Sunteți pe pagina 1din 2

Omul si limitele existentei sale

Miloiu Mara Alexia

Clasa 12B

Limitele omului sunt limitele sfinţeniei sale. Iar sfinţenia este de la Dumnezeu. De altfel, singurul
leac al vieţii, s-o scape de năruire numai sfinţenia rămâne. Sfinţenia este şi efectivă şi preventivă.
Datori de a o câştiga sunt toţi oamenii care vor să se mântuiască.Sfinţenia, tare seamănă a sănătate
originară, o strălucire lină a spiritului. Unde sunt acestea şi Dumnezeu Se odihneşte, unde lipsesc şi
Iisus Îşi pierde răbdarea. Este lucrul cel mai greu să îndupleci omul să urmărească realizarea
sfinţeniei...

Stabilirea limitelor:

Unor oameni le vine natural să pună limite în relații, dar altora le poate fi greu să o facă. Acest
material își propune să te ajute să înțelegi ce înseamnă limitele și cum poți stabili limite mai
sănătoase.Înainte de a citi mai departe, ia-ţi un pic de timp și întreabă-te dacă simţi că unii oameni
din viaţa ta îţi încalcă limitele. Sau, ești în situaţia în care cineva îţi reproșează că-i încalci limitele și
simţi că îţi este dificil să te oprești din a face asta? Te-ai putea regăsi în ambele situaţii, în relaţii
diferite, deoarece atunci când ţi-au fost încălcate limitele în mod repetat îţi poate fi greu să respecţi
la rândul tău limitele altcuiva.De oricare parte ai fi, acest material te poate ajuta să reflectezi la
limitele sau barierele pe care le ai în relaţii, și îţi va oferi idei concrete pentru a te ajuta să stabilești
limite mai sănătoase în relaţii.Poate te întrebi ce șansă de reușită ai dacă tu ești singurul/singura
care se schimbă. Ce se întâmplă dacă persoana cu care îţi dorești să ai limite mai sănătoase nu
dorește să se schimbe?Pentru cineva care nu este obișnuit să spună “nu” sau să exprime ceea ce
simte, știind că nu va fi confortabil pentru cel care trebuie să audă asta, stabilirea limitelor va fi
dificilă la început. Atunci când vrei să înveţi să pui limite, primul lucru pe care trebuie să-l faci este
să devii conștient de ceea ce-ţi dorești și să decizi că vrei să fii onest în comunicare.Acest lucru
presupune să-ţi asumi răspunderea pentru a spune lucrurilor pe nume și să începi să-ţi exersezi
autonomia. “Da” nu este singurul răspuns posibil! Dacă obișnuiai să spui “da” tot timpul, o
schimbare ar fi să poţi spune “da” atunci când îţi dorești ceva, “nu” atunci când nu îţi dorești, sau
“nu știu” atunci când nu ești sigur.Este în regulă să ai momente în care să-ţi fie greu să decizi între
“da” sau “nu”, astfel că îţi poţi lua timp de gândire pentru a formula un răspuns. Stabilirea de limite
îţi va provoca zonele în care ești vulnerabil, cum ar fi dorinţa de a face pe plac celor din jur
indiferent de consecinţe. Fii conștient de vulnerabilităţile tale și acceptă-le, doar așa le poţi schimba!
Dar înainte de a vedea ce ai de făcut, haide să vedem ce sunt de fapt limitele.

Ce sunt limitele? Să dai dovadă de limite bune presupune:

-Să respecţi intimitatea și treburile altora


-Să soliciţi fără să pretinzi sau să insiști;
-Să-ţi respecţi cuvântul dat;
-Să ceri permisiune (să nu dai sfaturi sau să faci lucruri pentru cineva fără să-i ceri permisiunea,
sau să stabilești un program comun fără acordul celeilalte persoane);
-Să nu judeci, să nu confrunţi fără să verifici faptele;
-Să nu-ţi impui convingerile asupra altora;

-Să nu te simţi îndeptăţit să iei ceea ce nu este al tău sau să nu returnezi bani sau lucruri.

1
Ce nu sunt limitele?

Limite pe care le-am stabilit deoarece așa ni s-a spus că este corect să se procedeze sau așa dorește
altcineva (de exemplu, “Nu se cuvine să lipsești de la ziua ei de naștere. Ce-o să zică celelalte
rude?”);Ameninţări fără acoperire sau izvorâte din furie (de pildă, “Dacă mai bei vreodată te voi
încuia afară!”)Jocuri de putere menite să controleze pe cineva (cum ar fi “Sunt părintele tău, deci îţi
vorbesc pe ce ton vreau.”);Limite pe care nu dorim sau nu putem să le punem în aplicare (spre
exemplu, “Dacă mai consumi droguri te voi părăsi!” – deși nu există intenţia clară de a pune în
aplicare acest lucru).
Atenție!
Limitele se referă la comportamentul nostru și nu au menirea de a controla comportamentul altora.
Nu pot interzice cuiva să facă numite lucruri, dacă asta este ceea ce dorește să facă. Îi pot spune însă
cum mă voi comporta eu atunci când el/ea face o anumită alegere. Cu alte cuvinte, limitele au
consecinţe: “dacă vei face x, eu voi face y”. În acest sens, limitele oferă oamenilor posibilitatea de a
face alegeri. Pot face ceea ce doresc, și în același timp și tu poţi face același lucru. Spre exemplu, nu
poţi face pe nimeni să nu mai consume droguri, dar poţi alege să nu fii iubita/l unei persoane care
consumă droguri, sau poţi alege să nu oferi bani copilului tău care consumă droguri.

Fii clar cu privire la limita pe care vrei să o stabilești.

Nu lăsa loc de interpretare! Te va ajuta și pe tine. De exemplu, “poartă-te mai frumos cu mine” este
mult mai vag decât “aștept să îmi răspunzi când te strig”. Uneori se poate întâmpla să nu-ţi placă
comportamentul cuiva, dar să-ţi dorești să păstrezi relaţia, și să-ţi fie teamă că punând limite există
șansa de a îndepărta persoana și de a pierde relaţia. Nerespectând limita stabilită, aceasta devine
neclară, ceea ce nu ajută. Fie este o limită, și atunci este clară, fie nu este o limită. Este important să
fii consecvent în aplicarea limitelor, altfel se creează confuzie. În plus, cel care vede că renunţi dacă
insistă suficient, ar putea începe să împingă limitele, în speranţa că vei ceda. De exemplu, dacă
limita pe care o pui unui adolescent este: „Dacă nu vii acasă până la 10, te las să dormi pe stradă”,
dar la 12 îi deschizi ușa, creezi confuzie. Astfel, adolescentul tău știe că acea limită nu va fi pusă în
aplicare, ci este doar „o vorbă”, o ameninţare teoretică. Formulează doar acele limite pe care ești
dispus să le pui în aplicare, altfel, cuvintele tale nu vor fi luate în considerare. Așteaptă-te ca, după
ce ai stabilit o limită, aceasta să fie testată.Fii pregătit pentru posibilitatea de a te simţi vinovat că nu
cedezi, sau ca celălalt să se folosească de sentimentul de vină pentru a te determina să revii la
comportamentul precedent. Există și posibilitatea de a pierde unele relaţii atunci când oamenii nu se
mai pot folosi de tine așa cum obișnuiau să o facă în trecut.Dacă nu ești obișnuit să pui limite, începe
prin a scrie ceea ce dorești să spui și a repeta în faţa oglinzii. Nu este ușor să faci ceva diferit faţă de
ceea ce făceai înainte. Este în regulă să nu dai răspunsuri pe loc, și să spui uneori “lasă-mă să mă
gândesc și-ţi voi răspunde puţin mai târziu”. Nu încerca să te justifici.O limită se poate referi nu
doar la ceea ce-ţi dorești să NU se întâmple, ci și la ceva ce-ţi dorești să se întâmple. Fii specific cu
privire la ceea ce dorești să se întâmple, fără a ataca persoana. Spre exemplu, spune: “Mi-aș dori să
mă întrebi înainte de a programa o vizită a cuiva”, și nu “Ești un nemernic pentru că nu iei în
considerare ceea ce-mi doresc eu”.Este în regulă să exprimi ceea ce-ţi dorești. Să exprimi este diferit
de a pretinde cu orice preţ. Atunci când îţi exprimi o dorinţă, celălalt are dreptul de a spune “nu”.

S-ar putea să vă placă și