Sunteți pe pagina 1din 33

RAPORT DE DEZVOLTARE SUSTENABILă

2016

ÎMPREUNĂ CULTIVĂM
UN VIITOR DURABIL
SUMAR
1 SUMAR ŞI PREZENTARE 1

Declaraţia Preşedintelui 1
Proiectarea unui viitor durabil 2
Viziune, misiune, strategie, valori și principii AIPROM 4

7 RAPORT DE DEZVOLTARE DURABILĂ 2015-2016 7

AIPROM despre durabilitatea economică 9


AIPROM despre sustenabilitatea socială 11
AIPROM despre legislaţie
14
Importanţa dezvoltării durabile a mediului 17

21 PROIECTAREA UNUI VIITOR DURABIL 21

Iniţiative viitoare 22

25 DESPRE AIPROM 25

Membrii 26
Consiliul director 27
Parteneri 28
Consiliul consultativ 29

30 CONCLUZII ȘI OBSERVAŢII 30

Provocări și oportunităţi 30
SUMAR ŞI PREZENTARE

PENTRU A REALIZA UN
VIITOR DURABIL AVEM
NEVOIE DE O PERSPECTIVĂ
ECHILIBRATĂ PUSĂ ÎN
PRACTICĂ PRIN ACŢIUNI ȘI
EFORTURI COMUNE
Hernan Alejandro Mora
Preşedinte AIPROM

La AIPROM credem cu adevărat că pământul Scopul nostru este de a ne face auziţi şi înţeleşi, străduim să ajutăm şi să sprijinim societatea prin
este "împrumutat de la generaţiile viitoare", de în interiorul şi în afara industriei noastre, pentru a unificarea tuturor ideilor, dar şi prin înţelegerea
aceea abordarea noastră îmbină promovarea putea realiza o diferenţă în contextul agriculturii rolului şi efectelor pe care acţiunile noastre le-
unei utilizări durabile a produselor de protecţia durabile. Prin acest raport de dezvoltare ar putea avea. De asemenea, ne propunem să
plantelor, cu respectul pentru sănătatea sustenabilă, ne propunem să îmbunătăţim opinia dezvoltăm şi mai mult proiectele în curs, să
oamenilor şi grija pentru mediul înconjurător. generală şi să documentăm eforturile şi rezultatele demarăm proiecte noi, folosind reacţiile si părerile
Scopul nostru este de a contribui la satisfacerea asociaţiei noastre, de-a lungul laborioasei şi primite din partea consumatorilor, membrilor
nevoilor agriculturii moderne prin punerea bazelor remarcabilei călătorii de până acum. Considerăm şi partenerilor. Nu am nicio îndoială că această
pentru soluţii eficiente de protecţia culturilor şi că acest raport este un element cheie în încercările călătorie va fi una dificilă şi provocatoare, însă dat
care, în cele din urmă, să contribuie la satisfacerea noastre de a facilita o mai bună comunicare între fiind succesul din ultimii ani, am încredere că avem
cerinţelor unei societăţi în creştere. Realizăm toţi actorii implicaţi în activitatea AIPROM (membri, atât forţa, cât şi resursele necesare de a continua
acest lucru printr-o implicare activă în programe şi fermieri, autorităţi şi societate), reprezentând un ceea ce am început şi de a găsi noi instrumente
proiecte care promovează un management eficient, instrument important pentru a creşte gradul de și soluţii care să ajute la îmbunătăţirea agriculturii
precum şi prin utilizarea responsabilă a produselor conştientizare şi înţelegere, cu privire la contribuţia românești.
de protecţia plantelor. pozitivă pe care industria de protecţia plantelor o
are în realizarea unei agriculturi durabile. Considerăm că agricultura este una dintre cele
Obiectivul nostru pe termen lung este de a mai nobile profesii, aducând hrană pe mesele
conserva preţioasele noastre resurse naturale, din Prezentul raport explică abordarea noastră cu noastre, și, la AIPROM, ne-am angajat să ajutăm
postura de susţinător cheie al agriculturii durabile privire la sustenabilitate şi prezintă acţiunile cheie fermierii români să îmbunătăţească productivitatea
şi avem încredere că putem atinge acest obiectiv întreprinse în 2015-2016 cu scopul de a dezvolta, și calitatea culturilor în mod durabil, contribuind
prin parteneriate, colaborări externe, prin efortul şi a implementa şi a promova practici durabile în astfel la depășirea provocării de a hrăni o populaţie
dedicarea echipelor noastre de lucru către găsirea România. Ne mândrim cu programele şi proiectele a lumii în continuă creștere.
unor soluţii clare şi aplicabile, care să deschidă noastre şi le mulţumim tuturor celor implicaţi, care
calea spre un viitor sustenabil. au contribuit la realizarea acestora, în timp ce ne
1
PROIECTAREA
UNUI VIITOR
DURABIL

Una dintre cele mai simple modalităţi de a descrie


sustenabilitatea este aceea de a afirma că acest
concept se ocupă de dezvoltarea rezultată din
utilizarea resurselor într-un mod ce poate satisface
nevoile actuale, fără a compromite abilitatea
generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi,
protejând în acelaşi timp mediul înconjurător. De
fapt, sustenabilitatea reprezintă mai mult de atât.
Reprezintă ecosisteme şi stiluri de viaţă sănătoase,
comunităţi care au resursele necesare pentru a se
întreţine, dar şi dezvoltarea de noi programe create
să prevină orice probleme înainte ca acestea să apară.

În ciuda popularităţii crescute, acest concept a fost şi


continuă să fie unul dezbătut intens, cu atât mai mult
în lumina schimbărilor tot mai accentuate de mediu,
a exploatărilor excesive de resurse naturale, a
creşterii demografice şi a nevoii noastre constante
de creştere economică.

Pentru noi, cei care ne-am angajat să creăm o


schimbare pozitivă şi condiţiile necesare construirii
unui viitor durabil, acest cuvânt nu reprezintă doar un
simplu concept şi nici nu este o alegere. Nu ne mai
putem imagina o lume care nu este inter-conectată.
SUMAR ŞI PREZENTARE

UN MIT: UN FAPT:
SUSTENABILITATEA ESTE SUSTENABILITATEA
DOAR UN CUVÂNT LA ESTE MOTORUL
MODĂ, O TENDINŢĂ CĂTRE REALIZAREA
UNUI VIITOR DURABIL

Lupta pentru realizarea unui viitor durabil este şi început s-a considerat că cele două concepte: defineşte şi modul în care ar trebui să ne gândim la
un test social, care implică acţiuni concrete atât dezvoltarea economică şi sustenabilitatea se exclud ecosisteme şi la utilizarea tehnologiei.
la nivel global cât şi local, iar acest lucru nu poate reciproc. În mare, acest lucru se întâmpla întrucât
fi realizat peste noapte. Prin utilizarea ştiinţei dezvoltarea economică presupune punerea la Este unanim recunoscut faptul că multe dintre
pentru a dezvolta metode şi procese inovatoare, dispoziţie a tuturor resurselor necesare, pentru a societăţi s-au prăbuşit de-a lungul timpului, din
prin schimbarea practicilor din agricultură, prin nu compromite nivelul de trai al indivizilor, în timp cauza incapacităţii lor de a se adapta la condiţiile
încurajarea unui consum etic şi ajustarea stilului ce sustenabilitatea presupune controlarea utlilizării create de lumea civilizată. Vom sacrifica oare
nostru de viaţă, putem conserva resursele naturale, resurselor. Pentru a rezolva acest paradox şi a însăşi existenţa umanităţii pentru lumea modernă,
astfel încât să generăm o dezvoltare durabilă, stabili un echilibru, trebuie să creăm noi procese, punând în pericol viitorul copiilor noştri sau vom
element cheie în supravieţuirea noastră viitoare. modele şi idei de afaceri. începe să dezvoltăm un viitor durabil, astfel încât
şi generaţiile actuale să culeagă beneficiile şi
Sustenabilitatea, concept apărut în 1987 şi iniţiat de Dezvoltarea socială: este cea care are un rol rezultatele acţiunilor sale?
către activiştii John Elkington și Julia Hailes, a pus major în dezvoltarea unui viitor durabil, întrucât
bazele implementării şi aplicării unor legi şi metode acest aspect se ocupă cu mărirea gradului Chiar dacă nu ştim care vor fi rezultatele finale, ne
general consimţite, capabile să elimine decalajul de conştientizare şi contribuie la crearea unei menţinem angajamentul de a fi parte activă în lupta
dintre ştiinţa mediului, tehnologie şi preocuparea legislaţii adecvate, capabile să protejeze sănătatea pentru schimbare, lucrând cot la cot cu partenerii
pentru societate. Mai târziu, în 2005, în cadrul oamenilor de stimulentele dăunătoare ale societăţii şi membrii noştri pentru a asigura un viitor de pe
Summit-ului Mondial pentru Dezvoltare Socială, moderne. Pentru a atinge aceste obiective, oamenii urma căruia să beneficiem cu toţii.
au fost identificaţi şi cei trei piloni care astăzi trebuie să fie educaţi.
contribuie la filozofia şi ştiinţa dezvoltării durabile. Călătoria pentru un viitor mai bun
Protecţia mediului: implică reducerea consumului începe acum!
Aceşti piloni sunt: de energie, reciclarea, utilizarea limitată a
automobilelor. Protecţia mediului reprezintă nu doar
Dezvoltarea economică: aceasta ia în considerare cel de-al treilea pilon al unei dezvoltări durabile,
modul în care afacerile şi prin extensie piaţa muncii dar şi o preocupare majoră care are în centrul său
ar putea fi afectate într-o lume sustenabilă. La însuşi viitorul umanităţii. Totodată, acest concept

3
SUMAR ŞI PREZENTARE

MISIUNE, VIZIUNE, STRATEGIE,


VALORI ŞI PRINCIPII AIPROM

VIZIUNE
AIPROM este o asociaţie românească, ce reprezintă industria de
protecţia plantelor, funcţionând atât la nivel local, dar şi la nivel european
în calitatea sa de membră a Asociaţiei Europene de Protecţia Plantelor
(ECPA). Membrii noştri dezvoltă soluţii eficiente şi creative pentru a
menţine culturile sănătoase, educând şi remodelând modul în care
societatea înţelege şi acţionează în direcţia unei agriculturi durabile.

MISIUNE
În calitatea sa de membru ECPA, AIPROM într-un mod decisiv, la îmbunătăţirea mediului, Obiectivul nostru pe termen lung este de a elimina
împărtăşeşte şi respectă aceleaşi principii şi valori, sănătăţii şi securităţii umane, având în acelaşi timp tot mai multe bariere pentru a fi cât mai eficienţi
dar misiunea noastră locală este de a deveni un grijă de probleme precum apa şi biodiversitatea. şi receptivi, generând tot mai multe schimbări
partener mai puternic, de încredere şi din ce în ce pozitive legate de folosirea tehnologiilor de
mai influent. Dezvoltăm, asistăm şi promovăm o agricultură protecţie a culturilor, care să aducă plus valoare
durabilă prin furnizarea de soluţii eficiente pentru pentru consumatori, parteneri şi societate.
Interesul nostru principal este de a găsi soluţii protecţia culturilor la cele mai înalte standarde de
adecvate şi productive prin intermediul cărora calitate.
industria de protecţia plantelor să poată contribui,

Suntem convinşi că doar


VALORILE AIPROM sigură şi durabilă a produselor
aferente industriei noastre; prin eforturi şi iniţiative
4. Perseverenţă şi proactivitate pe comune, cu partenerii
1. Siguranţă atunci când vine vorba probleme care privesc bunăstarea
societăţii;
europeni şi locali, vom
de sănătatea umană şi protecţia
mediului; 5. Integritate în sensul că acţionăm putea oferi soluţii mai bune
2. Transparenţă în tot ceea ce facem cu onestitate şi respect aplicând care să reflecte şi mai
şi dorim să realizăm; cele mai înalte standarde etice şi
3. Responsabilitate pentru utizarea de excelenţă. mult valorile şi obiectivele
Asociaţiei noastre.

4 RAPORTUL AIPROM DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ 2015-2016


SUMAR ŞI PREZENTARE

PRIORITĂŢI
• Fixarea unui mediu stabil care să încurajeze AIPROM este motorul transformării. Transformare şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului, Apelor şi
inovaţia, prin introducerea de noi tehnologii şi prin recunoaşterea şi promovarea utilizării Pădurilor şi Ministerul Sănătăţii.
soluţii de protecţie a culturilor; optime şi în condiţii de siguranţă, a produselor de
protecţia plantelor, în conformitate cu standardele Considerăm că punerea în practică a unei agriculturi
• Creşterea gradului de conştientizare
şi principiile unei agriculturi durabile. Abordarea durabile este un obiectiv absolut necesar pe termen
şi încredere a publicului în legătură cu
noastră îmbină grija pentru un mediu sănătos şi lung, întrucât agricultura durabilă îşi propune
beneficiile şi siguranţa utilizării produselor de
diversificat, cu accent pe durabilitatea economică să depăşească obstacolele şi restricţiile cu care
protecţie a plantelor;
agricolă. agricultura convenţională se confruntă în prezent.
• Promovarea unui cod de bune practici Aplicarea raţională, a produselor fitosanitare de
agricole pentru dezvoltarea unei agriculturi Sănătatea umană şi protecţia mediului sunt înaltă calitate, inofensive atât mediului înconjurător
durabile care să fie în acelaşi timp şi printre priorităţile noastre, iar acesta este motivul cât şi sănătăţii oamenilor este un prim pas către un
sigură atât pentru agricultori cât şi pentru pentru care am reuşit să implementăm cu succes astfel de rezultat.
consumatori; numeroase proiecte, care ulterior au ajuns să fie
• Protejarea mediului şi a habitatului natural, integrate în metodele agricole tradiţionale. AIPROM acţionează cu integritate, pasiune şi mai
prin recomandarea de soluţii noi, avansate şi presus de toate, cu onestitate.
durabile de protecţie a culturilor; De asemenea, pe parcursul acestor ani, AIPROM
a făcut eforturi semnificative pentru a depăşi
• Creşterea productivităţii concomitent cu
provocările cu care se confruntă industria de
menţinerea sănătăţii şi calităţii plantelor de
protecţia plantelor, prin implicarea sa directă şi
cultură;
frecventă în desfăşurarea de noi parteneriate cu
• Consolidarea şi promovarea unei agriculturi autorităţile locale, inclusiv cu Ministerul Agriculturii
durabile în România.

CEEA CE SUSŢINEM
Tehnologia: Introducerea de noi procese şi metode Reducerea poluării mediului prin bune practici
care implică folosirea de produse avansate de de management, dar şi prin încurajarea utilizării
protecţia culturilor în conformitate cu standardele produselor destinate protecţiei plantelor conform
de toxicologie şi mediu; standardelor de siguranţă;

Dezvoltarea: testarea şi optimizarea formulelor Promovarea practicilor agricole durabile care


pentru o utilizare sigură şi eficientă a produselor să contribuie la prosperitatea şi bunăstarea
destinate protecţiei plantelor; economică şi socială.

Responsabilitatea: fabricarea, ambalarea, Valorile noastre stau la baza fiecărei acţiuni


şi transportul într-o manieră responsabilă a întreprinse în scopul construirii unui viitor
produselor de protecţia plantelor, care să asigure durabil pentru generaţiile viitoare. Ele reprezintă
protecţia oamenilor şi a mediului înconjurător; angajamentul nostru faţă de parteneri, fabricanţi,
distribuitori, fermieri şi consumatori, ghidându-ne
Utilizarea sigură şi durabilă a produselor de către obţinerea unor rezultate semnificative şi către
protecţia plantelor totodată cu găsirea de noi dezvoltarea de noi oportunităţi pentru comunităţile
soluţii care să ducă la reducerea reziduurilor în în care ne desfăşurăm activitatea.
hrană;

5
Pentru ca avantajele competitive ale agriculturii românești
să poată fi atinse, un rol primordial în dezvoltarea durabilă
a acestui sector îl are utilizarea responsabilă a produselor
de protecţia plantelor (PPP), pe care eu le numesc
medicamente pentru plante şi care sunt indispensabile
unor tehnologii moderne care respectă cu stricteţe bunele
practici agricole (BPA) (...)
GHEORGHE BOTOMAN, AGRO PROSPECT
RAPORT DE DEZVOLTARE
SUSTENABILĂ 2015-2016

AIPROM
RAPORT DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ

AIPROM DESPRE
DURABILITATEA ECONOMICĂ

PROVOCĂRI GLOBALE: IMPACTUL INDUSTRIEI DE BENEFICII ÎN ECONOMIE


CREȘTEREA UNEI ECONOMII PROTECŢIA PLANTELOR DATORITĂ UTILIZĂRII
DURABILE ASUPRA ECONOMIEI PRODUSELOR DE PROTECŢIE
Chintesenţa unui viitor durabil: o relaţie echilibrată Inovaţia în sectorul agricol şi implicit în sectorul de A PLANTELOR
între creşterea economică şi bunăstarea socială, pe protecţia culturilor, o industrie în curs de dezvoltare,
Încă de la apariţia lor în 1940, produsele de protecţia
cât de mult dorită, dă tonul uneia dintre cele mai dedicată construirii unei agriculturii durabile, prin
plantelor, cunoscute și sub numele de pesticide, au
mari controverse ale acestui secol. Într-o lume în utilizarea eficientă şi productivă a resurselor, sunt
avut un impact direct asupra economiilor mondiale
care creşterea profitului şi a afacerilor influenţează două dintre elementele cheie pentru a menţine
prin creşterea productivităţii culturilor şi deci a
în mod semnificativ forţa de muncă şi nivelul de trai, culturile sănătoase, dar şi pentru a furniza produse
profitului fermierilor. Din totalul recoltelor produse,
resursele naturale sunt exploatate la maximum. alimentare de înaltă calitate, la preţuri accesibile,
până la 50% dintre acestea ar fi pierdute fără
în vederea sprijinirii unei economii prospere şi utilizarea acestor produse.
În acest context, pe lângă implicaţiile sale majore
competitive.
în economia fiecărei ţări, agricultura trebuie
să acopere cererea de produse alimentare şi
resurse regenerabile pentru o populaţie de peste
Care este rolul pe care pesticidele îl joacă
în furnizarea de alimente accesibile pentru
CONCLUZII
9 miliarde de oameni până în 2050. Din acest motiv,
consumatori şi sporirea economiilor la nivel
tehnologiile agricole, în special pe pieţele în curs de
mondial? Cu o cerere în continuă creştere în
dezvoltare, vor trebui să furnizeze sisteme durabile,
capabile să protejeze atât activitatea economică, ceea ce priveşte cantitatea şi calitatea
Element cheie în gestionarea integrată a culturilor, agricultura trebuie să îşi schimbe
cât şi mediul.
dăunătorilor, pesticidele sunt esenţiale pentru procesele, metodele şi standardele, pentru
Eficienţa în această zonă va determina dezvoltarea unei agriculturi durabile şi productive. a satisface aceste cerinţe într-o manieră
productivitatea, reducând în acelaşi timp efectele durabilă. Ca parte integrată în codul celor
provocărilor globale, cum ar fi: deficitul de apă, În ceea priveşte impactul economic, eficienţa mai bune practici agricole, produsele de
infrastructura şi schimbările climatice, iar existenţa ridicată a bio-fungicidelor, de expemplu, a dus la protecţia plantelor sunt de un real folos
unor bune practici agricole va ajuta la minimizarea creşterea industriei, datorită cererii ridicate pentru fermierilor, ajutându-i pe aceştia să asigure
pierderilor şi efectelor utilizării ineficiente a alimentele ecologice, în timp ce piaţa fungicidelor aprovizionarea cu produse alimentare în
terenurilor, apei şi substanţelor nutritive. va atinge 20 de miliarde USD până în 2021, cu rată mod rentabil şi ecologic. În cele din urmă,
compusă anuală de creştere de aproximativ 5,77%. dacă nu se vor lua măsurile adecvate ar
În prezent, între 30-50% din recolte se pierde în
lanţul de aprovizionare, în timp ce aproape 40% putea să nu mai fie viabil din punct de
din producţia totală de hrană nu este utilizată, ca vedere economic, să creştem anumite
urmare a procesului post-recoltare. culturi în Europa, iar acest lucru va duce la
probleme suplimentare în legătură cu rotaţia
culturilor, biodiversitatea, disponibilitatea şi
accesibilitatea anumitor produse.
8 RAPORTUL AIPROM DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ 2015-2016
RAPORT DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ

CONTRIBUŢIA AIPROM ŞI A Acţiune (PNA) pentru reducerea riscurilor asociate


utilizării produselor de protecţia plantelor. Acest
cu produsele de protecţie a plantelor care sunt
comercializate legal pe teritoriul României.
INDUSTRIEI DE PROTECŢIA document stabileşte direcţia măsurilor cu privire Produsele contrafăcute sunt estimate la aproximativ
PLANTELOR LA ECONOMIA la utilizarea produselor de protecţia plantelor şi
urmăreşte să asigure folosirea în condiţii optime şi
10% din totalul produselor de protecţie a plantelor
aflate pe piaţă la nivel european. Ca o consecinţă
ROMÂNEASCĂ corecte a pesticidelor, şi prin urmare să se asigure a plasării noastre geografice, la frontiera de est a
În ceea ce priveşte producţia agricolă, printre că sunt îndepliniţi parametrii cantitativi şi calitativi UE, România poate fi o poartă de intrare pentru
priorităţile pentru 2016 ale Ministerului Agriculturii ai producţiei agricole, cu alte cuvinte să asigure produsele contrafăcute (Raportul privind pesticidele
şi Dezvoltării Rurale Române s-a numărat şi competitivitatea sectorului agricol român la nivel ilegale în UE, realizat de DG Santé în 2014). Din
creşterea ratei de absorbţie a fondurilor europene, global. acest motiv, eforturile AIPROM din ultimii ani s-au
implementarea în mod corespunzător a Politicilor îndreptat către punerea în aplicare a unor măsuri
Agricole Comune (PAC) şi crearea unui sistem AIPROM IMPLEMENTEAZĂ clare şi eficace care să ducă la oprirea intrării în
de irigare eficient, pentru care vor fi alocaţi peste PROIECTUL “4-STEP APPROACH” România şi Europa a acestor tipuri de produse,
1 miliard de euro până în 2020. dar şi măsuri îndreptate împotriva persoanelor
Începând cu anul 2015, AIPROM a ajutat la reducerea
În general, profilul de creştere economică în organizate în reţele organizate care furnizează astfel
comerţului şi utilizării pesticidelor contrafăcute
România s-a îmbunătăţit în ultimii ani. În acest de produse, precum şi de informarea agricultorilor cu
în România, care implică nu numai un risc pentru
context economic, AIPROM şi Industria de Protecţia privire la efectele negative pe care aceste produse le
sănătatea umană şi securitatea mediului înconjurător,
Plantelor au asistat autorităţile române în ceea au asupra culturilor, pământului, mediului şi sănătăţii
dar au şi un impact negativ asupra economiei, din
ce priveşte implementarea Planului Naţional de umane.
cauza evaziunii fiscale şi a concurenţei neloiale

COMBATEREA AIPROM autorităţile locale au în acest moment


filtre eficiente pentru stoparea pesticidelor ilegale
• Ca o consecinţă a iniţiativelor AC ale AIPROM,
precum şi a creşterii gradului de conştientizare
CONTRAFACERII (AC) la frontieră; la nivelul autorităţilor, 360 de litri de pesticide
suspecte au fost confiscate de către poliţie în
• AIPROM a facilitat colaborarea dintre Agenţia
Realizări cheie 2015-2016 Naţională Fitosanitară, Autoritatea Vamală, regiunea Moldova;
Inspectoratul General al Poliţiei Române cu scopul • Acest rezultat modest a reflectat o operaţiune mult
Planuri de acţiune, Parteneriate de a preveni, detecta şi investiga cazuri reale de mai mare prin intermediul căreia 190 de tone de
şi Rezultate contrafacere; pesticide ilicite au fost confiscate la nivel European,
• Punerea în aplicare a iniţiativelor transfrontaliere: ca urmare a operaţiunii " Silver Axe";
• Parteneriat cu IGPR: continuarea parteneriatului
cu IGPR pentru a identifica noi modalităţi de lucru întâlnire la care au participat 4 ţări (Sofia, • Parteneriate şi metode inovatoare de acţiune:
capabile să răspundă nevoilor operaţionale locale Alexandropoulos); colaborarea cu o companie de detectivi particulari
şi care să contribuie la o mai bună implemetare a • Proiect SELEC: cooperarea cu SELEC în pentru monitorizarea pieţei de pesticide;
proiectului „4-Step Approach”; organizarea controalelor AC sincronizate; • Creşterea gradului de conştientizare şi promovarea
• Consolidarea parteneriatului cu IGPR pe probleme • Facilitarea formării autorităţilor locale în cadrul necesităţii de a lupta împotriva produselor
privind depozitarea produselor suspecte reţinute, conferinţei CIPAC care a avut loc în Atena. Pe baza contrafăcute către cca. 300 de fermieri, distribuitori
plata pentru analizele realizate în laborator pe acestei conferinţe AIPROM a facilitat formarea şi studenţi prin educaţie şi răspândirea de materiale;
eşantioanele prelevate, transportul şi distrugerea suplimentară a autorităţilor locale, în ţară, cu • Instruirea a peste 50 de inspectori de poliţie şi a
produselor contrafăcute; experţii Institutului Benaki. ţii Laboratorului Central peste 40 de inspectori fitosanitari cu privire la
• Colaborare cu autorităţile vamale pentru punerea Fitosanitar (LCF) au prezentat activitatea instituţiei problemele şi metodologia anti-contrafacere;
în aplicare a proiectului „4-Step Approach” – cu privire la campania anti-contrafacere condusă • Participarea la Conferinţa Anuală organizată
Oprirea pesticidelor ilegale la frontieră; AIPROM are de către AIPROM în colaborare cu IGPR; de ECPA alături de alte state membre. În
în plan organizarea şi implementarea unui proiect • Sesiuni de formare şi seminarii: în parteneriat Octombrie 2015 a avut loc o instruire urmată de
pilot în parteneriat cu Autorităţile Vamale; cu Autorităţile Vamale AIPROM a facilitat o demonstraţie practică privind tehnologia FTIR,
• Oferirea suportului pentru actualizarea bazei de formarea a peste 93 de persoane din Constanţa, în cadrul unui seminar organizat în parteneriat cu
date a autorităţii vamale: prin furnizarea unor Turnu-Măgurele, Iaşi, Timişoara şi Satu-Mare; în MADR (LCF). Seminarul a fost susţinut de către
date valoroase cu privire la criteriile de restricţie colaborare cu partenerii AIPROM intenţionează experţi ai Institutului de Fitopatologie Benaki, cu
a pesticidelor, AIPROM a ajutat la îmbunătăţirea să elaboreze un set de proceduri care să asigure o participarea experţilor români de la Laboratorul
sistemului de urmărire şi monitorizare a produselor mai bună cooperare între autorităţile care au roluri Central Fitosanitar.
suspectate de contrafacere. Datorită acţiunilor în activitatea de combaterea contrafacerii;
9
RAPORT DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ

STIMULAREA echipamentului de aplicare a produselor (prevăzut şi de către experţi din cadrul Consiliului Consultativ,
de către Planul Naţional de Acţiune (PNA), sub structură iniţiată de către AIPROM.
PRODUCTIVITĂŢII AGRICOLE punctul A – reducerea riscului asociat cu utilizarea
Utilizarea optimă a pesticidelor asigură existenţa
PRIN PROCEDURI INTEGRATE pesticidelor). Totodată, Autoritatea Naţională
Fitosanitară a iniţiat elaborarea unor instrucţiuni unor recolte sănătoase şi profitabile, de o înaltă
DE MANAGEMENT AL privind Procedurile Integrate de Management calitate, având o minimă interferenţă în sistemul
PESTICIDELOR al Pesticidelor - Planul Naţional de Acţiune ecologic agricol, cu alte cuvinte vorbim despre
(PNA), obiectivul B, privind optimizarea utilizării un sistem eficient de comerţ agricol, precum şi de
Autoritatea Naţională Fitosanitară a consultat pesticidelor şi asigurarea parametrilor cantitativi productivitate şi creştere economică globală.
Industria de Protecţia Plantelor în scopul dezvoltării şi calitativi ai producţiei agricole. Draftul propunerii
legislaţiei naţionale cu privire la verificarea legislative a fost revizuit de către membrii industriei

CELE MAI BUNE PRACTICI AGRICOLE


Realizări cheie 2015-2016
Planuri de acţiune, Parteneriate şi Rezultate
• Promovarea celor mai bune practici agricole • Participarea la Conferinţa Băncii Mondiale:
prin intermediul programului SUI (Utilizarea în transformarea agriculturii şi dezvoltării rurale.
siguranţă a produselor de protecţia plantelor) Preşedintele AIPROM a participat la conferinţă,
pus în aplicare de AIPROM în colaborare cu al cărui scop a fost de a pune în dezbatere
MADR (Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării publică problemele actuale şi obiectivele
viitoare ale agriculturii şi dezvoltării rurale
Rurale) şi USAMV (Universitatea de Ştiinţe
pentru România, cât şi tendinţele europene şi
Agronomice şi Medicină Veterinară) şi finanţat globale;
de ECPA;
• Participarea la reuniunile MADR pe probleme
• Structura Ghidului de Bune Practici: legate de tratarea seminţelor. Organizate la
AIPROM, prin intermediul membrilor săi, a cererea asociaţiilor de fermieri cu scopul de
contribuit la elaborarea legislaţiei cu privire a discuta problemele legate de tratamentul
la reglementarea utilizării deflectoarelor în seminţelor pentru campaniile de toamnă şi
tratarea seminţelor; primăvară şi de a stabili măsurile pe termen
mediu şi lung, măsuri care să genereze dovezi
ştiinţifice cu privire la efectele benefice şi
la nevoia folosirii tehnologiei de tratare a
seminţelor.

Proiectele şi programele AIPROM sunt gândite şi dezvoltate în


direcţia creşterii productivităţii recoltelor, a veniturilor fermierilor
şi a economiei. Toate acestea menţinând în acelaşi timp o abordare
prietenoasă a mediului, apei şi biodiversităţii.

10 RAPORTUL AIPROM DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ 2015-2016


RAPORT DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ

AIPROM DESPRE
SUSTENABILITATEA SOCIALĂ

PROVOCĂRI GLOBALE: IMPACTUL INDUSTRIEI DE suplimentară de fructe şi legume conform cererii.


Produsele de protecţie a plantelor sunt de
DEFINIREA UNEI PROTECŢIA PLANTELOR asemenea necesare pentru a reduce expunerea
ABORDĂRI SĂNĂTOASE A ASUPRA SUSTENABILITĂŢII la toxinele naturale produse de către plante, cu
alte cuvinte utilizarea acestora ajută la diminuarea
SUSTENABILITĂŢII SOCIALE SOCIALE riscurilor asupra sănătăţii, umane şi animale.

Dezvoltarea durabilă este o noţiune extrem Pentru industria de protecţia culturilor, o strategie
de complexă, care face referire la trei domenii
individuale: social, economic şi de mediu. În
durabilă şi de succes depinde în mare măsură de
abilităţile membrilor săi de a exploata în continuare
CONCLUZII
timp ce, fiecare dintre cele trei domenii are valoarea economică şi socială a cunoştinţelor
propriile particularităţi, la intersecţia acestora dobândite şi de a integra aceste cunoştinţe în O creştere demografică rapidă
găsim conceptul de dezvoltare durabilă, cercetat, crearea unor standarde, procese şi sisteme mai înseamnă o competiţie mai mare pentru
documentat şi dezbătut din atât de multe bune. Prin educarea constantă a personalului, terenul arabil, schimbări în obiceiurile
perspective de către profesionişti şi nu numai. Deşi industria de protecţia plantelor asigură că sunt alimentare, o cerere tot mai mare
opiniile variază, un singur lucru este cert şi unanim întrunite aptitudinile necesare noilor generaţii, în pentru apă, adică o presiune crescută
acceptat: durabilitatea socială este ramura cea mai vederea continuării unei dezvoltări durabile. asupra tuturor acelor elemente care
puţin dezbătută a sustenabilităţii. reprezintă fundamentul bunăstării
În prezent, 30 000 de mii de persoane din Uniunea sociale. Din aceste motive este imperios
Discrepanţele între ceea ce se presupune a fi Europeană lucrează în industria de protecţia să dezvoltăm un mediu adecvat de
durabilitatea socială, respectiv modul în care culturilor, datorită cerinţelor tot mai mari, atât din reglementare care să sprijine industria
aceasta ar trebui evaluată şi pusă în aplicare perspectiva investiţiilor cât şi a forţei de muncă. agricolă, fermierii şi consumatorii,
sunt încă foarte puternice şi stau la baza multor Acest număr va continua să crească în următorii în vederea construirii unor societăţi
dezbateri, chiar şi în contextul actual, când acest ani, întrucât industria de protecţia plantelor va puternice.
subiect începe să ridice din ce în ce mai mult trebui să respecte un sistem de reglementare din
În ceea ce priveşte sănătatea, siguranţa
interes. ce în ce mai complex şi strict, asigurându-se în
şi asigurarea unui viitor durabil, este
acelaşi timp că nevoile şi solicitările agricultorilor şi
Opinia generală atestă faptul că sustenabilitatea nevoie să dezvoltăm şi să punem în
consumatorilor sunt satisfăcute.
socială se ocupă nu doar de interacţiunile sociale, aplicare proiecte şi programe care să
dar şi de instituţiile care afectează, respectiv sunt ia în considerare bunăstarea socială.
afectate, de dezvoltarea durabilă.
BENEFICII SOCIALE ADUSE DE În acelaşi timp, trebuie să dezvoltăm
INDUSTRIA DE PROTECŢIE A noi oportunităţi, prin elaborarea şi
Dat fiind faptul că sănătatea noastră, fizică şi crearea de noi produse, metode şi
mentală, este strâns legată de nevoile noastre PLANTELOR tehnici capabile să asigure securitate
primare - de hrană, adăpost şi siguranţă materială - economică şi socială, atât pentru
Produsele de protecţie a plantelor sunt necesare generaţiile prezente cât şi pentru
este firesc să gândim acest concept în corelaţie cu
pentru a proteja culturile şi a creşte producţia generaţiile viitoare.
factorii economici şi de mediu.
agricolă, dar şi pentru a asigura producţia
11
RAPORT DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ

CONTRIBUŢIA AIPROM ŞI A Prin promovarea unor strategii şi metode a pesticidelor, pe standardele, metodele şi practicile
agricole inovatoare, AIPROM, ca reprezentant al profesionale necesare oricărui management
INDUSTRIEI DE PROTECŢIA industriei de protecţia plantelor, asigură securitate eficient al riscurilor. În România, proiectul SUI
îşi propune să asigure folosirea în siguranţă a
PLANTELOR LA SOCIETATEA economică, iar prin iniţiativele de formare asigură
pesticidelor pe tot parcursul ciclului de utilizare,
dezvoltarea de noi oportunităţi pe piaţa muncii,
ROMÂNEASCĂ securitate socială. dar şi să împiedice expunerea nocivă a fermierilor
şi distribuitorilor. Deoarece produsele de protecţia
În scopul intensificării aspectului social al plantelor sunt utilizate de către fermieri, instruirea
durabilităţii, AIPROM promovează, printr-o
SUI (UTILIZAREA ÎN continuă a personalului este vitală. AIPROM
gamă largă de activităţi, o agricultură durabilă şi SIGURANŢĂ A PRODUSELOR asigură formare pentru toate persoanele care
oferă asistenţă cu privire la utilizarea produselor de
productivă. Iniţiativele noastre vizează protejarea
DE PROTECŢIA PLANTELOR) protecţia plantelor, precum şi autorităţilor locale şi
sănătăţii agricultorilor şi consumatorilor, creând în
distribuitorilor.
acelaşi timp valoare durabilă, pentru un viitor mai Utilizarea în Siguranţă a Produselor de Protecţie a
bun şi sustenabil. Plantelor (SUI) se axează pe utilizarea responsabilă

CMS (Container Management System)


Ca parte a preocupării noastre pentru sănătatea Siguranţă a Produselor de Protecţia Plantelor (SUI)
agricultorilor, distribuitorilor şi consumatorilor, AIPROM încorporează buna gestionare a ambalajelor goale.
a implementat programul intitulat SCAPA de Ambalaje
Oamenii sunt interesaţi de sustenabilitate doar dacă
- pe scurt SCAPA - singurul proiect de acest gen la
sunt educaţi cu privire la aceasta, iar a trăi sustenabil
nivel naţional. Unul dintre obiectivele programului este
presupune o schimbare în atitudinea noastră, şi nu
de a oferi consultanţă fermierilor şi clienţilor cu privire
doar a privi lucrurile din perspectivă ecologică. Prin
la modalităţile adecvate de manipulare a ambalajelor
programele de educare şi instruire constantă, AIPROM
de pesticide, pentru a evita expunerea inutilă şi, prin
se asigură că următoarele generaţii deţin aptitudinile
urmare, pentru o mai bună siguranţă.
necesare dezvoltării pe mai departe a unui viitor durabil.
Totodată, proiectul instruieşte agricultorii în legătură cu AIPROM lucrează la găsirea de noi soluţii, viabile pentru
bunele practici de utilizare a produselor, dar şi în legătură a realiza acest obiectiv şi pe viitor.
cu practicile de înlăturare a ambalejelor după folosirea
acestora, într-o manieră sigură. Proiectul Utilizare în

12 RAPORTUL AIPROM DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ 2015-2016


RAPORT DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ

SUI (UTILIZARE ÎN SIGURANŢĂ A PRODUSELOR DE PROTECŢIA PLANTELOR)


Realizări cheie 2015-2016
Planuri de acţiune, Parteneriate şi Rezultate
• Finanţarea proiectului SUI din partea ECPA utilizatorii profesionişti, peste 320 de potenţiali • Stabilirea primei ferme demonstrative de Bune
prelungită cu un an. Ca rezultat al bunei consilieri din Sistemul de Comerţ au avut acces Practici la Institutul de Cercetare-Dezvoltare
implementări a proiectului de către AIPROM, la formare; pentru Pomicultură Mărăcineni;
ECPA a decis să investească în continuare • În 2016, necesitatea existenţei unor materiale • Promovarea utilizării echipamentului adecvat
20.000 euro pentru diseminarea bunelor noi de instruire a împins AIPROM la elaborarea prin intermediul Institutului de Cercetare-
practici de Utilizare în Siguranţă a Produselor de următoarelor materiale: „Spălarea mâinilor”, „10 Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni.
Protecţie a Plantelor în România; mesaje pentru operatori”, postere şi broşuri: 6 parteneri externi implicaţi şi 10 cercetători.
• AIPROM continuă parteneriatul cu USAMV „Practici agricole responsabile”; Institutul a fost vizitat de către studenţi, jurnalişti
Cluj pentru diseminarea materialelor de Bune • Realizarea unui raport de evaluare a şi autorităţi.
Practici. 80 de studenţi şi peste 50 de fermieri impactului pe care programul SUI l-a avut • Campanie de promovare a echipamentului
instruiţi, în comuna Bontida, Cluj, şi peste 50 de de la implementare, împreună cu o companie pentru protecţia plantelor către fermierii care
fermieri din Roşiori – Ludus instruiţi la cererea de cercetare de piaţă. Rezultatele raportului aduc deşeurile (ambalajele folosite) în cadrul
Asociaţiei Agricole Ludus; Formare SUI în au arătat nevoia unei promovări mai intense proiectului de colectare SCAPA. 10 kituri au fost
Constanţa: peste 240 de fermieri instruiţi; a folosirii adecvate a echipamentului necesar livrate către 58 de centre de colectare cu scopul
• Formare SUI în parteneriat cu Ogorul şi Agrosel utilizării produselor de protecţie a plantelor, de a recompensa fermierii, 58 de distribuitori
(distribuitor naţional şi producător de seminţe atât printre utilizatori cât şi printre distribuitorii şi 580 de fermieri au fost instruiţi cu privire la
locale): peste 60 de fermieri, 5 distribuitori PPP de produse. Ca o consecinţă, AIPROM a trimis importanţa promovării folosirii echipamentelor
şi 1 distribuitor PPE au fost instruiţi; pachete complete cu seturi de instrucţiuni, necesare;
• Vizite la ferme din Teleorman, Ialomiţa şi Călăraşi alături de echipamentele necesare, tuturor • Lansarea paginii de Facebook: 8 publicaţii au
în timpul evenimentului de comerţ agricol local, distribuitorilor. scris despre aceasta în social media.
29 fermieri şi alţi 3 distribuitori instruiţi; • Intensificarea reţelei prin participarea la
• AIPROM a ajutat la creşterea gradului de Reuniunea SUI din Budapesta şi la Conferinţa
conştientizare în rândul producătorilor, prin Anuală SUI organizată de ECPA la Sveti Martin
publicarea de articole despre utilizarea în Na Muri în Croaţia. Conferinţa a evidenţiat (...) pesticidele rămân produsele
eficienţa parteneriatelor şi nevoia extinderii
siguranţă a pesticidelor;
acestora; de bază în controlul agenţilor
• Diseminarea materialelor de bune practici la
peste 500 de fermieri; • Prezenţa SUI la ”Conferinţa producătorilor patogeni. Esenţial este că atât
• Construcţia unei platforme de e-learning
de zahăr” din Braşov, organizată de Agricover,
dar şi în timpul evenimentului „Zile Câmpului”
agricultorii, cât şi responsabilii
pentru a sprijini utilizatorii de produse pentru din Constanţa, organizat de Ameropa Grains de mediu, trebuie să accepte că
protecţia plantelor şi asistarea autorităţilor
locale în eforturile de instruire şi certificare a
(distribuitor naţional şi centru colector). 50 de
fermieri instruiţi şi peste 5 distribuitori;
în condiţiile unor tehnologii şi
utilizatorilor profesionişti. AIPROM a dezvoltat
• Prezentare SUI în cadrul „Conferinţei Anuale
aplicaţii corecte, riscul de mediu
această platformă pe care a populat-o cu
materiale dezvoltate de către ECPA, dar şi cu LAPAR” (Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli poate fi redus semnificativ
din România). Mai mult de 200 de fermieri au
materiale dezvoltate de alţi experţi din industrie;
vizitat standul AIPROM şi peste 50 dintre aceştia
şi, în acelaşi timp, indicele de
• Biblioteca site-ului SUI a fost actualizată cu noul
video dedicat acestui program;
au primit kituri cu echipamente pentru utilizarea siguranţă alimentară poate fi
în siguranţă a produselor de protecţia plantelor;
• AIPROM a contribuit la dezvoltarea secţiunii semnificativ crescut.
• Campanie de promovare prin SMS: diseminarea
dedicate utilizării în siguranţă a produselor de de informaţii cu privire la utilitatea şi importanţa
protecţia plantelor, cu materialele de formare purtării echipamentelor adecvate, precum şi MIHAI BERCA,
profesională dedicate utilizatorilor profesionişti.
Distribuţia unor manuale şi broşuri, ca parte
asupra disponibilităţii acestora în magazinele
specilizate. Peste 5000 de mesaje transmise în
MEMBRU IN CONSILIUL
a sistemului de instruire şi certificare pentru cadrul campaniei; CONSULTATIV AIPROM
13
RAPORT DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ

AIPROM DESPRE
LEGISLAŢIE

IMPACTUL INDUSTRIEI DE îmbunătăţind în acelaşi timp eficienţa evaluării şi a cu Regulamentul (EC) nr. 1107/2009, dar şi cu
procedurilor decizionale, cu privire la produsele de Hotărârea de Guvern nr. 1559/2004. CNOPPP
PROTECŢIA PLANTELOR protecţia plantelor, iar toate acestea să fie bazate participă la procesul de autorizare zonală, parte a
ASUPRA LEGISLAŢIEI pe evaluarea riscurilor. obligaţiilor României ca stat membru UE, acordă
permisele de comerţ şi coordonează sistemul
EUROPENE CADRUL LEGISLATIV de aprobare al celui de-al doilea nume comercial
pentru un produs de protecţia plantelor, care a fost
Industria de protecţia plantelor este implicată în ROMÂNESC deja aprobat pe teritorul României.
mod activ în crearea unui mediu legislativ adecvat,
care să ia în considerare toate problemele cu În calitate de stat membru al Uniunii Europene,
care aceasta se confruntă. Totodată, industria România a elaborat şi implementat Planul Naţional
de protecţia plantelor îşi doreşte să promoveze
din ce în ce mai mult contribuţiile pozitive şi rolul
de Acţiune pentru reducerea riscurilor legate de
utilizarea produselor de protecţia plantelor, în
CONCLUZII
important al pesticidelor în abodarea şi rezolvarea conformitate cu cerinţele şi dispoziţiile legislaţiei
provocărilor, actuale şi viitoare, legate de produsele europene, respectiv Directiva 2009/128/EC a
alimentare, pentru consumatorii europeni. Parlamentului European care a fost transpusă în Impactul AIPROM asupra
De altfel, industria de protecţia plantelor este
legislaţia naţională prin Ordonanţa de Urgenţă nr. legislaţiei româneşti
34/2012, aprobată prin Legea nr. 63/2013.
determinată să analizeze şi mai mult impactul pe AIPROM este determinată să lucreze
care reglementările şi politicile UE le au asupra Prin punerea în aplicare a cadrului general de alături de autorităţile române în
întregului lanţ alimentar. reglementare şi transformarea acestuia pentru elaborarea şi punerea în aplicare a
Potrivit evaluării economice realizată de ECPA, a se potrivi contextului şi nevoilor noastre locale, Planului Naţional de Acţiune pentru
întârzierile adiţionale în intrarea pe piaţă a noilor Planul Naţional de Acţiune urmăreşte să reducă reducerea riscurilor legate de utilizarea
substanţe, în special din cauza blocajului în la minimum riscurile de utilizare a produselor de produselor de protecţia plantelor.
politicile de MRL (nivelul maxim de reziduuri protecţia plantelor asupra sănătăţii consumatorilor
acceptat), ar putea avea un impact comercial între şi mediului şi să promoveze cele mai bune
40 şi 50 de milioane de dolari, precum şi un impact practici agricole, durabile şi capabile să asigure
negativ asupra locurilor de muncă şi a investiţiilor competitivitatea sistemului agricol românesc la
din cercetare şi dezvoltare. nivel european.

De asemenea, ECPA consideră ca legislaţia La nivel local, autoritatea desemnată să aprobe


europeană ar trebui: „să se asigure că, cadrul de produsele de protecţia plantelor este Comitetul
reglementare al pesticidelor este unul coerent, Naţional pentru Aprobarea Produselor de
eficient, previzibil şi robust din punct de vedere Protecţia Plantelor (CNOPPP). Comitetul se
ştiintific”. Obiectivul final este de a simplifica un asigură că procedura de aprobare a produselor de
sistem de reglementare excesiv de complex, protecţia culturilor se realizează în conformitate

14 RAPORTUL AIPROM DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ 2015-2016


RAPORT DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ

REALIZĂRI CHEIE ALE AIPROM ÎN PERIOADA 2015-2016


ÎN COLABORARE CU AUTORITĂŢILE NAŢIONALE
• Dezvoltarea strategiei pe termen lung pentru etichetarea şi reglementarea ambalării colaborare cu TSGE pe probleme cu privire
colaborarea cu MADR (Ministerul Agriculturii produselor după iunie 2015, precum şi la: procesele zonale, Art. 43 din Regulamentul
şi Dezvoltării Rurale) şi ANF (Autoritatea pentru a permite accesul tuturor fermierilor 1107/2009 (autorizaţii de reînnoire),
Naţională Fitosanitară); la produsele de protecţie a plantelor - acest conformitatea sursei şi protecţia datelor;
• Contribuirea la dezvoltarea unor instrucţiuni aspect fiind în progres; • Parteneriate publice şi private cu: LAPAR,
clare de gestionare integrată a dăunătorilor; • AIPROM a colaborat cu autorităţile în legătură SNPP, AISR, AMSEM. Ca urmare a
• Iniţierea legislaţiei de reglementare cu privire cu Procedurile Româneşti pentru cererile parteneriatelor desfăşurate, împreună cu
la utilizarea deflectoarelor în tratamentul de reînnoire a produselor (Articolul 43 din LAPAR, AIPROM a contribuit la eliminarea
seminţelor; Regulamentul 1107/2009); taxei de 2% pentru amestecurile periculoase
• Organizarea unui seminar cu privire la (propunere din partea FNM);
• AIPROM a furnizat informaţiile necesare
autorităţilor cu privire la verificarea identificarea produselor de protecţia • Semnarea unui memorandum (convenţie
echipamentelor de aplicare ale produselor de plantelor contrafăcute pentru reprezentanţi de colaborare) între AIPROM şi Asociaţia
protecţie a plantelor; ai Laboratorului Central Fitosanitar (LCF) Producătorilor de Porumb (APPR);
cu experţi de la Institutul Fitosanitar Benaky, • Colaborare între AIPROM şi LAPAR pentru a
• Elaborarea unei propuneri legislative privind dar şi cu experţi de la Laboratorul Central
sistemul de instruire şi certificare pentru asigura condiţii echitabile pentru agricultori şi
Fitosanitar; aplicarea corectă a legislaţie;
utilizatorii profesionişti;
• Realizarea unui seminar privind noua • Identificarea şi oferirea sprijinului pentru
• Propunerea unui proiect de revizuire a clasificare CLP în colaborare cu ANPM cu
Ordonanţelor 4/1995, respectiv 41/2007 experţii locali in vederea formării de formatori;
privire la impactul Regulamentului 1272/2009
pentru introducerea produselor de protecţie în activităţile de înregistrare şi de vânzare; • Dezvoltarea unei platforme informale pentru
a plantelor pe piaţă, asigurându-se astfel şi discuţii pentru toate părţile interesate ale
o tranziţie fără probleme către clasificarea, • Atelier organizat de către AIPROM în industriei.

Ce aşteptari aveţi de la industria de privinţa elaborării legislaţiei 4. Suport în vederea


protecţia plantelor, respectiv AIPROM, specifice omologării PPP, pentru implementării ghidurilor
pentru a vă sprijini în implementarea
deciziilor strategice la nivel de Autoritate a asigura accesul fermierilor la privind gestionarea integrată a
Naţională Fitosanitară în perioada acestea și la tehnologii agricole organismelor dăunătoare.
următoare? Ce consideraţi că ar trebui care respectă reglementările UE
să facă AIPROM pentru o agricultură 5. Iniţierea unui proiect naţional
în domeniu.
durabilă în ţara noastră? prin care să se înfiinţeze ferme
3. Combaterea comercializării demonstrative.
1. Elaborarea legislaţiei în și utilizării de PPP ilegale și
vederea organizării unui sistem DOINA BĂICULESCU,
contrafăcute prin continuarea
de certificare a utilizatorilor AUTORITATEA NAŢIONALĂ
campaniilor de informare și
profesioniști, a distribuitorilor și FITOSANITARĂ
de diseminare a materialelor
a consilierilor. publicitare prin intermediul OF-
2. Continuarea colaborării în urilor, mass-media, etc.
15
RAPORT DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ

Elaborarea unui document cuprinzător (prin care serie de sancţiuni şi amenzi contravenţionale. implementarea Planului Naţional de Acţiune,
toate celelalte acte normative să fie abrogate (OG reprezentanţi ai autorităţilor (fitosanitare,
4/1995 şi prin asociere legislaţia secundară, OG Cu toate acestea, făcând o analiză a cadrului de mediu, sănătate şi ai departamentelor
41/2007 cu modificările şi completările ulterioare), legislativ existent, în afară de cel propus anterior de cercetare), dar şi cu reprezentanţi ai
care să conţină prevederi clare referitoare la pentru elaborare, constatăm că, în general, nu ministerelor.
produsele de protecţie a plantelor, adaptate suntem deficitari, însă avem nevoie să găsim soluţii
situaţiei actuale, cu referire la: formulare (fabricare), mai viabile cu privire la modul de implementare a Fără colaborarea tuturor celor implicaţi în
comercializare, utilizare, depozitare, prestare de acestuia (când, cum şi cu cine). implementarea Planului Naţional de Acţiune
servicii, autorizare (pentru cei care comercializează, şi fără înţelegerea acestora asupra obligaţiilor
Acţiuni stringente: pe care le au, în vederea identificării corecte şi
prestează servicii, depozitează), luând în calcul
inclusiv prevederile OUG 34/2012. remedierii anumitor situaţii, va fi destul de dificil
• Formarea suplimentară a fermierilor,
să se înregistreze progrese semnificative, iar pe
autorităţilor și reprezentanţilor din zona de
Adaptarea legislaţiei în vigoare, cu privire la anumite segmente, în special acolo unde termenele
cercetare (acest concept nu este pe deplin
responsabilităţile autorităţilor implicate în de implementare se apropie sau sunt depăşite,
înţeles de către cei care ar trebui să îl pună
procedura de aprobare a PPP-urilor, consolidarea infringementul bate la uşă.
în practică);
capacităţii administrative a acestora, precum
şi introducerea tarifării pentru anumite servicii, Totuşi, prin acţiuni comune, putem identifica acele
• Dezvoltarea şi implementarea unei strategii
în contextul noilor prevederi legislative la nivel acţiuni/soluţii capabile să asigure o implementare
mai agresive de promovare a agriculturii
comunitar (în România datorită personalului redus corectă şi unitară a legislaţiei Europene în România
durabile;
cresc responsabilităţile la nivelul autorităţilor). privind utilizarea durabilă a produselor de protecţia
• Realizarea mai multor întâlniri între AIPROM, plantelor.
Este necesară elaborarea unor dispoziţii concrete fermieri şi toate celelalte părţi implicate în
privind produsele contrafăcute care să includă o

Pentru a proteja, dar și pentru a informa fermierii și


specialiștii din industrie despre pericolele la care se
supun utilizând sau comercializând produse de protecţia
plantelor contrafăcute, Industria de Protecţia Plantelor
trage un semnal de alarmă asupra implicaţiilor multiple
pe care acest fenomen le are, nu numai asupra recoltei
anuale, dar și asupra mediului și sănătăţii populaţiei expuse
consumului produselor agricole tratate cu asemenea
pesticide. Prin informarea corectă a fermierilor, dar și a
autorităţilor implicate (Agenţiile Fitosanitare, Vamă, Poliţia,
etc.) contribuim la bunăstarea societăţii, protejarea și
conservarea resurselor pe termen lung.
SORIN DARABAN, BAYER
16 RAPORTUL AIPROM DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ 2015-2016
RAPORT DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ

AIPROM DESPRE IMPORTANŢA


DEZVOLTĂRII DURABILE A MEDIULUI

PROVOCĂRI GLOBALE: În prezent, 15,2 milioane hectare de teren forestier BENEFICII ASUPRA MEDIULUI
din ţările tropicale sunt defrişate în fiecare an,
EXTINDEREA EFORTURILOR aproape 2 miliarde de oameni se confruntă cu ÎNCONJURĂTOR
NOASTRE PRIVIND deficitul de apă potabilă, 1,2 miliarde suferă de pe
urma efectelor negative ale apei poluate, în timp ce
Utilizarea pesticidelor, în afara faptului că ne
permite producerea unei cantităţi mai mari
DURABILITATEA MEDIULUI arderea combustibililor fosili contribuie la încălzirea de hrană obţinută pe o anumită suprafaţă de
climei. teren, reducând astfel presiunea societăţii de
Dezvoltarea durabilă a devenit o problemă esenţială
pentru publicul larg datorită faptului că societăţile Pentru a încetini sau inversa efectele negative a cultiva şi mai mult teren, ajută la menţinerea
se confruntă din ce în ce mai mult cu ameninţarea asupra mediului trebuie să se aplice măsuri habitatelor naturale, protejând resursele naturale.
schimbărilor climatice şi a reducerii biodiversităţii. adecvate care să ducă la îmbunătăţirea valorii De asemenea, pesticidele ajută la reducerea
Opinia generală privind sustenabilitatea mediului ecologice. emisiilor de gaze cu efect de seră, prin înlocuirea
subliniază necesitatea găsirii unor soluţii inovatoare, instrumentelor tehnologice folosite în agricultură,
promovarea şi aplicarea acestora. Având în vedere IMPACTUL INDUSTRIEI DE ajută la reducerea pierderilor de nutrienţi din sol
sau a eroziunii, prin promovarea sistemelor agricole
că sistemele ecologice au fost deja afectate, în mod
semnificativ, de tendinţa de dezvoltare accentuată
PROTECŢIA PLANTELOR low-tillage.
a societăţilor, trebuie să creăm şi să implementăm ASUPRA MEDIULUI
practici de mediu durabile, care să vină în sprijinul
unei creşteri inteligente a civilizaţiei noastre. Din Ca parte a lanţului de aprovizionare agricolă, CONCLUZII
acest motiv, este important să găsim acel echilibru industria de protecţia plantelor are un impact
între nevoile unei populaţii în continuă creştere şi semnificativ asupra mediului. Ca o consecinţă,
schimbare şi capacitatea resurselor naturale de a industria de protecţia culturilor şi, implicit, Beneficiile asupra mediului datorită
susţine această creştere. produsele destinate protecţiei plantelor, contribuie utlizării produselor de protecţia
la dezvoltarea unui sector agricol sustenabil plantelor şi a inovării din cadrul acestei
În ultimele decenii, societăţile noastre s-au prin punerea în aplicare a bunelor practici de industrii sunt reflectate în special în
confruntat cu probleme de mediu extreme, de la gestionare integrată a dăunătorilor şi prin aceasta dezvoltarea unui sistem durabil de
reziduurile pe care le găsim în apă până la poluarea la îmbunătăţirea eficienţei cu care folosim resursele producţie agricolă, care contribuie în
aerului, degradarea terenurilor şi defrişările naturale. mod cert la îmbunătăţirea performaţei
necontrolate. Ca o consecinţă, atât sectorul privat de mediu.
cât şi sectorul public, alături de guvernele ţărilor au Ca urmare a cadrului juridic şi de reglementare
început să dezvolte programe şi proiecte care vin în actual, mai mult de 100 de teste specifice sunt Industria de protecţia culturilor este
sprijinul unei dezvoltări durabile. necesare în UE înainte de omologarea unui produs conştientă de faptul că, deşi agricultura
nou. De aceea, utilizarea corectă a pesticidelor contribuie la prosperitatea economică şi
Degradarea mediului, politicile economice precare, poate oferi beneficii socio-economice, dar şi bunăstarea socială, trebuie să protejeze
creşterea populaţiei, lipsa educaţiei şi a șanselor de beneficii asupra mediului, ceea ce în cele din urmă de asemenea resursele naturale, cum ar
formare, precum şi oportunităţile scăzute pe piaţa înseamnă produse alimentare mai bune, mai sigure, fi: solul, apa şi biodiversitatea.
muncii au împins populaţiile în medii periculoase şi mai sănătoase şi la preţuri accesibile, toate acestea
improprii unei vieţi bune şi sigure. ridicând nivelul de siguranţă pentru mediu.
17
RAPORT DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ

CONTRIBUŢIA AIPROM ŞI A protecţia plantelor pentru prevenirea poluării apei a pesticidelor, în cadrul unei agriculturi durabile şi
din resurse agricole. Programul va rula până la productive.
INDUSTRIEI DE PROTECŢIA sfârşitul anului 2017 şi implică 14 ţări membre ale
Prima fază a proiectului a urmărit adaptarea setului
PLANTELOR ASUPRA Uniunii Europene.
de bune practici manageriale (BPM) pentru a
De asemenea, prin proiecte precum SCAPA,
CONSERVĂRII MEDIULUI mecanism de colectare, transport şi valorificare a
preveni poluarea apei în condiţiile locale, iar fazele
mai recente s-au concentrat pe dezvoltarea acestor
În calitatea sa de reprezentant al Industriei de deşeurilor de ambalaje din plastic, metal şi hârtie practici pentru a preveni poluarea din surse difuze.
Protecţia Plantelor, AIPROM în parteneriat cu provenite de la produsele de protecţia plantelor
autorităţile locale a elaborat şi implementat proiecte (PPP), AIPROM şi Industria de Protecţie a Plantelor De când a început, proiectul TOPPS a facilitat
şi programe care să reducă riscul de contaminare a asigură siguranţa mediului şi evită contaminarea instruirea a peste 7000 de fermieri şi consilieri, iar
solului sau apei. apei. în prezent programul se desfăşoară în România,
Belgia, Germania, Danemarca, Spania, Franţa,
AIPROM este implicat în mod activ în proiecte
destinate să protejeze mediul înconjurător, prin AIPROM IMPLEMENTEAZĂ Italia, Cehia, Grecia, Ungaria, Olanda, Portugalia
şi Slovacia propunându-şi să ajute toate păţile
dezvoltarea şi promovarea unor programe precum PROIECTUL TOPPS implicate în agricultură să evite poluarea apei.
Training Operators to Prevent Pollution from
Point Sources (TOPPS), proiect ce promovează AIPROM recunoaşte importanţa protejării apei şi
implementarea unui set de bune practici este conştientă de faptul că trebuie să sprijinim şi
manageriale (BPM) în utilizarea produselor de să promovăm în mod constant utilizarea corectă

PROGRAMUL TOPPS (TRAINING OPERATORS TO PREVENT POLLUTION FROM POINT SOURCES)


Realizări cheie 2015-2016
Planuri de acţiune, Parteneriate şi Rezultate
• Promovarea unui set de bune practici în • AIPROM a facilitat instruirea a doi Obiectivele viitoare ale programului TOPPS:
utlizarea produselor de protecţia plantelor cu reprezentanţi ai USAMV Cluj şi a unui promovarea extinsă a informaţiilor necesare
scopul de a preveni poluarea apei; reprezentant de la Centrul de Excelenţă evitării poluării, elaborarea mai multor
Mărăcineni. Aceştia au participat la cursul de
• Elaborarea şi diseminarea de materiale de formare „ TOPPS Academy Course” din Torino,
materiale de comunicare şi realizarea mai
instruire cu privire la cele mai bune practici Italia alături de un grup de experţi din celălalte multor sesiuni de instruire pentru fermieri,
manageriale; ţări unde acest program este în desfăşurare; producători şi distribuitori.
• Diseminarea materialelor de Bune Practici • Participarea la reuniunea ECPA: întâlnirea
către operatori și consilieri prin intermediul Proiectul PROWADIS - Protecting Water
a acoperit rapoartele mai multor ţări unde from Pollution from Diffuse Sources, este
publicaţiilor, prezentărilor din cadrul proiectul TOPPS se desfăsoară, cum ar
conferinţelor, parteneriatelor şi exemplificarea o extindere a proiectului TOPPS, şi se
fi Spania şi Italia, prezentând totodată şi
acestora prin intermediul fermei demonstrative rapoartele din primul an pentru ţările care au concentrează pe gestionarea reducerii
de la Mărăcineni; adoptat ceva mai târziu proiectul, printre care poluării din surse difuze de la produsele
• Parteneriat cu USAMV Cluj. AIPROM a şi România. Datorită unei implementări de de protecţie a plantelor, prin scurgerea și
coordonat punerea în aplicare a protocolului succes a programului, ECPA a decis realizarea devierea produselor pulverizate.
necesar implementării proiectului TOPPS, iar următoarei ediţii a întâlnirii în ţara noastră;
prin colaborarea cu USAMV Cluj s-a asigurat Scopul AIPROM este de a ajuta la elaborarea
• Promovarea unui studiu privind tehnicile de
un management coerent din punct de vedere prevenire a poluării apelor din surse difuze
şi implementarea unui set complet de bune
tehnic şi financiar; către agricultori, unităţi fitosanitare şi asociaţii practici manageriale atât pentru proiectul
profesionale. TOPPS cât şi pentru PROWADIS.
18 RAPORTUL AIPROM DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ 2015-2016
RAPORT DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ

AIPROM DEZVOLTĂ ŞI recuperarea ambalajelor din plastic, metal şi hârtie respectate condiţiile sistemului de colectare.
a ambalajelor de la produsele de protecţia plantelor,
IMPLEMENTEAZĂ PROIECTUL indiferent dacă sunt importate sau produse în
Colectarea ambalajelor este realizată prin
intermediul unui operator, care furnizează servicii
SCAPA România.
de inspecţie, transport şi recuperare a ambalajelor
În România programul a început în 2008, iar în cu participarea importantă a companiilor
SCAPA (Colectarea ambalajelor provenite de la prezent se desfăşoară la scară naţională. Serviciile distribuitoare selectate în calitate de Centre de
produsele de protecţia plantelor) este un proiect de colectare sunt gratuite atât pentru agricultori Colectare.
dezvoltat special pentru colectarea, transportul şi cât şi pentru distribuitori, atâta timp cât sunt

PROGRAMUL SCAPA
Realizări cheie 2015-2016
Planuri de acţiune, Parteneriate şi Rezultate
• AIPROM a lucrat alături de colegii din Bulgaria necesară a legislaţiei aprobate în 2016; unui sistem de informatică (achiziţionarea
pentru a îi ajuta pe aceştia să implementeze echipamentelor) în comuna Găneşti, Târgu-
mai eficient sistemul de colectare a • Prin campanii complexe şi comunicare Mureş;
ambalajelor. Sistemul de colectare SCAPA susţinută, precum şi prin implementarea
asistă proiectul pilot din Bulgaria. Discuţiile soluţiilor de depozitare modulare pentru • Campanie de Responsabilizare Socială în
pe acestă temă, atât cu AIPROM cât şi cu a creşte vizibilitatea proiectului SCAPA în parteneriat cu Ecoplant Izbiceni, Teleorman
persoanele implicate în proiectul SCAPA, rândul micilor fermieri; pentru construcţia unui loc de joacă la
continuă de doi ani; grădiniţa din localitate;
• În cadrul proiectului SCAPA, AIPROM a
• Vizibilitatea sporită şi recunoaştera proiectului dezvoltat o aplicaţie online de rezervare • Toate aceste eforturi s-au reflectat în rata
SCAPA printr-o campanie susţinută de disponibilă şi pentru mobil. Aplicaţia sprijină mai mare de strângere a ambalajelor goale în
branding ce a dus la obţinerea în 2016 a unei interacţiunea clasică în rândul clienţilor 2016. Cantităţile de ambalaje goale colectate
finanţări din partea ECPA în valoare de 25.000 (fermierilor) şi furnizorilor de servicii şi reciclate în acest an, până în octombrie
de euro pentru restructurarea a 9 Centre (operatori) uşurând procesul de comandă 2016, în comparaţie cu aceeaşi perioadă
de Colectare. Alte 11 centre urmează să fie şi permitând urmărirea unei comenzi de a anului precedent, sunt de 32% mai mari
îmbunătăţite în 2017; la lansare până la incinerare sau reciclare. pentru colectare şi 57% pentru reciclare. Sunt
SCAPA a păşit în secolului 21 şi invită fermierii aşteptate creşteri constante până la sfârşitul
• Ameliorarea standardelor serviciilor prin să facă acelaşi lucru; acestui an.
alocarea unui expert full-time, pentru
activitatea de teren şi cooperarea acestuia cu • În 2016 AIPROM a iniţiat Campania de
operatorii, fermierii şi centrele de colectare; Responsabilizare Socială SCAPA, în plus faţă
de sprijinul acordat centrelor de colectare
• Actualizarea constantă a informaţiilor din care au făcut parte din campanie. Mai multe
materialele de promovare distribuite în astfel de programe au fost propuse de către
campanii, atât din format electronic cât şi comunităţile locale şi centrele de colectare
print; partenere AIPROM, cu scopul de a sprijini
comunităţile în procesul de modernizare a
• Parte din strategia SCAPA pentru 2015-2017, standardelor de trai: elaborarea unui sistem
restructurarea Centrelor de Colectare din de încălzire solară pentru o grădiniţă şi o
sistem, a fost un instrument eficient pentru şcoală din Pietroşani, judeţul Olt şi înfiinţarea
a urmări rezultatele colectării, o cerinţă

19
RAPORT DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ

Fermele mari din România care fac agricultură în mod Cu siguranţă că în condiţiile
organizat sunt deja competitive pe piaţa Europeană. unei agriculturi performante
Problemele apar la fermierii mici, care de cele mai multe ori este absolut necesară o
fac agricultură după ureche. implicare directă și susţinută a
Dificultăţile pe care le întâmpină agricultorii români sunt industriei de protecţia plantelor
multe și în general ţin de legislaţie, dar și de alte probleme în activitatea agricolă.
cum ar fi apa.
Succesele dobândite până
NICOLAE SITARU, LAPAR în prezent sunt remarcabile.
Acestea se datoresc în primul
rând imenselor investiţii făcute
în cercetarea din acest domeniu
de către marile companii
specializate în protecţia
plantelor.
LUCIAN BUZDUGAN,
AGRICOST

Prin dezvoltarea şi implementarea unor programe care au impact semnificativ


atât asupra bunăstării comunităţilor locale cât şi a securităţii mediului
înconjurător, AIPROM ajută la conservarea resurselor naturale, eliminarea şi
reciclarea deşeurilor, toate într-un mod sigur şi responsabil.

20 RAPORTUL AIPROM DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ 2015-2016


PROIECTAREA UNUI
VIITOR DURABIL

AIPROM
UN VIITOR DURABIL

O VIZIUNE ASUPRA ZILEI DE MÂINE:


INIŢIATIVE VIITOARE
Cele mai mari provocări pe care le
întâmpinăm astăzi sunt legate de
PROIECTELE NOASTRE VIITOARE
găsirea unor soluţii durabile, capabile • Formarea profesională continuă și • Îmbunătăţirea parteneriatelor actuale
să rezolve problemele survenite în urma creșterea gradului de conștientizare şi stabilirea de noi parteneriate pentru a
creşterii tot mai rapide a populaţiei, privind o serie de probleme importante identifica problemele actuale şi pentru găsirea
alături de soluţii care să favorizeze pentru agricultură. Organizarea de seminarii de soluţii viabile în procesul de elaborare a
utilizarea resurselor naturale în mod dedicate fermierilor şi distribuitorilor. Măsuri politicilor. Iniţierea unei colaborări oneste cu
demonstrative luate de către industria de ACA (Asociaţia Crescătorilor de Albine) cu
eficient şi productiv. Pentru ca Europa protecţia plantelor pentru utilizarea sigură şi scopul de a înţelege mai bine nevoile fiecăruia
să rămână competitivă la nivel mondial durabilă a produselor de protecţia plantelor şi dintre noi şi pentru a identifica puncte
avem nevoie să creăm mai multe dezvoltarea unei reţele de centre de excelenţă comune prin care să dezvoltăm colaborarea
locuri de muncă şi în acelaşi timp să pentru diseminarea celor mai bune practici. pentru binele şi siguranţa albinelor într-un
promovăm o abordare inovativă în Institutul de Pomicultură de la Mărăcineni şi mediu agricultural progresiv;
cel de la USAMV Cluj-Napoca sunt primii doi
sectorul agricol. De aici şi nevoia de a parteneri ai acestui proiect ambiţios; • Îmbunătăţirea eficienţei şi frecvenţei cu care
regândi dezvoltarea durabilă şi de a comunicăm către public pentru o mai bună
ajuta la implementarea unui mediu de • Promovarea instrumentelor moderne de înţelegere a beneficiilor pe care industria de
dezvoltare: utilizarea platformei de e-learning protecţia plantelor le aduce atât societăţii cât
reglementare corespunzător, care să
de către fermieri şi operatori; şi mediului înconjurător.
încurajeze inovaţia.
Dorim să dezvoltăm proiecte şi programe care
să asigure o aprovizionare sigură şi rentabilă
a alimentelor, care să protejeze apa şi mediul
înconjurător, sporind biodiversitatea şi luând în
considerare sănătatea oamenilor şi a animalelor.
Scopul programelor noastre este de a creşte
bunăstarea socială, de a contribui la prosperitatea
economică, de a promova consumul şi producţia
responsabilă, precum şi de a stimula inovaţia.
Pentru a ne atinge obiectivele trebuie să stabilim
parteneriate puternice între toate părţile implicate:
guverne, sectorul privat şi public, societatea civilă
şi autorităţi.

22 RAPORTUL AIPROM DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ 2015-2016


UN VIITOR DURABIL

Acesta este doar începutul acţiunilor şi proiectelor ... de la pregătirea soluţiei de stropit, aplicarea în câmp
noastre viitoare în vederea atingerii obiectivelor
noastre de a ajuta la dezvoltarea durabilă. Călătoria și bunele practici în fermă pentru prevenirea poluării
pentru un viitor mai bun începe acum şi se poate
realiza doar dacă suntem pe de-a-ntregul dedicaţi
accidentale a mediului înconjurător. Aceste bune
schimbării. Păstrăm în inimile noastre viitorul practici agricole reprezintă obiceiuri care însumate fac
generaţiilor următoare, pentru că ei sunt copiii
noştri, propriul nostru viitor. Avem responsabilitatea
diferenţa când vine vorba de practicarea unei agriculturi
morală de a ne îmbunătăţi modul de acţiune pentru responsabile şi durabile.
a putea trăi mai bine mâine. În acest context, astăzi,
industria de protecţie a culturilor are o contribuţie ANDREI MARUTESCU, SYNGENTA
semnificativă la aprovizionarea cu alimente
sănătoase, calitative şi la preţuri accesibile, oferind
stabilitate şi prosperitate economică şi socială,
promovând în acelaşi timp o utilizare eficientă a
resurselor naturale şi o atitudine responsabilă faţă
de mediul înconjurător. Proiectele şi programele
noastre viitoare vor fi stabilite astfel încât să
îndeplinească şi mai mult aceste obiective.
Trebuie să producem mai mult pe aceeaşi suprafaţă,
iar acest lucru se poate realiza numai prin programe
integrate, care să îmbine eficient toate elementele
În acest punct, AIPROM ar putea - seminţe, îngrăşăminte şi produse de protecţie a
mobiliza resurse pentru detalierea plantelor, plus eficientizarea utilizării apei dulci – o altă
regională a riscului de mediu cauzat provocare a industriei noastre.
de pesticide în România, precum
şi măsuri pentru reducerea lui, Se pune accentul pe integrarea de produse şi pachete
pornind de la sloganul că „În medii de servicii care să ajute la o cât mai bună armonizare
nesănătoase nu se pot obţine a tuturor elementelor menţionate mai sus – nevoia
producţii sănătoase." crescândă de hrană, plantă, mediul înconjurător şi
calitatea vieţii consumatorului final.
MIHAI BERCA, MEMBRU IN
CONSILIUL CONSULTATIV AIPROM ALEXANDRU PRECUP, SUMMIT AGRO ROMANIA
23
DESPRE AIPROM

Competitivitatea este dată printre altele de gradul de


formare / informare a fermierului – iar industria de
protecţia plantelor poate contribui parţial la creşterea
gradului de educare în rândul fermierilor.
Pentru fermierii români este absolut necesar accesul
la cele mai noi tehnologii de cultivare europene dar si
cele utilizate la nivel mondial. Cadastrarea şi irigaţiile
sunt cele care trag în mod special în jos dezvoltarea
agriculturii în România.
ARNAUD PERREIN, PREŞEDINTELE ASOCIAŢIEI
CRESCĂTORILOR DE PORUMB DIN ROMÂNIA

24 RAPORTUL AIPROM DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ 2015-2016


DESPRE NOI

AIPROM
DESPRE AIPROM

MEMBRII AIPROM

26 RAPORTUL AIPROM DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ 2015-2016


DESPRE AIPROM

CONSILIUL DIRECTOR AIPROM


2014-2016

Hernan Alejandro MORA


Preşedinte
Bayer Crop Science Romania

Dimitris DRISIS Jörg POLZIN


Vicepreşedinte Vicepreşedinte
Adama Agricultural Basf Romania
Solutions

Iulia NICOLA Alexandru PRECUP


Membru Membru
Dow Agrosciences Romania Summit Agro Romania

27
DESPRE AIPROM

PARTENERI AIPROM
2015-2016
AISR, AMSEM,
LAPAR, PROAGRO

Academia
de Știinţe As
o
Agricole agr ciaţii
Opinia ico
și Silvice le
Publică (ASAS) IGPR
(Media) (Poliţia )
ă
Român

Distr
ibu are
pest itori de d e colect
icide Cen t re
AGRICOVER, SCAPA
BRISE, ALCEDO

rii
Memb Operator SC
APA
O M
AIPR RIGK

Autoritatea
APDCR, Alte
Naţională
APIMAR asociaţii
Fitosanitară
Asocia
Europe ţia ME
an
pentru ă MPs Ps &
loca
Protec INSP, le
ţ
Plante ia ANPM< LCF
lor
(ECPA
) Reprezentanţi ai
mediului politic în
Parlamentul European
și local
28 RAPORTUL AIPROM DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ 2015-2016
DESPRE AIPROM

CONSILIUL CONSULTATIV AIPROM

1. Lucian BUZDUGAN

2. Arnaud PERREIN

3. Valeriu TABARA

4. Mihai BERCA

5. Alexandru ALEXANDRI

6. Sorin DOGARU

7. Nicolae SITARU

8. Gheorghe BOTOMAN

Obiectivele Consiliului Consultativ AIPROM sunt următoarele::

• Dobândirea unei înţelegeri mai bune a tendinţelor, factorilor şi priorităţilor care guvernează agricultura românească;

• Validarea direcţiei AIPROM cu privire la societatea şi agricultura românească;

• Revizuirea şi evaluarea direcţiilor spre care se îndreaptă Industria de Protecţia Plantelor în România şi identificarea de noi oportunităţi;

• Îmbunătăţirea colaborării între toate părţile interesate din domeniu pe probleme de afaceri de interes comun pentru societate.

29
CONCLUZII ŞI OBSERVAŢII

PROVOCĂRI ŞI
OPORTUNITĂŢI
Lumea se confruntă cu dificultăţi în toate cele trei Investiţiile adiţionale în sectorul de cercetare şi
dimensiuni ale dezvoltării durabile: economică,
socială şi de mediu, toate acestea din cauza creşterii
dezvoltare, în special pentru industria de protecţie
a plantelor, oferă opotunităţi uriaşe de realizare a ANGAJAMENT
accelerate a populaţiei, a emisiilor de gaze cu efect tuturor acestor obiective.
de seră şi a reducerii biodiversităţii. Cu scopul de a
realiza o dezvoltare durabilă, atât mediul de afaceri Este nevoie de eforturi suplimentare pentru a
reduce pierderea alimentelor, care în prezent este 1. Scopul nostru este de a găsi soluţii
cât şi guvernele ţărilor trebuie să dezvolte iniţiative adecvate şi productive prin care
şi să pună în aplicare acţiuni globale şi locale în estimată la 32% din totalul producţiei de hrană. În
măsură să ofere un progres economic şi social, acest sens este nevoie de modificări în procesul de industria de protecţia plantelor
consolidând în acelaşi timp siguranţa mediului, prin producţie, depozitare, transportare, dar mai ales, poate contribui la îmbunătăţirea
protejarea resurselor naturale ale planetei. în ceea ce priveşte consumul, prin evidenţierea calităţii produselor alimentare, la
problemelor actuale din procesul de recoltare, prin siguranţa mediului, prezervând
Cu mai mult de 1 miliard de oameni care încă trăiesc valorificarea la maximum a terenului agricol şi a mediul, resursele de apă şi
în sărăcie, suferind de foamete, este necesar să apei, atât la nivel naţional cât şi internaţional.
biodiversitatea;
promovăm un consum şi o producţie durabilă,
prin strategii ambiţioase, orientate către acţiuni Local, în România, înca ne confruntăm cu dificultăţi 2. Iniţiativele noastre sunt create
concrete. Cum alimentarea cu hrană şi apă continuă în sectorul agricol. Dezvoltarea durabilă din acest pentru a reduce decalajul dintre
sector este în prezent departe de o implementare
să fie o problemă majoră pentru foarte multe ţări, de industria pe care o reprezentăm şi
aici şi nevoia de a aplica o agricultură sustenabilă. propice, motiv pentru care trebuie să evaluăm
acest concept din mai multe perspective. Pentru societatea civilă, formată în mare
Ameninţarea schimbărilor climatice, urbanizarea a dezvolta un sistem alimentar complet şi a creşte parte din consumatori;
rapidă, crizele financiare, toate acestea solicită producţia agricolă totală trebuiesc aplicate produse 3. Totodată, ne dorim să ajutăm
schimbări majore în modul în care proiectăm, de calitate pentru protecţia plantelor, într-o fermierii locali şi implicit sectorul
înţelegem şi gestionăm dezvoltarea durabilă. Alte manieră raţională şi sigură. Este vital să înţelegem agricol român, să facă faţă
provocări ce necesită o atenţie sporită şi acţiuni importanţa, necesitatea şi utilitatea promovării unei provocărilor şi solicitărilor viitoare.
concrete includ: deficienţa de apă, nevoia de agriculturi sustenabile, prin utilizarea unor metode,
energie durabilă şi lipsa oportunităţilor pe piaţa procese şi tehnologii specifice, menite să asigure
muncii. atât sănătatea umană cât şi siguranţa mediului
înconjurător.
Conversia către o dezvoltare durabilă, ca mijloc de “Având în vedere presiunea tot
a spori şi asigura bunăstarea generaţiilor actuale şi În prezent, utilizarea ştiinţifică a produselor de
viitoare se poate face prin crearea de noi tehnologii protecţia plantelor reprezintă un element cheie
mai mare asupra industriei din
şi strategii care să ţină seama de circumstanţele pentru dezvoltarea unei agriculturi durabile, prin partea societăţii pentru o hrană şi
noastre naţionale, distincte, dar şi printr-o punerea la dispoziţia agricultorilor a unor tehnologii
reorganizare a sectoarelor economic şi social şi progresive şi a unor soluţii exacte, care să ajute un mediu mai curat, gestionarea
prin reformarea politicilor actuale. De exemplu, prin
utilizarea tehnologiilor inovatoare de irigare putem
la reducerea efectelor negative ale agriculturii
asupra mediului. Mai mult decât atât, industria
responsabilă a produselor şi a
îmbunătăţi irigarea terenurilor, distribuţia apei şi de protecţia plantelor promovează integrarea resurselor naturale va deveni un
putem reduce scurgerile, pentru a preveni orice practicilor tehnologice în sistemul de gestionare a
efecte negative asupra productivităţii agricole. dăunătorilor, sistem capabil să reducă potenţialele
element definitoriu pentru viitor”
pierderi economice şi să ajute la creşterea
bunăstării sociale. ANDREI MARUTESCU,
SYNGENTA
30 RAPORTUL AIPROM DE DEZVOLTARE SUSTENABILĂ 2015-2016
CONCLUZII ŞI OBSERVAŢII

CONCLUZII

INDUSTRIA DE PROTECŢIA PLANTELOR CONTRIBUIE LA:

1. Dezvoltarea şi implementarea unei agriculturi durabile, competitive şi


productive precum şi la utilizarea eficientă a resurselor;

2. Realizarea de parteneriate cu toate părţile implicate în procesul de


reglementare pentru a oferi soluţii inovatoare capabile să:

• Ajute la creşterea productivităţii locale şi implicit globale;


• Îmbunătăţească eficienţa utilizării resurselor de apă, energie şi a
terenurilor agricole;
• Asigure o siguranţă economică şi socială prin crearea de noi
oportunităţi pe piaţa muncii;

3. Promovarea mai eficientă a beneficiilor utilizării produselor de


protecţia plantelor: alimente sănătoase, de calitate şi la preţuri
acceptabile, stabilitate economică, utilizarea eficientă a resurselor,
esenţială pentru o agricultură productivă şi sustenabilă;

4. Sprijinirea autorităţilor în procesul de elaborare a politicilor pentru


asigurarea unui cadru de reglementare inovator, precum şi pentru a
diminua potenţialele efecte negative pe care o implementare defectuoasă
ar putea să le aibă asupra sectorului economic, social şi de mediu;

5. Promovarea unei viziuni echilibrate cu privire la riscurile şi beneficiile


utilizării produselor de protecţia plantelor pentru a asigura coerenţă
în procesul legislativ;

6. Promovarea cercetării din sectorul agricol, capabilă să susţină inovaţia


şi dezvoltarea;

7. Facilitarea accesului pe piaţa locală a tehnologiilor, produselor şi


materialelor de ultimă generaţie.

31

S-ar putea să vă placă și