Umanismul și renașterea literară

-schița lecției

Termenul de umanism desemnează poziția filozofică prin care omul și

valorile umane sunt puse mai presus de toate celelalte valori.
Conceptul de umanism a fost evocat pentru prima dată de Cicero, în
timpul Republicii romane (106-43 î.Hr.). S-a manifestat prima dată în Italia și s-
a răspândit în toată Europa, mai ales datorită scrisorilor pe care le schimbau
între ei membrii comunității intelectuale a epocii, numită “Republica literelor”.
Umanismul a fost interesat și de filozofie, mai ales de cea a lui Platon. Un
rol important în difuzarea ideilor platonismului l-a avut Florența, unde sub
patronajul familiei Medici, se organizează o “academie platoniciană”. Aici,
filozoful Pico della Mirandola a exprimat în opera sa “Despre demnitatea
omului”, ideea fundamentală a umanismului, potrivit căreia nu există nimic mai
admirabil decât omul.
Corp şi suflet, sensibilitate şi raţiune, natură şi cultură, fiinţă terestră şi
divină, omul are o poziţie privilegiată în această existenţă.
Renașterea a fost o mișcare culturală care a cuprins înflorirea inovatoare a
literaturii latine și autohtone, începând din secolul al XIV-lea. A debutat
în Italia, în perioada Evului Mediu Târziu și ulterior, s-a răspândit în restul
Europei. 
Profund marcați de idile umaiste, prozatorii și poeții renascentiști afirmă,
în general, în operele lor, aceeași încredere în capacitatea omului de a deveni
stăpânul propriului destin, de a se autodepăși.
Genurile literare se diversifică: epopeea, dramaturgia, poezia, romanul
alegoric, istoriografia, etc.
Principalii reprezentanți ai renașterii literare au fost Dante Alighieri,
Giovanni Boccaccio, Francesco Petrarca, Thomas More și William
Shakespeare.
Renașterea a fost o schimbare profundă în viața spirituală, schimbare care
a marcat sfârșitul Evului Mediu și începutul perioadei moderne timpurii.