Plan de acțiune pentru integrarea elevilor cu deficienție de vedere

Deficiențele de vedere sunt deficiențe senzoriale determinate de unele disfuncții sau

tulburări la nivelul analizatorului vizual, cu implicații majore asupra desfășurării normale a vieții
de relație cu factorii de mediu, dar și a proceselor psihice ale persoanei, având o rezonanță
puternică în conduita și modul de existență al acesteia. Ramura defectologiei ce are ca obiect de
studiu legile specifice și fenomenele ce caracterizează dezvoltarea diverselor structuri de
personalitate ale deficienților vizuali este tiflologia/ tiflopsihologia. Handicapul de vedere poate
produce un dezechilibru la nivel comportamental, dezechilibru ce influențează relațiile
subiectului cu mediul său înconjurător. La deficienții de vedere din naștere, deși apar dificultăți
de relaționare, tensiunile interioare sunt mai reduse, spre deosebire de handdicapul de vedere
survenit unde, dezechilibrele sunt foarte puternice și ăl marchează pe individ în totalitate, de
aceea este importantă crearea unui mediu securizant, plin de înțelegere pentru ca evoluția
acestora să ducă la o cât mai bună integrare și la un cât mai bun confort psihic.
Etiologia deficiențelor de vedere este foarte variată și include o diversitate de factori de
risc care, în funcție de locul și perioada când acționează, determină forme și grade diferite de
deficiențe ale analizatorului vizual. O clasificare etiologică generală a deficiențelor vizuale
include următoarele grupe cauzale: boli ale anexelor globului ocular, tulburări ale refracției
oculare, afecțiuni ale cristalinului, afecțiuni ale corpului vitros, accidente și traumatisme oculare,
alterări ale câmpului vizual, tulburări ale vederii binoculare, tulburări de adaptare la întuneric și
lumină.
Referitor la tabloul clinic și psihopedagogic al deficientului de vedere, în cazul
handicapului congenital, nevăzătorii nu au reprezentări vizuale formate. Dezvoltarea psihică a
deficienților de vedere este relativ normală și chiar normală, dacă aceștia își desfășoară viața într-
un mediu care nu este ostil față de handicapul său. Percepția depinde de forma și gradul de
handicap, de vârstă, de dezvoltarea psihică. Reprezentările sunt dependente de integritatea
analizatorilor, iar reprezentarea spațială are loc pe baza explorării tactil-kinestezice. De
asemenea, volumul, forța, cantitatea și calitatea reprezentărilor vor fi în decalaj față de
cunoștințele verbale ale nevăzătorilor. Atenția și memoria sunt foarte bine dezvoltate și
reprezintă puncte forte. Atenția favorizând evoluția limbajuluiși deci, implicit, dezvoltarea
gândirii, activitatea mentală prin audiție. Memoria are calitate superioară, iar prin apelare mereu
la ea se produce un antrenament continuu al acesteia, nevăzătorii având posibilitatea actualizării
unei mari cantități de informație.
Deficienții de vedere prezintă dificultăți în mișcările fizice, pot avea dificultăți în
dezvoltarea limbajului verbal, iar rezolvarea sarcinilor de lucru necesită un timp mai îndelungat.
Școlarizarea deficienților de vedere într-un mediu incluziv nu presupune exagerări în gesturi de
atenție și favorizări, ci acceptarea unor condiții care vin să sprijine participarea și implicarea
acestora în activități. Aceștia au nevoie de încurajări pentru independență, familiarizare cu
spațiul fizic, adaptare a sarcinilor de lucru în funcție de dificultăți, folosirea de materiale asistive
și instrucțiuni verbale clare. Elevii cu dizabilități vizuale trebuie încurajați, fie de colegi sau
profesorul din clasă, fie de profesorul de sprijin, să se deplaseze prin clasă, prin școală, pentru a
învăța să evite obstacolele și să identifice cu mai multă ușurință locurile unde trebuie să acorde o
atenție deosebită (scările, terenurile de joacă din exterior), să fie apreciați mai ales cu ajutorul
expresiilor verbale sau cu atingeri tactice (de exemplu: o bătaie ușoară pe umeri), decât cu
modalități nonverbale, mai puțin vizibile (cum ar fi zâmbetul sau gesturile de aprobare), să
realizeze în principiu aceleași sarcini ca și colegii lor de clasă, iar acolo unde este posibil să se
adapteze mijloacele didactice și conținutul sarcinilor de lucru la posibilitățile reale ale acestor
elevi. Pentru siguranța elevului nevăzător este nevoie uneori de sprijinul unui ghid văzător care
să-l ajute la cunoașterea spațiului școlii sau de utilizarea unor instrumente de feedback senzorial
(tactil, auditiv) sau instrumente electronice (miniradare portabile montate pe rama unor ochelari
speciali) foarte utile atât în orientare, cât și în instruirea pentru mobilitate și orientare.
Activități- De asemenea, în curriculum pot fi incluse o serie de teme legate de vedere (de
exemplu, la fizică, teme despre lumină sau optică, la literatură sau artă, analiza unor lucrări
aparținând unor autori nevăzători), precum și teme incluse în curriculum specific, destinate
recuperării, antrenamentului și educației resturilor de vedere sau exercițiilor de atenție și
orientare spațială. De asemenea, pentru ceilalți copii tipici se vor organiza diverse activități
având ca scop dezvoltarea empatiei și sensibilizarea, utilizând diverse metode de cooperare și
lucrul în perechi sau pe grupe. Un exemplu de senzibilizare a elevilor tipici ar putea fi
reprezentat de activitatea în cadrul căreia elevii tipici ar trebui să fie legați la ochi, astfel încât să
nu poată vedea și să li se ceară de către cadrul didactic să realizeze anumite acțiuni.
Strategii de învățare- În activitățile școlare se recomandă încurajarea independenței
elevilor cu deficiențe vizuale, încurajarea colegilor din clasă să-i includă și să comunice cu ei.
Este importantă cunoașterea de către profesori a alfabetului Braille pentru a facilita comunicarea,
importantă este și adaptarea sarcinilor școlare atât din punctul de vedere al gradului de
dificultate, cât și al modului de prezentare grafică (pentru ambliopi) sau în limbaj Braille pentru
cei cu cecitate, familiarizarea cu echipamentele de scriere și cu mijloacele didactice specifice,
oferirea suportului necesar în situații care privesc gradul de siguranță al elevilor. La activitățile
de predare-învățare în clasele unde sunt integrați elevi cu vedere slabă, trebuie să se acorde o
atenție deosebită unor elemente care să asigure egalizarea șanselor în educația școlară și pentru
această categorie de elevi. Dintre acestea cele mai importante sunt: așezarea elevului cu vedere
slabă cât mai aproape de tablă (cu privirea perpendiculară pe suprafața tablei), scrierea clasă a
notițelor pe tablă însoțită de lectura lor simultană cu voce tare, acolo unde este posibil să se
utilizeze mijloace de amplificare optică, înregistrări audio sau dactilografiere cu caractere mari
pe notebook, folosirea unor materiale grafice în relief sau asociate cu semnale sonore, descrierile
și instrucțiunile verbale să fie cât mai clare și mai ușor de auzit, asigurarea unor demonstrații și
explicații individuale sau pe grupuri mici, cu posibilitatea manipulării eventualelor materiale
folosite în timpul demonstrației de elevul cu vedere slabă și așezarea lui cât mai aproape de locul
demonstrației, alocarea unui timp suficient pentru sarcinile de învățare și stimularea
depreinderilor de autoservire și organizarea personală.
Resurse, materiale, mijloace- Specifică pentru elevii cu deficiențe vizuale este învățarea
scris-cititului în Braille.Însă, în cazul ambliopilor, cu excepția celor care sunt predispuși
iremediabil la orbire, este posibilă învățarea scrierii și a citirii obișnuite, dar se vor folosi
materiale didactice specifice: înclinarea meselor, săli foarte bine iluminate (preferabil cu lumină
naturală), folosirea unor caiete și cărți speciale. De asemenea, recent, au apărut o serie de
echipamente și tehnologii informatice care pot veni în sprijinul elevilor cu deficiențe de vedere și
al profesorilor pentru a facilita procesul de înțelegere și ănvățare a unor cunoștințe și abilități, dar
și posibilitatea de a se exprima și a permite astfel o interacțiune mai eficientă cu cei din jur.
Principalele tehnologii de acces specifice pentru elevii cu deficiențe de vedere sunt: cititoarele de
ecran și sintetizatoarele de voce, softurile de mărit, echipamentele Braille, lectorul de cărți (este
alcătuit dintr-un scanner, o aplicație de recunoaștere a textului și un soft de sintetizare vocală),
telefonul inteligent. De asemenea, alte tehnologii de acces sunt: metoda termoform de creare a
imaginilor tactile și formatul DAISY pentru cărți.

Evaluarea- În cazul elevilor cu deficiențe de vedere trebuie să existe o abordare flexibilă

a examinării și notării, iar accentul să se pună pe o evaluare globală, continuă, formativă, pe ceea
ce elevii sunt capabili să demonstreze în termeni de produs al activității lor și nu pe ceea ce ei nu
pot să facă din cauza limitărilor impuse de pierderile de vedere.Se recomandă mai mult evaluarea
orală, iar în cazul examenelor naționale scrise, elevul are nevoie de o persoană care să-i citească
subiectele și căreia să-I dicteze rezolvarea, iar acea persoană să scrie pe foaia de examen. Dintre
modalitățile alternative de evaluare folosite în cadrul activităților elevilor se pot preciza: caietele
de observație, fișe de evaluare, scale de progres, rapoarte de evaluare descriptive, observarea
sistematică a comportamentului elevilor cu dizabilități în timpul activității didactice.