Sunteți pe pagina 1din 1

Transferul învățământului pe dimensiunea online în timpul pandemiei a accentuat necesitatea

introducerea subiectelor de educație digitală în curricula școlilor. Profesorii au fost nevoiți să asimileze
cât mai rapid și să aplice cu succes metode de predare inovative pentru ca elevii să se poată adapta mai
ușor la școala în format digital. Din 2018, elevii claselor primare studiază „Educația Digitală” ca disciplină
obligatorie, iar pentru a spori abilitățile de predare ale învățătorilor, în cadrul proiectului „Tekwill în
Fiecare Școală”, cca 1200 de profesori au participat la un program de formare în acest domeniu.
Începând cu noul an academic, învăţătorii au predat la orele de clasă subiecte din domeniul alfabetizării
digitale, creării de conținut digital, siguranței cibernetice, precum și instrumente pentru soluționarea
problemelor în mediul online.

xxxxxxxx, învățătoare a menționat „În cei xxxxxxx ani de experiență, am înțeles că pentru a realiza cu
succes procesul de predare, mai ales în condițiile unei educații la distanță, copiii trebuie să cunoască și
să utilizeze tehnologiile. Aici vorbim despre posibilitatea de a crea un document într-un anumit program,
de a parcurge o pagină web, de a utiliza aplicații în scopuri educative, dar și alte beneficii pe care
tehnologiile ni le pun la dispoziție. Copiii sunt foarte deschiși și pregătiți de a explora oportunitățile
digitale pe care le avem, dar noi trebuie să-i ajutăm să utilizeze în scop educativ: pentru a învăța lucruri
noi, pentru a crea ceva, pentru a facilita accesul la informație, dar și alte posibilități.”

xxxxxxxxxx, profesoară de clasele primare „Anterior, am participat la programul de formare și instruire


pentru profesori, pentru că îmi doresc să le ofer copiilor educație completă, actualizată și interesantă.
Am peste xxxxxxx de ani de experiență de predare și sunt convinsă că, acum, educația digitală, este
necesară tinerei generații mai mult ca niciodată. De ce? Pentru că participăm la un progres tehnico-
științific în care trebuie să ne aliniem tendințelor și să continuăm să ne instruim. Educarea copiilor de pe
băncile școlii despre necesitatea utilizării tehnologiilor conștient, asumat și responsabil va duce la
creșterea unei viitoare generații de profesioniști calificați.”

S-ar putea să vă placă și