Initial articolul a fost folosit drept prefata pentru o antologie de poezie romana, unmarind o serie de probleme

legate de aceasta. Articolul are doua parti: “Conditiunea materiala a poeziei si “Conditiunea ideala a poeziei”.

Inca de la inceput, Titu Maiorescu afirma ca “Poezia, ca toate artele, este chemata sa exprime frumosul;[…]
Cea dintai si cea mai mare diferenta dintre adevar si frumos este ca adevarul cuprinde numai idei pe cand
frumosul cuprinde idei manifestate in materie sensibila”.

In prima parte a articolului, “Conditiunea materiala a poeziei”(referitor la forma), criticul arata ca toate artele
folosesc un anumit material pentru a exprima idei, numai poezia trebuie sa-si creeze conditia materiala pentru
imagini sensibile.

“Prima conditiune dar, o conditiune materiala sau mehanica, pentru ca sa existe o poezie in genere, fie epica,
fie lirica, fie dramatica, este: ca sa destepte prin cuvintele ei imagini sensibile in fantazia auditoriului si tocmai
prin aceasta poezia se deosebeste de proza ca un gen aparte, cu propria sa ratiune de a fi”.

Apare ideea abstractizarii cuvintelor, care nu vor mai crea imagini sensibile in imaginatia cititorilor. Un eemplu
tipic este cuvantul “eminent, care initial desemna ceva exceptional, iar acum a devenit o notiune exclusiv
intelectuala.

Mijloacele folosite de poeti pentru desteptarea unor imagini sensibile pentru cititor sunt:

1. folosirea cuvantului calui mai putin abstract (“N-ajunse iatagul barbonei semilune”, A.Muresanu)

2. adjectivele si adverbele, numite si “epitete ornante” (“Achil cel grabnic la picior”; “Minerva cu ochiul
albastru”, Homer)

3.utilizarea personificarilor (“Sageata zboara cu voluptate pentru a gusta carnea inimica” Homer)

4.utilizarea altor figuri de stil (“tropul in genere”): comparatia, metafora.

O alta idee este ca poetul sa utilizeze figuri de stil relativ noi, “altfel nu produce nici o imagine”, deoarece,
figurile de stil” prin uzul zilnic isi pierd elementul sensibil”.

De exemplu, comparatia “curajos ca un leu” are deja valoare conventionala. De asemenea, comparatiil si
figurile de stil in general, trebuie sa fie juste. Exemplu de greseala. (“Ador tare adevarul/ Il ador ca e frumos/
Precum e in floare marul,/ Al livezii pom frumos”)

Referitor la originalitatea poezilor, criticul observa: “Poetul nu este si nu poate fi totdeauna nou in ideea
realizata: dar nou si original trebuie sa fie in vestmantul sensibil cu care o invaleste si pe care il reproduce in
imaginatiunea noastra”.

“Deosebirea radicala ce desparte poezia de proza” este ca “aflarea materialului sensibil care pentru consista
in imagini sensibile desteptate prin cuvinte”.

In partea a doua a  aticolului, “Conditiunea ideala a poeziei”, Titu Maiorescu dezbate problema continutului
poeziei.

“Ideea sau obiectul exprimat prin poezie este totdeauna un simtamant sau o pasiune si niciodata o cugetare
exclusiv intelectuala sau care se tine de taramul stiintific, fie in trezire, fie in aplicare practica”.

Prin urmare, iubirea, ura, tristetea, bucuria, disperarea, mania sunt subiecte poetice; invatatura, preceptele
moarle, politica sunt obiecte ale stiintei si niciodata ale artelor, singurul rol ce-l pot juca pentru exprimarea
simtamantului si pasiunii, tema etern a frumoaselor arte”.

Advertisements
 REPORT THIS ADPRIVACY

Poezia “exista pentru noi numai intrucat ne poate atrage si interesa prin placerea estetica”. De aceea, poezia
trebuie sa prezint sentimente si pasiuni fiindca acestora sunt comune tuturor oamenilor.

O idee a lui Maiorescu este ca poezia nu poate trata obiecte stiintifice deoarece acestea presupun reflectarea
asupra unor cauze si fenomene.

Arta “mangaierea binefacatoare”, “este sa ne idrepteze spre simtire si pasiuni”, oferind astfel satisfactie
sufletului omenesc.

Poezia este in pericol de a-si confunda sfera […] din cauza ca ea intrebuinteaza aceloras organ pentru ideile
sale pe care-l intrebuinteaza si stiinta pentru ale sale: adica limbajul omenesc”.

Asadar, “ideea sau obiectul poeziei nu poate fi decat un simtamant sau o pasiune”.

Cele trei calitati ale poeziei ideale sunt:

1. “o mai mare repejune a miscarii ideilor”

2. “o exagerare sau cel putin o pasare si o noua privire a obiectelor sub impresiunea simtamantului si a
pasiunii”.

3. “o dezvoltare grabnica si crescanda spre o culminare fimola”

1. “Poezia sa nu se repete si sa nu revie in jurul aceleiasi idei”. Frumosul este “o productiune ce ne da cele
mai multe idei in cel mai scurt timp”. Maiorescu se declara impotriva “betiei de cuvinte”

2. “Adevarul artistic este un adevar subiectiv” – excesivitatea diminutivelor (“abuzul diminutivelor”)

3. “Pasiunea este o stare anormala a sufletului omenesc”.

Scopul articolului nu “este si nu poate fi de a produce poeti; niciodata estetica nu a creat frumosul, precum
niciodata logica nu a creat adevarul. Dar scopul este de a ne feri de mediocritatile care, fara nici o chemare
interioara, pretind a fi poeti si acest scop il poate ajunge estetica”.