Sunteți pe pagina 1din 1

Indragostit de Tarkovski

Aflu din întâmplare că, în sfârșit, filmul Călăuza va rula la un cinematograf obscur și doar
pentru un singur spectacol. Este cumva neobișnuit, de vreme ce toate filmele rulează pentru o
săptămână întreagă. Surprinzător, coada la bilete este mai lungă decât mă așteptam. Și pentru
ca surpriza să fie totală, observ în fața mea un individ straniu, de vârstă me die, îmbrăcat într-un
sacou rupt pe alocuri, cu pantalonii murdari și jerpeliți, cu părul albit, vâlvoi și nespălat. Arată
ca un cerșetor. Stă la coadă, în ploaia măruntă din această seară și așteaptă să plătească biletul
pentru a vedea filmul lui Tarkovski. Este probabil un intelectual scăpătat, ceea ce noi, ceilalți,
„normalii” adică, am numi un „inadaptat” al societății. Cât de tragic sună această expresie în
contextul de față! De parcă nu suntem aproape toți niște „inadaptați” în această lume oribilă și
neprimitoare. Însă el, „cerșetorul”, este poate cel care a găsit într-adevăr calea salvării, pe care
noi, din sfială, orgoliu sau frică, evităm să pășim. Alegerea sa, atitudinea lui protestatară este
poate cea mai naturală atitudine în gulagul comunist. Ironia supremă sau poate salvarea
supremă: să ajungi cerșetorul vieții, în semn de protest.
Trecerea pragului sălii de cinematograf în care știu că rulează Călăuza este ca un fel de
pătrundere într-un spațiu sacru; o adevărată inițiere într-un ritual care sper să mă conducă, pe
căi niciodată aflate, la izbăvire. O profundă schimbare ontologică, o evadare din cenușiul
cotidian, un fel de furișare într-un spațiu de regenerare spirituală. Momentele de așteptare
dinaintea începerii filmului sunt o adevărată experiență în sine: lumina difuză, liniștea
mormântală din sală, spectatorii analizându-se pe furiș unii pe alții, știind că sunt acolo pentru
același scop, sentimentul de solidaritate ascunsă, de participare la un act oarecum subversiv și
mai ales imensa bucurie a așteptării de dinaintea unei descoperiri remarcabile – toate acestea
creează o atmosferă suprarealistă. Tensiunea de dinaintea marii întâlniri.

S-ar putea să vă placă și