SCENETĂ – PROBLEMA LUI TRICĂ –

2023
Autor: VICTORIA FURCOIU
Personaje: Trică, Maria, Străbunica şi
Radu

REZUMAT:Trică, un băiat de clasa a V-a

(primul trimestru), foarte inteligent, dar
mai puţin silitor, mai dezinteresat de
lecţii, mai delăsător, îşi pierde orarul.
Pentru a afla temele de a doua zi,
neavând voie să folosească telefonul
mobil, este nevoit să apeleze de pe
telefonul fix un coleg al cărui număr îl
avea notat sub forma unei probleme de
matematică pe care refuză s-o rezolve,
considerând-o absurdă, dar, după
încercarea de a găsi alte soluţii, apelând
la sora lui mai mare, ajunge tot la
problemă, o rezolvă foarte repede,
dându-şi seama, în final, că problema lui
adevărată este alta decât cea de
matematică, sau cea de inteligenţă.

Scena este împărţită în două. În jumătatea

din dreapta: mai aproape de marginea
scenei, pe dreapta - o masă (birou), cu un
scaun şi un coş de gunoi, În aceeaşi

1
jumătate, dar pe partea sângă, o măsuţă cu
un telefon fix pe ea. Mai în spate, tot pe
dreapta – o uşă sau intrare din culise.
În jumătatea stângă a scenei – în mijloc, un
fotoliu-balansoar şi lângă el, în stânga
scenei - o măsuţă cu un telefon fix.

TRICĂ (Intră şi se trânteşte pe scaun.):

Uuff!! Greu mai e să fii elev! Mai ales în
clasa a V-a. Mai mulţi profesori, mai multe
pretenţii, mai multe obiecte (oftează). Nimic
nu mai e la fel. Adică... aproape nimic, că,
dacă mă gândesc mai bine, tot la fel trebuie
să mă scol de dimineaţă, să sar din pat ca
speriat de cutremur, la auzul aceluiaşi
îndemn disperat al mamei (imitând vocea
ei): „Încă eşti în pat? Mişcă-te mai repede,
că iar întârziem toţi din cauza ta!”
Parcă e obligatoriu să plecăm toţi odată!
N-ar putea ei să plece liniştiţi cu maşina, să
o lase pe soră-mea la liceu, că ea nu-şi
doreşte să întârzie, pentru nimic în lume, iar
eu să plec linştit, să ajung la ora a doua în
clasă, nu gâfâind la prima oră, măcar aşa..
de două ori pe săptămână.
(se uită în jur) Unde mi-o fi ghiozdanul?
(mai tare) Ştie cineva unde mi-am lăsat
ghiozdanul?

2
Tăcere. (Se ridică de pe scaun, se plimbă
prin încăpere.): Sigur, nu ştie nimeni, nu-mi
dă nimeni o mână de ajutor, tocmai când am
un chef nebun să-mi fac enervantele alea
de teme! (Duce o mână la cap, gânditor.
Către public.): Ştiu că am plecat de la
şcoală cu el în spate. Da, chiar mă
gândeam de ce s-a îngreunat aşa, că doar
nu scrisesem nimic în plus. Ştiţi, mie nu-mi
place să iau notiţe. Le pot cere de la colegi.
Aşa, mai zăbovim şi noi la telefon. Aaa! Am
un mesaj! (Scoate telefonul din buzunar,
butonează, după o mică pauză, râde.) Ia
uite şi ăştia de pe Râs-Tok! (Râde uitându-
se pe telefon), ce taree...! O pisică a muşcat
un câine, care, de frică, s-a aruncat în
piscină, iar ea il aşteaptă... (râde), îl
aşteaptă la marginea piscinei şi îi trage
câte-o labă când vrea să iasă.
MARIA (Se aude din culise:): Trică, iar ţi-ai
lăsat ghiozdanul în uşă, să ne împiedicăm
toţi de el!
TRICĂ (Lasă telefonul pe masă, se
îndreaptă spre culise.): Auzi, drăguţă, în
primul rând, care toţi? că doar tu ai intrat! Şi,
dacă te deranjează ghiozdanul meu, fă bine
şi teleportează-l până aici!
(spre public) E soră-mea, exemplul pozitiv al

3
familiei. Clasa a lX-a, la un renumit liceu sau
Colegiu Naţional, cam aşa ceva. Valoroasă,
nu? Dar cât a muncit pentru asta...
(I se aruncă ghiozdanul din culise.)
TRICĂ: (spre culise) mai frumos nu se
poate? Puţin respect! (către public,
ridicându-şi ghiozdanul şi întorcându-se
spre masă): Am deranjat-o, că, la cât e de
tocilară, sigur se grăbeşte la teme.
MARIA (Apare, intrigată.): Dacă mai zici
aşa, să ştii c-o să-i spun mamei! (Se
retrage.)
TRICĂ (ironic, spre ea): Scuze! Am glumit,
domnişoară... pârâcioasă! (Se aşează pe
scaun, la masă, pune ghiozdanul jos, ia
telefonul.)
MARA (Intră furioasă, se opreşte lângă el, îi
ia repede telefonul.): Şi cu telefonul n-ai
voie, decât după ce îţi faci temele! Aşa a
spus mama!
TRICĂ (Se strâmbă în urma ei): Aşa a spus
mama! (Ia ghiozdanul.) Ia să vedem... (îl
deschide), la ce avem de învăţat... (Caută
prin ghiozdan.) Ooo! Cum să vedem, dacă
nu am orar?!? Îl aveam pe o foaie.
Am uitat-o în bancă, la şcoală! Adică... nu
chiar în bancă, pentru că într-o pauză am
transformat-o într-un mic avion pe care l-am

4
direcţionat în capul colegului care ştergea
tabla, iar el l-a ridicat de jos şi l-a dat în coş,
deci a răms în coş, sigur!
Ce pot să fac? Nu-mi rămâne decât să sun
un coleg, dar cu ce să sun? dacă n-am
mobilul, iar dacă o rog pe domnişoara să
mi-l dea, n-o să accepte. Oricum, n-aveam
nici pe care coleg să-l sun, că unii, foarte
conştiincioşi, îşi închid telefoanele cât fac
teme, iar alţii sunt pedepsiţi, li se confiscă şi
lor, ca şi mie, telefoanele, De cine? Cum de
cine? De părinţi! Ei au drepturi depline
asupra telefoanelor... sau ce? La voi e
altfel?
(Se uită spre măsuţa cu telefonul fix.) Ia
staţi, că Radu are şi el telefon fix, deci aş
putea vorbi cu el (arată spre telefon) de pe
fosila asta! Ia să vedem! (Scotoceşte prin
ghiozdan.) mi-l notase el undeva... da, aici,
pe un bileţel. (Scoate o hârtie mototolită, o
netezeşze.) Noroc că nu l-am aruncat! (Se
îndreaptă spre măsuţa cu telefonul fix,
desfăcând biletul, citeşte): Număr de telefon
fix – Radu (mirat): Poftim? O problemă?
Hm! pare interesant! (citeşte rar, apoi, din
ce în ce mai repede.): Aflaţi numărul de
telefon al unui coleg, Radu, dacă are
prefixul 0268, apoi cinci numere pare,

5
consecutive, de la 1 la 10, inclusiv, a căror
ordine o stabilim astfel încât, dacă din suma
lor - care adunată cu suma celor 3 cifre din
prefix dă 46 - scădem cifra zecilor sumei
primelor patru cifre, rezultă un număr par,
care împărţit la 7 să aibă ca rezultat a treia
cifră din numărul de telefon, cifră pe care,
dacă o înmulţim cu 2, o aflăm pe a patra
care, la rândul ei, împărţită la a treia dă ca
rezultat prima cifră din cele cinci, iar a doua
este suma primei cifre cu a treia... (Aruncă
biletul la coş, ridică mâinele în sus, enervat):
Uuuf!! Serios? Să stau să rezolv o problemă
enervantă şi aiurită, ca să aflu un număr şi
să pot vorbi la telefon?
Nu ştiu ce i-a venit să-mi scrie numărul de
sub forma unei probleme! Cred că a vrut să
mă provoace, e rivalul meu, la mate, dar n-o
să-i du satisfcţie, nu, mai bine pot afla
numărul de la sora mea, că ea e colegă de
clasă cu sora lui Radu şi sigur are numărul
ei de fix în carnet. Numai să vrea!
(Se îndreaptă spre culise): Mariaa! (mieros)
Surioara mea dragă, poţi să vii puţin? Vreau
să te rog ceva!
MARIA (Intră intrigată.): Când vrei să rogi
pe cineva ceva, te deplasezi, nu îl chemi la
tine! Ce vrei? Nu mai sunt pârâcioasă şi

6
tocilară?
TRICĂ (ispăşit): Iartă-mă, ştii că eu...
MARIA: (pe acelaşi ton) Ştiu că la capitolul
bună-purtare sau bune maniere eşti... varză!
Spune, ce vrei? că am de învăţat!
TRICĂ: (serios) Mi-am pierdut orarul!
MARIA: Şi nu vrei cumva să ţi-l caut eu?
TRICĂ: Nu, vreau să-l sun pe Radu, colegul
meu, să-l cer de la el!
MARIA: Sună-l! ce, nu te las eu?
TRICĂ: (rugător) Da, ştiu că mă laşi, dar
n-am numărul lui de fix.
MARIA: Şi de unde vrei să-l ştiu eu? Ce
sunt eu? carte de telefon? (Dă să plece.)
TRICĂ: (pe acelaşi ton):Stai puţin! el are o
soră la tine în clasă.
MARIA: Da, şi? Cum o cheamă?
TRICĂ: Dumitrescu şi nu mai ştiu cum.
MARIA: N-am nicio colegă Dumitrescu.
Altceva?
TRICĂ: Aa, da... că n-are acelaşi nume de
familie cu Radu, e din prima căsătorie.
MARIA: Deci, care e numele?
TRICĂ: (necăjit) Asta e, că nu ştiu cum o
cheamă (bucuros), dar mama ei e colegă de
serviciu cu o prietenă de-a mamei, o fostă
colegă a ei de liceu, care mai venea pe la
noi (din ce în ce mai repede, gesticulând),

7
iar ea e verişoară cu o prietenă de-a ta, sora
unui fost amic de-al tău, cel cu părul vopsit
blond, prieten cu fiul fostei noastre vecine,
care s-a mutat în blocul de lângă cofetărie,
unde stătea şi...
MARIA (Îl întrerupe enervată.): Ce tot
îndrugi acolo? prietena colegei, verişoara
prietenei, sora amicului, prietenul fiului fostei
vecine?! tu te auzi când vorbeşti?
Mama are multe prietene, colegele au veri şi
verişoare, iar eu n-am avut niciun amic
blond! E clar? (continuă intrigată) mai ales
prieten cu fiul fostei vecine...! Ia uite cu ce
pierdeam eu timpul!!
TRICĂ (împăciuitor):Păi, eu atât..., mă rog,
aşa ştiam!
MARIA (la fel de intrigată): Tu atât ştii, aşa
ştiai, adică... nimic! Când afli cum o
cheamă... sau, mai bine, adună-ţi minţile şi
nu mă mai deranja, că am de învăţat (se
îndreaptă spre uşă).
TRICĂ: Da, fugi la tocit!
MARIA: (întoarce capul spre el): Ce-ai zis?
Vezi, poate îi spun mamei că n-ai orar!
TRICĂ: Da, deci nu uita să şi pârăşti! (după
o foarte mică pauză)
Aa! Stai! (fuge după ea, rugător): Iartă-mă,
iartă-mă, surioara mea scumpă, te rog!

8
Mi-am amintit! Cred că... Grigorescu.
MARIA: (Se apropie puţin de el.) Nu cunosc
pe nimeni... Gri-go-res-cu, găgăuţă! (Pleacă
spre culise.)
TRICĂ: (Fuge după ea.) Stai! Te rog! Îl am
în minte (Se gândeşte.) deci Dumitrescu...
nu..., Grigorescu... nici, cred că e...
MARIA: (Se întoarce din nou, zâmbind.)Să
te-ajut?
TRICĂ: Daaa! Dacă vrei...
MARIA: O cheamăă...Gu-ră-căs-că-tes-cu
sau... Ui-tu-ces-cu, cel care eşti tu în
persoană! (se întoarce spre uşă.)
TRICĂ (Tare, spre ea, bucuros.): Stai! Nu,
acum chiar mi-am amintit! Ionescu! Da, da
Ionescu!
MARIA (zâmbind ironic): Am patru colege
Ionescu.
TRICĂ: Serios?
MARIA: Foarte serios!
TRICĂ: Incredibil! Cum aşa?
MARIA: Uite-aşa! Două gemene şi alte
două. Deci?
TRICĂ: Deci, dacă îmi spui numele lor, sigur
îmi amintesc.
MARIA: Anamaria, Ingrid, Veronica şi Ioana.
TRICĂ (dezamăgit): Care să fie... Sigur, aşa
le cheamă?

9
MARIA: Uite-aşa! Spune-mi repede care e,
că am pierdut destul timp! (Pleacă.)
TRICĂ (tare, fugind după ea): Stai! Mi-am
amintit! Ingrid, Ingrid o cheamă! Da, Ingrid!
Poţi să-mi dai numărul ei?
MARIA: Da!
TRICĂ: (bucuros):Mulţumeesc!! (Dă să o
îmbrăţişeze.)
MARIA: (Îl opreşte.) Cu o condiţie! Dacă îmi
cari ghiozdanul de la şcoală, o săptămână.
TRICĂ: Poate fi în săptămâna altfel?
MARIA (zâmbind ironic): Nu atunci,
şmechere! crezi că mă fraiereşti? Aceea e
fără ghiozdan! O să-l duci tu, domnule,
săptămâna viitoare!
TRICĂ (împăcat): Bine, numai dă-mi-l
odată!
MARIA (Iese.)
TRICĂ (zâmbind spre public): Draga de ea!
Cum o fi uitat că nu mai suntem la aceeaşi
şcoală şi n-am cum să-i mai car
domnişoarei ghiozdanul, ca să poată merge
ea de mână cu ştiu eu cine?
MARIA (se întoarce cu un carneţel, îl
deschide, zâmbeşte): Ce taree!! mi l-a notat
ea. (veselă) E sub forma unei probleme, dar
nu te pot ajuta, ştii că eu cu matematica...(Îi
întinde carnetul şi pleacă.)

10
TRICĂ: Mulţumesc! Da, ştiu că eşti varză la
mate.(Tresare, speriat) problemă ai zis?
Ooo! Nuu! (Ia repede carnetul, se îndreaptă
spre masă.)
MARIA (se întoarce): Ce nu e-n regulă?
Rezolvă, dacă eşti tu mai grozav! Doar nu
eşti varză, poate eşti conopidă, nu? (Iese
râzând.)
TRICĂ (Citeşte aproape şoptit, apoi, din ce
în ce mai tare): Află numărul de telefon al
unui coleg, dacă are prefixul 0268, apoi
cinci numere pare, de la 1 la 10...(tare) Ce?
Nuuu!!! nu pot să cred!!
Aceeaşi enervantă şi absurdă problemă!
Astăzi, mă urmăreşte ca o fantomă!
Da, binee! O s-o rezolv! Mare scofală!
(Trânteşte carnetul, nervos pe masă. Se
aşează la masă, ia repede din ghiozdan un
creion o foaie şi scrie, foarte repede,
vorbind): Aşaa, prefixul 0268, are suma
cifrelor... adunată cu suma celorlalte 5..., 46,
scădem din suma totală suma celor 3,
rezultă 30... numerele pare de la 2 la 10,
păi, care să fie? Să zicem...2,4,6,8,10, ca să
dea...30, exact! Acum, să vedem ordinea
lor. Cifra zecilor sumei primelor 4 cifre e...
aşa, scăzută din total, egal cu ... aha, care
împărţit la 7 este egal cu a treia cifră. A treia

11
cifră, deci, este... da, care înmulţită cu prima
este egal cu a patra, adică aaşa..., care
împărţită la 4 este prima, deci asta..., şi,
adunată cu aceasta este egal cu a doua, iar
ultimele două, 1 şi 0, adică...10, da, gata!
Mai simplu nu se putea. Am numărul! Este
0268 264 810. (începe să danseze prin
încăpere. În acest timp, în jumătatea
cealaltă a scenei, intră bătrânica, se aşeză
încet pe fotoliu şi începe să se legene.)
.TRICĂ (bucuros): gata, facem proba! ( se
îndreaptă spre măsuţa cu telefonul fix,
începe să formeze numărul, murmurând,
apoi, spre public): Numai de-ar răspunde
el, că are o străbunică de 102 ani care se
odihneşte tot timpul pe fotoliul cu balansoar,
de lângă telefon (Aşteaptă.)
STRĂBUNICA (Cântă, cu voce de bătrână
şi sâsâit, legănându-se pe fotoliu.):
O pisică şi-un pisoi,
Cât fac unu şi cu doi?
Ah, ce-mi place matematica! La nebunie,
din copilărie! (Se aude telefonul sunând.)
TRICĂ (vesel): sunăă!
STRĂBUNICA Ridică receptorul, cu
aceeaşi voce.): Aloo...? Cine-i acolo...?
TRICĂ (spre public): Poftim! tocmai ce
spuneam! (la telefon): Bună ziua! Sunt

12
colegul lui Radu, Trică!
STRĂBUNICA: Cinee?
TRICĂ: Colegul lui Radu... (puţin mai
tare),Trică.
STRĂBUNICA: Cinee?
TRICĂ (şi mai tare, gesticulând): colegul lui
Radu, Tricăă!
STRĂBUNICA:Ţi-e fricăăă? Da, de ce,
dragule?
TRICĂ: (puţin răstit): Nu mi-e frică! vreau să
vorbesc...
STRĂBUNICA: Te plictiseesc?
TRICĂ: (tot tare) Nuuu! vreau să vorbesc cu
Radu!
STRĂBUNICA: Am auzit! Cu Radu!! Mai
încet că nu sunt surdă! Dacă vrei să-l chemi
la joacă, nu poate veni, că are de-nvăţat.
TRICĂ: Nu, nu vreau să-l chem la joacă, am
o problemă!
STRĂBUNICA: Aaaa! Vrei o problemăă? Îţi
dau eu una uşoarăăă, uşoară de tot! Eu am
compus-o, pentru că sunt foarte bună la
matematică, daa, sunt foaarte bună, încă de
când eram în clasa a V-a. Atunci, am avut
ca temă o problemă de recapitulare, din
clasele primare, da, şi a fost aşa de
uşoarăăă, uşoară de tot, numai că... n-am
ştiut s-o rezolv, am luat patru, dar de

13
atuunci, am devenit cea mai bună! Stai, că
ţi-o spun!
I-am dat-o şi lui Radu (mai încet), ştii? El
n-a reuşit s-o rezolve, a dat-o şi la şcoală,
unui coleg, care cică ar fi mai bun decât el,
dar cred că nici ăla n-a ştiut, apoi l-a ajutat
Ingrid, sora lui mai mare, foarte bună la
matematică! Stai să ţi-o spun! (scoate o
foaie din buzunar, dă să citească.) ah!
Ochelarii de citit! unde i-oi fi lăsat?
TRICĂ: Nu, lăsaţi vă rog, altădată!
STRĂBUNICA: Ei, nu e încurcată..., adică
nu e aşa încurcată, dar e destul de
încurcată.
TRICĂ: (tare) Lăsaţi! Acum, vreau să
vorbesc cu Radu!
STRĂBUNICA: Am înţeles! Mai încet, că nu
sunt surdă! Vrei cu Radu, dar, ca să-l chem,
rezolvi o problemă, drăguţule, că nimic nu e
pe gratis! Aşa! (Dă să citească): Aa! n-am
ochelarii de citit. (spre culise): Raduu!!
Peste un sfert de oră, 3 minute şi 25 de
secunde, să vii la telefon, mamaie!
TRICĂ: De ce atât de târziu?
STRĂBUNICA: Cum de ce? Să ai timp să
rezolvi problema.
TRICĂ: Care problemă?
STRĂBUNICA: Asta pe care ai auzit-o: Află,

14
în câte secunde trebuie să vină Radu?
TRICĂ (destul de repede): bine, (în şoaptă)
un sfert de oră, adică 15 minute înmulţit cu
60, fac... nouă sute, plus 180... 1080, plus
25, ăă (tare) - în1105 secunde.
STRĂBUNICA: Aşa repede? Ţi-a suflat
cineva!! Gata, ştiu! Ai şi tu o soră bună la
mtematică! (spre culise) Radu!! nu veni
încă!
RADU (intră grăbit) De ce m-ai chemat?
STRĂBUNICA: (se uită la el şi după o mică
pauză, zâmbind.) Ca să-mi aduci ochelarii,
mamaie!
RADU: mă caută cineva la telefon?
STRĂBUNICA: Da, dar nu trebuia să vii, că
vreau să-i mai dau o problemă.
Spune-i-o tu, că o ştii pe de rost! (îi întinde
foaia de hârtie)
RADU: (fără să ia hârtia): Da, i-o spun, ai un
pic de răbdare, să văd cine e şi de ce mă
caută!
STRĂBUNICA: (întinzându-i receptorul) Ca
să-l ajuţi la matematică, are o problemă,
n-ai auzit? Dă-te mai aproape, să aud şi eu
ce zice!
RADU (Ia receptorul, se conformează.):
Bine, stai puţin, să vorbesc cu el! Alo! Salut!
TRICĂ: Salut! Ce faci mă, Radu, de ce nu

15
răspunzi tu la telefon?
RADU: Păi nu ştii unde stă telefonul?
TRICĂ: Mi-am pierdut orarul şi nu ştiu ce
ore avem mâine.
STRĂBUNICA: Nu-i spune! nu-i spune! Să
rezolve problema! Spune-i problema!
RADU (Îi face semn că nu)
STRĂBUNICA (bate cu picioarele în
podea): Spune-i-o, altfel mă sufooc!!!
(Respiră greu, hârâit, dă capul pe spate.)
Apăă, că mă sufoc!!
RADU (Ia repede foaia.): Bine, staai,
linişteşte-te! gata, o citesc! (Iese imediat şi
se întoaarce repede cu un pahar cu apă.)
STRĂBUNICA: (Bea toată apa, apoi, pe ton
normal, zâmbeşte): Aiii, ce sete mi-a fost!
Aşa, acum, spune-i-o!
RADU: (puţin încurcat.) Îmi pare rău, Trică,
mai întâi trebuie să-ţi dau o problemă!
(începe să citească): Află un număr de
telefon, care are prefixul 0268, urmat de
cinci numere pare consecutive, de la 1 la 10
...
TRICĂ (către public) Ooo! Nu din nou! (la
telefon) Da, măi, pe bune? e numărul pe
care te-am sunat, mă laşi? Ai uitat cum ai
scris pe foaia mea problema cu numărul de
telefon?

16
RADU: Dar cum l-ai aflat? Singur? În cât
timp?
TRICĂ: N-are importanţă, lasă că îţi
povestesc mâine, zi-mi ce ore avem!
STRĂBUNICA (Îl trage de mână.): Nu-i
spune! Nu-i spunee!
RADU: (Pronunţă repede.) Două de mate,
muzică, română şi sport.
TRICĂ: Şi teme?
STRĂBUNICA: (bătând cu piciorul în
podea) Nu-i spune! nu-i spune! Mai dă-i o
problemă!
RADU(repede): La română, discutăm
compunerea despre vacanţă, la mate, nu
avem nicio temă, mâine dăm test:
Recapitulare din clasele primare.
STRĂBUNICA: De ce i-ai spus? Voiam să-i
mai dau o problemă (vrea să-i ia receptorul)
aia cu numărul de telefon, dă, să i-o spun!
RADU (Nu-i lasă receptorul.): I-am spus-o,
a rezolvat-o! E de-ajuns!
STRĂBUNICA: Şi a rezolvat-o? deja? aşa
repede? Aaa! Are şi el o soră bună la
matematică.
RADU (la telefon): Hai, salut, Trică! (apoi,
spre ea)
Vrei să spui că ea are un frate foarte bun la
matematică. (Închide şi iese.)

17
TRICĂ: Mulţumesc, salut! (lăsând telefonul,
foarte bucuros): Da, deci n-am nicio temă!!
(închide telefonul, apoi, serios): Şi eu care
îl credeam pe Radu mai bun decât mine la
mate, deci şi mai inteligent decât mine, dar
el de fapt e mai silitor, mai ambiţios, mai
responsabil, mai serios...
STRĂBUNICA (legănându-se,
fredonează.):O pisică şi-un pisoi,
Cât fac unu şi cu doi?
Ce-mi mai place matematica! La nebunie,
din copilărie!
TRICĂ (Vine spre marginea scenei,): Aţi
văzut? Doar pentru că nu aveam orarul
notat unde trebuie sau, mă rog, nici n-am
păstrat foaia pe care îl notasem, cât de
complicat a fost să aflu că, de fapt, nu
aveam nicio temă! Cred că toţi, uneori,
putem avea probleme, dar e foarte
important să le identificăm. De exemplu, eu
astăzi am înţeles că problema mea nu e una
legată de matematică, nici de inteligenţă...
Problem mea este că eu...
Fac ce fac şi uit mereu
Că nu e suficient / Să fii... doar inteligent.
SFÂRŞIT

18
19