în limbaj.
Stimularea potențialului creativ al preșcolarului impune convergența tuturor
factorilor educativi (grădiniță, familie) și potențarea forțelor acestora.
Astfel, se asigură trecerea de la virtual - posibil la real-activ, sincronizarea
nivelului calitativ al realizărilor cu nivelul posibilităților prin antrenarea copilului
în soluționarea unor probleme de tip divergent, angajarea în experiențe creative,
diversificarea aspectelor de exprimare creativă, respectarea individualității
fiecăruia, adaptarea constructivă la natura copilului.
Lucrarea de faţă abordează problematica imaginației la nivelul învăţământului
preşcolar.
Am ales această temă deoarece mediul social influenţiază dezvoltarea
personalităţii, iar imaginația este una din importantele funcţii psihice care permit
soluţionarea problemelor şi care ajută să găsească soluţii inedite. Imaginația
reprezintă vârful construcţiei psihologice a individului. Imaginația este un proces
psihic și este rezultatul organizării optime a unor factori de personalitate foarte
diferiţi: cognitivi, afectivi, motivaţionali, aptitudinali şi atitudinali. Cu alte cuvinte,
imaginația este o rezultantă a funcţionării întregii personalităţi.
 Vorbind de educatorul creativ, se poate afirma că acesta asigură climatul
favorabil pentru exprimarea ideilor proprii, creează oportunităţi pentru
autoînvăţare, încurajează gândirea divergentă.
Aceasta înseamnă că el stimulează pe elevi să caute noi conexiuni între
fenomene, să imagineze noi soluţii pentru probleme care se rezolvă în manieră
rutinieră, să asocieze imagini şi idei, să formuleze ipoteze îndrăzneţe, neuzuale, să
emită idei şi să dezvolte ideile altora.
Educatorul creativ stăpâneşte arta de a pune întrebări. Educatorii creativi
stimulează dezvoltarea imaginației copiilor.
Explicaţia ar putea fi transferul setului de valori propice imaginației de la
profesori la elevi, fenomen urmat de automodelarea copilului în funcţie de
atitudinile şi convingerile interiorizate.
Ana Stoica afirmă că „fiecare persoană creatoare vine de fapt cu nota sa
proprie, având o dominantă specifică, în funcţie de înzestrarea sa, de experienţa
acumulată, de nivelul imaginației, domeniul de manifestare şi de multe alte
condiţii.
Există o infinitate a formelor particulare de structuri psihice pe care le pot
căpăta persoanele creatoare: nu se poate vorbi de un tip al creatorului, ci de diferite
tipuri, ba mai mult încă, de individualităţi specifice ale creatorului.“[ ]
Imaginația preşcolarilor este adeseori neglijată, învăţământul fiind preocupat
mai ales de dezvoltarea abilităţilor considerate care asigură succesul copiilor în
grădiniţă şi nu numai: limbajul, înţelegerea cunoştinţelor, memoria, matematica,
gândirea, inteligenţa vizual-spaţială şi cea kinestezică.
Programul de intervenţie formativă a constat din activităţi bazate pe trei
tehnici specifice educaţiei artistico-plastice: desen, pictură şi modelaj. Rezultatele
obţinute ne încurajează să afirmăm că dezvoltarea imaginației preşcolarilor este un
demers obligatoriu care devine posibil dacă educatorul urmăreşte dezvoltarea
imaginației copiilor prin fiecare activitate.
Obiectul cercetării – procesul de dezvoltare a imaginației preșcolarilor în
cadrul activităților artistico-plastice.
 Scopul cercetării reprezintă fundamentarea teoretică despre imaginație și
implementarea modalităților de dezvoltare a imaginației la preșcolari în cadrul
activităţiilor artistico-plastice.
În conformitate cu obiectul şi scopul cercetării, au fost stabilite următoarele
obiective:
- studierea conceptului de imaginație;
- caracterizarea fazelor și procedeelor procesului imaginației;
- descrierea particularităţilor dezvoltării imaginației la vârsta preşcolară;
- selectarea modalităților de dezvoltare a imaginației la vârsta preșcolară;
- diagnosticarea nivelului de dezvoltare a imaginației la copiii de vârstă
preșcolară mare.
- generalizarea şi sinteza datelor,
- elaborarea concluziilor generale.
Ipoteza cercetării:
Considerăm că imaginația copiilor de vârstă preșcolară cunoaște o dezvoltare
și un progres evident în cadrul aplicării unor procedee și tehnici în cadrul
activităților artistico-plastice .
Baza metodologică:
Drept punct de reper al cercetării noastre au servit teoriile referitoare la
imaginație . Au fost consultate sursele următorilor autori ( I. Nicola, Comarova
T.S., I. Bonţaş, Muhina V.S., A. Galperin, Leontiev, Levin, Saculina, J. Piajet, D.
Elconin, E. Fleorina, Teplov B. M., Chirev A., Berdiaev N., Rogere C., Guilford
J.P.,Allport G.W., Gallton F., Cattell J.M., Weisberg R., Rădulescu – Motru, Ralea
M., Pavelcu V., Odobleja Ş., Munteanu Anca, Roşca Al., Boden Margaret A.,
Fuster Michel, Barron F., W. Duff, Teresa Amabile, Vâgotski L.Ş. I. Neacşu.

Metodele de cercetare:
În conformitate cu obiectivele investigaţiei au fost utilizate metode de
cercetare:
• оbsеrνаrеа psihоpеdаgоgiсă;
• experimentul ;
 • соnνоrbirеа;
• analiza calitativă, cantitativă şi comparativă a datelor ;
• prоbе psihopedagogice .
Valoarea teoretică a investigaţiilor:
au fost determinate reperele psiho-pedagogice ale imaginației copiilor din
perspectiva pedagogică;
au fost fundamentate condiţiile curriculare de aplicare a metodelor active în
cadrul tuturor tipurilor de activități în cadrul grădiniței,care contribuie eficient la
dezvoltarea imaginației.
Valoarea practică a investigaţiei:
Rezultatele obţinute întregesc dezvoltarea imaginației la preșcolari. Ele pot fi
aplicate:
Elaborarea tehnicilor ,metodelor, procedeelor de lucru în cadrul activităţilor
propuse;
Formarea abilităţilor practice la copii.
Baza experimentală:
Experimentarea conţinuturilor s-au efectuat în grădinița.....
La experiment au participat 50 de copii de vârstă preșcolară cuprinsă între
___ani.
Structura şi volumul tezei: Teza include introducerea, două capitole,
concluzii, bibliografie, anexele.
În Introducere am argumentat actualitatea și necesitatea studierii teoretice și
practice privind dezvoltarea imaginației la preşcolari în cadrul activităţiilor
artistico-plastice.
Am descris scopul și obiectivele lucrării.
Primul capitol ABORDĂRI TEORETICE ALE IMAGINAȚIEI include
analiza conceptului despre imaginație ,descrierea particularităților dezvoltării
imaginației la vârsta preșcolară și cercetarea unor modalități efective în dezvoltarea
imaginației la preșcolari.
Al doilea capitol STUDIU PRIVIND DEZVOLTAREA IMAGINAȚIEI LA
 PREŞCOLARI ÎN CADRUL ACTIVITĂŢIILOR ARTISTICO-
PLASTICE include determinarea nivelului inițial de dezvoltare a imaginației
la vârsta preșcolară, modalități de dezvoltare a imaginației la preșcolari în cadrul
activităţiilor artistico-plastice.
CONCLUZIILE sintetizează rezultatele finale ale investigaţiei şi oferă
indicaţii şi sugestii pentru psihologi, profesori, părinţi.
Anexele includ exemple de jocuri didactice și alte metode care pot fi utilizate
în cadrul activităților de artă plastică pentru dezvoltarea imaginației.
 1. ABORDĂRI TEORETICE ALE IMAGINAȚIEI
1.1. Definiri conceptuale ale imaginației

Imaginația, considerată pe bună dreptate una dintre cele mai fascinante

fenomene umane, constituie azi un punct de convergenţă al investigaţiilor multor
specialişti din cele mai diferite domenii. Termenul a fost introdus în literatura de
specialitate în 1937 de către G.W. Allport.
Înţeleasă ca stil cognitiv propriu gândirii productive, imaginația apare drept
un factor indispensabil de comunicare, de interacţiune între om şi mediul său
(natural şi social), de natură să mijlocească procesul socializării individului.
În perspectiva unei abordări socializante, B. Schwartz subliniază importanţa
triadei „autonomie – imaginație – socializare”: dezvoltarea imaginației contribuie
la asigurarea autonomiei persoanei; la rându-i, autonomia înlesneşte şi îmbogăţeşte
relaţiile sociale, iar o bună inserţie socială stimulează responsabilitatea şi gustul
creaţiei, ciclul triadic reluându-se.
Multitudinea accepţiunilor, a domeniilor de aplicare a imaginației precum şi
complexitatea în sine a proceselor creative au făcut să fie utilizate în mod curent şi
paralel, zeci de definiţii ale acestei categorii.
Tabela 1.1 Sinteza concepțiilor notorii în domeniul studiului imaginației
Autori Sediul imaginației
S. Freud Inconştient
E.Kris, C. W. Hartman, L. inconştient şi intervenţia eului
Bellock

L. S. Kubie Preconştient

H. Rugg, A.D. Moore cooperarea între conştient şi

inconştient
 Redăm, dintre multiplele trimiteri la imaginație ca o caracteristică a
personalităţii, câteva dintre cele mai semnificative:
 În viziunea lui J.Piaget, imaginația apare ca o acomodare a individului cu
depăşirea [4, p. 67];
imaginația este legată de o funcţie esenţială a conştiinţei umane – cea
creatoare -, inseparabilă de funcţia reflectorie a acesteia;[7, p. 54].
imaginația este o interacţiune constructiv-transformativă între subiect şi
lume;
 În viziunea lui A. Adler defineşte imaginația ca „stil de viaţă” al individului
[1, p. 89];
imaginația este o rezultantă a întregii personalităţi, ea implică în totalitate
personalitatea [3, p. 51]
Definiţiile formulate de psihologi pun în evidenţă patru accepţiuni ale noţiunii
de imaginație (care nu se contrazic ci, mai degrabă, se completează unele pe
altele), în funcţie de aspectul psihologic vizat cu precădere.
Astfel, ele consideră imaginația:
ca formaţiune complexă de personalitate (persona-litatea creatoare);
ca rezultat al procesului creativ (produsul creat);
ca desfăşurare procesuală specifică (procesul sau actul de creaţie);
ca formă de interacţiune psihosocială specifică între om şi mediu sau între
oameni [10, p. 69].
O definiţie largă a conceptului de imaginație, cu aplicaţii directe în procesul
de învăţământ, vine din partea unui pedagog şi scriitor italian??,NUMELE
PEDAGOGULUI ITALIAN ??, a cărui viaţă şi operă au fost dedicate pentru
apărarea drepturilor copilăriei şi pentru respectarea acesteia de către şcoală şi de
către oamenii ei e[14, p. 98].
Imaginația e un concept alăturat celui de gândire divergentă, gândire capabilă,
adică să rupă schemele experienţei.
 E creativă o minte totdeauna în lucru, totdeauna pornită să întrebe, să
descopere probleme unde alţii găsesc răspunsuri satisfăcătoare, nestingherită în
situaţiile fluide în care alţii presimt numai pericole, capabilă de judecăţi autonome
şi independente, care respinge ceea ce este codificat, care manipulează din nou
obiecte şi concepte fără să se lase inhibată de conformisme. Toate aceste calităţi se
manifestă în procesul creativ“).
Pentru cognitivişti, imaginația este un comportament creativ dovedit prin
acţiune şi printr-un rezultat nou, pertinent, original şi eficace, „un proces prin care
se realizează un produs.”
Alţi autori, de factură cognitivistă, văd în imaginație capacitatea de a imagina
răspunsuri la probleme, de a elabora soluţii inedite şi originale [12,p.56].

Tabela 1.2 Dezvoltarea teoriilor imaginației

Autor Contribuţia la explicarea
imaginației
M. J. Stein Creaţia este condiţionată major de
influenţa societăţii, de experienţele
semnificative de viaţă.
M. Mead Societăţile care încurajează
gândirea divergentă şi apreciază mai
mult procesul şi mai puţin produsul
creativ au rol stimulativ pentru
imaginație.
L. S. Kubie Preconştient
H.H. Anderson Relaţiile dintre societatea creatoare
şi personalitatea creatoare sunt de
interdependenţă: societatea 18
încurajează creaţia, iar individul îşi
aduce aportul la armonizarea mediului.
 M. Tumin Dacă accentul ar cădea mai degrabă
pe procesul creator, şi mai puţin pe
produs, ar putea fi diminuat
conformismul
P. Matusseck Factorii importanţi în creaţie sunt:
ambianţa, motivele interioare, cauzele
sociale.

În concluzie, în afară de faptul că este o capacitate şi aptitudine (dispoziţie) a

personalităţii, a intelectului, imaginația este în acelaşi timp, un produs şi un proces.
Este un produs pentru că se dobândeşte ca realitate de a realiza ceva nou
(idee, teorie, model, metodă, tehnologie etc.) prin activitate, prin experienţă,
necesitând foarte multă muncă.
Edison spunea că în creaţie este nevoie de 99% transpiraţie şi 1% inspiraţie.
Este totodată şi un proces, fiindcă presupune evoluţie în timpul dezvoltării şi,
adeseori, învingerea unor obstacole [18,p.78].
Abordările imaginației cuprind câteva orientări majore asupra explicării
fenomenului complex al imaginației.
Psihanaliştii explică imaginația fie prin fenomenul sublimării (S. Freud), fie
prin compensare, anularea complexului de inferioritate
În timp ce asociaţioniştii cred că apariţia noului se bazează pe forme de
combinare a elementelor deja existente, gestaltiştii explică fenomenul creaţiei ca pe
unul ce se raportează la întreg, la structura internă a fenomenului.
Behavioriştii pleacă în explicarea fenomenului creaţiei de la conceptul de
condiţionare instrumentală, contribuţia majoră revenind părinţilor.
Ulterior, neobehavioriştii iau în considerare şi contribuţia individului,
structura lui de personalitate.
Umaniştii pun în centrul preocupărilor nevoia de autoactualizare, iar
reprezentanţii teoriei culturale, factorii culturali, de mediu. Contribuţia esenţială a
cognitiviştilor este accentul pus pe conceptul de stil cognitiv, prin care putem
diferenţia indivizii înalt creativi de ceilalţi[12,p.69]