Importanţa unei citiri corecte

şi a unei intonaţii potrivite

„Ei citeau desluşit în cartea Legii lui Dumnezeu, şi-i arătau înţelesul, ca să-i facă să înţeleagă ce citiseră.” Neemia 8:8  
 Mai importantă decât învăţarea limbilor străine, actuale sau moarte, este capacitatea cuiva de a scrie şi vorbi limba sa nativă
cu uşurinţă şi acurateţe.” E.White – Educaţie, p.235

 „Cultivarea şi buna folosire a vocii sunt neglijate foarte mult, chiar de către persoane inteligente şi cu o activitate creştină. Sunt
mulţi aceia care citesc, sau vorbesc aşa de încet, sau aşa de repede, încât nu pot fi bine înţeleşi. Unii se exprimă greu şi neclar.
Alţii vorbesc pe un ton înalt, ţipător, care zgârie şi care supără pe ascultători. Textele, cântările, rapoartele şi alte materiale
prezentate în adunările publice sunt adesea astfel citite, încât nu sunt înţelese, iar uneori prezentate în aşa fel, încât
puterea şi efectul lor sunt nimicite.
Printr-un efort sârguincios, toţi pot dobândi deprinderea de a citi în mod inteligibil şi a vesti cu un ton plin, clar, un
sunet rotund şi într-un mod distinct şi impresionant. Făcând astfel, noi putem mări foarte mult eficienţa noastră ca
lucrători ai Domnului Hristos.” E.White – Parabolele Domnului, p.336
 „Sufăr când văd cât de puţin este apreciat darul vorbirii. În citirea Bibliei, în rostirea rugăciunii, în prezentarea unui cuvânt în
adunare, cât de necesară este exprimarea clară! Şi cât de mult se pierde la altarul familial, când cel care se roagă îşi pleacă faţa
şi vorbeşte cu un glas scăzut, slab!” E.White – Sfaturi pentru Părinţi, Educatori şi Elevi, p.242
 „Este esenţial ca elevii să fie învăţaţi să citească clar, desluşit. Am suferit, participând la multe adunări, districtuale, sau de
orice fel, în care rapoartele erau citite cu un glas aproape neauzit, într-o manieră ezitantă ori pe un ton înfundat. Jumătate din
interes este ucis când, într-o adunare, cei prezenţi îşi fac partea cu indiferenţă, fără însufleţire . Ei trebuie să înveţe să
vorbească astfel încât să-i poată zidi pe cei care-i ascultă. Fiecare dintre cei implicaţi în lucrarea misionară trebuie să se
autoeduce pentru o vorbire clară, atractivă, cu o rostire perfectă a cuvintelor.” E.White – Sfaturi pentru Părinţi, Educatori şi
Elevi, p.247

 „Trebuie să fim atenţi la felul în care pronunţăm cuvintele. Există printre noi oameni care, teoretic, cunosc bine limba, dar
care, totuşi, în practică, fac frecvente greşeli. Domnul vrea ca noi să avem grijă să facem totul cât se poate de bine, folosind
înţelept facultăţile şi ocaziile ce ni le oferă. El a înzestrat pe unii cu daruri care să fie o binecuvântare pentru alţii; datoria
noastră este aceea de a ne autoeduca să devenim calificaţi pentru marea lucrare încredinţată nouă.
 În citire sau în declamare, pronunţia trebuie să fie clară. O vorbire nazală sau o exprimare greoaie trebuie corectate de
urgenţă. Orice lipsă de claritate în vorbire trebuie privită ca o deficienţă. Mulţi şi-au format obiceiul de a vorbi moale,
nedesluşit, ca şi cum limba le-ar fi prea mare pentru gura pe care o au. Acest obicei îi poate împiedica mult să fie eficienţi în
lucrare.
 Instruirea vocii are un rol important în cultura fizică deoarece tinde să dilate şi să întărească plămânii respingând astfel boala.
Pentru a asigura o dicţie corectă în citit şi vorbit, vedeţi ca muşchii abdominali să aibă deplină libertate în rolul lor în respiraţie,
iar organele respiratorii să nu fie împiedicate. Tensiunea să vină mai degrabă asupra muşchilor abdominali decât asupra celor
traheali. În felul acesta pot fi prevenite boli serioase şi multă extenuare. O atenţie deosebită trebuie acordată asigurării unei
articulaţii distincte, a tonurilor calme şi bine modulate şi a unei dicţii nu prea rapide . Aceasta va promova sănătatea şi, în
acelaşi timp, va adăuga mult la agreabilitatea şi eficienţa activităţii studentului. (CG 198, 199)
 Dacă cei care au defecte de vorbire vor primi critica şi corectarea, s-ar putea să-şi învingă aceste defecte . Ei trebuie să
exerseze perseverent o vorbire pe un ton controlat, clar, folosindu-şi muşchii abdominali pentru o respiraţie profundă şi făcând
din laringele lor un canal al comunicării. Mulţi vorbesc repede şi pe un ton înalt, nefiresc. Această practică va afecta gâtul şi
plămânii şi, drept rezultat al continuării abuzării de ea, organele respective se vor îmbolnăvi şi se vor uza.
 Pastorii şi educatorii trebuie să acorde o atenţie deosebită cultivării vorbirii lor. Ei trebuie să înveţe să nu vorbească
precipitat, nervos, ci domol, limpede, păstrând o muzicalitate a vocii.
 Glasul Mântuitorului era o muzică pentru urechile celor ce fuseseră obişnuiţi cu predicile monotone, fără viaţă, ale
cărturarilor şi fariseilor. El vorbea domol şi cu efect, accentuând acele cuvinte cărora dorea ca ascultătorii Săi să le
acorde o atenţie deosebită. Bătrâni şi tineri, oameni neştiutori şi oameni învăţaţi, cu toţii puteau prinde întregul înţeles al
cuvintelor Lui, aşa cum n-ar fi fost posibil, dacă El ar fi vorbit precipitat, lansând propoziţie după propoziţie, fără nici o pauză.
Oamenii erau foarte atenţi la Isus şi se spunea despre El că nu vorbea asemenea cărturarilor şi fariseilor, deoarece Cuvântul
Său era cuvântul cuiva cu autoritate...
 Darul vorbirii a fost, în mare măsură, tratat în mod abuziv şi mult pervertit de la scopul său iniţial. Dar aceia care pretind că
sunt copii ai Regelui ceresc trebuie să ţină cont de responsabilitatea lor şi să valorifice la maximum acest talent . Nimeni
să nu spună: "N-are rost să încerc să mă rog, şi-aşa ceilalţi nu mă aud"; ci mai degrabă să spună: "Voi face eforturi
serioase pentru a-mi birui acest obicei care nu-L onorează pe Dumnezeu, de a vorbi încet, neclar. Mă voi autodisciplina
până ce glasul meu va fi auzit chiar şi de aceia cu auzul slab."
 Să fie vorbirea urmaşilor lui Hristos astfel educată, încât, în locul unei învălmăşeli de cuvinte spuse încet, neînţelese, rostirea
lor să poată fi clară, tare şi spre zidire. Nu lăsaţi ca vocea să vă cadă după fiecare cuvânt, aveţi grijă ca orice propoziţie să fie
spusă şi auzită în întregime. Ce ziceţi, merită să vă străduiţi dacă, prin asta, veţi fi mai buni în slujba lui Dumnezeu şi în zidirea
1
 copiilor Lui? Glasul mulţumirii, al laudei şi al bucuriei, este auzit în cer. Glasurile îngerilor din cer se unesc cu glasurile
copiilor lui Dumnezeu de pe pământ, dând slavă, cinste şi laudă lui Dumnezeu şi Mielului pentru mântuirea cea mare pe care o
oferă.
 Folosirea corectă a organelor vorbirii va fi benefică sănătăţii şi va spori eficacitatea şi influenţa lucrătorului pentru Dumnezeu.
Cei consideraţi suficient de inteligenţi pentru a deveni lucrători misionari sau pentru a rezolva afaceri trebuie să fie, de
asemenea, suficient de inteligenţi, încât să facă o reformă în felul de a vorbi. Prin exerciţiu atent, ei îşi pot mări capacitatea
pulmonară şi fortifica muşchii abdominali. Dând curs instruirii corecte, urmând principiile sănătăţii, referitoare la sporirea
capacităţii pulmonare şi cultivarea vocii, tinerii şi tinerele noastre pot deveni buni vorbitori. Iar exerciţiul necesar atingerii
acestui deziderat va prelungi viaţa.
 Aceia care au o concepţie corectă, referitoare la cultivarea vocii, vor vedea necesitatea propriei lor educări pentru a-L putea
onora pe Dumnezeu şi pentru a fi o binecuvântare pentru alţii. Ei vor învăţa de la profesori plini de răbdare şi eficienţă să
citească într-un fel în care să-şi păstreze muzicalitatea vocii. Vizând doar slava lui Dumnezeu, ei îşi vor valorifica la maximum
darurile native. Controlându-şi propriile capacităţi, ei nu vor mai fi stânjeniţi din cauza unei vorbiri defectuoase, iar
eficienţa lor pentru cauza lui Dumnezeu va spori.” E.White - Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 239-248