C.Ș.E.I.

,,ELISABETA POLIHRONIADE” VASLUI

CERC PEDAGOGIC- aprilie 2019

METODE DE OPTIMIZARE A PREDĂRII, ÎNVĂȚĂRII ȘI

EVALUĂRII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SPECIAL ȘI SPECIAL
INTEGRAT

PROFESOR BONDREA MIRELA

Abordarea unor strategii de succes în activităţile didactice destinate

elevilor cu dizabilităţi, cu dificultăţi de învăţare sau de adaptare şcolară presupune
parcurgerea următoarelor etape:
a)   cunoaşterea şi evidenţierea evoluţiei în procesul de învăţare a fiecărui elev
folosind un sistem longitudinal de înregistrare a randamentului şcolar;
b)  identificarea elevilor care întâmpină dificultăţi sau care nu reuşesc să facă faţă
exigenţelor programului educativ din şcoală;
c)  diagnosticarea elevilor cu dizabilităţi sau cu dificultăţi de învăţare (de ce natură
sunt dificultăţile, care sunt disciplinele unde apar aceste dificultăţi, nivelul de
interes, lacunele în cunoştinţe etc.);
d)  depistarea complexului cauzal care a determinat apariţia dificultăţilor de
învăţare (prezenţa unor deficienţe, mediul familial, probleme de adaptare, tulburări
de comportament, eşec şcolar repetat etc.);
e)  proiectarea unui curriculum diferenţiat şi personalizat în funcţie de situaţiile şi
problemele identificate;
f)   desfăşurarea unui proces didactic activ, formativ, cu accent pe situaţii
motivaţionale favorabile învăţării şi pe evaluarea formativă;
g)  colaborarea cu specialişti din cadrul serviciilor de sprijin, consiliere şcolară şi
antrenarea familiei.
În activităţile cu elevii care prezintă, în special, deficienţe mintale,
proiectarea globală şi eşalonată trebuie să aibă un caracter mult mai flexibil, având
în vedere că se realizează şi în funcţie de diagnosticul şi prognosticul evoluţiei
acestora pe termen scurt şi pe termen lung; în acelaşi timp, proiectarea activităţilor
didactice pentru această categorie de elevi prezintă un grad de relativitate mai
mare, existând posibilitatea de a revizui proiectarea iniţială în funcţie de ritmul
1
recuperării şi gradul de asimilare a cunoştinţelor şi deprinderilor evaluate după o
anumită perioadă de timp.
Obiectivul educaţional trebuie să vizeze delimitarea unei conduite sau
achiziţii, care să fie redată în termeni de comportamente identificabile, vizibile,
„concret” iar exprimarea sa implică o mare responsabilitate din partea
educatorului, deoarece pot genera unele confuzii care să determine, din start,
eşecul unei lecţii.          
Conţinutul educativ trebuie să realizeze un echilibru între componentele
informative şi cele formative (inclusiv cele recuperativ-compensatorii). Imaginaţia
şi stilul de lucru al educatorului vor permite alegerea, combinarea şi valorificarea,
mai mult sau mai puţin eficientă, a componentelor triadei metode-materiale-
mijloace didactice. Pe de o parte, evaluarea urmăreşte raportul dintre rezultatele
obţinute şi rezultatele scontate (prevăzute în obiective) şi, pe de altă parte,
identifică nivelul eficienţei activităţii în funcţie de modul de valorificare a tuturor
resurselor utilizate în activitatea didactică.
Un proiect de lecţie eficient se caracterizează prin:
 adecvare la situaţii didactice concrete;
 operaţionalitate - posibilitatea de a fi descompus în secvenţe acţionale şi
operaţiuni distincte;
 flexibilitate/adaptabilitate - posibilitatea integrării din mers a unor
strategii/idei apărute chiar în cursul desfăşurării procesului didactic;
 economicitate - posibilitatea ca într-un cadru strategic simplu să se realizeze
cât mai multe din punct de vedere practic.
Metodele: reprezintă acele căi prin care elevii ajung, în procesul de învăţământ,
sub coordonarea educatorilor, la dobândirea de cunoştinţe, deprinderi, la
dezvoltarea capacităţilor intelectuale şi la valorificarea aptitudinilor specifice.
Metodele de învăţământ sunt selectate în raport cu scopul şi obiectivele activităţii
didactice, conţinutul lecţiei şi particularităţile elevilor sau de personalitatea
educatorului.
Principalele funcţii ale metodelor de învăţământ sunt:
 cognitivă - de dirijare a cunoaşterii în scopul însuşirii unor cunoştinţe;
 normativă - aspecte metodologice, respectiv, modul cum să predea
profesorul şi cum să înveţe elevul;
 motivaţională - de stimulare a interesului cognitiv, de susţinere a procesului
de învăţare;
 formativ-educativ-compensatorie - de exersare, antrenare şi dezvoltare a
proceselor psihice.
Pentru elevii cu deficienţe mintale sau pentru cei cu vârste mai mici este
recomandată utilizarea povestirii ca metodă didactică, însoţită de suporturi
2
ilustrativ-sugestive sau imagini filmate; astfel se captează mai uşor atenţia şi este
facilitată implicarea afectiv-motivaţională a elevilor în secvenţele lecţiei.
Metode ca explicaţia şi descrierea sunt folosite mai rar ca metode de sine
stătătoare, ele fiind mai indicate ca procedee în cadrul altor metode, întrucât aceste
metode solicită un vocabular destul de dezvoltat la elevi, iar pentru cei cu
deficienţe mai accentuate acest lucru este mai greu de atins.
Metodele interogative (în special cele bazate pe conversaţie euristică)
favorizează descoperirea noului, exersarea proceselor psihice, clarificarea,
sintetizarea, consolidarea şi sistematizarea cunoştinţelor, verificarea şi evaluarea
performanţelor.
Conversaţia tradiţională (catehetică) de cele mai multe ori este
contraindicată în cazul elevilor cu deficienţe, deoarece prin această metodă este
favorizată memorarea mecanică. Experienţa practică a demonstrat necesitatea
combinării metodelor interogative cu celelalte metode (expozitive, demonstrative,
activ-participative); astfel se înlătură monotonia, sunt stimulate gândirea şi
concentrarea atenţiei, condiţii necesare în obţinerea succesului la elevii cu cerinţe
speciale.
Metodele de simulare (bazate pe jocul didactic şi dramatizare) pot fi
aplicate cu succes atât în ceea ce priveşte conţinutul unor discipline (dramatizarea
unor lecţii), cât şi în formarea şi dezvoltarea comunicării la elevii cu deficiente
mintale şi senzoriale. Includerea lor cât mai directă în situaţii şi circumstanţe de
viaţă simulate (activităţi de tip jocul de-a...") trezeşte motivaţia şi facilitează
participarea activă, emoţională a elevilor.  
Metoda demonstraţiei ajută elevii să înţeleagă sensul structurii/elementelor
de bază a unui fenomen sau proces, prin intermediul ei educatorul prezentând
elevilor obiectele, fenomenele realităţii cu scopul de a le asigura o bază perceptivă
concret-senzorială. Demonstraţia, în formele ei moderne, constituie, mai ales în
cazul elevilor cu dizabilităţi, practică obişnuită la toate disciplinele de învăţământ
şi la toate activităţile de terapie educaţională care se desfăşoară sub coordonarea
educatorului. Alături de metoda demonstraţiei, exerciţiul constituie o metodă cu o
largă aplicabilitate în educaţia specială, mai ales în activităţile de consolidare a
cunoştinţelor şi de antrenare a deprinderilor.
În contextul activităţilor specifice educaţiei speciale, mai ales pentru copiii
cu deficienţe de intelect, tulburări asociate (autismul, sindromul Down) sau pentru
cei cu tulburări senzoriale, metoda imitaţiei şi procedeul înlănţuirii şi modelării
ocupă un loc foarte important datorită compatibilităţii existente între specificul
acestora şi particularităţile de învăţare ale respectivelor categorii de subiecţi, pe de
o parte, dar şi datorită calităţii acestor metode şi procedee, extrem de potrivite şi
eficiente în situaţiile de prezentare, antrenare şi consolidare a noilor cunoştinţe şi

3
deprinderi din diverse discipline pe care elevii trebuie să le însuşească, pe de altă
parte.
În activităţile de învăţare a scris-cititului, de corectare a tulburărilor de
limbaj şi în demutizarea copiilor cu surditate se utilizează cu precădere metoda
fonetică analitico-sintetică. Această metodă respectă principiul trecerii de la uşor
la greu, adică preconizează iniţial învăţarea cititului, apoi a scrisului şi pune un
accent deosebit pe analiza şi sinteza fonetică şi grafică a conţinutului verbal după
algoritmul: propoziţie-cuvânt-silabă-sunet-literă.
Aplicarea ei presupune parcurgerea mai multor etape metodologice în învăţarea
unui nou sunet:
 alegerea propoziţiei;
 împărţirea propoziţiei în cuvinte şi alegerea cuvântului cu sunetul nou;
 împărţirea în silabe a cuvântului care conţine sunetul nou;
 descompunerea silabelor în sunete, separarea şi studierea sunetului nou
(corectarea şi antrenarea pronunţiei corecte a noului sunet);
 prezentarea şi studierea literei de tipar corespunzătoare sunetului nou;
 compunerea silabei care conţine noua literă, cu ajutorul alfabetului decupat,
şi apoi compunerea cuvântului şi propoziţiei (tot cu alfabetul decupat);
 citirea silabei, a cuvântului şi a propoziţiei alcătuite cu alfabetul decupat;
 citirea altor cuvinte care conţin noua literă;
 citirea de propoziţii şi texte scurte ;
 prezentarea literei de mână şi scrierea elementelor grafice ale acesteia,
scrierea literei în întregime şi a cuvintelor care cuprind această literă, apoi
scrierea de propoziţii.
În cazul copiilor cu deficienţe de auz se recomandă şi folosirea analizei şi
sintezei cuvântului după imaginea labiovizuală (în faţa oglinzii) şi kinesteziile
articulatorii corespunzătoare (palparea zonei gâtului în dreptul laringelui pentru
a sesiza vibraţiile). De asemenea, la utilizarea acestei metode, cuvintele şi
propoziţiile trebuie să fie cunoscute sub aspect semantic şi articulator, să aibă o
componentă articulatorie simplă, sunetul nou (grafemul) să fie situat în cuvânt
într-o poziţie avantajoasă pentru a fi uşor sesizat din punct de vedere articulator
şi vizual, iar cuvintele cu noul sunet să fie astfel alese încât să cuprindă o
singură literă necunoscută (litera corespunzătoare noului sunet). Selecţia,
stabilirea şi integrarea mijloacelor de învăţământ în cadrul unei lecţii se
realizează prin racordarea permanentă a acestora la obiectivele instruirii, la
conţinuturile concrete ale unităţilor de învăţare/lecţiilor, la metodele şi
procedeele didactice. In cazul elevilor cu dizabilităţi, unele mijloace pot avea şi
un rol compensator, antrenând dezvoltarea unor funcţii/procese psihice sau
capacităţi fizice.
4
 ,,Spre deosebire de metodele tradiţionale – precizează profesorul Ion T.
Radu – care realizează evaluarea rezultatelor şcolare obţinute pe un timp limitat şi
de regulă cu o arie mai mare sau mai mică de conţinut, dar oricum definită –
metodele alternative de evaluare prezintă cel puţin două caracteristici:
− pe de o parte realizează evaluare rezultatelor în strânsă legatură cu
instruirea/învăţarea, de multe ori concomitent cu aceasta;
− pe de altă parte ele privesc rezultatele şcolare obţinute pe o perioadă mai
îndelungată, care vizează formarea unor capacităţi, dobândirea de competenţe şi
mai ales schimbări în planul intereselor, atitudinilor, corelate cu activitatea de
învăţare.” (op. cit., pp. 223–224)
Metodele moderne au tendinţa de a se apropia cât mai mult de metodele
cercetării ştiinţifice, antrenând elevii în activităţi de investigare şi cercetare directă
a fenomenelor.Utilizarea metodelor interactive în activitatea didactică are ca
rezultat creşterea motivaţiei pentru învăţare şi a încrederii în sine, contribuie la
formarea atitudinii pozitive faţă de obiectele de studiu în şcoală şi asigură
condiţiile formării capacităţii copiilor de a interacţiona şi de a comunica,
pregătindu-i mai bine pentru activitatea socială.
Prin măiestria şi priceperea de care dăm dovadă putem dezvolta creativitatea la
elevi, dar putem ajunge si la o autostimulare a creativităţii.
Utilizarea metodelor interactive de predare-învăţare în activitatea didactică
contribuie la îmbunătăţirea calităţii procesului instructiv-educativ, având un
caracter activ – participativ şi o reală valoare activ-formativă asupra personalităţii
elevului.
Caracteristicile metodelor interactive:
 stimulează implicarea activă în sarcina didactică;
 stimulează iniţiativa;
 asigură o mai bună punere în practică a cunoştinţelor, priceperilor şi
deprinderilor;
 asigură un demers interactiv al actului de predare-învăţare-evaluare;
 valorifică şi stimulează potenţialul creativ, originalitatea copiilor;
 acţionează asupra gândirii critice a elevilor;
 elevii devin responsabili în rezolvarea sarcinilor;
 promovează învăţarea prin cooperare;
 copiii învaţă să argumenteze acţiunile;
 îi învaţă pe elevi să comunice între ei şi să asculte părerile celor din jur.

BRAINSTORMINGUL SAU CIORCHINELE DE IDEI

5
 O strategie care oferă posibilitatea de a-i pune pe elevi în situaţia de a se
gândi la o temă pe care o vor întâlni în text şi de a face asociaţii în legătură cu
aceasta.
Dacă, de exemplu, se citeşte un text despre primăvară, li se cere elevilor să se
gândească la idei, sentimente, evenimente pe care le pot asocia acestui anotimp.
Se realizează un ciorchine de idei reţea care să sintetizeze ideile exprimate de ei.
LECTURA PREDICTIVA
Presupune citirea fragmentată a textului, făcută de către profesor/învăţător,
care îi întreabă pe elevi ce cred că se va întâmpla mai departe şi de ce cred că se va
întâmpla un anume lucru.
Pe parcurs se întocmeşte o hartă a predicţiilor care constă în confruntarea
evenimentelor relatate de text cu ipotezele relatate anterior
CIORCHINELE
Este un organizator grafic prin care se evidenţiază într-o reţea conexiunile
dintre ideile despre un subiect. Tehnica încurajează elevii să gândească liber şi
deschis, să-şi organizeze cunoştinţele, putând fi folosită atât ca metodă de predare-
învăţare cât şi ca metodă de fixare.
Ciorchinele este o activitate de scriere eficientă, determinându-i pe elevii mai puţin
motivaţi să lucreze.Poate fi nedirijat, când elevii notează toate ideile posibile într-o
reţea realizată de ei şi semidirijat, când învăţătorul stabileşte nişte criterii pe baza
cărora elevii vor completa ciorchinele.
Avantaje:
- nu se critică ideile propuse;
- poate fi utilizată ca metodă liberă sau cu indicare prealabilă a categoriilor
de informaţii aşteptate de la elevi;
- se poate aplica individual, în perechi sau în grup;
- se poate aplica în orice moment al lecţiei;
- solicită gândirea şi capacitatea de a realiza analize, sinteze şi comparaţii. 
METODA CADRANELOR
Prin trasarea a două perpendiculare, pe tablă sau în caiet, se obţin patru
cadrane.
*Cadranele cu expresii atitudinale se pot completa frontal, pe grupe şi individual.
*Elevii pot primi fişe individuale în care vor avea de completat cadranele:
I. Am admirat…. II. Dezaprob….
III. N-am înţeles… IV. Am învăţat….
Sau fişe pe grupe, în acest caz fiecare grupă fiind solicitată să găsească în text cât
mai multe răspunsuri pentru un singur cadran pe care trebuie să-l completeze.

Avantaje:
- stimulează atenţia si gândirea;
6
 - scoate în evidenţă modul propriu de înţelegere;
- conduce la sintetizare/esenţializare;
- uşurează asimilarea de noi cunoştinţe;
- se poate folosi la cu succes la orele de recapitulare şi consolidare;
- se poate folosi în diferite momente ele lecţiei;
- stimulează interesul elevilor pentru activitatea didactică.
CUBUL
Metoda cubului este folosită pentru explorarea unui subiect din mai multe
perspective. Ea oferă posibilitatea de a dezvolta competenţele necesare abordării
complexe şi integratoare.
Avantaje:
- determină participarea conştientă a elevilor prin implicarea maximă a
acestora în rezolvarea sarcinilor;
- permite diferenţierea sarcinilor de învăţare ;
- formează deprinderi de muncă intelectuală;
- stimulează gândirea logică a elevilor ;
- creşte responsabilitatea faţă de învăţare şi faţă de grup;
- sporeşte eficienţa învăţării (elevii învaţă unii de la alţii );
- familiarizează elevii cu cercetarea ştiinţifică;
- formează abilităţi de comunicare şi cooperare .
Avantajele metodelor moderne:
 transformă elevul din obiect în subiect al învăţării;
 este coparticipant la propria formare;
 angajează intens toate forţele psihice de cunoaştere;
 asigură elevului condiţiile optime de a se afirma individual şi în echipă;
 dezvoltă gândirea critică ;
 dezvoltă motivaţia pentru învăţare;
 permite evaluarea propriei activităţi.
Planificarea individualizată a învăţării
Există numeroase forme şi aspecte ale adaptării curriculumului la clasă, iar
adaptarea se manifestă divers, pentru subiecţi diferiţi: de la elevii cu dizabilităţi,
până la elevii supradotaţi.
1. Ce presupune diferenţierea sau individualizarea demersului didactic?
Practica educaţiei diferenţiate este modalitatea cea mai eficientă de a facilita
învăţarea tuturor elevilor.

Elevii sunt diferiţi pentru că:

 au abilităţi diferite
 au interese diferite
7
  au diferite experienţe anterioare de învăţare
 provin din medii sociale diferite
 au diferite comportamente afective
 au potenţial diferit de învăţare
Diferenţierea  sau individualizarea demersului didactic vizează adaptarea
procesului instructiv-educativ la:
- posibilităţile intelectuale
- interesele cognitive
- ritmul şi stilul de învăţare al elevului
2. Cum poate facilita profesorul individualizarea învăţării şi adaptarea la
posibilităţile copilului?
 Aceasta se poate realiza prin adaptare curriculară.
Modalităţi de adaptare curriculară a activităţilor la clasă:
 adaptarea conţinuturilor
 adaptarea proceselor didactice
 adaptarea mediului de învăţare: fizic, psihologic, social (climatul din clasă)
 adaptarea procesului de evaluare: standarde de performaţă şi evaluare
(descriptiri/ criterii de evaluare).
În funcţie de aceste crietrii, diferenţierea se poate realiza astfel:
Adaptarea conţinuturilor
- adaptarea conţinuturilor trebuie să aibă în vedere atât aspectul cantitativ (volumul
de cunoştinţe), cât şi aspectul calitativ(procesele cognitive implicate şi viteza şi
stilul de învăţare al elevilor)
-  adaptarea planurilor şi programelor şcolare la potenţialul de învăţare al elevilor
Adaptarea proceselor didactice
Procesele didactice trebuie să vizeze specificul proceselor cognitive
implicate în învăţare (potenţialul de dezvoltare) dar şi învăţarea independentă a
elevului.
În procesul de predare, putem adapta:
-   mărimea şi gradul de dificulatate a sarcinii (numărul de sarcini de învăţare pe
care trebuie să le realizeze elevii, tipul de probleme de rezolvat, modul de realizare
a sarcinii, de ex. acceptarea răspunsului oral dacă elevul nu reuşeşte în scris etc
-  metodele de predare (metode învăţare prin cooperare, metode activ-participative,
jocul didactic etc)
-  materiale didactice (materiale didactice intuitive)
-  timpul de lucru alocat (creşterea sau scăderea timpului de lucru alocat rezolvării
sarcinii)
-  nivelul de sprijin (asigurarea sprijinului suplimentar, pentru unii elevi, de către
cadrul didactic de la clasă sau prin cadrele didactice de sprijin)
8
Adaptarea mediului de învăţare (fizic, psihologic, social)
Atmosfera de lucru şi mediul de învăţare trebuie să fie destinse, permisive,
de susţinere şi securizare. Trebuie încurajate acceptarea şi respectarea diferenţelor
între indivizi, interstimularea şi comunicarea.
Adaptarea procesului de evaluare
Modalităţile de evaluare vor fi adaptate în funcţie de potenţialul individual,
evaluarea prin probe scrise poate fi înlocuită prin probe orale, demonstrarea
cunoştinţelor acumulate prin mijloace/activităţi practice.
Programul de intervenție personalizat
Un plan de intervenţie personalizat  este un plan scris, elaborat pentru a
sprijini învăţarea copilului sau nevoile comportamentale.
 Un plan de intervenţie personalizat trebuie să conţină:
 Diagnosticul (nivelul intelectual, dificultăţi asociate)
 Perioada de aplicare
 Obiectivele urmărite
 Parteneri implicaţi
La acestea mai pot fi adăugate informaţii legate de:
Punctele tari/slabe, oportunităţi şi ameninţări în demersul recuperator
Cine întocmeşte PIP -ul?
De cele mai multe ori, pentru copiii cu dificultăţi mari în învăţare sau cu cerinţe
educative speciale, se elaborează planul de intervenţie personalizat (PIP).
Paşi necesari pentru întocmirea PIP
Evaluarea educaţională
Stabilirea domeniului de intervenţie:
 limbaj şi comunicare
 cognitiv
 emoţional
 comportamental
 psihomotor
Stabilirea obiecivelor (Ce realizez?)
Stabilirea metodelor şi mijloacelor de realizare (Cum realizez?)
Stabilirea perioadei pe durata căruia se va aplica planul de intervenţie (Când?)
Stabilirea criteriilor minimale pentru evaluarea progresului (Ce evaluez?)
Stabilirea metodelor şi instrumentelor de evaluare (Cum evaluez?)
Restructurarea obiectivelor în funcţie de rezultatele evaluării .
Ansamblul metodelor de predare,învăţare,evaluare utilizate constituie ceea
ce se numeşte metodologia procesului de învăţământ. Aceasta are un caracter
dinamic, se distinge prin flexibilitate, supleţe, permanentă deschidere la înnoire,

9
preocupare de racordare la cerinţele actuale ale învăţământului special şi special
integrat.

BIBLIOGRAFIE

Arcan, P., Ciumăgeanu, D. (1980). Copilul deficient mintal. Editura Facla,

Timişoara
 Chelemen, I. (2006). Metode şi tehnici de evaluare a copiilor cu cerinţe
educative speciale. Editura Universităţii din Oradea
 Vrasmaş, T. (coord.) (2010). Incluziunea şcolară a copiilor cu cerinţe
educaţionale speciale. Aspiraţii şi realităţi. Editura Vanemonde
 Gherguţ, A. (2007). Sinteze de psihopedagogie specială. Editura Polirom, Iaşi
 Neamţu, C., Gherguţ, A. (2000). Psihopedagogia specială, Editura Polirom,
Iaşi
 Vrasmaş, E., Nicolae, S., Oprea, V., Vrasmaş, T. (2005). Ghid pentru cadre
didactice de sprijin. Editura Vanemonde
 Pantazi, T. (2009). Strategii moderne de recuperare a elevilor cu CES, Ediţia
a II-a, Editura Universităţii din Oradea, Oradea
 Radu, Gh. (2002). Psihopedagogia şcolarilor cu handicap mintal. Editura pro
Humanitas, Bucureşti
 Simu, I., Simu, M. (2009). Introducere în psihopedagogia deficienţilor mintal.
Editura Alma Mater, Sibiu

10