Nume, Grupă: Andreea Radu, Grupa A2

Materie: DUE

Dată: 04.02.2022

I. Cerere preliminară în care s-a folosit procedura preliminară de urgență

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra) 17 decembrie 2020, cauza C-416/20 PPU

Scurta situație de fapt

Tribunalul Regional Superior din Hamburg a fost sesizat cu două mandate europene de arestare
emise de autoritățile române vizând predarea unui cetățean român (TR), în scopul executării unor
pedepse privative de libertate la care acesta a fost condamnat de instanțe române în absența sa.

TR a fugit în Germania pentru a se sustrage urmăririi penale inițiate împotriva sa în România și care a
condus la condamnările în lipsă menționate.

TR a fost legal citat în procesele care s-au finalizat cu condamnarea sa și a fost reprezentat de avocați
în cadrul acestora.

Instanța germană a autorizat predarea lui TR către România. Pentru a decide în acest sens, instanța a
considerat că, deși predarea unei persoane în scopul executării unei pedepse este cu siguranță în
principiu exclusă atunci când această persoană nu s-a prezentat în persoană în ședință la procesul în
care s-a pronunțat condamnarea, TR a împiedicat citarea sa în persoană în România prin faptul că a
fugit în Germania.

TR a contestat decizia care dispune extrădarea sa pentru motivul că predarea sa în România este
nelegală din cauza inexistenței unei garanții din partea autorităților române în ceea ce privește dreptul
său la o redeschidere a procedurilor penale vizate, inexistența unei astfel de garanții fiind
incompatibilă cu articolele 8 și 9 din Directiva 2016/343.

În aceste condiții, Tribunalul Regional Superior din Hamburg a hotărât să suspende judecarea cauzei și
să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„În materia deciziilor privind extrădarea în scopul urmăririi penale a unei persoane condamnate în
lipsă dintr-un stat membru al Uniunii Europene către alt stat membru, dispozițiile Directivei (UE)
2016/343, în special articolele 8 și 9 din aceasta, trebuie interpretate în sensul că legitimitatea
extrădării, în special în cazul așa-numitei sustrageri de la judecată, depinde de respectarea de către
statul solicitant a condițiilor prevăzute de această directivă?

Decizia CJUE

Page 1 of 3
 Cu privire la PPU, Curtea a admis judecata cauzei în procedura de urgență pentru că :

- Întrebarea adresată de instanța de trimitere privea interpretarea Deciziei-cadru 2002/584 și a

Directivei 2016/343, care fac parte din domeniile prevăzute în titlul V din partea a treia din
Tratatul FUE, referitor la spațiul de libertate, securitate și justiție;
- Persoana vizată în cauza principală era privată de libertate și menținerea sa în detenție
depindea de soluționarea litigiului principal.

Cu privire la întrebarea preliminară, Curtea a decis că „articolul 4a din Decizia-cadru 2002/584/JAI a

Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între
statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26
februarie 2009, trebuie interpretat în sensul că autoritatea judiciară de executare nu poate refuza
executarea mandatului european de arestare emis în scopul executării unei pedepse sau a unei
măsuri de siguranță privative de libertate atunci când persoana în cauză a împiedicat citarea sa în
persoană și nu a fost prezentă în persoană la proces din cauza faptului că a fugit în statul
membru de executare, pentru simplul motiv că nu dispune de asigurarea că dreptul la un nou proces,
astfel cum este definit la articolele 8 și 9 din Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a
Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și
a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, va fi respectat în cazul predării
către statul membru emitent.”

II. O cauză în care o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor a fost admisă

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta), 16 iunie 2011, cauzele conexate T-204/08 și

T-212/08

Scurta situație de fapt

Conform reglementării în vigoare la acea dată în Grecia, societățile care furnizează servicii de formare
pentru mediatori, care se pot prezenta, în acest temei, la examenul pentru obținerea acreditării ca
mediator în Grecia, trebuie să aibă în mod exclusiv forma juridică de societăți fără scop lucrativ
constituite în comun din cel puțin o asociație de avocați și din cel puțin o cameră profesională din
Grecia și trebuie să funcționeze în temeiul unei autorizații eliberate de autoritatea prevăzută în
legislația elenă.
Comisia a considerat că această prevedere încalcă libertatea de stabilire.

în ceea ce privește recunoașterea echivalenței unui titlu de acreditare obținut în străinătate sau eliberat
de un organism de formare din străinătate la finalizarea unei formări efectuate în Grecia, comisia de
acreditare a mediatorilor are posibilitatea de a accepta această echivalare dacă solicitantul poate dovedi
o experiență de cel puțin trei participări la proceduri de mediere în calitate de mediator, asistent de
mediator sau consilier al uneia dintre părți. În plus, această comisie poate, în mod discreționar, să
impună solicitantului un examen suplimentar, în special în cazul în care formarea a fost efectuată în
Grecia.

Decizia Curții

Page 2 of 3
 Curtea a constatat încălcarea de către Republica Elenă a obligațiilor care îi revin în temeiul articolului
15 alineatul (2) literele (b) și (c), precum și al articolului 15 alineatul (3) din Directiva 2006/123/CE a
Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței
interne, pentru că este discriminatorie în raport cu cerințele prevăzute pentru cetățenii eleni, deoarece o
astfel de condiție de acreditare nu se aplică persoanelor care au obținut un titlu de acreditare de la un
organism de formare național.

III. O acțiune în anulare admisă

Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/103 a Comisiei Europene din 16 ianuarie 2015 excludea de la
finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul
Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și al Fondului european agricol pentru dezvoltare
rurală (FEADR).

România a solicitat anularea acestei Decizii , pentru că, în pofida ameliorărilor realizate Comisia a
aplicat o corecție financiară forfetară de 10 % pentru anul de cerere 2009 și de 5 % pentru anul de
cerere 2010, în loc să calculeze riscul real de pierdere financiară pentru Uniune, precum pentru anul de
cerere 2008. Potrivit metodei de calcul prin extrapolare, rata de corecție nu ar trebui să depășească
5,5 % pentru anul de cerere 2009 și 3,989 % pentru anul de cerere 2010.

Instanţa UE a dat câştig de cauză României şi a anulat Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/103 a
Comisiei Europene din 16 ianuarie 2015 de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a
anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul Fondului european de garantare agricolă
(FEGA) și al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), în ceea ce privește
România.
Prin această decizie care a fost anulată, Comisia Europeană a aplicat României corecţii de aproximativ
128 milioane Euro. Această sumă a fost exclusă de la finanţarea anumitor cheltuieli efectuate în cadrul
FEGA şi FEADR pentru anii de cerere 2009 şi 2010.

Potrivit Tribunalului UE, Comisia nu a motivat refuzul de a efectua o evaluare individuală a

impactului financiar al diverselor deficienţe constatate şi nici aplicarea unei rate forfetare a corecţiilor
de 10% în anul de cerere 2009 şi de 5% în anul de cerere 2010.

Page 3 of 3