Pentru Zeus (Cranganu)

Maiorescu isi organizeaza expunerea in doua ample sectiuni in care ne vorbeste despre
conditiunea materiala si conditiunea ideala a poeziei. In prima faza acesta doreste sa faca o serie de
clarificari fundamentale care indica limpede intentia de a fixa statutul autonom al poeziei: Poezia, ca
toate artele este chemata sa exprime frumosul; in deosebire de stiinta care se ocupa de adevar. Cea
dintai si cea mai mare diferenta intre adevar si frumos este ca adevarul cuprinde numai idei pe cand
frumosul cuprinde idei manifestate in materie sensibila. Fiecare arta isi are materialul sau propriu in
care se realizeaza(lemn,piatra, culori, sunete), o particularitate a poeziei fiind faptul ca ea nu si-l gaseste
in lumea fizica sau natural, cuvintele insemnand pentru ea doar - un organ de comunicare
Maiorescu sesizeaza astfel statutul imaginar al poeziei, justificat de faptul ca poezia are rolul de
a destepta prin cuvintele ei imagini sensibile in mintea cititorului, iar poetului ii revine astfel rolul de a
gasi si valorifica mijloacele cele mai expressive ale limbii. In general, cuvintele si-au pierdut de-a lungul
timpului sensul lor concret intrucat artistului I se impune in mod necesar sa le revitalizeze sau
resensibilizeze prin procedee speciale.
Sa privim mai cu de-amanuntul, mijloacele poetilor de a sensibiliza gandirea cuvintelor. Primul
mijloc, este alegerea cuvantului celui mai putin abstract sau teoretic - alegere de cuvinte, prin care in
modul cel mai simplu, lucrurile sunt explicabile in natura lor. Acest mijloc se poate observa in creatiile
literare ale unor poeti precum : A.Muresanu, Schiller, La Fontaine, Shakespeare, Victor Hugo.
Al doilea mijloc sesizat este reprezentat de adjective si adverbe, numite epitete ornate.
Substantivul si verbul singure produc in mintea noastra doar o slaba amintire a sensibilitatii. Se explica
astfel dece, spre exemplu apar epitete constante langa personajele lui Homer din Iliada. Poetul nu il
numeste pe Achil singur ci Achil Cel Grabnic la Picior silind cititorul sa isi creeze o imagine mai sensibila a
eroului.
Un alt mijloc de a realiza aceeasi conditiune sunt personificarile obiectelor nemiscatoare precum
si a calitatilor si a actiunilor. Prin aceasta se introduce in gandirea cuvintelor o noua miscare, ce
desteapta imaginea sensibila si dinamizeaza cuvantul.
Mai observam in fine inca un mod prin care poetul cauta sa ajunga la acelasi rezultat-
comparatia si metafora, astfel un obiect se pune in paralela cu altul, care trebuie sa fie sensibil, si cu cat
aceasta paralela este si mai frapanta, cu atat imaginatia este mai revitalizata.
Al doilea element definitoriu al poeziei este conditiunea ideala ce consta in obligatiile ce
trebuie respectate in raport cu obiectul sau ideeile exprimate de poet, care se identifica in conceptia
poetului cu simtamantul sau pasiunea si care nu poate fi niciodata o cugetare exclusive intelectuala
sau care tine de taramul stiintific, fie in teorie, fie in aplicare practica. Asadar, iubirea, ura, tristetea,
bucuria, disperarea etc sunt obiecte poetice, pe cand invatatura, perceptele morale, politica sunt
obiecte ale stintei.
O alta cauza pentru care poezia nu poate trata obiecte stiintifice consta in apartenenta lor la
fenomenul cauzalitatii ceea ce produce o incordare a inteligentei. Prin contrast, poezia reprezinta un
repaos intelectual care il indreapta pe omul mereu active spre sentimente si pasiuni care sunt acte de
sine statatoae in viata omeneasca intrucat au un inceput si un sfarsit.
Ideea sau obiectul poeziei nu poate fi decat un simtamant sau o pasiune, astfel putem spune ca
trebuie sa de indeplineasca trei calitati ideale pentru o poezie.
Prima remarca se refera la repeziciunea miscarii ideilor iar regula ne spune ca poezia nu trebuie sa
se intoarca in jurul aceleiasi idei, sau sa se repete si, mai ales, sa nu aiba cuvinte multe pentru ganduri
putine, caci ceea ce intarzie transmiterea gandurilor sunt tocmai frazele lungi. Iata de ce dusmanul cel
mai de temut al poeziei este intocmai cuvantul; deoarece produce efectul de monotonie.
In continuare, uratoarea calitate are in vedere o exagerare sau cel putin o marire si o noua privire a
obiectelor sub impresia sentimentelor. Unul din mijloacele de realizare a acestei particularitati este
alegerea obiectului poeziei care face referire la relatia dintre viziunea poetica si realitate subliniind idea
cum ca adevarul artistic este un adevar subiectiv si le recomanda poetilor sa isi fundamentele creatia
numai pe acele sentimente care se disting prin nobletea lor.
Dat fiind ca poezia ca si pasiunea mareste obiectul se deduce ca ea trebuie sa se fereasca de injosire
si micsorare, ca atare de excesul de diminutive. Sa luam drept exemplu poezia romana , in care formele
de substantive si adjective terminate in ica tica sica oara sunt un viciu contagios deoarece poetii
cred ca nu sunt destul de delicati daca nu isi diminueaza cuvintele. Singurele rolul pe care diminutivle le
pot indeplini sunt acelea de a produce impresia cea mai marcanta numai acolo diminutivul poate avea
locul sau special sau de a evidential idea conform careia armonia cea mare a universului se manifesta
pana in cele mai mici fiinte ale sale. Cu toate acestea, diminutivele nu sunt deloc de alungat, sunt
oarecum o particularitate caracteristica limbii noastre deoarece ele sunt dezmierdari populare. Insa
acestea nu trebuie intrebuintate pentru a produce rima!
Un alt pericol de injosire a poeziei sunt numele proprii. Exceptie fac poeziile epice cu continut
istoric unde numele proprii sunt impuse poetului deoarece ele dau o anumita autenticitate. Ele au si
anumite conotatii religioase sau care amintesc de antichitate precum Maria sau Elena. Insa in afara
acestor exceptii injosesc poezia si aduc aminte cititorului de o perosana foarte comuna cu acelasi nume.
In fine, esenta insasi a poeziei se concretizeaza in dezvoltarea grabnica si crescanda spre o
culminare finala. Ca urmare, lipsa totala de gradare treptata consituie eroarea majora a unei poezii
pentru ca atunci strofele urmeaza unele dupa altele, asa incat stofa din mijloc ar putea fi la fel de bine
cea dintai sau cea din urma deci partea cea mai insemnata a poeziei se cuprinde inca de la inceput, si tot
ce urmeaza este numai o cadere a simtamantului.
Maiorescu atrage de asemenea, atentia ca asupra procedeelor stilistice, s-a produs prin
utilizarea repetitiva o diminuare a expresivitatii mai ales in randul comparatiilor astfel, poetul este dator
sa caute si sa inventeze noi combinatii. In al doilea rand, comparatiile nu trebuie sa fie juste intrucat, ele
sunt chemat pentru a sensibiliza gandirea prea abstracta
Reluandu-si succinct ideeile demonstrate anterior criticul evidentiaza utilitatea lor pentru
artistul dornic sa se perfectioneze si pentru nevoia publicului de a avea o masura mai sigura pentru a
putea distinge frumosul de urat si pentru a evita o degradare a culturii incepande.