Universitatea ,,Ştefan cel Mare”, Suceava

Facultatea de Drept și Științe Administrative,

Specializarea AP-ID, Anul II

TEHNICI ȘI METODE ALE

ADOPTĂRII DECIZIEI PUBLICE

Fundamente conceptuale privind decizia

publică

Titular disciplină,
Lect. univ. dr. Petronela Scutariu Student,
Scutariu Andra-Iulia
CUPRINS:
1.1. Noțiunea de decizie publică
1.2. Obiectul deciziilor publice
1.3. Trăsăturile deciziilor publice
1.4. Clasificarea deciziilor publice
1.5. Abordări ale procesului decizional
 1.1. Noțiunea de decizie publică

Decizia administrativă defineşte actul de voinţă prin care o instituţie a statului

stabileşte şi aplică un set de măsuri pentru realizarea unui interes general.
Elementul definitoriu pentru decizia publică derivă din dreptul unei instituţii de a
utiliza autoritatea statului sau, la nevoie, puterea de constrângere a statului.
Decizia privată adoptată de persoane fizice sau juridice private nu beneficiază de acest
drept.
Teoria generală a deciziei se încadrează în ştiinţă a conducerii statului prin tehnici de
guvernare cu caracter legislativ şi executiv, numită generic policy-making.

1.2. Obiectul deciziilor publice

I. Decizii care au ca obiect activitatea executivă

Acest tip de decizii se referă exclusiv la activităţile cu caracter executiv, respectiv de
organizare şi executare în concret a legilor şi a altor acte normative pe care le
desfăşoară numai administraţia publică.
Deciziile cu caracter executiv prezintă următoarele trăsături:
 se realizează în regie proprie, adică prin intermediul unor compartimente din
aparatul propriu al autorităţilor administraţiei publice (direcţii, servicii, birouri,
agenţi) sau prin instituţiile şi serviciilor subordonate autorităţii publice de
decizie
 au caracter curent şi repetitiv (de rutină)
 au ca scop organizarea şi executarea în concret a legilor şi a celorlate acte
normative (exemplu: ordonanţe ale Guvernului, hotărâri ale Guvernului, ordine
ale miniştrilor, ordine ale prefecţilor, hotărâri ale consiliilor judeţene,
municipale ori comunale
 executarea acestor decizii este asigurată de către autorităţile, instituţiile,
serviciile, agenţii publici de la nivel central şi/sau local
 sursa de finanţare pentru realizarea deciziilor administrative este bugetul
central al statului sau, după caz, bugetul judeţean, municipal sau comunal.

II. Decizii care au ca obiect activităţile economice

Această categorie de decizii publice vizează activităţi de natură industrială şi
comercială pe care regiile autonome, agenţii economici cu capital public şi serviciile
descentralizate ale administraţiei trebuie să le asigure pentru producerea de bunuri de interes
general, de servicii de utilitate publică sau pentru executarea de lucrări de interes naţional şi/
sau local:
  prin înfiinţarea unor activităţi economice care să asigure principiul
autogestiunii economico-financiare;
 prin organizarea unor agenţi economici, regii autonome sau societăţi
comerciale cu capital public (de producţie, de servicii, pentru execuţia de
lucrări) care poartă răspunderea administrativă faţă de autoritatea centrală sau
locală care i-a înfiinţat;
 prin limitarea capacităţii de folosinţă strict la obiectul de activitate;
Exemple privind înfiinţarea de agenţi (activităţi) economice:
o agent economic cu capital integral public, finanţat de la bugetul de stat (regiile
autonome şi societăţile comerciale de interes naţional) sau de la bugetul judeţean sau
local (agenţii economici de interes local);
o agent economic privat, prin delegare de gestiune (concesiune, închiriere etc.);
o asociere de tip public-privat, între o autoritatea publică şi un agent economic privat în
scopul de a desfăşura în comun activităţi cu caracter industrial şi/sau comercial de
utilitate publică

III.Deciziile care ca obiect realizarea de investiţii publice

În afară de caracteristicile menţionate anterior, în cazul investiţiilor publice trebuie avute
în vedere faptul că forma juridică în care se adoptă aceste decizii sunt:
 hotărârile de guvern, pentru investiţiile cu caracter naţional
 hotărârile consiliilor judeţene, municipale şi comunale pentru investiţiile de interes
local pentru aprobarea realizării unor obiective de utilitate publică, necesare pentru
producerea de bunuri, servicii sau lucrări de interes general pentru colectivitatea
locală.
Scopul deciziilor prin care se aprobă proiecte de investiţii este dezvoltarea,
modernizarea şi/sau restructurarea unui domeniu economic, social, ecologic, cultural etc.,
conform unei planificări sectoriale, pe baza unui buget alocat de autorităţile administraţiei
publice de la nivel central, sau de la nivel local.
Obiectul investiţiilor vizează:
 furnizarea de produse, prestarea de servicii sau execuţia unor lucrări care nu
existau anterior; aceste proiecte au ca scop satisfacerea unei nevoi sociale,
realizarea unui interes public, chiar dacă investiţia nu va aduce profit cu
caracter financiar. În cazul obiectivelor pentru asistenţă socială, sănătate,
învăţământ, cultură etc. beneficiile au numai caracter social.
 creşterea productivităţii operatorilor de servicii sau executărilor de lucrări
publice prin investiţii în modernizare sau înlocuirea utilajelor, echipamentelor
şi tehnologiilor depăşite
 creşterea capacităţii de producţie, de distribuţie sau de execuţie, care presupune
schimbarea utilajelor, instalaţiilor şi tehnologiei în aşa fel încât să crească
cantitatea de produse sau servicii livrate cetăţenilor.
  restructurarea internă a agenţilor economici în scopul îmbunătăţirii condiţiilor
de muncă, de securitate ale salariaţilor din cadrul regiilor autonome, agenţilor
economici şi instituţiilor de stat
 extinderea şi modernizarea infrastructurii; în acest caz, deciziile publice au ca
obiect efectuarea investiţiilor pentru rezolvarea unor probleme de interes
general cum ar fi de exemplu: sistematizarea şi amenajarea teritoriului;
realizarea căilor de comunicaţie; realizarea reţelelor de distribuţie a energiei
termice, electrice saua gazelor naturale; alimentarea cu apă şi canalizare.
 organizarea serviciilor descentralizate; acest tip de decizii reflectă modul în
care autorităţile administraţiei publice răspund cererii (nevoii) sociale în ceea
ce priveşte necesarul de produse, servicii sau lucrări de interes public
(exemplu: salubritate, transport, tratarea apelor uzate, amenajarea de parcuri
sau spaţii verzi, etc.).

IV. Decizii care au ca obiect activitatea de proiectare

Pentru adoptarea unor decizii care au ca scop aprobarea unor proiecte de interes public
sunt necesare mai multe etape:
 definirea unei strategii sau a unui program de către autoritatea publică locală sau
centrală (Guvern, minister, consiliu judeţean, consiliu local);
 elaborarea proiectului în acord cu strategia definită;
 analiza fezabilităţii proiectului, adică posibilitatea tehnico-economică şi financiară
de realizare a obiectivului care presupune: analiza de piaţă, analiza de eficienţă şi
analiza de risc;
 adoptarea deciziei de acceptare sau de respingere a proiectului care, potrivit legii,
constituie atributul exclusiv al autorităţii publice centrale sau locale, conform
sferei sale de competenţă administrativ-teritorială.

V. Decizii publice privind exploatarea bogăţiilor naturale

Acest tip de proiecte de decizie se referă la prospectarea, exploatarea şi valorificarea unor
resurse naturale (petrol, gaze, minerale utile etc.) de către un concesionar, persoană fizică sau
juridică, română sau străină în temeiul unui contract economic încheiat cu statul român.
Activităţile de explorare se pot realiza şi de către o autoritate publică pe baza unui contract
de colaborare cu un institut de specialitate urmând ca, în funcţie de nevoi, să coopteze un
eventual finanţator, de regulă o bancă.

VI. Decizii care au ca obiect dezvoltarea durabilă

Acest tip de decizii adoptă programe strategice privind dezvoltarea durabilă a localităţilor
şi/sau a zonelor de interes economico-social, geografic, turistic, ştiinţific sau de altă natură.
 Pot fi identificate:
 proiecte pentru amenajarea teritoriului şi sistematizare localităţilor în vederea
sporirii capacităţii lor economice, sociale etc.
 proiectele de dezvoltare durabilă la nivel local trebuie să răspundă unor cerinţe
obiective, respectiv:
 proiecte economice generate de nevoia de a atrage agenţi economici pentru
realizarea unor obiective care să creeze locuri de muncă, să promoveze
competiţia şi să concure la creşterea veniturilor locale;
 rezidenţiale care impun înfiinţarea de gospodării individuale într-un cadru
rezidenţial civilizat, caracterizat prin siguranţă şi confort, cu scopul de a
induce locuitorilor sentimente de ataşament local şi imboldul pentru o viaţă
colectivă dinamică;
 creşterea ofertei de servicii care au ca efect focalizarea interesului
cetăţenilor asupra zonelor şi localităţilor limitrofe;
 atragerea de forţă de muncă cu un grad ridicat de instruire subsecventă
creării de noi locuri de muncă în cadrul autorităţilor administraţiei publice
locale.

VII. Decizii care au ca obiect sistematizarea teritoriului şi urbanismul

În cadrul programelor de dezvoltare regională şi/sau locală, proiectele de urbanism joacă
un rol primordial pentru că ele prefigurează modul de organizare a colectivităţilor locale cu
activităţi, funcţiuni şi efecte specifice.
Pot fi identificate:
 Planul de Urbanism General (PUG) şi Schiţa Directoare de Amenajare Urbană
(SDAU) care reflectă gradul de dezvoltare economică, socială şi culturală a
comunităţii umane
PUG-ul este o sinteză a tuturor proiectelor din zonă, economice sau non-economice şi
trasează atributele specifice care individualizează o localitate faţa altele.
 Planurile de Urbanism Zonal (PUZ) şi Planurile de Urbanism de Detaliu (PUD)
Pentru ca viziunea strategică privind dezvoltarea durabilă să poată fi concretizată se
elaborează PUZ-uri şi PUD-uri, prin care se reglementează tehnico-juridic zone
specifice ale localităţii, cu soluţii de utilizare a patrimoniului material şi cultural, cu
măsuri de combinare a spaţiilor construite cu spaţiile deschise, cu soluţii de circulaţie
pietonală şi de transport în comun, cu măsuri de protecţie a mediului şi asigurarea
aprovizionării populaţiei.
 Planuri de urbanism de detaliu (PUD) care vizează ţinte precise; de exemplu,
pentru sedii de instituţii publice, de firme, pentru locuinţe, pentru obiective
turistice etc.
 1.3.Trăsăturile deciziilor publice

În sens larg, prin conţinutul unei decizii administrative se înţelege atingerea unui
anumit obiectiv având caracter public cum este furnizarea unui produs de interes general,
prestarea unui serviciu de utilitate publică sau execuţia unor lucrări de importanţă strategică.
Trăsăturile ce caracterizează deciziile publice sunt următoarele:
A. Finalitatea politică a deciziilor
B. Utilitatea socială a deciziilor
C. Normativitatea deciziilor
D. Legitimitatea deciziilor
E. Caracterul discreţionar al deciziilor
F. Colegialitatea adoptării deciziilor
G. Formalismul deciziilor

1.4.Clasificarea deciziilor publice

I. Clasificarea deciziilor publice după tipul de politici publice pe care le

implementează
Prin adoptarea deciziilor publice de către autorităţile centrale şi/sau locale se
concretizează (se transpun în realitate) politicile publice din diferite domenii:
 politic: deciziile privind organizarea alegerilor, referendumul, organizarea şi funcţionarea
partidelor, asociaţiilor, sindicatelor etc.
 administrativ: în acest sector se înscriu deciziile privind înfiinţarea şi organizarea unor
autorităţi, instituţii sau servicii administrative, sau pentru activităţi care constituie monopol de
stat, ca de exemplu: justiţia, paza şi ordinea publică, apărarea ţării, evidenţa persoanelor,
eliberarea paşapoartelor, perceperea taxelor şi impozitelor, administrarea patrimoniului
 economic: din această categorie fac parte deciziile privind realizarea unor obiective
industriale pentru exploatarea unor bogăţii naturale, pentru producerea de energie termică,
pentru producerea de energie electrică, pentru captarea şi tratarea apelor, pentru distribuţia
energiei electrice, pentru alimentarea cu apă, infrastructură, etc.;
 social: se încadrează deciziile privind activităţile de asistenţă şi protecţie socială sau pentru
înfiinţarea de cantine sociale, construcţia de grădiniţe, şcoli, teatre, muzee etc.;
 comercial: se adoptă deciziile privind înfiinţarea de agenţii comerciale, de importexport, sau
instituţii financiare, bancare, de transport, iluminat public, organizarea de pieţe, târguri şi
oboare, turism, vânzări de bunuri, concesiuni, închirieri etc.;
 ecologie şi protecţia mediului: aici se regăsesc deciziile privind salubrizarea localităţilor,
crearea de parcuri şi grădini, întreţinerea spaţiilor verzi, curăţarea lacurilor;
 recreativ (de loisir): sunt cuprinse deciziile privind organizarea de ştranduri, parcuri de
distracţii, arene sportive, spectacole etc.

II. Clasificarea deciziilor publice după obiective

Există mai multe categorii de obiective obiective urmărite în adoptarea deciziilor
publice, obiective care sunt specificate de regulă printr-un caiet de sarcini (sau documentaţie
tehnico- economică) cum ar fi;
 obiective de performanţă: un serviciu public trebuie realizat conform unor specificaţii
tehnice cu privire la execuţia obiectivului în aşa fel încât produsele/serviciile realizate ulterior
să aibă un nivel tehnic ridicat, verificabil prin fiabilitate, mentenabilitate sau printr-o anumită
capacitate de a răspunde cerinţelor pieţei.
 obiective de timp: care impun ca termenele de implementare a obiectivului să fie riguros
respectate, ceea ce constituie pentru autorii proiectului restricţii "tari".
 obiective de cost: care descriu în termeni financiari eficienţa proiectului şi prin care se
reflectă corectitudinea primelor două categorii de obiective.

III. Clasificarea după tipul reglementării

Prin deciziile publice se pot stabili norme cu caracter general obligatorii (prin care se
stabilesc drepturi sau obligaţii pentru toate subiectele de drept) sau norme cu caracter
individual (pentru o anumită persoană fizică sau juridică).
Exemple pentru tipuri de norme decizionale:
 cu caracter imperativ - toate persoanele sunt obligate să plătească
 cu caracter alternativ - persoanele pot să plătească impozit sau să doneze un bun cu aceeaşi
valoare  cu caracter derogatoriu - persoanele care au un venit minim sunt scutite de plata
 cu caracter permisiv - persoanele pot să plătească o taxă
 cu caracter facultativ - plata impozitului se face după cum vrea sau nu o persoană.

IV. Clasificarea după forţa de reglementare

 decizii cu forţă de reglementare supremă emise de autorităţi ierarhic superioare în sistemul
politic (Parlament, Guvern,) de nivel superior,
 decizii cu forţă de reglementare inferioară emise de autorităţi sau instituţii publice
subordonate instituţiilor politice.

V. Clasificarea după orizontul de timp

 pe termen nelimitat şi în această categorie sunt incluse deciziile fundamentate la nivel de
Parlament şi Guvern care îmbracă forma legilor, hotărârilor de guvern, ordonanţelor de
urgenţă etc.
 strategice, fundamentate la nivel administraţiei centrale şi locale pe termen lung şi cu
obiective de interes major pentru dezvoltarea comunităţii;
 pe termen mediu, elaborate de autorităţi ale administraţiei publice la nivel central sau local
pentru realizarea unor obiective cu termen de 3-5 ani;
 curente, fundamentate la toate nivelurile sistemului administrativ şi care vizează orizonturi
scurte de timp;
 tranzitorii (temporare) care se aplică numai în perioada de tranziţie de la o reglementare la
alta;

VI. Clasificarea după caracterul şi/sau frecvența adoptării

 unice, adoptate o singură dată pentru realizarea unui singur obiectiv;
 periodice, adoptate la interval regulate de timp (exemplu: adoptarea bugetului);
 aleatorii, neprogramate, adoptate pentru soluţionarea unor situaţii particulare.

VII. Clasificarea după gradul de participare

 colective, adoptate de regulă de către autorităţile cu caracter deliberativ prin votul
majorităţii membrilor ce compun acea autoritate;
 individuale, emise de autorităţi publice cu caracter unipersonal.

1.5.Abordări ale procesului decizional

În literatura americană de specialitate există o serie de lucrări în care se afirmă că

procesul de fundamentare a deciziilor administrative este complex, în primul rând, pentru
faptul că ia în considerare trei perspective: managerială, politică şi legală.
 Potrivit acestor puncte de vedere, specialistul american David H. Rosenbloom prezintă
trei abordări, menite să întregească imaginea procesului strategic de fundamentare a deciziilor
de management public cu elementele determinante care influenţează conţinutul lor.

1. Abordarea managerială a procesului decizional

Abordarea managerială a procesului decizional din administraţia publică accentuează
necesitatea permanentei raţionalizări a acestuia şi oferă posibilitatea managerilor publici de a
fundamenta decizii raţionale luând în considerare aspectele de eficienţă şi eficacitate.
Caracteristici:
 acceptuarea necesităţii permanentei raţionalizări
 considerarea unor aspecte de eficienţă şi eficacitate
 proiectarea unui sistem coerent de corelaţii între elemente care oferă managerilor
publici posibilitatea alegerii alternativei decizionale optime
 reducerea numărului de alternative decizionale
 gradul ridicat de informare a funcţionarilor publici
 luarea în considerare a ierarhiei
 gradul ridicat de formalizare în procesul de funadamentare a deciziilor
 atragerea în procesul decizional a unor funcţionari publici cu anumite calităţi,
cunoştinţe, aptitudini şi deprinderi de management
 stimularea formării unei culture a organizaţiei publice
 autoritatea managerială influenţează hotărâtor derularea procesului decizional
Abordarea managerială presupune, în esenţă, proiectarea unui sistem care să ofere
managerilor publici posibilitatea de a alege cele mai bune alternative decizionale.
În acest sens, este permisă:
 reducerea numărului de alternative luate în considerare;
 reducerea numărului de variabile care trebuie luate în considerare în procesul de
fundamentare a uneia sau alteia dintre acestea;
 asigurarea că funcţionarii cunosc criteriile pentru o alegere raţională a variantei decizionale;
 informarea corespunzătoare a funcţionarilor pentru a avea competenţa să selecteze o
alternativă din mai multe posibile.
Abordarea managerială se manifestă cu precădere în organizaţiile de tip birocratic.
În sistemul administraţiei publice americane există aşa-numitele agenţii publice care
desfaşoară activităţi specifice, fiind specializate într-un anumit domeniu al managementului
public. De exemplu, specializarea jurisdicţională a agenţiilor publice asigură managerilor
publici autoritatea de a defini domeniul politicii publice.

2. Abordarea politică a procesului decizional

 Există o serie de critici la adresa abordării precedente, ceea ce a condus la conturarea
unui alt model, care influenţează procesul fundamentării deciziilor de management public.
Astfel a fost conceput modelul creşterii sau modelul dezvoltării aplicabil cu succes în
instituţiile în care procesele politice au o pondere importantă.
Modelul creşterii sau al dezvoltării ia în considerare şi influenţa politicului asupra
procesului decizional din instituţiile şi autorităţile administraţiei de stat, motiv pentru care în
literatura de specialitate este cunoscut ca abordarea politică.
Caracteristici:
 luarea în considerare a sistemului de obiective ale politicii
 formularea unei coaliţii politice
 derularae în trei etape distincte:
- definirea ţelurilor, obiectivelor şi modalităţile de realizare
- obţinerea consensului - fundamentarea unei decizii acceptabile
 constituirea unor pachete de probleme
 luarea în considerare a elementelor de cost  încurajarea elaborării unor
programe cu rol simbolic.

3. Abordarea legală a procesului decizional

Abordarea legală a procesului de fundamentare a deciziilor presupune o procedură
distinctă de adjudecare.
Adjudecarea este o formă de decizie constând în elaborarea unor reguli şi proceduri
formalizate pentru a identifica: factorii situaţionali, interesele partidelor din opoziţie şi
corelarea intereselor politice cu legislaţia, pentru a servi interesul public.
Există două tipuri de adjudecare:
1. Prospectivă - care are în vedere modificări în serviciile publice;
2. Retrospectivă - apare în situaţiile de erori produse la nivelul organizaţiilor
administrative sau atunci când au loc abateri de la regulile şi legile care guvernează activitatea
organizaţiilor administrative. Forma sub care apare, de regulă, acest tip de adjudecare este
plângerea sau reclamaţia împotriva unui individ, a unei organizaţii sau a unui partid.
Abordarea legală privind fundamentarea deciziilor presupune luarea în considerare a
interesului public pe termen lung şi urmăreşte crearea unui pachet de legi care să permită
cunoaşterea şi satisfacerea interesului public.
Caracteristici:
 implicarea unei proceduri speciale de adjudecare
 existenţa a două tipuri de adjudecare: prospectivă şi retrospectivă
 identificarea factorilor situaţionali
 luarea în considerare a intereselor partidelor de opoziţie
 corelarea intereselor politice cu legislaţia
 orientarea către satisfacerea interesului politic
 considerarea interesului public pe termen lung
 orientarea pentru crearea unor pachete de legi
 adaptarea permanentă a conţinutului pachetelor de legi la nevoile sociale generale în
schimbare

Adjudecarea este utilă, în special, în situaţiile în care legislativul nu poate stabili o

politică cuprinzătoare şi când există nevoia de modificări continue, de flexibilitate.
Principalele limite ale acestei abordări sunt:
 presupune consum mare de timp;
 limitează participarea în procesul decizional a altor persoane din afara sistemului;
 situează funcţionarii publici, cetăţenii şi organizaţiile în poziţii diferite, atunci când tipul de
relaţie nu este corespunzător cu politica publică promovată.