Ministerul Educaţiei Culturii și Numele, prenumele studentului

Cercetării al Republicii Moldova Prisac Anna

Universitatea de Stat
de Educaţie Fizică şi Sport

Catedra Teoria şi Metodica Jocurilor

Aprobat Şef catedrei TMJ

________________________ Mocrousov E.,

Pr. verbal № 7 din 06. 03. 2020 dr. în ştiinţe ped., conf. univ.

HANDBAL

Specialitatea 0114.16. Educație fizică

EXAMEN
SESIUNEA DE VARĂ

ANUL DE STUDII 2019-2020

Timpul efectiv de lucru 180 minute

Instrucţiuni:
Citeşte atent fiecare item şi îndeplineşte cerinţele solicitate.
Lucrează independent.

Îţi dorim succes!

Numele, prenumele Nota

Total puncte Semnătura
examinatorului (cu cifre şi litere)

de evaluare a cunoştinţelor la disciplina „Handbal” Varianta II

Nr. Conţinutul întrebării şi variantele de răspuns Punctaj
1. Echipele au dreptul să utilizeze numerele: 4
1) de la 1 pînă la 14;
2) de la 2 pînă la 20;
3) de la 1 până la 99
2. Liniile de schimb a jucătorilor sunt trasate de la linia de mijloc în stânga 4
şi în dreapta la distanţa:
1) 4,45 m;
2) 4,30 m;
3) 5,00 m;
4) 4,50 m.
3. Minutele de întrerupere ne folosite pot fi trecute în repriza următoare sau 3
în prelungire:
a) da;
b) nu.
4. Clasificaţi mişcările înşelătoare (fentele) în handbal: 6
După modul de acţionare, putem împărţi mişcările înşelătoare (fentele)
în patru
categorii :
a) fente de pornire ;
b) fente de schimbare a direcţiei de deplasare ;
c) fente de pasăre ;
d) fente de aruncare la poartă.
5. Încălcările (greşelile) pentru care se fixează aruncarea de pedeapsă de la 6
7 m:
1. Când un jucător al echipei aflate în apărarea, intră în spaţiul de
poartă şi astfel împiedică/distruge o şansă clară de gol. În sensul
acestei reguli „pătrundere în spaţiul de poartă” nu înseamnă doar
atingerea liniei spaţiului de poartă, ci păşirea (intrarea) clară în
spaţiul de poartă;
2. În cazul în care portarul advers:
a. câştigă posesia mingii dar prin mişcarea sa determină o ciocnire
cu adversarul:
b. portarul advers nu poate ajunge sau controla mingea, dar
determină o ciocnire cu adversarul;
şi arbitrii sunt convinşi, într-una din aceste situaţii, că fără
acţiunea neregulamentară a portarului, adversarul ar fi fost în
stare să prindă mingea;
3. se distruge/întrerupe neregulamentar o şansă clară de gol, în orice
loc pe terenul de joc, de către un jucător sau oficial al echipei
adverse;
4. se aude un fluierat neautorizat în momentul unei şanse clare de
gol;
5. o şansă clară de gol este întreruptă/distrusă de intervenţia unei
persoane care nu participă la joc;
6. dacă în ultimele 30 de secunde de joc, mingea nu este în joc şi un
jucător sau oficial de echipă împiedică sau întârzie executarea unei
aruncări a adversarului, cu scopul de a-i împiedica să poată arunca
la poartă sau să obţină o şansă clară de gol;
7. dacă în ultimele 30 de secunde de joc, mingea este în joc şi
adversarul:
 a. printr-o acţiune neregulamentară efectuată de către un jucător
(acesta îşi atacă adversarul astfel încât îi pune sănătatea în
pericol, a comis o acţiune deosebit de
nechibzuită/nesăbuită/brutală, deosebit de periculoasă,
premeditată sau rău intenţionată, dă dovadă de un
comportament, verbal sau non-verbal, insultător sau
ameninţător îndreptat împotriva unei alte persoane,
întrerupe/distruge o şansă clară de gol fie printr-o pătrundere
nepermisă pe terenul de joc, schimbare greşită/jucător
suplementar pe teren, fie în spaţiul de schimb);
b. printr-o acţiune neregulamentară efectuată de către un oficial
(acesta dă dovadă de un comportament, verbal sau non-verbal,
insultător sau ameninţător îndreptat împotriva unei alte
persoane, intervine în joc pe teren sau din spaţiul de schimb);
6. Jucătorii au dreptul regulamentar să îndeplinească cu mingea: 4
1) 4 paşi;
2) 3 paşi;
3) 2 paşi;
4) 5 paşi.
7. Clasificaţi transmiteri în jocul de handbal: 6
Transmiterile în jocul de handbal se clasifică în:
1. transmiteri generale, folosite uzual pentru construirea atacului,
în scopul apropierii cât mai favorabile de poartă adversă:
a. transmitere zvârlită cu o mâna de la umăr;
b. transmitere lansată cu o mâna şi cu două mâini (de la
sold);
c. transmitere cu două mâini de la piept;
d. transmitere cu două mâini de deasupra capului;
e. transmitere cu pământul;
f. transmitere din săritură ;
2. transmiteri speciale, folosite de cele mai multe ori în fazele de
finalizare, cu scopul de a pune în posesia mingii, un coechipier
aflat în poziţie favorabilă de aruncare la poartă
a. transmiteri din pronaţie;
b. transmiteri pe la spate;
c. transmitere înapoi pe deasupra umărului;
d. transmitere pe sus;
8. Istoria apariției jocului de handbal în lume. 5
Apare în Europa la sfârşitul sec. XIX începutul sec. XX. Izvoarele din
perioada istoriei antice aduc mărturii că pe Pământ s-au practicat
jocuri cu mingea pe care le considerăm strămoşii handbalului actual.
În China antică jocul era numit „thu-CHU”, la incaşii precolumbieni
„POK – TA – POK”, la africani în SENEGAL „LOUPI” în imperiile
antice: român şi grec: EPISKIROB, HARPASTOV, FOLLIS.
Mingea: apare ca obiectul magic, a fost confecţionat, din diferite
materiale:
– la azteci - mingi din răşini negre;
– la arabi - din fibre din palmieri legate în formă sferică;
– la malaiezieni - confecţionat din nuca de cocos;
– la chinezi - din piele.
Primele izvoare despre jocuri populare transformate în joc de handbal:
– 1892 – este cunoscut un asemenea joc în Cehoslovacia pe care, în
1905, profesorii de educaţie fizică Vaclav şi Karas îi da denumirea
 „Hazena” care capătă dimensiunea de sport naţional.
– În Danemarca se cunoaşte un alt joc de echipa denumit „handbold”
care se juca pe teren redus cu reguli asemănătoare handbalului de
astăzi.
– În 1898 este introdus în şcoli de prof. Nilsen Holgen, îi definitivează
regulamentul, îl tipăreşte şi îl răspândeşte, organizând întreceri. Alte
semnale în Rusia, handbal redus în 7.
– În Germania antrenorul de gimnastică pe nume Max Heiser
selecţionează din regulile mai multor jocuri cu caracter popular :
VÖLKERBALL, RAFFBALL, KORBALL, uneşte cei convine mai
mult şi creează TORBALL.
Apariţia acestui nou joc util ca mijloc de pregătire, ca joc
complementar – 1915.
9. Aranjarea jucătorilor în atacul poziţional 6
Această formă de atac se utilizează tactic în următoarele situaţii:
• atunci când apărarea a avut timp să se organizeze şi nu poate fi
depăşită prin acţiuni tactice individuale sau colective;
• când echipa care atacă urmăreşte să câştige timp, fiind cea care
conduce pe tabela de marcaj;
• echipa care atacă este nevoită să facă economie de energie deoarece
are în faţă o apărare agresivă şi bine organizată;
• jucătorii echipei în atac sunt puţin pregătiţi tactic şi nu pot folosi
atacul în circulație;
În atacul poziţional jucătorii se demarcă în funcţie de postul în care
acţionează, aşa de pildă jucătorii de lângă zona se retrag pentru a
prinde sau a lua elanul necesar aruncării, cei din linia de 9 m se
deplasează lateral pentru a ieşi în întâmpinarea mingii pasate, iar
pivotii pornesc brusc de lângă apărători în spaţii libere.
Posturile de extremă dreapta şi inter drept sunt ocupate de obicei de
jucători stângaci. în atacul poziţional pivotul se deplasează între
apărătorul lateral şi cel intermediar. Extremele îşi ocupă locurile pe
colţurile terenului. Pivotul, prin jocul sau poziţional, caută să fixeze
lângă el unul sau mai mulţi apărători, uşurând astfel jocul celor din
linia de 9 metri.
10. Aranjarea şi funcţiile jucătorilor în sistemul zonal de apărare.
Sistemul de apărare în zona (6+0)
În cazul acestui sistem de apărare, jucătorii se plasează pe semicercul 6
de la 6 m sau puţin mai în faţă, într-o singură linie, la intervale de 2-3
m depărtare unul de altul. Prin această aşezare se urmăreşte
acoperirea unei porţiuni cât mai mari din lungimea semicercului.
Apărătorii 2 şi 7 se numesc apărători laterali, cei cu numerele 3 şi 6 se
numesc apărători intermediari, iar 4 şi 5 se numesc apărători centrali.
Fiecare apărător răspunde pentru un anumit spaţiu, care nu este
constant. El se mută de partea mingii pentru a crea un centru de
greutate în locurile periculoase.
Jucătorii în pătrundere vor fi preluaţi în propriul spaţiu de apărare,
conduşi şi predaţi apărătorilor alăturaţi, dar sunt şi anumite situaţii în
care conducerea este necesară şi în spaţiile mai îndepărtate. Împotriva
atacanţilor aflaţi în posesia mingii care intră în spaţiul propriu de
apărare, se va ieşi în funcţie de periculozitatea aruncării, iar apărătorul
alăturat va asigura spaţiul liber de pe semicerc.
Sistemul de apărare în zona (5+1)
În cadrul acestui sistem de apărare, cinci jucători sunt plasaţi pe
 semicercul de 6 m şi anume: 2 apărători laterali, 2 intermediari, unul
central, iar în faţă acestei linii de apărători, pe semicercul de 9 m se află
zburătorul. Apărătorii de pe semicerc respectă aceleaşi reguli şi
principii ca la sistemul 6+0, cu excepţia apărătorului central, care
avându-l în faţă pe zburător, nu iese decât arareori. Zburătorul prin
plasamentul sau, împiedică adversarii să arunce la poartă din zona
centrală, să pătrundă la semicerc sau să angajeze pivotul.
Sistemul de apărare în zona (4+2)
În cadrul sistemului de apărare pe zona 4+2, patru jucători sunt plasaţi
pe semicercul de 6 m, iar ceilalţi doi sunt avansaţi pe semicercul de 9 m,
în apropierea căruia acţionează. La sistemul de apărare 4 + 2, deosebim
doi apărători laterali, doi centrali şi doi zburători. Sarcina zburătorilor
este de a împiedică atacanţii să arunce la poartă de la distanţă sau să
pătrundă prin zona centrală a terenului. Pentru închiderea
pătrunderilor, cei doi zburători se dublează reciproc. în mişcarea lor de
translaţie, ei nu trebuie să depăşească zona interilor adverşi.
Sistemul de apărare în zona (3+2+1)
În cadrul acestui sistem de apărare jucătorii sunt plasaţi în trei
planuri: la semicercul de 6 m se află trei apărători, doi laterali (2 şi6) şi
unul central (4), la jumătatea distanţei dintre cele două semicercuri, în
intervalul dintre apărătorii laterali şi apărătorul central, sunt cei doi
apărători intermediari (3 şi 5), iar în faţă apărătorului central, pe
semicercul de la 9 m, apărătorul central avansat (7). Apărătorii laterali
sunt de obicei jucătorii care ocupă posturile de interi în atac,
apărătorul central este ales din rândul pivoţilor, apărătorii
intermediari sunt de obicei extremele, iar apărătorul central avansat
trebuie să fie ales dintre jucătorii cu o bună pregătire fizică, viteză de
deplasare, mobilitate, voinţă, etc. Cei doi apărători intermediari au de
făcut mişcări rapide, în vederea marcării interilor şi colaborării cu
coechipierii învecinaţi. în unele situaţii ei se retrag pe semicerc şi preiau
marcajul pivotului dacă acesta se găseşte în zona lor. Apărătorul
central avansat are rolul de a acoperi zona centrală pentru ca
adversarii să nu arunce la poartă de la distanţă, să închidă pătrunderile
interilor sau centrului şi să acorde ajutor apărătorilor intermediari.

Data______________ Examinator: Tăbîrța V.,

dr. conf. univ.

Barem de notare
Nota (scala RM) 1,0-3,0 3,01-4,99 5,0-6,0 6,01-7,0 7,01-8,0 8,01-9,0 9,01-10,0
Nota (scala ECTS) F FX E D C B A
Punctaj maxim 9-14 15-20 21-26 27-32 33-38 39-44 45-50