Răspunderea pentru ruina edificiilor

3.1. Reglementare juridiucă și domeniul de aplicarer

A. Reglementare juridică

648. Texte legale care consacră răspunderea. Răspunderea pentru ruina edificiilor este reglementată de
prevederile art. 1378 C.civ., prevederi conform cărora : ,,Proprietarul unui edificiu sau al unei construcții
de orice fel este obligat să repare prejudiciul cauzat prin ruina lor ori prin desprinderea unor părți din
ele, dacă aceasta este urmarea lipsei de întreținere sau a unui viciu de construcție".

649. Evoluția aplicării. Norma cuprinsă în acest articol a fost aplicată lucrurilor în general, până în
momentul în care doctrina și jurisprudența au dat interpretarea actuală prevederilor din art. 1376 C.civ.

O asemenea evoluție, în aplicarea sa, acest text a avut-o și în jurisprudența franceză. Astfel, art. 1386
C.civ. francez a fost singurul text care, aplicânsu-se lucrurilor nemișcătoare, îmbunătățea situația victimei
în raport cu regulile generale prevăzute de art. 1382 și art. 1383 C.civ. francez (respectiv art. 998 și art.
999 C.civ. din 1864). S-a ajuns și la extinderea domeniului de aplicație inclusiv pentru protejarea
victimelor accidentelor.

În momentul în care art. 1384 alin. (1) [respectiv, art. 1000 alin. (1) C.civ. din 1864] i s-a stabilit domeniul
de aplicație, art. 1386 C.civ. francez (respectiv, art. 1002 C.civ. din 1864), deși inițial mult mai favorabil
pentru victimă a devenit mai puțin avantajos, căci au dispărut ori s-au atenuat piedicile existente în
aplicarea art. 1384 alin. (1) C.civ. fr. [ respectiv art. 1000 alin. (1) C.civ. din 1864].

Făcând aplicarea regulii specialia generalibus derogant, doctrina și jurisprudența au concluzionat că

atunci când lucrurile neînsuflețite sunt edificii, iar ruina a fost provocată de lipsa de întreținere sau de un
viciu de construcție, victima prejudiciului își poate întemeia acțiubea de chemare în judecată, exclusiv pe
dispozitiile art. 1378 C.civ. (art. 1000 C.civ. din 1864), fără a recurge la prevederile art. 1376 alin. (1) C.civ.
[ respectiv art. 1000 alin. (1) C.civ. din 1864].

650. Caracterul special al textului. Prin urmare, art. 1378 C.civ. are un caracter special față de norma
cuprinsă în art. 1376 C.civ. și, in consecință, se aplică numai în cazul în care prejudiciul este rezultatul
ruinei unui edificiu, urmând ca prejudiciile cauzate de alte lucrui sa fie reparate conform normei generale
aplicabile.

Așa cum s-a arătat, opțiunea victimei între cele două temeiuri legale, menționate mai sus, nu ar fi
îndreptățită, deoarece aceasta ar echivala cu recunoașterea unui mijloc de ocolire a legii, întrucât fiecare
dintre cele două forme de răspundere delictuală, constituie, față de regulile dreptului comun,
reglementări derogatorii, distincte, care nu pot fi invocate una în locul celeilalte. Dreptul de opținere al
victimei ar putea fi recunoscut, numai dacă ea ar voi să invoce, ca alternativă, răspunderea pe baza
culpei dovedite, în locul normelor derogatorii, care o scutesc de această dovadă.

B. Domeniul de aplicație
651. Noțiuni. Art. 1378 C.civ. nu se aplică decât dacă prejudiciul a fost cauzat de ruina unui edificiu, căci,
pentru alte imobile, victima se poate prevala de prezumția generală de responsabilitate prevăzută de   
art. 1376 C.civ.

Pentrua stabilii domeniul de aplicație a răspunderii instituite prin art. 1378 C.civ. e necesar, mai întâi, a
defini noțiunile de ,,edificiu" , ,,ruin" , ,,lipsa întreținerii" și ,,vicii în construcție" și apoi a determina
persoana a cărei răspundere este angajată pentru prejudiciile cauzate.

652. Noțiunea de edificiu. Astfel, pentru a ne afla în sfera noțiunii de ,,edificiu” trebuie să fie vorba de o
construcție, adică de o lucrare făcută de mâna omului. Sunt excluse, prin urmare, prejudiciile cauzate
prin ruina arborilor, prin căderea pietrelor, surparea sau alunecarea terenurilor, apărute în absența
oricărei munci omenești. Mai trebuie să fie vorba despre o construcție imobiliară și, deci, este exclusă o
baracă sau un gard, de asemenea, fiind necesar ca această construcție să cuprindă o ămbinare de
materiale durabile (pietre, lemn, ciment, cărămizi).

S-a considerat că nu prezintă prea multă importanță afectarea sau folosința edificiuluyi, fiind însă
necesar ca el să poată fi folosit mult timp ( de exemplu: un baraj, un pod).

Construcția se poate găsi deasupra solului sau încorporată în sol. Astfel, au fost considerate edificii: un
zid de sustinere, o pivniță, lespezile unei fântâni sau akle unui cavou funerar.

Doctrina consideră că nu au calitatea de edificii lucrărileprovizorii, acestea nefiind fixate în sol și nici
imobilele prin destinație.

653. Noțiunea de ruină a edificiului. Prin „ruina edificiului”, doctrina și jurisprudența înțeleg dărâmarea
sau dezagrearea tuturor părților unei construcții sau tuturor elementelor mobiliare ori imobiliare care-i
sunt încorporate. Ruina parțială este asimilată ruinei totale (de exemplu: ruperea unei balustrade de
ciment, prăbușirea unui balcon).

Deci, pentru a fi vorba de ruină, trebuie, în mod necesar, să existe o cădere (prăbușire) de materiale.

Astfel, nu este vorba de „ruina edificiului” când se produce o demolare voluntară, o dărâmare provocată
de un incendiu sau când un agregat funcționează necorespunzător, de exemplu, liftul.

Cât privește originea ruinei, art. 1378 C.civ. prevede responsabilitarea proprirtarului în două cazuri:

a) Când ruina este urmarea lipsei de întreținere, asimilându-se acesteia și degradarea edificiuli se
produce din cauza vechimii;

b) Când ruina este rezultatul unui viciu de construcție.

654. Sarcina probei. Îi revine, deci, victimei să dovedească, pe de o parte, lipsa de întreținere sau viciul
de construcție și, pe de altă parte, legătura de cauzalitate dintre lipsa de întreținere sau viciul de
construcție și prejudiciu.

Victima nu va trebui să probeze și că lipsa de întreținere sau viciul de construcție ar fi imputabil

proprietarului.

Dacă s-a stabilit că prejudiciul este rezultatul ruinei edificiului, dar fără să fie posibilă dovedirea existen ței
unei lipse de intreținere sau a unui viciu de construcție, victima nu va putea cere aplicarea art. 1378
C.civ., ci a art. 1376 alin. (1) C.civ.

Remarcăm că, deși conceptul inițial în favoarea victimelor, art. 1378 C.civ., datorită condițiilor ce trebuie
a fi dovedite pentru a deveni aplicabil, s-a întors contra lor, obligându-le să suporte consecin țele unei
ruine ale cărei origini au rămas necunoscute.

655. Noțiunea de vicii de construcție. Prin „vicii de construcție” în sensul art. 1378 C.civ. se înțelege acel
defect sau deficiență calitativă, rezultată în urma construcției, care, existând în momentul preluării
edificiului de către proprietar, nu a fost cunoscut de către acesta și care a dus la ruinarea construcției.

656. Cui revine răspunderea? Cât privește persoana a cărei răspundere va fi angajată pentru daunele
provocate de ruina edificiului, art. 1378 C.civ. stabilește că acesta este proprietarul edificiului, căci
acestuia îi incumbă supravegherea imobilului său și împiedicarea ruinării.

Nu prezintă relevanță, de exemplu, împrejurarea că imobilul era închiriat ori că altcineva avea paza
juridică a acestuia, cum, de altfel, nu are importanță cine a proiectat sau construit edificiul, proprietarul
actual fiind singurul care va răspunde în temeiul art. 1378 C.civ.

De asemenea, nu prezintă relevanță nfaptul că, proprietatea a fost uzurpată, răspunderea revenind în
continuare proprietarului și în situația în care acesta a fost deposedat prin violență.

În literatura juridică s-a arătat că proprietarul răspunde și în cazul în care edificiul se află în stăpânirea
unei persoane, care nu a dobândit, încă, dreptul de proprietate prin uzucapiune.

657. Răspundrerea în cazul înstrăinării printr-un contract afectat de o condiție rezolutorie. În cazul în
care edificiul ruinat fusese anterior înstrăinat printr-un contract afectat de o condiție rezolutorie, se pune
problema care dintre proprietari, va răspunde în baza art. 1378 C.civ. Se consideră că răspunderea va fi
angajată astfel: proprietarul sub condiție suspensivă devine răspunzător la îndeplinirea condiției, dar
întrucât efectele îndeplinirii condiției retroactivează până la data încheierii contractului, rezultă că și
răspunderea lui se naște tot la această dată, odată cu dobândirea calitații de proprietar; proprietarul sub
condiție rezolutorie este actualul proprietar și va răspunde până la data îndeplinirii condiției căci, sub
rezerva îndeplinirii condiției el este proprietar la data ruinării edificiului.

658. Răspunderea în cazul proprietății comune pe cote-părți. Opinii. În cazul în care edificiul ruinat se
află în proprietate comună pe cote-părți sau în devîlmășie, se pune problema dacă răspunderea
coproprietarilor este solidară sau este proporțională cu cota-parte ce revenea fiecăruia din imobilul
ruinat.

Confoem primei opinii exprimată in doctrină, răspunderea proprietarilor este solidară, fără ca autorii să
argumenteze în vreun fel.
Într-o a doua opinie, susținerea lui Mihail Eliescu, s-a promovat teza conjunctivității și divizibilității
răspunderii coproprietarilor edificiului, care prin ruina sa, a produs pagube terțelor persoane, arătându-
se că această răspundere este o răspundere obiectivă, fără culpă, și în consecință, nu poate fi inclusă în
câmpul de acțiune a art. 1002 C.civ. din 1864 (art. 1378 C.civ.), ce se bazează pe ideea de greșeală
prezumată. Așadar, răspunderea coproprirtarilor este divizibilă deoarece aceasta se întemeiază exclusiv
pe ideea de garanție obiectivă, fiind cât se poate de firesc, ca fiecare coproprietar să garanteze pentru cei
din jur, repararea pagubelor produse de ruina edificiului doar proporțional cu partea sa din dreptul de
proprietate asupra imobilului.

În ceea ce ne privește, împărtășim teza răspunderii solidare a coproprietarilor edificiului ruinat. Această
solidaritate, așa cum s-a arătat în doctrină, rezultă din unicitatea de obiect, care impune fiecărui debitor
obligația de a plăti victimei întreaga datorie, sub rezerva efectului declarativ al unei ulterioare împărțeli,
pe calea acțiunii de regres.

Împrejurarea că dreptul de proprietate nu este localizat pe o anumită porțiune în materialitatea

edificiului, duce la teza garanției legale pentru totalitatea imobilului, mai ales că principiile care
guvernează proprietatea comună nu se opun desocotirii ulterioare a datoriilor reciproce între proprietari.

659. Răspunderea în prezența unui drept de superficie. Dacă dreptul de proprietate asupra edificiului
este dezmembrat prin constituirea unui drept de suoerficie, superficiarul și nu proprietarul va fi acela
care va răspunde pentru pagubele produse prin ruina edificiului respectiv. În cazul în care dezmembrarea
dreptului de proprietate asupra edificiului se face prin constituirea unui uzufruct, răspunderea va fi
angajată în sarcina nudului proprietar, iar atunci când dezmembrarea este urmarea unei servituți,
răspunderea revine titularului fondului dominant.

3.2. Fundamentarea răspundreii pentru ruina edificiilor

660. Teoria răspunderii subiective. Conform primei teorii, răspunderea pentru ruina edificiului este una
subiectivă, fiind bazată pe existența unei culpe, constând în aceea că proprietarul nu a supravegheat
starea edificiului și nu a luat măsurile necesare de întreținere, dacă ruina este urmarea lipsei de
întreținere; dacă ruina este urmarea unui viciu de construcție, proprietarul ar răspunde pentru fapta
altuia.

Prin urmare, conform acestei opinii, proprietarul edificiului ruinat nu s-ar putea exonera chiar dacă ar
dovedi că s-a comportat ca un bun proprietar, prudent și diligent, ori că a fost în imposibilitate de a
descoperi viciul de construcție sau dacă s-a predat unei persoane calificate pentru întreținerea
edificiului.

661. Teoria răspunderii obiective. În doctrina veche și, izolat, în cea prezentată, se afirmă că prin
instituirearăspunderii pentru ruina edificiilor, legea a instituit o prezumție legală relativă pe care
proprietarul o poate înlătura prin dovada contrară, însă practica judecătorească și doctrina
contemporană fac vorbire de o prezumție absolută de culpă ce nu poate fi răsturnată.

Dacă, însă, se va face    dovada că ruina edificiului este rezultatul altei cauze decât lipsa de întreținere sau
viciu de construcție, nu-și mai găsește aplicarea instituția răspunderii pentru ruina edificiilor, dar în
același timp nu poate fi vorba nici de răspunderea prezumției absolute.

Pornindu-se de la această prezumție, s-a ajuns la cea de-a doua opinie, adică la considerarea răspunderii
proprietarului prntru pogubrlr pricinuite    de ruina edificiului ca fiind una obiectivă ori că este întemeiată
pe ideea unei obligații legale de garanție, independentă de orice vină din partea proprietarului.

Obligația de garanție grevează edificiul cu o sarcină reală care derivă din lege, fiind, astfel, vorba de o
obligație propter rem legală. Această obligație se transmite succesorilor imobilului, răspunderea pentru
ruina edificiului nefiind condiționată de paza juridică a bunului (de puterea de direcție, supraveghere și
control) pentru instituirea acesteia fiind suficientă calitatea de proprietar actual al bunului.

Acest lucru subliniază pregnant caracterul de obligație propter rem al obligației în discuție.

S-a mai făcut vorbire și despre împrejurarea că răspunderea proprietarului s-a bazat pe obligația acestuia
de a asigura edificiului său o anumită valoare, dată de standardele după care a fost construit și, de
asemenea, de obligația de a-l supraveghea și de a-l întreține corect.