Principala modalitate de utilizare a motoarelor electrice o constituie acționarea

electrică, prin care are loc în mod efectiv conversia energiei electrice în energie
mecanică, cu sau fără controlul unor parametri electrici sau mecanici. Fiind
construite într-o gamă extinsă de puteri, motoarele electrice sunt folosite la
foarte multe aplicații: de la motoare pentru dispozitive electronice (hard disc,
imprimantă) până la acționări electrice de puteri foarte mari (pompe, locomotive,
automobile, macarale).

Diferența dintre energia electrică consumată și cea mecanică utilă reprezintă

pierderile electrice și mecanice de energie, care se transformă, în mod
ireversibil, în căldură.

După numărul de motoare electrice și mașini de lucru acționate, se deosebesc:

acționări electrice de grup, la care un grup de mașini (de exemplu mașinile-unelte

dintr-un atelier) sunt acționate, prin curele sau roți dințate de un singur motor;
nu se mai folosesc, fiind ineficiente;
acționări electrice individuale, la care un singur motor acționează o singură
mașină de lucru, de exemplu la un polizor electric;
acționări electrice cu mai multe motoare, la care fiecare mecanism al mașinii de
lucru are motorul său, încât se poate realiza o automatizare complexă a procesului
de lucru.
Caracteristicile mecanice ale motoarelor electrice de acționare pot fi:

rigide, la care turația variază puțin când crește sarcina motorului (de exemplu la
motoarele asincrone sau de curent continuu cu excitație în derivație);
elastice (moi), la care turația scade mult cu creșterea cuplului rezistent la
arbore (de exemplu la motoarele de curent continuu cu excitație în serie);
absolut rigide (sincrone), la care turația nu variază cu încărcarea, fiind riguros
constantă dacă frecvența tensiunii de alimentare nu se modifică (la motoarele
sincrone).
Elemente componente

Vedere în secțiune prin stator a motorului de inducție

Indiferent de tipul motorului, acesta este construit din două părți componente:
stator și rotor. Statorul este partea fixă a motorului, în general exterioară, ce
include carcasa, bornele de alimentare, armătura feromagnetică statorică și
înfășurarea statorică. Rotorul este partea mobilă a motorului, plasată de obicei în
interior. Este format dintr-un ax și o armătură rotorică ce susține înfășurarea
rotorică. Între stator și rotor există o porțiune de aer numită întrefier ce
permite mișcarea rotorului față de stator. Grosimea întrefierului este un indicator
important al performanțelor motorului.

rotorul motorului electric (stânga) și statorul (dreapta)

Clasificare
Motoarele electrice pot fi clasificate după tipul curentului electric ce le
parcurge: motoare de curent continuu și motoare de curent alternativ. În funcție de
numărul fazelor curentului cu care funcționează, motoarele electrice pot fi motoare
monofazate sau motoare polifazate (cu mai multe faze).

Motoare de curent continuu

Funcționează pe baza unui curent ce nu-și schimbă sensul, curent continuu. În
funcție de modul de conectare al înfășurării de excitație, motoarele de curent
continuu se împart în patru categorii:

Cu excitație derivație
Cu excitație serie
Cu excitație mixtă
Cu excitație separată
Motoare de curent alternativ
Motoare sincrone
Motoare asincrone
Motoare cu inele de contact ( rotorul bobinat)
Motoare cu rotorul în scurtcircuit. Tipuri speciale de motoare cu rotorul în
scurtcircuit:
Motoare cu bare înalte
Motoare cu dublă colivie Dolivo-Dobrovolski
Motorul de curent continuu
Motorul de curent continuu a fost inventat în 1873 de Zénobe Gramme pri