Despre singurătate atât de banal și despre un tonomat bolnav

în mine crește moartea pe furiș

să nu cumva să prind de veste
îi fac semne cu mâna nu mă vede
continui să dau din mâini
până se plictisește și... ducă-se-pe-pustii

să recapitulăm
tu, singură într-un colț
eu singur în celălalt colț
al încăperii din noi
apoi trecem
din camera care se crede bărbat
în camera care este femeie
luăm toate camerele la rând
până la camera de apoi
urmează camera de apoi
cu ușă pe stânga
strigă un înger înghesuit
într-un jgheab Bilka metalic și fițos
deși noi devenisem ceva alb ca o ceață
treceam prin geam
ne loveam de pereți și reveneam
mult mai voioși

când facem dragoste alunecăm

în fapt singurătatea ta se dă
ca pe tobogan
peste singurătatea mea până la orgasm
după care cu singurătatea ta
fumați o țigară pe balcon
eu cu singurătatea mea
ne luăm de mână și fluturăm
apoi toți patru mergem la bar –
la barul din sat
care are într-un colț un hidrant roz
și lângă el un tonomat bătrân și bolnav –
să dansăm blues și să ne îmbătăm

când se face întuneric ne este și frig

glisăm pe rând unul în altul
pe rând și metodic
și bem vodcă cu bere la halbă
apoi dintr-odată mie îmi crește
în cap o casă de lut
ție îți cresc o mie de brațe
pe care le încolăcești
pe trupul meu de carne
pe trupul meu de lut
îți mai cresc și o mie de sâni –
ai sâni peste tot –
încerc să-i mângâi
și nu prea știu de unde să-ncep
de ciudă mâinile mele
se înfig în pereți
și se fac totuna cu albul din var
cu tristețea din uși
bucuros deschid un zid și mă culc

uneori răzuiesc varul de pe perete și mă uit

nu-i nimeni în el eu plecasem de mult