Analiza microplanului

Obiectivul fundamental al analizei microplanului, analiza indivizilor și jocului de colaborare din

imediata apropiere, este de a extrage resurse din care jucătorii pot învăța și care să le permită să
modifice și să încorporeze anumite comportamente de joc. Tot ceea ce este studiat la acest nivel
poate servi la evaluarea propriilor jucători dar și pentru a afla despre obiceiurile de joc ale
adversarilor.

Cu toate acestea, jocul individual al jucătorului este în mare parte spontan, apărând ca răspuns la
constrângerile jocului. Actul de a analiza aceste comportamente spontane care, vin să rezolve
problemele din joc, ne permite să le „conceptualizăm”, să recunoaștem criteriile lor de succes și, de
acolo, să le transformăm în obiceiuri în timpul antrenamentului. Soluțiile spontane analizate nu sunt
adoptate doar de jucătorii care le-au executat în competiție, ci mai degrabă „conceptualizarea” și
analizarea criteriilor lor de succes ne permite să le împărtășim cu restul echipei – unde orice jucător
va fi capabil să le adopte.

Observarea modului în care jucătorii se folosesc de anumite avantaje din comportamentele lor
spontane, care apar în funcție de constrângerile de joc specifice fiecărei situații, ne permite să
extragem micro-resurse pe care să le oferim jucătorilor noștri. A nu ne limita la observarea propriilor
jucători și adversari este esențial. Mai degrabă, ar trebui să ne concentrăm pe cei mai buni jucători,
datorită capacității lor mari de a lua decizii intuitive pe teren.

Pentru a obține aceste micro-resurse, ne vom concentra pe două niveluri de analiză:

 Rolurile funcționale
 Rolurile poziționale (fundamente individuale per poziție)

Rolurile funcționale sunt comune tuturor jucătorilor, indiferent de poziția lor specifiă[. Orice jucător
poate avea un rol funcțional, în funcție de modul în care poate contribui la jocul colectiv al echipei
sale în fiecare situație de joc. Atât în momentele cu mingea, cât și în momentele fără minge, putem
diferenția următoarele roluri funcționale:

 Cu minge. Posesor: jucător ce se află în posesia mingii. (determină spațiul de fază*)

 Cu minge. Receptor direct: Jucător disponibil să primească mingea de la posesorul actual.
 Cu minge. Receptor indirect: Jucător ce nu poate să primească mingea de la posesorul actual
dar care poate contribui la circulația mingii.
 Cu minge. Fixator: Jucător care încearcă să anuleze sau să întârzie intervenția defensivă a
adversarului față de avantajul creat.
 Cu minge. Compensator: Jucător care nu participă direct la circulația mingii dar care se
comportă pentru a echilibra o eventuală pierdere a posesiei.

 Fără minge. Primul apărător: Jucător aflat în poziția cea mai apropiată de a pune presiune pe
posesor. (determină spațiul de fază*)
 Fără minge. Al doilea apărător: Jucător care ajută, oferă suport primului apărător și
controlează receptorii direcți care se află în apropiere.
 Fără minge. Al treilea apărător: Jucător intermediar sau îndepărtat care asigură suport
colectiv (primului sau celui de-al doilea apărător) și care controlează adversarii mai
periculoși.
 Fără minge. Apărător depășit: Jucător care este depășit de linia mingii (între poarta adversă
și minge) și care este pregătit să creeze condiții în eventualitatea unui contraatac.
Pozițiile în teren sunt determinate de sistemul de joc utilizat. Multe dintre ele se repetă în diferite
sisteme de joc și, deși interacțiunile stabilite nu sunt aceleași în toate sistemele de joc, există
elemente comune de stăpânit în cadrul poziției pentru toate sistemele în care există acea poziție.

Nu este același lucru să fii un P9 într-un 1-4-4-2 cum e într-un 1-4-3-3 sau un 1-3-5-2 cu un dublu
pivot și un mijlocaș ofensiv. Interacțiunile pe care le poate stabili P9 diferă, indiferent dacă există sau
nu un mijlocaș ofensiv, un singur P9 sau o colaborare între doi P9. Cu toate acestea, a fi un P9 implică
stăpânirea multor situații comune care nu depind de sistemul de joc utilizat.

Am identificat următoarele poziții:

 P2: Lateral dreapta. Aici generalizăm P2(fundaș lateral dreapta) ca poziție de fundaș lateral,
care deasemenea include și P3 ca fundaș lateral stânga
 P4: Central dreapta. Aici generalizăm P4(fundaș central dreapta) ca poziție de fundaș central,
care deasemenea include și P5 ca fundaș central stânga
 P6: Mijlocaș. Această poziție include un singur mijlocaș central în 1-4-3-3 sau cei doi jucători
ce formează pivotul dublu în 1-4-2-3-1. Este important de menționat că analiza conceptuală
de mai jos folosește un singur mijlocaș central. Dacă este folosit pivotul dublu, conceptul
asociat cu poziția de inter/mijlocaș ofensiv (P8) poate deasemenea fi luat în considerare.
 P7: Extremă dreapta. Aici generalizăm P7(extremă dreapta) ca poziți de extremă, care
deasemenea include și P11 ca extremă stânga.
 P8: Mijlocaș interior. Aici sunt incluse ambele părți ca P8. În cazul pivotului dublu, această
poziție va fi reprezentată de P6, dar cu concepte comune cu poziția P8.
 P9: Atacant central. Aici includem un singur atacant ca P9 în 1-4-3-3, respectiv dublu atacant
în 1-4-4-2.
 P10: Mijlocaș ofensiv. O poziție foarte specifică în cadrul sistemului de joc 1-4-2-3-1.

Cu scopul de a dezvolta subiectul legat de aceste concepte, textul dat nu va oferi detalii despre
diferitele roluri funcționale pe care jucătorul le poate avea. Mai degrabă se va concentra pe noțiunile
legate de specificul poziției. Pentru a face asta, va fi folosit conceptul fundamentelor individuale per
pozitie, de Sans și Frattarola (2017). Concepte pe care le putem asocia cu fiecare poziție vor fi
adunate și definite cât mai specific.
P2. Fără minge. Fundamentele individuale per poziție.

 Ca ultim apărător - nu trebuie să atace decisiv penultimul atacant pentru că daca nu câștigă
duelul, ultimul atacant va rămâne singur în coridorul lateral cu o oportunitate de a centra
ușor în fața porții.

 Apărarea împotriva Un-Doi-ului (dă și pleacă):

▫ Prioritizarea atenției asupra posibilului receptor de minge (nu doar asupra mingii)
▫ Evitarea întoarcerilor (fața la joc)
▫ Contextul câștigător sau pierzător este determinat de lupta pentru spațiul din spatele
Un-Doi-ului
 A nu sta pe aceeași axă cu pentulimul posesor de minge:
▫ Evitarea de a fi provocat prea mult în lateral sau de a avansa – luând în considerare
faptul ca ultimul posesor ar avea suficient timp pentru a centra în fața porții
▫ A face dificilă pasa filtrantă (în gaură) și laterală (în flanc)
▫ Greșeala de a fi situat pe aceeași axă cu posesorul permite ca pasa în lateral să fie
mult mai profundă (coridorul pentru pas e mai lung)
 Poziția corpului orientată spre interior
▫ Protejarea găurii interioare cu P4
▫ Descurajarea pasei interioare, dirijarea pasei spre lateral (P2-flanc)
▫ Menținerea echilibrului liniei defensive (jocul la offside)
▫ Controlarea jucătorului lateral
▫ Evitarea poziționării pe aceeași axă cu posesorul de minge
 Controlarea întoarcerilor
▫ A nu fi depășit în momentul pasei
▫ Întoarcere scurtă spre spațiul unde va ajunge mingea (spre spațiu, nu spre minge)
▫ Privirea la minge în duel 1vs1

 Apărarea împotriva învăluirilor P7/P8, 2v2:

▫ Pasă în lateral:
 schimbarea adversarului direct (interschimb de adversar cu partenerul)
 informațiile relevante provin de la jucătorul care vine să-l apere pe posesor
 ▫ Pasă în centru (încrucișare):
 Fiecare jucător își păstrează poziția fără a schimba adversarul pe care îl are
în marcaj

 Apărarea în inferioritate împotriva învăluirilor 1v2:

▫ Mișcare scurtă pentru controlarea receptorului direct apoi revenire la apărarea
împotriva posesorului dacă nu merge nicio pasă (ieșirea la offside)
▫ Prioritar este inactivarea receptorului direct (non-posesor)
 Marcaj personal când mingea este în flancul opus (vigilență, control):
▫ Controlul adversarului direct
▫ Apărarea barei a 2-a
▫ A nu scăpa adversarul din marcaj astfel încât acesta să câștige lupta pentru poziție
din exterior
▫ Închiderea adversarului

 Ajustarea poziției ca al doilea apărător care completează întervenția primului apărător

(P2-P7), controlul ambilor adversari
▫ Ajustarea distanței de acoperire cu coechipierul P7
 Controlul demarcărilor adversarului în profunzime
▫ A sta aproape de potențialul receptor pentru a-l împiedica să primească pas sau
pentru a-l descuraja
▫ urmărirea adversarului și luarea în considerare revenirea în linia defensivă în cazul în
care acesta nu mai poate primi mingea
 Atenția la adâncimea și echilibrul liniei defensive
▫ A sta în linie
▫ Evitarea de a fi cel mai adânc din linie
▫ Recunoașterea acestor momente și revenirea în linie
▫ Orientarea corpului spre înainte pentru a permite vederii întregii linii defensive
 Controlul zonei îndepărtate/opuse
▫ Controlul zonei de la bara a 2-a
▫ Controlul ambilor adversari pentru a evita anticiparea în zona de finalizare
▫ Marcaj de referință
▫ Prioretizarea deplasării pe axa longitudinală

 Ajustarea poziției atunci când P4 este nevoit să-și părasească poziția:

▫ Prevenirea demarcării lui P7 în profunzime, respectarea triunghiului defensiv
▫ Închiderea liniei interioare de pas în profunzime
▫ Recâștigarea poziției, prevenirea adversarului de a intra în spațiu liber, închiderea din
unghi a progresiei
P2. Cu minge. Fundamentele individuale per poziție

 După primirea în coridorul exterior (susținere pentru continuitate):

▫ Control dinamic (în mișcare) și conducere în sens opus (exterior-interior) față de
direcția adversarului (interior-exterior)

 Învăluire(dublaj în exterior), după ce posesorul (partenerul cu mingea) fixează adversarul

(provoacă) crearea situației de superioritate numerică 2v1, cu scopul de a folosi spațiul din
colțul terenului, centrare, etc.
 Încrucișare(dublaj în interior) în coridorul central-lateral cu scopul de a primi în spatele liniei
defensive. În cazul în care mingea este închisă - provocarea adversarului direct prin ocuparea
spațiului din coridorul lateral (lățime). Ajustarea poziției pentru a oferi susținere de urgență
dar și garantarea unui echilibru (alegerea distanței) pentru a reuși o intervenție la minge în
cazul în care se pierde posesia.

 Alternarea acțiunilor ofensive (folosirea spațiului) în coridorul lateral cu coridorul lateral-

interior în funcție de reacția adversarului;
 Construcția jocului sau UN-DOI-ul, atunci când posesorul este întâmpinat (sub presiune) de
primul apărător (dă și pleacă).
 Pasă cu avantaj, pasă pe poziție viitoare. Ea poate fi folosită în anumite momente când
apărătorul nu își părăsește poziția și alege să păstreze un anumit echilibru defensiv și nu
poate fi prins pe contre-pied. Spațiul din adâncime putând fi folosit prin atacarea directă a
acestuia.