Sunteți pe pagina 1din 6

Viaţa este o cursă.

O vei pierde sau o vei câştiga?


Dumnezeu are un plan pentru tine,
prin care o poţi câştiga.
Biblia spune că este un Dumnezeu
viu, care a făcut cerurile şi pământul
„Dumnezeul cel viu, care a făcut
cerul, pământul şi marea şi tot ce
este în ele” (Faptele apostolilor 14:15).

DUMNEZEU ESTE ÎNTOTDEAUNA


BUN. EL TE IUBEŞTE.
Noi nu putem să-L vedem pe
Dumnezeu, dar El este real.
El ne-a făcut, şi noi suntem
răspunzători înaintea Lui de felul
cum trăim.
Şi toţi avem o problemă în felul cum
trăim. Biblia numeşte aceasta păcat.
Toţi am încălcat legea lui Dumnezeu,
şi când Se uită la noi, El vede că
păcatul ne-a murdărit pe toţi
„Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi
de slava lui Dumnezeu”
(Romani 3:23).
Chiar şi atunci când suntem buni,
conform standardului Lui, nu suntem
destul de buni.
Aceasta este într-adevăr o mare
problemă pentru noi, deoarece
Dumnezeu va pedepsi păcatul.
Dar, există o veste bună!
Dumnezeu L-a trimis pe Isus, din cer
pe pământ.
El a trăit o viaţă perfectă. A venit să
ne scape de păcat, şi să ia asupra Lui
pedeapsa pentru păcatele noastre.
A făcut aceasta, murind pe cruce
pentru noi.
Apoi, a treia zi a înviat.
„Hristos, de asemenea, a suferit
o dată pentru păcate, El, Cel
neprihănit, pentru cei nelegiuiţi,
ca să ne aducă la Dumnezeu”
(1 Petru 3:18).
Deci, ce poţi să spui despre tine?
Vei fi un învingător?
Trebuie să crezi că atunci când Isus
a murit, a fost pedepsit pentru
păcatele tale. Trebuie să îţi pară
rău că ai păcătuit, şi să-I ceri lui
Dumnezeu să te ierte.
Când El te iartă,
te curăţeşte de păcate.
„… oricine crede în El [Isus] capătă,
prin Numele Lui, iertarea păcatelor”

(Faptele apostolilor 10:43).


Când este întuneric, brăţara îşi schimbă
culoarea şi luminează în culoarea verde.
Aceasta ne aminteşte că, dacă ne pare rău
de păcatele pe care le-am făcut, credem în
Domnul Isus şi Îi cerem lui Dumnezeu să ne
ierte, şi noi putem fi schimbaţi. Dumnezeu
ne schimbă viaţa. Ne dă o viaţă nouă.
În Biblie – mesajul lui Dumnezeu pentru
noi, oamenii – găseşti scris mai multe
despre aceasta. Citeşte Biblia începând cu
Evanghelia după Marcu.

www.pentrucopii.net

S-ar putea să vă placă și