Termenul de umanism desemnează poziția filozofică prin care omul și
valorile umane sunt puse mai presus de toate celelalte valori. Conceptul de umanism a fost evocat pentru prima dată de Cicero, în timpul Republicii romane (106-43 î.Hr.). S-a manifestat prima dată în Italia și s- a răspândit în toată Europa, mai ales datorită scrisorilor pe care le schimbau între ei membrii comunității intelectuale a epocii, numită “Republica literelor”. Umanismul a fost interesat și de filozofie, mai ales de cea a lui Platon. Un rol important în difuzarea ideilor platonismului l-a avut Florența, unde sub patronajul familiei Medici, se organizează o “academie platoniciană”. Aici, filozoful Pico della Mirandola a exprimat în opera sa “Despre demnitatea omului”, ideea fundamentală a umanismului, potrivit căreia nu există nimic mai admirabil decât omul. Corp şi suflet, sensibilitate şi raţiune, natură şi cultură, fiinţă terestră şi divină, omul are o poziţie privilegiată în această existenţă. Renașterea a fost o mișcare culturală care a cuprins înflorirea inovatoare a literaturii latine și autohtone, începând din secolul al XIV-lea. A debutat în Italia, în perioada Evului Mediu Târziu și ulterior, s-a răspândit în restul Europei. Profund marcați de idile umaiste, prozatorii și poeții renascentiști afirmă, în general, în operele lor, aceeași încredere în capacitatea omului de a deveni stăpânul propriului destin, de a se autodepăși. Genurile literare se diversifică: epopeea, dramaturgia, poezia, romanul alegoric, istoriografia, etc. Principalii reprezentanți ai renașterii literare au fost Dante Alighieri, Giovanni Boccaccio, Francesco Petrarca, Thomas More și William Shakespeare. Renașterea a fost o schimbare profundă în viața spirituală, schimbare care a marcat sfârșitul Evului Mediu și începutul perioadei moderne timpurii.