Modelarea Structurilor Mecanice

Modelarea Structurilor
Mecanice
Aplicații în Abaqus.
Coperta
Camelia CERBU,
Alexandru Constantin V. POPA
Facultatea de Inginerie Mecanică

Departamentul de Inginerie Mecanică
Colectivul de Rezistenţa Materialelor şi Vibraţii
ISBN 978-606-19-0331-3
Editura Universității Transilvania din Braşov
Subcoperta
Cuprins
Cuprins ........................................................................................................ 3
Prefață......................................................................................................... 9
1. Introducere în modelarea structurilor mecanice ..................................... 11
2. Noţiuni de bază privind modelarea în ABAQUS ....................................... 12
2.1. Etapele modelării cu metoda elementelor finite ............................. 12
2.2. Componentele unui model de analiză în Abaqus ............................ 13
2.3. Descriere interfeței grafice din Abaqus.......................................... 15
2.4. Noțiunea de modul în Abaqus ...................................................... 18
2.5. Structura arborescentă a modelului .............................................. 19
3. Analiza statică liniară a unei structuri modelate cu elemente finite bară
plană dublu articulată ................................................................................. 21
3.1. Introducere................................................................................. 21
3.2. Noțiuni teoretice privind elementul finit bară plană dublu articulată 23
3.2.1. Definirea sistemelor de coordonate asociate elementului finit bară
plană dublu articulată........................................................................... 23
3.2.2. Definirea gradelor de libertate nodală ........................................ 24
3.2.3. Definirea forțelor și eforturilor nodale ........................................ 25
3.2.4. Expresia matricei de rigiditate în sistemul de coordonate global .. 26
3.3. Modelarea în Abaqus a unei structuri cu elemente bară plană dublu 26
3.3.1. Descrierea problemei ................................................................ 26
3.3.2. Preprocesarea modelului cu elemente finite ............................... 27
3.3.3. Procesarea modelului cu elemente finite .................................... 52
3.3.4. Postprocesarea modelului cu elemente finite .............................. 53
4. Analiza statică liniară a unei structuri modelate cu elemente finite de tip
bară spaţială dublu articulată ...................................................................... 61
4.1. Introducere................................................................................. 61
4.2. Noțiuni teoretice privind elementul finit bară spațială dublu articulată
65
4.2.1. Definirea geometrică a elementului finit bară spațială dublu
3
Modelarea Structurilor Mecanice
articulată..............................................................................................65
4.2.2. Definirea deplasărilor nodale pentru elementul finit bară spațială
dublu articulată ....................................................................................65
4.2.3. Definirea eforturilor nodale și a forțelor nodale pentru elementul
finit bară spațială dublu articulată ..........................................................66
4.2.4. Matricea de rigiditate în formulare energetică pentru elementul finit
bară spațială dublu articulată ................................................................67
4.3. Modelarea în Abaqus a unei structuri cu elemente bară spațială dublu
articulată .................................................................................................68
4.3.1. Descrierea problemei ................................................................68
4.3.2. Preprocesare modelului cu elemente finite bară spațială dublu
articulată..............................................................................................69
4.3.3. Procesarea modelului cu elemente finite bară spațială dublu
articulată..............................................................................................91
4.3.4. Postprocesarea modelului cu elemente finite bară spațială dublu
articulată..............................................................................................92
5. Analiza statică liniară a unei structuri modelate cu elemente finite bară
plană dublu încastrată ............................................................................... 110
5.1. Introducere ............................................................................... 110
5.2. Noțiuni teoretice privind elementul finit bară plană dublu încastrată
111
5.2.1. Definirea geometrică a elementului finit bară plană dublu încastrată
111
5.2.2. Definirea deplasărilor nodale pentru elementul finit bară plană
dublu încastrată.................................................................................. 112
5.2.3. Definirea eforturilor nodale și a forțelor nodale pentru elementul
finit bară plană dublu încastrată .......................................................... 114
5.2.4. Definirea tensiunilor și deformațiilor specifice pentru elementul finit
bară plană dublu încastrată ................................................................. 115
5.2.5. Matricea de rigiditate în formulare energetică pentru elementul finit
5.2.6. Forțele nodale elementare pentru elementul finit bară plană dublu
încastrată ........................................................................................... 116
5.2.7. Matricea de rigiditate în formularea statică pentru elementul finit
5.3. Noțiuni de bază privind modelarea cu elemente finite de tip bară
dublu încastrată în Abaqus ..................................................................... 118
4
Cuprins
5.3.1. Selectarea elementelor finite de tip grindă dublu încastrată .......118

5.3.2. Caracteristicile tipurilor predefinite de secţiuni asociate elementelor
finite de tip BEAM în Abaqus ................................................................121
5.3.3. Aplicarea teoriilor Euler-Bernoulli / Timoshenko la elemente finite
de tip BEAM........................................................................................128
5.3.4. Orientarea secțiunii grinzii........................................................130
5.4. Modelarea în Abaqus a unui cadru plan .......................................131
5.4.1. Descrierea problemei ...............................................................131
5.4.2. Preprocesarea în Abaqus a modelului structurii de ridicare .........132
5.4.1. Procesarea modelului cu elemente finite ...................................151
5.4.2. Postprocesarea modelului cu elemente finite. Interpretarea
rezultatelor .........................................................................................152
5.4.3. Simetrie – Antisimetrie de încărcare .........................................165
5.4.4. Avantajele utilizării restricțiilor de simetrie / antisimetrie în cazul
modelării cu elemente finite.................................................................172
6. Analiza statică liniară a unei structuri modelate cu elemente finite de tip
bară spațială dublu încastrată .....................................................................175
6.1. Introducere................................................................................175
6.2. Noțiuni teoretice privind elementul finit bară spațială dublu încastrată
177
6.2.1. Definirea geometrică a elementului bară spațială dublu încastrată
177
6.2.2. Definirea deplasărilor nodale pentru elementul bară spațială dublu
încastrată ...........................................................................................178
6.2.3. Definirea eforturilor nodale și forțelor nodale pentru elementul bară
spațială dublu încastrată......................................................................178
6.2.4. Matricea de rigiditate pentru elementul bară spațială dublu
încastrată ...........................................................................................179
6.3. Modelarea în Abaqus a unei structuri de ridicare cu elemente finite
bară spațială dublu încastrată .................................................................181
6.3.2. Preprocesarea în Abaqus a modelului structurii de ridicare .........182
rezultatelor .........................................................................................202
7. Analiza statică liniară cu elemente finite bidimensionale stare plană de
5
tensiune ................................................................................................... 212

7.1. Introducere ............................................................................... 212
7.2. Noțiuni de bază din teoria elasticității aplicate în modelarea cu
elemente finite de tip bidimensional plan stare plană de tensiune ............. 213
7.2.1. Tensiuni și deformații specifice în starea plană de tensiune........ 213
7.2.2. Relații între deformații specifice și deplasări în starea plană de
tensiune ............................................................................................. 214
7.2.3. Matricea constitutivă în starea plană de tensiune (legea lui Hooke)
214
7.2.4. Ecuații diferențiale de echilibru ................................................ 215
7.3. Noțiuni teoretice privind elementul finit bidimensional plan stare
plană de tensiune .................................................................................. 215
7.3.1. Modelul matematic și numeric pentru elementul finit triunghiular
liniar stare plană de tensiune............................................................... 215
7.3.2. Modelul matematic și numeric pentru elementul finit patrulater
liniar stare plană de tensiune............................................................... 219
7.4. Modelarea în Abaqus a unei bride în stare plană de tensiune ........ 222
7.4.1. Descrierea problemei .............................................................. 222
7.4.2. Preprocesarea modelului în Abaqus .......................................... 222
7.4.3. Procesarea modelului cu elemente finite ................................... 237
7.4.4. Postprocesarea modelului cu elemente finite ............................ 238
8. Analiza statică liniară a unui cilindru modelat cu elemente finite
bidimensionale stare plană de deformație ................................................... 245
8.1. Introducere ............................................................................... 245
elemente finite de tip bidimensional stare plană de deformație ................. 246
8.2.1. Tensiuni în starea plană de deformație ..................................... 246
8.2.2. Relații diferențiale deformații-deplasări în starea plană de
deformație ......................................................................................... 246
8.2.3. Legea lui Hooke pentru starea plană de deformație ................... 247
8.2.4. Ecuațiile diferențiale generale de echilibru - ecuațiile de echilibru
Cauchy pentru starea plană de deformație ........................................... 247
8.3. Modelarea în Abaqus cu elemete finite stare plană de deformație a
unei piese cilindrice solicitată de presiune interioară uniform distribuită ..... 247
8.3.1. Descrierea problemei .............................................................. 247
8.3.2. Preprocesarea în Abaqus a modelului ....................................... 248
6
Cuprins

8.3.4. Postprocesarea modelului cu elemente finite .............................264
9. Analiza statică cu elemente finite bidimensionale plane axial simetrice ...270
9.1. Introducere................................................................................270
elemente finite de tip bidimensional plan axial simetric .............................271
9.2.1. Sisteme de coordonate ............................................................271
9.2.2. Deplasări ................................................................................272
9.2.3. Deformații specifice .................................................................272
9.2.4. Relații între deformații și deplasări în starea de solicitare axial
simetrică ............................................................................................273
9.2.5. Tensiuni, tensiuni rezultante ....................................................273
9.2.6. Matricea constitutivă ...............................................................273
9.2.7. Ecuații diferențiale de echilibru pentru starea de solicitare axial
simetrică ............................................................................................274
9.3. Noțiuni teoretice privind modelarea cu elementul finit de tip stare
plană axial simetrică ...............................................................................274
9.3.1. Modelarea numerică cu elementul finit triunghiular plan axial
simetric 275
9.3.2. Modelarea numerică cu elementul finit patrulater plan axial simetric
277
9.4. Modelarea în Abaqus a unui recipient cu elemente finite axial
simetrice................................................................................................279
9.4.2. Preprocesarea modelului geometric al recipientului....................280
9.4.4. Postprocesarea modelului cu elemente finite .............................297
10. Analiza statică liniară cu elemente finite solide ...................................305
10.1. Introducere................................................................................305
10.2. Noțiuni teoretice privind modelarea numerică cu elemente finite
tridimensionale solide .............................................................................306
10.2.1. Definirea geometrică a elementelor finite tridimensionale utilizate
pentru modelarea solidelor ..................................................................306
10.2.2. Definirea deplasărilor nodale pentru elementele finite
tridimensionale ...................................................................................309
10.2.3. Matricea de rigiditate pentru elementul tridimensional
7
izoparametric de ordinul întâi .............................................................. 310

10.3. Analiza în Abaqus cu elemente solide a unui cilindru încărcat cu o
forță interioară uniform distribuită ........................................................... 311
10.3.1. Descrierea problemei ........................................................... 311
10.3.2. Preprocesarea modelului geometric al recipientului ................ 311
10.3.3. Procesarea modelului cu elemente finite ................................ 335
10.3.4. Postprocesarea modelului cu elemente finite ......................... 338
11. Analiza statică a unei plăci stratificate din material compozit ............... 344
11.1. Introducere ............................................................................... 344
11.2. Noțiuni teoretice de mecanica materialelor compozite .................. 345
11.2.1. Sisteme de coordonate ......................................................... 345
11.2.2. Caracterisiticile unui strat din material compozit ..................... 346
11.2.3. Relațiile între tensiuni și deformațiile specifice ....................... 347
11.2.4. Ecuația constitutivă a elementului de placă subțire din material
compozit stratificat ............................................................................. 349
11.3. Fundamente teoretice în modelarea cu elemente finite a plăcilor
stratificate din material compozit ............................................................ 351
11.4. Analiza în Abaqus a unei plăci stratificate din material compozit .... 354
11.4.1. Definirea problemei .............................................................. 354
11.4.2. Preprocesarea modelului cu elemente finite ........................... 355
11.4.3. Procesarea modelului cu elemente finite ................................ 374
11.4.4. Postprocesarea modelului cu elemente finite ......................... 375
Bibliografie................................................................................................ 391
8
Prefață
Prefață
Cartea de față prezintă noțiunile fundamentale referitoare la modelarea cu

elemente finite a structurilor mecanice. Există mai multe programe destinate
analizei cu elemente finite dintre care le amintim pe cele mai cunoscute: Ansys,
Abaqus, Nastran, Cosmos etc. În această lucrare, pentru implementarea
modelelor cu elemente finite s-a utilizat Abaqus care este un soft profesional,
cu o interfață grafică prietenoasă și modernă, ușor de utilizat. Un criteriu pentru
alegerea acestui soft constă în acuratețea analizelor dată de fundamentarea
matematică robustă a acestuia, ceea ce a condus la utilizarea pe scară largă a
acestui soft în diverse domenii inginerești.
Cartea Modelarea structurilor mecanice se adresează studenților, masteranzilor,
doctoranzilor de la programele de studii din domeniul științelor inginerești dar și
inginerilor care doresc să învețe sau să-și perfecționeze cunoștințele, abilitățile
în domeniul modelării cu elemente finite a structurilor mecanice în Abaqus.
În primul capitol se prezintă câteva noțiuni introductive privind modelarea,
simularea cu elemente finite a structurilor mecanice. În capitolul al doilea se
prezintă câteva noțiuni de bază privind modelarea în Abaqus: etapele modelării
în Abaqus și fișierele corespunzătoare fiecărei etape; componentele unui model
de analiză în Abaqus; descriere interfeței grafice Abaqus; noțiunea de modul și
gruparea instrumentelor de lucru pe module; structura arborescentă a
modelului în Abaqus.
În capitolele următoare se prezintă pe rând etapele analizelor statice pentru
diverse piese sau structuri mecanice modelate după caz, cu următoarele tipuri
de elemente finite: elemente finite uniaxiale plane bară dublu articulată
(TRUSS2D) sau bară dublu încastrată (BEAM2D); elemente finite uniaxiale
spațiale bară dublu articulată (TRUSS3D) sau bară dublu încastrată (BEAM3D);
elemente finite bidimensionale (stare plană de tensiune, stare plană de
deformație, stare axial-simetrică); elemente finite solide. În ultimul capitol se
prezintă modelarea cu elemente finite în cazul unei plăci stratificate din material
compozit. În fiecare capitol care este destinat analizei cu un anumit tip de
element finit, la început se prezintă câteva aplicații practice de structuri sau
piese care se pot modela cu respectivul tip de de element, descrierea sumara a
elementului finit din punct de vedere geometric (număr de noduri, grade de
libertate pe fiecare nod) și numeric (relațiile dintre vectorul deformațiilor
specifice și vectorul deplasărilor nodale, relațiile tensiuni-deformații specifice,
matricea de rigiditate a elementului finit în sistemul de coordonate local / global
9
etc.).
Parcurgerea cărții și însușirea cunoștințelor sunt înlesnite de bagajul de
cunoștințe acumulate prin parcugerea disciplinelor de Rezistența materialelor,
Teoria elasticității, Metoda elementelor finite, Plăci și învelișuri care sunt
specifice programelor de studii din domeniul Ingineriei mecanice.
Autorii,
decembrie 2013
10
1
Capitolul
1. Introducere în modelarea
structurilor mecanice
Obiectivul principal al modelării structurilor îl reprezintă aplicarea metodelor de

modelare numerică şi a metodelor de calcul, a teoriilor și cunoştinţelor din
Rezistenţa materialelor, Teoria elasticităţii, Vibraţii, Metoda elementelor finite,
Mecanica materialelor compozite cu elemente finite etc.
În general, problemele inginerereşti reprezintă modele matematice ale
problemelor reale. Aceste modele matematice sunt ecuaţii diferenţiale cu un set
de condiţii iniţiale şi condiţii de frontieră. Se cunoaşte faptul că, ecuaţiile care
guvernează structurile mecanice reprezintă ecuaţii de echilibru de masă, forţă
sau energie.
În orice problemă inginerească, există două două seturi de parametrii de
proiectare care influenţează modul în care se comportă un sistem. Primul set de
parametrii se referă la parametrii care asigură informaţia privind natura
comportării unui sistem dat. Aceşti parametrii includ proprietăţile de material şi
geometrice cum ar fi modulul de elasticitate, conductivitatea termică,
vâscozitatea şi respectiv aria, momentele de inerţie ale secţiunii. Pe de altă
parte, există parametrii care produc perturbaţii în sistem. Aceşti parametrii
sunt: forţe şi momente externe, deplasări în legăturile mecanice (mecanica
solidelor); variaţii de temperatură (transfer de căldură); diferenţă de presiune,
viteză de curgere (curgerea fluidelor şi reţele de conducte); diferenţe de
tensiune (reţea electrică).
În prima parte a fiecărui capitol, se prezintă noțiunile de teorie referitoare la
tipul de element finit utilizat pentru modelarea în Abaqus, exemple care se
prezintă pas cu pas în cea de a doua parte a capitolului. Etapele de modelare în
Abaqus pot fi utilizate pe viitor pentru modelarea unor piese sau structuri
mecanice similare, modelate cu același tip de element finit.
11
2
Capitolul
2. Noţiuni de bază privind

modelarea în ABAQUS
2.1. Etapele modelării cu metoda elementelor finite

O modelare completă în Abaqus a unei structuri mecanice constă în trei etape
distincte: etapa de preprocesare, procesare (simularea) şi postprocesarea (fig.
2.1). Rezultatul fiecărei etape constă în crearea unor fișiere (fig. 2.1).
Figura 2.1. Etapele modelării în Abaqus și fișierele corespunzătoare
12
Noţiuni de bază privind modelarea în ABAQUS
2.2. Componentele unui model de analiză în Abaqus

Un model în Abaqus are câteva elemente componente care descriu împreună
problema fizică care va fi analizată şi rezultatele obţinute. Modelul de analiză
numerică constă din următoarele informaţii (fig. 2.2): geometrie discretizată
(împărţită în elemente finite); proprietăţile de secţiune ale elementelor; date de
material; solicitări (loads) şi condiţii de frontieră (boundary conditions); tip de
analiză (analysis type); date necesare de ieşire (output requests).
Figura 2.2. Componentele modelului de analiză
Geometrie discretizată (Discretized geometry)

Elementele finite şi nodurile definesc geometria de bază a structurii fizice
care este modelată în ABAQUS. Fiecare element din model reprezintă o porţiune
discretă a structurii fizice care este reprezentată prin mai multe elemente
interconectate. Elementele sunt conectate între ele prin aşa-numitele noduri.
Modelul cu elemente finite (structura discretizată sau Mesh) este alcătuită dintr-
un anumit număr de noduri și elemente în funcție de mărimea elementelor
finite.
Figura 2.3. Componentele modelului cu elemente finite
13
Proprietăţile secţiunilor elementelor (Element section properties)

ABAQUS dispune de un domeniu larg de tipuri de elemente, multe dintre ele nu
au geometrie definită complet de către coordonatele nodurilor acestora. De
exemplu, straturile unui înveliş din material compozit sau dimensiunile unei
secţiuni de profil I nu sunt definite de către nodurile elementului. Astfel că
datele geometrice suplimentare sunt definite de către proprietăţile fizice ale
elementului şi este necesară definirea completă a geometriei modelului.
Datele de material (Material data)

Proprietăţile de material trebuie să fie specificate pentru toate elementele care
formează modelul cu elemente finite. Uneori datele de material sunt mai dificil
de obţinut experimental (de exemplu, în cazul materialelor compozite, a
materialelor cu comportare neliniară) și din această cauză validitatea
rezultatelor din ABAQUS este limitată de acurateţea datelor de material.
Solicitări şi condiţii de frontieră (Loads and boundary conditions)

Sarcinile mecanice şi nu numai, deformează structura fizică şi astfel, crează
tensiuni în aceasta. Cele mai obijnuite forme de solicitare includ:
 forţe aplicate în puncte;
 forţe de presiune pe suprafeţe;
 forţe de tracţiune / compresiune distribuite pe suprafeţe;
 forţe şi momente distribuite pe muchii sau suprafeţe de înveliş;
 foţe gravitaţionale;
 variaţii de temperatură.
Condiţiile de frontieră (Boundary conditions) sunt utilizate pentru a constrânge
porţiuni ale modelului, fie ca acestea să rămână fixe (deplasări nule), fie să se
deplaseze cu o distanţă prestabilită (deplasări nenule).
Tip de analiză (Analysis type)

Într-o analiză statică se obţine răspunsul pe termen lung al structurii la sarcinile
aplicate. În alte cazuri, poate fi analizat răspunsul dinamic al unei structuri la
sarcini. De exemplu, efectul unei sarcini aplicate cu șoc pe o componentă a
structurii (solicitare de impact), ciocnire între corpuri sau răspunsul dinamic al
unei clădiri la un cuntremur de pământ.
Necesităţi de date de ieşire (Output requests)

ABAQUS poate genera o cantitate mare de date de iesire. Pentru a evita
utilizarea excesiva a spatiului pe disc, se pot limita datele de iesire la ceea ce
este necesar pentru interpretarea rezultatelor.
14
2.3. Descriere interfeței grafice din Abaqus

Interfața grafică a Abaqus-ului este prezentată în figura 2.4.
Bară de titlu Bară de meniu Bară de instrumente Bară

contextuală
Model Tree
(Arborescenţă mdel ) / Tablou şi zonă Zona de
Results Tree de desenare prompt-er
(Arborescenţă rezultate)
Zonă butoane Viewport Zonă de mesaje sau

de instrumente interfaţă linie de comandă
Figura 2.4. Elementele componente ale interfeței Abaqus
Bară de titlu (Title bar)

Bara de titlu indică versiunea de ABAQUS/CAE care rulează şi numele bazei de
date pentru modelul curent.
Bară de meniu (Menu bar)

Bara de meniu conţine toate meniurile disponibile. Comenzile din meniu dau
acces la toate comenzile soft-ului. În funcţie de modulul selectat din bara
contextuală, apar diferite meniuri în bara de meniu.
Bară de instrumente (Toolbar)

Bara de instrumente asigură acces rapid la comenzile (instrumentele) care se
15
pot apela deasemenea și din bara de Menu.
Bară de context (Context bar)

ABAQUS/CAE este împărţit într-un set de module şi fiecare modul permite să se
completeze modelul cu elemente finite al structurii analizate. Lista Module din
bara contextuală permite comutarea între aceste module. Alte tipuri de
elemente din bara contextuală devin active în funcţie de modulul în care se
lucrează.
Structura arborescentă a modelului (Model Tree)

Model Tree asigură o vedere grafică a modelului şi a obiectelor pe care acesta
le conţine, cum ar part-uri, materiale, etape, sarcini şi necesităţi de date de
ieşire. În plus, structura arborescentă a modelului este un instrument
centralizat, ușor de utilizat pentru comutarea între module şi managementul
obiectelor.
Structura arborescentă a rezultatelor (Results Tree)

Results Tree asigură o vedere grafică a bazelor de date de ieşire şi a altor
date specifice de sesiune de lucru, cum ar fi grafice X-Y, tabelele cu date
asociate graficelor.
Dacă există mai mult decât o singură bază de date de ieşire deschisă în
sesiunea de lucru, se poate utiliza Results Tree pentru a comuta între bazele
de date de ieşire.
Zona casetelor de instrumente (Toolbox area)

Când se comută pe un anumit modul, zona butoane de instrumente afişează
doar instrumentele care sunt specifice acelui modul. Bara de instrumente
permite accesul rapid la multe dintre comenzile modulului care sunt disponibile
deasemenea, din bara de Menu.
Tabloul și zona de desenare

Tabloul de desenare este asemenea unui ecran sau table infinite pe care se pot
posta spaţii de afişare. Zona de desenare reprezintă porţiunea vizibilă a
tabloului.
Viewport
Viewport-urile sunt ferestre vizibile ale tabloului de desenare în care
ABAQUS/CAE afişează modelul.
16
Prompt area
Zona de prompter afişează instrucţiuni pentru utilizator care trebuie urmărite în
timpul unei proceduri sau comenzi. De exemplu, anunță utilizatorul că trebuie
să se selecteze cu mouse-ul geometria pentru a continua o comanda (de
exemplu, crearea unui set).
Zona de mesaje (Message area)

În zona de mesaje, ABAQUS/CAE tipăreşte informaţiile şi mesajele de avertizare
sau erorile. Redimensionarea zonei de mesaje se poate face cu mouse-ul cu
Click pe marginea de sus a zonei urmat de tragerea cu mouse-ul. Pentru a
vedea întreaga informaţie se utilizează bara de derulare din partea dreaptă a
zonei de mesaje. Zona de mesaje este afişată implicit dar aceasta utilizează
acelaşi spaţiu ocupat de interfaţa liniei de comandă. Dacă s-a folosit recent
interfaţa liniei de comandă, se face clic pe tab-ul situat în colţul stânga-jos
al ferestrei principale, pentru a activa zona de mesaje.
Observații:
Dacă sunt adăugate mesaje noi în timp ce interfaţa liniei de comandă este
activă, ABAQUS/CAE modifică în roşu, culoarea de fundal din jurul icon-ului
zonei de mesaje. Când se afişează zona de mesaje, fundalul revine la culoarea
lui normală.
Interfata liniei de comanda (Command line interface)

Se poate utiliza interfaţa liniei de comandă pentru a tasta comenzi Python şi
pentru a calcula expresii matematice utilizând interpretorul Python care este
construit în ABAQUS/CAE. Interfaţa include promptere primare (>>>) şi
secundare (...) pentru a indica când trebuie să se introducă comenzi pentru a
se conforma cu sintaxa Python.
Interfaţa liniei de comandă este ascunsă implicit, dar utilizează acelaşi spaţiu
ocupat de zona de mesaje. Se face clic pe tab-ul din colţul stânga-jos al
ferestrei principale, pentru a comuta de pe zona de mesaje pe interfaţa liniei de
comandă. Se face click pe tab-ul pentru a reveni la zona de mesaje.
17
2.4. Noțiunea de modul în Abaqus

ABAQUS/CAE este împărţit în unităţi funcţionale numite module. Utilitatea fiecărui
modul este prezentată în schema de mai jos (fig. 2.5)
Figura 2.5. Descrierea modulelor din Abaqus

Există o corelație între modulele din Abaqus și etapele de analiză cu metoda
elementelor finite (fig. 2.6). În consecință, etapa de Preprocesare a modelului cu
elemente finite presupune trecerea prin mai multe module pentru definirea
geometriei (modulul Part), a proprietăților de material și secțiune (modulul Property),
a discretizării în elemente finite (modulul Mesh), a instanțelor de analiză (modulul
Assembly), a pasului de analiză (modulul Step), a interacțiunilor dintre componentele
unui ansamblu (modulul Interaction), a restricțiilor de tip încărcare și condiții de
frontieră (modulul Load).
Etapa de Procesare se face în cadrul modulului Job și constă în definirea și rularea
analizei cu elemente finite a modelului definit în etapa de Preprocesare.
Etapa de Postprocesare a rezultatelor se desfășoară în modulul Visualisation.
18
Figura 2.6. Corelația dintre modulele din Abaqus și etapele de modelare

Un model cu elemente finite complet conţine toate datele necesare soft-ului ABAQUS
pentru a începe analiza. ABAQUS/CAE utilizează o bază de date pentru a stoca
modelele. Când se deschide ABAQUS/CAE, fereastra cu titlul Start Session permite
crearea unei baze de date goale pentru model în memorie. După deschiderea
programului ABAQUS/CAE, se poate salva baza de date pentru model pe un disc
selectând File Save din meniul principal. Pentru a deschide o bază de date model
existentă, se selectează File Open.
Observaţii:
 Interacţiunea. Un exemplu de interacţiune este contactul dintre două
suprafeţe. Alte interacţiuni care pot fi definite includ constângeri, cum ar fi o
îmbinare, ecuaţie şi constrângeri de corp rigid. ABAQUS/CAE nu recunoaşte
contactul mecanic dintre part instances sau regiunile unui ansamblu în afară
de cazul când contactul este specificat în modulul Interaction. Doar simpla
apropiere fizică a două suprafeţe într-un ansamblu nu este suficientă pentru a
indica orice tip de interacţiune dintre suprafeţe. Interacţiunile sunt obiecte
dependente de etapa de analiză (pas sau step), ceea ce înseamnă că trebuie
să se specifice etapele de analiză în care acestea sunt active.
 Job. Se pot supune analizei şi monitoriza simultan, mai multe modele şi rulări.
 Conţinutul ferestrei principale se schimbă pe măsură ce se comută între
module. Selectarea unui modul de la lista de pe bara contextuală determină
modificarea barei contextuale, a casetelor de instrumente pentru modulul
respectiv şi a barei de meniu pentru a reflecta funcţionalitatea modulului
curent.
2.5. Structura arborescentă a modelului

Structura arborescentă a modelului (Model Tree) asigură o descriere vizuală a
ierarhiei elementelor dintr-un model. Este localizată în partea stângă a ferestrei
principale.
19
Elementele din Model Tree (structura

arborescentă a modelului) sunt reprezentate
prin icon-uri mici. În plus, parantezele de
lângă un element indică că elementul este un
recipient şi numărul dintre paranteze indică
numărul de elemente din recipient. Se poate
face click pe semnele “ ” şi “–” din Model
Tree pentru a expanda sau restrânge un
recipient.
Model Tree asigură cele mai multe dintre
funcţionalităţile barei de meniu şi manager-le
de module. De exemplu, dacă se face dublu-
click pe recipientul Parts, se poate crea un
nou reper / piesă (echivalent cu selectarea
Part Create din bara de meniu principală).
Structura arborescentă de rezultate (Results
Tree) utilizează acelaşi spaţiu ocupat de
Model Tree. Se face click pe Results tab în
partea stângă a ferestrei principale pentru a
comuta de la Model Tree pe Results Tree.
Results Tree asigură accesul la graficele
Figura 2.7. Structura Modelului specifice sesiunii (funcţionalitate disponibilă
Abaqus doar în modulul Visualization).
20
3
Capitolul
3. Analiza statică liniară a unei

structuri modelate cu elemente
finite bară plană dublu articulată
3.1. Introducere
Elementul finit unidimensional bară plană dublu articulată este utilizat în analiza
structurilor cu elemente structurale solicitate la tracţiune sau compresiune de
tipul fermelor (fig. 3.1) sau a grinzilor cu zăbrele utilizate în construcția
podurilor (fig. 3.2).
Elementele bară plană dublu articulată sunt întâlnite în literatura de specialitate
sub denumirea de TRUSS 2D sau SPAR 2D.
a) b)
Figura 3.1. Structura de rezistență din metal a unui acoperiș
21
Figura 3.2. Structura de rezistență din grinzi cu zăbrele a unui pod

De cele mai multe ori structurile modelate cu elemente bară plană dublu
articulată provin din structuri spațiale, la care sunt identificate substructuri
plane repetitive, denumite și ferme plane (fig. 3.1 și 3.2). Aceste ferme plane
sunt modelate cu elemente bară plană dublu articulată. În continuare vor fi
prezentate două astfel de structuri.
Acest tip de element finit are două noduri având două grade de libertate pe
fiecare nod – translațiile după două direcții perpendiculare în planul structurii.
Elementul plană dublu articulată poate prelua doar eforturi axiale (tracțiune,
compresiune) şi nu poate prelua eforturi tăietoare sau momente încovoietoare.
Modelul cu elemente finite bară plană dublu articulată se obține prin
schematizarea structurii plane care constă în reducerea barelor la axa acestora
și simplificarea legăturilor mecanice dintre elementele structurii.
În realitate, aceste legături sunt de cele mai multe ori diferite de articulația
cilindrică standard (fig. 3.3). Pentru îmbinarea elementelor structurale se
utilizează suduri sau elemente de asamblare: nituri, buloane (fig. 3.4, a), știfturi
ca în cazul asamblărilor în lemn (fig. 3.4, b).
Figura 3.3. Asamblare cu articulație cilindrică a barelor
a) b)
Figura 3.4. Asamblări cu piese intermediare
22
Analiza statică liniară a unei structuri modelate cu elemente finite bară plană dublu articulată
În cazul în care legătura dintre elementele structurale este diferită de articulația

standard, în nodurile elementului finit se dezvoltă pe lângă eforturile axiale de
tracțiune sau compresiune și eforturi tăietoare sau momente încovoietoare, ale
căror valori absolute sunt însă cu mult mai mici decât ale eforturilor axiale. Ca
urmare, se poate simplifica modelul neglijând aceste eforturi tăietoare și
momente încovoietoare și se poate admite că legătura este o articulație
cilindrică în care se dezvoltă doar eforturi axiale.
3.2. Noțiuni teoretice privind elementul finit bară plană

dublu articulată
3.2.1. Definirea sistemelor de coordonate asociate

elementului finit bară plană dublu articulată
Elementul poate avea oricare orientare într-un sistem de coordonate global,

convențional notat cu majuscule . Sistemul de coordonate global poate
avea originea în orice punct al planului structurii. De regulă, originea se
adoptă într-un punct față de care se pot definit ușor cotele elementelor
structurii. Axele și ale sistemului de coordonate global au orientarea
adoptată astfel încât structura să poată fi definită cât mai simplu.
Acest element finit este de asemenea raportat unui sistem de coordonate local,
convențional notat cu minuscule . Originea sistemului de coordonate local
se află în punctul , în mijlocul elementului finit, iar axa materializează
direcția elementului finit cu sensul de la primul către al doilea nod. Axa este
perpendiculară pe axa locală .
Figura 3.5. Definirea sistemelor de coordonate global și local
23
3.2.2. Definirea gradelor de libertate nodală
Definirea gradelor de libertate în sistemul de coordonate global

Convențional, translațiile definite în sistemul de coordonate global sunt notate
cu majuscule și . Deplasările sunt reunite în vectorul deplasărilor nodale:
* + * + (3.1)
În figura 3.6 sunt prezentate deplasările nodale în sistemul de coordonate
global:
Figura 3.6. Definirea deplasărilor în sistemul de coordonate global
Definirea gradelor de libertate în sistemul de coordonate local

Deplasările în sistemul de coordonate local se dezvoltă numai în lungul axei a
sistemului de coordonate și notate cu . Aceste deplasări respectă
deasemenea convențiile de semn prezentate anterior. Deplasările locale sunt
reunite în vectorul deplasărilor locale:
* + * + (3.2)
În figura 3.7 sunt prezentate deplasările nodale în sistemul de coordonate local:
Figura 3.7. Definirea deplasărilor nodale în sistemul de coordonate local
24
3.2.3. Definirea forțelor și eforturilor nodale
Definirea eforturilor nodale în sistemul de coordonate local

În raport cu sistemul de coordonate local sunt definite eforturile nodale. În
fiecare nod se dezvoltă câte un efort nodal, orientat după direcția axială a
elementului finit. Ca și în cazul deplasărilor nodale, eforturile nodale sunt
pozitive dacă se dezvoltă în sensul pozitiv al axei locale . Eforturile nodale sunt
reunite în vectorul eforturilor nodale cu două componente:
* + * + (3.3)
În figura 3.8 sunt prezentate eforturile nodale:
Figura 3.8. Definirea eforturilor nodale în sistemul de coordonate local
Definirea forțelor nodale în sistemul de coordonate global

În raport cu sistemul de coordonate global sunt definite forțele nodale. În
fiecare nod se dezvoltă câte două forțe, orientate după direcția axelor de
coordonate ale sistemului de coordonate global. Ca și în cazul deplasărilor
nodale, forțele nodale sunt pozitive dacă se dezvoltă în sensul pozitiv al axei
asociate. Forțele nodale sunt reunite în vectorul forțelor nodale cu patru
componente:
* + * + (3.4)
În figura 3.9 sunt prezentate forțele nodale.
Figura 3.9. Definirea forțelor nodale în sistemul de coordonate global
25
3.2.4. Expresia matricei de rigiditate în sistemul de

coordonate global
Matricea de rigiditate , - stabilește relația de proporționalitate dintre vectorul

deplasărilor nodale și vectorul forțelor nodale exprimate în sistemul de
coordonate global:
* + , - * + (3.5)
în care matricea de rigiditate , - cu dimensiunea de , are expresia:
, - [ ] (3.6)
în care s-au folosit notaţiile: şi .

Mărimea reprezintă mărimea unghiului dintre sensul pozitiv al axei a
sistemului de coordonate global și sensul pozitiv al axei a sistemului de
coordonate local, așa cum este prezentat în figura 3.5.
Observaţie:
După cum se poate observa, expresia matricei de rigiditate , - este exprimată
în raport cu sistemul de coordonate global . Mărimile care influenţează
matricea de rigiditate se pot grupa în: mărimi de modelare geometrică; mărimi
caracteristice ale secţiunii barei; mărimi caracteristice ale materialului:
Definire geometrică: lungimea l şi orientarea barei , calculate în
funcție de vectorul coordonatelor nodale
* +
Proprietăţi secţionale: arie A
Proprietăţi de material: modulul de elasticitate longitudinală E
3.3. Modelarea în Abaqus a unei structuri cu elemente bară

plană dublu
3.3.1. Descrierea problemei
Pentru a exemplifica etapele de modelare, schematizare și analiză cu elemente

finite se consideră structura din figura 3.10 care reprezintă o fermă plană
construită din elemente structurale din lemn, cu secțiunile dreptunghiulare de
dimensiuni , respectiv . Caracteristicile lemnului din
care este fabricată grinda sunt: modulul de elasticitate pe direcția paralelă cu
fibra lemnului , coeficientul lui Poisson Forțele care
solicită structura au următoarele valori: ; ; .
26
Figura 3.10. Ansamblul structurii cu elemente bară plană dublu articulată

Structura este modelată în programul cu elemente finite reducând elementele
structurale grinzi, căpriori, popi, la axa fiecărui element.
3.3.2. Preprocesarea modelului cu elemente finite
În prima parte a preprocesării geometrice este creată o PARTE (Part) denumită

(Name) part_TRUSS01 care conține cele două modele geometric și cu
elemente finite. Crearea noii părți se face executând CLICK DREAPTA și apoi
Create... sau DOUBLE CLICK pe ramura Parts din arborele modelului Model-
1. Se alege opțiunea de spațiu de modelare (Modeling Space) bidimensional
(2D), structură deformabilă (Deformable), cu caracteristica de bază (Base
Feature) de tip Wire. Dimensiunea părții nou create (Approximate size)
este de aproximativ :
27
Modelarea geometriei
Modelul geometric este dezvoltat pornind de la desenul de execuție
schematizat, în care se ține cont de simetria axială. Va fi desenată mai întâi
jumătatea din stânga a structurii care este apoi copiată prin simetrie
(MIRROR) față de axa de simetrie. Pentru modelare este folosit instrumentul
de desenare linii (Create Line: Connnected):
Pentru cotare este folosit instrumentul de cotare (Add Dimension) localizat

desemenea în bara de instrumente de desenare:
Modelarea geometrică continuă cu desenarea unor linii ajutătoare folosind

procedeul de offset (Offset Curves):
.
Prin acest procedeu este mai întâi selectată linia care urmează să fie copiată (în
acest caz linia din partea inferioară a modelului):
28
cotă cu care se execută copierea (în acest caz 1500 mm):
Dacă direcția de copiere nu este cea dorită se alege opțiunea de inversare a

direcției (Flip).
Precedeul se repetă cu liniile nou create încă de două ori, obținându-se

desenul:
29
În continuare este copiată de două ori linia din dreapta care este și axa de
simetrie a structurii:
Copierea se face cu o cotă de :
obținându-se în final, modelul:
30
Modelarea continuă cu desenarea cu ajutorul instrumentului Create Line:

Connected a liniilor care definesc structura:
și se obține modelul:
Liniile care sunt în plus sunt eliminate cu instrumentul de ștergere (Delete):
prin selectarea liniilor (repetat prin menținerea SHIFT + CLICK). După selectare
liniilor se iese din comandă prin opțiunea Done:
31
Modelarea este continuată cu instrumentul de desenare linii și se obține în final:
Pentru a materializa liniile între punctele care definesc structura, vor fi șterse
mai întâi liniile din figura următoare:
32
după care, folosind instrumentul Create Line: Connected sunt reconstruite

între puncte:
Modelarea continuă cu operațiunea de copiere prin procedeul Mirror față de

axa de simetrie:
Mai întâi este selectată axa de simetrie:
după care sunt selectate liniile care vor fi copiate:
33
Modelarea continuă prin ștergerea axei de simetrie (nu face parte din modelul
structurii) și a liniei din partea inferioară (care prin simetrie trebuie să devină o
singură entitate geometrică). Ștergerea se face cu instrumentul Delete, după
care se iese cu ajutorul butonului Done:
încât în final, se obține modelul geometric complet. Ieșirea din modelare se face
cu butonul Done:
34
Definirea materialului
Cu toate că lemnul este un material ortotrop, în cazul structurilor modelate cu
elemente finite de tip TRUSS2D, în calcule este nevoie doar de coeficientul lui
Poisson și de modulul de elasticitate al materialului pe direcția elementului
care este paralelă cu direcția fibrelor în cazul lemnului. În consecință, materialul
din care este executată structura poate fi descris drept material omogen și
izotrop numai prin modulul de elasticitate longitudinală și coeficientul lui
Poisson. Definirea unui nou material se face executând DOUBLE CLICK sau
CLICK DREAPTA și apoi Create... pe ramura Materials din arborele modelului
Model-1. În fereastra de definire a caracteristicilor de material Edit Material
sunt definite: denumirea (Name) materialului, în acest caz Lemn, modulul de
elasticitate longitudinală (Young’s Modulus) și coeficientul lui Poisson
(Poisson’s Ratio):
Definirea secțiunii
În cazul elementelor dublu articulate TRUSS proprietatea secțională definitorie
este aria secțiunii. Definirea unei noi secțiuni se realizează executând DOUBLE
35
CLICK sau CLICK DREAPTA și apoi Create... pe ramura Sections din arborele
modelului Model-1. În continuare, în fereastra Create Section este denumită
secțiunea S100x160 de categoria (Category) Beam si tipul (Type) Truss :
după care, în fereastra Edit Section este precizată valoarea ariei secțiunii
anterior denumite. Tot în fereastra Edit Section se atribuie, prin alegere din
lista materialelor (Material), materialul asociat secțiunii nou definite:
Similar este definită și a doua secțiune:
cu atributele denumirea S160x200, aria secțiunii și materialul:
36
Pentru asocierea mai ușoară a secțiunilor definite pe structura modelată, vor fi

generate două seturi geometrice.
Definirea seturilor ajutătoare – partea I

Un nou Set este creat prin CLICK DREAPTA și apoi Create... sau DOUBLE
CLICK pe opțiunea Sets din arborele modelului Model-1 în substructura
ansamblului (Assembly).
După inițierea procedurii de creare a unui nou set este definită, în fereastra
Create Set denumirea noului set Set100x160 și se continuă (Continue...) cu
selecția prin SHIFT + CLICK a entităților geometrice care fac parte din noul set.
Ieșirea din selecție si terminarea definirii noului set se face prin butonul Done:
După definirea liniilor care au asociată secțiunea de se continuă

cu definirea setului care va conține liniile cu secțiune de :
37
Atribuirea secțiunii piesei modelate

Proprietățile secționale împreună cu caracteristicile de material reunite în
atributul Secțiune (Section) se asociază părții create prin selectarea opțiunii
Section Assignements din arborele modelului – ramura asociată părții
part_TRUSS01. Atribuirea secțiunii se poate face prin DOUBLE CLICK sau CLICK
DREAPTA și apoi Create... pe opțiunea Section Assignements:
În continuare este selectată cu MOUSE-ul regiunea căreia i se atribuie

secțiunea, după care se confirmă alegerea prin validarea Done. Secțiunea este
aleasă din lista secțiunilor anterior definite prin activarea opțiunii de alegere din
lista seturilor predefinite (Sets...):
Prin activarea opțiunii de vizualizare a selecției (Highlight selections in

viewport):
este ales setul căruia i se atribuie secțiunea curentă S100x160:
38
Se procedează analog și cu cea de-a doua secțiune de 160x200 mm. Liniile care
au această secțiune sunt reunite în setul Set160x200:
și li se atribuie atributul de secțiune S160x200:
Definirea instanței de modelare

Transferul părții part_TRUSS01 în etapa de analiză se realizează prin activarea
unei Instanțe (Instance) în cadrul ansamblului (Assembly). Din arborele
modelului Model-1 în substructura ansamblului (Assembly) este creată o
nouă instanță prin CLICK DREAPTA și apoi Create... sau prin DOUBLE CLICK pe
opțiunea Instances:
39
după care se deschide fereastra de generare a instanței Create Instance în

care este creată o instanță a părții (Parts) part_TRUSS01 de tip (Instance
Type) dependentă (Dependent):
Definirea seturilor ajutătoare – partea a II-a

După procedeul descris în paragraful Definirea seturilor ajutătoare – partea I,
vor fi generate alte trei seturi pentru a simplifica definirea încărcărilor structurii:
Mai întâi va fi definit un set care conține nodurile încărcate cu o forță de .

În fereastra Create Set este denumit noul set Nod_F24kN, după care se
continuă (Continue) cu selecția entităților geometrice care aparțin acestui set:
40
Similar se definește un set pentru nodurile încărcate cu o forță de :
și apoi setul care conține nodul încărcat cu o forță de :
Definirea pașilor de încărcare

Analiza statică liniară este realizată într-un pas de analiză (STEP) generat prin
DOUBLE CLICK pe Steps sau CLICK DREAPTA urmat de opțiunea Create...:
41
Pasul nou creat denumit Step_Load, este o procedura de tip (Procedure type)
General pentru analiza statică descrisă ca Pas incarcare forta :
Definirea condițiilor pe frontieră

Definirea condițiilor la limită de tip forță concentrată
Încărcarea exterioară este constituită dintr-un sistem de forțe concentrare
aplicate în nodurie structurii grupate în seturile definite în partea a II-a. Forțele
sunt definite prin selectarea opțiunii (Loads) din ramura încărcări, a arborelui
modelului Model-1. După DOUBLE CLICK sau CLICK DREAPTA urmat de
Create..., pe Loads se deschide fereastra de definire a încărcării. Prima
încărcare va fi denumită F20kN și este de tip mecanic (Mechanical) și anume
forță concentrată (Concentrated force):
42
După definirea denumirii și a tipului de încărcare, zona de aplicare a încărcării

va fi selectată din lista seturilor anterior definite, prin apăsarea butonului
Sets... care activează fereastra Region Selection care conține seturile definite
(Sets...) și anume cele eligibile (Eligible Sets):
După selectarea setului, se definește încărcarea cu orientarea după direcția axei

(CF2) cu mărimea egală cu (-20e3 N):
Se procedează analog și pentru celelalte două tipuri de încărcări. Mai întâi

pentru forțele cu valoarea de :
43
care se aplică în nodurile din setul Nod_F24kN :
Ca și în primul caz, se definește orientarea și valoarea forței în fereastra Edit

Load:
În final este definită și încărcarea de 12 kN :
44
ca încărcare cu denumirea F12kN:
aplicată în nodurile din setul Nod_12kN:
valoarea și orientarea:
45
Definirea condițiilor la limită de deplasare

Definirea restricției de deplasare de tip articulație
Condiția de deplasare de tip articulație este impusă în nodul din stânga jos.
Definirea condiției de deplasare de tip articulație se face prin DOUBLE CLICK
sau CLICK DREAPTA urmat de Create... pe ramura BCs din arborele principal:
După lansarea comenzii este deschisă fereastra Create Boundary Condition în

care este definită denumirea condiției (Name), în acest caz articulatie,
categoria (Category) mecanic (Mechanical) iar tipul deplasare
(Displacement/ Rotation) pentru pasul selectat (Types for Selected
Step):
46
Nodul blocat ca articulație este selectat cu CLICK STANGA, după care se iese
din secvența de alegere a nodurilor sau punctelor cu butonul Done:
Pasul următor este definirea propriu-zisă a restricției, și anume gradele de

libertate blocate. În nodul articulat vor fi blocate translațiile după direcțiile și
:
Se procedează asemănător și pentru definirea rezemării din nodul din dreapta.

Mai întâi este creată o nouă condiție de deplasare:
denumită Reazam din categoria (Category) mecanic (Mechanical) iar tipul

deplasare (Displacement/ Rotation) pentru pasul selectat (Types for
Selected Step):
47
după care este selectat nodul sau punctul rezemat:
și sunt definite condițiile de deplasare (blocată numai translația după direcția :
Preprocesarea modelului cu elemente finite

Procesul de discretizare este controlat din modulul (Module) Mesh al
programului ABAQUS. Intrarea în acest modul se face prin CLICK DREAPTA pe
ramura Mesh din arborele part_TUSS01 și selectarea opțiunii Switch Context
Ctrl+Space.
48
Alegerea tipului de elemente finite

Pentru solicitarea axială plană va fi ales un element finit unidimensional, liniar
care modelează elementele finite dublu articulate care este asociat întregii
regiuni a structurii:
Elementul finit ales este de tip T2D2 din biblioteca STANDARD a programului
ABAQUS:
49
Definirea dimensiunii discretizării

Dimensiunea medie a elementelor finite este stabilită prin fereastra Global
Seeds activată prin selecția butonului Seed Part din bara de instrumente din
modulul Mesh. Butonul Seed Part are mai multe acțiuni posibile selectabile
prin apăsarea mai lungă a butonului de selectare a modului de “însămânțare”.
Pentru acest exemplu va fi selectată opțiunea Seed Edge: By Number prin
care este stabilit numărul elementelor finite generate pe fiecare entitate
geometrică selectată:
Pentru fiecare linie va fi generat un singur element finit:
Discretizarea modelului geometric

După alegerea tipului de elemente finite, a formei și dimensiunilor poate fi
discretizat modelul (partea) prin selectarea butonului Mesh Part din bara de
instrumente a menu-lui Mesh, sau prin submenu-ul Part... din menu-ul
principal Mesh. După selectarea regiunii și confirmarea prin butonul Done:
50
se confirmă discretizarea prin apăsarea butonului Yes:
Vizualizarea numerotării nodurilor

Pentru a afișa numerotarea nodurilor și elementelor se lansează comanda de
control a opțiunilor de afișaj (Part Display Options...), după care se deschide
fereastra Part Display Options, în care în TAB-ul Mesh se activează opțiunile de
afișare etichete noduri (Show node labels) și etichete elemente (Show
element labels):
51
Ca urmare, vor fi afișate toate nodurile și elementele însoțite de etichete:
3.3.3. Procesarea modelului cu elemente finite
Definirea programului
Programul analizat se numește Job și are la bază modelul elaborat în faza de
modelare geometrică și cu elemente finite. Crearea unui nou Job se face prin
DOUBLE CLICK sau CLICK STANGA urmat de Create...:
Job-ul nou creat este denumit Job_TRUSS01:
52
Lansarea analizei
Starea rulării va fi urmărită prin deschiderea festrei de monitorizare, prin CLICK
DREAPTA pe Job_TRUSS01 și lansând comanda Monitor... . Rularea analizei cu
elemente finite se face lansând comanda Submit pe Job-ul nou creat
Job_TRUSS01 prin CLICK DREAPTA:
Programul va afișa starea de lucru succesiv: Submitted, Running și se va

termina cu mesajul Completed în cazul în care modelul nu conține erori:
3.3.4. Postprocesarea modelului cu elemente finite
Reprezentarea grafică a structurii deformate

Structura va fi desenată în starea deformată prin comanda Plot Deformed
Shape din bara de instrumente de vizualizare a postprocesării:
53
Reprezentarea grafică directă a rezultatelor prin contur de culori

Reprezentare grafică a tensiunilor
Tensiunile pot fi vizualizate prin comanda Plot Contours on Deformed
Shape. Prin setarea implicită sunt reprezentate tensiunile echivalente calculate
după criteriul von Mises:

Controlul afișării contururilor de culoare se face prin comanda Common
Options. Afișarea etichetelor nodurilor și elementelor se face prin activarea
opțiunilor Show element labels și Show node labels:
Elementele pot fi desemenea reprezentate izolate de nod prin opțiunea Shrink

elements, așa cum este prezentat în figura de mai jos, pentru un factor de
izolare cu valoarea :
54
Generarea unor rapoarte de rezultate

Rapoartele de tip fișier text care conțin rezultate pot fi generate lansând
comanda Field Output din menu-ul principal Report. După lansarea comenzii
se deschide fereastra numită Report Field Output, în care se definesc mărimile
care vor fi exportate în raport:
Fișierul text care conține rezultatele raportului se modifică din TAB-ul Setup al
ferestrei Report Field Output. Prin butonul Setup... se definește locația și
denumirea fișierului raport:
55
Reprezentarea sub formă de grafice XY a variației unor mărimi

rezulate
Reprezentarea variației unor mărimi rezultate din analiza cu elemente finite în
diferite zone ale structurii studiate se poate face cu opțiunea de grafic pe două
axe. În prima etapă sunt selectate punctele care vor reprezenta abscisa
graficului. Din menu-ul Tools și submenu-ul Create se lansează opțiunea de
creare a punctelor abscisă. Pentru început este denumită mulțimea punctelor, -
în acest exemplu Lista_noduri_grinda_inferioara:
56
După apăsarea butonului Continue..., din fereastra de editare a listei

nodurilor, după selectarea zonei de editare a etichetelor nodurilor (Node
Labels), sunt selectate cu CLICK nodurile pentru care dorim reprezentarea
grafică. După terminarea selecției se apasă butonul Done:
.
Pentru a asocia valori pe ordonata graficului este creată mulțimea valorilor prin
accesarea submenu-ului Create... din menu-ul Tools, submenu-ul XY Data:
Din fereastra XY Data from Path este selectată sursa abscisei – Path-ul deja
definit Lista_noduri_grinda_inferioara pentru care se alege ca valoare pe
abscisă, distanța reală dintre puncte (True distance):
57
Semnificația valorilor care vor fi reprezentate pe ordonată se alege cu Click pe

butonul Field Output... din fereastra XY Data from Path:
în acest exemplu, forța rezultantă (TFMagnitude):
58
Revenind asupra selecției pentru valorile de pe ordonată – deplasarea după

direcția axei se obține graficul:
Forma graficului, titlurile axelor, scara, etc. pot fi modificate prin selectarea
parametrilor care se doresc schimbați și efectuând DOUBLE CLICK pe axele
asociate graficului. Pentru exemplificare se prezintă titlul ordonatei:
și apoi, titlul abscisei:
59
obținându-se în final graficul:
60
4
Capitolul

finite de tip bară spaţială dublu
articulată
4.1. Introducere
Elementul bară spaţială dublu articulată este un element uniaxial spaţial
destinat analizei structurilor spaţiale de bare dublu articulate. În domeniul
analizei cu elemente finite, acest tip de element este cunoscut sub denumirile
TRUSS-3D sau SPAR-3D.
Elementul finit truss-3D preia doar eforturi axiale și din această cauză este
utilizat pentru modelarea structurilor spațiale de bare solicitate de forțe
concentrate aplicate în nodurile structurii de tipul fermelor tridimensionale
utilizate în: construcții metalice pentru susținerea acoperișurilor (fig. 4.1) sau a
unor sisteme de iluminare (fig. 4.2); structuri de macarale (fig. 4.3); structuri
tridimensionale pentru poduri (fig. 4.4).
a) b)
Figura 4.1. Structura metalică pentru susținerea acoperișului modelată cu
elemente bară spațială dublu articulată
61
Figura 4.2. Structura metalică pentru susținerea acoperișului modelată cu

elemente bară spațială dublu articulată
a) b)
Figura 4.3. Structuri de macarale care se modelează cu elemente bară spațială
dublu articulată
a) b)
Figura 4.4. Structuri de poduri metalice care se pot modela cu elemente bară
spațială dublu articulată
Figura 4.5. Cadru de bicicletă care se modelează cu elemente TRUSS-3D
62
Analiza statică liniară a unei structuri modelate cu elemente finite bară spațială dublu articulată
În figura 4.5 se prezintă cadrul de bicicletă care se modelează cu elemente bară

spațială dublu articulată.
În figura 4.6 se prezintă șasiul unui monopost din structura unei mașini de raliu,
asamblat din țevi, care se modelează cu elemente bară spațială dublu
articulată.
Figura 4.6. Șasiul unui monopost care se modelează cu elemente TRUSS-3D

Ca și în cazul structurilor plane modelate cu elemente finite TRUSS-2D, și în
cazul structurilor spațiale legătura dintre bare nu este întotdeauna o articulație
sferică și se utilizează piese intermediare. Asamblarea se realizează adesea cu
ajutorul unor piese intermediare (fig. 4.10) care împiedică local rotirea.
În figura 4.7 se prezintă detalii ale articulațiilor unor bare din structuri metalice
tridimensionale.
a) b)
Figura 4.7. Detalii ale articulațiilor barelor din structuri metalice tridimensionale
În figura 4.8 se prezintă asamblările cu ajutorul pieselor intermediare, dintre
barele circulare și profilele I dintr-o structură tridimensională.
63
Figura 4.8. Detaliu ale articulației unei bare profilate

În figura 4.9 se prezintă detaliile asamblărilor de tip articulații cilindrice utilizate
pentru barele din structura metalică de susținere a acoperisului aeroportului
Heathrow din Londra. Se remarcă și în acest caz, utilizarea unor piese
intermediare.
a) b)
Figura 4.9. Detalii ale articulațiilor barelor din structura metalică de susținere a
acoperisului aeroportului Heathrow din Londra
Figurile 4.10 prezintă alte modalități de asamblare utilizate în structurile de bare
tridimensionale.
Figura 4.10. Exemple de asamblare a structurilor tridimensionale utilizând piese

de legătură
În toate cazurile prezentate mai înainte, în ipoteza că barele asamblate sunt
suficient de lungi iar momentele de încovoiere din legături sunt neglijabile,
îmbinarea poate fi considerată articulație sferică în modelarea cu elemente
finite.
64
4.2. Noțiuni teoretice privind elementul finit bară spațială

dublu articulată
4.2.1. Definirea geometrică a elementului finit bară spațială

dublu articulată
Elementul finit bară spațială dublu articulată este un element unidimensional

asociat unei entităţi geometrice de tip dreaptă în spaţiu. În etapa de discretizare
(MESH), fiecare linie care reprezintă un element de fermă se poate descompune
într-un singur element finit.
Figura 4.11. Definirea elementului bară spațială dublu articulată în sistemul de

coordonate global
4.2.2. Definirea deplasărilor nodale pentru elementul finit

bară spațială dublu articulată
Elementul bară spațială dublu articulată de lungime poate avea oricare

orientare în raport cu un sistem de coordonate global . Elementul TRUSS-
3D are două noduri notate , cu câte trei grade de libertate de translaţie pe
fiecare nod, convenţional notate . În consecință, caracteristicile
elementului finit TRUSS-3D sunt: numărul de noduri ale elementului finit -
; numărul gradelor de libertate nodală pentru fiecare nod - ;
dimensiunea matricei de rigiditate a elementului finit -
.
Vectorul deplasărilor nodale în raport cu sistemul de coordonate global
(fig. 4.12) este:
* + * + (4.1)
în care deplasările nodurilor după direcţia sunt ; deplasările după
65
direcţia axei sunt ; deplasările după direcţia axei sunt .

În sistemul de coordonate local , elementului bară spațială dublu articulată
de lungime , îi corespunde vectorul deplasărilor nodale:
* + * + (4.2)
z
Wj
Poziţia deplasată
nod j
Wi
nod i Poziţia iniţială
O Vi Vj y
Ui
Uj
x
Figura 4.12. Definirea deplasărilor nodale pentru elementul BEAM-3D în raport
cu sistemul de coordonate global
4.2.3. Definirea eforturilor nodale și a forțelor nodale pentru

elementul finit bară spațială dublu articulată
Vectorul eforturilor nodale în raport cu sistemul de coordonate local (fig.

4.13) este:
* + * + (4.3)
în care sunt eforturile axiale care se dezvoltă în nodurile , respectiv .
z
Yj Xj
Nj Zj
nod j
Xi
Yi nod i
Ni Zi
O y
x
Figura 4.13. Definirea forțelor nodale pentru elementul BEAM-3D în raport cu
sistemul de coordonate local
În raport cu sistemul de coordonate global se defineşte vectorul forţelor
66
nodale:
* + * + (4.4)
Vectorul alungirilor nodale în sistemul de coordonate local este:
* + * + (4.5)
Între vectorul eforturilor nodale * + şi vectorul alungirilor nodale u există
următoarea relaţie de proporţionalitate
* + [ ]* + (4.6)
4.2.4. Matricea de rigiditate în formulare energetică pentru

elementul finit bară spațială dublu articulată
Matricea de rigiditate , - în sistemul de coordonate global , exprimă

legătura dintre vectorii eforturilor nodale * + şi vectorul deplasărilor nodale * +.
Matricea K  are expresia:
, - , - , - , - (4.7)
în care matricea de transformare , - este:
, - [ ] (4.8)
În relația (4.8) notațiile sunt cosinuşii directori ai direcţiei elementului

finit în raport cu sistemul de coordonate global . Valorile cosinuşilor se
calculează cu relaţiile:
(4.9)
în care notațiile sunt prezentate în figura 4.11.

După înlocuirea matricei de transformare , - din relația (4.8) în relația (4.7) se
obţine matricea de rigiditate, -:
, -
(4.10
)
[ ]
Observaţii:
După cum se poate observa din relaţia (4.10), matricea de rigiditate , - este
formulată în raport cu sistemul de coordonate global . Mărimile care
67
influenţează valorile matricei de rigiditate în sistemul de coordonate local sunt:

 mărimi de modelare geometrică, care sunt reprezentate prin
lungimea a elementului finit care se deduce din geometria
structurii, în urma discretizării cu elemente finite;
 mărimi caracteristice secţiunii barei, care sunt reprezentate de aria
secţiunii care se presupune constantă în lungul elementului finit;
 mărimi caracteristice materialului reprezentate prin modulul de
elasticitate longitudinală .
În cazul în care se iau în considerare şi încărcări termice este necesar să se
definească şi coeficientul de dilatare termică liniară  . Dacă structura este
solicitată şi cu încărcări de tip corp (acceleraţii liniare, greutate proprie) trebuie
definită şi densitatea sau greutatea specifică a materialului.
Valorile matricei de rigiditate , - în sistemul de coordonate global depind
de matricea de rigiditate , - în sistemul de coordonate local , şi de
orientarea elementului finit. Orientarea barei se calculează în funcţie de
coordonatele nodurilor de capăt ale elementului finit.
4.3. Modelarea în Abaqus a unei structuri cu elemente bară

Se modelează cu elemente finite de tip bară spațială dublu articulată structura

spaţială de susţinere din figura 4.14, alcătuită dintr-o reţea de bare dublu
articulate.
Structura este articulată pe colţuri şi încărcată cu un sistem de forţe
concentrate egale , aplicate în toate nodurile interioare situate în
partea superioară a structurii. Barele structurii au secţiune inelară cu diametrul
exterior şi grosimea peretelui .
Se observă că structura are la bază un sistem de bare articulate sub forma unei
piramide. Această structură de bază se repetă de patru ori pe ambele direcţii x
şi y.
Figura 4.14. Structura de susținere modelată cu elemente finite bară spațială
68
dublu articulată
4.3.2. Preprocesare modelului cu elemente finite bară

Mai întâi, se crează şi apoi, se setează directorul de lucru cu numele

Truss_3D_ex_01.
Se redenumeşte modelul ca Truss_3D_ex_01.
În prima parte a preprocesării geometrice este creată o PARTE (Part) denumită
(Name) Part-1 care conține cele două modele geometric și cu elemente finite.
Crearea noii părți se face executând CLICK DREAPTA și apoi Create... sau
DOUBLE CLICK pe ramura Parts din arborele modelului Truss_3D_ex_01. Se
alege opțiunea de spațiu de modelare (Modeling Space) tridimensional (3D),
structură deformabilă (Deformable), cu caracteristica de bază (Base
Feature) de tip Wire. Dimensiunea părții nou create (Approximatesize) este
de aproximativ 600mm:
Se face Click pe butonul Continue.
Se desenează un pătrat utilizând butonul (Create Lines: Rectangle) prin
indicarea coordonatelor corespunzătoare a două colţuri opuse, de exemplu: (-
69
250,-250) şi (250,250).
Din menul asociat mouse-ului, se selectează comanda Cancel Procedure. Se

iese din procedeul de desenare prin apăsarea butonului Done din zona de
prompter.
Pentru vizualizarea 3D, se Clickse selectează vederea izometrică cu butolnul
(Apply_iso_view) din bara de instrumente Views sau se utilizează

butonul (Rotate View) din bara de instrumente View Manipulation:
Pentru a crea liniile care schematizează conturul piramidei, în pe bara de

instrumente a modulului Part se face Click pe butonul (Create Wire),
opţiunea (Point to point):
Se indică pe rând, coordonatele punctelor care definesc cele patru muchii
(wires) ale piramidei utilizând butonul Add din fereastra Create Wire Feature.
Pentru fiecare muchie, se indică vârful piramidei (0,0,200) în zona de prompter
şi un colţ al bazei făcând Click în zona de desenare.
În fereastra Create Wire Feature, se bifează opţiunea Merge wire with part
geometry pentru ca cele patru bare create să fie unite (în engl. Merged) cu
70
geometria Part-1:
Se iese din procedură prin Click pe butonul OK.

Pentru a putea copia modelul geometric al piramidei, de patru ori pe direcțiile
ambelor axe OX și OY, este necesar să se activeze Instanța (Instance)
modelului geometric, în cadrul ansamblului (Assembly). Din arborele modelului
Truss_3D_ex_01, în substructura ansamblului (Assembly) este creată o nouă
instanță prin apăsarea CLICK DREAPTA (menul de mouse) și apoi, Create...
sau prin dublu-Click pe opțiunea Instances:
Ca urmare, se deschide fereastra Create Instance de generare a instanței în

care este creată o instanță a părții (Parts) Part-1 de tip (Instance Type)
dependentă (Dependent):
Se iese din procedura de creare a instanței prin Click pe butonul OK în fereastra

Create Instance. Rezultatul: este creată instanţa Part-1-1 a modelului geometric
al piramidei (partea Part-1).
Pentru a multiplica instanţa Part-1-1 de patru ori pe direcţia axei OX, se face
71
folosește opțiunea de tip Pattern prin selectarea cu Click a butonului

(Linear Pattern).
Este selectată instanța care va fi copiată, prin Click în fereastra de desenare
Click. După selectarea instanței se iese din selecție prin apăsarea butonului
Done în zona de prompter.
Parametrii de copiere de tip Pattern sunt definiți în fereastra Linear Pattern: se

definește repetarea de patru ori pe direcţia axei OX (Direction 1) cu pasul de
500 mm şi o dată pe direcţia axei OY (Direction 2). Ieșirea din secvența de
copiere se face prin apăsarea butonului OK. Ca rezultat, se crează încă trei
instanţe: Part-1-1-lin-2-1… Part-1-1-lin-4-1:
Pentru a uni cele patru instanţe, se utilizează butonul (Merge/Cut

Instances). În fereastra Merge/Cut Instances, se setează să se unească
(Merge) geometria (Geometry) iar instanțele originale (Original Instances) să
fie suprimate (Suppress). Ieșirea din secvență se face prin Click pe butonul
Continue:
72
În continuare se selectează toate cele patru instanţe cu o fereastră de selecţie

și se iese din secvență cu ClickClick pe butonul Done în zona de prompter. Ca
rezultat, este creatăă instanţa Part-2-1 iar celelalte sunt suprimate. În același
timp, a fost creată şi geometria Part-2:
Pe geometria părții Part-2 vor fi create barele conținute în planul XY care unesc
vârfurile celor patru piramide.
În structura modelului Truss_3D_ex_01, se face dublu-Click pe Part-2 pentru a
activa această parte. Desenerea se face prin Click pe butonul (Create
Wire), cu opţiunea (Point to point).
În fereastra Create Wire Feature, se face Click pe butonul Add și apoi se indică
pe rând, în zona de desenare, vârfurile piramidelor pentru a crea noile bare
(wires) care unesc vârfurile piramidelor. Se bifează opţiunea Merge wire with
part geometry:
Se iese din secvența de desenare prin Click pe butonul OK.
Pentru multiplicarea instanței Part-2-1 și crearea noii geometrii, se intră din nou
în modulul Assembly.
Prin Click pe butonul (Linear Pattern) este multiplicată instanţa Part-2-1

de două ori pe direcţia axei OY. Se face Click cu mouse-ul pe instanţă în
fereastra de desenare și apoi, Click pe butonul Done din zona de prompter. În
fereastra Linear Pattern, se setează multiplicarea de două ori pe direcţia axei
OY (Direction 2) la un pas de 500 mm şi o dată pe direcţia axei OX (Direction
1):
73
Click pe butonul OK. Ca urmare, se crează instanţa Part-2-1-lin-1-2.
Pentru a uni cele două instanţe, se utilizează butonul (Merge/Cut

Instances).
În fereastra Merge/Cut Instances, se setează din nou să se unească (Merge)
geometria (Geometry) iar instanțele originale (Original Instances) să fie
anulate (Suppress). Se dă comanda prin Click pe butonul Continue. Se
selectează ambele instanţe, cu o fereastră de selecţie, urmat de Click pe
butonul Done în zona de prompter. Ca rezultat, se crează instanţa Part-3-1 iar
celelalte sunt suprimate. Simultan s-a creat şi geometria Part-3:
Pe geometria Part-3, se vor crea barele care unesc vârfurile celor două şiruri de
piramide. Se face dublu-Click pe partea Part-3 pentru a activa geometria
acesteia şi apoi, pe butonul (Create Wire), opţiunea (Point to point).
Cu ajutorul butonului Add, se crează liniile (wire) care unesc vârfurile
piramidelor. Se bifează opţiunea Merge wire with part geometry. Apoi, Click pe
butonul OK:
74
Pentru a multiplica o dată instanța Part-3-1, se trece din nou în modulul

Assembly.
Se face Click pe butonul (Linear Pattern) pentru a multiplica instanţa
Part-3-1 de două ori pe direcţia axei OY. Se face Click cu mouse-ul pe instanţă
în fereastra de desenare și apoi, Click pe butonul Done în zona de prompter. În
fereastra Linear Pattern se setează multiplicarea de două ori pe direcţia axei OY
(Direction 2) la un pas de 500 mm şi o dată pe direcţia axei OX (Direction 1):
Click pe butonul OK. Ca urmare, se crează instanţa Part-3-1-lin-1-2:
75
Pentru a uni cele două instanţe, se utilizează butonul (Merge/Cut

Instances).
În fereastra Merge/Cut Instances, se setează din nou Merge  Geometry,
Original Instances  Suppress şi apoi, se face Click pe butonul Continue.
Cu o fereastră de selecţie, se selectează ambele instanţe (Part-3-1 și Part-3-1-
lin-1-2) în zona de desenare. Se face Click pe butonul Done în zona de
prompter. Ca rezultat, este creată instanţa Part-4-1 iar celelalte două sunt
suprimate. S-a creat simultan şi geometria Part-4:
Pe geometria Part-4, se vor crea barele care unesc vârfurile celor două şiruri de
piramide din mijloc. Se face dublu-Click pe Part-4 pentru a activa geometria şi
apoi, pe butonul (Create Wire), opţiunea (Point to point). Cu
butonul Add, se crează liniile (wire) care unesc vârfurile piramidelor din mijloc.
Se bifează opţiunea Merge wire with part geometry:
Click pe butonul OK.
Materialul structurii analizate este definit cu proprietăți omogene și izotrope
(oţel) ale cărui proprietăţi elastice sunt modulul de elasticitate longitudinală E și
coeficientul lui Poisson .
În structura modelului Truss_3D_ex_01, se face dublu-Click sau Click
dreapta (menul de mouse) și apoi Create... pe ramura Materials:
76
În fereastra de editare a materialului Edit Material, se introduce denumirea

materialului (Name), în acest caz Otel. Din menul Mechanical  Elasticity
 Elastic. Se definesc proprietăţile elastice ale materialului: modulul de
5
elasticitate longitudinal (Young’sModulus) cu valoarea de E  2  10 MPa ;
coeficientul lui Poisson (Poisson’sRatio)  0.3 :
În cazul elementelor dublu articulate TRUSS proprietatea secțională definitorie
este aria secțiunii. Definirea unei noi secțiuni se realizează făcând dublu-Click
sau Click dreapta (menul de mouse) și apoi Create... pe ramura Sections în
structura modelului Truss_3D_ex_01:
În continuare, în fereastra Create Section este denumită secțiunea

Sect_inelara din categoria (Category) Beam şi de tip (Type) Truss. Se face
Click pe butonul Continue din fereastra Create Section:
77
Apoi, în fereastra Edit Section este precizată valoarea ariei secțiunii (Cross-
sectional area), iar din lista materialelor (Material), se alege Otel ca material
asociat secțiunii nou definite:

SectionAssignements din arborele modelului Truss_3D_ex_01 – ramura
asociată părții Part_4. Atribuirea secțiunii se poate face prin double Click sau
Click dreapta (menul de mouse) și apoi, comanda Create... pe opțiunea
SectionAssignments.
În continuare, se selectează regiunea cu o fereastră şi anume, partea Part-4 din

fereastra de desenare. Se confirmă selecţia cu butonul Done din zona de
prompter. În fereastra Edit Section Assignment, se alege secţiunea (Section)
care va fi atribuită regiunii anterior selectată, din lista secțiunilor anterior
definite şi anume secţiunea Sect_inelara:
78
Apoi, se face Click pe butonul OK.

Procesul de discretizare în elemente finite este controlat din modulul (Module)
Mesh al programului ABAQUS. Intrarea în acest modul se face prin dublu
Click sau Click dreapta (menul de mouse) pe ramura Mesh din arborele
Part_4 și selectarea opțiunii Switch Context Ctrl+Space.

Se alege elementul finit unidimensional, liniar, spaţial dublu articulat care se
asociază întregii regiuni a structurii. Comanda de asociere a tipului de element
finit se poate apela în două moduri: prin Click pe butonul (Assign Element
Type) din bara de instrumente a modulului Mesh sau prin comanda Element
Type din menul Mesh. Se utilizează o fereastră de selecţie pentru a indica
regiunea la care se va asocia tipul de lement finit. Apoi, se închide selecţia cu
butonul Done din zona de prompter:
79
Elementul finit ales este de tip T3D2 din biblioteca STANDARD a programului
ABAQUS:
Se face Click pe butonul OK.

Dimensiunea medie a elementelor finite este stabilită din modulul Mesh,
apelând comanda Seed Edges... din menul Seed, sau prin Click pe butonul
(Seed Edges...) din bara de instrumente din modulul Mesh:
Cu această comandă se stabilește numărul elementelor finite generate pe

fiecare entitate geometrică selectată.
Cu o fereastră se selectează întreaga structură spațială pentru a indica regiunea
80
la care se va asigna mărimea discretizării. Se încheie selecția făcând Click pe

În fereastra Local Seeds, se alege ca metodă (Method) de discretizare prin

numărul elementelor (By Number) iar la controlul setării (Sizing Controls) se
stabilește 1 ca număr de elemente (Number of elements) pentru a fi generat
un singur element finit pentru fiecare linie:
Se face Click pe butonul OK în fereastra Local Seeds...

Se încheie selecția de regiuni făcând Click pe butonul Done din zona de
prompter.

discretizat modelul sau partea (Part) fie prin selectarea butonului (Mesh
Part) din bara de instrumente a menu-lui Mesh, sau prin submenu-ul Part...
81
din menu-ul principal Mesh.
Se confirmă discretizarea prin apăsarea butonului Yes în zona de prompter.
Se observă că structura își modifică culoarea în albastru deschis și se obține

modelul cu elemente finite. În zona de mesaje este afișat numărul total de
elemente finite generate prin discretizare, și anume 128:
82

Pentru a afișa numerotarea nodurilor și elementelor, se lansează comanda de
control a opțiunilor de afișaj (Part Display Options...) din menul principal
View:
Ca urmare, se deschide fereastra Part Display Options, în care la Tab-ul

Mesh se activează opțiunile de afișare etichete noduri (Show node labels) și
etichete elemente (Show element labels):
Ca urmare vor fi afișate toate nodurile și elementele însoțite de etichete:
83
Definirea seturilor ajutătoare

Se vor defini două seturi de noduri:
- Un set numit “Set_articulatii” format din toate nodurile marginale
ale structurii de bare 3D, care va fi utilizat la definirea condiţiilor
de frontieră de tip articulaţie;
- Un set numit “Set_aplic_forte” care va fi utilizat la definirea
forţelor exterioare aplicate structurii.
Pentru definirea primului set de noduri numit “Set_articulatii”, în arborele părţii
Part_4, se face dublu Click pe Sets sau Click dreapta (menu de mouse)
urmat de opțiunea Create... :
În fereastra Create Set, se introduce numele (Name) setului “Set_articulatii”,

se bifează tipul (Type) nod (Node) şi apoi, se face Click pe butonul
Continue…:
Se selectează nodurile de pe marginea structurii în mod individual

(individually) ţinând tasta SHIFT apăsată, fiind vorba despre o selecţie
multiplă. Pentru a încheia selecţia, se face Click pe butonul Done din zona de
prompter:
84
Ca urmare, în arborele părţii Part_4, la ramura Sets apare noul set:
Pentru definirea celui de-al doilea set de noduri numit “Set_aplic_forte”, în

arborele părţii Part_4, se face din nou dublu Click pe Sets sau Click dreapta
(menu de mouse) urmat de opțiunea Create.... În fereastra Create Set, se
introduce numele (Name) setului “ Set_aplic_forte”, se bifează tipul (Type)
nod (Node) şi apoi, se face Click pe butonul Continue…:
Se selectează nodurile în care se vor aplica forţe concentrate, în mod individual

(individually) ţinând tasta SHIFT apăsată, fiind vorba despre o selecţie
multiplă. Pentru a încheia selecţia, se face Click pe butonul Done din zona de
prompter:
Ca urmare, în arborele părţii Part_4, la ramura Sets apare noul set:
85
Configurarea procedurii de analiză şi a necesarului de date de

ieşire
Definirea etapei de încărcare
Analiza statică liniară este realizată într-o etapă de analiză (Step). Pentru a
crea o astfel de etapă în arborele modelului Truss_3D_ex_01, se face dublu
Click pe Steps sau Click dreapta (menu de mouse) urmat de opțiunea
Create... :
În fereastra Create Step, pasul nou creat este denumit (Name) Incarcare, este
o procedura de tip (Procedure type) General pentru analiza statică (Static,
General). Se face Click pe butonul Continue din fereastră. În fereastra Edit
Step, etapa de încărcare este descrisă (Description) ca „Pas de incarcare”.
Această descriere este opțională. Se face Click pe OK.
86
Ca urmare, la ramura Steps în arborele modelului, s-a creat o nouă etapă de

încărcare:
Se remarcă faptul că, există o etapă inițială (Initial) predefinită la care se vor
atribui condițiile de frontieră.

Definirea restricției de deplasare de tip articulație
Condiția de deplasare de tip articulație este impusă în nodurile de pe conturul
bazei mai mari a structurii. Definirea condiției de deplasare de tip articulație se
face prin dublu Click sau Click dreapta urmat de Create... (menul de
mouse) pe ramura BCs din arborele principal al modelului Truss_3D_ex_01:
După lansarea comenzii, se deschide fereastra Create BoundaryCondition în

care este definită denumirea condiției (Name), în acest caz Articulatii, categoria
(Category) mecanică (Mechanical), de tipul deplasare
(Displacement/Rotation) pentru pasul selectat (Types for Selected Step):
87
Se face Click pe butonul Continue din fereastră.

Pentru a indica nodurile blocate ca articulații, se indică setul „ Set_articulatii”
care conţine aceste noduri, apelând butonul Sets... situat în partea dreaptă a
zonei de prompter. În fereastra Region Selection se selectează setul Part-4-
1.Set_articulatii şi se face Click pe butonul Continue...:
Pasul următor constă în definirea propriu-zisă a restricției, și anume gradele de

libertate blocate. În nodurile articulate se blochează translațiile după cele trei
direcții ( ) ( ) și ( ):
88
În fereastra Edit Boundary Condition, se face Click pe butonul OK şi ca

rezultat, sunt reprezentate în zona de desenare, condiţiile de frontieră care
tocmai au fost definite:
Definirea încărcării exterioare de tip forţe concentrate

Încărcarea exterioară constă în forţe concentrate aplicate în toate nodurile
interioare din suprafaţa de deasupra, grupate în setul intitulat “Set_aplic_forte”.
Aceste forţe se definesc apelând opţiunea sarcini (Loads) din arborele principal
al modelului Truss_3D_ex_01, prin dublu Click sau Click dreapta urmat de
Create...
În fereastra Create Load, se atribuie un nume (Name) încărcării şi anume

Forte_concentrate. Se selectează din categoria (Category) mecanică
(Mechanical) tipul de forţă concentrată (Concentrated force). Apoi, se face
Click pe butonul Continue… din fereastră:
89
Pentru a indica nodurile în care se vor aplica forţele concentrate, se indică setul
„Set_aplic_forte” care conţine aceste noduri, apelând butonul Sets... situat în
partea dreaptă a zonei de prompter. În fereastra Region Selection, se
selectează setul Part-4-1.Set_aplic_forte şi se face Click pe butonul
Continue...:
După selectarea setului, în fereastra Edit Load, se definește încărcarea cu

orientarea după direcția axei (CF3) cu mărimea egală cu 600 N:
Se face Click pe butonul OK şi ca urmare, încărcarea definită este următoarea:
90
4.3.3. Procesarea modelului cu elemente finite bară spațială

dublu articulată
modelare geometrică și cu elemente finite. Crearea unui nou Job se face din
ramura Analysis, opţiunea Jobs, prin dublu Click sau Click stanga urmat de
Create...:
Job-ul nou creat este denumit Job_TRUSS3D_01 (Name), sursa (Source) este
modelul Truss_3D_ex_01 şi apoi, se face Click pe butonul Continue...:
În fereastra Edit Job se poate face opţional o descriere (Description) a job-

ului Job_TRUSS3D_01. Se optează pentru setările implicite: Full analysis
(analiză completă) ca tip de job (Job Type); opţiunea Background (în fundal)
ca mod de rulare (Run Mode); opţiunea Immediately (imediat) ca moment
în care job-ul este supus analizei (Submit Time). Se face Click pe butonul
OK.
Lansarea analizei
Starea rulării poate fi urmărită prin deschiderea festrei de monitorizare, prin
Click dreapta pe job-ul nou creat Job_TRUSS3D_01 din ramura Jobs și
lansând comanda Monitor...
91
Rularea analizei cu elemente finite se face lansând comanda Submit prin Click
dreapta (menul de mouse), pe job-ul nou creat Job_TRUSS3D_01:

Iar fereastra de monitorizare a analizei va arăta în final, ca mai jos:
4.3.4. Postprocesarea modelului cu elemente finite bară

Pentru a trece în modulul de vizualizare (Visualisation) a rezultatelor, se face

Click dreapta pe job-ul Job_TRUSS3D_01 şi se apelează comanda Results
(Rezultate).
92

Pentru a reprezenta starea deformată a structurii, se face Click pe butonul
(Plot Deformed Shape) din bara de instrumente a modulului Visualisation:
Ca rezultat, în zona de desenare, se prezintă forma deformată a structurii 3D în

forma exagerată, factorul de scalare (Deformation Scale Factor) fiind de 800
după cum se poate observa în partea de jos a ecranului, în blocul de stare
(State Block):
Valoarea factorului de scalare utilizat pentru reprezentarea formei deformate a

structurii, se poate modifica făcând Click pe butonul (Common Options)
de pe bara de instrumente a modulului Visualisation. În fereastra Common Plot
Options, se face Click pe Tab-ul Basic (de bază). La grupul de opțiuni
Deformation Scale Factor, se alege opțiunea Uniform iar ca valoare
(Value) se introduce de exemplu 1000:
93
Ca rezultat, reprezentarea deformației va fi amplificată de 1000 de ori pe

desenul formei deformate a structurii în fereastra de desenare. Scopul este de a
vizualiza mai bine modul în care se deformează structura. Dacă pentru factorul
de scalare se stabilește valoarea 1 atunci, reprezentarea grafică a formei
deformate a structurii va fi cea reală. În acest caz, deformația structurii va fi
nesesizabilă.
În aceeași fereastră Common Plot Options, dacă se face Click pe Tab-ul Color
& Style (culoare & stil) se pot stabili: culoarea de reprezentare a barelor
structurii la Color, opțiunea Fill color in filled / shaded plots; stilul (Style)
și grosimea (Thickness) liniei cu care sunt desenate barele structurii:
Deasemenea, în aceeași fereastră Common Plot Options, dacă se face Click pe

Tab-ul Labels (etichete) se poate stabili: vizualizarea etichetelor pentru
elemente (Show element labels) și culoarea corespunzătoare (de exemplu,
albastru); vizualizarea etichetelor pentru noduri (Show node labels) și
culoarea corespunzătoare (de exemplu, roșu); reprezentarea prin simbol a
nodurilor cu o anumită culoare, tip de simbol (Symbol), mărime (Size); setări
de font pentru toate etichetele modelului făcând Click pe butonul Set Font for
All Model Labels. Rezultatul setărilor este actualizat în fereastră, în mod real,
dacă se face Click pe butonul Apply (aplică):
94
Pentru a efectua modificările din fereastra Common Plot Options și a închide

fereastra, se face Click pe butonul OK.
Se poate deasemenea vizualiza concomitent atât forma deformată cât şi cea
nedeformată a structurii. Dacă este deja vizualizată forma deformată, se face
mai întâi Click pe butonul (Allow Multiple Plot States) care permite
stări de desenare multiple şi apoi, Click pe butonul (Plot Undeformed
Shape) care afişează forma nedeformată a structurii:
Rezultatul se prezintă mai jos:
În cazul vizualizării suprapuse a formei nedeformate și a celei deformate a

structurii, se va folosi butonul (Superimpose Options) din bara de
95
instrumente a modulului Visualisation, pentru a face setări privind modul de

vizualizare suprapus. Acest butonul se recomandă în locul butonului
(Common Options).

Pentru a reprezenta starea de tensiuni din structura deformată, se face Click
pe butonul (Plot Contours on Deformed Shape) de pe bara de
instrumente a modulului Visualisation.
Butonul de desenare contur mai are încă două comenzi care se pot apela din
menul butonului (se face Click pe sageata din colțul dreapta-jos a butonului):
(Plot Contours on Undeformed Shape); (Plot Contours on both
shapes):
Prin setarea implicită sunt reprezentate tensiunile echivalente calculate după

criteriul von Mises:
96
Reprezentare grafică a deplasărilor

Pentru a reprezenta grafic deplasările pe direcția axei , menul principal
Result (Rezultat) se face Click pe comanda Field Output... (Câmp de ieșire):
În fereastra Field Output se alege din listă variabila - Spatial displacement

at nodes (Deplasare spațială la noduri), componenta (Component) :
Se face Click pe butonul Apply (aplică) pentru a reprezenta în fereastra de

desenare, deplasarea fără închiderea ferestrei Field Output sau Click pe
butonul OK care execută comanda cu închiderea ferestrei:
97
În mod analog, se pot reprezenta grafic forțele de reacțiune din noduri,

selectând variabila RF – Reaction force at nodes în fereastra Field Output.

Se pot genera rapoartele de tip fișier text care conțin rezultate. Aceste rapoarte
au extensia de fișier rpt. Pentru a exporta un astfel de fișier cu rezultate, se
apelează comanda Field Output (Câmp de ieșire) din menul principal Report
(Raport):
După lansarea comenzii, se deschide fereastra Report Field Output în care la

TAB-ul Variable, se stabilesc variabilele de ieșire (Output Variables) pentru
poziția (Position) unică nodală (Unique Nodal), care vor fi exportate în
raport:
98
În continuare, se face Click pe TAB-ul Setup al ferestrei Report Field

Output în care se stabilește numele (Name) și locația fișierului text care
conține rezultatele raportului. Denumirea implicită a fișierului este abaqus.rpt și
acesta va fi salvat în mod implicit, în directorul de lucru ( Work directory)
Truss_3D_ex_01 care a fost stabilit inițial. În cazul în care se dorește salvarea
în altă locație, se face Click pe butonul Select... din fereastră:
Dacă în fereastră, este bifată opțiunea Append to file, atunci datele exportate
vor fi adăugate la un eventual fișier existent, având aceeași denumire și cale de
salvare.
99
Datele exportate vor fi sortate după eticheta nodurilor dacă la lista combinată
cu eticheta Sort by se alege Node Label. Deasemenea, se poate stabili:
numărul de zecimale semnificative (Number of significant digits); formatul
de număr (Number format).
Se face Click pe butonul Apply (aplică) pentru a genera raportul cu variabilele
selectate, fără închiderea ferestrei Report Field Output sau Click pe butonul OK
care execută comanda cu închiderea ferestrei.
Reprezentarea sub formă de grafice a variaţiei unor mărimi

rezultate
Se poate utiliza reprezentarea grafică în plan pentru a evidenția variaţia unor
mărimi rezultate din analiza cu elemente finite, în diferite zone ale structurii.
De exemplu în acest caz, se propune reprezentarea grafică a variaţiei deplasării
după direcţia axei , pentru nodurile din mijlocul structurii, situate în partea
superioară.
În prima etapă, se va crea o cale (Path) care conţine nodurile pentru care se va
reprezenta grafic variaţia deplasărilor. Comanda de creare a unei căi (Path) se
poate apela în trei moduri: din menul principal Tools (Instrumente) şi sub-
menul Path (Cale) şi se alege comanda Create... (Creare); pe ramura Paths a
arborelui de rezultate (Results) a modelului, se face dublu Click sau Click
dreapta şi opţiunea Create…:
În fereastra Create Path se stabileşte numele (Name) de Lista_noduri_abscisa

pentru calea care este de tip (Type) listă de noduri (Node list) şi apoi, se face
Click pe butonul Continue...:
100
În fereastra Edit Node List Path de editare a listei nodurilor care formează
calea, după selectarea zonei de editare a etichetelor nodurilor (coloana Node
Labels), se face Click pe butonul Add Before...(Adaugă înainte) şi apoi, sunt
selectate cu Click şi tasta SHIFT apăsată (selecţie multiplă) nodurile pentru
care dorim reprezentarea grafică.
După încheierea selecţiei cu butonul Done, numerele de identificare ale

nodurilor selectate sunt completate automat în coloana Node Labels a ferestrei
Edit Node List Path:
Se face Click pe butonul OK şi ca rezultat, s-a creat calea Lista_noduri_abscisa

pe ramura Path a arborelui Results:
101
În etapa următoare, trebuie să fie asociate valori pe ordonata graficului pentru

fiecare nod selectat pentru calea (Path) care tocmai a fost creată. Această
asociere de valori conduce la crearea unui tabel de date (XYData) care se poate
face în mai multe moduri: din menul principal Tools (Instrumente), sub-menul
XYData (Date XY) şi se alege comanda Create... (Creare); butonul
(Create XY Data) din bara de instrumente a modulului Visualization; pe
ramura XYData a arborelui de rezultate (Results) a modelului, se face dublu
Click sau Click dreapta şi opţiunea Create…:
Din fereastra Create XY Data este selectat tipul sursei (Source) pentru abscisă
şi anume, de tip cale (Path). Apoi, se face Click pe butonul Continue...:
102
În fereastra XY Data from Path, se indică calea (Path) deja definită

Lista_noduri_abscisa pentru care se alege ca valoare pe abscisa (X Values)
distanța reală (True distance) dintre puncte. Semnificația valorilor numite
câmpuri de ieşire (Field Output), care vor fi reprezentate pe ordonata a
graficului, se stabileşte făcând Click pe butonul Field Output ... din fereastra
XY Data from Path. Se deschide fereastra Field Output în care se selectează din
lista de variabile primare (Primary Variable), variabila – Spatial
displacement at nodes, componenta (Component) :
Se face Click pe butonul OK din fereastra Field Output şi apoi, Click pe

butonul Plot în fereastra XY Data from Path pentru a obţine graficul care arată
variaţia deplasării pentru nodurile selectate în calea creată:
103
Fereastra XY Data from Path rămâne deschisă până la utilizarea butonului

Cancel. După închiderea acestei ferestre, se poate observa că pe ramura
XYData a arborelui Results, s-a creat setul de date numit _temp_1:
Făcând Click dreapta pe datele _temp_1 şi alegând opţiunea de editare

(Edit...) se deschide fereastra Edit XY Data care arată sub formă de tabel,
valorile de pe abscisa şi cele corespunzătoare de pe ordonata , care stau la
baza reprezentării grafice:
104
Mai mult, dacă se selectează celulele acestui tabel şi se utilizează comanda

Copy din menul de mouse, aceste date se copiază în memoria temporară. Se
poate deschide o foaie de calcul (Sheet) în Excel şi apoi, se transferă datele
din memoria temporară în foaia de calcul la poziţia cursorului, cu comanda
Paste.
Se redenumeşte setul de date făcând Click dreapta pe componenta _temp_1
din ramura XYData şi apelând comanda Rename… Apoi, în fereastra Rename
XY Data, se stabileşte noua denumire Variatia_U3_noduri_1 pentru datele
reprezentate grafic. După confirmarea cu butonul OK, se observă că în structura
arborelui de rezultate, denumirea datelor a fost modificată:
parametrilor care se doresc schimbați și efectuând dublu Click pe axele
asociate graficului. Pentru exemplificare se prezintă modificarea titlului pentru
ordonata :
105
și apoi pentru abscisa :
În final, după modificări multiple (axele; linia, culoarea graficului; gridlines;

legenda), se poate obţine graficul:
106
Modificări asupra graficului se pot face şi utilizând butoanele de pe bara de

instrumente a modulului Visualization:
şi anume:
 Butonul (XY Axis Options) - se pot face modificări

asupra axelor graficului în ceea ce priveşte culoarea şi stilul
liniei, titlul axei, marcaje font de scriere, mărimea caracterelor
etc.;
 Butonul (XY Chart Options) – se pot apela opţiuni
privind graficul cum ar fi culoarea de fundal.
 Butonul (XY Plot Options).
 Butonul (XY Plot Title Options) – se modifică titlul
graficului.
 Butonul (XY Chart Legend Options) – se apelează
opţiuni referitoare la legendă (stil de scriere, marime
caractere, culoare, poziţionare pe graphic, etc.).
Butonul (XY Curve Options) – se poate modifica modul de reprezentare

al curbei de pe grafic, în ceea ce priveşte: tipul de linie care uneşte punctele;
culoarea liniei; simboluri asociate punctelor de pe grafic şi mărimea, culoarea
acestora etc.În continuare, se va prezenta modul de realizare a unui grafic
pentru două seturi de date.
107
Se crează un nou set de date (XY Data) cu numele Variatia_U3_noduri_1 care

conţine ca valori pentru abscisa o nouă listă de noduri iar valorile
corespunzătoare de pe ordonata – valorile deplasărilor după direcţia . În
acest sens, se parcurg etapele care au fost descrise detaliat mai sus:
- se crează calea (Path) numită Lista_noduri_abscisa_2 care
conţine nodurile
- se crează setul de date (XY Data) pe baza Path-ului

Lista_noduri_abscisa_2 având ca variabilă de câmp de ieşire
(Field output variable), componenta de deplasare :
- utilizând butonul Save As... din fereastra XY Data from Path,

se salvează noile date cu numele Variatia_U3_noduri_2:
108
şi apoi, se închide fereastra XY Data from Path cu butonul Cancel.

În final, se reprezintă ambele seturi de date pe acelaşi grafic. În acest scop, pe
ramura XYData a arborelui Results, se selectează cu Click de mouse şi tasta
SHIFT apăsată (selecţie multiplă) ambele seturi de date, se face Click
dreapta şi se alege comanda Plot:
Rezultă graficul următor:
109
5
Capitolul

finite bară plană dublu încastrată
5.1. Introducere
Elementul finit bară plană dublu încastrată face parte din familia elementelor
finite unidimensionale. Acest tip de element este cunoscut sub denumirea de
BEAM2D în literatura de specialitate din domeniul analizei cu elemente finite.
Elementul finit BEAM2D se utilizează pentru analiza (statică, dinamică sau a
stabilității) cu elemente finite a structurilor plane de grinzi (cadre plane) de tipul
șarpantelor utilizate în construcții (fig. 5.1). Îmbinările pot fi asimilate ca
încastrări în astfel de structuri plane.
a) b)
Figura 5.1. Aplicații ale structurilor plane modelate cu elemente finite de tip
bară plană dublu încastrată
Elementul finit BEAM2D are două noduri iar fiecărui nod îi corespund trei grade
de libertate: deplasările pe două axe perpendiculare în planul structurii și rotirea
în jurul celei de a treia axe, perpendiculară pe planul stucturii.
Elementul finit plan dublu încastrat poate prelua pe lângă eforturi axiale
(tracțiune, compresiune), și eforturi tăietoare și momente de încovoiere. În
110
Analiza statică liniară a unei structuri modelate cu elemente finite bară plană dublu încastrată
cazul structurilor plane modelate cu elemente finite BEAM2D, se pot aplica forțe
distribuite (presiune) pe lângă forțe concentrate aplicate în nodurile structurii.
Forțele exterioare (concentrate sau distribuite) trebuie să fie aplicate în planul
structurii de grinzi.
În urma schematizării prin reducerea grinzilor componente ale structurii plane la
axele acestora, se obține modelul cu elemente finite de tip bară plană dublu
încastrată.
Grinzile structurii plane pot fi îmbinate direct (de exemplu, îmbinări în lemn –
fig. 5.2) sau cu ajutorul unor piese de legătură (fig. 5.3). Aceste tipuri de
îmbinări transmit eforturile (forțe axiale, forțe tăietoare, momente de
încovoiere) între componentele structurii.
Figura 5.2. Îmbinări în lemn
a) b)
Figura 5.3. Detaliul unor îmbinări plane dublu încastrate
5.2. Noțiuni teoretice privind elementul finit bară plană

dublu încastrată
5.2.1. Definirea geometrică a elementului finit bară plană dublu

încastrată
Elementul finit bară plană dublu încastrată se raportează la un sistem de

coordonate global, convențional notat cu majuscule (fig. 5.4). Acest
element finit unidimensional cu două noduri ( – numărul nodurilor)
poate avea orice orientare în raport cu sistemul de axe și coordonatele
nodurilor sunt ( ) și ( ).
Elementul finit BEAM2D este raportat de asemenea unui sistem de coordonate
local convențional notat cu . Originea sistemului de coordonate local se
111
Modelarea structurilor mecanice
află în primul nod al elementului finit (fig. 5.4), iar axa materializează direcția
elementului finit cu sensul de la primul nod către al doilea nod . Axa este
perpendiculară pe axa locală . Coordonata adimensională are valori cuprinse
între 0 şi 1
Figura 5.4. Definirea sistemului de coordonate local asociat elementului finit

plan bară dublu încastrată
5.2.2. Definirea deplasărilor nodale pentru elementul finit bară

plană dublu încastrată
Elementul finit plan bară dublu încastrată are trei grade de libertate pentru
fiecare nod care se vor defini atât în raport cu sistemul de coordonate global
cât și în raport cu sistemul de coordonate local .
Definirea deplasărilor elementului finit bară plană dublu

încastrată în sistemul de coordonate global
Gradele de libertate definite pentru fiecare nod sunt: translațiile pe direcțiile
axelor notate cu și respectiv ; rotația în raport cu axa .
Deplasările nodale ale elementului finit BEAM2D în sistemul de coordonate
global se prezintă în figura 5.5.
2Z
Y nod 2’
nod 2 U2Y
1Z
U2X
U1Y nod 1’
nod 1
U1X
O X
Figura 5.5. Definirea deplasărilor în sistemul de coordonate global
112
Deplasările nodurilor în raport cu sistemul de coordonate global se scriu

sub forma vectorului deplasărilor nodale:
* + * + (5.1)
în care primul indice al fiecărei componente de deplasare (de tip translație sau
rotație) reprezintă numărul nodului.
Conveția de semne precizată pentru elementul finit bară plană dublu articulată
este valabilă și pentru acest element finit: deplasările sunt pozitive dacă se
dezvoltă în sensul pozitiv al axei asociate.
Definirea deplasărilor ale elementului finit bară plană dublu

încastrată în sistemul de coordonate local
Deplasările în sistemul de coordonate local se dezvoltă în lungul axei a
sistemului de coordonate notate cu și rotiri în jurul axei normale, notate cu
. Aceste deplasări respectă deasemenea convențiile de semn prezentate
anterior. Deplasările locale sunt reunite în vectorul deplasărilor locale:
* + * + (5.2)
Deplasările nodale ale elementului finit BEAM2D în sistemul de coordonate local
se prezintă în figura 5.6.
x
u2y
2Z
Y
nod 2 nod 2’
h
u2x
1Z
u1y nod 1’
nod 1
u1x
O X
Figura 5.6. Definirea deplasărilor elementului BEAM 2D în sistemul de
coordonate local adimensional
Conform notaţiilor adoptate, în raport cu sistemul de coordonate local, numărul
de grade de libertate este , iar dimensiunea matricei de rigiditate este
.
Se observă că deplasările de tip rotire sunt pozitive în sensul pozitiv al rotirii
axei peste .
113
5.2.3. Definirea eforturilor nodale și a forțelor nodale pentru

elementul finit bară plană dublu încastrată
Definirea eforturilor nodale în nodurile elementului bară plană

dublu încastrată în sistemul de coordonate local adimensional
În raport cu sistemul de coordonate local, în fiecare nod se dezvoltă trei eforturi
nodale (fig. 5.7): un efort axial ( -nod , – nod ) după direcția axială ;
un efort tăietor de tip forță ( -nod , – nod ) orientat după direcția a
elementului finit; un efort de tip moment încovoietor ( -nod , – nod )
orientat perpendicular pe planul definit de axele .
Convenţia de semne pentru eforturi este aceeaşi ca şi în cazul deplasărilor.
Eforturile nodale sunt reunite în vectorul eforturilor nodale * + cu patru
componente:
* + * +. (5.3)
Figura 5.7. Definirea eforturilor nodale pentru elementul BEAM 2D în sistemul

de coordonate local adimensional
Definirea forțelor nodale în nodurile elementului bară plană dublu

încastrată în sistemul de coordonate global
În raport cu sistemul de coordonate global sunt definite câte trei eforturi nodale
pentru fiecare nod (fig. 5.8): două forțe orientate după direcția axelor de
coordonate și respectiv, ale sistemului de coordonate global; un moment
încovoietor . Aceste eforturi nodale sunt reunite în vectorul forțelor nodale cu
șase componente:
* + * + (5.4)
114
Figura 5.8. Definirea forțelor nodale în sistemul de coordonate global, pentru

elementul BEAM 2D
5.2.4. Definirea tensiunilor și deformațiilor specifice pentru

În secțiunile elementului bară plană dublu încastrată se dezvoltă numai tensiuni

normale . Considerând tensiunile în cele două noduri de capăt, se definește
vectorul tensiunilor din relația * + * +.
Deformațiile specifice care se dezvoltă în elementul bară plană dublu încastrată
sunt alungirile specifice reunite în vectorul deformațiilor specifice.
Între vectorul deformațiilor specifice și vectorul tensiunilor există o relație de
proporționalitate prin matricea constitutivă , - care, și în cazul elementului bară
plană dublu încastrată se reduce la un scalar și anume modulul de elasticitate
longitudinală, modulul lui Young, (, - , -)
5.2.5. Matricea de rigiditate în formulare energetică pentru

Matricea de rigiditate , - pentru elementul bară plană dublu

încastrată
Matricea de rigiditate , - exprimă în sistemul de coordonate local , legătura
dintre vectorul deplasărilor nodale * + şi vectorul eforturilor nodale * + prin
relaţia:
* + , -*d+ (5.5)
Matricea elementului finit unidimensional BEAM 2D este calculată cu relaţia:
115
, - ∫ (, - , -, -) ∫ (∬, - , -, - ) (5.6)
în care , - reprezintă matricea de legătură între deformația specifică ( ) și

vectorul deplasărilor nodale * + .
În relația (5.6) se face schimbarea de variabilă și se obține:
, - ∫ (∬, ( )- , -, ( )- ) ( ( )) (5.7)
în care este volumul elementului finit; este aria secţiunii transversale a

elementului finit; , ( )-este matricea de legătură dintre funcţiile deformaţie
specifică şi deplasări; , - , - este matricea constitutivă; ( ) este matricea
Jacobian care apare ca urmare a schimbării variabilei de integrare.
Determinantul matricei Jacobian se calculează cu relația:
( ( )) ( ) (5.8)
După înlocuirea matircei , - și integrare, expresia (5.7) a matricei de rigiditate

, - a elementului BEAM 2D în raport cu sistemul de coordonate local devine:
, - (5.9)
[ ]
în care reprezintă momentul de inerție axial față de axa a secțiunii
elementului finit BEAM 2D calculat cu relația:
∬ (5.10)
5.2.6. Forțele nodale elementare pentru elementul finit bară plană

dublu încastrată
Încărcări termice pentru elementul bară plană dublu încastrată

Se consideră un element finit bară plană dublu încastrată pentru care se
consideră aplicate în cele două noduri două încărcări termice de temperaturi
și în ipoteza că sarcinile termice sunt staționare.
Vectorul încărcărilor nodale cauzate de temperaturile nodale se
116
calculează cu relația:
* + (5.11)
{ }
în care este coeficientul de dilatare termică; reprezintă momentul static
față de axa a secțiunii elementului finit BEAM 2D.
Încărcări de corp solid pentru elementul bară plană dublu

încastrată
Vectorul încărcărilor nodale de corp solid se determină cu relația:
* + ∫ (5.12)
{ } { }
Încărcări cauzate de forțelor distribuite

Vectorul încărcărilor nodale * + cauzate de forța distribuită ( ) ale se
( )
* + (5.13)
( )
{ }
în care sunt valorile forței distribuite în nodurile ale elementului finit
BEAM 2D. În cazul unei încărcări uniform distribuite ( ) relația (5.13)
devine:
* + (5.14)
{ }
5.2.7. Matricea de rigiditate în formularea statică

pentru elementul finit bară plană dublu încastrată
Pentru deducerea matricei de rigiditate prin metoda statică se consideră o bară

plana dublu încastrata pentru care se va presupune secţiunea barei constantă
astfel încât şi .
117
Matricea de rigiditate în sistemul de coordonate local

Matricea de rigiditate a elementului bară dublu încastrată BEAM 2D în sistemul
de coordonate local se calculează cu relația:
, - (5.15)
[ ]
Transformarea matricei de rigiditate din sistemul de coordonate

local în sistemul de coordonate global
Matricei de rigiditate K  în sistemul de coordonate global în funcţie de expresia
matricei de rigiditate k  în sistemul de coordonate local, se calculează cu
relația:
, - , - , -, - (5.16)
în care , - este matricea cosinuşilor directori, de transformare de la sistemul de
coordonate local în cel global care are expresia:
, - (5.17)
[ ]
5.3. Noțiuni de bază privind modelarea cu elemente finite

de tip bară dublu încastrată în Abaqus
5.3.1. Selectarea elementelor finite de tip grindă dublu

încastrată
Elementele finite de tip bară dublu încastrată se utilizează pentru modelarea

structurilor pentru care o dimensiune (lungimea grinzilor, distanţa dintre
modificările majore de secţiune, lungimea de undă a modului de vibraţie de
interes) este mai mare decât dimensiunile secțiunii transversale. Pentru a obține
rezultate cât mai bune dimensiunile secțiunii transversale trebuie să fie mai mici
decât ⁄ din dimensiunile axiale ale structurii, de exemplu distanța între
118
reazeme.
Elementele finite de tip grindă dublu încastrată din ABAQUS respectă ipoteza lui
Bernoulli (secțiunile plane şi perpendiculare pe axa grinzii înainte de deformaţie,
rămân plane şi perpediculape axă în timpul deformării).
Codificarea în Abaqus a elementelor finite de tip bară dublu

încastrată
B 3 1 OS H
Hibrid – opțional.
Secțiune din profil cu contur deschis(Open Section) – opțional.
Tipul elementului finit: 1 – liniar; 2 – pătratic; 3 – cubic.
Element finit plan (2) sau spațial (3).
Tipul elementului: B – Beam (grindă) sau PIPE.
 Elementele de ordinul întâi (B21, B31) sunt elemente care iau în

considerare deformațiile cauzate de forfecare și ar trebui utilizate în orice
modelare care presupune probleme de contact.
 Elementele finite BEAM Timoshenko pătratice (B22, B32) se utilizează în
cazurile în care deformațiile de forfecare sunt importante.
 Elementele BEAM hibride disponibile în ABAQUS/Standard trebuie
utilizate în simulările neliare cauzate de geometrie în cazul structurilor
care sunt fie foarte rigide, fie foarte flexibile.
 Elementele de tip BEAM Euler-Bernoulli (B23, B33) sunt recomandate
pentru simulări care includ încărcări distribuite, analiza vibrațiilor.
 Structurile din grinzi având secțiuni cu pereți subțiri cu contur deschis
trebuie modelate cu elemente de tipul B31OS sau B32OS care utilizează
teoria deformațiilor secțiunilor de acest tip.
Geometria secţiunii grinzii

Există trei moduri diferite pentru definirea profilului grinzii modelate cu
elemente finite de tip BEAM:
- prin alegerea unui profil predefinit (fig. 5.9) din biblioteca Abaqus şi
precizarea dimensiunilor;
- prin definirea unui profil generalizat de grindă utilizând caracteristicile
geometrice ale secţiunii (aria secţiunii, momentele de inerţie axiale,
momentul de inerţie centrifugal);
- prin utilizarea unei discretizări de elemente bidimensionale special pentru
care proprietăţile geometrice sunt calculate numeric, numită secţiune de
grindă discretizată.
După precizarea profilului grinzii, se definesc dimensiunile acestuia în ferestre
de dialog prin introducere de la tastatură în funcţie de forma profilului. Când
profilul grinzii este asociat cu proprietăţile secţiunii grinzii, se poate specifica
dacă caracteristicile geometrice ale secţiunii să fie calculate în timpul analizei
(during the analysis) sau să fie calculate la începutul analizei (at the beginning
of the analysis).
119
Figura 5.9. Profile predefinite în Abaqus

Prima opțiune (during the analysis) poate fi utilizată atunci când comportarea
materialului este liniară sau neliniară (de exemplu, dacă rigiditatea secţiunii se
modifică din cauza curgerii). Cu toate acestea, ultima variantă (at the beginning
of the analysis) este mai eficientă în cazul comportării liniar-elastice a
materialului.
Puncte din secţiune

Când se defineşte o secţiune de grindă căreia i se asociază un profil predefinit
din librăria Abaqus şi se specifică că proprietăţile geometrice să fie calculate în
timpul analizei, Abaqus calculează răspunsul elementelor finite de tip BEAM
pentru o matrice de puncte din secţiunea transversală a grinzii. Numărul
punctelor predefinite precum şi locaţia acestora este în funcţie de tipul profilului
asociat secţiunii. Variabilele de ieşire ale elementului (de exemplu, tensiuni şi
deformaţii) sunt disponibile pentru oricare punct predefinit din secţiune, cu
toate că în mod implicit, acestea sunt raportate implicit în etapa de
postrocesare a modelării, pentru un număr restrâns de puncte în funcţie de
forma profilului asociat secţiunii.
De exemplu, în cazul unui element finit de tip beam B32 (3-spațial, 2- pătratic)
având secţiunea definită prin profil dreptunghiular (fig. 5.10), datele de ieşire
(output data) sunt raportate implicit pentru punctele 1, 5, 21, 25 din secţiune,
cu toate că se utilizează toate cele 50 puncte secţionale (câte 25 pentru fiecare
punct de integrare) pentru calculul rigidităţii elementului.
Figura 5.10. Punctele predefinite de integrare şi cele din secţiune în cazul

elementului B32 căruia i se asociază o secţiune dreptunghiulară
120
5.3.2. Caracteristicile tipurilor predefinite de secţiuni

asociate elementelor finite de tip BEAM în Abaqus
Secțiune arbitrară cu contur deschis sau închis cu pereți subțiri

Secțiunea arbitrară (fig. 5.11) permite modelarea secțiunilor simple cu pereți
subțiri, cu contur deschis sau închis. Secțiunea este specificată prin definirea
unei serii de puncte din secțiunea cu pereți subțiri a grinzii. Aceste puncte sunt
apoi conectate prin segmente de drepte, fiecare fiind integrat numeric în lungul
axei astfel încât acest tip de secțiune poate fi utilizată în combinație cu
comportarea neliniară a materialului.
Figura 5.11. Definirea punctelor implicite de integrare ale secțiunii arbitrare cu

pereți subțiri
Pentru fiecare segment al secțiunii arbitrare se poate defini o valoare diferită a
grosimii.
Pentru a defini o secțiune de tip arbitrar în primul rând, se introduce numărul
segmentelor care alcătuiesc secțiunea. Apoi, se introduc coordonatele punctelor
și față de sistemul local ale secțiunii (fig. 5.11) care definesc primul
segment și grosimea a segmentului . Originea sistemului de axe local
este nodul grinzii iar poziția acestui nod este arbitrară ceea ce înseamnă că nu
trebuie să coincidă cu centrul de greutate al secțiunii. Se continuă prin definirea
coordonatelor punctului și a grosimii a segmentului definit de punctele
și . Mai departe, se introduc în mod similar coordonatele punctului și
grosimea a segmentului ș.a.m.d.
Secțiunea cu pereți subțiri cu contur închis se definește făcând coincidente
punctele de început și sfârșit ale secțiunii prin introducerea acelorași valori
pentru coordonatele acestor puncte. Se pot defini cu precizie doar secțiuni cu
contur închis care conțin o singură celulă.
Observații
- Secțiunea de tip arbitrar se poate utiliza doar în cazul grinzilor spațiale.
- Secțiunea de tip arbitrar nu trebuie utilizată pentru definirea secțiunilor
cu pereți subțiri cu contur închis care are ramificații sau care conțin mai
121
multe contururi.
- În cazul fiecărui segment al secțiunii arbitrare nu există rigiditate la
încovoiere față de linia care unește punctele de capăt ale segmentului.
Prin urmare, o secțiune arbitrară nu poate fi alcătuită dintr-un singur
segment.
În mod implicit Abaqus utilizează o schemă de integrare de tip Simpson pentru
fiecare segment care alcătuiește secțiunea arbitrară. Pentru o integrare mai
complexă, se definesc câteva segmente în lungul fiecărei porțiuni drepte a
secțiunii.
Punctele care definesc segmentele secțiunii reprezintă punctele implicite de
date de ieșire pentru tensiuni dacă se utilizează o secțiune de grindă integrată
în timpul analizei.
Secțiune de tip Box
Figura 5.12. Definirea punctelor implicite de integrare ale secțiunii de tip “Box”
asociate: a) grinzii plane; b) grinzii spațiale.
Pentru definirea geometrică a secțiunii de tip „Box” (fig. 5.12) se introduc
valorile pentru: dimensiunile ale secțiunii; grosimile ale pereților.
Integrarea implicită este de tip Simpson și se face în: câte 5 puncte de
integrare pentru pereții paraleli cu axa (10 puncte de integrare în total) în
cazul grinzii plane (fig. 5.12, a); 5 puncte de integrare (16 puncte în total) în
cazul grinzilor spațiale (fig. 5.12, b).
În cazul secțiunii de grindă integrată în timpul analizei, se poate defini modul de
integrare prin introducerea:
- numărului punctelor de integrare din fiecare perete paralel cu axa a
secțiunii de tip “Box” asociată cu o grindă plană;
- numărului de puncte de integrare atât pentru fiecare perete care este
parallel cu axa cât și pentru fiecare perete paralel cu axa în cazul
secțiunii de tip “Box” asociată cu o grindă spațială.
În ambele cazuri numărul punctelor de integrare specificate pentru fiecare
perete trebuie să fie impar și mai mare decât sau egal cu trei.
Punctele implicite de date de ieșire pentru tensiuni dacă se utilizează o secțiune
de tip “Box"asociată unei grinzi, integrată în timpul analizei sunt: punctele și
(sus și jos) în cazul grinzilor plane (fig. 5.12, a); punctele (cele patru
colțuri) în cazul grinzilor spațiale (fig. 5.12, b).
122
Secțiune circulară
Secțiunea circulară (fig. 5.13) este definită din punct de vedere geometric prin
raza secțiunii.
Figura 5.13. Definirea punctelor implicite de integrare ale secțiunii circulare

asociată: a) grinzii plane; b) grinzii spațiale
Integrarea implicită (Simpson) se face în: 5 puncte ale secțiunii circulare
asociată unei grinzi plane (fig. 5.13, a); 3 puncte radiale și 8 puncte
circumferențiale (17 puncte de integrare în total definite prin regula trapezului)
ale secțiunii circulare asociată unei grinzi spațiale (fig. 5.13, b). Punctul de
integrare notat cu în cazul secțiunii circulare corespunzătoare unei grinzi
spațiale (fig. 5.13, a) coincide cu centrul de greutate al secțiunii și este utilizat
doar ca dată de ieșire. Acesta nu contribuie la rigiditatea elementului și de
aceea, volumul punctului de integrare (IVOL) asociat cu acest punct este zero.
În cazul secțiunii circulare asociată unei grinzi, integrată în timpul analizei, se
poate defini modul de integrare prin introducerea:
 unui număr de maxim 9 puncte de integrare în cazul secțiunii circulare
asociată unei grinzi plane;
 unui număr impar de puncte de integrare pe direcție radială și a unui
număr par de puncte de integrare pe direcție circumferențială.
circulară asociată unei grinzi, integrată în timpul analizei sunt: punctele și
(sus și jos) în cazul grinzilor plane (fig. 5.13, a); punctele (punctele
cele mai îndepărtate ale secțiunii situate pe axele și ) în cazul grinzilor
spațiale (fig. 5.13, b).
Secțiunea hexagonală
Secțiunea hexagonală (fig. 5.14) se definește din punct de vedere geometric
prin raza a cercului circumscris secțiunii și prin grosimea a peretelui
secțiunii.
Integrarea implicită (Simpson) se face în: 5 puncte ale secțiunii hexagonale
asociată unei grinzi plane (fig. 5.14, a); 3 puncte în fiecare perete (12 puncte
de integrare în total) ale secțiunii hexagonale asociată unei grinzi spațiale (fig.
5.14, b).
123
Figura 5.14. Definirea punctelor implicite de integrare ale secțiunii hexagonale

asociată: a) grinzii plane; b) grinzii spațiale
În cazul secțiunii hexagonale asociate unei grinzi, integrată în timpul analizei, se
 unui număr impar de puncte de integrare, mai mare decât sau egal cu 3,
în lungul peretelui secțiunii în cazul secțiunii hexagonale asociată unei
grinzi plane;
 unui număr impar de puncte de integrare, mai mare decât sau egal cu 3,
pentru fiecare segment al peretelui secțiunii hexagonale asociată unei
grinzi spațiale.
hexagonală asociată unei grinzi, integrată în timpul analizei sunt: punctele și
(sus și jos) în cazul grinzilor plane (fig. 5.14, a); punctele (colțurile
secțiunii) în cazul grinzilor spațiale (fig. 5.14, b).
Secțiunea de tip profil I

Acest tip de secțiune se definește geometric prin introducerea dimensiunilor
din figura 5.15.
Figura 5.15. Definirea punctelor implicite de integrare ale secțiunii profilului I

asociat: a) grinzii plane; b) grinzii spațiale
124
Prin introducerea dimensiunii , originea sistemului de axe locale este

poziționată pe axa de simetrie a secțiunii (axa ).
Pentru a defini o secțiune de tip profil T se intoduce valoarea zero pentru
dimensiunile: sau .
Integrarea implicită (Simpson) se face în: 5 puncte ale profilului I asociat unei
grinzi plane (fig. 5.15, a); 5 puncte în fiecare „talpă” a profilului și 5 puncte de
integrare în „inima” profilului (13 puncte de integrare în total) asociat unei
grinzi spațiale (fig. 5.15, b).
În cazul secțiunii profilului I asociat unei grinzi, integrată în timpul analizei, se
- unui număr impar de puncte de integrare, mai mare decât sau egal cu 3,
pe direcția axei în cazul profilului I asociat unei grinzi plane;
- câte unui număr de puncte de integrare (numărul trebuie să fie impar și
mai mare decât sau egal cu 3) care corespunde „tălpii” inferioare, „inimii”
și „tălpii” superioare a profilului în această ordine, în cazul profilului I
asociat unei grinzi spațiale.
de tip profil I asociată unei grinzi, integrată în timpul analizei sunt: punctele și
în cazul grinzilor plane (fig. 5.15, a); punctele în cazul grinzilor
Secțiune de tip profil L

Profilul L se definește geometric prin introducerea dimensiunilor din
figura 5.16.
Figura 5.16. Definirea punctelor implicite de integrare ale secțiunii profilului L

asociat: a) grinzii plane; b) grinzii spațiale
Integrarea implicită (Simpson) se face în: 5 puncte ale profilului L asociat unei
grinzi plane (fig. 5.16, a); 9 puncte de integrare în cazul profilului asociat unei
grinzi spațiale (fig. 5.16, b).
125
În cazul profilului L asociat unei grinzi, integrată în timpul analizei, se poate

defini modul de integrare prin introducerea:
- unui număr impar de puncte de integrare, mai mare decât sau egal cu 3,
pe direcția axei (fig. 5.16, a) în cazul profilului L asociat grinzii plane;
- câte unui număr de puncte de integrare (numărul trebuie să fie impar și
mai mare decât sau egal cu 3) pe fiecare latură a profilului (dupa axa
pe latura orizontală, după axa pe latura verticală), în cazul profilului L
asociat unei grinzi spațiale (fig. 5.16, b).
de tip profil L asociată unei grinzi, integrată în timpul analizei, sunt: punctele
și în cazul grinzilor plane (fig. 5.16, a); punctele în cazul grinzilor
Secțiune inelară
Secțiunea inelară (fig. 5.17) poate fi asociată cu elemente structurale de tip
grinzi, conducte sau cadre. Acest tip de secțiune este definită din punct de
vedere geometric prin raza și grosimea a peretelui.
Figura 5.17. Definirea punctelor implicite de integrare ale secțiunii circulare

asociată unei: a) grinzi plane; b) grinzi spațiale
Integrarea implicită (Simpson) se face în: 5 puncte ale secțiunii inelare asociată
unei grinzi plane (fig. 5.17, a); 8 puncte de integrare în cazul secțiunii inelare
asociată unei grinzi spațiale (fig. 5.17, b).
În cazul secțiunii inelare asociată unei grinzi, integrată în timpul analizei, se
- unui număr impar de puncte de integrare, mai mare decât sau egal cu
trei, (fig. 5.17, a) în cazul secțiunii inelare asociată unei grinzi plane;
- unui număr par de puncte de integrare, mai mare sau egal cu opt, în
cazul secțiunii inelare asociată unei grinzi spațiale (fig. 5.17, b).
inelară asociată unei grinzi, integrată în timpul analizei, sunt: punctele și în
cazul grinzilor plane (fig. 5.17, a); punctele (punctele de integrare de
pe axele și ) în cazul grinzilor spațiale (fig. 5.17, b).
126
Secțiunea dreptunghiulară
Pentru definirea geometrică sunt necesare dimensiunile și (fig. 5.18).
Figura 5.18. Definirea punctelor implicite de integrare ale secțiunii

dreptunghiulare asociată unei: a) grinzi plane; b) grinzi spațiale
Integrarea implicită (Simpson) se face în: 5 puncte ale secțiunii dreptunghiulare
asociată unei grinzi plane (fig. 5.18, a); 25 puncte de integrare (5x5 puncte) în
cazul secțiunii dreptunghiulare asociată unei grinzi spațiale (fig. 5.18, b).
În cazul secțiunii dreptunghiulare asociată unei grinzi, integrată în timpul
analizei, se poate defini modul de integrare prin introducerea:
cinci, pe direcția axei centrale (fig. 5.18, a) în cazul secțiunii
dreptunghiulare asociată unei grinzi plane;
- câte unui număr impar de puncte de integrare, mai mare sau egal cu
cinci, atât pe direcția axei centrale cât și pe direcția axei centrale , în
cazul secțiunii dreptunghiulare asociată unei grinzi spațiale (fig. 5.18, b).
dreptunghiulară asociată unei grinzi, integrată în timpul analizei, sunt: punctele
și în cazul grinzilor plane (fig. 5.18, a); punctele (punctele de
integrare din colțuri) în cazul grinzilor spațiale (fig. 5.18, b).
Secțiune trapeizodală
Dimensiunile sunt necesare pentru definirea geometrică a secțiunii
trapeizodale (fig. 5.19).
Figura 5.19. Definirea punctelor implicite de integrare ale secțiunii trapeizodale

asociată unei: a) grinzi plane; b) grinzi spațiale
127
Originea sistemului de axe a secțiunii trapeizodale este poziționată prin

dimensiunea (fig. 5.19), pe axa de simetrie a secțiunii. Introducerea unei
valori negative a dimensiunii poziționează originea sistemului de axe sub
latura inferioară a secțiunii trapeizodale. Această definire poate fi necesară
atunci când se constrânge o nervură de rigidizare la un shell.
Integrarea implicită (Simpson) se face în: 5 puncte ale secțiunii trapeizodale
asociată unei grinzi plane (fig. 5.19, a); 25 puncte de integrare (5x5 puncte) în
cazul secțiunii trapeizodale asociată unei grinzi spațiale (fig. 5.19, b).
În cazul secțiunii trapeizodale asociată unei grinzi, integrată în timpul analizei,
se poate defini modul de integrare prin introducerea:
cinci, pe direcția axei centrale (fig. 5.19, a) în cazul secțiunii
trapeizodale asociată unei grinzi plane;
- câte unui număr impar de puncte de integrare, mai mare sau egal cu
cinci, atât pe direcția axei cât și pe direcția axei de simetrie, în cazul
secțiunii trapeizodale asociată unei grinzi spațiale (fig. 5.19, b).
trapeizodală asociată unei grinzi, integrată în timpul analizei, sunt: punctele și
în cazul grinzilor plane (fig. 5.19, a); punctele (punctele de
integrare din colțuri) în cazul grinzilor spațiale (fig. 5.19, b).
5.3.3. Aplicarea teoriilor Euler-Bernoulli / Timoshenko

la elemente finite de tip BEAM
Din Rezistența materialelor și din Teoria elasticității se cunosc două teorii

specifice barelor: teoria Euler-Bernoulli; teoria Timoshenko.
Teoria Timoshenko consideră că secțiunea barei rămâne plană dar nu mai
rămâne perpendiculară pe axa barei după deformație (fig. 5.20, b). Teoria
Euler-Bernoulli admite că secțiunea barei rămâne plană și perpendiculară pe
axa barei după deformație (fig. 5.20, a).
Toate elementele de tip bară dublu încastrată din Abaqus permit deformații
axiale și de încovoiere. Elementele de tip BEAM Timoshenko țin cont și de
deformațiile cauzate de forfecare.
Elementele de tip BEAM liniare (B21, B31) și cele pătratice (B22, B32) sunt
elemente de tip Timoshenko care consideră deformațiile cauzate de forfecare.
Prin urmare, aceste tipuri de elemente sunt potrivite pentru modelarea atât a
grinzilor scurte pentru care deformațiile cauzate de forfecare sunt importante
cât și în cazul grinzilor zvelte (lungimea grinzii este mult mai mare decât
dimensiunile secțiunii transversale) pentru care efectul forței tăietoare se poate
neglija.
Secțiunile elementelor finite bară dublu încastrată Timoshenko se comportă
după deformație, în același mod ca și elementele de tip shell groase (thick shell
128
elements), așa cum se prezintă în figura 5.20, b.
Figura 5.20. Deformația secțiunii transversale în cazul:

grinzii subțiri (zvelte) - Bernoulli; b) grinzii groase – Timoshenko
Elementele cubice B23 și B33 numite elemente de tip BEAM Euler-Bernoulli nu
modelează deformațiile cauzate de forfecare. Secțiunea acestor elemente
rămâne perpendiculară pe axa grinzii după deformația de încovoiere (fig. 5.20,
a). Prin urmare, elementele cubice de grindă Euler-Bernoulli sunt cele mai
eficiente pentru modelarea structurilor formate din grinzi zvelte.
Deoarece elementele finite BEAM cubice (B23 și B33) modelează o variație
cubică a deplasării de-a lungul lungimii acestora, o componentă a unei structuri
poate fi modelată adesea cu un singur element finit cubic în cazul unei analize
statice și respectiv, cu un număr redus de elemente finite cubice în cazul unei
analize dinamice. Aceste elemente presupun că deformațiile de forfecare sunt
neglijabile. Se cunoaște din teoria elasticității că ipoteza Euler-Bernoulli este
valabilă în cazul în care dimensiunile sectiunii transversale sunt mai mici decât
din dimensiunile axiale ale structurii (de exemplu, distanța între reazemele
grinzii).
Deasemenea, în cazul încercării mecanice la încovoiere (metoda celor trei
puncte) a materialelor conform normelor de testare (SR-EN, ASTM, STAS), se
constată că se respectă raportul între înălțimea secțiunii epruvetei și
distanța dintre reazeme. Raportul s-a stabilit în urma studiului teoretic în
care s-au calculat săgețile maxime cauzate de forța tăietoare (forfecare) și
respectiv, de momentul de încovoiere în cazul încovoierii unei grinzi simplu
rezemată la capete, a cărei secțiune are înălțimea , distanța dintre reazeme
fiind notată cu , solicitată de o forță concentrată aplicată la mijlocul distanței
dintre reazeme. Se notează cu săgeata maximă cauzată doar de acțiunea
forței tăietoare și respectiv, cu - săgeata maximă cauzată numai de
acțiunea momentului de încovoiere . Se reprezintă grafic (fig. 5.21) variația
raportului notat cu , dintre săgețile maxime ( ⁄ ), în funcție de
raportul ⁄ .
129
2
v f max h
k  3,024 
vi max l
h 4 1
   k  0,0118
l 64 16
Figura 5.21. Variaţia raportului ⁄ dintre săgeţile maxime cauzate

de forfecare sau respectiv, încovoiere , funcţie de raportul ⁄
dintre înălţimea secţiunii şi distanţa între reazeme
Raportul este o funcție de gradul doi a raportului ⁄ :
( )
curba fiind o parabolă (fig. 5.21).

Se remarcă că pentru valoarea raportului ⁄ ⁄ , raportul
(fig. 5.21) ceea ce înseamnă că . În
consecință, efectul forței tăietoare (forfecării) se poate neglija în cazul în care
⁄ ⁄ .
5.3.4. Orientarea secțiunii grinzii
În Abaqus se definește orientarea secțiunii grinzii în sistemul de coordonate

global de tip cartezian. Această etapă este foarte importantă în cazul secțiunilor
a căror elipsă de inerție nu este un cerc, mai precis, în cazul secțiunilor
asimetrice față de cel puțin una dintre axele 1, 2 ale sistemului de axe față de
care se definește forma secțiunii - profilul (Profile).
În figura 5.22 se prezintă un element de tip grindă dublu încastrată și sistemul
de vectori ( ) care definesc orientarea secțiunii grinzii. Tangenta locală
în lungul elementului este definită ca vector în lungul axei elementului fiind
orientată de la primul nod al elementului spre nodul următor. Secțiunea grinzii
este perpendiculară pe această tangentă locală. Axele locale 1, 2 ale secțiunii
grinzii (vezi definirea profilului) sunt reprezentate de vectorii și respectiv, .
130
Vectorii și formează un sistem de coordonate local.
Figura 5.22. Sistemul de vectori ( ) care definesc orientarea secțiunii

grinzii
Direcția vectorului este întotdeauna ( ) în cazul elementelor
bidimensionale de tip grindă dublu încastrată.
5.4. Modelarea în Abaqus a unui cadru plan
Se prezintă etapele de modelare (preprocesare), analiză (procesare) și

interpretarea rezultatelor (postprocesare) în Abaqus, în cazul practic al unui
structuri plane de bare (cadru plan) solicitată la încovoiere în planul acesteia în
două cazuri de încărcare: Caz I - încărcare simetrică (fig. 5.23, a); Caz II -
încărcare antisimetrică (fig. 5.23, b).
Figura 5.23. Structură plană de bare solicitată la încovoiere:

a) Cazul I - încărcare simetrică; b) Cazul II - încărcare antisimetrică;
c) secțiunea grinzilor
131
Cadrul plan se va modela cu elemente finite de tip bară plană dublu încastrată.
Forțele care solicită structura sunt: forțele concentrate ; forța uniform
distribuită . Dimensiunile secțiunii grinzilor din care este alcătuită
structura se prezintă în figura 5.23, c. Cadrul plan este fabricat dintr-un oțel ale
cărui proprietăți de material sunt: modulul de elasticitate ;
coeficientul lui Poisson .
5.4.2. Preprocesarea în Abaqus a modelului structurii de ridicare
Mai întâi, este creată PARTEA (Part) denumită (Name) Part_BEAM2D care
conține cele două modele, geometric și cu elemente finite. Crearea noii părți se
face executând Double Click sau Click dreapta și apoi, Create... pe ramura
Parts din arborele modelului Model-1. Se alege opțiunea de parte
bidimensională (2D), deformabilă (Deformable), de tip Wire. Dimensiunea
părții nou create este de aproximativ (Approximate size) :
Barele care formează structura plană se modelează prin linii drepte cărora li se
vor atribui ulterior secțiunile.
Se modelează geometric doar jumătate din cadrul plan deoarece acesta este
simetric din punct de vedere geometric iar încărcarea mecanică este fie
simetrică (Cazul I – fig. 5.23, a), fie antisimetrică (Cazul II –fig. 5.23, b). În
etapa de definire a condițiilor de frontieră (Boundary Condition) se vor aplica
condițiile de simetrie și respectiv, antisimetrie.
Pentru modelarea geometriei se utilizează instrumentul de creare construcție –
linie oblică prin conectarea a două puncte (Create Lines: Connected). Se

indică coordonatele punctelor care definesc jumătatea din stânga a cadrului,
132
astfel încât originea sistemului de coordonate să fie pe axa de simetrie a

cadrului plan. Se crează linii care unesc punctele având următoarele
coordonate: ( ); ( ); ( ). Apoi, se crează linia care
modelează grinda dintre punctele având coordonatele: ( ),
( ).
Pentru cotare se utilizează instrumentul de cotare “AddDimension”

localizat în bara de instrumente de desenare și se obține forma schematizată a
unei jumătăți din cadrul plan:
Ieșirea din preprocesorul de modelare geometrică se face prin Click pe butonul

Done și se obține Part-ul din figura următoare:
133
Materialul (oțel) din care este fabricat cadrul plan este descris ca material
omogen și izotrop, caracterizat de modulul de elasticitate longitudinală și
coeficientul lui Poisson. Definirea unui nou material se face executând DOUBLE
CLICK sau CLICK DREAPTA și apoi Create... pe ramura Materials din arborele
modelului Model-1. În fereastra de definire a caracteristicilor de material Edit
Material sunt definite: denumirea (Name) materialului, în acest caz Otel,
modulul de elasticitate longitudinală (Young’s Modulus) - ; coeficientul lui
Poisson (Poisson’s Ratio) – :
Definirea profilului
În cazul grinzilor modelate cu elemente de tip bară plană dublu încastrată
(BEAM2D) este necesar ca grinzilor să li se asocieze secțiunea grinzii definită
atât prin asocierea unui profil cât și a materialului. Definirea profilului se poate
face fie prin asocierea unei forme de profil predefinit în Abaqus, cu dimensiunile
corespunzătoare, fie prin definirea caracteristicilor geometrice ale secțiunii (aria,
momentele de inerție axiale și momentul de inerție centrifugal față de sistemul
de axe centrale ale secțiunii).
Definirea unui profil nou se realizează executând DOUBLE CLICK sau CLICK
DREAPTA și apoi Create... pe ramura Profiles din arborele modelului Model-
1. În continuare, în fereastra Create Profile este denumit profilul Profil_BOX
de forma (Shape) Box după care, în fereastra Edit Profile este sunt definite
dimensiunile profilului conform datelor problemei:
134
Definirea secțiunilor
Definirea unei noi secțiuni se realizează executând DOUBLE CLICK sau CLICK
DREAPTA și apoi Create... pe ramura Sections din arborele modelului Model-
1. În continuare, în fereastra Create Section este denumită secțiunea
Sectiune_BOX de categoria (Category) Beam si tipul (Type) Beam :
Se face Click pe butonul Continue și apoi, în fereastra Edit Beam Section se

atribuie profilul cu denumirea Profil_BOX din lista de profile (Profile name).
Tot în fereastra Edit Section se atribuie, prin alegere din lista materialelor
(Material), materialul Otel asociat secțiunii nou definite:
135
Comanda se încheie cu Click pe butonul OK.
Atribuirea secțiunilor piesei modelate

Proprietățile profilului numit Profil_Box împreună cu caracteristicile de material
reunite în atributul Secțiune (Section) cu numele Sectiune_BOX, se asociază
părții create prin selectarea opțiunii Section Assignments din arborele
modelului – ramura asociată părții Part_BEAM2D. Atribuirea secțiunii se poate
face prin DOUBLE CLICK sau CLICK DREAPTA și apoi Create... pe opțiunea
Section Assignements:
În continuare se selectează cu o fereastră cu MOUSE-ul, toată jumătatea de

structură plană care a fost modelată geometric și căreia i se atribuie secțiunea
numită Sectiune_BOX definită mai înainte, după care se confirmă alegerea prin
validarea cu butonul Done în zona de prompter:
Definirea orientărilor pentru secţiunile grinzii

În cazul structurilor de bare modelate cu elemente de tip bară spațială dublu
încastrată (BEAM) trebuie să i se asocieze fiecărui element al structurii
orientarea secțiunii de tip grindă (Beam Section Orientation). Această etapă
presupune definirea direcției a axei a secțiunii Sectiune_BOX căreia i s-a
atribuit deja un profilul Profil_BOX caracterizat prin proprietățile geometrice față
de axele 1 și 2.
Pentru a vizualiza structura plană de grinzi într-o formă apropiată de realitate,
se trece de la vizualizarea schematizată a Part-ului la vizualizarea care conține
forma profilului asociat cadrului plan. În acest scop, se face Click pe comanda
136
Part Display Options (opțiuni de vizualizare a Part-ului) din meniul View.

Apoi, în fereastra Part Display Options se bifează opțiunea Render beam
profiles:
Se face Click pe butonul OK pentru încheierea comenzii și închiderea ferestrei.

Apoi, se atribuie orientarea secțiunii grinzii centrale. Comanda se poate accesa
fie cu Click pe opțiunea Beam Section Orientation (orientarea secțiunii
grinzii) din meniul Assign (activat doar în modulul Property) fie cu Click pe
instrumentul (Assign Beam Orientation) din bara de instrumente

corespunzătoare modulului Property:
Se selectează cadrul plan cu o fereastră de selecție cu MOUSE-ul și se încheie

selecția cu Click pe butonul Done în zona de prompter:
137
Apoi, se definește orientarea direcției (Enter an approximate n1 direction)

prin acceptarea coordonatelor implicite ( ) pentru vectorul director ținând
cont de orientarea vectorilor tangentelor care sunt vizualizați și marcați cu . În
cazul structurilor bidimensionale se acceptă întotdeauna orientarea implicită
( ) pentru . Se confirmă definirea orientării de secțiune cu Click pe
butonul OK:
și ca urmare, modul de vizualizare schematizat al grinzii centrale se modifică

sub forma:
în care care se poate vedea secțiunea grinzilor după mărirea cadrului.

Se defineşte Instanța (Instance) modelului geometric, în cadrul ansamblului
(Assembly). Din arborele modelului Model-1, în structura ansamblului
(Assembly) este creată o nouă instanță prin CLICK DREAPTA (menul de
mouse) și apoi, Create... sau prin dublu-Click pe opțiunea Instances:
138

care este creată o instanță a părții (Parts) Part_BEAM2D de tip (Instance
Type) dependentă (Dependent):
Se iese din procedura de creare a instanței prin Click pe butonul OK în

fereastra Create Instance.
Rezultatul constă în crearea instanţei Part_BEAM2D-1 a modelului geometric al
structurii de ridicare (partea Part_BEAM2D):

Part_BEAM2D și selectarea opțiunii Switch Context Ctrl+Space:
139

În această etapă se sociază elementul finit unidimensional, liniar, plan dublu
încastrat întregii regiuni a structurii plane. Comanda de asociere a tipului de
element finit se poate apela în două moduri: prin Click pe butonul (Assign
Element Type) din bara de instrumente a modulului Mesh sau prin comanda
Element Type din menul Mesh:
Se selectează jumătatea structurii plane cu o fereastră de selecţie în vederea

asocierii elementului finit și se încheie selecţia cu butonul Done din zona de
prompter:
Elementul finit ales este de tip B21 din biblioteca STANDARD a programului
ABAQUS și este un element finit liniar bară plană dublu încastrată:
140
Se face Click pe butonul OK pentru încheierea comenzii.
Definirea parametrilor de control ai discretizării

Dimensiunea medie a elementelor finite este stabilită din modulul Mesh, prin
Click pe comanda Seed Edges... din menul Seed, sau prin Click pe butonul
Se indică regiunea la care se va asocia mărimea discretizării cu o fereastră de

selecţie pentru întreaga jumătate de cadru plan:
141
şi se încheie selecția făcând Click pe butonul Done din zona de prompter.

mărimea elementelor (By Size) iar la controlul setării (Sizing Controls) se
stabilește 100 ca mărime aproximativă a elementelor (Approximate element
size) pentru a fi generate elemente finite de lungime pentru fiecare
linie:
Se face Click pe butonul OK în fereastra Local Seeds şi apoi, se încheie selecția

de regiuni făcând Click pe butonul Done din zona de prompter:

Partea Part_BEAM2D se discretizează fie cu Click pe instrumentul (Mesh
Part) din bara de instrumente a menu-lui Mesh, sau cu Click pe opţiunea
Part... din menu-ul principal Mesh.
142

elemente finite generate prin discretizare:
Configurarea procedurii de analiză

Se crează o etapă (Step) de analiză statică liniară în arborele modelului Model-
1, prin dublu Click pe Steps sau Click dreapta (menu de mouse) urmat de
opțiunea Create...:
143
În fereastraCreate Step, pasul nou creat este denumit (Name)

Incarcare_mecanica_1, este o procedura de tip (Procedure type) General
pentru analiza statică (Static, General):
Se face Click pe butonul Continue din fereastră. În fereastra Edit Step, etapa
de încărcare este descrisă (Description) ca „Pas de incarcare cu forte
exterioare”. Această descriere este opțională. Se face Click pe OK.
încărcare:

Definirea restricției de deplasare de tip încastrare
Restricția de deplasare de tip încastrare se definește pentru nodul de la baza
jumătății de cadru plan. Definirea unei condiții noi de deplasare de tip încastrare
se face prin dublu Click sau Click dreapta urmat de Create... (menul de
144
mouse) pe ramura BCs din arborele principal al modelului Model-1:
În fereastra Create Boundary Condition se definește condiția cu numele

(Name) Incastrare, în pasul (Step) Initial, categoria (Category) mecanică
(Mechanical), de tipul deplasare (Symmetry/Antisymmetry/Encastre)
pentru pasul selectat (Types for Selected Step):

Se indică cu Click nodul de la baza structurii ca regiune căreia i se aplică
restricția de deplasare de tip încastrare și se încheie selecția cu Click pe
butonul Done în zona de prompter:
În fereastra Edit Boundary Condition se alege opțiunea ENCASTRE (

) care blochează toate gradele de libertate din
plan în nodul încastrat:
145
Cu Click pe butonul OK se încheie comanda şi ca rezultat, este reprezentată în

zona de desenare, condiţia de frontieră de tip încastrare care a fost definită:
Definirea restricției de deplasare de tip simetrie

Restricția de deplasare de tip simetrie se definește pentru cele două noduri de
pe axa de simetrie a structurii plane de grinzi.
Se definește o condiție nouă de deplasare pe ramura BCs a modelului Model-1.
În fereastra Create Boundary Condition se definește condiția cu numele
(Name) Simetrie, în pasul (Step) Initial, categoria (Category) mecanică
(Mechanical), de tipul deplasare (Symmetry/Antisymmetry/Encastre)
pentru pasul selectat (Types for Selected Step):
146

Se indică cu Click cele două noduri de pe axa de simetrie a structurii plane, ca
regiune căreia i se aplică restricția de deplasare de tip simetrie și se încheie
selecția cu Click pe butonul Done în zona de prompter:
În fereastra Edit Boundary Condition se alege opțiunea XSYMM (

) care anulează în plan deplasarea pe direcția axei ( ) și
rotirea secțiunii față de axa ( ):
Cu Click pe butonul OK se încheie comanda şi ca rezultat, condiţia de frontieră

de tip simetrie este reprezentată împreună cu condiția de încastrare în zona de
desenare:
147
Pentru a modifica vizualizarea grinzii ca în figura de mai sus, s-a utilizat din nou
opțiunea Render beam profiles a comenzii Part Display Options din menul
View.
Definirea condițiilor la limită de tip încărcare

Definirea încărcărilor de tip forțe concentrate
Structura plană de grinzi este încărcată cu patru forțe concentrate iar
două câte două sunt aplicate simetric față de axa de simetrie. Deoarece forțele
concentrate aplicate pe jumătatea structurii plane au aceeași direcție și sens, în
Cazul I de încărcare (fig. 5.23, a), se definește o singură încărcare cu de tip
forță concentrată pe direcția axei .
Se definește încărcarea produsă de cele două forțe concentrate
aplicate pe direcția axei în sensul pozitiv al acesteia. Se crează o încărcare
nouă cu dublu Click sau Click dreapta urmat de Create... pe ramura Loads
(încărcari) din arborele principal al modelului Model-1:
În fereastra Create Load, se atribuie numele (Name) Forta_1 pentru încărcarea

definită în pasul (Step) Încarcare_mecanica_1 și se selectează din categoria
(Category) mecanică (Mechanical) tipul de forţă concentrată (Concentrated
force). Apoi, se face Click pe butonul Continue… din fereastră:
Se indică nodurile în care se aplică forța în sensul pozitiv al axei și se

încheie selecția prin Click pe butonul Done. Apoi, în fereastra Edit Load, se
definește forța concentrată care are o singură componentă cu orientarea după
direcția axei (CF1) cu mărimea egală cu :
148
Definirea încărcărilor de tip forțe distribuite

Structura plană de grinzi este solicitată în Cazul I de încărcare (fig. 5.23, a) de
încă două forțe distribuite care acționează pe direcția axei în
sensul negativ al acesteia.
Se crează o încărcare nouă cu dublu Click pe ramura Loads (încărcări) din
arborele principal al modelului Model-1. În fereastra Create Load, se atribuie
numele (Name) Presiune_1 pentru încărcarea definită în pasul (Step)
Încarcare_mecanica_1 și se selectează din categoria (Category) mecanică
(Mechanical) tipul de presiune (Pressure). Apoi, se face Click pe butonul
Continue… din fereastră:
149
Se indică grinzile structurii plane pe care se aplică forța distribuită în

sensul negativ al axei și se încheie selecția prin Click pe butonul Done. Se
face Click pe butonul Magenta în zona de prompter pentru ca presiunea
aplicată să fie în jos – sensul săgeților de culoare magenta din fereastra de
desenare. Apoi, în fereastra Edit Load, se definește mărimea (Magnitude)
presiunii ⁄ :
Se face Click pe butonul OK şi ca urmare, încărcarea de tip presiune (Pressure)

este reprezentată împreună cu încărcarea de tip forță concentrată:
150
Programul de analiză se crează prin definirea unui nou Job și se realizează din
ramura Analysis, opţiunea Jobs, prin dublu Click sau Click dreapta urmat
de Create...:
Job-ul nou creat este denumit Job_BEAM2D_simetrie (Name), sursa (Source)

este modelul Model-1 şi apoi, se face Click pe butonul Continue...:

ului Job_BEAM2D_simetrie. Se optează pentru setările implicite: Full analysis
OK.
Lansarea analizei
dreapta (menul de mouse), pe job-ul nou creat Job_BEAM2D_simetrie:
151

Fereastra de monitorizare a analizei va arăta în final, ca mai jos:
5.4.2. Postprocesarea modelului cu elemente finite.

Interpretarea rezultatelor
Trecerea în modulul de vizualizare (Visualisation) a rezultatelor, se face prin

Click dreapta pe job-ul Job_BEAM2D_simetrie şi se apelează comanda
Results (Rezultate).
152

Ca urmare, Abaqus prezintă forma deformată a structurii de ridicare în mod

exagerat, factorul de scalare (Deformation Scale Factor) fiind egal cu 5000
și este afișat în blocul de stare (State Block):

Deformation Scale Factor se poate modifica factorul de scalare:
În aceeași fereastră Common Plot Options, prin Click pe Tab-ul Color & Style
(culoare & stil) se definește: culoarea de reprezentare a barelor structurii la
Color, opțiunea Fill color in filled / shaded plots; stilul (Style) și grosimea
153
(Thickness) liniei cu care sunt desenate barele structurii:
Prin Click pe Tab-ul Labels (etichete) în fereastra Common Plot Options, se

pot stabili: vizualizarea etichetelor pentru elemente (Show element labels);
vizualizarea etichetelor pentru noduri (Show node labels) și culoarea
corespunzătoare (de exemplu, galben); reprezentarea prin simbol a nodurilor cu
o anumită culoare (roșu în acest caz), tip de simbol (Symbol), mărime (Size);
setări de font pentru toate etichetele modelului făcând Click pe butonul Set
Font for All Model Labels. Rezultatul setărilor este actualizat în fereastră prin
Click pe butonul Apply (aplică):

nedeformată a structurii, prin Click pe butonul (Allow Multiple Plot
States) care permite stări de desenare multiple şi apoi, Click pe butonul
(Plot Undeformed Shape)
care afişează forma nedeformată a structurii:
154

Reprezentate tensiunilor echivalente calculate după criteriul von Mises este
setarea implicită și se obține prin Click pe butonul (Plot Contours on
Deformed Shape) de pe bara de instrumente a modulului Visualisation:
Figura 5.24. Reprezentarea grafică a tensiunii echivalente (von Mises)

pentru punctul de integrare cel mai de jos (Bottom) al secțiunii
Se cunoaște deja că în cazul grinzii plane căreia i s-a asociat o secțiune de tip
„Box”, rezultatele implicite în tensiuni sunt calculate pentru punctele 1 și 5 (
vezi fig. 5.12, a) ale secțiunii.
În mod implicit se reprezintă grafic tensiunile echivalente calculate după criteriul
von Mises pentru punctul de integrare din secțiune situat în partea inferioară a
155
secțiunii cel mai îndepărtate de planul neutru (fig. 5.12, a). Prin definiție, planul
neutru este locul geometric al fibrelo longitudinale ale grinzii, care nu se
deformează.
Reprezentarea grafică a distribuției tensiunilor pentru punctul de integrare din
secțiune, cel mai îndepărtat de planul neutru, situat în partea superioară a
secțiunii, se face prin Click pe comanda Field Output... (Câmp de ieșire) din
menul principal Result (Rezultat):
În fereastra Field Output, se optează pentru vizualizarea componentei ( )

a vectorului tensiunilor și apoi, se face Click pe butonul Section Points...
pentru definirea punctelor din secțiune pentru care se reprezintă rezultatele:
Apoi, în fereastra Section Points se optează pentru poziția de sus (Top) a

punctelor din secțiune iar dintre punctele disponibile ale secțiunii (Available
Section Points in Cross-section), se optează pentru cele mai de sus - Top
(fraction=1.000000):
156
Prin Click pe butonul Apply se vizualizează rezultatul:
iar prin Click pe butonul OK al celor două ferestre, acestea se închid.

În aceeași fereastra Field Output se alege din listă variabila - Spatial
displacement at nodes (Deplasare spațială la noduri), componenta
(Component) :
157
Prin Click pe butonul Apply (aplică) se obține reprezentarea deplasărilor

fără închiderea ferestrei Field Output iar prin Click pe butonul OK se execută
comanda cu închiderea ferestrei:
Figura 5.25. Reprezentarea grafică a deplasărilor pe direcția axei pentru

jumătatea structurii plane încărcată simetric

rezultate
Se reprezintă grafic variaţia deplasării după direcţia axei , pentru nodurile
situate pe jumătatea de grindă orizontală cea mai de sus.
158
În fereastraCreate Path se stabileşte numele (Name) de

Caz_I_Noduri_grinda_1 pentru calea care este de tip (Type) listă de noduri
(Node list) şi apoi, se face Click pe butonul Continue...:
selectate cu Click nodurile situate pe grinda orizontală. După încheierea
selecţiei cu butonul Done, numerele de identificare ale nodurilor selectate sunt
completate automat în coloana Node Labels a ferestrei Edit Node List Path::
Prin Click pe butonul OK se crează calea numită Caz_I_Noduri_grinda_1 pe

ramura Path a arborelui Results:
159

fiecare nod selectat pentru calea (Path) care a fost creată. Această asociere de
valori conduce la crearea unui tabel de date (XYData) care se poate face în mai
multe moduri: din menul principal Tools (Instrumente), sub-menul XYData
(Date XY) şi se alege comanda Create... (Creare); butonul (Create XY
Data) din bara de instrumente a modulului Visualization; pe ramura XYData a
În fereastra XY Data from Path, se indică calea (Path) deja definită, numită
Caz_I_Noduri_grinda_1 pentru forma modelului (Model shape) nedeformată
(Undeformed) și se alege ca valoare pe abscisa (X Values) distanța X (X
160
distance) dintre puncte.

Semnificația valorilor numite câmpuri de ieşire (Field Output), care vor fi
reprezentate pe ordonata a graficului, se stabileşte prin Click pe butonul
Field Output... din fereastra XY Data from Path. Se deschide fereastra Field
Output în care se selectează din lista de variabile primare (Primary Variable),
variabila – Spatial displacement at nodes, componenta (Component)
:
Prin Click pe butonul OK din fereastra Field Output şi apoi, Click pe butonul
Plot în fereastra XY Data from Path se obţine graficul care arată variaţia
deplasării pentru nodurile selectate în calea creată:
161

Salvarea unui tabel de date (XYData) se face pe ramura XYData a arborelui de

rezultate (Results) a modelului, prin Click dreapta şi opţiunea Save pe
tabelul de date temporare cu numele _temp_1:
Apoi, tabelul de date se redenumește prin Click dreapta şi opţiunea Rename

pe datele XYData-1 din ramura XYData a arborelui de rezultate (Results).
Tabelul de date se redenumește cu Caz_I_Variatia_U2_grinda_1”:
În mod analog, se poate reprezenta grafic variația deplasărilor pe direcția

axei pentru nodurile aflate pe jumătatea celei de a doua grinzi orizontale.
În aceeași manieră, se definește mai întâi calea (Path) cu numele
“Caz_I_Noduri_grinda_2”:
162
Apoi, se crează tabelul de date care asociază valori pe ordonata graficului

pentru fiecare nod selectat pentru calea (Path) numită Caz_I_Noduri_grinda_2.
Această asociere de valori se face cu dublu Click pe ramura XYData a
arborelui de rezultate (Results) a modelului. În fereastra XY Data from Path se
asociază calea (Path) cu numele Caz_I_Noduri_grinda_2 și se definesc aceleași
opțiuni ca la reprezentarea grafică anterioară:
Cu Click pe butonul OK se reprezintă grafic variația pentru nodurile

selectate pentru calea (Path) „Caz_I_Noduri_grinda_2”:
163
Se observă că s-au păstrat toate setările pentru reprezentarea grafică în ceea

ce privește axele, legenda, grid-urile etc.
În continuare, se redenumește tabelul de date temporar numit „_ temp_1” pe
care se bazează reprezentarea grafică de mai sus. Noua denumire este
„Caz_I_Variatia_U2_grinda_2”:
Pentru reprezentarea comparativă a celor două grafice (variația deplasărilor

corespunzătoare nodurilor de pe cele două grinzi orizontale) se selectează pe
ramura XYData a modelului, cu Click +SHIFT cele două tabele de date și
apoi, Click dreapta urmat de opțiunea Plot:
Se obține reprezentarea grafică comparativă a celor două curbe:
în care s-au asociat culoarea roșie și simbolul triunghi pentru reprezentarea

datelor corespunzătoare căii (Path) cu numele Caz_I_Variatia_U2_grinda_2.
164
5.4.3. Simetrie – Antisimetrie de încărcare
În acest subcapitol se compară rezultatele obținute în Abaqus în cazul structurii

plane încărcate simetric (Cazul I de încărcare) reprezentată în figura 5.23, a cu
rezultatele obținute în cazul încărcării antisimetrice (Cazul II de încărcare) din
figura 5.23, b.
Modificarea modelului de analiză pentru cazul încărcării

antisimetrice în etapa de preprocesare
Modelul jumătății structurii plane încărcate antisimetric se obține prin
modificarea modelului numit Model-1 al încărcării simetrice. Analizând figura
5.23 se observă că, jumătatea din stânga a structurii plane este la fel încărcată
în cele două cazuri. Diferența apare la definirea restricțiilor de deplasare și
constă în transformarea restricției de deplasare de tip simetrie în restricție de
deplasare de tip antisimetrie.
În acest scop, se redenumește mai întâi condiția de deplasare numită Simetrie
de pe ramura BCs (Boundary Conditions) a condițiilor de frontieră, cu Click
dreapta urmat de opțiunea Rename și introducerea denumirii Antisimetrie:
În continuare, se redefinește restricția de deplasare Antisimetrie astfel încât să

corespundă Cazului II de încărcare antisimetrică (fig. 5.23, b), cu Click
dreapta urmat de opțiunea Edit pe restricția Antisimetrie în ramura BCs a
modelului Model-1. În fereastra Edit Boundary Codition se definește opțiunea
XASYMM ( ) care blochează atât deplasarea pe direcția
axei cât și rotirea în jurul axei , restricții corespunzătoare celor două
noduri de pe axa de antisimetrie:
165
Cu Click pe butonul OK se închide fereastra Edit Boundary Codition și restricția

Antisimetrie redefinită este reprezentată pentru cele două noduri de pe axa de
antisimetrie:
Procesarea modelulului corespunzător cazului încărcării

antisimetrice
Înainte de procesarea analizei modelului Model-1, se redenumește Job-ul cu
numele Job_BEAM2D_simetrie cu denumirea nouă Job_BEAM2D_antisimetrie:
și apoi se trimite la analiză (Submit):

166
Postprocesarea rezultatelor în cazul modelulului încărcat

antisimetric
Click dreapta pe job-ul Job_BEAM2D_antisimetrie şi se apelează comanda
Results (Rezultate):
Reprezentare grafică a rezultatelor prin contur de culori
Reprezentarea grafică a tensiunilor

Tensiunile echivalente calculate după criteriul von Mises pentru modelul cu
elemente finite al jumătății structurii plane încărcată antisimetric (restricție
Antisimetrie) se reprezintă grafic în aceeași manieră în care s-au reprezentat
tensiunile corespunzătoare modelului cu restricție de simetrie:
Figura 5.26. Reprezentarea grafică a tensiunii echivalente (von Mises)

pentru punctul de integrare cel mai de jos (Bottom) al secțiunii pentru Cazul II
Reprezentarea grafică a deplasărilor

În continuare, se reprezită grafic deplasările pe direcția axei pentru
modelul cu elemente finite al jumătății structurii plane încărcată antisimetric
(restricție Antisimetrie):
167
Figura 5.27. Reprezentarea grafică a deplasărilor pe direcția axei pentru

jumătatea structurii plane încărcată antisimetric
Reprezentarea sub formă de grafice a variaţiei deplasărilor

Se reprezintă grafic variația deplasărilor a nodurilor aflate pe cele două
grinzi orizontale ale modelului cu elemente finite corespunzător încărcării
antisimetrice. Se pot utiliza din nou cele două căi (Path) care conțin lista
nodurilor de pe grinzile orizontale.
Mai întâi, se reprezintă grafic variația deplasării U2 pentru nodurile aflate pe
grinda orizontală corespunzător căii (Path) Caz_I_Noduri_grinda_1. Asocierea
168
de valori se face prin crearea unui tabel de date (XYData) cu dublu Click pe
ramura XYData a arborelui de rezultate (Results). În fereastra XY Data from
Path se definesc calea (Path) Caz_I_Noduri_grinda_1, variabila ca date de
ieșrire (Field Output...) care reprezintă ordonatele punctelor și setările
similare de la cazul modelului finit încărcat simetric:
Cu Click pe butonul OK se închide fereastra și se prezintă graficul variației

deplasării pentru nodurile aflate pe grinda orizontală superioară:
Tabelul de date temporar „_temp_1” asociat graficului de mai sus se salvează și

se redenumește cu Caz_II_Variatia_U2_grinda_1:
În aceeași manieră se reprezintă variația deplasării pentru nodurile care
169
definesc calea (Path) numită Caz_I_Noduri_grinda_1 aflate pe cea de a doua

grindă orizontală:
Tabelul de date temporar „_temp_1” asociat graficului de mai sus se salvează și

se redenumește cu Caz_II_Variatia_U2_grinda_2:
Cele două grafice corespunzătoare cazului de încărcare antisimetric (Caz II) se

reprezintă grafic comparativ după selecția tabelelor de date asociate acestor
grafice cu Click+SHIFT pe ramura XYData a arborelui cu rezultate (Results)
urmat de Click dreapta și opțiunea Plot:
și se obține graficul:
170
Comparația deplasărilor obținute în cele două cazuri de încărcare

Curbele de variație ale deplasării corespunzătoare ambelor cazuri de
încărcare (simetrie, antisimetrie) se reunesc pe același grafic pentru a analiza
comparativ rezultatele.
În acest scop, se selectează tabelele cu datele asociate acestor grafice cu
Click+CTRL (ordinea curbelor în legendă se corelează cu ordinea selectării
tabelelor) pe ramura XYData a arborelui cu rezultate (Results) urmat de
Click dreapta și opțiunea Plot:
171
Analizând graficul de mai sus se observă că deplasările pe direcția axei

sunt mai mari în cazul încărcării antisimetrice (Cazul al II-lea) a structurii plane
decât în cazul încărcării simetrice (Cazul I).
5.4.4. Avantajele utilizării restricțiilor de simetrie /

antisimetrie în cazul modelării cu elemente finite
Se modelează structura plană de grinzi în întregime pentru ambele cazuri de

încărcare (fig. 5.28) pentru a compara rezultatele cu cele obținute în cazul
utilizării restricțiilor de simetrie și antisimetrie. Ca mod de lucru, se recomandă
să se creeze mai întâi modelul cu elemente finite (numit Model-3 – fig. 5.28, a)
corespunzător încărcării simetrice (fig. 5.23, a).
a) b)
Figura 5.28. Schema de încărcare a structurii plane corespunzătoare:

încărcării simetrice (Caz I); b) încărcării antisimetrice (Caz II)
În etapa de modelare cu elemente finite se utilizează același tip de element finit
BEAM B21, cu aceeași mărime a discretizării, fiecare element finit având
dimensiunea de . Modelul cu elemente finite corespunzător întregii
structuri plane conține 120 elemente finite BEAM B21.
Apoi, se obține modelul cu elemente finite (fig. 5.28, b) corespunzător încărcării
antisimetrice (fig. 5.23, b) după copierea modelului Model-3 cu altă denumire
(de exemplu, Model-4) și modificarea încărcării.
Se prezintă rezultatele analizei cu elemente finite privind tensiunea echivalentă
(von Misses) și deplasarea pe direcția axei verticale pentru cazul în
care structura plană este încărcată simetric (fig. 5.29).
172
a) b)
Figura 5.29. Reprezentarea grafică a rezultatelor pentru structura încărcată
simetric: a) tensiuni echivalente (von Misses); b) deplasări pe direcția
axei
Se precizează că în reprezentările grafice din figura 5.29 factorul de scalare al
deformației (Deformation Scale Factor) este egal cu 5000.
Comparând rezultatele referitoare la tensiunea echivalentă (von Misses)
din figura 5.29, a cu cele obținute în cazul modelului cu restricție de simetrie
(fig. 5.24) se remarcă că rezultatele sunt identice. Aceeași observație se face și
în cazul rezultatelor privind deplasarea pe direcția axei verticale în urma
comparării reprezentării grafice din fig. 5.29, b cu cea din fig. 5.25.
În continuare, se prezintă rezultatele analizei cu elemente finite (fig. 5.30)
privind tensiunea echivalentă (von Misses) și deplasarea pe direcția
axei verticale pentru cazul în care structura este încărcată antisimetric.
a) b)
Figura 5.30. Reprezentarea rezultatelor pentru structura încărcată antisimetric:
a) tensiuni echivalente (von Misses); b) deplasări pe direcția axei
Se precizează că în reprezentările grafice din figura 5.30 factorul de scalare al
deformației (Deformation Scale Factor) este egal cu 10.
173
În aceeași manieră ca în cazul încărcării simetrice, se compară rezultatele din

figurile 5.30, a și …, b cu cele din figurile 5.26 și respectiv, 5.27
corespunzătoare modelului cu elemente finite cu restricție de antisimetrie. Se
remarcă din nou faptul că rezultatele sunt identice.
În concluzie, utilizarea restricțiilor de simetrie și antisimetrie pentru modelul cu
elemente finite al jumătății de structură plană analizată în acest capitol, a
condus la rezultate identice cu cele obținute pentru modelul cu elemente finite
al întregii structuri încărcat simetric și respectiv, antisimetric.
Avantajele utilizării restricțiilor de simetrie și respectiv, antisimetrie constau în:
- reducerea timpului acordat etapei de modelare geometrică a structurii
mecanice plane analizate;
- înjumătățirea numărului de elemente finite în care este discretizat modelul
păstrând constantă mărimea elementelor;
- reducerea duratei de procesare a modelului cu elemente finite ca o
consecință a reducerii numărului de elemente finite pentru care Abaqus
efectuează calculul, avantaj vizibil în cazul analizei modelelor
corespunzătoare structurilor complexe care contin un număr mare de
elemente finite.
174
6
Capitolul

finite de tip bară spațială dublu
încastrată
6.1. Introducere
Elementul finit bară spaţială dublu încastrată este un element finit
unidimensional spaţial destinat analizei structurilor spaţiale de bare (fig. 6.1)
alcătuite din grinzi care sunt solicitate la încovoiere, forfecare și/sau solicitări
axiale (tracțiune, compresiune).
Elementul finit bară spaţială dublu încastrată este cunoscut în literatura de
specialitate sub denumirea de BEAM-3D. Spre deosebire de elementul finit bară
dublu articulată (TRUSS-3D), elementul finit BEAM-3D poate prelua eforturi
axiale, eforturi tăietoare şi/sau momente încovoietoare şi/sau momente de
torsiune.
a) b)
Figura 6.1. Structuri spațiale de grinzi care se pot modela cu elemente finite
bară spaţială dublu încastrată
175
În cazul structurilor spațiale modelate cu elemente finite BEAM-3D, forțele

aplicate nu sunt doar de tipul forțelor concentrate aplicate în noduri. Pe
elementele structurale ale acestora se pot aplica forțe distribuite uniform sau
variabil (presiune).
În figura 6.2, a se prezintă un alt exemplu de structură spațială din grinzi de tip
rastel (suport compartimentat, modular utilizat pentru depozitarea mărfurilor)
care poate fi modelat cu elemente finite BEAM-3D. Greutatea mărfurilor se
consideră forță distribuită pe grinzile orizontale. Elementele structurale (grinzile
orizontale, stâlpii) sunt solicitate atât de forțe axiale cât și la încovoiere,
forfecare.
a) b)
Figura 6.2. Rastel pentru depozitarea mărfurilor – aplicație pentru modelarea cu
elemente BEAM-3D
La schematizarea structurii spațiale (fig. 6.2, a) prin reducerea grinzilor și a
stâlpilor la axa acestora, din cauza elementelor intermediare (fig. 6.2, b)
utilizate la modelare apare o distanță între nodurile de capăt ale elementelor
finite care modelează grinzile, respectiv stâlpii. Această distanță se neglijează
de obicei la modelarea cu elemente finite ceea ce conduce la simplificarea
modelului. Altfel, distanța se poate modela prin introducerea unor elemente
finite intermediare foarte rigide, având lungimea egală cu distanța dintre axe.
Figura 6.3 prezintă șasiul Suzuki-Vitara care poate fi modelat cu elemente finite
bară spațială dublu încastrată după schematizare în prealabil a acestuia.
Figura 6.3. Șasiu Suzuki-Vitara
176
Analiza statică liniară a unei structuri modelate cu elemente de tip bară spațială dublu încastrată
În continuare se prezintă alte aplicații practice care pot fi modelate cu elemente

BEAM-3D: portbagajul unei biciclete (fig. 6.4); scara pentru piscină (fig. 6.5)
Figura 6.4. Portbagaj bicicletă Figura 6.5. Scări pentru piscină
6.2. Noțiuni teoretice privind elementul finit bară spațială

dublu încastrată
6.2.1. Definirea geometrică a elementului bară spațială dublu

încastrată
Elementul finit bară spațială dublu încastrată poate avea oricare orientare în
raport cu un sistem de coordonate global (fig. 6.6).
Elementul finit BEAM 3D este un element unidimensional asociat unei entităţi
geometrice de tip dreaptă sau curbă în spaţiu. În etapa de discretizare (MESH)
se poate descompune entitatea geometrică în oricâte elemente se doreşte.
Figura 6.6. Definirea elementului bară spațială dublu încastrată în sistemul de

coordonate global
177
În cazul unei curbe spaţiale, aproximarea este cu atât mai bună cu cât numărul
de elemente finite este mai mare.
6.2.2. Definirea deplasărilor nodale pentru elementul bară

spațială dublu încastrată
Elementul BEAM 3D are două noduri notate , cu câte şase grade de libertate
pe fiecare nod, dintre care trei de translaţie convenţional notate şi trei
de rotaţie convenţional notate ( ). Ca urmare, caracteristicile
elementului finit sunt: numărul de noduri ale elementului finit - ;
numărul gradelor de libertate nodală pentru fiecare nod - ;
dimensiunea matricei de rigiditate a elementului finit - .
Vectorul deplasărilor nodale în raport cu sistemul de coordonate global este:
* + * + (6.1)
în care deplasările nodurilor după direcţia sunt ; deplasările după
direcţia axei sunt ; deplasările după direcţia axei sunt ;
rotirile nodale sunt notate cu .
Elementul bară spațială dublu încastrată de lungime , este raportat la sistemul
de coordonate local (fig. 6.7) în raport cu care este definit vectorul
deplasărilor nodale:
* + * + (6.2)
6.2.3. Definirea eforturilor nodale și forțelor nodale pentru

elementul bară spațială dublu încastrată
Vectorul eforturilor nodale în raport cu sistemul de coordonate local (fig.

6.7) este:
* + * + (6.3)
x
N2
z Tz2 Mt2
Ty2
Mt1 My2
N1 nod 2
Mz2
Tz1
Ty1
nod 1 My1
Mz 1 y
Figura 6.7. Definirea eforturilor nodale pentru elementul BEAM-3D în raport cu
sistemul de coordonate local
178
În relația (6.3), pentru nodurile ale elementului, s-au notat cu: -

eforturile axiale; eforturile tăietoare după direcţia axei locale , -
eforturile tăietoare după direcţia axei ( ); - momentele de torsiune
după direcţia axei locale ,; - momentele încovoietoare după direcţia
axei ; momentele încovoietoare după direcţia axei .
6.2.4. Matricea de rigiditate pentru elementul bară spațială dublu

încastrată
În raport cu sistemul de coordonate local, între vectorul eforturilor nodale * + şi

vectorul deplasărilor nodale u se defineşte relaţia de proporţionalitate
exprimată matriceal:
* + , - * + (6.4)
în care , - este matricea de rigiditate a elementului, cu dimensiunea de ,
simetrică . Matricea este singulară şi are rangul , bara fiind
caracterizată de doisprezece deplasări de corp rigid. Matricea de rigiditate , - a
elementului bara spațială dublu încastrată (BEAM 3D) este de forma:
, - [ ] (6.5)
în care matricele partiţii se calculează cu relaţiile:
, - , - (6.6)
[ ]
, - , - (6.7)
[ ]
179
Calculul matricei de rigiditate , - în raport cu sistemul de coordonate global

se face în funcţie de matricea de rigiditate , - calculată în sistemul de
coordonate local , cu relaţia de transformare:
, - , - , - , - (6.8)
în care , - este matricea cosinusurilor directoare, de transformare din sistemul
de coordonate local, în cel global. Expresia matricei , - este:
, - [ ] (6.9)
în care matricea , - este matricea de transformare din sistemul de coordonate

local în sistemul de coordonate global:
, - * + (6.10)
În relaţia (6.9) s-au notat cu:

( ) ( ) ( )
, ( ) , ( ) , ( ) (6.11)
( ) ( ) ( )
cosinuşii directori dintre direcţiile axelor sistemului de coordonate local O şi
direcţiile axelor sistemului de coordonate global OXYZ.
Observaţii:
După cum se poate observa din relaţia (6.8), expresia matricei de rigiditate , -
este formulată în raport cu sistemul de coordonate global. Mărimile care
influenţează valorile matricei de rigiditate în sistemul de coordonate local pot fi
grupate în:
 mărimi de modelare geometrică, care sunt reprezentate de lungimea .
Lungimea elementului finit decurge din geometria structurii, în urma
discretizării cu elemente finite. Ca şi în cazul celorlalte elemente finite
unidimensionale, lungimea pentru elementul BEAM 3D se calculează în
funcţie de coordonatele nodurilor de capăt ale elementului finit;
 mărimi caracteristice secţiunii barei, care sunt reprezentate de aria
secţiunii , şi momentele de inerţie axiale şi , momentul de inerţie la
torsiune . Mărimile de definire geometrică se presupun constante în
lungul elementului finit;
 mărimi caracteristice ale materialului reprezentate prin modulul de
elasticitate longitudinală şi modulul de elasticitate transversală . În
cazul în care se iau în considerare şi încărcări termice este necesar să se
definească şi coeficientul de dilatare termică liniară  . Dacă structura
este solicitată şi cu încărcări de tip corp (acceleraţii liniare, greutate
proprie) trebuie definită şi densitatea sau greutatea specifică a
materialului;
180
 valorile matricei de rigiditate , - în sistemul de coordonate global

depind de matricea de rigiditate , - în sistemul de coordonate local
, şi de orientarea elementului finit. Orientarea barei se calculează în
funcţie de coordonatele nodurilor de capăt ale elementului finit şi un al
treilea nod al elementului asociat elementului finit.
Pentru definirea completă a elementului BEAM 3D este necesar să se asocieze
elementului un al treilea nod. Scopul acestui nod este de a defini sistemul de
coordonate local asociat elementului finit BEAM 3D, care are drept consecinţă
asocierea unică a unui sistem de referinţă secţiunii barei.
z
nod 2
v1=v12
v3 = v12 x v13 Plan determinat de
nodurile (1,2,3)
nod 1 v13 y
nod 3
v2 = v3 x v1
x
Figura 6.8. Definirea versorilor asociați sistemului de referință local
Regula de definire este următoarea: axa a reperului local este definită în
lungul elementului de la nodul către nodul şi are asociat versorul ⃑⃑⃑⃑ ⃑⃑⃑⃑⃑⃑ .
Direcţia definită de nodurile 1 şi 3 are asociat un versor ⃑⃑⃑⃑⃑⃑ . Produsul vectorial
dintre versorii ⃑⃑⃑⃑⃑⃑ şi ⃑⃑⃑⃑⃑⃑ defineşte versorul celei de-a treia direcţii a reperului
local :
⃑⃑⃑⃑ ⃑⃑⃑⃑⃑⃑ ⃑⃑⃑⃑⃑⃑ (6.12)
Versorul celei de-a doua direcţii a reperului local se calculează cu produsul
vectorial:
⃑⃑⃑⃑ ⃑⃑⃑⃑ ⃑⃑⃑⃑ (6.13)
În practica implementării metodei elementelor finite pentru elementul BEAM 3D
se mai poate defini reperul local şi cu ajutorul versorilor definiţi direcţi sau a
unui reper local predefinit.
6.3. Modelarea în Abaqus a unei structuri de ridicare cu

elemente finite bară spațială dublu încastrată
Pentru a exemplifica etapele de modelare, analiză și interpretarea rezultatelor în

cazul unei structuri mecanice modelate cu elemente finite de tip bară spațială
dublu încastrată, se consideră grinda de ridicare din figura 6.9 cu ajutorul căreia
se ridică o masă . Structura este formată din profile I (fig. 6.9):
profil I16 pentru grinda centrală; profil I10 pentru cele patru grinzi transversale.
181
Toate elementele structurii sunt fabricate din oțel pentru care se cunosc
proprietățile de material: ; .
Figura 6.9. Grindă de ridicare
6.3.2. Preprocesarea în Abaqus a modelului structurii de

ridicare
În prima parte a preprocesării, este creată PARTEA (Part) denumită (Name)
Part_Cilindru_AXYSIM care conține cele două modele, geometric și cu elemente
finite. Crearea noii părți se face executând Double Click sau Click dreapta și
apoi, Create... pe ramura Parts din arborele modelului Model-1. Se alege
opțiunea de parte tridimensională (3D), deformabilă (Deformable), de tip
Wire. Dimensiunea părții nou create este de aproximativ (Approximate size)
:
În modelarea geometrică, profilele care compun grinda de ridicare se
182
modelează cu linii drepte cărora li se vor atribui ulterior secţiunile

corespunzătoare.
Modelarea începe cu desenarea liniei care modelează profilul central cu ajutorul
instrumentului de creare construcție – linie oblică prin conctarea a două puncte
(Create Lines: Connected). Se indică coordonatele celor două puncte de

capăt: ( ), ( ). Apoi, se crează două linii care modelează grinzile
de capăt, transversale pe grinda centrală, prin indicarea coordonatelor
punctelor: ( ), ( ) pentru prima linie; ( ),
( ) pentru cea de a doua linie.
Celelalte două grinzi transversale se pot crea utilizând instrumentul (Offset

Curves) de creare a unor curbe sau linii paralele cu cele selectate. În cadrul
comezii se selectează linia care modelează prima grindă transversală şi apoi se
indică distanţa de la care să se creeze linia paralelă şi în ce parte faţă
de linia selectată iniţial. Cu butonul Flip din zona de prompter, se poate
modifica opţiunea implicită.
Pentru cotare este folosit instrumentul de cotare “AddDimension” localizat

desemenea, în bara de instrumente de desenare și se obține forma
schematizată a structurii de ridicare:
183
Done și se obține Part-ul din figura următoare:
Materialul (oțel) din care este executată structura este descris drept material
omogen și izotrop numai prin modulul de elasticitate longitudinală și coeficientul
lui Poisson. Definirea unui nou material se face executând DOUBLE CLICK sau
CLICK DREAPTA și apoi Create... pe ramura Materials din arborele modelului
Model-1. În fereastra de definire a caracteristicilor de material Edit Material
sunt definite: denumirea (Name) materialului, în acest caz Otel, modulul de
elasticitate longitudinală (Young’s Modulus) și coeficientul lui Poisson
(Poisson’s Ratio):
Definirea profilelor
În cazul elementelor de tip bară spațială dublu încastrată (BEAM3D) este
indispensabilă definirea formei secțiunii (tipul profilului) sau definirea
caracteristicilor geometrice ale secțiunii (aria, momentele de inerție axiale și
momentul de inerție centrifugal față de sistemul de axe centrale ale secțiunii).
Definirea unei secțiuni pentru bare modelate cu elemente finite de tip BEAM3D
presupune asocierea unui material și a unui profil. În consecință, se vor defini
mai întâi cele două tipuri de profile (I16 și I10).
Profilele I16 și I10 se definesc conform dimensiunilor profilelor standardizate
(STAS). Ținând cont de faptul că grosimea variabilă a tălpilor profilelor nu
influențează rezultatele simulării în mod semnificativ, în modelare se consideră
grosimea medie a acestora. Se neglijează de asemenea razele de racordare ale
184
profilelor.
Definirea unui profil nou se realizează executând DOUBLE CLICK sau CLICK
DREAPTA și apoi Create... pe ramura Profiles din arborele modelului Model-
1. În continuare, în fereastra Create Profile este denumit profilul Profil_I16 de
forma (Shape) I după care, în fereastra Edit Profile este sunt definite
dimensiunile profilului I16 conform datelor problemei:
În mod similar se definește profilul cu numele Profil_I10 având dimensiunile

corespunzătoare profilului I10 care sunt definite în fereastra Edit Profile:
Definirea secțiunilor
Se vor defini două secțiuni, una corespunzătoare grinzii centrale și cealaltă
pentru grinzile transversale.
Definirea unei noi secțiuni se realizează executând DOUBLE CLICK sau CLICK
DREAPTA și apoi Create... pe ramura Sections din arborele modelului Model-
1. În continuare, în fereastra Create Section este denumită secțiunea
Sectiune_I16 de categoria (Category) Beam si tipul (Type) Beam :
Se face Click pe butonul Continue și apoi, în fereastra Edit Beam Section se
185
atribuie profilul cu denumirea Profil_I16 din lista de profile (Profile name). Tot
în fereastra Edit Section se atribuie, prin alegere din lista materialelor
(Material), materialul Otel asociat secțiunii nou definite:

În mod similar se definește cea de a doua secțiune numită Sectiune_I10 căreia i
se atribuie Profil_I10 și același material:
Atribuirea secțiunilor piesei modelate

Proprietățile profilului împreună cu caracteristicile de material reunite în
Section Assignments din arborele modelului – ramura asociată părții
Part_Grinda_ridicare. Atribuirea secțiunii se poate face prin DOUBLE CLICK sau
CLICK DREAPTA și apoi Create... pe opțiunea Section Assignements:
În continuare este selectată cu MOUSE-ul (Click + SHIFT) regiunea grinzii
186
centrale căreia i se atribuie secțiunea corespunzătoare profilului I16, după care

se confirmă alegerea prin validarea Done. Secțiunea denumită Sectiune_I16
este aleasă din lista secțiunilor anterior definite în fereastra Edit Section
Assignment:

În mod analog se atribuie secțiunea cu numele Sectiune_I10 la grinzile
transversale:
Definirea orientărilor pentru secţiunile grinzii

În cazul elementelor de tip bară spațială dublu încastrată este esențial să se
definească orientarea secțiunii de tip grindă (Beam Section Orientation).
Această etapă presupune definirea direcției a axei centrale a secțiunii
căreia i s-a atribuit deja un profil caracterizat prin proprietățile geometrice față
de axele centrale 1 și 2.
Mai întâi, pentru a trece de la vizualizarea schematizată a Part-ului la
vizualizarea sub forma grinzilor cu profil se face Click pe comanda Part
Display Options (opțiuni de vizualizare a Part-ului) din meniul View. Apoi, în
fereastra Part Display Options se bifează opțiunea Render beam profiles:
187
Se face Click pe butonul OK pentru încheierea comenzii și închiderea ferestrei.

În continuare se atribuie orientarea secțiunii grinzii centrale. Comanda se poate
accesa fie cu Click pe opțiunea Beam Section Orientation (orientarea
secțiunii grinzii) din meniul Assign (activat doar în modulul Property) fie cu
Click pe instrumentul (Assign Beam Orientation) din bara de

instrumente corespunzătoare modulului Property:
Apoi, se definesc regiunile cărora li se atribuie orientarea secțiunii prin Click +

SHIFT pe porțiunile Part-ului care compun grinda centrală și se încheie selecția
cu Click pe butonul Done în zona de prompter:
În continuare se definește orientarea direcției (Enter an approximate n1

direction) prin introducerea coordonatelor ( ) a vectorului director ținând
cont de orientarea vectorilor tangentelor care sunt vizualizați și marcați cu . Se
confirmă definirea orientării de secțiune cu Click pe butonul OK:
188
și ca urmare, modul de vizualizare schematizat al grinzii centrale se modifică

sub forma:
Se specifică faptul că modul de vizualizare de mai sus este activ numai dacă în
fereastra Part Display Options s-a bifat opțiunea Render beam profiles așa
cum s-a descris mai înainte.
În mod similar se definește orientarea direcției pentru cele patru grinzi
transversale. Se face din nou Click pe instrumentul (Assign Beam

Orientation), se selectează cele patru grinzi transversale cu Click + SHIFT:
și se încheie comanda cu Clik pe butonul Done. Apoi, se introduc coordonatele

( ) ale vectorului director:
Se confirmă definirea orientării de secțiune cu Click pe butonul OK:
189
și rezultatul este prezentat în figura de mai jos:
În continuare, se vizualizează din nou structura în modul schematizat (prin linii)

prin renunțarea la opțiunea Render beam profiles în fereastra Part Display
Options.

Se defineşte Instanța (Instance) modelului geometric, în cadrul ansamblului
(Assembly). Din arborele modelului Model-1, în substructura ansamblului
(Assembly) este creată o nouă instanță prin CLICK DREAPTA (menul de
mouse) și apoi, Create... sau prin dublu-Click pe opțiunea Instances:

care este creată o instanță a părții (Parts) Part_Grinda_ridicare de tip
(Instance Type) dependentă (Dependent):
Se iese din procedura de creare a instanței prin Click pe butonul OK în

fereastra Create Instance.
190
Rezultatul constă în crearea instanţei Part_Grinda_ridicare-1 a modelului

geometric al structurii de ridicare (partea Part_Grinda_ridicare):

Part_Grinda_ridicare și selectarea opțiunii Switch Context Ctrl+Space:

Se alege elementul finit unidimensional, liniar, spaţial dublu încastrat care se
asociază întregii regiuni a structurii. Comanda de asociere a tipului de element
finit se poate apela în două moduri: prin Click pe butonul (Assign
Element Type) din bara de instrumente a modulului Mesh sau prin comanda
Element Type din menul Mesh:
Se utilizează o fereastră de selecţie pentru a indica regiunea la care se va

asocia tipul de lement finit. Apoi, se închide selecţia cu butonul Done din zona
de prompter:
Elementul finit ales este de tip B31 din biblioteca STANDARD a programului
ABAQUS:
191

Dimensiunea medie a elementelor finite este stabilită din modulul Mesh, prin
Click pe comanda Seed Edges... din menul Seed, sau prin Click pe butonul
Cu această comandă se stabilește numărul elementelor finite generate pe

fiecare element geometric selectat.
Cu mouse-ul se crează o fereastră de selecţie pentru întreaga structură pentru
a indica regiunea la care se va asigna mărimea discretizării:
şi se încheie selecția făcând Click pe butonul Done din zona de prompter.

mărimea elementelor (By Size) iar la controlul setării (Sizing Controls) se
stabilește 100 ca mărime aproximativă a elementelor (Approximate element
size) pentru a fi generate elemente finite de lungime pentru fiecare
linie:
192
Se face Click pe butonul OK în fereastra Local Seeds şi apoi, se încheie selecția

de regiuni făcând Click pe butonul Done din zona de prompter:

După alegerea tipului de elemente finite, a formei și dimensiunilor se poate
discretiza modelul sau partea (Part) fie prin Click pe instrumentul (Mesh
Part) din bara de instrumente a menu-lui Mesh, sau prin Click pe opţiunea
Part... din menu-ul principal Mesh.
193


Definirea setului format din nodurile de fixare
Se defineşte un set numit “Set_fixare” format din toate nodurile de capăt ale
grinzilor transversale, care va fi utilizat la definirea condiţiilor de frontieră de tip
articulaţie.
Definirea unui set nou de noduri, în arborele părţii Part_Grinda_ridicare, se face
prin dublu Click pe Sets sau Click dreapta (menul de mouse) urmat de
În fereastra Create Set, se introduce numele (Name) setului “Set_fixare”, se

bifează tipul (Type) nod (Node) şi apoi, se face Click pe butonul Continue…:
Se selectează nodurile de capăt ale grinzilor transversale în mod individual

(individually) prin Click + SHIFT. Pentru a încheia selecţia, se face Click pe
194
În arborele părţii Part_Grinda_ridicare, la ramura Sets apare noul set:
Configurarea procedurii de analiză

Se crează o etapă (Step) de analiză statică liniară în arborele modelului Model-
1, prin dublu Click pe Steps sau Click dreapta (menu de mouse) urmat de
General):
195
Se face Click pe butonul Continue din fereastră. În fereastra Edit Step, etapa
de încărcare este descrisă (Description) ca „Pas de incarcare forte
concentrate”. Această descriere este opțională. Se face Click pe OK.
Ca rezultat, la ramura Steps în arborele modelului, s-a creat o nouă etapă de
încărcare:

Definirea restricțiilor de deplasare de tip articulație
Restricția de deplasare de tip articulație se definește pentru nodurile de capăt
ale grinzilor transversale care formează setul “Set_fixare” definit mai înainte.
Definirea unei condiții noi de deplasare de tip articulație se face prin dublu
Click sau Click dreapta urmat de Create... (menul de mouse) pe ramura
BCs din arborele principal al modelului Model-1:
În fereastra Create BoundaryCondition se definește condiția cu numele (Name)

Articulatii, categoria (Category) mecanică (Mechanical), de tipul deplasare
(Displacement/Rotation) pentru pasul selectat (Types for Selected Step):

Pentru a indica nodurile de capăt ale grinzilor transversale pentru definirea
196
restricțiilor de deplasare de tip articulații, se indică setul „Set_fixare” care

conţine aceste noduri, apelând butonul Sets... situat în partea dreaptă a zonei
de prompter. În fereastra Region Selection se selectează setul
Part_Grinda_ridicare-1.Set_fixare şi se face Click pe butonul Continue...:
În fereastra Edit Boundary Condition se definesc gradele de libertate blocate

pentru articulațiile din aceste noduri, în acest caz - translațiile după cele trei
direcții ( ) ( ) și ( ):
Cu Click pe butonul OK se încheie comanda şi ca rezultat, sunt reprezentate în

zona de desenare, condiţiile de frontieră care tocmai au fost definite:
197
Definirea condițiilor la limită de tip încărcare – forțe concentrate

Încărcarea exterioară constă în două forţe concentrate aplicate în nodurile
situate la intersecția dintre grinda centrală și cele două grinzi transversale din
mijloc. Forțele concentrate se definesc separat și au câte două componente
după direcțiile axelor și .
Structura de ridicare este solicitată de forța de greutate
. Forțele concentrate aplicate în cele două noduri au câte două
componente (fig. 6.10) egale ca valoare | | | | ⁄ și
respectiv, | | | | ⁄ :
Figura 6.10. Componentele forţelor concentrate care solicită grinda
Mai întâi se definește forța apelând opţiunea sarcini (Loads) din arborele
principal al modelului Model-1, prin dublu Click sau Click dreapta urmat de
Create...
În fereastra Create Load, se atribuie numele (Name) Forta_1 pentru încărcarea

definită în pasul (Step) Încarcare și se selectează din categoria (Category)
mecanică (Mechanical) tipul de forţă concentrată (Concentrated force).
Apoi, se face Click pe butonul Continue… din fereastră:
198
Se indică nodul în care se aplică forța și se încheie selecția prin Click pe

butonul Done. Apoi, în fereastra Edit Load, se definește forța concentrată care
are două componente, una cu orientarea după direcția axei (CF1) cu
mărimea egală cu și cealaltă componentă cu orientarea după direcția
axei (CF3) cu mărimea egală cu :
Pentru a modifica vizualizarea grinzii ca în figura de mai sus, s-a utilizat din nou
opțiunea Render beam profiles a comenzii Part Display Options din menul
View.
199
În mod analog cu încărcarea numită Forta_1 se definește cea de-a doua forță
concentrată cu numele Forta_2 care are două componente, una cu orientarea
după direcția axei (CF1) cu mărimea egală cu și cealaltă
componentă cu orientarea după direcția axei (CF3) cu mărimea egală cu
:
Ambele componente sunt negative deoarece sunt orientate în sens opus celor
două axe.
Se face Click pe butonul OK și ambele încărcări definite apar în ramura Loads
a modelului și sunt vizualizate în fereastră:
Programul de analiză se crează prin definirea unui nou Job și se realizează din
ramura Analysis, opţiunea Jobs, prin dublu Click sau Click stanga urmat de
Create...:
Job-ul nou creat este denumit Job_Grinda_ridicare (Name), sursa (Source)

este modelul Model-1 şi apoi, se face Click pe butonul Continue...:
200

ului Job_Grinda_ridicare. Se optează pentru setările implicite: Full analysis
OK.
Lansarea analizei
dreapta (menul de mouse), pe job-ul nou creat Job_Grinda_ridicare:

Fereastra de monitorizare a analizei va arăta în final, ca mai jos:
201

rezultatelor

Click dreapta pe job-ul Job_Grinda_ridicare şi se apelează comanda Results
(Rezultate).

Ca rezultat, în zona de desenare, se prezintă forma deformată a structurii de

ridicare în mod exagerat, factorul de scalare (Deformation Scale Factor)
fiind de 500 după cum se poate observa în partea de jos a ecranului, în blocul
de stare (State Block):
202

Deformation Scale Factor se poate modifica factorul de scalare:
În aceeași fereastră Common Plot Options, prin Click pe Tab-ul Color & Style
(culoare & stil) se definește: culoarea de reprezentare a barelor structurii la
Color, opțiunea Fill color in filled / shaded plots; stilul (Style) și grosimea
(Thickness) liniei cu care sunt desenate barele structurii:
Prin Click pe Tab-ul Labels (etichete) în fereastra Common Plot Options, se

pot stabili: vizualizarea etichetelor pentru elemente (Show element labels);
vizualizarea etichetelor pentru noduri (Show node labels) și culoarea
203
corespunzătoare (de exemplu, galben); reprezentarea prin simbol a nodurilor cu

o anumită culoare, tip de simbol (Symbol), mărime (Size); setări de font
pentru toate etichetele modelului făcând Click pe butonul Set Font for All
Model Labels. Rezultatul setărilor este actualizat în fereastră prin Click pe
butonul Apply (aplică):

nedeformată a structurii, prin Click pe butonul (Allow Multiple Plot
States) care permite stări de desenare multiple şi apoi, Click pe butonul
(Plot Undeformed Shape)
care afişează forma nedeformată a structurii:

Reprezentate tensiunilor echivalente calculate după criteriul von Mises este
setarea implicită și se obține prin Click pe butonul (Plot Contours on
Deformed Shape) de pe bara de instrumente a modulului Visualisation:
204
În mod implicit se reprezintă grafic tensiunile echivalente calculate după criteriul

von Mises pentru punctele din secțiune situate în partea inferioară a secțiunii
cele mai îndepărtate de planul neutru. Prin definiție, planul neutru este locul
geometric al fibrelo longitudinale ale grinzii, care nu se deformează.
Reprezentarea grafică a distribuției tensiunilor pentru punctele cele mai
îndepărtate de planul neutru, situate în partea superioară a secțiunilor, se face
prin Click pe comanda Field Output... (Câmp de ieșire) din menul principal
Result (Rezultat):
În fereastra Field Output, se optează pentru vizualizarea componentei ( )a

vectorului tensiunilor și apoi, se face Click pe butonul Section Points... pentru
definirea punctelor din secțiune pentru care se reprezintă rezultatele:
205
Apoi, în fereastra Section Points se optează pentru poziția de sus (Top) a

punctelor din secțiune iar dintre punctele disponibile ale secțiunii (Available
Section Points in Cross-section), se optează pentru cele mai de sus (Upper
Flange):
Prin Click pe butonul Apply se vizualizează rezultatul:
iar prin Click pe butonul OK al celor două ferestre, acestea se închid.

În aceeași fereastra Field Output se alege din listă variabila - Spatial
displacement at nodes (Deplasare spațială la noduri), componenta
(Component) :
206
Prin Click pe butonul Apply (aplică) se obține reprezentarea deplasărilor

fără închiderea ferestrei Field Output iar prin Click pe butonul OK se execută
comanda cu închiderea ferestrei:

rezultate
Se reprezintă grafic variaţia deplasării după direcţia axei , pentru nodurile
situate pe grinda centrală.
207
În fereastra Create Path se stabileşte numele (Name) de

Noduri_grinda_centrala pentru calea care este de tip (Type) listă de noduri
(Node list) şi apoi, se face Click pe butonul Continue...:
selectate cu Click şi tasta SHIFT apăsată (selecţie multiplă) nodurile situate
pe grinda centrală. După încheierea selecţiei cu butonul Done, numerele de
identificare ale nodurilor selectate sunt completate automat în coloana Node
Labels a ferestrei Edit Node List Path::
208
Prin Click pe butonul OK se crează calea numită Noduri_grinda_centrala pe

ramura Path a arborelui Results:

fiecare nod selectat pentru calea (Path) care a fost creată. Această asociere de
valori conduce la crearea unui tabel de date (XYData) care se poate face în mai
multe moduri: din menul principal Tools (Instrumente), sub-menul XYData
(Date XY) şi se alege comanda Create... (Creare); butonul (Create XY
Data) din bara de instrumente a modulului Visualization; pe ramura XYData a
În fereastra XY Data from Path, se indică calea (Path) deja definită

Noduri_grinda_centrala pentru care se alege ca valoare pe abscisa (X
209
Values) distanța reală (True distance) dintre puncte. Semnificația valorilor

numite câmpuri de ieşire (Field Output), care vor fi reprezentate pe ordonata
a graficului, se stabileşte prin Click pe butonul Field Output... din fereastra
XY Data from Path. Se deschide fereastra Field Output în care se selectează din
lista de variabile primare (Primary Variable), variabila – Spatial
displacement at nodes, componenta (Component) :
Prin Click pe butonul OK din fereastra Field Output şi apoi, Click pe butonul
Plot în fereastra XY Data from Path se obţine graficul care arată variaţia
deplasării pentru nodurile selectate în calea creată:
210

Salvarea unui tabel de date (XYData) se face pe ramura XYData a arborelui de

rezultate (Results) a modelului, prin Click dreapta şi opţiunea Save pe
tabelul de date temporare cu numele _temp_1:
Apoi, tabelul de date se redenumește prin Click dreapta şi opţiunea Rename

pe datele XYData-1 din ramura XYData a arborelui de rezultate (Results).
Tabelul de date se redenumește ca “Variatia_U3_grinda_centrala”:
211
7
Capitolul
7. Analiza statică liniară cu

elemente finite bidimensionale
stare plană de tensiune
7.1. Introducere
Starea plană de tensiune este asociată structurilor caracterizate prin faptul că
grosimea structurii (de obicei în lungul axei a sistemului de coordonate
global) este mult mai mică decât celelalte dimensiuni – lungimea şi lăţimea
(considerate într-un plan paralel cu planul asociat sistemului de
coordonate global). Deoarece tensiunile pe cele două suprafeţe exterioare ale
structurii normale la axa sunt nule, se admite că tensiunile pe direcţia
normală în corp sunt deasemenea zero, adică .
Figura. 7.1. Placă subţire încărcată cu forţe concentrate sau distribuite în planul
plăcii
Ţinând cont de aceste ipoteze, structura poate fi modelată în două dimensiuni.
Un exemplu clasic este al unei plăci subţiri încărcate cu forţe concentrate sau
distribuite în planul plăcii (fig. 7.1). Dacă există încărcări normale la plan (de
exemplu, o presiune aplicată normal după direcţia axei ), starea de solicitare
212
Analiza statică liniară cu elemente finite bidimensionale stare plană de tensiune
poate fi simplificată ca fiind stare plană de tensiune numai dacă valoarea

acestei presiuni este cu mult mai mică decât tensiunile care se dezvoltă în plan
sau .
În figura 7.2, sunt prezentate tensiunile și deformațiile specifice asociate unui
element infinit mic de dimensiuni din domeniul analizat:
dy dy
dx dx
h h
y y
x
xy yx
z y
x
x
dy
dx
h
y y
x yx
xy
y
X x
Figura 7.2. Tensiunile și deformațiile specifice asociate stării plane de tensiune
De reţinut că deformaţia specifică normală pe direcţia grosimii are valoarea
diferită de zero şi se poate calcula cu expresia.
7.2. Noțiuni de bază din teoria elasticității aplicate în

modelarea cu elemente finite de tip bidimensional plan stare
plană de tensiune
Elementele definitorii pentru elementul finit stare plană de tensiune sunt:
vectorul tensiunilor * +, vectorul deformațiilor specifice * + și matricea
constitutivă care definește această stare de tensiune și deformație în teoria
elasticității.
7.2.1. Tensiuni și deformații specifice în starea plană de

tensiune
În starea plană de tensiune, vectorul tensiunilor are trei componente, două

normale , și una tangențială (fig. 7.3), reunite în vectorul tensiunilor:
* + { } (7.1)
Tensiunea normală după direcția normală la planul de modelare este nulă:

(7.2)
213
Figura 7.3. Definirea tensiunilor în starea plană de tensiune

Deformațiile specifice asociate stării plane de tensiune sunt reunite vectorul * +:
* + { } (7.3)
7.2.2. Relații între deformații specifice și deplasări în starea

plană de tensiune
Deformațiile specifice din planul , se exprimă în funcție de componentele

deplasărilor , cu relațiile:
{ } (7.4)
{ }
7.2.3. Matricea constitutivă în starea plană de tensiune

(legea lui Hooke)
Pentru un material omogen și izotrop aflat în stare de solicitare liniar elastică,

între vectorul deformațiilor specifice * + definite în relația (7.4) și vectorul
tensiunilor * + definit în relația (7.1), există o relație de proporționalitate prin
matricea constitutivă , -:
{ } [ ] { } (7.5)
⏟
, -
214
Observație
Din relația (7.5) se observă că matricea constitutivă , - a elementului finit stare
plană de tensiune, depinde de modulul de elasticitate longitudinală și de
coeficientul lui Poisson
Componenta care reprezintă deformația specifică normală , perpendiculară pe
planul , se calculează în funcție de deformațiile specifice , cu relația:
( ) (7.6)
7.2.4. Ecuații diferențiale de echilibru
Ecuațiile diferențiale de echilibru static pentru starea plană de tensiune, când

asupra elementului acționează un sistem de forțe de volum și după
direcțiile axelor și respectiv , se prezintă sub forma:
{ (7.7)
7.3. Noțiuni teoretice privind elementul finit

bidimensional plan stare plană de tensiune
Se vor prezenta două modelări numerice utilizate pentru analiza comportării
structurilor solide a căror solicitare se poate reduce la starea plană de tensiune:
elementul finit triunghiular de ordinul întâi și elementul patrulater izoparametric
de ordinul întâi. Ambele tipuri de elemente finite au câte două grade de
libertate pe nod, și anume translațiile după direcțiile axelor și respectiv,
. Conform notațiilor din programul implementat în Matlab, numărul gradelor de
libertate nodală va fi .
Diferența dintre cele două tipuri de elemente constă în formă, numărul de
noduri și funcțiile de interpolare folosite în implementare.
7.3.1. Modelul matematic și numeric pentru elementul finit

triunghiular liniar stare plană de tensiune
Elementul finit triunghiular de ordinul întâi are trei noduri, iar conform notațiilor
din programul implementat în Matlab, . Ținând cont de numărul
gradelor de libertate nodală și de numărul de noduri ale
elementului finit triunghiular, dimensiunea matricei de rigiditate a acestui
element finit va fi .
215
7.3.1.a. Definirea geometriei și a sistemului de coordonate pentru

elementul finit triunghiular plan liniar stare plană de tensiune
În figura 7.4, se prezintă un element finit triunghiular liniar raportat sistemului
de referință global . Coordonatele nodurilor elementului finit sunt ( ),
( ) și ( ).
Figura 7.4. Definirea coordonatelor nodurilor unui element finit triunghiular

Convențional, aceste coordonate sunt reunite în vectorul coordonatelor nodale:
* + * + (7.8)
7.3.1.b.Deplasări nodale pentru elementul finit triunghiular liniar

Nodurile elementului finit triunghiular liniar sunt caracterizate de câte două
deplasări de tip translație, convențional notate cu ( ) așa cum este prezentat
în figura 7.5. Deplasările nodurilor variază pe domeniul elementului finit și sunt
funcție de coordonatele nodale ( ).t68214765
Figura 7.5. Definirea deplasărilor nodurilor unui element finit triunghiular liniar
Deplasările nodale sunt reunite în matricea deplasărilor nodale. Aceste
coordonate sunt reunite în vectorul deplasărilor nodale:
* + * + (7.9)
Se menționează că de obicei, vectorul deplasărilor nodale se notează cu * +.
216
Ca urmare, se poate scrie:

* + * + (7.10)
7.3.1.c.Calculul matricei de rigiditate a elementului triunghiular

liniar stare plană de tensiune
Matricea de rigiditate , - a elementului finit stare plană de tensiune se
calculează cu relația
, - [ ][ ] (7.11)
( )
[ ]
În relația (7.11), coeficienții , sunt calculați cu relațiile:
(7.12)
{
Matricea de rigiditate , - este calculată în raport cu sistemul de coordonate
global , are dimensiunea de , este simetrică și pozitiv definită.
Observații
Din relația (7.11), se observă că, expresia matricei de rigiditate , - a
elementului finit stare plană de tensiune depinde de:
- caracteristicile de material prin modulul de elasticitate longitudinală și
coeficientul lui Poisson ;
- proprietățile secționale ale elementului finit prin grosimea elementului ;
- definirea geometrică a elementului finit ca urmare a discretizării, prin
coordonatele nodale reunite în vectorul * +, care
sunt folosite la calculul coeficienților din matricea , -.
7.3.1.d. Calculul forțelor nodale elementare pentru elementul finit

triunghiular liniar stare plană de tensiune
Forțele nodale asociate elementului finit sunt: forțe concentrate * + aplicate în
noduri forțe de volum * +, forțe de suprafață * + și forțe datorate tensiunilor
sau deformațiilor inițiale * +. În acest subcapitol, vor fi prezentate relațiile de
calcul pentru aceste condiții pe frontieră.
217
Forțe de volum în elementul finit triunghiular liniar stare plană

de tensiune
Forțele de volum care se dezvoltă în nodurile unui element finit sunt calculate
cu relația:
( )
( )
( )
* + ∫ ( ) { } (7.13)
( )
[ ( )]
presupunând elementul finit raportat la sistemul de coordonate global
vectorul componentelor specifice forțelor masice este:
* + { } (7.14)
constant pe tot domeniul elementului finit.

S-a considerat că elementul finit este de grosime constantă , și integrarea pe
volum s-a descompus în produsul dintre grosimea și integrala pe suprafaţa
a domeniului elementului finit:
Forțe de suprafață în elementul finit triunghiular liniar stare

plană de tensiune
Forțele de suprafață sunt asociate încărcărilor aplicate pe grosimea elementului
finit.
Forțele de suprafață care se dezvoltă în nodurile unui element finit, sunt
calculate cu relația:
( )
( )
( )
* + ∫ ( ) { } (7.15)
( )
[ ( )]
dacă elementul finit este raportat unui sistem de coordonate global
vectorul componentelor specifice forțelor de suprafață este:
* + { } (7.16)
constant pe toată zona de definire a elementului finit.

S-a presupus din nou că elementul finit este de grosime constantă Integrarea
pe suprafață perimetrală s-a descompus în produsul dintre grosimea și
integrala pe conturul al domeniului elementului finit.
Prin rezolvarea sistemului de ecuații asociat structurii, descris în relația:
, - * + * + * + * + * + (7.17)
218
se calculează vectorul deplasărilor nodale * +, ceea ce permite identificarea

deplasărilor pentru fiecare nod, al fiecărui element finit * + * +
* +
7.3.1.e.Calculul tensiunilor pentru elementul triunghiular plan

După ce au fost calculate deplasările nodale, componentele de tensiune definite
prin relația (7.1) care se dezvoltă pe domeniul elementului finit triunghiular, se
* + , - * + , - , - * + (7.18)
De fapt, calculul tensiunilor se face în doi pași:
- se calculează componentele vectorului deformațiilor specifice * +
* + pe tot domeniul elementului finit, calculând coeficienții
în funcție de coordonatele nodale;
- se calculează componentele vectorului de tensiune * + cu relația (7.5),
prin efectuarea produsului dintre matricea constitutivă , - și vectorul
deformațiilor specifice * +, calculat la pasul anterior.
7.3.2. Modelul matematic și numeric pentru elementul finit

patrulater liniar stare plană de tensiune
Elementul patrulater izoparametric stare plană de tensiune (QUAD SPT) este

destinat analizei stării plane de tensiune care se dezvoltă în structurile plane a
căror încărcare este conţinută în planul structurii. În cazul unui domeniu plan de
grosime variabilă sau constantă, elementul este redus prin simplificare la
suprafaţa mediană, după cum este arătat în figura 7.6. Acesta este elementul
finit cu formularea izoparametrică cea mai simplă. Elementul finit poate fi de
ordinul întâi, doi sau trei. Pentru elementul de ordinul întâi, conform notaţiilor
adoptate, numărul de noduri este nnod  4 .
Figura 7.6. Definirea elementului finit QUAD SPT
219
7.3.2.a. Definirea geometriei elementului finit patrulater liniar

Elementul patrulater liniar stare plană de tensiune este raportat unui sistem de
coordonate global, convențional notat la care este raportată și structura
discretizată. În figura 7.7 este prezentat un element finit patrulater liniar
raportat sistemului de referință global. Coordonatele nodurilor elementului finit
sunt ( ), ( ), ( ) și ( ).
Figura 7.7. Definirea coordonatelor nodurilor unui element finit patrulater

Coordonatele nodale sunt reunite în vectorul coordonatelor nodale
* + * + (7.19)
7.3.2.b. Definirea deplasărilor pentru elementul patrulater liniar

Nodurile elementului finit patrulater sunt caracterizate de câte două deplasări
de tip translație, convențional notate cu ( ). Deplasările nodurilor variază pe
domeniul elementului finit și sunt funcție de coordonatele nodale ( ). În
figura 7.8, sunt reprezentate deplasările nodale pentru elementul finit patrulater
desenate în sistemele de coordonate global și local.
Figura 7.8. Definirea deplasărilor nodurilor unui element finit patrulater liniar
Deplasările nodale sunt reunite în matricea deplasărilor nodale. Aceste
coordonate sunt reunite în vectorul deplasărilor nodale:
220
* + * + (7.20)
7.3.2.c. Calculul matricei de rigiditate a elementului patrulater

liniar stare plană de tensiune
Matricea de rigiditate a elementului finit stare plană de tensiune se calculează
cu relația:
, - ∫ ∫, - [ ] , - ( ) (7.21)
în care , - este matricea de legătură dintre vectorul deformațiilor specifice

* + * + și vectorul deplasărilor nodale * +.
Matricea de rigiditate , - este calculată în raport cu sistemul de coordonate
global, are dimensiunea de , este simetrică și pozitiv definită.
Observație
Din relația (7.21), se observă că matricea de rigiditate , - a elementului finit
stare plană de tensiune depinde de:
- caracteristicile de materiale prin modulul de elasticitate longitudinală și
de coeficientul lui Poisson ;
- proprietățile secționale ale elementului finit prin grosimea elementului ;
- definirea geometrică a elementului finit ca urmare a discretizării, prin
coordonatele nodale.
Calculul integralei (7.21) se efectuează în programele de analiză cu elemente
finite prin integrare numerică folosind metoda Gauss de integrare pe un
domeniu unitar. Pentru a simplifica integrarea, se definește funcția:
( ) , - [ ] , - ( ) (7.22)
care va fi integrată pe domeniul bidimensional ( ). Aplicarea metodei

Gauss de integrare conduce la relația:
, - ( ( ) ( ) ( )
( )) (7.23)
În relația (7.23), s-au folosit parametrii metodei Gauss de integrare:

- ponderile de integrare ;
- coordonatele punctelor Gauss .
221
7.4. Modelarea în Abaqus a unei bride în stare plană de

tensiune
Pentru brida prezentată în figura 7.9, se

cere evaluarea numerică a stării de
tensiune și deformație în condițiile în care
se presupune că este încastrată în jurul
găurii cu diametrul de (fig. 7.10)
și solicitată la întindere prin intermediul
unei chingi cu lățimea de , cu o
forță uniform distribuită de ⁄ ,
pe porțiunea dreaptă a decupării care are
lățimea de .
Brida este executată din tablă de oțel cu
Figura 7.9. Schema de încărcare
grosimea având modulul de
pentru ansamblul bridă-chingă
elasticitate longitudinală
și coeficientul lui Poisson .
Figura 7.10. Schița bridei aflată în stare plană de tensiune
7.4.2. Preprocesarea modelului în Abaqus
După lansarea programului ABAQUS, se deschide o nouă bază de date în care

este creată în prima etapă o parte (Part) care conține cele două modele:
geometric și cu elemente finite. Crearea noii părți se face executând Double
Click sau Click dreapta și apoi Create... pe ramura Parts din arborele
modelului Model-1. Denumirea noii părți este part_spt01.
222
Se adoptă opțiunea de parte plană bidimensională (2D Planar), deformabilă

(Deformable), de tip Shell. Dimensiunea părții nou create este aproximată la
.
Elaborarea și cotarea modelului geometric
z
domeniul real
y
x
planul median
z
domeniul idealizat
x
Figura 7.11. Modelarea geometrică pornind de la suprafața mediană
Modelul geometric este dezvoltat pornind de la desenul de execuție
schematizat, prin reducerea piesei la suprafața mediană (fig. 7.11). Modelul
geometric este realizat cu linii, curbe desenate prin arce de cerc și racordări. În
interfața grafică a programului ABAQUS, se ține cont de faptul că modelatorul
223
geometric este parametric, iar schematizarea este realizată mai întâi

aproximativ, respectând forma și topologia piesei. Pentru desenare sunt utilizate
instrumentele de desenare linii interconectate (Create Lines: Connected)

și desenare cercuri (Create Circle: Center and Diameter) din bara de
instrumente de desenare. Pentru cotare este folosit instrumentul de cotare

(Add Dimension) tot din bara de instrumente de desenare.
Datorită simetriei geometrice a modelului și a condițiilor pe frontieră
(încastrarea și forța distribuită aplicată sunt simetrice în raport cu axa de
simetrie geometrică) va fi modelată numai jumătate din piesă, urmând să se
țină cont de simetrie și în elaborarea modelului cu elemente finite.
Liniile care nu fac parte din model sunt eliminate cu instrumentul de tăiere
(Auto-Trim), după care sunt desenate razele de racordare cu ajutorul
instrumentului Create Fillet. La fiecare racordare vor fi precizate succesiv raza
de racordare și liniile între care se execută racordarea.
224

Done:
Materialul omogen și izotrop din care este executată piesa este descris în starea
plană de tensiune analizată prin modulul de elasticitate longitudinală și
coeficientul lui Poisson. Definirea unui nou material se face executând
Double Click sau Click dreapta și apoi Create..., pe ramura Materials din
arborele modelului Model-1. Pentru materialul nou definit se adoptă denumirea
Otel:
Caracteristicile de material trebuie definite în unități de măsură corelate cu

unitățile de măsură folosite la elaborarea modelului geometric, în acest exemplu
pentru lungimi, în milimetri:
225
În starea plană de tensiune, secțiunea este definită prin grosimea structurii, iar
în cazul particular al bridei prin grosimea tablei de . Definirea unei noi
secțiuni se realizează executând Double Click sau Click dreapta și apoi
Create..., pe ramura Sections din arborele modelului Model-1:
După activarea opțiunii de creare a secțiunii, se alege pentru secțiunea bridei

categoria Solid, de tip omogen (Homogenous). Secțiunea se asociază unui
material care este ales din lista materialelor anterior definite, enumerate în lista
Material sau poate fi creat prin opțiunea Create... . Pentru secțiunea nou
creată se adoptă denumirea Sectiune_SPT. Valoarea grosimii este cea din
desenul de execuție, de :

Proprietățile secționale (grosimea) împreună cu caracteristicile materiale reunite
în atributul Secțiune (Section) se asociază părții prin selectarea opțiunii
226
Section Assignements din arborele modelului – ramura asociată părții

Part_SPT01. Atribuirea secțiunii se poate face prin DOUBLE CLICK sau CLICK
DREAPTA și apoi Create... pe opțiunea Section Assignements:
În continuare este selectată cu CLICK toată regiunea căreia i se atribuie

secțiunea (întreaga piesă) , după care se confirmă alegerea prin validare:
Done. Secțiunea poate fi aleasă din lista secțiunilor anterior definite, sau poate
fi creată ca nouă secțiune prin opțiunea Create... . În cazul alegerii din lista
secțiunilor predefinite, pot fi verificate caracteristicile prin atributele Type și
Material:

Transferul părții (Part) create în etapa de modelare se realizează prin activarea
modelului Model-1 în substructura ansamblului (Assembly) este creată o
nouă instanță de tipul (Instance Type) Dependent (mesh or part) prin
CLICK DREAPTA și apoi Create... sau DOUBLE CLICK pe opțiunea Instances:
227
După definirea instanței de analiză se consideră preprocesarea geometrică

încheiată. Baza de date a programului conține o INSTANȚĂ a unei PĂRȚI care
are în componență SCHIȚA MODELULUI, cu atributul de SECȚIUNE
incluzând MATERIALUL și GROSIMEA MODELULUI. Etapa următoare este
PREPROCESAREA MODELULUI cu ELEMENTE FINITE.

Modelul geometric este discretizat cu elemente finite.
ramura Mesh din arborele part_spt01 și selectarea opțiunii Switch Context
Ctrl+Space:

Pentru starea plană de tensiune va fi ales un element finit bidimensional, liniar,
patrulater care modelează starea plană de tensiune. Elementul finit ales este de
tip CPS4R din biblioteca STANDARD a programului ABAQUS:
228

Parametrii de control ai discretizării sunt definiți prin instrumentul de control al
discretizării (Assign Mesh Controls) din bara de instrumente din modulul de
discretizare (Mesh). Parametrii care controlează discretizarea sunt: forma
elementelor finite (Element Shape), tehnica de discretizare (Technique) și
algoritmul de discretizare (Alghorithm). Pentru acest exemplu introductiv vor
fi menținute setările implicite pentru algoritm și tehnică și va fi setată forma
exclusiv tip patrulater (Quad) a elementelor finite. Prin selecția butonului
Assign Mesh Controls sau a opțiunii Controls... din menu-ul principal se
activează fereastra Mesh Controls:
Prin cele trei variante de alegerea a formei elementelor finite se poate opta
pentru elemente finite patrulatere, elemente finite predominant patrulatere la
care se pot asocia și elemente triunghiulare, iar ultima variantă este numai cu
elemente triunghiulare. Cele trei variante de discretizare sunt prezentate în
capturile de ecran de mai jos:
În acest exemplu s-a reținut modelul cu elemente finite patrulatere.

229
modulul Mesh. Butonul Seed Part are mai multe acțiuni posibile, selectabile
prin apăsarea lungă a butonului mouse-ului:
Pentru acest exemplu introductiv va fi selectată opțiunea Seed Part care

stabilește dimensiunea aproximativă a elementelor finite generate. În acest
exemplu se adoptă dimensiunea globală aproximativă de 2 mm:
Același rezultat poate fi obținut prin selectarea opțiunii Part... din submenu-ul
Seed a menu-ul principal.
În urma “însămânțării” dimensiunii elementelor finite cu dimensiunea de

aproximativ 2 mm se obține modelul pregătit complet pentru discretizare:
230

butoane a menu-ului Mesh, sau prin submenu-ul Part... din menu-ul principal
Mesh și confirmarea prin apăsarea butonului Yes:

Un set (Set) sau suprafață (Surface) reprezintă regiuni definite sau colecții de
entități cu ajutorul cărora pot fi executate numeroase operații cu modelul în
lucru. În cazul modelului bridei, odată creat un set pot fi definite încărcări și
condiții pe frontieră în modulul de încarcare (Load), respectiv pot fi furnizate
informații de ieșire în modul Step. Seturile sau suprafețele pot fi definite
folosind entități geometrice sau entități de tip nod și elemente finite. Seturile
sau suprafețele pot fi create (Create), editate (Edit), redenumite (Rename)
sau șterse (Delete). Deasemenea, în arborele modelului (Model Tree) pot fi
unite (Merge) într-un nou set sau suprafețe.
În modelul de analiză al bridei vor fi generate două seturi:
- zona încastrată pe care se vor impune condițiile de deplasare de tip
încastrare,
- zona axei de simetrie pe care vor fi impuse condițiile de deplasare
corespunzătoare axei de simetrie geometrică în ipoteza unei încărcări tot
simetrice,
și
- suprafață în zona decupării pe care se aplică forța uniform distribuită.
Un nou Set este creat prin CLICK DREAPTA și apoi Create... sau DOUBLE
CLICK pe opțiunea Sets din arborele modelului Model-1, în substructura
ansamblului (Assembly). O nouă suprafață este creată prin CLICK DREAPTA și
231
apoi Create... sau DOUBLE CLICK pe opțiunea Surfaces din arborele

modelului Model-1 în substructura ansamblului (Assembly):
Definirea zonei încastrate

Zona încastrată denumită ca Set “Zona_incastrata” este definită din punct de
vedere geometric prin semicercul cu diametrul de 12 mm din jurul bolțului.
Setul Zona_incastrata este generat prin activarea ferestrei de creare, stabilirea
denumirii și selecția entităților geometrice:
Definirea axei de simetrie

Zona de pe axa de simetrie denumită ca Set “Axa_simetrie” este definită din
punct de vedere geometric prin linia situată pe axa de simetrie a modelului
geometric. Setul Axa_simetrie este generat tot prin activarea ferestrei de
creare, stabilirea denumirii și selecția entităților geometrice:
Selecția mai multor entități se face cu prin CLICK menținând tasta SHIFT
apăsată.
232
Definirea zonei încărcate cu forța distribuită

Zona încărcată cu forța distribuită (presiunea) este definită ca suprafață
(SURFACE). Zona de aplicare a presiunii este o suprafață Surface
“Zona_aplicare_presiune” definită din punct de vedere geometric prin curbele
situată pe interiorul modelului. Suprafața Zona_aplicare_presiune este generată
prin activarea ferestrei de creare, stabilirea denumirii și selecția entităților
geometrice:

DOUBLE CLICK pe Steps sau CLICK DREAPTA urmat de opțiunea Create... .
Pasul nou creat denumit Aplicare_incarcare, este o procedura de tip
(Procedure type) General pentru analiza statică:
233
Definirea condițiilor la limită de tip încărcare – presiune

Încărcarea exterioară constituită de forța uniform distribuită pe toată lățimea și
înălțimea decupării va fi modelată în ABAQUS ca o presiune aplicată, prin
selectarea opțiunii (Loads) din ramura încărcări, a arborelui modelului Model-
1. După DOUBLE CLICK sau CLICK DREAPTA urmat de Create..., pe Loads se
deschide fereastra de definire a încărcării Create Load, în care se definește
încărcarea cu denumirea Presiune, din categoria (Category) încărcare
mecanică (Mechanical) și tipul presiune (Pressure):
Zona de aplicare a încărcării poate fi selectată direct de pe ecran sau prin

selectarea unei suprafețe anterior definite. În acest model va fi adoptat al
doilea procedeu, prin apăsarea butonului Surfaces... care activează fereastra
Region Selection care conține suprafețele definite – numai seturi eligibile
(Eligible Sets):
După selectarea regiunii, se definește încărcarea cu distribuția (Distribution)
234
Uniformă și mărimea (Magnitude) egală cu 0.75:
Definirea condițiilor pe frontieră de tip deplasare

Definirea restricțiilor de deplasare de tip încastrare
Restricția de deplasare care simulează încastrarea se impune punctelor aflate
pe circumferința găurii pe care s-a sudat bolțul. Condiția de deplasare de tip
încastrare impune ca nodurile aflate pe această curbă să aibă deplasările după
direcțiile X și Y egale cu zero. Teoretic ar trebui impusă și condiția ca rotirea în
jurul axei Z să fie nulă, dar elementul finit stare plană de tensiune nu are acest
grad de libertate. După DOUBLE CLICK sau CLICK DREAPTA urmat de
Create..., pe menu-ul BC se deschide fereastra de definire a încărcării Create
Boundary Condition, în care se definește restricția de deplasare cu
denumirea Incastrare, din categoria (Category) mecanic (Mechanical) și tipul
simetrie, antisimetrie, încastrare (Symmetry/Antisymmetry/Encastre):
Condiția de încastrare se impune pe setul anterior definit Zona_incastrata, după

selectarea butonului Sets...:
235
După selectarea setului pe care se impune condiția, este selectată condiția de

deplasare ENCASTRE din fereastra Edit Boundary Condition:
Definirea restricțiilor de deplasare tip simetrie

Restricțiile de deplasare de tip simetrie se impun punctelor aflate pe axa de
simetrie geometrică. Condiția de deplasare pe axa de simetrie impune ca
punctele aflate pe această axă să aibă deplasarea în lungul axei X egală cu
zero. Teoretic ar trebui impusă și condiția ca rotirea în jurul axei Z să fie nulă,
dar elementul finit stare plană de tensiune nu are acest grad de libertate.
Condiția de deplasare pe axa de simetrie se impune pe setul anterior definit

Axa_de_simetrie, după efectuarea DOUBLE CLICK pe ramura condiții pe
frontieră din arborele modelului Model-1 – BC și selectarea butonului Sets... :
După selectarea setului pe care se impune condiția, este selectată condiția de

deplasare XSYMM din fereastra Edit Boundary Condition:
236
modelare geometrică și cu elemente finite. Crearea unui nou Job se poate face
în două moduri, din menu-ul principal sau din arborele modelului. Prin ambele
metode se deschide fereastra de creare a job-ului Create Job. Job-ul nou creat
va fi denumit Model_spt01:
Lansarea analizei
Rularea analizei cu elemente finite se face lansând comanda Submit pe Job-ul
nou creat prin CLICK DREAPTA pe Model_spt01.
237
Programul va afișa starea de lucru succesiv: Submitted, Running și apoi

Completed numai în cazul în care modelul nu are erori. Starea rulării poate fi
urmărită prin deschiderea festrei de monitorizare, prin CLICK DREAPTA pe
Model_spt01 și lansând comanda Monitor... :
Intrarea în modulul de postprocesare se poate face prin:

- CLICK DREAPTA pe Job-ul rulat și selectarea opțiunii rezultate (Results),
- alegerea modului de vizualizare a rezultatelor (Visualization) din
COMBO BOX-ul de alegerea modului (Module), sau
- din MENU-ul principal din Job submenu-ul rezultate (Results):
238
Prin postprocesarea rezultatelor vor fi puse în evidență valorile și zonele în care

se obțin valorile extreme ale tensiunilor și deplasărilor, vor fi realizate grafice
ale valorilor tensiunilor în zonele cele mai solicitate și vor fi elaborate rapoarte
conținând valorile tensiunilor și deplasărilor.
Reprezentarea grafică a tensiunilor și deplasărilor prin contur de

culoare
Rezultatele pot fi vizualizate în starea deformată, nedeformată sau suprapusă
starea deformată peste cea nedeformată a structurii. Selectarea modului de
reprezentare se face prin apăsarea lungă a butonului de desenare a conturului
(Plot Contours) și alegerea opțiunii dorite. În capturile de ecran de mai jos
sunt prezentate cele trei cazuri pentru tensiunile calculate după criteriul von
Mises:
239
Alegerea mărimii care va fi reprezentată grafic sub forma unor contururi de

culoare se alege din menu-ul principal Result și apoi submenu-ul Field
Output...:
În continuare va fi prezentată distribuția tensiunilor sx, sy, txy:
și a deplasărilor după direcțiile X și Y ale sistemului de coordonate global,

respectiv deplasarea rezultantă:
240

rezulate
Reprezentarea variației unor mărimi rezultatea din analiza cu elemente finite în
diferite zone al piesei studiate poate fi realizată cu opțiunea de grafic pe două
axe. În prima etapă sunt selectate punctele care vor reprezenta abscica
graficului. Din menu-ul Tools și submenu-ul Path și apoi Create se lansează
opțiunea de creare a punctelor abscisă. Pentru început este denumită mulțimea
punctelor – în acest exemplu von_Mises_Fanta. Din lista de opțiuni, în acest
exemplu mulțimea punctelor abscisă este dată de lista nodurilor (Node list)
dispuse pe marginea fantei pe care se aplică încărcarea:
Din fereastra de editare a listei nodurilor, după selectarea zonei de editare a

etichetelor nodurilor (Node Labels), sunt selectate cu CLICK nodurile pentru
care dorim reprezentarea grafică:
Ieșirea din secvența de alegere a nodurilor se face prin apăsarea butonului
241
Done.
accesarea submenu-ului Create... din menu-ul Tools, submenu-ul XY Data.
Datele XY sunt generate asociate colecției (Path) anterior definite
von_Mises_fanta:
pentru care se alege ca valoare pe abscisă distanța reală dintre puncte. Valorile
de pe ordonată sunt selectate din valorile de câmp de ieșire (Field Output):
242
parametrilor care se doresc schimbați efectuând DOUBLE CLICK pe zona
respectivă. De exemplu, pentru completarea titlului pe ordonată cu unitatea de
măsură se face DOUBLE CLICK pe titlul ordonatei (Stress),se completează cu
“[Mpa]”.
Pentru reprezentarea grafică a variației tensiunilor rezultante după criteriul von

Mises pentru conturul exterior al bridei se procedează similar. Mai intâi este
selectată mulțimea nodurilor de pe abscisă:
243
În continuare este selectată marimea tensiunii rezultante von Mises pentru

valorile de pe ordonată:
,
244
8
Capitolul
8. Analiza statică liniară a unui

cilindru modelat cu elemente finite
bidimensionale stare plană de
deformație
8.1. Introducere
Starea plană de deformație este asociată de obicei, structurilor caracterizate
prin faptul că una dintre dimensiuni, cea în lungul axei , este mult mai mare
decât celelalte dimensiuni (considerate într-un plan paralel cu planul
asociat sistemului de coordonate global) iar forțele acționează în plane paralele
cu și nu variază în lungul axei
Se consideră o țeavă de lungime mare comparativ cu dimensiunile secțiunii
transversale, prin care circulă un fluid sub presiunea . Înseamnă că deformația
specifică normală (sau lungirea specifică) în lungul axei care coincide cu
axa țevii, precum și lunecările specifice sunt nule:
(8.1)
Secțiunea țevii aflată în planul , în echilibru static sub acțiunea presiunii ,
este în stare plană de deformație.
Ca urmare, vectorul deformațiilor * + asociat stării plane de deformație are
expresia:
* + * + (8.2)
În practică, modelarea de tip stare plană de deformație poate fi aplicată de
asemenea în cazul tunelelor solicitate de forța de presiune a solului sau în cazul
barajelor aflate sub acțiunea presiunii hidrostatice (fig. 8.1).
245
Figura 8.1. Baraj sub acțiunea presiunii hidrostatice

modelarea cu elemente finite de tip bidimensional stare
plană de deformație
8.2.1. Tensiuni în starea plană de deformație
Vectorul tensiunilor * + asociat stării plane de deformație, conține

componentele care se dezvoltă în planul :
* + * + (8.3)
În plus, în starea plană de deformație, tensiunea normală care se dezvoltă
pe direcția axei este nenulă, în timp ce tensiunile tangențiale sunt
nule:
(8.4)
Tensiunea normală pe direcția paralelă cu axa se calculează cu relația:
( ) (8.5)
( )( )
8.2.2. Relații diferențiale deformații-deplasări în starea

plană de deformație
Analog stării plane de tensiune, un element de suprafață infinit de mic, aflat

în stare plană de deformație se reprezintă înainte de deformație și după
deformația cauzată de forțele exterioară în sistemul de coordonate cartezian
. Se notează din nou cu: - deplasările elementului de suprafață
după direcțiile axelor și respectiv, ; – deformații specifice normale
sau lungiri specifice pe direcțiile axelor și respectiv, ; – lunecare
specifică în planul .
În cazul stării plane de deformație, deplasarea în lungul axei
perpendiculară pe planul , este nulă:
(8.6)
În cazul stării plane de deformații, relațiile diferențiale deformații-deplasări sunt:
246
Analiza statică liniară a unui cilindru modelat cu elemente finite bidimensionale stare plană de deformație
(8.7)
8.2.3. Legea lui Hooke pentru starea plană de deformație
Există următoarea relație matriceală între vectorul tensiunilor * + și vectorul

deformațiilor * +:
{ } , -{ } sau * + , -* + (8.8)
în care s-a notat cu , - matricea constitutivă corespunzătoare stării plane de

deformație în cazul materialelor izotrope, care are expresia:
, - [ ] (8.9)
( )( )
8.2.4. Ecuațiile diferențiale generale de echilibru - ecuațiile

de echilibru Cauchy pentru starea plană de deformație
Ecuațiile de echilibru Cauchy definite pentru starea plană de deformație

( ), în ipoteza că nu există forțe volumice pe direcția axei
( ), sunt următoarele:
(8.10)
{
în care este densitatea materialului iar cu s-au notat derivatele de ordinul

doi ale deplasărilor și respectiv, .
8.3. Modelarea în Abaqus cu elemete finite stare plană de

deformație a unei piese cilindrice solicitată de presiune
interioară uniform distribuită
Se modelează cu elemente finite bidimensionale stare plană de deformație, un

sector din secțiunea de grosime infinit de mică a unei piese cilindrice solicitată
247
de presiune interioară uniform distribuită. Diametrul exterior al piesei cilindrice

este iar diametrul interior este . Piesa este fabricată
dintr-un oțel ale cărui caracteristici sunt: coeficientul lui
Poisson .
8.3.2. Preprocesarea în Abaqus a modelului
În prima parte a preprocesării este creată PARTEA (Part) denumită (Name)

părți Part_Cilindru_SPD01 care conține cele două modele geometric și cu
elemente finite. Crearea noii părți se face executând DOUBLE CLICK sau CLICK
DREAPTA și apoi Create... pe ramura Parts din arborele modelului Model-1.
Se alege opțiunea de spațiu de modelare (Modeling Space) plan
bidimensional (2D Planar), structură deformabilă (Deformable), cu
caracteristica de bază (Base Feature) de tip Shell. Dimensiunea părții nou
create este de aproximativ (Approximate size):
Modelul geometric este dezvoltat pornind de la desenul de execuție schematizat
ținând cont de atât de simetria axială cât și de simetria radială, prin reducere la
un sector circular. Pentru modelare sunt folosite instrumentele de desenare
cercuri Create Circle: Center and Perimeter și desenare linii Create Line:
Connnected. Pentru cotare este folosit instrumentul de cotare “Add
Dimension” localizat desemenea în bara de instrumente de desenare:
și se obține o primă variantă a schiței, în care cercurile au centrul în punctul de

coordonate 0,0,0:
248
Linia orizontală desenată este rotită cu 30° în sens trigonometric cu ajutorul

instrumentului de copiere (Copy) prin rotire (Rotate), pentru a materializa
sectorul circular:
În continuare este selectată linia care este rotită și punctul față de care se
rotește:
După ce se precizează valoarea unghiului de rotire de 15° și se efectuează

rotirea, se iese din procedură prin Cancel Procedure:
249
Liniile și curbele care nu fac parte din model sunt îndepărtate cu instrumentul
de tăiere (Auto-Trim):
și se obține desenul sectorului circular:
Ieșirea din etapa de modelare geometrică se face cu butonul Done.
Definirea unui sistem de coordonate local

Pentru a impune condiții de deplasare de tip simetrie în lungul direcției radiale
rotite, va fi definit un sistem de coordonate local (Datum CSYS) cu ajutorul
instrumentului de generare prin trei puncte Create Datum CSYY: 3 Points.
250
Se atribuie denumirea de LCS01 acestui sistem de coordonate, definit cu

originea in punctul de coordonate 0,0,0:
Axa a sistemului de coordonate local este materializată de origine și un punct

situat pe diametrul interior, iar al treilea punct în plan cu ajutorul căruia este
complet definit sistemul de coordonate este un punct de pe diametrul interior:
Definirea secțiunii și materialului

În acest exemplu se va începe cu atribuirea proprietăților secționale.
Proprietățile secționale împreună cu caracteristicile materiale reunite în atributul
Secțiune (Section) se asociază părții create prin selectarea opțiunii Section
Assignements din arborele modelului – ramura asociată părții
Part_Cilindru_SPD01. Atribuirea secțiunii se poate face prin DOUBLE CLICK sau
CLICK DREAPTA și apoi Create... pe opțiunea Section Assignements, după
care este selectată regiunea căreia se atribuie sectțiunea:
251
În fereastra de alegere a secțiunii atribuite, se observă că lista secțiunilor este

vidă, ca urmare va fi selectat butonul Create... de creare a noii secțiuni:
În fereastra nou deschisă de creare a datelor secționale se va alege secțiunea

din categoria (Category) Solid, tipul (Type) omogen (Homogenous). Prin
apăsarea butonului Continue... se deschide fereastra de editare a secțiunii, în
care se denumește secțiunea nou creată Sectiune_Cilindru_AXYSIM, păstrează
valoarea unitară pentru grosime și se apasă butonul de crearea a unui nou
material (Create...) deoarece lista materialelor este desemenea vidă:
Materialul nou creat este denumit Otel, iar caracteristicile sunt definite în
fereastra Edit Material:
252
după care se revine succesiv în festrele de editare secțiune (Edit Section) și

atribuire a proprietăților secționale (Edit Section Assignement):
În cazul stării plane de deformație pentru grosime se adoptă o valoarea

convențional egală cu unitatea, conform relației de calcul a matricei constitutive
asociate stării plane de deformație.

Odată definite caracteristicile secționale și proprietățile de materiale, acestea se
asociază părții create prin selectarea opțiunii Section Assignements din
arborele modelului – ramura asociată părții Part_Cilindru_SPD01. Atribuirea
secțiunii se poate face prin DOUBLE CLICK sau CLICK DREAPTA și apoi
Create... pe opțiunea Section Assignements. În continuare este selectată cu
MOUSE-ul regiunea căreia i se atribuie secțiunea, după care se confirmă
alegerea prin validarea Done. Secțiunea este aleasă din lista secțiunilor anterior
definite – în cazul de față Sectiune_Cilindru_AXYSIM.
253

Partea modelată Part_Cilindru_SPD01 este definită ca instanță dependentă sau
parte a unui ansamblu. Transferul acestei părți în etapa de modelare se
realizează prin activarea unei Instanțe (Instance) în cadrul ansamblului
(Assembly). Din arborele modelului Model-1 în substructura ansamblului
(Assembly) este creată o nouă instanță prin CLICK DREAPTA și apoi Create...
sau prin DOUBLE CLICK pe opțiunea Instances:

Definirea zonelor pe care se impun restricțiile de deplasare de tip
simetrie
În modelul de analiză al recipientului, se vor genera două zone pe care se
impun restricții de deplasare: punctele situate pe axa :
254
și punctele situate pe linia care delimiteaza sectorul circular:
Pe aceste linii se impune restricția de deplasare tangențială zero, fiind permisă

numai translația pe direcție radială.
Definirea zonei pe care se aplică presiune interioară

Pe curba care delimitează interiorul sectorul circular se va aplica o presiune
interioară. Această curba va fi definită ca set de tip suprafață:

DOUBLE CLICK pe Steps sau CLICK DREAPTA urmat de opțiunea Create....
Pasul nou creat denumit Pas_analiza_Cilindru_Solid, este o procedura de tip
(Procedure type) General pentru analiza statică:
255
descrisă ca Analiza statica cilindru SPD:

Definirea restricțiilor de deplasare de tip simetrie

Condiția de deplasare de tip simetrie radială impune ca nodurile aflate în
regiunea definită prin seturile Set_Simetrie_AXA_X și Set_Simetrie_rotit să aibă
deplasările după tangentă (circumferențială) egale cu zero. În cazul direcției
radiale conincidente cu axa se impune condiția ca deplasarea în lungul axei
pentru nodurile aparținând setului anterior definit Set_Simetrie_AXA_X să aibă
deplasarea zero. Denumirea condiției de deplasare impuse este denumită
BC_simetrie_axa_x și este de tip mecanic (Mechanical) și anume
deplasare/rotire (Displacement/Rotation):
Această condiție se aplică zonei predefinte prin setul Set_Simetrie_AXA_X.

Activarea listei de seturi predefinite se face prin butonul Sets...:
256
,
În mod analog se definesc condițiile de deplasare ținând cont de simetria
radială și pentru nodurile de cealaltă direcție radială:
Condițiile de deplasare sunt denumite BC_simetrie_axa_rotita și sunt tot de tip

mecanic (Mechanical) și anume deplasare/rotire (Displacement/Rotation):
257
În acest caz condiția de deplasare zero pe direcție tangențială se aplică

punctelor de pe direcția radială ținând cont de sistemul de coordonate local
anterior definit:
Alegerea sistemului de coordonate local se face prin butonul Datum CSYS

List... prin apăsare căruia se deschide lista sistemelor de coordonate anterior
definite. În raport cu acest sistem de coordonate, se impune condiția de
deplasare zero după direcția axei :

Încărcarea exterioară constituită de forța uniform distribuită pe interiorul
cilindrului va fi modelată în ABAQUS ca o presiune aplicată, prin selectarea
opțiunii (Loads) din ramura încărcări, a arborelui modelului Model-1. După
DOUBLE CLICK sau CLICK DREAPTA urmat de Create..., pe Loads se deschide
fereastra de definire a încărcării. Încărcarea va fi denumită Presiune_interioara
și este de tip mecanic (Mechanical) și anume presiune (Pressure).
258
Zona de aplicare a încărcării va fi selectată din lista suprafețelor anterior

definite, prin apăsarea butonului Surfaces... care activează fereastra Region
Selection care conține suprafețele definite (Surfaces...) și anume cele
eligibile (Eligible Sets):

Uniformă și mărimea (Magnitude) egală cu :
259

ramura Mesh din arborele Part_Cilindru_SPD01 și selectarea opțiunii Switch
Context Ctrl+Space.

Pentru solicitarea axial simetrică plan va fi ales un element finit bidimensional,
liniar, patrulater care modelează starea de solicitare asociată stării plane de
deformație. Elementul finit ales este de tip CPE4R din biblioteca STANDARD a
programului ABAQUS:

modulul Mesh. Butonul Seed Part are mai multe acțiuni posibile, selectabile
prin apăsarea mai lungă a butonului de selectare a modului de “însămânțare”.
Pentru acest exemplu va fi selectată opțiunea Seed Edge: By Number prin
care este stabilit numărul elementelor finite generate pe fiecare entitate
geometrică selectată, mai întâi după direcțiile circumferențiale:
260
respectiv după direcțiile radiale:

Parametrii de control ai discretizării sunt definiți prin instrumentul de atribuire a
controlului discretizării (Assign Mesh Controls) din bara de instrumente din
modulul de discretizare (Mesh). Parametrii care controlează discretizarea sunt:
forma elementelelor finite (Element Shape), tehnica de discretizare
(Technique) și algoritmul de discretizare (Alghorithm). Pentru acest exemplu
introductiv va fi setată forma exclusiv patrulater (Quad) a elementelor finite și
va fi ales algoritmul Medial axis. Definirea parametrilor de control ai
discretizării se face prin selecția butonului Assign Mesh Controls sau a
opțiunii Controls... din menu-ul principal care activează fereastra Mesh
Controls:
261

butoane a menu-ului Mesh, sau prin submenu-ul Part... din menu-ul principal
Mesh și confirmarea prin apăsarea butonului Yes.
262
modelare geometrică și cu elemente finite. Job-ul nou creat este denumit
Job_Cilindru_SPD:
Lansarea analizei
Starea rulării va fi urmărită prin deschiderea festrei de monitorizare, prin CLICK
DREAPTA pe Job_Cilindru_SPD și lansând comanda Monitor.... Rularea analizei
cu elemente finite se face lansând comanda Submit pe Job-ul nou creat numit
Job_Cilindru_AXYSIM, prin CLICK DREAPTA:
263


264
Presupunem că se dorește vizualizarea tensiunilor după criteriul von Mises.

Alegerea acestei opțiuni se face din menu-ul principal, opțiunea Field
Output... care deschide fereastra de alegere a mărimilor care pot fi
reprezentate prin contur de culori. Se alege variabila S – Stress components
at integration points:
Rezultatele vor fi vizualizate în starea deformată:
265

rezulate
diferite zone al piesei studiate se poate face cu opțiunea de grafic pe două axe.
În prima etapă sunt selectate punctele care vor reprezenta abscisa graficului.
Din menu-ul Tools și submenu-ul Create se lansează opțiunea de creare a
punctelor de abscisă. Pentru început este denumită mulțimea punctelor - în
acest exemplu Path_Cilindru_SPD. Din lista de opțiuni, în acest exemplu
mulțimea punctelor abscisă este dată de lista nodurilor dispuse pe direcția
radială.

etichetelor nodurilor (Node Labels), sunt selectate cu CLICK nodurile pentru
care dorim reprezentarea grafică:
accesarea submenu-ului Create... din menu-ul XY Data și Tools. Din fereastra
XY Data from Path este selectată sursa abscisei – Path-ul deja definit
Path_Cilindru_SPD pentru care se alege ca valoare pe abscisă, distanța reală
dintre puncte:
266
Valorile de pe ordonată sunt selectate din valorile de câmp de ieșire (Field

Output). În acest exemplu, sunt alese valorile tensiunilor rezultante după
criterul von Mises (S – Stress components at integration points)
invariantul Mises:
parametrilor care se doresc a fi schimbați și efectuând DOUBLE CLICK pe axele
asociate graficului:
267
Datele care au generat graficul XY (XY Data) vor fi salvate selectand butonul
Save As... din fereastra XY Data from Path. Denumirea salvată coincide cu
denumirea atribuită mulțimii punctelor de pe abscisă, în acest ultim exemplu
Path_Cilindru_SPD, după care poate fi extras un raport de valori de analiză:
cu denumirea implicită abaqus.rpt care va fi schimbată în

XY_Data_Cilindru_SPD.rpt:
268
Valorile exportate sunt:

X S von Mises
0. 8.9818
6.5928 7.95102
13.4197 6.20854
20.4038 4.98438
27.4966 4.09184
34.6712 3.42208
41.9061 2.90692
49.1898 2.50253
56.5104 2.17942
63.8626 1.91672
71.3671 1.79821
269
9
Capitolul
9. Analiza statică cu elemente

finite bidimensionale plane axial
simetrice
9.1. Introducere
Starea de tensiune plană axial simetrică apare când geometria structurii are
simetrie axială raportată unei axe de revoluție, iar grosimea peretelui este
semnificativă, fiind schematizată reducând-o la o suprafață. În aceste cazuri pot
fi folosite elemente finite axial simetrice sau de tip “inel”. Aceste elemente
simplifică foarte mult modelarea în cazul în care structurile prezintă simetrie
axială în coordonate cilindrice. Foarte multe probleme practice inginerești
prezintă simetrie axială. Corpuri solide cum ar fi tancuri de stocare, pistoane,
supape, ajutaje de rachetă, etc. (fig. 9.1) pot fi modelate reduse la modele axial
simetrice.
a. b. c.
Figura 9.1. Piese cu simetrie axială
Simetria axială se consideră doar atunci când toți parametrii problemei sunt
identici pentru oricare plan care conține axa de simetrie, inclusiv încărcarea și
restricțiile de deplasare. Un model axial simetric se raportează unui sistem de
270
Analiza statică cu elemente finite bidimensionale plane axial simetrice
coordonate cilindric de coordonate , iar toate variabilele nu depind de

coordonata . În figura 9.2, se prezintă un element patrulater care prin
revoluția în jurul axei generează un volum toroidal din care se prezintă un
sector.
z
3
4
z1
1 2
q
r1 r
Figura 9.2. Volum generat prin rotirea elementului patrulater în jurul axei Z

modelarea cu elemente finite de tip bidimensional plan axial
simetric
Elementul finit stare plan axial simetric este complet definit în teoria elasticității,
prin vectorul tensiunilor * +, vectorul deformațiilor specifice * + și matricea
constitutivă , -. În starea de solicitare axial simetrică, orice deplasare axială
induce deformații după direcția circumferențială (tangențială). Deasemenea,
apar tensiuni diferite de zero după această direcție circumferențială.
9.2.1. Sisteme de coordonate
Un corp axial simetric se poate raporta unui sistem de coordonate global ,

cu originea arbitrar adoptată într-un punct O, iar direcția axelor sistemului de
coordonate alese astfel încât să permită descrierea cât mai ușoară a condițiilor
pe frontieră – deplasări sau încărcări. Totodată, ținând cont de simetria axială și
forma de revoluție, structurile sau corpurile axial simetrice se raportează în mod
natural și unui sistem de referință cilindric, așa cum este prezentat în figura 9.3.
Figura 9.3. Definirea coordonatelor unui punct oarecare în coordonate cilindrice
271
9.2.2. Deplasări
Deplasările unui punct oarecare definit în coordonate cilindrice ( ) sunt

definite în planul radial descris prin axa curentă și axa , ca fiind pe direcția
radială și respectiv, pe direcția axei de revoluție . Deplasările se exprimă
deasemenea, în funcție de poziția punctului curent adică, în funcție de
coordonatele cilindrice ( ), fiind de forma:
( )
{ (9.1)
( )
Figura 9.4. Definirea funcțiilor deplasare în coordonate cilindrice

Deplasarea ( ) se numește deplasare radială, iar deplasarea ( ) se
numește deplasare axială. Datorită simetriei axiale se constată că:
 deplasările sunt independente de poziția unghiulară prin cota și depind
numai de coordonatele ( );
 deplasarea circumferențială este zero.
9.2.3. Deformații specifice
Deformațiile specifice asociate stării plane de tensiune sunt reunite în vectorul

cu patru componete notat cu * +:
* + { } . (9.2)
272
9.2.4. Relații între deformații și deplasări în starea de

solicitare axial simetrică
Pentru un corp de revoluție, în starea de solicitare axial simetrică, deformațiile

specifice se calculează în funcție de deplasări cu relațiile:
(9.3)
9.2.5. Tensiuni, tensiuni rezultante
Într-un corp de revoluție cu simetrie axială, vectorul tensiunilor are patru

componente, trei axiale , , și una tangențială , reunite în vectorul
tensiunilor:
* + { } (9.4)
Tensiunile sunt prezentate în figura 9.5:
Figura 9.5. Definirea tensiunilor în starea de solicitare axial simetrică
9.2.6. Matricea constitutivă
Între vectorul deformațiilor specifice * + definit în relația (9.4) și vectorul

tensiunilor * + definit în relația (9.5), există o relație de proporționalitate prin
matricea constitutivă , -:
273
{ } { }
( ) ( ) (9.5)
⏟ [ ]
, -
unde reprezintă coeficientul de contracție transversală (coeficientul lui

Poisson) al materialului. Relația (9.6) este valabilă doar pentru un material
omogen și izotrop aflat în stare de solicitare liniar elastică.
9.2.7. Ecuații diferențiale de echilibru pentru starea de

solicitare axial simetrică
Într-un punct oarecare P al unui corp de revoluție, în care acționează un sistem

de forțe de volum și după direcțiile radială , respectiv axială , ale
corpului, așa cum este prezentat și în figura 9.6 se pot scrie ecuațiile
diferențiale de echilibru cu derivate parțiale:
( )
{ (9.6)
( )
Figura 9.6. Tensiunile și forțele care definesc starea de echilibru a unui punct
oarecare P
9.3. Noțiuni teoretice privind modelarea cu elementul finit

de tip stare plană axial simetrică
Vor fi prezentate două modelări numerice și implementări ale modelului
matematic de modelare a comportării structurilor solide cu simetrie axială
274
supuse unui sistem de condiții pe frontieră axial simetrice: elementul finit

triunghiular de ordinul întâi și elementul patrulater izoparametric de ordinul
întâi. Ambele tipuri de elemente finite au câte două grade de libertate pe nod,
și anume translațiile după direcția radială , respectiv translația după direcția
axială . Conform notațiilor din programul implementat în Matlab, numărul
gradelor de libertate nodală va fi .
Diferența dintre cele două tipuri de elemente constă în formă, numărul de
noduri și funcțiile de interpolare folosite în implementare.
9.3.1. Modelarea numerică cu elementul finit triunghiular

plan axial simetric
Ca și în cazul elementelor finite folosite în modelarea stării plane de tensiune

sau de deformație, elementul finit triunghiular reprezintă cea mai simplă
implementare. Acest element finit are pentru ordinul întâi, trei noduri, iar
conform notațiilor din programul implementat în Matlab, . Ținând cont
de numărul gradelor de libertate nodală și de numărul de noduri ale
elementului finit triunghiular, dimensiunea matricei de rigiditate a acestui
element finit va fi .
9.3.1.a. Definirea geometriei și sistemului de coordonate pentru

elementul finit triunghiular plan liniar axial simetric
Elementul finit triunghiular liniar axial simetric este raportat sistemului de
coordonate definit de axele la care este raportată și secțiunea generatoare
care urmează să fie discretizată. În figura 9.7, se prezintă un element finit
triunghiular liniar raportat sistemului de referință global. Coordonatele nodurilor
elementului finit sunt ( ), ( ) și ( ).
Figura 9.7. Definirea coordonatelor nodurilor unui element finit triunghiular axial
simetric
Convențional, aceste coordonate sunt reunite vectorul coordonatelor nodale:
* + * + (9.7)
275
9.3.1.b. Definirea deplasărilor pentru elementul triunghiular plan

liniar axial simetric
Fiecare nod al elementului finit este caracterizat de câte două deplasări de tip
translație, convențional notate cu ( ). Deplasările nodurilor variază pe
domeniul elementului finit și sunt funcție de coordonatele nodale ( ).
Se consideră că nodurile ( ) ale elementului finit ajung în pozițiile
( ). În figura 9.8, sunt reprezentate deplasările nodale pentru
elementul finit triunghiular axial simetric raportat sistemului de coordonate
( ).
Figura 9.8. Definirea deplasărilor nodurilor unui element finit triunghiular axial
simetric
Deplasările nodale sunt reunite în vectorul deplasărilor nodale:
* + * + (9.8)
9.3.1.c.Calculul matricei de rigiditate pentru elementul

triunghiular plan liniar axial simetric
După integrarea pe volumul elementului finit a relației , - ∫ (, - , -
, -) , matricea de rigiditate a elementului finit triunghiular plan axial simetric
de ordinul întâi, , - se calculează cu relația:
, - , - , - , - (9.9)
în care reprezintă aria elementului finit; matricea , - face legătura între
vectorul deformațiilor specifice * + * + și vectorul deplasărilor
nodale * +. Matricea , - devine constantă și va fi notată , -:
, -
(9.10)
[ ]
276
iar coordonatele centrului de greutate corespunzător elementului finit

triunghiular sunt:
{ (9.11)
9.3.1.d. Calculul tensiunilor pentru elementul triunghiular plan

liniar axial simetric
După ce au fost calculate deplasările nodale, tensiunile care se dezvoltă pe
domeniul elementului finit triunghiular, se calculează folosind relația:
* + , - , - * + (9.12)
9.3.2. Modelarea numerică cu elementul finit patrulater plan

axial simetric
9.3.2.a. Definirea geometriei și a sistemului de coordonate pentru

elementul finit patrulater plan liniar axial simetric
Elementul finit patrulater axial simetric se raportează la sistemul de coordinate
cilindric ( ), la fel ca elementul finit triunghiular axial simetric.
În figura 9.9, se prezintă elementul finit patrulater liniar raportat la sistemul de
referință global definit de axele și . Coordonatele nodurilor sunt: ( );
( ); ( ); ( ).
Figura 9.9. Definirea coordonatelor nodurilor unui element finit patrulater liniar
axial simetric
Coordonatele nodale sunt reunite în vectorul coordonatelor nodale:
* + * +. (9.13)
277
9.3.2.b. Definirea deplasărilor pentru elementul patrulater

izoparametric plan liniar axial simetric
Fiecare nod al elementului finit patrulater este caracterizat de două deplasări de
tip translație, notate cu și pe direcțiile axelor și respectiv, . Se
consideră că deplasările nodurilor variază liniar pe domeniul elementului finit de
tip patrulater și sunt în funcție de coordonatele nodurilor ( ) și de
deplasările nodurilor.
În figura 9.10, se prezintă deplasările nodale pentru elementul finit patrulater în
raport cu cele două sisteme de coordonate.
Figura 9.10. Definirea deplasărilor nodurilor unui element finit patrulater liniar
axial simetric
Deplasările nodale sunt reunite în vectorul deplasărilor nodale:
* + * +. (9.14)
9.3.2.c. Calculul matricei de rigiditate pentru elementul patrulater

Matricea de rigiditate , - a elementului finit patrulater izoparametric plan axial
simetric de ordinul întâi, se calculează cu relația:
, - ∫ ∫ ∫ ,, - , - , - ( )- ( ) (9.15)
unde matricea , - face legătura între vectorul deformațiilor specifice * +

* + și vectorul deplasărilor nodale * +.
9.3.2.d. Calculul tensiunilor pentru elementul patrulater

Mai întâi, se calculează componentele vectorului deplasărilor nodale * +. Apoi,
tensiunile din relația (9.4), care se dezvoltă pe domeniul elementului finit
patrulater liniar axial simetric:
* + , - * + , - , - * + (9.16)
278
9.4. Modelarea în Abaqus a unui recipient cu elemente finite

axial simetrice
Recipientul prezentat în figura 9.11 este compus din piesa centrală executată
din tablă de oțel cu grosimea de 6 mm și 8 mm (fig. 9.12), consolidată în partea
inferioară cu un inel cu grosimea de 6 mm și înălțimea de 40 mm, solidarizate
printr-un cordon de sudură aplicat circumferențial. Piesa centrală este etanșată
în partea superioară cu un capac din tablă cu grosimea de 6 mm și 4 mm, fixat
deasemenea printr-un cordon de sudură.
Figura 9.11. Desenul de ansamblu al recipientului analizat în Abaqus
Figura 9.12. Schematizarea modelului geometric în Abaqus

Recipientul se presupune încastrat solidar cu inelul de întărire în partea
inferioară și solicitat cu o presiune ⁄ , uniform distribuită pe
interior. Toate piesele componente din ansamblu sunt executate din oțel cu
279
următoarele caracteristici elastice: modulul de elasticitate longitudinală

și coeficientul lui Poisson . Desenul de ansamblu și secțiunea
recipientului sunt prezentate în figurile 9.11 și respectiv, 9.12.
Modelul este schematizat în analiza cu elemente finite presupunând-se o
singură piesă (fig. 9.12).
Pentru analiza cu elemente finite se ține cont de simetria axială piesei. Această
ipoteză de simplificare este posibilă deoarece și încărcarea este axial simetrică
(presiunea este uniform aplicată pe interiorul piesei). Ca urmare, modelul
geometric este redus la o secțiune raportată axei de simetrie.
9.4.2. Preprocesarea modelului geometric al recipientului
După lansarea programului ABAQUS este inițializată o nouă bază de date în

care este creată o parte (Part) care conține atât modelul geometric cât și cel cu
elemente finite. Crearea noii părți se face executând Double Click sau Click
dreapta și apoi Create... pe ramura Parts din arborele modelului Model-1. Se
alege opțiunea de parte axial simetrică (Axisymmetric), deformabilă
(Deformable), de tip Shell. Dimensiunea părții nou create este de aproximativ
200 mm (Approximate size). Denumirea (Name) noii părți va fi
Part_AXYSIM01:
Modelul geometric este dezvoltat pornind de la desenul de execuție care este
schematizat ținând cont se simetria axială, prin reducere la o suprafață
coincidentă cu secțiunea prezentată. În interfața grafică a programului ABAQUS
se ține cont de faptul că modelatorul geometric este parametric iar
schematizarea este realizată mai întâi aproximativ, respectând forma și
topologia piesei.
280
.
Modelarea începe cu desenarea axei de revoluție a piesei, cu ajutorul
instrumentului de desenare numit creare construcție – linie oblică prin două
puncte (Create Construction: Oblique Line Thru 2 Points) și continuă
cu desenarea curbelor de definire geometrică utilizând instrumentele de
desenare din bara de instrumente de desenare, de tip: linii interconectate
(Create Lines: Connected); cercuri (Create Circle: Center and
Diameter)sau arc de cerc prin trei puncte (Create Arc: Thru 3 points).
Ieșirea din fiecare procedeu de desenare se face prin Click dreapta și
selectarea Cancel Procedure. Pentru cotare este folosit instrumentul de
cotare (Add Dimension) localizat desemenea în bara de instrumente de

desenare:
.
Ca mod de lucru, se obține o formă intermediară a modelului după ce sunt
cotate liniile iar apoi, eliminate liniile în plus cu ajutorul instrumentelor
ajutătoare de desenare cum este butonul (Auto-Trim):
281
După completarea desenului cu alte linii, construcția modelului este continuată

cu materializarea grosimii pereților recipientului, cu ajutorul instrumentului de
desenare offset (Offset Curves) și altor instrumente de desenare

(Trim Extend):
La folosirea instrumentului de offset se va fi defini distanța de offset și direcția

corectă:
282
pentru ca în final să se iasă din procedura de offset prin Click pe butonului

Done:
Pentru o vedere mai bună a desenului, se poate dezactiva grid-ul prin

deselectarea opțiunii Show grid în fereastra Sketcher Options:
283
În final, se obține desenul secțiunii radiale prezentat mai jos. Ieșirea din
preprocesorul de modelare geometrică se face prin Click pe butonul Done:
Materialul din care este executată piesa este descris în starea de solicitare plană
axial simetrică drept material omogen și izotrop numai prin modulul de
elasticitate longitudinală și coeficientul lui Poisson. Definirea unui nou material
se face executând Double Click sau Click dreapta și apoi, Create... pe
ramura Materials din arborele modelului Model-1.
Caracteristicile de material trebuie definite în unități de măsură corelate cu

unitățile de măsură folosite la elaborarea modelului geometric, în acest
exemplu, pentru lungimi în milimetri. Se adoptă pentru materialul nou creat
284
denumirea (Name) Otel. Materialul are proprietățile mecanice (Mechanical)

elastice (Elasticity) de tip Elastic cu valorile modulului de elasticitate
longitudinală și coeficientului lui Poisson :
În cazul stării plane axial simetrice, proprietatea de grosime a secțiunii este
implicită și are valoarea generică egală cu unitatea. Practic, prin definirea
secțiunii se asociază unei secțiuni generice numai atributul de material.
Definirea unei noi secțiuni se realizează executând Double Click sau Click
dreapta și apoi Create... pe ramura Sections din arborele modelului Model-1.
După activarea opțiunii de creare a secțiunii, se alege pentru secțiunea

recipientului categoria Solid, de tip omogen (Homogenous). Se adoptă pentru
secțiunea nou creată denumirea Sectiune_axial_simetrica. Secțiunea se
asociază unui material care este ales din lista materialelor anterior definite,
enumerate în lista Material sau poate fi creat prin opțiunea Create..., iar
pentru grosime (Plane stress/strain thickness) se menține valoarea
implicită egală cu 1:
285

Part_AXYSIM01. Atribuirea secțiunii se poate face prin Double Click sau Click
dreapta și apoi Create... pe opțiunea Section Assignments.
În continuare, se selectează cu mouse-ul regiunea căreia i se atribuie secțiunea,

după care se confirmă alegerea prin validarea cu butonul Done în zona de
prompter. Secțiunea este aleasă din lista secțiunilor anterior definite – în cazul
de față Sectiune_axial_simetrica – sau poate fi creată ca secțiune nouă prin

Transferul părții Part_AXYSIM01 în etapa de modelare, se realizează prin
activarea unei Instanțe (Instance) în cadrul ansamblului (Assembly). Din
arborele modelului Model-1, în substructura ansamblului (Assembly) este
creată o nouă instanță prin Click dreapta și apoi Create... sau prin Double
Click pe opțiunea Instances:
286
După definirea instanței de analiză se poate considera preprocesarea

geometrică încheiată. Baza de date a programului conține o INSTANȚĂ a unei
PĂRȚI care are în componență SCHIȚA MODELULUI, cu atributul de
SECȚIUNE incluzând MATERIALUL. Etapa următoare este
PREPROCESAREA MODELULUI cu ELEMENTE FINITE.

programului ABAQUS. Intrarea în acest modul se face prin Click dreapta pe
ramura Mesh din arborele Part_AXYSIM01 și selectarea opțiunii Switch
Context Ctrl+Space:

Comanda de asociere a tipului de element finit se poate apela în două moduri:
prin Click pe butonul (Assign Element Type) din bara de instrumente a

modulului Mesh sau prin comanda Element Type din menul Mesh:
Pentru starea plană axial simetrică va fi ales un element finit bidimensional,
patrulater, liniar care modelează starea de solicitare asociată stării plane axial
simetrice. Elementul finit ales este de tip CAX4R din biblioteca STANDARD a
programului ABAQUS:
287

Parametrii de control ai discretizării sunt definiți prin instrumentul de atribuire a
controlului discretizării (Assign Mesh Controls) din bara de instrumente

din modulul de discretizare (Mesh). Parametrii care controlează discretizarea
sunt: forma elementelor finite (Element Shape), tehnica de discretizare
(Technique) și algoritmul de discretizare (Alghorithm). Pentru acest
exemplu, va fi setată forma exclusiv patrulater (Quad) a elementului finit și
adoptat algoritmul Medial axis. Definirea parametrilor de control ai discretizării
se face fie prin selecția butonului (Assign Mesh Controls) fie a opțiunii
Controls... din menu-ul principal care activează fereastra Mesh Controls:

288
modulul Mesh. Butonul Seed Part are mai multe acțiuni posibile selectabile
prin apăsarea mai lungă a butonului:
Pentru acest exemplu introductiv va fi selectată opțiunea Seed Part prin care
este stabilită dimensiunea aproximativă a elementelor finite generate la
valoarea 2 mm. În urma setării dimensiunii elementelor finite, se obține desenul
modelului pregătit pentru discretizare:

discretizat modelul (partea) prin selectarea butonului (Mesh Part) din bara
de butoane a menu-ului Mesh, sau prin submenu-ul Part... din menu-ul
principal Mesh și confirmarea prin Click pe butonul Yes.

În modelul de analiză al recipientului vor fi generate două seturi:
289
 zona încastrată pe care se vor impune condițiile de deplasare

de tip încastrare,
 zona axei de simetrie pe care vor fi impuse condițiile de
deplasare corespunzătoare punctelor situate pe axa de
simetrie geometrică, în ipoteza unei încărcări simetrice.
Va fi deasemenea generată și o suprafață pe interiorul modelului pe care se

aplică presiunea uniform distribuită.
Un nou Set este creat prin Click dreapta și apoi Create... sau cu Double
Click pe opțiunea Sets din arborele modelului Model-1 în substructura
ansamblului (Assembly). Similar, o nouă suprafață este creată prin Click
dreapta și apoi Create... sau Double Click pe opțiunea Surfaces din
arborele modelului Model-1, în substructura ansamblului (Assembly).
Definirea zonei încastrate

Zona încastrată denumită ca Set “Zona_incastrata” este definită din punct de
vedere geometric prin linia situată în partea de jos a modelului, cu o lungime de
12 mm. Setul Zona_incastrata este generat prin activarea ferestrei de creare,
stabilirea denumirii și selecția entităților geometrice:
Definirea axei de simetrie

Zona de pe axa de simetrie denumită ca Set “Zona_axa_simetrie” este definită
din punct de vedere geometric, prin linia situată pe axa de simetrie a modelului,
cu o inălțime de 6 mm. Setul Zona_axa_simetrie este generat tot prin activarea
ferestrei de creare, stabilirea denumirii și selecția entităților geometrice:
Definirea zonei încărcate cu presiune

Zona încărcată cu presiune este definită ca suprafață (SURFACE). Zona de
aplicare a presiunii este o suprafață numită “Zona_incarcare_presiune” definită
din punct de vedere geometric, prin curbele situată pe interiorul modelului.
Suprafața Zona_incarcare_presiune este generată prin activarea ferestrei de
290
creare, stabilirea denumirii și selecția cu Click și SHIFT a entităților

geometrice:

Analiza statică liniară este realizată într-un pas de analiză (Step) generat prin
Double Click pe Steps sau Click dreapta urmat de opțiunea Create... .
Pasul nou creat denumit Pas_incarcare_presiune, este o procedura de tip
(Procedure type) General pentru analiza statică (Static, General):
În descrierea pasului se va menționa, facultativ, semnificația pasului de

analiză,în acest caz, Analiza statică liniara a unui recipient sub presiune :
291
Definirea restricțiilor de deplasare de tip încastrare

Restricția deplasare de tip încastrare impune ca pentru nodurile aflate în
regiunea definită în setul Zona_incastrata, deplasările după direcțiile și să fie
egale cu zero. Teoretic, pentru încastrare ar trebui impusă și condiția ca rotirea
în jurul axei Z să fie identic nulă, dar elementul finit stare plană axial simetrică
nu are definit acest grad de libertate. Condiția de încastrare se impune pe setul
anterior definit, numit Zona_incastrata, după Double Click, pe ramura condiții
pe frontieră (BC) din arborele modelului Model-1. Condiția de deplasare
(Boundary Condition) asociată încastrării, va fi denumită Incastrare și
aparține categoriei (Category) Mechanical și este de tip
Symmetry/Antisymmetry/Encastre:
292
Pentru a selecta zona încastrată din lista seturilor definite anterior, trebuie
selectat butonul Sets... din partea inferioară a ecranului. După selectarea
setului pe care se impune condiția, este selectată condiția de deplasare
ENCASTRE din fereastra Edit Boundary Condition:
Definirea restricțiilor de deplasare tip simetrie

Restricțiile de tip simetrie se impun punctelor aflate pe axa de simetrie. Condiția
de deplasare pe axa de simetrie impune ca punctele aflate pe această axă să
aibă deplasarea în lungul axei egală cu zero. Teoretic ar trebui impusă și
condiția ca rotirea în jurul axei să fie identic nulă, dar elementul finit stare
plană axial simetrică nu are acest grad de libertate. Condiția de deplasare pe
axa de simetrie se impune pe setul anterior definit, numit Zona_axa_simetrie,
după efectuarea Double Click pe ramura condiții pe frontieră (BC) din
arborele modelului Model-1:
Condiția de deplasare (Boundary Condition) asociată simetriei, va fi denumită

Conditie_axa_simetrie și aparține categoriei (Category) Mechanical și este de
tip Symmetry/Antisymmetry/Encastre. După selectarea setului pe care se
impune condiția, este selectată condiția de deplasare XSYMM din fereastra Edit
293
Boundary Condition:

Încărcarea exterioară constituită din presiunea aplicată pe interiorul piesei va fi
modelată în ABAQUS ca o presiune aplicată, prin selectarea opțiunii (Loads) din
ramura încărcări, a arborelui modelului Model-1. După Double Click pe Loads
sau Click dreapta urmat de Create... , Se deschide fereastra de definire a
încărcării care se denumește Incarcare_presiune:
Zona de aplicare a încărcării va fi selectată din lista suprafețelor anterior

definite, prin Click pe butonului Surfaces... care activează fereastra Region
Selection care conține suprafețele definite – numai seturi eligibile (Eligible
Sets):
După selectarea regiunii (Region Selection) Zona_incarcare_presiune , se

definește încărcarea cu distribuția (Distribution) uniformă (Uniform) și
mărimea (Magnitude) egală cu 1.2:
294
În urma definirii condițiilor pe frontieră, arborele modelului și modelul trebuie să

aibă configurația din figura de mai jos:
Modelul cu elemente finite generat, care urmează să fie analizat, se numește
Job și are la bază modelul elaborat în faza de modelare geometrică. Generarea
unui Job se realizeaza prin Double Click pe opțiunea Jobs urmată de
deschiderea ferestrei Create Job. Acest nou Job va fi denumit Job_AXYSIM. În
fereastra Edit Job, sunt descriși parametrii de analiză în rularea procesorului cu
elemente finite:
295
Lansarea analizei
Starea rulării va fi urmărită prin deschiderea festrei de monitorizare, prin Click
Dreapta pe Job_AXYSIM și lansând comanda Monitor... . Rularea analizei cu
elemente finite se face lansând comanda Submit pe Job-ul nou creat
Job_AXYSIM, prin Click dreapta:

termina cu mesajul Completed în cazul în care modelul nu conține erori.
296
Lansarea modulului de postprocesare

Intrarea în modulul de postprocesare se poate face prin prin Click dreapta pe
Job_AXYSIM și lansând comanda Results .

Forma deformată a recipientului poate fi vizualizată direct prin selectarea
butonului (Plot Deformed Shape) din bara de instrumente de

postprocesare:
297

Rezultatele pot fi vizualizate fie în starea deformată, fie în mod suprapus -
starea deformată peste cea nedeformată a structurii prin selecția butoanelor:
Selectarea modului de reprezentare se face prin apăsarea prelungită a

butonului de desenare a conturului (Plot Contours) și alegerea opțiunii dorite.
În capturile de ecran de mai jos, sunt prezentare cele două cazuri pentru
tensiunile calculate după criteriul von Mises:
Este util să se cunoască starea de solicitare în zona încastrării. Să presupunem

că se dorește cunoașterea reacțiunilor în această zonă. Alegerea valorilor
reacțiunilor nodale se face din menu-ul principal Results, opțiunea Field
reprezentate prin contur de culori. Se alege variabila RF – Reaction force at
nodes:
298
Mărimea și variația forțelor nodale este:

rezulate
diferite zone al piesei studiate, se face cu opțiunea de grafic pe două axe. În
prima etapă sunt selectate punctele care vor reprezenta abscisa graficului. Din
menu-ul Tools și submenu-ul Create se lansează opțiunea de creare a
punctelor abscisă. Pentru început, este denumită mulțimea punctelor - în acest
exemplu Zona_Interioara. Din lista de opțiuni, în acest exemplu, mulțimea
punctelor abscisă este dată de lista nodurilor (Node list) localizate pe interiorul
recipientului:

etichetelor nodurilor (Node Labels), sunt selectate cu Click în fereastra de
desenare, nodurile pentru care dorim reprezentarea grafică:
299
Pentru a asocia valori pe ordonata graficului, este creată mulțimea valorilor prin
accesarea submenu-ului Create... din menu-ul Tools și submeu-ul XY Data:
Din fereastra XY Data from Path, este selectată sursa abscisei – Path-ul deja
definit, numită Zona_Interioara, pentru care se alege ca valoare pe abscisă
distanța reală (True distance) dintre puncte. Valorile de pe ordonată sunt
selectate din valorile de câmp de ieșire (Field Output). În acest exemplu, sunt
alese valorile tensiunilor rezultante după criterul von Mises (S – Stress
components at integration points), invariantul Mises:
300
parametrilor care se doresc schimbați și efectuând Double Click. De exemplu,
pentru completarea cu unitatea de măsură pe ordonată se face Double Click
pe titlul ordonatei (Stress) și se completează cu “[MPa]”, iar titlul de pe abscisă
se modifică în “Puncte zona interioară – distanta reala”:
În continuare, se va prezenta procedeul de trasare a graficului de variație a

reacțiunilor rezultante, după direcțiile și în zona încastrării. În prima parte,
se definesc punctele de pe abscisă:
301
În continuare, se generează mulțimea valorilor de pe ordonată, după procedeul

deja descris:
Graficele de variație ale forțelor nodale rezultante și ale forțelor nodale

orientate după axa sunt:
302
Datele care au generat graficul XY (XY Data) vor fi salvate selectând butonul
denumirea atribuită mulțimii punctelor de pe abscisă, în acest exemplu,
Zona_incastrata.
Generarea rapoartelor de rezultate

Rezultatele obținute prin analiza cu elemente finite pot fi organizate sub forma
unor rapoarte de tip text. Pentru a genera un raport se selectează din menu-ul
principal opțiunea Report, submenu-ul XY... :
Va fi întocmit un raport cu valorile forțelor nodale rezultante din încastrare.

Deoarece datele din grafic au fost salvate, o dată cu deschiderea ferestrei
Report XY Data se va regăsi și lista punctelor salvate sub denumirea
Zona_incastrata. Se selectează această mulțime și apoi, se redenumește fișierul
în care sunt salvate datele. Aceste procedeu este realizat din Tab-ul Setup al
ferestrei Report XY Data în TextBox-ul Name:
303
Raportul este salvat în format text cu extensia .rpt și denumirea stabilită, după
apăsarea butonului Apply sau OK . Valorile forțelor nodale rezultante pentru
zona încastrării sunt prezentate în tabelul 9.4:
Tabelul 9.1 – Valorile forțelor nodale rezultate în încastrare

X Forțe nodale în nodurile din
(mm) zona_încastrată
(N)
0.00000E+000 -1.41313E+004
2.00000E+000 -1.93756E+004
4.00000E+000 -1.10636E+004
6.00000E+000 -6.12757E+003
8.00000E+000 -1.08945E+002
1.00000E+001 6.77291E+003
1.20000E+001 6.33506E+003
TOTAL -3.76991E+004
304
Capitolul
10
10. Analiza statică liniară cu
elemente finite solide
10.1. Introducere
Modelarea unei structuri tridimensionale se face descompunând domeniul în
elemente finite tridimensionale. Elementele finite utilizate în modelarea
domeniului tridimensional se clasifică dupa mui multe criterii:
 forma elementelor finite: elemente finite tetraedrice sau elemente finite
hexaedrice;
 ordinul funcției care descrie variația unei mărimi pe domeniul
elementelor finite: elemente finite de ordinul întâi (liniare), de ordinul doi
(pătratice) sau de ordinul trei (cubice);
 natura sistemului de coordonate în care este modelată funcția de
interpolare: sisteme de coordonate carteziene, sisteme de coordonate
naturale (de exemplu coordonate de arie), sisteme de coordonate
naturale (de exemplu adimensionale);
 tipul funcției care modelează variația unei mărimi pe domeniul
elementului finit: interpolare cu funcții Lagrange.
Modelarea cu elemente finite tridimensionale se utilizează în general în cazul

pieselor care nu se pot încadra în următoarele cazuri: structuri de bare
modelate cu elemente de tip TRUSS sau BEAM; plăci și învelișuri subțiri.
Figura 10.1 prezintă clasificarea elementelor finite tridimensionale ținând cont
de funcțiile care modelează aceste tipuri de elemente finite.
305
Elemente finite
tridimensionale
Elemente finite Elemente finite

tridimensionale tetraedrice tridimensionale hexaedrice
Interpolare în
Interpolare în
Interpolare în coordonate naturale
coordonate naturale
coordonate carteziene adimensionale cu
de volum
functii Lagrange
Interpolare de Interpolare de
Interpolare cu
ordinul întâi în ordinul întâi în
functii Lagrange
coordonate coordonate de
de ordinul întâi
carteziene volum
Interpolare de
Interpolare cu
ordinul doi în
functii Lagrange
coordonate
de ordinul doi
carteziene
Interpolare de
ordinul trei în
coordonate
carteziene
Figura 10.1. Clasificarea elementelor finite tridimensionale
10.2. Noțiuni teoretice privind modelarea numerică cu

elemente finite tridimensionale solide
10.2.1. Definirea geometrică a elementelor finite

tridimensionale utilizate pentru modelarea solidelor
Elementul finit tridimensional tetraedric de ordinul întăi

În figura 10.2, se prezintă un element finit tridimensional tetraedric de ordinul
întâi care are patru noduri. Acesta poate fi utilizat în modelarea solidelor.
Elementul finit tetraedric este raportat la sistemul de axe global , nodul
̅̅̅̅ având coordonatele ( ).
306
Analiza statică liniară cu elemente finite solide
Figura 10.2. Elementului finit tetraedric de ordinul întâi cu patru noduri în

coordonate carteziene
Elementul finit tridimensional tetraedric cu 10 noduri

Elementul finit tetraedric cu 10 noduri este un element finit de ordin superior
din categoria elementelor finite tetraedrice și are câte un nod atât în fiecare
vârf cât și în mijlocul fiecărei laturi (fig. 10.3). Comparativ cu elementul finit
tetraedric cu patru noduri (fig. 10.2), cel cu 10 noduri (fig. 10.3) conduce la
rezultate mai precise în cazul modelării corpurilor solide cu muchii curbe.
Figura 10.3. Elementului finit tetraedric pătratic cu 10 noduri în coordonate

carteziene
Element finit tetraedric cubic cu 20 noduri

Un element finit tetraedric cubic este prezentat în figura 10.4. Acesta este
definit prin: patru noduri în vârfuri; câte două noduri pe fiecare latură, care le
împarte în segmente egale; câte un nod în centrul fiecărei fețe a tetraedrului.
Utilizarea elementelor finite tetraedrice cu 20 noduri conduce la rezultate mai
precise în cazul modelării corpurilor solide, în special în cazul celor cu muchii
curbe.
307
Figura 10.4. Elementului finit tetraedric cubic cu 20 noduri în coordonate

carteziene
Elementul finit hexaedric cu opt noduri

Elementul finit izoparametric hexaedric (BRICK) cu opt noduri se utilizează
pentru modelarea corpurilor solide. Acesta este reprezentat atât în sistemul de
coordonate cartezian (fig. 10.5,a) cât și în sistemul de coordonate
naturale ( ) a cărui origine se află în centrul de greutate ( ) al
elementului finit hexaedric (fig. 10.5,b). Elementul finit hexaedric are
dimensiunile și respectiv, în sistemul de coordonate cartezian .
a) b)
Figura 10.5. Element finit hexaedric cu 8 noduri în:
coordonate carteziene; b) coordonate naturale
Coordonatele naturale sunt definite astfel:
(10.1)
în care sunt coordonatele centrului de greutate al elementului finit

hexaedric în coordonate carteziene:
(10.2)
În figura 10.5,b, se remarcă faptul că s-au definit coordonatele naturale

astfel încât acestea să varieze în intervalul , - pe domeniul elementului finit
308
hexaedric.
Elementul finit hexaedric cu 20 noduri

Elementul finit izoparametric hexaedric cu 20 noduri este o versiune de ordin
superior a elementului finit hexaedric cu opt noduri și se utilizează în special,
pentru modelarea corpurilor solide tridimensionale cu muchii curbe deoarece
conduc la rezultate mai precise. Acest tip de element finit are pe lângă nodurile
din colțuri, câte un nod în mijlocul fiecărei muchii și se poate reprezenta atât în
sistemul de coordonate cartezian (fig. 10.6,a) cât și în coordonate
naturale (fig. 10.6,b).
Coordonatele naturale se definesc cu aceleași relații (10.1) ca și în
secțiunea precedentă.
a) b)
Figura 10.6. Element finit hexaedric cu 8 noduri în:
coordonate carteziene; b) coordonate naturale
10.2.2. Definirea deplasărilor nodale pentru elementele finite

tridimensionale
În cazul elementelor finite tridimensionale (tetraedrice sau hexaedrice) fiecărui

nod are trei grade de libertate de translaţie pe fiecare nod, convenţional
notate ( ).
În consecință, caracteristicile elementului finit tetraedric liniar sunt: numărul de
noduri ale elementului finit - ; numărul gradelor de libertate nodală
pentru fiecare nod - ; dimensiunea matricei de rigiditate a elementului
finit - .
În mod analog, caracteristicile elementului finit izoparametric de ordinul întâi
sunt: numărul de noduri ale elementului finit - ; numărul gradelor de
libertate nodală pentru fiecare nod - ; dimensiunea matricei de
rigiditate a elementului finit - .
309
10.2.3. Matricea de rigiditate pentru elementul

tridimensional izoparametric de ordinul întâi
În această secțiune se va prezenta doar matricea de rigiditate , -

corespunzătoare elementului finit hexaedric cu opt noduri (element finit
tridimensional izoparametric de ordinul întâi).
Relația dintre vectorul deformațiilor specifice și vectorul deplasărilor nodale
* +este de forma:
(10.3)
{ } [
⏟ ]{
⏟ }
, -
* +
sau
∑ { } (10.4)
{ } [ ]
În relația (10.3) s-a pus în evidență matricea , - care face legătura între
vectorul deformațiilor specifice * + în coordonate carteziene și vectorul
deplasărilor nodale * +.
Matricea de rigiditate , - corespunzătoare elementului finit izoparametric cu opt
noduri are dimensiunea 24x24 și se calculează cu relația:
, - ∫ (, - , - , -) (10.5)
în care este volumul elementului finit iar , - reprezintă matricea constitutivă

care face legătura între vectorul tensiunilor * + și vectorul deformațiilor * +:
, - sau * + , -* + (10.6)
{ } { }
În cazul unui material omogen și izotrop, matricea constitutivă , - din relația
(10.6) are expresia:
310
( )
, -
( )( )
( )
( )
[ ( )]
(10.7)
în care s-a utilizat relația ⁄ ( ).
Matricea de rigiditate , - se obține prin integrarea Gauss a integralei din relația
(10.5).
10.3. Analiza în Abaqus cu elemente solide a unui cilindru

încărcat cu o forță interioară uniform distribuită
Se analizează cu elemente finite hexaedrice cu opt noduri o piesă cilindică

solicitată de o presiune interioară ⁄ (fig. 10.7). Piesa cilindrică are
următoarele dimensiuni: diametrul interior de ; diametrul exterior
; înălțimea . Piesa este fabricată din oțel având
următoarele proprietăți de material: modulul de elasticitate longitudinal
; coeficientul lui Poisson .
Figura 10.7. Piesă cilindrică solicitată de presiune interioară
10.3.2. Preprocesarea modelului geometric al recipientului
Modelarea cu elemente solide este modelul cel mai apropiat de realitate. Este
311
un model tridimensional, simplificat, realizat prin extrudarea unui sector

circular. Modelul va fi simplificat, ținând cont de simetria radială a cilindrului.
În prima parte a preprocesării este creată PARTEA (Part) denumită (Name)
Part_SPD_Solid care conține cele două modele: geometric și cu elemente finite.
Crearea noii părți se face executând Click dreapta și apoi Create... sau
double Click pe ramura Parts din arborele modelului Model-1. Se alege
opțiunea de spațiu de modelare (Modeling Space) tridimensional (3D),
structură deformabilă (Deformable), cu caracteristica de bază (Base
Feature) de tip Solid realizat prin procedeul de extrudare (Extrusion).
Dimensiunea părții nou create (Approximate size) este de aproximativ 200
mm:
Modelul geometric este dezvoltat pornind de la desenul de execuție schematizat
ținând cont de simetria radială, prin reducere la un sector circular care este
extrudat pe toată lungimea generatoarei cilindrului. Pentru modelare sunt
folosite instrumentele de desenare cercuri (Create Circle: Center and
Perimeter) și desenare linii (Create Line: Connnected). Pentru cotare
este folosit butonul de cotare (Add Dimension) localizat desemenea, în

bara de instrumente de desenare:
,
După desenarea cercurilor care materializează zonele interioară și exterioră ale
cilindrului și a a unei linii radiale pe direcţie orizontală, se obține o primă
312
variantă a schiței, în care cercurile au centrul în punctul de coordonate 0,0,0 :
Linia orizontală poziționată radial, este rotită în sens trigonometric cu 15°
folosind instrumentul de rotire (Rotate) cu tipul de operaţie de copiere

(Copy):
După selectarea liniei care va fi copiată prin rotire şi încheierea selecţiei cu

butonul Done:
este definit punctul față de care are loc rotirea – în acest caz originea (0,0) a
sistemului de coordonate global:
313
și se definește valoarea unghiului de rotire de 15°:
După efectuarea rotirii, se iese din procedură prin Click dreapta şi opţiunea
Cancel Procedure:
314
Liniile și curbele care nu fac parte din model sunt îndepărtate cu instrumentul
de tăiere (Auto-Trim):
și se obține desenul sectorului circular. Se încheie comanda de tăiere, cu Click

dreapta şi opţiunea Cancel Procedure. Ieșirea din etapa de modelare
geometrică se face cu Click pe butonul Done:
În continuare, este definită lungimea de extrudare (Depth) de 100 mm, în

fereastra de editare Edit Base Extrusion:
315
și se obține forma cilindrului redusă la sectorul circular extrudat:
Definirea unui sistem de coordonate local

Pentru a impune condiții de deplasare de simetrie pe direcția radială rotită, va fi
definit un sistem de coordonate local (Datum CSYS) cu ajutorul instrumentului
(Create Datum CSYY: 3 Points) de generare prin trei puncte:
Acestui sistem de coordonate i se atribuie denumirea de LCS_01:
316
definit cu originea în punctul de coordonate 0,0,0:
Axa a sistemului de coordonate local este definită cu ajutorul unui punct

suplimentar prezentat în figură – aflat pe direcția radială:
Planul a sistemului de coordonate local este definit cu ajutorul celui de-al

treilea punct selectat:
317
După definirea sistemului de coordonate local LCS_01, se iese din procedură

prin Click pe butonul Cancel în fereastra Create Datum CSYS.
Definirea secțiunii și a materialului

atributul Secțiune (Section), se asociază părții create prin selectarea opțiunii
Part_SPD_Solid. Atribuirea secțiunii se poate face prin double Click sau Click
dreapta și apoi Create... pe opțiunea Section Assignments, după care este
selectată regiunea căreia se atribuie secțiunea:
318
În fereastra de alegere a secțiunii atribuite, se observă că lista secțiunilor este

vidă. Ca urmare, se va crea o nouă secţiune cu Click pe butonul Create...:
În fereastra nou deschisă, de creare a datelor secționale, numită Create

Section,se denumește ca Sectiune_Cilindru_Solid, secțiunea nou creată, se
adoptă secțiunea din categoria (Category) Solid, tipul (Type) omogen
(Homogeneous). Prin apăsarea butonului Continue..., se deschide fereastra
Edit Section de editare a secțiunii, în care se păstrează valoarea unitară pentru
grosime (Plane stress/strain thickness) și se face Click pe butonul
Create... de creare a unui nou material, deoarece lista materialelor este
desemenea vidă:
319
Materialul nou creat este denumit Otel, iar caracteristicile sunt definite în
fereastra Edit Material:
după care se revine succesiv prin Click pe butonul OK în ferestrele de editare

secțiune (Edit Section) și de atribuire a proprietăților secționale (Edit Section
Assignment):
320

Transferul părții Part_SPD_Solid în etapa de modelare, se realizează prin
activarea unei Instanțe (Instance) în cadrul ansamblului (Assembly). Din
arborele modelului Model-1, în substructura ansamblului (Assembly) este
creată o nouă instanță prin Click dreapta și apoi Create... sau prin double
după care se deschide fereastra Create Instance de generare a instanței:
Pentru încheierea comenzii se face Click pe butonul OK.

double Click pe Steps sau Click dreapta, urmat de opțiunea Create... .
321
Pasul nou creat, denumit Pas_incarcare_presiune, este o procedura de tip

(Procedure type) pentru analiză statică, generală (Static, General):
descrisă (Description) ca „Pas incarcare statica liniara cu presiune interioara” :
322
Pentru încheierea comenzii se face Click pe butonul OK.

Definirea zonelor pe care se impun restricțiile de deplasare de tip
simetrie
În modelul de analiză al recipientului, vor fi generate două zone (seturi) pe care
se impun restricții de deplasare: punctele situate pe suprafața care conține axa
a sistemului global, și cele situate pe suprafața rotită cu 15°. Crearea unui set
se face prin selectarea comenzii Sets din ramura Assembly a modelului, cu
double Click sau Click stanga, urmat de comanda Create...:
după care se deschide fereastra Create Set de generare a noului set. Setul creat
este numit Set_Simetrie_Axa_X:
După selectarea entității geometrice asociată setului, se iese prin Click pe

butonul Done:
Se procedează similar pentru suprafața rotită cu 15°, noul set fiind denumit
Set_Simetrie_Rotit:
323
După selectarea entității geometrice asociată setului, selecţia se încheie cuClick

pe butonul Done:
Definirea zonei pe care se aplică presiune interioară

Pe arcul care delimitează interiorul sectorul circular, se va aplica o presiune
interioară. Această curbă va fi definită ca suprafață (Surface). Crearea unei
suprafețe se face prin selectarea comenzii Sets cu double Click sau Click
dreapta urmat de comanda Create...:
după care, se deschide fereastra Create Surface de generare a noului set.

Suprafața nou creată este denumită Suprafata_presiune. După selectarea
suprafaței, se iese cu Click pe butonul Done:
324

Definirea restricțiilor de deplasare de tip simetrie
Condiția de deplasare de tip simetrie radială impune ca nodurile aflate în
regiunea definită prin seturile Set_Simetrie_AXA_X și Set_Simetrie_Rotit, să
aibă deplasările după direcția tangențială, egale cu zero. În cazul direcției
radiale care coincide cu axa , se impune condiția ca deplasarea în lungul axei
(direcție tangențială) pentru nodurile aparținând setului Set_Simetrie_AXA_X,
să aibă deplasarea egală cu zero. Denumirea condiției de deplasare impuse,
este BC_Simetrie_Axa_X și este de tip mecanic (Mechanical) și anume,
deplasare/rotire (Displacement/Rotation):
Această condiție se aplică zonei definte prin setul Set_Simetrie_AXA_X.
325
Activarea listei de seturi definite se face prin butonul Sets...:
326
Analog, se definesc condițiile de deplasare ținând cont de simetria radială și

pentru nodurile de pe cealaltă direcție radială:
Condițiile de deplasare sunt denumite BC_simetrie_axa_rotita şi sunt tot de tip

mecanic (Mechanical) și anume, deplasare/rotire (Displacement/Rotation):
327
În acest caz, condiția de deplasare zero pe direcție tangențială se aplică

punctelor de pe direcția radială în raport cu sistemul de coordonate local
anterior definit:
328
Alegerea sistemului de coordonate local se face cu Click pe butonul Edit în

fereastra Edit Boundary Condition şi apoi, Click pe butonul Datum CSYS
List... localizat în partea dreaptă a zonei de prompter. Se deschide lista
sistemelor de coordonate anterior definite şi se selectează SPD_Solid-1.LCS_01.
În raport cu acest sistem de coordonate, se impune condiția de deplasare zero
după direcția Y:

Încărcarea exterioară constituită de forța uniform distribuită pe interiorul
cilindrului, va fi modelată în ABAQUS ca o presiune aplicată, prin selectarea
opțiunii (Loads) din ramura încărcări, a arborelui modelului Model-1. După
double Click sau Click dreapta urmat de Create..., pe ramura Loads, se
deschide fereastra de definire a încărcării. Încărcarea va fi denumită
Presiune_interioara și este de tip mecanic (Mechanical) și anume, presiune
(Pressure).
329
Zona de aplicare a încărcării va fi selectată din lista suprafețelor (seturi) anterior

definite, prin Click pe butonului Surfaces... care activează fereastra Region
Selection care conține suprafețele definite (Surfaces...) și anume cele eligibile
(Eligible Sets).
Uniformă (Uniform) și mărimea (Magnitude) egală cu 5:
330
Pentru încheierea comenzii, se face Click pe butonul OK în fereastra Edit Load.

programului ABAQUS. Intrarea în acest modul se face prin Click dreapta pe
ramura Mesh din arborele Part_Cilindru_SPD01 și selectarea opțiunii Switch
Context Ctrl+Space.

Din menul Mesh, cu comanda Element Type, va fi ales un element finit
tridimensional, liniar, de tip brick cu 8 noduri. Elementul finit ales este de tip
C3D8R din biblioteca STANDARD a programului ABAQUS:
331

332
Seeds activată prin Click pe butonul (Seed Edges) din bara de

instrumente din modulul Mesh. Butonul Seed Part are mai multe opțiuni
posibile, selectabile prin apăsarea mai lungă a butonului de selectare a modului
de “însămânțare”. Pentru acest exemplu, va fi selectată opțiunea (Seed
Edge: By Number) prin care este stabilit numărul elementelor finite generate
pe fiecare entitate geometrică selectată, mai întâi după direcțiile
circumferențiale:
respectiv, după direcțiile radiale:
333
şi după muchiile paralele cu generatoarea cilindrului:

Parametrii de control ai discretizării sunt definiți cu Click pe butonul
(Assign Mesh Controls) de atribuire a controlului discretizării din bara de
instrumente din modulul de discretizare (Mesh) sau a opțiunii Controls... din
menu-ul principal Mesh care activează fereastra Mesh Controls. Parametrii care
controlează discretizarea sunt: forma elementeleor finite (Element Shape),
tehnica de discretizare (Technique) și algoritmul de discretizare
(Alghorithm). Pentru acest exemplu, va fi setată forma exclusiv Hex a
elementelor finite și aleasă tehnica Structured:
334

După alegerea tipului de elemente finite, a formei și dimensiunilor acestora,
poate fi discretizat modelul (partea) cu Click pe butonul (Mesh Part) din
bara de instrumente a menu-ului Mesh, sau prin submenu-ul Part... din menu-
ul principal Mesh și confirmarea prin Click pe butonul Yes în zona de
prompter.
335
modelare geometrică și cu elemente finite. Job-ul nou creat este denumit

Job_Cilindru_SPD:
Cu comanda Save, se salvează fisierul cu numele Solid_ex_01.cae, în directorul

de lucru.
Lansarea analizei
Starea rulării va fi urmărită prin deschiderea festrei de monitorizare, prin Click
dreapta pe Job_Cilindru_SPD și lansând comanda Monitor.... Rularea analizei
cu elemente finite se face lansând comanda Submit pe Job-ul nou creat
Job_Cilindru_AXYSIM, prin Click dreapta:
336

337

Presupunem că se dorește vizualizarea tensiunilor după criteriul de rupere von

Mises. Alegerea acestei opțiuni se face din menu-ul principal, opțiunea Field
reprezentate prin contur de culori. Se alege variabila S – Stress components
at integration points:
338
Rezultatele vor fi vizualizate în starea deformată:

rezulate
Reprezentarea variației unor mărimi rezultate din analiza cu elemente finite, în
diferite zone al piesei studiate, se poate face cu opțiunea de grafic pe două axe.
În prima etapă sunt selectate punctele care vor reprezenta abscisa graficului.
Din menu-ul Tools (Instrumente) și submenu-ul Path (Cale) se lansează
opțiunea de creare (Create) a punctelor absisă. Pentru început, este denumită
mulțimea punctelor, în acest exemplu Path_Cilindru_SPD. Din lista de opțiuni, în
acest exemplu, mulțimea punctelor abscisă este dată de lista nodurilor dispuse
pe direcție radială.
339

etichetelor nodurilor (Node Labels) şi Click pe butonul Add Before..., sunt
selectate cu Click nodurile pentru care dorim reprezentarea grafică:
Pentru a asocia valori pe ordonata graficului, este creată mulțimea valorilor prin
accesarea din menu-l Tools, a comenzii XY Data şi a opţiunii Create.... În
fereastra Create XY Data, se alege ca sursă (Source) a datelor, opţiunea Path.
Din fereastra XY Data from Path, este selectată sursa abscisei – Path-ul deja
340
definit Path_Cilindru_SPD - pentru care se alege ca valoare pe abscisă (X

Values) distanța reală (True distance) dintre puncte:
Valorile de pe ordonată sunt selectate din valorile de câmp de ieșire prin Click
pe butonul Field Output din aceeaşi fereastră. În acest exemplu, este aleasă
variabila tensiunilor rezultante după criterul von Mises (S – Stress
components at integration points), invariantul Mises:
Fereastra Field Output se închide cu Click pe butonul OK iar pentru afişarea

graficului se face Click pe butonul Plot în fereastra XY Data from Path.
parametrilor care se doresc schimbați și efectuând double Click pe axele
asociate graficului:
341
Datele care au generat graficul XY (XY Data) vor fi salvate selectand butonul
denumirea atribuită mulțimii punctelor de pe abscisă, în acestexemplu,
Path_Cilindru_SPD, după care poate fi extras un raport de valori de analiză:
342
cu denumirea implicită abaqus.rpt care va fi schimbată în

XY_Data_Cilindru_Solid.rpt:
Valorile exportate sunt:
X S von Mises
0. 8.96463
6.38334 7.94086
13.0562 6.21409
19.9187 5.01365
26.9169 4.14471
34.0205 3.4934
41.2037 2.99735
48.4505 2.61156
55.7507 2.32663
63.0829 2.10541
70.4355 1.99955
343
Capitolul
11
11. Analiza statică a unei plăci
stratificate din material compozit
11.1. Introducere
Materialele compozite s-au dezvoltat ca urmare a necesității de obținere a unor
materiale caracterizate de valori mari ale raporturilor dintre rezistența mecanică
și greutate precum și dintre rigiditate și greutate, în condițiile unui cost de
fabricație redus. Reducerea greutății este importantă în domeniul aerospaţial și
în domeniul transporturilor. Unele materiale compozite, în funcție de aplicația
pentru care au fost proiectate, prezintă și alte avantaje: rezistenţa la coroziune;
transparenţa electromagnetică; durata de viaţă ridicată; deformaţiile termice
mici etc.. Avantajele materialelor compozite a condus la extinderea acestora în
diverse domenii (fig. 11.1).
a) b) c)
Figura 11.1. Aplicații ale materialelor compozite:
a) bare de protecție auto; b) aripă auto; c) rezervor.
Componentele principale ale materialelor compozite sunt fibrele şi matricea.
Fibrele asigură rigiditatea şi rezistenţa iar matricea leagă fibrele împreună
permiţând transferul tensiunii între fibre şi prin compozit, sarcini exterioare şi
legături. Fibrele sunt tratate deasemenea cu aditivi chimici care au rolul de a
mări adeziunea la interfaţa dintre acestea şi matrice.
Cele mai uzuale materiale compozite sunt cele pe bază de rășini polimerice
ranforsate cu fibre de armare, formate din straturi subțiri (fig. 11.2). Particulele
344
Analiza statică a unei plăci stratificate din material compozit
şi aşchiile sunt de asemenea utilizate ca materiale de armare. În domeniul auto

și nu numai, se utilizează materiale compozite cu matrice metalică sau
polimerică armată cu particule ceramice (de exemplu, discul de frână).
a) b)
Figura 11.2. Fotografii la microscop ale structurilor de material compozit în
secţiune: a) sticlă E / poliester Colpoly 7233; b) ) sticlă E / făină de lemn /
rășină epoxi.
11.2. Noțiuni teoretice de mecanica materialelor compozite

În general, aplicaţiile materialelor compozite sunt de tipul plăcilor sau
învelişurilor stratificate subţiri solicitate la încovoiere şi / sau tracţiune biaxială.
Astfel, elementul de bază al unei structuri din material compozit este elementul
de tip placă.
11.2.1. Sisteme de coordonate
Elementul de placă din material compozit (fig. 11.3) se raportează la sistemul

de coordonate global , astfel încât, axele şi să se afle în planul plăcii
iar axa să fie perpendiculară pe acest plan. Fiecare strat din material
compozit care poate fi armat unidirecțional sau bidirecțional, se raportează la
sistemul de coordonate de material sau local notat cu , care are axa pe
direcţia fibrelor în fiecare strat.
Figura 11.3. Definirea sistemelor de coordonate pentru materialul compozit

stratificat armat cu fibre
345
11.2.2. Caracterisiticile unui strat din material compozit
Caracteristicile elastice ale stratului din material compozit

Materialul compozit armat unidirecțional sau bidirecțional cu fibre este un
material ortotrop având trei plane de simetrie elastică care coincid cu planele
formate de axele ale sistemului de coordonate local (de material). Ca
urmare, materialul compozit este caracterizat de nouă constante elastice.
În Micromecanica materialelor compozite există modele matematice de calcul
bazate pe ipoteze simplificatoare, care conduc la relații de calcul pentru
următoarele caracteristici elastice ale stratului din material compozit armat
unidirecțional:
 modul de elasticitate pe direcţia a fibrei
(11.1)
 modul de elasticitate pe direcţia perpendiculară pe fibre
(11.2)
 modulul de elasticitate transversal în planul de armare
(11.3)
 coeficientul lui Poisson în planul de armare

(11.4)
În relațiile (11.1) – (11.4) s-au utilizat următoarele notații: este modulul de
elaticitate longitudinal al materialului fibrelor; modulul de elasticitate
logitudinal al materialului matricei; - raportul volumic al fibrelor; – raportul
volumic al materialului matricii; - coeficientul lui Poisson pentru fibre; -
coeficientul lui Poisson pentru materialul matricei; - modulele de
elasticitate transversală pentru materialul fibrelor și respectiv, materialul
matricei.
Relațiile (11.1) – (11.4) calculează caracteristicile elastice corespunzătoare
stratului din material compozit, în planul de armare.
În cazul straturilor groase din material compozit, în calcule apar și modulele de
elasticitate transversală interlaminară notate cu
Între constantele elastice ale unui strat din material compozit există următoarea
relație de restricție:
(11.5)
În practică, se utilizează foarte des materialul compozit cunoscut sub denumirea

de MAT care este armat aleator cu fibre scurte, tocate. Un astfel de material se
modelează ca material izotrop caracterizat de trei constante elastice: - modul
de elasticitate longitudinal, - modul de elasticitate transversal, - coeficientul
346
lui Poisson. Între aceste constante elastice există relația ( ) . Pentru

stratul armat aleator cu fibre scurte, literatura de specialitate [2] propune
următoarele formule de calcul pentru caracteristicile elastice:

E1'2  4 E1' G12
' '
 2 E1' E2'  8 ' ' ' ' '2 '2 ' ' ' '2 
12 E 2 G12  4 12 E 2  4 E 2 G12  E 2
;
E
'

3E1'  2 ' ' ' ' '
12 E 2  3E 2  4G12  


E '  2 12
'
E2'  E2'  4G12
' '
 (11.6
G 1 ; 
8 ' )


E1'  6 12
'
E2'  E2'  4G12
' ' 
 , 
3E1'  2 12
'
E2'  3E2'  4G12
' ' 
unde
În relațiile (11.6) s-au notat cu caracteristicile elastice ale unui
strat fictiv ranforsat unidirecţional, având acelaşi conţinut de fibre ca şi stratul
ranforsat aleator cu fibre scurte.
Acuratețea rezultatelor obținute prin modelare cu elemente finite depinde în
mare măsură, de modelarea materialului compozit. Pentru ca definirea
materialului în cadrul modelului să corespundă cât mai bine cu materialul
compozit real, de cele mai multe ori, aceste proprietăți sunt determinate prin
încercări de tracțiune ale materialului stratului compozit. În cazul materialului
compozit armat unidirecțional, încercarea la tracțiune se face atât pe direcția
fibrelor cât și pe direcție perpendiculară pe fibre. În cazul materialului compozit
armat bidirecțional, încercările se fac pe ambele direcții ale țesăturii de armare.
Caracteristici mecanice ale stratului din material compozit

Caracteristicile de rezistență ale stratului de material compozit în coordonate
locale sunt: - tensiunea de rupere la tracţiune pe direcţia fibrelor, axa ;
- tensiunea de rupere la tracţiune pe direcţia axei perpendiculară pe fibre;
- tensiunea de rupere la compresiune pe direcţia a fibrelor; - tensiunea de
rupere la compresiune pe direcţia axei perpendiculară pe fibre; -
tensiunea de rupere la forfecare în planul de armare cu fibre; -
tensiunile de rupere la forfecare interlaminară.
11.2.3. Relațiile între tensiuni și deformațiile specifice
Relațiile între vectorul tensiunilor * + din planul de armare (fig.

11.4) și vectorul deformațiilor specifice * + în sistemul de
coordonate local (de material), sunt:
347
{ } { }
(11.7)
[⏟ ]
, -
unde ⁄ . Relațiile între tensiunile interlaminare

* + și lunecările specifice interlaminare * + se pot scrie
matriceal sub forma:
{ } [ ]{ }
⏟ (11.8)
, -
În relațiile (11.7) și (11.8) s-au pus în evidență: matricea , - - matricea modul

de elasticitate generalizată redusă [12]; , - - matricea modul de elasticitate
interlaminară.
Figura 11.4. Tensiuni în planul de armare în raport cu:

a) sistemul de coordonate local ; b) sistemul de coordonate global
Relațiile între vectorul tensiunilor * + (fig. 11.4) și vectorul
deformațiilor specifice * + în sistemul de coordonate global
sunt:
̅ ̅ ̅
{ } *̅ ̅ ̅ +{ }
(11.9)
⏟̅ ̅ ̅
, ̅-
în care matricea , ̅ - se numește matrice modul de elasticitate generalizată

redusă transformată. Între tensiunile tangenţiale interlaminare * + și
deformațiile specifice * + în sistemul de coordonate global , există
o relație similară cu (11.8):
348
{ } [ ]{ }
⏟ (11.10)
,̅ -
Componentele matricelor , ̅ - şi , ̅ - se calculează [9] în funcție de termenii

matricelor , - , - și unghiul format de direcția fibrelor de armare (axa a
sistemului de coordonate local) cu direcția axei a sistemului de coordonate
global.
11.2.4. Ecuația constitutivă a elementului de placă subțire din

material compozit stratificat
În figura 11.5 se reprezintă componentele vectorului tensiunilor care se

dezvoltă la nivelul unui element de grosime din placa compozită, situat la
distanța față de suprafața mediană a plăcii (planul ), de dimensiuni
unitare ( ). Tensiunile dezvoltate la nivelul elementului de grosime
se reduc față de suprafața mediană a plăcii și prin integrare pe grosimea a
plăcii, rezultă eforturile secționale ( - forțe axiale, – forțe tăietoare,
- momente de încovoiere, – moment de torsiune).
Figura 11.5. Tensiuni şi eforturi secţionale care acţionează asupra unui element
de placă [9]
Figura 11.6. Definirea coordonatelor corespunzătoare straturilor materialului

compozit
În figura 11.6 se prezintă așezarea straturilor din material compozit pe
grosimea a plăcii și coordonatele care definesc poziția stratului
349
având grosimea notată cu

Ecuaţia constitutivă a elementului de placă din material compozit stratificat este
o relație între vectorul eforturilor secționale * + și
vectorul format din deformațiile specifice ( ) și curburile
( ) din suprafața mediană:
(11.11)
{ } [ ]{ }
prin intermediul matricei de rigiditate de dimensiuni care este simetrică şi

este compusă din trei submatrici simetrice [A], [B] şi [D], fiecare având
dimensiunile .
Între forțele tăietoare * + și lunecările specifice există următoarea relație
{ } [ ]{ } (11.12)
În relațiile matriceale (11.11) și (11.12), componentele matricelor

, - , - , - , - se calculează cu următoarele formule:
N N 
Aij   Q ij k z k  z k 1   Q ij k t k ; i , j  1, 2, 6;
k 1 k 1 

1 N
 
N
2 k 1
   
B ij   Q ij k z k2  z k2 1   Q ij k t k z k ; i , j  1, 2, 6;

k 1 
 3 (11.13)
 
N N 2 tk  
1
3 k 1
  3 3   
Dij   Q ij k z k  z k 1   Q ij k t k z k  ;
 12 
i , j  1, 2, 6;
k 1 
  
N   t 3  
5
4 k 1
*
k 
4
2
2
H ij   Q ij  t k  t k z k  k 
12 
. i , j  4, 5. 

t  
 
În relațiile (11.13), reprezintă grosimea stratului iar dimensiunile ̅

sunt reprezentate în figura 11.6.
Fiecare matrice din relaţiile (11.12) și (11.13) are un rol particular în analiza
stratificatului din material compozit, rol care va fi descris în continuare
 Matricea , - se numeşte matrice de rigiditate în plan deoarece ea relaţionează
în mod direct, deformaţiile din suprafaţa mediană, de forţele
din acelaşi plan.
 Matricea , - reprezintă matricea de rigiditate la încovoiere pentru că face
legătura între vectorul curburilor * + şi momentele de încovoiere
( ) şi cel de torsiune .
 Matricea , - face legătura dintre deformaţiile din planul de
ranforsare şi momente ( ). Deasemenea, aceasta relaţionează
350
vectorul curburilor * + de fortele din suprafaţa mediană

( ). Din acest motiv, matricea , - se numeşte matrice de cuplare
încovoiere-întindere.
 Matricea , - face legătura dintre lunecările specifice ( ) şi forţele
tăietoare ( ). Aceasta se numeşte matrice de rigiditate transversală de
forfecare.
11.3. Fundamente teoretice în modelarea cu elemente finite

a plăcilor stratificate din material compozit
În funcţie de scopul analizei, există diferite tehnici de modelare [73] pentru
materiale compozite:
 modelarea microscopică în care atât matricea cât şi materialul de
ranforsare sunt modelate separat ca materiale continue, deformabile;
 modelarea macroscopică în care materialul compozit este modelat ca un
singur strat din material ortotrop sau din material anizotrop;
 modelare mixtă când materialul compozit este modelat printr-un număr
de straturi ranforsate, modelate la nivel macroscopic;
 modelare cu ranforsare discretă în care ranforsarea este modelată cu
elemente discrete sau cu alte instrumente de modelare;
 submodelarea care este utilă pentru studiul concentratorilor de tensiune
din jurul ajutajelor sau a fibrelor de ranforsare.
În majoritatea cazurilor de simulări cu elemente finite, materialele şi structurile
compozite sunt modelate ca: învelişuri stratificate; solide stratificate; elemente
solide aşezate pe straturi; învelişuri continue stratificate.
Pe lângă modelarea matricei şi a materialului de ranforsare, deteriorarea
progresivă şi ruperea unor astfel de materiale şi a interfeţelor acestora pot fi
modelate la fel de bine: identificarea modurilor de rupere atât pentru materialul
matricei cât şi pentru fibre (criteriul de rupere Hashin, UMAT în
Abaqus/Standard, VUMAT în Abaqus/Explicit); delaminarea la interfaţa dintre
două straturi, analizată prin separarea secţiunilor lipite cu adeziv, din structura
materialul (Virtual Crack Closure Techniques); elemente coezive; contacte
coezive.
Modelarea macroscopică
Prin această tehnică de modelare, materialul compozit este modelat ca un
singur material ortotrop sau un singur material anizotrop.
De obicei, materialul compozit este considerat elastic. În plus, modelul de
plasticitate anizotropă a lui Hill este uneori utilizat pentru a modela deformaţiile
din afara domeniului elastic.
Analiza macroscopică se utilizează pentru a modela comportarea globală a
componentelor de structură fabricate din materiale compozite. Însă, de cele mai
351
multe ori, comportarea neliniară a materialului şi deteriorarea locală nu sunt

considerate din cauza naturii complexe în ceea ce priveşte modelarea acestor
efecte. Abaqus nu are capabilităţi pentru modelarea deteriorării progresive şi a
delaminării sau a dezlipirii la interfaţa dintre straturi, în cazul în care trebuie să
se ţină cont de aceste aspecte. Ruperea structurală (flambaj şi colaps) este
studiată de obicei, fără să se ia în consideraţie deteriorarea de material cum ar
fi delaminarea. Verificările post-analiză sunt utilizate pentru a stabili dacă
această aproximare este acceptabilă.
Pentru modelarea macroscopică a materialelor compozite pe domeniul elastic,
este esenţial să se definească cu precizie, coeficienţii de elasticitate anizotropă.
În Abaqus, sunt disponibile câteva tipuri de comportări elastice anizotrope.
Modulele de elasticitate pentru comportarea anizotropă sunt definite în Abaqus
prin matricea , - care poate definită pentru: material anizotrop; diferite simetrii
de materiale (lamina, material ortotrop); diferite temperaturi şi variabile de
câmp. Deoarece Abaqus dispune de o opţiune de orientare de material,
simetriile de material sunt utilizate prin specificarea proprietăţilor elastice ale
materialului.
Diferitele opţiuni de modelare a anizotropiei pentru comportarea liniar elastică,
sunt prezentate în continuare:
- ELASTIC, TYPE = ENGINEERING CONSTANTS - Această opţiune este
pentru materiale ortotrope şi necesită introducerea următoarelor
proprietăţi pentru material: .
- ELASTIC, TYPE =LAMINA - Aceasta este acelaşi lucru cu opţiunea
precedentă dar este specifică pentru starea plană de tensiune, ca în cazul
învelişurilor stratificate subţiri. Este necesar să se specifice următoarele
carcateristici: .
- ELASTIC, TYPE =ORTHOTROPIC - Necesită specificarea directă a
termenilor nenuli din matricea , -, pentru cazul ortotrop:
, - (11.14)
[ ]
- ELASTIC, TYPE =ANISOTROPIC - Necesită specificarea directă a

termenilor nenuli din matricea [D], pentru cazul general de anizotropie:
, - (11.15)
[ ]
În cazul unui material ortotrop, coeficienţii lui Poisson respectă următoarea
relaţie:
352
(11.16)
unde ⁄ reprezintă coeficientul lui Poisson care defineşte raportul

dintre deformaţia transversală pe direcţia și deformația normală , când
materialul este solicitat pe direcţia .
Pentru un material ortotrop, constantele definite în matricea [D] sunt:
( )
( )
( )
( ) ( )
( ) ( ) (11.17)
( ) ( )
}
unde
(11.18)
Modelarea mixtă
Prin această tehnică de modelare, materialul compozit este modelat printr-un
număr discret de straturi, fiecare strat având proprietăţi de material ortotrop
sau anizotrop. Straturile se consideră de obicei elastice cu toate că, pot fi
utilizate și proprietăţile corespunzătoare domeniului plastic.
În Abaqus, învelişurile se pot construi de tip multi-strat. Utilizatorul poate defini:
un număr de straturi sau lamine; material şi orientare diferită pe fiecare strat;
un număr diferit de puncte de integrare utilizate pentru integrarea Simpson pe
fiecare strat.
Abaqus oferă două tipuri de elemente de tip Shell:
- conventional shell elements – caz în care, doar suprafaţa de referinţă
este discretizată;
- continuum shell elements – un volum 3D este discretizat dar
comportarea cinematică a elementului se bazează pe teoria de shell.
În cazul elementelor de tip Shell, punctele de integrare (Integration Points) se
referă la poziţiile de integrare de pe suprafaţa învelişului iar punctele din
secţiune (Section Points) se referă la poziţiile de integrare pe grosimea
învelişului.
În ceea ce privește selectarea tipului de element în Abaqus, în cazul modelării
învelişurilor din materiale compozite stratificate, există următoarele variante:
- Elemente de tip shell convenţionale subţiri (STRI3, S8R5, S9R5) şi
groase (S8R). Elementele de tip shell subţiri nu sunt potrivite pentru
353
materiale compozite deoarece ignoră flexibilitatea transversală şi

presupun mici deformaţii.
- Elemente de tip shell convenţionale S4R şi S3R pot modela atât
învelişuri subţiri cât şi groase. Elementul S3R este un element cu
deformaţie constantă, astfel ca rafinarea discretizării să fie asigurată în
regiuni cu gradienţi mari de deformaţie.
- Elemente de tip shell continue (SC6R, SC8R) sunt utilizate la aplicaţii cu
învelişuri groase.
11.4. Analiza în Abaqus a unei plăci stratificate din material

compozit
11.4.1. Definirea problemei
Se consideră o placă din material compozit bor/epoxi, cu structura , ⁄ - şi cu

dimensiunile (fig. 11.7). Placa este solicitată de forţa
uniform distribuită ⁄ Fiecare strat are aceeaşi grosime
şi are următoarele caracteristici: modulul de elasticitate longitudinal pe
direcția 1 a fibrelor modulul de elasticitate longitudinal pe
direcția 2 perpendiculară pe fibre modulul de elasticitate
transversal în planul de ranforsare cu fibre; coeficientul lui
Poisson în planul fibrelor; rezistenţa la tracţiune pe direcţia 1 de
armare cu fibre rezistenţa la compresiune pe direcţia 1 de
armare cu fibre rezistenţa la tracţiune pe direcţia 2
perpendiculară pe fibre rezistenţa la compresiune pe direcţia 2
perpendiculară pe fibre rezistenţa la forfecare
Se vor analiza următoarele două cazuri de rezemare:
Cazul A) laturile de lungime sunt simplu rezemate iar celelalte două sunt
libere (încovoiere cilindrică), cazul prezentat în figura 8.x;
Cazul B) toate laturile sunt rezemate.
Figura 11.7 – Placa din material compozit stratificat

Ţinând cont de faptul că grosimea plăcii este mult mai mică decât
celelalte două dimensiuni, aceasta face parte din categoria pieselor de tip înveliş
(SHELL). Ca urmare, placa se va modela geometric în plan, prin suprafaţa
354
mediană care este un dreptunghi.
11.4.2. Preprocesarea modelului cu elemente finite
Se crează un director de lucru cu numele Placa_compozita_ex01 care se

setează ca director de lucru cu comanda Set Work Directory din meniul File.
Mai întâi se va analiza cazul A în care laturile de lungime sunt simplu
rezemate iar celelalte două sunt libere (încovoiere cilindrică).
Se redenumește modelul cu Click dreapta pe ramura Model-1 și apoi, Click
pe comanda Rename iar noul nume este Placa_comp_incov_cil deoarece va
conține modelul de analiză pentru cazul în care placa analizată este solicitată la
încovoiere cilindrică:
În prima parte a preprocesării geometrice, este creată o PARTE (Part)
denumită (Name) Placa_comp prin Click dreapta și apoi Create... sau
Double Click pe ramura Parts din arborele modelului Placa_comp_incov_cil.
În fereastra Create Part se alege opțiunea de spațiu de modelare (Modeling
Space) tridimensional (3D), structură deformabilă (Deformable), cu
caracteristica de bază (Base Feature) de tip Shell. Dimensiunea părții nou
create (Approximatesize) este de aproximativ 1400mm:
Se face Click pe butonul Continue.
355
Se desenează un pătrat utilizând butonul (Create Lines: Rectangle) prin

indicarea coordonatelor corespunzătoare a două colţuri opuse, de exemplu: (-
350, -200) şi (350,200):
Cu Click dreapta (menul asociat mouse-ului), se selectează comanda Cancel

Procedure pentru a ieşi din comanda de desenare a dreptunghiului.
Se dimensionează dreptunghiul cu Click pe butonul (Add Dimension) din

bara de instrumente a modulului Part.
Se încheie secţiunea de desenare a formei plăcii prin Click pe butonul Done
din zona de prompter.
Se definesc proprietățile de material ale unui strat ca material de tip lamină
(strat subțire) prin definirea următoarelor proprietăți: modulul de elasticitate
longitudinal pe direcția 1 a fibrelor modulul de elasticitate longitudinal pe
direcția 2 perpendiculară pe fibre modulul de elasticitate transversal în
planul de ranforsare cu fibre; coeficientul lui Poisson în planul fibrelor.
În structura modelului Placa_comp_incov_cil, se face dublu Click sau Click
dreapta (menul de mouse) și apoi Create... pe ramura Materials:
În fereastra de editare a materialului Edit Material, se introduce denumirea

materialului (Name), în acest caz Bor/epoxi. Din menul Mechanical 
Elasticity  Elastic, se definesc proprietăţile elastice (vezi cap. 11.2.2) ale
materialului de tip (Type) lamină (Lamina): ( ) .
Modulele de elasticitate transversale interlaminare și se consideră egale
cu modulul de elasticitate transversal în planul de ranforsare cu fibre:
356
Pentru a introduce proprietățile de rezistență corespunzătoare stratului se face

Click pe butonul Suboptions (Subopțiuni) din fereastra Edit Material și se
alege opțiunea Fail Stress (Tensiune de rupere). În fereastra Suboptions
Editor se definesc tensiunile limită date în enunțul problemei (vezi și cap.
11.2.2): Ten Stress Fiber Dir (Tensile Stress Fiber Direction = Tensiunea la
tracțiune pe direcția 1 a fibrelor = Com Stress Fiber Dir (Compressive
Stress Fiber Direction = Tensiunea la compresiune pe direcția 1 a fibrelor =
Ten Stress Transv Dir (Tensile Stress Transverse Direction = Tensiunea la
tracțiune pe direcția 2 perpendiculară pe fibre = Com Stress Transv Dir
(Compressive Stress Transverse Direction = Tensiunea la compresiune pe
direcția 2 perpendiculară pe fibre = Shear Strength = Rezistența la
forfecare în planul 12 de ranforsare cu fibre = :
Cu Click pe butonul OK se validează proprietățile definite în fereastra

Suboptions Editor. Apoi, se face Click pe butonul OK în fereastra Edit Material
pentru a încheia comanda de definire a proprietăților pentru un strat din
material compozit bor/epoxi.
357
În continuare, se definește așezarea pe straturi în secțiunea materialului
compozit stratificat. Din enunțul problemei, placa analizată are structura
, ⁄ - ceea ce înseamnă că stratificatul este simetric (indicele S) și deci,
primul strat are fibrele orientate la și respectiv, al doilea strat are direcția
fibrelor la iar această structură se repetă simetric față de suprafața
mediană.
Pentru a defini această structură stratificată există două posibilităţi: Click pe
butonul (Create Composite Layup) din bara de instrumente a modulului

Property; din arborele părții (Part) Placa_comp, se face dublu Click sau Click
dreapta pe ramura Composite Layups și apoi, Click pe comanda Create...
(Creare):
În fereastra Create Composite Layup, i se atribuie numele (Name) Stratificat

pentru noua structură de compozit, se definește numărul inițial de straturi
(Initial ply count) la 2 straturi și Conventional Shell ca tip de element
(Element Type):
În fereastra Edit Composite Layup se definește structura pe straturi a plăcii din

material compozit stratificat (part-ul Placa_comp) în secțiunea tabelară a
ferestrei. În prima coloană Ply Name se definește numele fiecărui strat. Pentru
a indica regiunea pentru care se definește stratificatul, se face Click dreapta
pe capul de tabel Region și apoi, Click pe comanda Edit Region:
358
Se selectează placa cu Click și se încheie selecţia cu Click pe butonul Done în

zona de prompter.
Ținând cont de faptul că toate straturile sunt din material compozit bor/epoxi,
se face Click dreapta pe capul de table Material și se alege comanda Edit
Material (Editare Material). Se deschide fereastra Select Material în care se
face Click pe singurul material de finit și anume Bor/epoxi:
Selecția de material se încheie cu Click pe butonul OK.

În continuare, se definește grosimea straturilor cu Click dreapta pe capul de
tabel Thickness și apoi, Click pe comanda Edit Thickness... În fereastra
Thickness se definește grosimea de pentru fiecare din cele două straturi
inițiale:
În coloana Rotation Angle se definește unghiul de orientare al fiecărui strat,

pentru primul strat și respectiv, pentru al doilea strat:
359
Ultima coloană Integration Points se referă la numărul punctelor de integrare

utilizate în etapa de analiză cu elemente finite pentru care soft-ul va raporta
datele de ieșire. Se definesc 3 puncte de integrare (varianta implicită) pentru
fiecare strat: un punct de integrare în sufrafața mediană (middle) a stratului și
câte un punct de integrare la nivelul suprafeței superioare (top) și respectiv,
inferioare (bottom) a stratului
Pentru ca structura definită prin cele două straturi, să se repete simetric după
cel de-al doilea strat, se slectează cele două straturi cu Click și SHIFT pe capul
de rând al straturilor și apoi, Click pe butonul (Pattern Plies) în fereastra

Edit Composite Layup. Se deschide fereastra Pattern Plies și se stabilește tiparul
(Pattern) simetric (Symmetry) cu opțiunea după ultimul strat din structură
(Last ply in layup):
Se face Click pe butonul OK și rezultatul este repetarea simetrică față de

suprafața mediană, a celor două straturi selectate inițial:
360
Se redenumesc straturile:
Pentru a încheia comanda de definire a structurii de compozit stratificat

atribuită part-ului Placa_comp, se face Click pe butonul OK în fereastra Edit
Composite Layup. Ca urmare, pe ramura Composite Layups a acestui part, s-a
creat structura de compozit numită Stratificat:
Vizualizarea structurii stratificate (așezarea straturilor)

Pentru a vizualiza structura pe straturi a materialului compozit stratificat, se
face Click pe butonul (Query information). În partea de jos a

ferestrei Query, se selectează cu Click, opțiunea Ply stack plot ca
interogare de proprietate (Property Module Queries):
361
Apoi, se selectează cu Click part-ul Placa_comp în viewport. Se deschide o

nouă fereastră (Viewport) alăturată celei de desenare, cu numele Ply Stack Plot,
în care este reprezentată structura de stratificat a părţii Placa_comp definită
mai înainte.
Modul de reprezentare din figura de mai sus, al structurii din material compozit
stratificat, poate fi definit prin Click pe menul View şi apoi, Click pe comanda
Ply Stack Plot Options (activă doar în modulul Property):
În partea superioară a ferestra Ply Stack Plot Options (figura de mai sus), există
patru Tab-uri pe care facând Click se pot defini următoarele:
- Tab Basic – modul de afişare a straturilor (Ply Display), culorile pentru
straturile (Ply Color) pare (Even) şi impare (Odd);
- Tab Fiber – culoarea (Color), stilul (Style), grosimea (Thickness) liniilor
de reprezentare a fibrelor precum şi spaţierea (Spacing) dintre acestea;
- Tab Reference Plane – modul de reprezentare al planului de referinţă
sau median în ceea ce priveşte culoarea (Color), transparenţă
(Transparent), chenar (Reference Outline);
362
- Tab Reference Labels – reprezentarea etichetelor pentru numele

straturilor şi pentru grosimile acestora în ceea ce priveşte culoarea
textului, font, mărime caractere, stil.
Atribuirea orientării materialului

Orientarea materialului compozit pe straturi se face prin atribuirea unui sistem
de coordonate față de care soft-ul consideră unghiul de orientare (Orientation
Angle) al sistemului de coordonate local (sau de material) corespunzător
fiecărui strat. Sistemul de coordonate atribuit poate să coincidă cu sistemul de
coordonate global (predefinit) sau să fie un sistem de coordonate definit de
utilizator. În cazul problemei de față, se definesc în acest fel, pentru primul
strat cu unghiul de orientare : direcția axei 1 a sistemului local
corespunzătoare direcției de armare cu fibre și direcția axei 2 corespunzătoare
direcției perpendiculare pe fibre.
Definirea unui sistem de coordonate
Mai întâi, se definește un nou sistem de coordonate prin Click pe butonul

(Create Datum CSYS) din bara de instrumente a modulului Property:
Ca origine a noului sistem de coordinate (Select a point to be the origin –

or enter X, Y, Z), se indică prin cu Click pe colţul din stânga-jos al plăcii.
Apoi, se definește cu Click pe colţul din dreapta-jos, punctul de pe axa X
(Select a point to be on the X-AXIS – or enter X, Y, Z). Ca punct din
planul XY (Select a point to be in X-Y plane – or enter X, Y, Z), se poate
363
selecta oricare alt punct din planul XY (celelalte două colţuri sau mijloacele
laturilor), de exemplu colţul din dreapta-sus:
Se iese din comanda de creare a sistemelor de coordonate cu Click pe butonul

Cancel în fereastra Create Datum CSYS.
Atribuirea sistemului de coordonate definit ca sistem de referinţă

pentru orientarea materialului în straturi
Pentru a atribui sistemul de coordonate definit mai înainte, la orientarea
materialului, se utilizează din meniul Assign, opţiunea Material Orientation
sau se face Click pe butonul (Assign Material Orientation) din bara de

instrumente a modulului Property:
Cu Click pe placă în zona de desenare, se selectează regiunea la care să fie

atribuită o orientare locală de material. Selecţia se încheie cu Click pe butonul
Done în zona de prompter. Pentru a selecta un sistem de coordonate se face
Click pe butonul Datum CSYS List... (Lista de sisteme de coordonate) din
partea dreaptă a zonei de prompter. Ca urmare, se deschide fereastra Datum
CSYS List care conţine doar sistemul de coordonate “Sistem coord 1“ definit
anterior şi se face Click pe acesta. Selecţia se încheie cu OK în fereastra
Datum CSYS List:
În fereastra Edit Material Orientation, se acceptă setările implicite şi se face

Click pe butonul OK:
364
Definirea instanţei de modelare

Transferul părții Placa_comp în etapa de analiză, se realizează prin activarea
modelului Placa_comp_incov_cil, în substructura ansamblului (Assembly) este
creată o nouă instanță prin Click dreapta și apoi Create... sau prin dublu
după care, se deschide fereastra de generare a instanței Create Instance în

care este creată o instanță a părții (Parts) Placa_comp de tip (InstanceType)
dependentă (Dependent):
Definirea Instanței se încheie cu Click pe butonul OK din fereastra Create

Instance.

părții Placa_comp și selectarea opțiunii Switch Context Ctrl+Space:
365

Dimensiunea medie a elementelor finite este stabilită din modulul Mesh,
apelând comanda Seed Edges... din menul Seed, sau prin Click pe butonul
Se selectează cu Click și Shift (selecție multiplă) cele patru margini ale plăcii:
Se încheie selecţia cu Click pe butonul Done în zona de prompter.

În fereastra Local Seeds, se defineşte ca metodă de împărţire (Method) prin
mărime (By size) şi valoarea de 50 mm ca mărime aproximativă a elementului
(Approximate element size):
Se face Click pe butonul OK şi cele patru laturi sunt împărţite în segmente de
366
lungime 50 mm:
Comanda se încheie cu Click pe butonul Done în zona de prompter.

Se alege elementul finit de tip shell cu patru noduri care se asociază plăcii
analizate.
Mai întâi, se stabilește forma triunghiulară de element finit pentru discretizare,
fie prin Click pe butonul (Assign Mesh Controls) fie din meniul principal
Mesh cu comanda Controls…:
Comanda de asociere a tipului de element finit se poate apela în două moduri:
prin Click pe butonul (Assign Element Type) din bara de instrumente a

modulului Mesh sau prin comanda Element Type din menul Mesh:
367
Cu Click pe placă în zona de desenare, se selectează regiunea la care se va

asocia tipul de element finit. Apoi, se închide selecţia cu butonul Done din zona
de prompter.
Elementul finit ales este de tip S4R care este un element finit dreptunghiular de
tip shell, conceput atât pentru învelișuri subțiri cât și pentru cele groase, din
biblioteca STANDARD a programului ABAQUS:

După alegerea tipului de elemente finite, a formei și dimensiunilor, part-ul
Placa_comp poate fi discretizată fie prin selectarea butonului

(Mesh Part)
din bara de instrumente a menu-lui Mesh, sau prin submenu-ul Part... din
menu-ul principal Mesh.
Cu Click pe butonul Yes în zona de prompter, se confirmă discretizarea (mesh)

part-ului în elemente finite.
Se observă că, structura își modifică culoarea în albastru deschis și se obține
368

Pentru a afișa numerotarea nodurilor și elementelor, se poate utiliza din nou, ca
la exemplele parcurse în capitolele anterioare, comanda de control a opțiunilor
de afișaj (Part Display Options...) din menul principal View:
Vizuaalizarea etichetelor se face cu Click pe butonul Apply sau pe butonul OK

dacă se doreşte şi închiderea ferestrei. Ca urmare, sunt afișate etichetele
corespunzătoare nodurilor și elementelor:
369
Configurarea procedurii de analiză şi a necesarului de date de

ieşire
Analiza statică liniară este realizată într-o etapă de analiză (Step). Pentru a
crea o astfel de etapă în arborele modelului Placa_comp_incov_cil, se face
dublu Click pe Steps sau Click dreapta (menu de mouse) urmat de opțiunea
Create...:
General). Se face Click pe butonul Continue din fereastră:
În fereastra Edit Step, etapa de încărcare este descrisă (Description) ca

„Presiune uniform distribuita”. Această descriere este opțională. Se face Click
pe OK:
370

încărcare:
Se remarcă faptul că, există o etapă inițială (Initial) predefinită la care se vor
atribui condițiile de frontieră.

Definirea restricției de deplasare de tip reazem
Condiția de deplasare de tip reazem este impusă în nodurile de pe laturile de
lungime mai mică ale plăcii. Definirea condiției de deplasare de tip reazem se
face prin dublu Click sau Click dreapta urmat de Create... (menul de
mouse) pe ramura BCs din arborele principal al modelului
Placa_comp_incov_cil:
În fereastra Create BoundaryCondition se definesc: denumirea condiției

(Name), în acest caz Reazem; se atribuie condiția la etapa (Step) inițială
(Initial); categoria (Category) mecanică (Mechanical), de tipul deplasare
(Symmetry/Antisymmetry/Encastre) pentru pasul selectat (Types for
Selected Step):
371

Pentru a indica laturile rezemate, se face Click cu tasta Shift apăsată, pe cele
două laturi mai scurte şi apoi, se face Click pe butonul Done.
libertate blocate. În nodurile rezemate se blochează deplasarea pe direcția
perpendiculară pe placă și rotirea față de axa 1:
În fereastra Edit Boundary Condition, se face Click pe butonul OK şi ca

rezultat, sunt reprezentate în zona de desenare, condiţiile de frontieră care
tocmai au fost definite:
Definirea încărcării exterioare de tip presiune

Încărcarea exterioară constă în presiune aplicată pe toată suprafața. Această
372
presiune se definește apelând opţiunea sarcini (Loads) din arborele principal al

modelului Placa_comp_incov_cil, prin dublu Click sau Click dreapta urmat de
Create...
În fereastra Create Load, se atribuie un nume (Name) încărcării şi anume

Presiune. Se selectează din categoria (Category) mecanică (Mechanical)
tipul presiune (Pressure). Apoi, se face Click pe butonul Continue… din
fereastră:
Se indică cu Click suprafața plăcii ca regiune pe care se va aplica presiunea şi

apoi, se face Click pe butonul Done pentru a încheia selecţia.
În zona de prompter apar butoanele Brown și Magenta care reprezintă culorile
de reprezentare pentru suprafețele superioară și respectiv, inferioară ale plăcii
în zona de desenare. Se face Click pe butonul Brown pentru a indica suprafața
superioară pentru aplicarea forței.
Apoi, în fereastra Edit Load, se definește încărcarea cu mărimea egală cu

⁄ :
373
Se face Click pe butonul OK şi ca urmare, încărcarea definită este

reprezentată:
Crearea unui nou Job se face din ramura Analysis, opţiunea Jobs, prin dublu
Click sau Click dreapta urmat de Create...:
Job-ul nou creat este denumit Incov_cil (Name), sursa (Source) este modelul
Placa_comp_incov_cil şi apoi, se face Click pe butonul Continue...:

ului Incov_cil. Se optează pentru setările implicite: Full analysis (analiză
completă) ca tip de job (Job Type); opţiunea Background (în fundal) ca mod
de rulare (Run Mode); opţiunea Immediately (imediat) ca moment în care
job-ul este supus analizei (Submit Time). Se face Click pe butonul OK.
374
Lansarea analizei
dreapta (menul de mouse), pe job-ul nou creat Incov_cil:

termina cu mesajul Completed în cazul în care modelul nu conține erori.
Înainte de postprocesarea rezultatelor, se salvează modelul cu elemente finite
cu Click pe butonul (Save) sau cu comanda Save din menul File, ca în

oricare soft. În fereastra Save As, se introduce numele fișierului
Analiza_placa_comp.cae iar acesta va fi salvat în mod implicit în directorul
de lucru (Work directory) cu numele Placa_compozita_ex01, care a fost creat
la începutul aplicației.
Pentru a trece în modulul de vizualizare (Visualisation) a rezultatelor, se face

Click dreapta pe job-ul Incov_cil şi se apelează comanda Results (Rezultate).

Pentru a reprezenta starea de tensiuni din structura deformată, se face Click
pe butonul (Plot Contours on Deformed Shape) de pe bara de

instrumente a modulului Visualisation.
Însă, implicit sunt reprezentate tensiunile echivalente calculate după criteriul

von Mises care nu este reprezentativ pentru materiale compozite. În acest caz,
se vor vizualiza tensiunile normale și care se dezvoltă în fiecare strat pe
direcția 1 a fibrelor de armare și respectiv, pe direcția 2 perpendiculară pe fibre.
În acest scop, se va modifica variabila reprezentată grafic, cu comanda Field
Output... (Câmp de ieșire) din menul Result (Rezultat):
375
În fereastra Field Output se modifică variabila de iesire (Output Variable)

alegându-se variabila de tip componente de tensiune în punctele de integrare
(Stress components at integration points) cu componenta (Component)
care reprezintă tensiunea normală pe direcția 1 de ranforsare cu fibre:
Se face Click pe butonul Apply pentru reprezentarea grafică a componentei

selectate sau Click pe OK pentru reprezentare și închiderea ferestrei:
376
În mod analog, se poate reprezenta distribuția de tensiuni normale pe

direcția 2 perpendiculară pe fibre, notată în Abaqus cu :
Observație
În legendele reprezentărilor de mai sus, se observă că, ambele componente
și au fost reprezentate pentru suprafața inferioară a stratului 1 (Layer 1).
Pentru a reprezenta grafic câmpul de tensiuni și pentru celelalte straturi (layers
sau plies), este nevoie să se refacă analiza modificându-se în prealabil,
necesarul de date de ieșire (Output Requests). Aceste etape vor fi prezentate în
cadrul secțiunii “Reprezentare grafică a variației tensiunilor pe straturi”.

Pentru a reprezenta grafic deplasările pe direcția axei perpendiculară pe
placă, se utilizează din nou comanda Field Output... din menul principal
Result:
În fereastra Field Output se alege din listă variabila - Spatial displacement

at nodes (Deplasare spațială la noduri), componenta (Component) . Cu
Click pe butonul OK se încheie comanda și ca urmare deplasarea este
reprezentată grafic:
377
Se face Click pe butonul Apply (aplică) pentru a reprezenta în fereastra de

desenare, deplasarea fără închiderea ferestrei Field Output sau Click pe
butonul OK care execută comanda cu închiderea ferestrei:
Reprezentare grafică a variației tensiunilor pe straturi

Pentru o analiză completă a plăcii din material compozit stratificat, este nevoie
să se cunoască pentru fiecare strat al materialului, câmpul de tensiuni normale
(componenta notată cu ) pe direcția 1 a fibrelor și respectiv, tensiunile
normale (componenta notată cu ) după direcția 2 perpendiculară pe fibre.
Aceste tensiuni vor putea fi comparate apoi, cu tensiunile de rupere
determinate experimental pe aceste direcții, pe epruvete fabricate dintr-un sigur
strat. Se calculează coeficientii de siguranță pentru fiecare strat cu unul
dintre criteriile de rupere specifice materialelor compozite (criteriul Tsai-Hill sau
criteriul Tsai-Wu) iar valoarea minimă a acestora reprezintă coeficientul de
siguranță al plăcii, notat cu .
În acest scop, se revine la modelul cu elemente finite cu Click pe butonul
Model situat deasupra ferestrei care conține structura arborescenta a
modelului:
Pentru a face modificări privind necesarul de date de ieșire, din structura

modelului Placa_comp_incov_cil, pe ramura Field Output Requests, se face
dublu Click sau Click dreapta cu opțiunea Edit...:
În fereastra Edit Field Output Request, se definește domeniul (Domain) datelor

de ieșire de tip Composite layup iar ca puncte din secțiune pentru rezultate
(Output at Section Points) se optează pentru All section points in all
plies (toate punctele în toate straturile):
378
Cu Click pe butonul OK se încheie comanda.

Pentru refacerea analizei pe straturi a plăcii, se retrimite la analiză job-ul
Incov_cil cu dublu Click sau Click dreapta și opțiunea Submit, pe numele
job-ului:
După finalizarea completă (Completed) a analizei, se definește variabila care va

fi reprezentată grafic, stratul (ply) și locația la nivelul secțiunii stratului. Astfel,
din menul principal Result se face Click pe comanda Field Output...:
În fereastra Field Output, se selectează variabila de tip componente de

tensiune (Stress components) cu componenta care reprezintă tensiunea
normală pe direcția 1 a fibrelor de ranforsare. Apoi, se face Click pe butonul
Section Points... (Puncte din secțiune) care deschide o nouă fereastră cu
379
același nume. În această fereastră, se optează pentru metoda de selecție

(Selection method) pe straturi (Plies), pentru locația rezultatelor pe strat
(Ply result location) și anume partea inferioară a stratului (Bottommost):
Cu Click pe butonul OK în ambele ferestre, se încheie comanda și câmpul de

tensiuni ( ) este reprezentat pentru partea inferioară a stratului 1:
În mod analog, se reprezintă grafic și alte componente de tensiune pe oricare

din celelalte straturi, de exemplu:
 distribuția tensiunii ( ) pe partea superioară a stratului 1
 distribuția tensiunii ( ) pe partea inferioară a stratului 2
380
 distribuția tensiunii ( ) pe partea superioară a stratului 2
Reprezentare grafică a variației tensiunilor pe grosimea plăcii

Abaqus permite reprezentarea grafică a variației unei variabile, de exemplu
componentă de tensiune, pe grosimea plăcii. În practică, această comandă se
utilizează în special, pentru secțiunile periculoase, în acest caz mijlocul plăcii.
Se vor reprezenta grafic variațiile componentelor de tensiune ( ) și
( ), pe grosimea plăcii pentru un element din mijlocul plăcii.
În acest sens, în modulul Visualisation, pe ramura XYData se face dublu
Click sau Click dreapta cu opțiunea Create...:
În fereastra Create XY Data se optează pentru sursa (Source) datelor de pe

grosime (Thickness) și apoi, Click pe butonul Continue:
Fereastra XY Data From Shell Thickness conține în partea de sus, două Tab-uri
Variables (Variabile) și Elements (Elemente). La Tab-ul Variables se bifează
componentele de tensiune normală și :
381
Cu Tab-ul Elements se selectează elementele pentru care se reprezintă grafic

variația variabilelor selectate. Mai întâi, se bifează opțiunea Highlight items in
the viewport pentru ca elementele selectate să fie evidențiate în viewport, în
timp real. Ca metodă de selecție (Selection Method), se alege indicarea în
viewport (Pick from viewport) și apoi, Click pe butonul Edit Selection
urmat de selecția cu Click a elementelor în viewport:
Pentru selecția mai multor elemente, se utilizează Shift.

În final, cu Click pe butonul Plot se reprezintă grafic variația celor două
componente de tensiune normală și pe grosimea plăcii pentru
elementul selectat anterior:
382
După utilizarea comenzilor destinate modificării graficelor, reprezentarea grafică

este următoarea:
Se pot vizualiza și chiar modifica datele reprezentate grafic. Pe ramura XYData,

pe componenta _S:S11 Thickness PI: PLACA_COMP-1, se face dublu
Click sau Click dreapta cu opțiunea Edit...:
Se deschide fereastra Edit XY Data care conține sub formă tabelară, datele
asociate graficului, pentru variabila . În mod analog, se vizualizează datele
pentru variabila :
383
Fereastra Edit XY Data se închide cu Click pe butonul OK.

Se pot genera rapoarte de tip fișier text care conțin rezultate. Aceste rapoarte
au extensia de fișier rpt. Pentru a exporta un astfel de fișier cu rezultate, se
apelează comanda Field Output (Câmp de ieșire) din menul principal Report
(Raport):
După lansarea comenzii, se deschide fereastra Report Field Output în care la

TAB-ul Variable, se stabilesc variabilele de ieșire (Output Variables), de
exemplu și , pentru poziția (Position) punct de integrare
(Integration Point) și pentru toate (All) punctele din secțiune (Section
Point), care vor fi exportate în raport,:
384
În continuare, se face Click pe TAB-ul Setup al ferestrei Report Field

Output în care se stabilește numele (Name) și locația fișierului text care
conține rezultatele raportului. Denumirea implicită a fișierului este abaqus.rpt
și acesta va fi salvat în mod implicit, în directorul de lucru (Work directory)
Placa_compozita_ex01, care a fost stabilit inițial. În cazul în care se dorește
salvarea în altă locație, se face Click pe butonul Select... din fereastră:
Datele exportate vor fi sortate după eticheta elementelor dacă la lista
combinată cu eticheta Sort by se alege Element Label. Deasemenea, se
poate stabili: numărul de zecimale semnificative (Number of significant
digits); formatul de număr (Number format).
Se face Click pe butonul Apply (aplică) pentru a genera raportul cu variabilele
selectate, fără închiderea ferestrei Report Field Output sau Click pe butonul OK
care execută comanda cu închiderea ferestrei.
Analiza plăcii din material compozit stratificat pentru cazul B în

care toate marginile plăcii sunt rezemate
Pentru analiza comportării mecanice a plăcii din material compozit stratificat în
cel de-al doilea caz B de rezemare, se va copia modelul de analiză creat mai
înainte pentru cazul A, sub altă denumire și apoi, se vor redefini condițiile de
rezemare. În final, se vor prezenta câteva rezultate ale analizei.
Copierea modelului
Copierea modelului creat anterior, se face cu Click dreapta pe ramura
Placa_comp_incov_cil a arborelui Models și apoi, Click pe comanda Copy
Model...:
385
În Copy
fereastra Model se introduce denumirea de
Placa_comp_incov_rez_cont pentru copia modelului:
Cu Click pe butonul OK se încheie comanda.
Redefinirea condițiilor de rezemare

Mai întâi, se suprimă condiția de rezemare definită în modelul copiat
Placa_comp_incov_rez_cont, cu Click dreapta pe condiția Reazem pe ramura
BCs a modelului și apoi, Click pe comanda Suppress (Suprimă):
Se definește o nouă condiție de deplasare de tip reazem prin dublu Click sau
Click dreapta urmat de Create... (menul de mouse) pe ramura BCs.
În fereastra Create BoundaryCondition se definesc: denumirea condiției
(Name), în acest caz Reazem contur; se atribuie condiția la etapa (Step) inițială
(Initial); categoria (Category) mecanică (Mechanical), de tipul deplasare
(Symmetry/Antisymmetry/Encastre) pentru pasul selectat (Types for
Selected Step):
386
Pentru a indica laturile rezemate, se face Click cu tasta Shift apăsată, pe toate
cele patru laturi şi apoi, se face Click pe butonul Done.
libertate blocate. În nodurile rezemate se blochează deplasarea pe direcția
perpendiculară pe placă:
În fereastra Edit Boundary Condition, se face Click pe butonul OK şi condiţiile

de frontieră sunt reprezentate:
Analiza plăcii simplu rezemate pe contur

Se definește un nou program de analiză prin crearea unui nou Job pe ramura
Analysis, opţiunea Jobs, prin dublu Click sau Click dreapta urmat de
Create....
Job-ul nou creat este denumit Incov_rez_cont (Name), sursa (Source) este
modelul Placa_comp_incov_rez_cont şi apoi, se face Click pe butonul
Continue...:
387
În fereastra Edit Job se face opţional, o descriere (Description) a job-ului

Incov_rez_cont și se optează pentru setările implicite. Se face Click pe butonul
OK.
dreapta (menul de mouse), pe job-ul Incov_cil nou creat:
Înainte de postprocesarea rezultatelor, se salvează modelul cu elemente finite.
Postprocesarea rezultatelor în cazul B

Postprocesarea rezultatelor analizei cu elemente finite se face la fel ca în cazul
A de rezemare.
În continuare, se prezintă reprezentarea grafică prin contur de culori pentru
următoarele variabile:
- tensiunea normală ( ) pe direcția 1 a fibrelor de armare în partea
de jos a stratului 1
- tensiunea normală ( ) pe direcția 2 perpendiculară pe fibrele de

armare în partea de jos a stratului 1
388
- deplasarea pe direcția axei perpendiculară pe placa din

material compozit
Se va reprezenta grafic și pentru cazul B de rezemare, variațiile componentelor

de tensiune ( ) și ( ), pe grosimea plăcii pentru un element din
mijlocul plăcii. Acest lucru este posibil așa cum s-a văzut pentru cazul A de
rezemare, numai după modificarea (Edit) a opțiunilor pe ramura Field Output
Requests a noului model Placa_comp_incov_rez_cont urmată de reanalizarea
job-ului Incov_rez_cont cu comanda Submit.
Se reiau etapele pentru reprezentarea grafică a celor două variabile și
și rezultatul este următorul:
Pentru vizualizarea datelor reprezentate grafic, pe ramura XYData, pe una din

componentele _S:S11 Thickness PI: PLACA_COMP-1 sau _S:S22
Thickness PI: PLACA_COMP-1, se face dublu Click sau Click dreapta cu
opțiunea Edit... și rezultatele sunt:
389
390
Bibliografie
[1]. Archer,G., C., Thewalt, Facilitating Analytical Algorithm Development

For Finite Elements, Internet, 1997;
[2]. Barbero, E., J. - Introduction to composite materials design, CRC
Publisher, USA, 1998, ISBN 978-1560327011;
[3]. Barbero, E., J. - Finite element analysis of composite materials, CRC
Press, USA, ISBN 978-1-4200-5433-0, 2008;
[4]. Barbu, M.C., Popa V. Alexandru Constantin, Curtu, Ioan, s.a.,
Structural Optimization Of Composite Plates Made Of Lignocelulosic
Materials, In “Proceedings Of The Symposium Wood Modification ’95“,
Poznan, Polonia, 1995, 149-165;
[5]. Basset, A.B., On The Extension And Flexure Of Cylindrical And
Spherical Thin Elastic Shells, Ph. Trans. Of The Royal Society, Ser. A,
181, (6), 433-480;
[6]. Bathe, K.J., Ho, L.W., On Discrete Kirchoff And Isoparametric Shell
Elements For Nonlinear Analysis, Computers And Structures, 16, 88-
98, 1983;
[7]. Baugh, J., Rehak, D., Computational Abstractions For Finite Element
Programming, Technical Report, D.C.E;
[8]. Blumenfeld, M., Introducere în metoda elementelor finite, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1995;
[9]. Cerbu Camelia; CURTU Ioan – Mecanica şi rezistenţa materialelor
compozite, Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 2009, 250
pagini, format B5, ISBN 978-973-598-614-8;
[10]. Cerbu Camelia, Curtu, I., Botiş, M. - Distribuţia tensiunilor normale pe
grosimea plăcilor laminate subţiri cu variaţie liniară a
temperaturii,Buletinul Universităţii Petro-Gaze din Ploieşti – Seria
Tehnică, ISSN 1221-9371, Volum LIV, Nr. 3, 2002, p. 9 – 18;
[11]. Cerbu Camelia - Modeling of the laminated composite materials, In:
Proceedings (BDI - sub egida Proligno, IUFRO, UEA,) of International
Conference „Wood Science and Engineering in the Third Milenium
ICWSE 2009, 4-6th of June, 2009, “Transilvania” University of Brasov,
Editura Universității Transilvania, 2009, ISSN 1843-2689, p. 356-363;
[12]. Chiriacescu, T., S., Balcu, I., Introducere în teoria elasticității și
rezistența materialelor, Editura Universității Transilvania din Brașov,
ISBN 978-973-598-244-7, 2008;
[13]. Ciofoaia, V., Curtu I., Teoria elasticității corpurilor izotrope și
anizotrope, Brașov, 2000;
[14]. Clough, R., W, International Journal For Numerical Methods In
Engineering 2004; 60:283–287 (DOI: 10.1002/nme.962), speech by
professor R. W. Clough, Early history of the finite element method
from the, view point of a pioneer;
391
[15]. Crisfield, M. A., Non Linear Finite Element Analysis Of Solids And
Structures, John Wiley And Sons, 1991;
[16]. Crisfield, M. A., Non-Linear Finite Element Analysis Of Solids And
Structures, Wiley Publishers, 1991;
[17]. Crişan, L.R., Curtu Ioan, Roşca Călin, Popa V. Alexandru Constantin,
Aplicarea metodei elementelor finite la studierea rezistenţei si rigidităţii
unor îmbinări de lemn, La “Simpozion ştiinţific aniversitar 75 de ani de
învăţământ superior minier în România”, Partea A III-A, Petroşani,
1995, 36-41;
[18]. Curtu Ioan, Crişan L.R., Popa V. Alexandru Constantin, Roşca Călin,
Aspecte ale optimizării scaunelor, În Revista “Industria lemnului şi
mobilei” Nr. 3, 1994, 20-24;
[19]. Curtu, Ioan, Ghelmeziu, M., Mecanica lemnului şi materialelor pe bază
de lemn, Editura Tehnică, Bucureşti, 1984;
[20]. Curtu, Ioan, Sperchez, F., Rezitenţa metrialelor, Universitatea din
Braşov, 1988;
[21]. Curtu, Ioan, ş.a., Popa V. Alexandru Constantin, Memorator de
Rezistenţa materialelor, Universitatea din Braşov, 1989;
[22]. Dupuis, G.A., s.a., Non-Linear Material And Geometrical Behavior Of
Shell Structures, Computers And Structures, 1, 223-239, 1971;
[23]. Ergatoudis, I., B. M. IRONS and 0. C. Zienkiewicz, Curved,
isoparametric, “quadrilateral” elements for finite element analysis, Civil
Engineering Division. University of Wales, Swansea;
[24]. Gârbea, D., Analiza cu elemente finite, Editura Tehnică, Bucureşti,
1990;
[25]. Goldenveitzer, A.L., Method Of Verifying And Refining The Theory Of
Shells, 1968;
[26]. Gupta, K. K., J. L. MEE, International Journal For Numerical Methods
In Engineeringv, OL. 39, 3761 -3774 (1996), A brief history of the
beginning of the finite element method, K. K. GUPTA', Integrated
System, NASA, Dryden Flight Research Centre, Edwards, CA, U.S.A. J.
L. MEEK', Civil Engineering Department, University of Queensland, St
Lucia 4072, Queensland, Australia;
[27]. Hededal, Ole, Object Oriented Structuring Of Finite Elements, Aphdt,
Internet, 1994;
[28]. Hencky, H., Uber Die Berucksichtigung Der Schubverzerrung In
Ebenen Platte, Archive Of Applid Mechanics, 16, 72-766, 1947;
[29]. Hisada, T., Recent Progress In Nonlinear FEM-Based Sensitivity
Analysis, JSME Intl. J., Vol. 38, No. 3, 301, 1995;
[30]. Hunter, P., FEM/BEM Notes, Department of Engineering Science,
University of Auckland, New Zealand, 2001;
[31]. I. N. Constantinescu, M. Gh. Munteanu, D.C. Golumbovici, Calcule de
rezistenţa structurilor de maşini şi utilaje, Editura Tehnică, Bucureşti,
1982;
[32]. Jemeilita, G., Technical Report Plates With Moderate Thickness,
Rozprawy Inzynierskie, Polska Akademia Nauk, 23 (3), 483-499, 1975
[33]. Lau, H.T., A Numerical Library In C For Scientists And Engineers, CRC
Press, 1994;
[34]. Liao, C.L, Reddy, J.N., Continuum Based Stiffened Composite Shell
Element For Geometrically Nonlinear Analysis, AIAA Journal, 27, 95-
392
Bibliografie
101, 1989;
[35]. Lund., E., Finite Element Based Design Sensitivity Analysis And
Optimization, Ph.D Dissertation, Institute Of Mechanical Engineering,
Aalborg University, Special Report 23, 1994;
[36]. M. A. Crisfield, Non-linear Finite Element Analysis of Solids and
Structures, VOLUME 1: ESSENTIALS, 1991 by John Wiley & Sons Ltd.,
Bafins Lane, Chichester, West Sussex PO19 IUD, England;
[37]. Mallet, R.H., Marcal, P.V, Finite Element Analysis Of Non-Linear
Structures, Procedeing ASCE, 93 221-234, 1967;
[38]. Munteanu Gh.Mircea, Radu N. Gheorghe, Popa V. Alexandru
Constantin, Curs de rezistenţa materialelor, Vol. I, Reprografia
Universităţii “Transilvania” Braşov, 1989;
[39]. Munteanu Gh.Mircea, Radu N. Gheorghe, Popa V. Alexandru
Constantin, Curs de rezistenţa materialelor, Vol. II, Reprografia
Universităţii “Transilvania” Braşov, 1990;
[40]. Năstăsescu, V., Metoda elementelor finite, Editura Academiei Tehnice
Militare, Bucureşti, 1995;
[41]. Năstăsescu, V., Bârsan, Gh., Metoda SPH (Smoothed Particle
Hydrodynamics, Editura Academiei Forțelor Terestre „Nicolae
Bălcescu”, Sibiu, 2012;
[42]. Ochoa, O.O., J.N. Reddy, Finite Element Analysis Of Composite Plates,
1992;
[43]. Oden, J.T., Finite Element Applications In Non-Linear Structural
Analysis, Procedeing ASCE, 93, 1967;
[44]. Olariu, V., C. Bratianu, Modelare numerică cu elemente finite, Editura
Tehnică, 1986;
[45]. Pascariu, I., Elemente Finite, Editura Militară, Bucureşti, 1985;
[46]. Paul E. Lyon, Axisymmetric finite element modeling for the design and
analysis of cylindrical adhesive joints based on dimensional stability,
Utah State University, Logan, Utah, 2010;
[47]. Peter Hunter, FEM/BEM NOTES, Department of Engineering Science,
The University of Auckland, New Zealand, February 21, 2001;
[48]. Petrila,T., C. I. Gheoghiu, Metode element finit şi aplicaţii, Editura
Academiei, Bucureşti, 1987;
[49]. Popa V. Alexandru Constantin, Barbu, M.C., Crişan, R.L., Curtu Ioan,
Aspecte privind optimizarea unor plăci compozite lignocelulozice
ranforsate cu straturi de fibre, La “Simpozion ştiinţific aniversitar 75 de
ani de învăţământ superior minier in România”, Partea A III-A,
Petroşani, 1995, 42-47;
[50]. Popa V. Alexandru Constantin, Crişan L. R., Jecza T., Optimizarea
zonei de contact şurub-şurubelniţă prin simulare cu elemente finite, În
“Acta Universitatis Cibinensis” Vol XIII, Seria Tehnică C. Mecanică
Aplicată, ISSN 1221-4957, Sibiu, 1995, 63-69;
[51]. Popa V. Alexandru Constantin, Curtu Ioan, Algoritmi de optimizare
structurală a materialelor compozite stratificate prin metoda
elementelor finite, La Sesiunea Jubiliară “60 de ani de cercetare
ştiinţifică şi 45 de ani de învăţământ tehnic superior pentru industria
prelucrătoare a lemnului”, Braşov, 1993, 150-156, B161;
[52]. Popa V. Alexandru Constantin, Curtu Ioan, Crişan R.L., Barbu M.C.,
Cercetări privind influenţa ranforsării cu fibre asupra mărimii şi
393
distribuţiei tensiunilor la materialele compozite stratificate, In “Acta

Universitatis Cibinensis” Vol XIII, Seria Tehnică C. Mecanică Aplicată,
ISSN 1221-4957, Sibiu, 1995, 69-75;
[53]. Popa V. Alexandru Constantin, Curtu Ioan, Plută Darius, Algoritm de
optimizare structurală a plăcilor compozite stratificate, Buletinul celei
de-a XXII-a Conferinţe Naţionale de Mecanica Solidelor, Braşov, 1998
[54]. Popa V. Alexandru Constantin, Curtu Ioan, Plută Darius, Analiza
senzitivă a plăcilor compozite stratificate, Buletinul celei de+a XXII-a
Conferinţe Naţionale de Mecanica Solidelor, Braşov, 1998;
[55]. Popa V. Alexandru Constantin, Curtu Ioan, Proiectarea optimă prin
metoda elementelor finite a structurilor compozite stratificate, La
Sesiunea Jubiliară “60 de ani de cerectare ştiinţifică şi 45 de ani de
învăţământ tehnic superior pentru industria prelucratoare a lemnului”,
Braşov, 1993, 353-359;
[56]. Popa V. Alexandru Constantin, Curtu Ioan, Roşca I. Călin, Program de
optimizare structurală pentru structuri compozite, contract de
cercetare – dezvoltare Nr. 662.B.94;
[57]. Popa V. Alexandru Constantin, Curtu, Ioan, Barbu, M.C., Structural
Optimisation Of Multilayer Composite Plates With Lignocelulosic
Insertion, In “Proceedings Of The International Conference On
Composite Engineering, ICCE/2“, New Orleans, U.S.A., 1995;
[58]. Popa V. Alexandru Constantin, M. C. Barbu, Curtu Ioan, R.L. Crişan,
Delaminating Decrease - Quality Criterion For Wood Multilayer
Composites, Proc. Of The 1996 International Conference On Wood
Mechanics, Stuttgart, Germany, 1996;
[59]. R. W. Clough, International Journal For Numerical Methods In
Engineering, 2004; 60:283–287 (DOI: 10.1002/nme.962), speech by
professor R. W. CLOUGH, Early history of the finite element method
from the view point of a pioneer;
[60]. Rasmussen, J., The Structural Optimization System CAOS, Structural
Optimization, Vol. 2, 109, 1990
[61]. Ryu, Y. S., Haririan, M., Wu, C. C., Arora, J. S.,, Structural Sensitivity
Analysis Of Nonlinear Response, Composite Structures, Vol. 21, 245,
1985;
[62]. Saeed Moaveni – Finite element analysis. Theory and Application with
ANSYS. The third edition. Pearson Education International, ISBN 978-
0-13-241651-1, USA, 2008;
[63]. Scholtz, S., P., Elements Of An Object Oriented FEM++ Program In
C++, Computers And Structures, 43 (3), 517-529, 1992;
[64]. Stavsky, Y., On The Theory Of Symmetrically Heterogeneous Plates
Having The Same Thickness Variation Modulo, Topics In Applied
Mechanics, Elsevier, 105-166, 1965;
[65]. Tenek Lazarus Teneketzis, ARGYRIS John – Finite element analysis for
composite structures, Kluwer Academic Publisher,
[66]. Teodorescu, P., P., Probleme plane în teoria elasticităţii, Editura
Academiei, Bucureşti, 1966;
[67]. Toledano, A., Murakami, H., A Composite Plate Theory For Arbitrary
Laminate Configuration, ASME Journal For Applied Mechanics, 54,
181-189, 1987;
[68]. Toshiaki Hisada, Recent Progress In Nonlinear FEM-Based Sensitivity
394
Bibliografie
Analysis, JSME Initernational Journal, 1995;

[69]. Voinea, R., ş.a., Elasticitate şi plasticitate, Institutul Politehnic
Bucureşti, 1976;
[70]. Voinea, R., Voiculescu, D. Ceauşu, V., Mecanica, Editura Didactică şi
pedagocică, Bucureşti, 1975;
[71]. Zienkiewicz, O.C, The Finite Element In Enginering Science, McGraw-
Hill Book Company, London, 1971;
[72]. Zienkiewicz, O.C, The Finite Element Method, McGraw-Hill Book
Company, London, 1989;
[73]. *** Getting Started with Abaqus, version 6.8, Dessault Systemes,
USA, 2008.
395

Modelarea Structurilor Mecanice

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Modelarea Structurilor Mecanice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Modelarea Structurilor

Alexandru Constantin V. POPA

Facultatea de Inginerie Mecanică

5.3.1. Selectarea elementelor finite de tip grindă dublu încastrată .......118

tensiune ................................................................................................... 212

8.3.3. Procesarea modelului cu elemente finite ...................................263

izoparametric de ordinul întâi .............................................................. 310

Cartea de față prezintă noțiunile fundamentale referitoare la modelarea cu

Obiectivul principal al modelării structurilor îl reprezintă aplicarea metodelor de

2. Noţiuni de bază privind

2.1. Etapele modelării cu metoda elementelor finite

Figura 2.1. Etapele modelării în Abaqus și fișierele corespunzătoare

2.2. Componentele unui model de analiză în Abaqus

Figura 2.2. Componentele modelului de analiză

Geometrie discretizată (Discretized geometry)

Figura 2.3. Componentele modelului cu elemente finite

Proprietăţile secţiunilor elementelor (Element section properties)

Datele de material (Material data)

Solicitări şi condiţii de frontieră (Loads and boundary conditions)

Tip de analiză (Analysis type)

Necesităţi de date de ieşire (Output requests)

2.3. Descriere interfeței grafice din Abaqus

Bară de titlu Bară de meniu Bară de instrumente Bară

Zonă butoane Viewport Zonă de mesaje sau

Figura 2.4. Elementele componente ale interfeței Abaqus

Bară de titlu (Title bar)

Bară de meniu (Menu bar)

Bară de instrumente (Toolbar)

pot apela deasemenea și din bara de Menu.

Bară de context (Context bar)

Structura arborescentă a modelului (Model Tree)

Structura arborescentă a rezultatelor (Results Tree)

Zona casetelor de instrumente (Toolbox area)

Tabloul și zona de desenare

Zona de mesaje (Message area)

Interfata liniei de comanda (Command line interface)

2.4. Noțiunea de modul în Abaqus

Figura 2.5. Descrierea modulelor din Abaqus

Figura 2.6. Corelația dintre modulele din Abaqus și etapele de modelare

2.5. Structura arborescentă a modelului

Elementele din Model Tree (structura

3. Analiza statică liniară a unei

Figura 3.2. Structura de rezistență din grinzi cu zăbrele a unui pod

Figura 3.3. Asamblare cu articulație cilindrică a barelor

În cazul în care legătura dintre elementele structurale este diferită de articulația

3.2. Noțiuni teoretice privind elementul finit bară plană

3.2.1. Definirea sistemelor de coordonate asociate

Elementul poate avea oricare orientare într-un sistem de coordonate global,

Figura 3.5. Definirea sistemelor de coordonate global și local

3.2.2. Definirea gradelor de libertate nodală

Definirea gradelor de libertate în sistemul de coordonate global

Figura 3.6. Definirea deplasărilor în sistemul de coordonate global

Definirea gradelor de libertate în sistemul de coordonate local

Figura 3.7. Definirea deplasărilor nodale în sistemul de coordonate local

3.2.3. Definirea forțelor și eforturilor nodale

Definirea eforturilor nodale în sistemul de coordonate local

Figura 3.8. Definirea eforturilor nodale în sistemul de coordonate local

Definirea forțelor nodale în sistemul de coordonate global

Figura 3.9. Definirea forțelor nodale în sistemul de coordonate global

3.2.4. Expresia matricei de rigiditate în sistemul de

Matricea de rigiditate , - stabilește relația de proporționalitate dintre vectorul

în care s-au folosit notaţiile: şi .

3.3. Modelarea în Abaqus a unei structuri cu elemente bară