spit cf 2

01 Radiografie abdominala simpla, fata(AP) sau decubit 35

02 Radiografie antebrat, fata sau profil 35
03 Radiografie antebrat, fata si profil -60
04 Radiografie articulatie coxofemurale (bilateral) -60
05 Radiografie articulatie coxofemurala (unilateral) -35
06 Radiografie articulatie coxofemurala(sold)fata sau profil 35
o7 Radiografie articulatie coxofemurala(sold) fata si profil 60
08 Radiografie articulatie radiocarpiana (pumn) fata 35
09 Radiografie articulatie radiocarpiana (pumn) fata si profil 60
10 Radiografie articulatie radiocarpiana comparativ , un singur pumn fata si profil 60
11 Radiografie articulatie radiocarpiana comparativ, ambii pumni fata si profil 100
12 Radiografie articulatie sacroiliaca bilateral 60
13 Radiografie articulatie sacroiliaca unilateral35
14 Radiografie articulatie scapulo-humerala(umar) fata35
15 Radiografie articulatie scapulo-humerala(umar) fata si profil;
sau fata si axial (transtoracic) 60
16 Radiografie articulatie tempuro mandibulara bilaterala 60
17 Radiografie articulatie tempuro mandibulara unilaterala 35
18 Radiografie articulatie tibio-tarsiana(glezna) fata 35
19 Radiografie articulatie tibio-tarsiana(glezna) fata si profil 60
20 Radiografie atlas si axis fata sau profil 35
21 Radiografie atlas si axis fata si profil 60
22 Radiografie baza de craniu 35
23 Radiografie articulatie de profil sold 35
24 Radiografie bazin fata 60
25 Radiografie sold fata si profil 60
26 Radiografie calcaneu bilateral profil sau axial 60
27 Radiografie calcaneu bilateral profil si axial 100
28 Radiografie calcaneu bilateral profil sau axial unilateral 35
29 Radiografie calcaneu bilateral profil si axial unilateral 60
30 Radiografie cardio-pulmonara, fata si profil 60
31 Radiografie cardio-pulmonara, fata sau profil 35
32 Radiografie clavicula, bilateral 60
33 Radiografie clavicula, fata, unilateral 35
34 Radiografie coloana cervicala, fata sau profil 35
35 Radiografie coloana cervicala, fata si profil 60
36 Radiografie coloana cervicala, incidenta oblica 35
37 Radiografie coloana lombara, fata sau profil 35
38 Radiografie coloana lombara, fata si profil 60
39 Radiografie coloana lombara, incidenta oblica 35
40 Radiografie coloana trocala, fata sau profil 35
41 Radiografie coloana trocala, fata si profil 60
42 Radiografie coloana trocala, incidenta oblica 35
43 Radiografie cot, fata sau profil 35
44 Radiografie cot, fata si profil 60
45 Radiografie craniu, fata sau profil 35
46 Radiografie craniu, fata si profiln 60
47 Radiografie deget, fata sau profil 35
48 Radiografie deget, fata si profil 60
49 Radiografie femur, fata sau profil 35
50 Radiografie femur, fata si profil 60
51 Radiografie gamba, fata sau profil unilateral 35
52 Radiografie gamba, fata sau profil bilateral 60
53 Radiografie gamba, fata si profil unilateral 60
54 Radiografie gamba, fata si profil bilateral 100
53 Radiografie genunchi axial bilateral 64
54 Radiografie genunchi axial unilateral 35
55 Radiografie genunchi fata si profil unilateral 60
56 Radiografie genunchi bilateral fata si profil 100
59 Radiografie humerus fata sau profil 35
60 Radiografie humerus fata si profil 60
61 Radiografie incidenta speciala vertebra L5 35
62 Radiografie mana, fata sau profil 35
63 Radiografie mana, fata si profil 60
64 Radiografie mana comparativ fata sau profil 65
65 Radiografie mana comparativ fata si profil10066 Radiografie mandibula de fata 35
67 Radiografie mastoide(STENVERS, Schuller sau Chause) 60
68 Radiografie omoplat fata sau profil 35
69 Radiografie omoplat fata si profil 60
70 Radiografie orbite bilaterale 60
71 Radiografie pentru varfurile pulmonare 35
72 Radiografie picior bilateral fata sau profil 60
73 Radiografie picior bilateral fata si profil 100
74 Radiografie picior fata sau profil 35
75 Radiografie picior fata si profiln 60
76 Radiografie picior incidenta muller bilateral 60
77 Radiografie picior incidenta muller unilateral 35
78 Radiografie piramida nazala sau oase proprii nazale 60
79 Radiografie articulatie tibio-tarsiana unilateral fata si profil 60
80 Radiografie articulatie tibio-tarsiana bilateral fata si profil 100
81 Radiografie ram mandibula 35
82 Radiografie renala simpla 35
83 Radiografie sacru si coccis fata sau profil 35
84 Radiografie sacru si coccis fata si profil 60
85 Radiografie scafoid bilateral 60
86 Radiografie scafoid unilateral 35
87 Radiografie sinusuri 35
88 Radiografie stern profil 35
89 Radiografie torace osos fata si profil 60
90 Radiografie torace osos fata sau incidenta oblica 35
91 Urografie minutata cu substanta de contrast 4-6 filem 35/43+substanta contrast 275

92 Histerosalpingografie (HSG) 2 filme 18/24+50 ml substanta contrast 400

93 Mamografie unilaterala 2 filme 18/24 sau 24/30 70

94 Mamografie bilaterqala 4 filme 18/24 sau 24/30 120

95 Ecografie abdomen 100

96 Ecografie pelvis 80
97 Eografie abdomen + pelvis 180

98 Coloana vertebrala segment 80

99 Sold unilateral/bilateral 80/100
100 Antebrat 80
101 Total body 250
102 Proteza sold unilateral/bilateral100/200
103 Evaluare coloana toracala( lateral)-150

Art.83 ln cazul unor evenimente familiale deosebite, salarialii au dreptul la zile

libere platite, care nu se includ in durata concediului de odihna, dupa cum urmeaza:
a) casatoria salariatului - 5 zile;
b) nasterea copiilor - 5 zile;
c) casatoria unui copil - 5 z\le;
d) decesul solului/sotiei, copilului, parintilor, socrilor si a rudelor de gradull - 5 zile;
e) decesul bunicilor - 3 zile;
f) ziua de nastere a salariatului, la cerere, urmand a se efectua recuperarea zilei libere
acordate;
Art.84 Pentru rezolvarea unor situalii personale salariatii au dreptul la concediu fara
plata confbrm legii;
Toracele reprezinta componenta superioara a trunchiului, ai carei pereti circumscrie
cavitatea toracica, ce contine majoritatea organelor sistemului respirator, un segment al
tractului digestiv, organul central al sistemului circulator si vasele mari din apropierea
acestuia, ganglioni limfatici si nervi importanti.

Anatomie peretelui toracic

Toracele (cutia toracica) are forma unui trunchi de con, turtit in sens antero-posterior, cu
baza mare situata inferior. Prezinta doua orificii, unul superior, ce comunica larg cu
regiunile gatului, neexistand o separatie neta intre cele doua zone si poarta denumirea de
apertura toracica superioara, si unul inferior, inchis de diafragm, denumit apertura
toracica inferioara.

Superior, limita superficiala a toracelui este data de o linie care pleaca de la incizura
jugulara a sternului catre lateral, in lungul claviculei, pana la nivelul articulatiilor
acromioclaviculare, de unde se continua printr-o linie conventionala, cu directia
orizontala, prin apofiza spionoasa a vertebrei C7. Limita profunda este reprezentata de un
plan cu oblicitatea orientata catre antero-inferior, ce trece prin discul interverteral dintre
C7 si T1. Limita inferioara este marcata, superficial, de o linie care pleaca de la baza
procesului xifoid, urmareste rebordul costal pana la coasta 10, trece apoi prin varful
coastelor 11 si 12, iar de pe marginea inferioara a acesteia din urma ajunge la discul
intervertebral dintre T12-L1. Trebuie mentionat faptul ca aceasta limita inferioara este
relativa, cavitatea toracica fiind inchisa la acest nivel de diafragm, care datorita formei
sale boltite, cu convexitatea superioara ce ascensioneaza pana in dreptul vertebrei T7,
permite viscerelor abdominale sa patrunda in torace. Orientarea oblicitatii diafragmului,
de la procesul xifoid catre discul intervertebral dintre ultima vertebra toracala si prima
vertebra lomara, se afla in opozitie cu oblicitatea planului dus prin limita superioara a
cutiei toracice si astfel, se constata ca aceasta este mai inalta in partea sa posterioara,
unde masoara intre 30-35 cm, decat in partea anterioara, unde lungimea sa corespunde
lungimii sternului, in medie de 15-18 cm. Limita dintre torace si membrele superioare
este desemnata de marginile anterioara si posterioara ale muschiului deltoid, iar in
grosime, peretele toracic se intinde de la tegument si pana la nivelul pleurei parietale.

Cutia toracica nu prezinta in mod constant aceeasi forma, existand vizibil diferente de la
o varsta la alta, intre sexe, in functie de tipul constitutional al individului, dar si in raport
cu miscarile respiratorii. De asemenea, deformari ale toracelui sunt evidentiate in unele
afectiuni congenitale sau dobandite.

Cutia toracica la nou-nascutul apneic este piriforma, usor strangulata la nivelul coastelor
4 si 5 si mai larga la baza, unde diafragma se prezinta ridicata mai sus prin prezenta
viscerelor abdominale din etajul supramezocolic.
Cutia toracica a nou-nascutului care a respirat ia forma de palnie, prin expansiunea
plamanilor, ascensiunea coastelor si marirea spatiilor intercostale. Respiratia are loc
predominant prin excursiile diafragmului. La nastere, apertura toracica superioara se
gaseste in plan orizontal, astfel incat incizura jugulara corespunde marginii superioare a
corpului vertebral al primei vertebre toracale, iar odata cu dezvoltarea corpului, sternul
migreaza caudal pana cand incizura jugulara corespunde aproximativ vertebrei T3,
diferentiindu-se in acelasi timp curbura marginilor si curbura de torsiune a coastelor,
asociata cu inclinarea acestora. Se defineste astfel respiratia de tip toracic, in timpul
careia se modifica diametrele cutiei toracice, atat prin ridicarea si coborarea coastelor cat
si prin excursiile diafragmului. Ulterior, dupa ce copilul invata sa mearga, santurile
pulmonare devin mai proeminente, iar toracele incepe sa se deformeze capatand aspectul
specific adultului, turtit in sens sagital si largit in sens longitudinal. Aceasta transformare
se apropie de final in jurul varstei de 12 ani, cand se mai constata si inclinatia aperturii
toracice superioare sub un unghi de 65 grade fata de coloana vertebrala.

Cutia toracica la adult variaza in raport cu conformatia acestuia. La tipul stenic de

conformatie corespunde toracele larg si scurt, cu perimetru toracic relativ mare, apertura
toracica superioara de diametru relativ mic si unghi epigastric obtuz, deschis la 120
grade. La tipul astenic corespunde toracele ingust si lung, caracterizat printr-un perimetru
toracic relativ scazut, cu apertura toracica superioara de diametru relativ mare si unghi
epigatstric de 90-100 grade.

La sexul feminin, toracele este relativ mai scurt si mai larg decat la sexul masculin, unde
coastele au dispozitie mai inclinata, unghiul epigastric este mai ingust, iar lungimea
toracelui este relativ mai mare.
Cutia toracică - coastele
Cutia toracică - coastele

Planul osteo-muscular al toracelui

Toracele osos este reprezentat de un schelet axial anterior, sternul si unul posterior,
coloana vertebrala, intre care se incurbeaza in jurul cavitatii toracice, arcurile costale.
Acestea sunt dispuse oblic, ocupand o pozitie medie intre planurile orizontal si vertical,
extremitatile lor anterioare fiind mai inferior situate fata de cele posterioare, astfel incat
capatul anterior al primei coaste se gaseste in acelasi plan orizontal cu capatul posterior al
coastei 4, iar capatul anterior al coastei 2 se gaseste in acelasi plan orizontal cu capatul
posterior al coastei 6. Pana la 25 de ani, coastele se caracterizeaza printr-un grad de
elasticitate crescut, demonstrat prin faptul ca sternul poate atinge coloana vertebrala prin
compresiune fara fractura coastelor. Primele sapte perechi de coaste se articuleaza direct
cu sternul prin intermediul cartilajelor costale si se mai numesc coaste sternale, iar
urmatoarele trei, coastele arcuate fixe se ataseaza la stern indirect, prin intermediul
cartilajului coastei 7. Ultimele doua, coastele arcuate fluctuante nu ajung pana la stern,
pierzandu-se in musculatura peretelui abdominal. In 50% din cazuri, si coasta 10 este
flotanta. Intre coaste se definesc spatiile intercostale, mai largi in partea superioara a
toracelui si, de asemenea, mai largi in partea anterioara fata de cea posterioara. Aceste
spatii intercostale se maresc fiziologic, in inspiratie, dar si patologic, in unele afectiuni.

De scheletul osteo-fibros se fixeaza musculatura peretelui toracic, reprezentata de muschi

intrinseci si extrinseci. Cei intrinseci, intercostali, alcatuiesc impreuna cu structurile
osoase planul profund al peretelui toracic, iar cei extrinseci acopera planul osteo-
muscular propriu al cutiei toracice, formand in partea superioara anse prin care membrul
superior se fixeaza la trunchi. In partea anterioara, profund de muschiul mare pectoral,
musculatura intrinseca lipseste, in partea laterala planul superficial este reprezentat de
muschiul dintat anterior, iar in partea posterioara predomina muschiul mare dorsal.

Coastele sunt structurile osoase care se intaind intre scheletele axiale, anterior si
posterior, si sunt situate intr-un plan la care se limiteaza si musculatura intrinseca a
peretelui toracic, dispusa in trei straturi ce nu depasesc cadrul osteo-fibros al cutiei
toracice.
Stratul muscular superficial este format din fibrele muschiului intercostal extern,
orientate oblic, catre anterior si inferior, astfel incat in partea posterioara a toracelui
fibrele sunt dispuse oblic catre inferior si lateral, iar in partea anterioara a toracelui, catre
inferior si medial. In sens antero-posterior, acestia se intind intre tuberculii coastelor si
cartilajele costale, de la acest nivel stratul muscular continuandu-se cu membrana
intercostala externa pana la stern.
Stratul muscular intermediar este format din fibrele muschiului intercostal intern,
orientate olic, in sens invers fata de fibrele intercostalului extern. Muschii intercostali
interni se intind de la unghiul coastelor pana la stern sau pana la nivelul extremitatilor
anterioare ale coastelor false. Catre posterior de unghiul costal, stratul intercostalilor
interni se continua cu membrana intercostala interna.
Stratul muscular profund este constituit din muschiul transvers toracic, in partea
anterioara, din care se individualizeaza 5 fascicule cu originea comuna pe fata posterioara
a corpului sternal, de unde diverg si se insera pe marginile inferioare ale cartilajelor
costale 2-6; muschii intercostali intimi, mai slabi dezvoltati situati in treimea laterala a
spatiilor intercostale; muschii subcostali, dispusi oblic similar cu muschii intercostali
interni, dar numai in partea posterioara a toracelui. De la apofizele transverse ale
vertebrelor T7-T11, iradiaza in forma de evantai 12 fascicule musculare catre coasta
subiacenta sau peste o coasta, sub denumirea de muschi ridicatori ai coastelor.
Repere osteo-musculare la nivelul toracelui
Marginea superioara a sternului se identifica cu incizura jugulara, evidentiabila sub piele.
Aceasta este situata la limita dintre gat si torace, corespunde marginii inferioare a
vertebrei T2 si vine in completarea circumferintei orificiului superior al cutiei toracice,
anterior, pe linie mediana. Posterior, vine in raport cu trunchiul venos brahio-cefalic
stang si trunchiul arterial brahio-cefalic, iar la copii cu timusul. La nivelul jonctiunii
dintre manubriul sternal si corpul sternului proemina unghiul lui Louis, palpabil sub
piele. Acesta corespunde marginii inferioare a vertebrei T4 si ajuta in reperarea coastei 2,
la nivelul sau costa 2 articulandu-se cu sternul. In profunzime, bifurcatia traheei raspunde
unghiului lui Louis. Baza xifisternului se afla la nivelul T9-T10.
De asemenea, pe fata anterioara a toracelui se evidentiaza si se palpeaza claviculele,
articulatiile sterno-claviculare, fosa subclaviculara, santul deltopectoral, iar in partea
inferioara, rebordurile costale. La barbatii cu muschii pectorali dezvoltati se distinge
conturul marelui pectoral, iar la femei, intre coastele 3-6 proemina glandele mamare. Pe
fata laterala se distinge linia Gerdy, intre insertiile muschilor dintat mare si oblic extern al
abdomenului. Pe fata posterioara, se pot palpa apofizele spinoase ale vertebrelor C7-T12
si elemente ale scapulei, precum unghiul inferior, marginea vertebrala sau spina.
Linii orientative pe torace
Pentru a usura delimitarea regiunilor toracelui si proiectiei viscerelor toracice s-au definit
o serie de linii conventionale de orientare.
Linia mediosternala uneste incizura jugulara cu procesul xifoid, la nivelul sternului, unde
planul frontal al acestuia este intersectat de planul sagital al corpului. Mai poarta
denumirea si de linie mediana anterioara.
Linia parasternala este verticala ce urmareste marginea sternului.
Linia medioclaviculara trece vertical prin mijlocul claviculei.
Linia mamelonara separa superior treimea mediala a claviculei cu cele doua treimi
laterale, iar inferior descinde prin papila mamara. Datorita situatiei variabile in care se
poate prezenta mamelonul, in special la femeie, linia mamelinara corespunde liniei
medioclaviculare.
Linia axilara anterioara trece prin marginea anterioara a santului axilar. Cand bratul este
in abductie sau este ridicat vertical, linia axilara anterioara trece prin marginea anterioara
a marelui pectoral.
Linia medioaxilara descinde prin varful axilei.
Linia axilara posterioara este verticala trasata prin marginea posterioara a santului axilar
si corespunde marginii laterale a muschiului latissimus dorsi.
Linia scapulara trece prin unghiul inferior al scapulei.
Linia paravertebrala descinde prin varful proceselor transverse.
Linia mediana posterioara este verticala ce uneste procesele spinoase de la T1 la T12.
Linia claviculara uneste cele doua clavicule.
Linia bimamelonara se intinde intre cele doua papile mamare.
Linia xifoidiana trece orizontal prin baza procesului xifoid.
Linia subcostala trasata prin punctele cele mai declive ale marginii inferioare a toracelui.
Linia cervicotoracica indica limita superioara a cutiei toracice pe partea posterioara si
trece orizontal prin vertebra C7.
Linia bispinoscapulara este posterioara, corespunde vertebrei T3 si se intinde intre
marginile mediale ale omoplatilor.
Linia bianguloscapulara este posterioara, corespunde vertebrei T12 si se intinde intre
unghiurile inferioare ale omoplatilor.

Cu ajutorul acestor linii conventionale, toracele este impartit in trei mari regiuni
anatomo-topografice. Intre linia mediosternala si linia care descinde de la nivelul
claviculei, in lungul marginii anterioare a muschiului deltoid, pana la unghiul
brahipectoral, unde se continua cu bratul medial al acestuia corespunzator liniei axilare
anterioare, este delimitata regiunea anterioara a toracelui. Liniile axilare, anterioara si
posterioara, marcheaza regiunea laterala a toracelui, care se continua superior cu peretele
medial al axilei. Regiunea posterioara a toacelui este limitata in partea laterala de linia
care trece prin marginea posterioara a muschiului deltoid si se continua inferior cu linia
axilara posterioara si in partea mediala de linia scapulara care trece in lungul marginii
mediale a omoplatului. Pentru a facilita localizarea topografica corecta a unor leziuni la
nivelul toracelui, acesta este impartit in mai multe regiuni de referinta.
Topografia regiunii sternale
Regiunea sternala este situata in partea anterioara a toracelui si se incadreaza intre
marginile sternului. La persoanele slabe este usor proeminenta, iar la persoanele cu
muschii pectorali mai bine dezvoltati se prezinta ca un sant vertical, ce corespunde la
femei santului intermamar.
Superior este delmitata de incizura jugulara, inferior de baza procesului xifoid, lateral de
marginile sternului, iar in profunzime se intinde pana la pleura parietala.

Pielea (1) de la acest nivel are mobilitate redusa, este usor aderenta de planul presternal si
se prezinta cu foliculi pilosi la barbat, numeroase glande sudoripare si sebacee. Urmeaza
planul celular subcutanat (2) , mai putin dezvoltat, ce prezinta in schimb travee
conjunctive care unesc pielea de straturile subiacente. In grosimea tesutului subcutanat se
gasesc vase, ramuri perforante din artera toracica interna, reteaua venoasa superficiala
anastomotica cavo-cava, si nervi, ramuri anterioare ale nervilor intercostali si ramuri din
nervii cutanati ai gatului si nervii supraclaviculari. Profund, tesutul subcutanat este
captusit de fascia parietala externa (3), reprezentata de fasciile muschilor pectorali, care
pe linie mediana adera la periostul sternal, iar inferior se confunda cu insertia superioara
a tecii muschiului drept abdominal. Planul muscular superficial (4) este constituit din
fasciculele sternale ale muschilor sternocleidomastodieni, care se insera la nivelul
manubriului sternal, muschii mari pectorali, la nivelul corpului sternal, catre partile
laterale ale acestuia si muschii drepti abdominali, la nivelul xifisternului. Planul
osteoarticular (5) este reprezentat de stern si articulatiile acestuia cu claviculele si
coastele. Urmeaza planul muscular profund (6), in componenta caruia predomina
muschiul transvers al toracelui, pereche, format din 5 fascicule, cu originea comuna pe
fata posterioara a corpului sternal, de unde diverg si se insera pe marginile inferioare ale
cartilajelor costale 2-6. De asemenea, la constituirea planului muscular profund participa
si insertiile musculare ale sternohioidienilor si sternotiroidienilor pe fata posterioara a
manubriului, ale diafragmei, pe corpul sternului si pe apendicele xifoid si ale dreptului
abdominal, pe apendicele xifoid si pe cartilajele coastelor 5-7. In continuare, o lama
subtire de tesut celular formeaza planul fascial profund (7), situat inaintea pleurei
parietale costale (8), care se reflecta in pleura mediastinala, alcatuind recesurile
costomediastinale anterioare.
Topografia regiunii pectorale
Regiunea pectorala este delimitata superior de clavicula, inferior de coasta 5, medial de
linia dusa prin marginea sternului, iar lateral de linia dusa prin marginea anterioara a
muschiului deltoid.

Pielea (1) are o mobilitate crescuta si se diferentiaza in raport cu glanda mamara

subiacenta. Prezinta areola mamara, in mijlocul careia proemina mamelonul. Catre
marginea inferioara a muschiului pectoral mare, pielea se fixeaza prin fibrele
subpectorale Sibson de fascia superficiala. Aceste fibre sunt tracturi conjunctive care
contribuie la reliefarea santului subpectoral. Stratul celular subcutanat (2) se dezvolta mai
intens la sexul feminin si se dispune lamelar in partea sa profunda, explicand mobilitatea
tegumentului. In continutul sau se gasesc numeroase elemente vasculo-nervoase
superficiale, dintre care se evidentiaza ramura pectorala a arterei acromio-toracica, ramuri
perforante din arterele toracica interna si intercostale, o retea venoasa ce participa la
realizarea anastomozelor cavo-cave si porto-cave, nervii supraclaviculari mijlocii si
ramurile cutanate anterioare si laterale din nervii intercostali. Urmeaza fascia parietala
externa (3), in dedublarea careia se gaseste glanda mamara, exclusiv regiunea
areolomamara. Indepartand si glanda mamara se observa tesutul conjunctiv retromamar
(4) si foita anterioara a fasciei pectorale (5), ce acopera muschiul mare pectoral (6),
prezent la acest nivel prin cele trei fascicule ale sale, clavicular, sternocostal si
abdominal. Fata profunda a acestuia este captusita de foita posterioara a fasciei pectorale
(7), ce delimiteaza si interstiul pectoral. Urmeaza fascia interpectorala (8), care se extinde
in santul deltopectoral, unde acopera vena cefalica. Intr-un plan mai profund, se
evidentiaza micul pectoral (9), cu originea pe fetele anterioare ale coastelor 3-5 si insertia
pe marginea anterioara a apofizei coracoide. De fasciile pectorala si interpectorala se
uneste fascia clavi-coraco-pectoro-axilara, ce acopera muschiul subclavicular (10),
prezent la acest nivel intre clavicula si prima coasta.
Topografia regiunii infrapectorale
Regiunea infrapectorala sau hipocondrica este delimitata superior de o linie care trece
prin marginea inferioara a coastei a 5-a, inferior de rebordul costal, medial de linia
mediosternala, iar lateral de linia axilara anterioara. Pielea (1), planurile subcutanat (2) si
fascial superficial (3) sunt similare cu cele descrise la regiunea pectorala, iar planul
muscular (4) este reprezentat de insertiile muschiului drept abdominal, in partea mediala
si digitatiile superioare ale muschiului oblic extern al abdomenului care alterneaza cu cele
ale dintatului anterior.
Topografia regiunii toracice laterale
Regiunea toracica laterala este delimitata anterior si posterior de liniile axilare
corespunzatoare, superior se continua cu peretele medial al axilei, iar inferior se intinde
pana la nivelul rebordului costal.

Tegumentul (1), tesutul adipos subcutanat (2), perforat de ramurile laterale ale nervilor
intercostali si ale arterelor intercostale, stratul fascial superficial (3), ce inveleste fata
externa a muschiului dintat anterior, constituind in acelasi timp o teaca pentru nervul
toraco-dorsal, situat posterior de artera toraco-dorsala, se succed stratigrafic pana ce
regiunea se continua in profunzime cu planul muscular (4). Superior, acesta este
constituit din insertia distala a scalenului posterior, pe coasta 2, iar in portiunea mijlocie
se evidentiaza digitatiile muschiului dintat anterior, care se intind de la coasta, a 2-a, catre
inferior, pana la nivelul coastei a 10-a. Dintre acestea, ultimele cinci alterneaza cu
digitatiile muschiului oblic extern al abdomenului, ce acopera insertiile oblicului intern al
abdomenului de pe ultimile trei coaste. Planul fascial profund (5) este reprezentat de
fascia dentata costala, care se intinde intre planul muscular si coaste (6). Dincolo de
planul osos, se remarca fascia endotoracica (7), care permite in cursul interventiilor
chirurgicale decolarea pleurei parietale.
Topografia regiunii infrascapulare
Este delimitata superior de linia orizontala dusa prin unghiul inferior al scapulei, inferior
de linia care uneste procesul spinos al vertebrei T12 prin varfurile coastelor flotante pana
la coasta 10, medial de linia scapulara si lateral de linia axilara posterioara.

Tegumentul (1) si planul subcutanat (2) nu prezinta particularitati. Planul fascial

superficial (3) reprezentat de fascia parietala externa inveleste muschiul mare dorsal, ce
constituie primul plan muscular (4). Pe fata profunda a acestuia se distinge fascia dorso-
costala (5), cu semnificatie similara cu cea dento-costala. In jumatatea inferioara, intre
marele dorsal si peretele osos (6) se interpun masele musculare ale dintatului si oblicului
extern. Intre dintat si mare dorsal se creeaza o bresa care asigura comunicarea regiunii
infrascapulare cu spatiul dento-scapular.
Topografia spatiului intercostal
In partea anterioara, intre coastele 1-10 se defineste o portiune intercartilaginoasa care se
continua catre postero-lateral cu spatiul intercostal propriu-zis. Coastele 11 si 12, fiind
flotante, determina ca spatiile intercostale 10 si 11 sa nu prezinte portiune
intercartilaginoasa.
Primul element al spatiului intercostal, dinspre exterior spre interior, este fascia
intercostala (1), de care se prind muschii extrinseci ai cutiei toracice. Urmeaza muchiul
intercostal extern (2), situat in partea postero-laterala a spatiului intercostal. In partea
anterioara acesta se continua cu membrana intercostala externa. Imediat, dupa mushciul
intercostal extern se gaseste muschiul intercostal intern (3), care se continua catre
posterior, de la nivelul unghiului coastei prin membrana intercostala interna. Inaintand in
profunzime, se constata prezenta pachetului vasculo-nervos intercostal (4), format, in
ordine supero-inferioara, din vena, artera si nervul intercostal, insotit de trunchiuri
limfatice ce se colecteaza in limfonodurile intercostale.

In ceea ce priveste arterele, acestea se deosebesc in intercostale posterioare si intercostale

anterioare.
Intercostalele posterioare au originea diferita, primele doua se desprind din artera
intercostala suprema din trunchiul costo-cervical, iar urmatoarele noua reprezinta ramuri
parietale desprinse din portiunea toracica a aortei. Cand ajung in partea laterala a
toracelui, artera intercostala posterioara se imparte in doua ramuri, care se vor
anastomoza cu ramurile corespunzatoare ale arterei intercostale anterioare. Ramul
superior constituie artera intercostala propriu-zisa, iar cel inferior reprezinta ramul
colateral. Arterele intercostale posterioare ale ultimelor spatii se angajeaza printre fibrele
musculare ale oblicului intern si ale transversului abdominal, nivel la care se vor
anastomoza cu artera subcostala, ce reprezinta ultima artera intercostala posterioara,
artera epigastrica superioara si arterele lombare.
Intercostalele anterioare din spatiile 1-6 provin din artera toracica interna, iar restul din
artera musculofrenica. In primele patru spatii, din arterele intercostale anterioare se
desprinde cate un vas care se plaseaza in lungul ambelor margini costale ale spatiului.

Urmeaza planul muscular profund (5) al spatiului intercostal, constituit din muschiul
transvers toracic, anterior, muschiul intercostal intim, in partea laterala, si muschiul
subcostal in partea posterioara. Fascia endotoracica (6), usor aderenta de periostul
coastelor, se dedubleaza la nivelul colului coastei si incadreaza lantul simpatic
laterovertebral, devenind fascia prevertebrala. Ultimul element al regiunii este reprezentat
de pleura parietala (7).
Apertura toracica superioara
Prin apertura toracica superioara se realizeaza comunicarea cavitatii toracice cu regiunile
gatului. Pleura si pulmonul depasesc in inaltime prima coasta, iar vasele si nervii, traheea
si esofagul, trec dintr-o regiune in alta, astfel incat apertura toracica superioara devine un
veritabil defileu cervico-toracic. Tegumentul toracelui se continua in mod direct cu
tegumentul gatului, iar imediat sub acesta se gaseste muschiul platysma, ce ajunge la
marginea inferioara a mandibulei. Sub platysma se intind fasciculele sternale si
claviculare ale muschiului sternocleidomastodian, captusite de fascia cervicala
superficiala. Urmeaza fascia cervicala mijlocie ce adera la muschii sternohioidian si
sternotiroidian, inserati pe fata posterioara a sternului. Posterior de elementele musculare,
descind venele tiroidiene inferioare pana la vena brahiocefalica stanga.

Pe linie mediana, in planul aperturii se gaseste traheea, iar posterior de aceasta trece
esofagul, flancat de nervii laringei recurenti. Intre esofag si coloana vertebrala se
interpune muschiul lung al gatului. In partea dreapta a traheei, intre aceasta si pleura, se
gaseste trunchiul arterial brahiocefalic, lateral de care trece nervul vag. Intr-un plan mai
anterior, patrunde in cavitatea toracica vena brahiocefalica dreapta insotita de nervul
frenic. In partea stanga a traheei, se remarca raportul cu arterele carotida comuna stanga
si subclavie stanga, ce incadreaza nervul vag de aceasta parte. Anterior si lateral de artera
carotida, la acest nivel, se gaseste vena brahiocefalica stanga, iar posterior si medial trece
nervul frenic. Vena subclaviculara intretaie fata superioara a primei coaste, trecand
inaintea tuberculului Lisfranc, dupa care incruciseaza ligamentul costoclavicular pentru a
ajunge posterior de articulatia sternoclaviculara, unde conflueaza cu vena jugulara interna
si alcatuieste trunchiul venos brahiocefalic. Scalenul anterior se insera pe tuberculul
Lisfranc, situat pe fata superioara a primei coaste, la aproximativ 3 cm lateral de
extremitatea anterioara a acesteia. Sectionarea scalenului anterior permite explorarea
arterei subclaviculare si a ramurilor plexului brahial. Astfel, posterior de scalenul
anterior, trece artera subclaviculara, printr-un sant al fetei superioare a coastei I, dintre
scalenii anterior si mijlociu. Posterior de acestia se descopera muschiul scalen posterior,
care se insera pe marginea posterioara coastei 2.

Elementele vasculo-nervoase din spatiul triunghiular format de scalenii anterior si

mijlociu sunt dispuse in scara, cel mai anterior, vena subclavie, supero-posterior de vena
trece artera subclavie, iar supero-posterior de artera se gasesc ramurile plexului brahial.

Domurile pleurale sunt dispuse de-o parte si de alta a formatiunilor din planul median al
aperturii toracice craniale si depasesc planul primei coaste mai mult in partea anterioara
decat in cea posterioara. Domul pleural este constituit din portiunea apicala a pleurei
parietale si prezinta trei versanti, unul anterolateral, ce delimiteaza inferior fosa
supraclaviculara, unul posterolateral, ce delimiteaza foseta supraretropleurala Sebileu si
unul medial, ce delimiteaza cu domul de partea opusa vestibulul mediastinal. La acest
nivel, fascia endotoracica acopera domul pleural similar unei cupole fibroase, ce il
fixeaza de prima coasta si de tecile vasculare si viscerale ale gatului. Acestei cupole ii
sunt anexate formatiuni ligamentare ce formeaza in ansamblu aparatul suspensor al
pleurei, si anume ligamentul costo-pleural, ligamentul vertebro-pleural, ligamentul
vertebro-pleuro-costal, ligamentul bronho-pleural si ligamentul esofago-pleural. Prin
intermediul cupolei fibroase, domul vine in raport cu colul coastei I, muschii scaleni si
lung al gatului, segmentul prescalenic al arterei subclaviculare, arterele toracica interna si
intercostala suprema. Anterior coboara nervul frenic, iar posterior in foseta
supraretropleurala Sebileu se gaseste ganglionul stelat. Domul drept prezinta raport cu
vena brahio-cefalica.
Apertura toracica inferioara
Este inchisa de muschiul diafragm, ce separa cavitatea toracica si cea abdominala,
constiutind plafonul celei din urma.
Mai multe detalii gasiti in sectiunea Diafragmul.
Functiile cutiei toracice
Rol in respiratie
Una dintre cele mai importante functii ale toracelui este legata de procesul respirator.
Toracele nu contine doar plamanii ci si structurile osteo-musculare care in ansamblu
participa la deplasarea in mod eficient a aerului in inspiratie si expiratie. Excursiile
diafragmului pe verticala si miscarile coastelor conduc la modificarea volumului cavitatii
toracice, devenind astel elemente cheie in respiratie.

Cutia toracică - respirația

Contractia muschilor inspiratori poate dezvolta o forta maxima de inspir de pana la 10
kg/cm, cu scurtarea fibrei musculare pana la 50%.
In ventilatia de repaus, muschii intercostali externi si diafragmul sunt responsabili de
cresterea in volum a cutiei toracelui, marind diametrele acesteia. Diametrul antero-
posterior creste odata cu orizontalizarea coastelor si datorita miscarilor de la nivelul
articulatiei primei coaste cu sternul. In timpul inspirului, manubriul sternal ascensioneaza
si se proiecteaza inainte pozitionandu-se la 1-16 grade fata de orizontala. Astfel,
diametrul antero-posterior al jumatatii superioare a cutiei toracice se mareste, permitand
expansionarea concomitenta a portiunii anterioare a varfului pulmonar. Dispozitia oblica
catre inferior si inainte a fibrelor muschilor intercostali externi faciliteaza miscarea de
ridicare a costelor, ce presupune rotirea si orizontalizarea acestora in jurul unui ax paralel
cu colul lor. Cresterea diametrului transversal este corelata cu miscarea de rotatie care are
loc la nivelul coastelor 2-4 si 7-10, iar cresterea diametrului cranio-caudal este
determinata de coborarea planseului cutiei toracice, constituit din muschiul diafragm.

In inspiratia fortata, coloana vertebrala realizeaza o miscare de extensie, participand

astfel la orizontalizarea costelor. In acelasi timp, la expansiunea suplimentara a cutiei
toracice vor contribui, pe langa intercostalii externi si diafragm, muschii inspiratori
accesori, anume muschii pectorali, muschii dintat anterior si postero-superior, muschiul
sternocleidomastoidian, trapezul si muschii scaleni. La expiratia fortata participa coloana
vertebrala, care executa in acest caz o miscare de flexie, precum si muschii expiratori,
precum muschii abdominali, patratul lombar, muschii intercostali interni, transvers al
toracelui si muschiul dintat postero-inferior.
Protectia organelor vitale
Toracele adaposteste si protejeaza viscere toracice de importanta vitala, inima si vasele
mari, plamanii, iar datorita formei bolite a diafragmei, confera, intr-o oarecare masura,
protectie viscerelor din etajul superior al abdomenului. O mare parte din ficat se afla sub
cupola diafragmatica, precum si stomacul sau splina, situata profund in hipocondrul
stang. De asemenea, partea posterioara a polilor superiori ai rinichilor vine in contact cu
diafragma, nivel la care se gasesc anterior de coasta 12, in partea dreapta, si anterior de
coastele 11 si 12, in partea stanga.

Patologia peretelui toracic

Localizarea anatomica a cutiei toracice, in partea superioara a trunchiului, ii confera
acesteia un grad crescut de predispunere la traumatisme, ceea ce sugereaza si motivul
prezentei sale la acest nivel in jurul unor organe de importanta vitala. Pe langa acestea,
malformatiile, infectiile sau tumorile peretelui toracic contribuie semnificativ la
perturbarea starii generale a organismului, toate acestea avand repercusiuni asupra
sistemului cardiorespirator, responsabil cu manifestarea constanta a schimburilor
fiziologice gazoase dintre sange si tesuturi, astfel incat limita de eroare sa fie minimala.
Detalii despre Patologia peretelui toracic aici...

Diagnostic – Evaluare
In cadrul malformatiilor congenitale ale peretelui toracic, prin inspectie se descopera
eventualele deformatii ale cutiei toracice, iar prin radiografie se poate confirma
diagnosticul prezumtiv. Pentru a elimina alte complicatii posibile asociate cu eventualele
malformatii se poate recurge la exploararea complexa a functiei respiratorii,
electrocardiograma, ecografie cardiaca Doppler si tomografie computerizata.

Importanta examenului clinic in cadrul contuziilor toracice este explicata de majoritatea

cazurilor care necesita o abordare de urgenta, cu elemente de resuscitare, ce impune o
anumita ordine de evaluare si sustinere concomitenta a functiilor vitale. Prin anamneza,
cand poate fi obtinuta, se obtin informatii importante referitoare la procedeul prin care
pacientul a fost traumatizat si implicit se poate contura un tablou al potentialelor leziuni.
Prin palpare se recunoaste sediul durerii, fragmente osoase, in caz de fracturi, sau
crepitatii gazoase, in emfizemul cutanat. Percutia nu este intotdeauna utilizata, insa
practicarea ei poate scoate in evidenta, prin matitate, revarsatul lichidian sau, prin
hipersonoritate, pneumotoraxul. Ausculatia este ingreunata de emfizemul cutanat, daca
exista, si prin intermediul acesteia se pot furniza informatii privind prezenta sau absenta
murmurului vezicular sau a ralurilor bronsice nespecifice. Prin examenele de laborator se
poate evidentia anemia, ce confirma pierderile de sange, si nivelul gazelor sanguine,
pentru stabilirea gradului de insuficienta respiratorie, fiind astfel utile in determinarea
suportului de de ventilatie mecanica. In cazul politraumatismelor, se recurge la
radiografie toracica in mod obligatoriu, pentru a afla informatii despre eventualele
fracturi, reversate pleurale, deplasarea mediastinului, hemopericard. Prin tomografia
computerizata se pot vizualiza contuziile pulmonare sau hematomul pulmonar, iar
tomografia computerizata cu scaner spiral suplimenteaza procesul diagnostic prin
obtinerea unor informatii de mare acuratete si este utilizata cu precadere la pacientii cu
politraumatisme. Prin ecografie se poate confirma prezenta revarsatelor pleurale
posttraumatice, iar aceasta metoda este indicata, in special, in evaluarea cardiaca.
Electrocardiograma deceleaza implicarea miocardica in traumatism, iar angiografia este
recomandata in evidentierea leziunilor vaselor mari.

Procesul diagnostic al plagilor se desfasoara, in general, concomitent cu aplicarea

masurilor de urgenta ce pregateste pacientul pentru instituirea tratamentului sau, de multe
ori, pentru sustinerea functiilor vitale. La inspectia plagii, se poate identifica gradul de
hemoragie sau pierderea de substanta parietala ce poate conduce la traumatopnee cu
insuficienta respiratorie extrem de grava, situatie in care plamanul poate aparea la niveul
plagii. Absenta murmurului vezicular, la auscultatie, poate indica prezenta unui
pneumotorax sau hemotorax, confirmat sau infirmat ulterior prin examinarea radiologica
sau punctia toracica.
In infectiile peretelui toracic se practica predominant computer tomografia prin care se
poate vizualiza imaginea colectiei purulente. De asemenea, punctia si examenul
bacteriologic pot preciza diagnosticul, iar scintigrafia osoasa se utilizeaza pentru a scoate
in evidenta modificarile osteomielitice.

In cadrul tumorilor parietale toracice, diagnosticul este indicat preopertator, pentru a se

stabili cu precizie momentul interventiei chirurgicale si extinderea acesteia. Prin
examinarea fizica se recunoaste cu exactitate sediul formatiunii tumorale, dimensiunile si
consistenta, mobilitatea pe planurile superficiale si profunde, precum si prezenta sau
absenta fenomenelor inflamatorii. Examinarea radiografica toracica permite descoperirea
tumorii sau determinarea ratei de crestere a acesteia, iar prin radioscopie toracica se pot
diferentia leziunile parietale de cele parenchimatoase. Importanta tomografiei
computerizate in cadrul leziunilor tumorale rezida in faptul ca permite o localizare
precisa a acestora si poate evidentia formatiuni de dimensiuni mici care trec neobservate
prin examinarea radiologica clasica. Vizualizarea tumorilor parietale toracice se face in
special cu ajutorul rezonantei magnetice nucleare, iar scintigrafia osoasa este preferata in
evaluarea metastazelor. Prin biopsia tumorala se recolteaza fragmente tisulare in vederea
diagnosticului histopatologic. De asemenea, suplimentar se poate efectua un set de
investigatii de laborator uzuale, precum hemoleucograma completa, grupa sanguina, Rh,
VDRL, HIV, glicemie, creatinina, uree sanguina, proteinemie, imunograma, teste
hepatice, examen complet de urina, proteinuria Bence-Jones, fosfataza alcalina.

Cutia toracica prezinta urmatoarele organe:

-          Inima
-          Plamanii

Mediastinul = spatial dintre cei 2 plamani in care se pot observa capatul terminal al
traheei,bronhiile, vase de sange, esofagul – portiunea toracica.

Pelvisul sau bazinul este localizat in partea inferioara a cavitatii abdominal si contine ca
organe de interes:
-          Uterul
-          Vezica urinara
-          Rectul
-          Ovarele
-          Ureterele
-          Trompele uterine
-          Uretra
-          Prostata
http://irinatudorache1985.blogspot.com/2015/03/anatomia-si-fiziologia-omului.html

ANATOMIA SI FIZIOLOGIA OMULUI

            Anatomia este stiinta care studiaza alcatuirea corpului omenesc, structura
aparatelor,
sistemelor si organelor.
            Anatomie = morfologie
            Fiziologia este stiinta care studiaza functionarea aparatelor si sistemelor.
            Niveluri de organizare a materiei vii:
1.      Atomic
2.      Molecular
3.      Celular
4.      Nivelul tesuturilor
5.      Nivelul organelor
6.      Nivelul aparatelor si sistemelor
7.      Nivelul individual
Axele si planurile de simetrie:
1.      Axele sunt drepte imaginare care strabat corpul pentru a descrie cele 3 caracteristici
esentiale
ale unui organism si anume: inaltimea, latimea si grosimea
a)      Axul longitudinal: pleaca din varful capului (crestet), trece prin centrul corpului si
se termina
in talpa. Este axul inaltimii
b)      Axul transversal taie organismul dintr-o lateral in cealalta si descrie latimea.
c)      Axul sagital strapunge corpul din fata in spate sau invers si descrie  grosime.
2.      Planurile de simetrie se formeaza prin unirea capetelor axelor si au rolul de a
imparti
organismul in regiuni de referinta.
-          Planul frontal este paralel cu fruntea si imparte organismul in doua jumatati
diferite, una
anterioara, cealalta posterioara.
-          Planul transversal imparte organismul in doua jumatati diferite, una superioara si
una
inferioara.
-          Planul sagital imparte organismul in doua jumatati asemanatoare, cel putin la
exterior. Este
planul simetriei bilateral, simetrie caracteristica organismelor superioare.
Alcatuirea generala a corpului omenesc:
1)      Capul
2)      Gatul
3)      Trunchiul
4)      Membrele
1.      Capul este impartit in doua zone in functie de organelle pe care le protejeaza si
adaposteste, si
anume:
-          Neurocraniul
-          Viscerocraniul (craniul cu organe)
Neurocraniul sau cutia craniana protejeaza encefalul.

Viscerocraniul (oasele fetei) este locul in care se gasesc majoritatea organelor de simt
(ochi, mucoasa nazala, mucoasa limbii, urechile) si segmentele initiale ale aparatelor
digestive
si respirator (cavitatea bucala, nasul).
Viscer  = organ
2.      Regiunea gatului

La nivelul gatului se pot observa urmatoarele organe (din partea anterioara catre cea
posterioara): tiroida, laringele, esofagul, regiunea cervicala a coloanei. In partea
superioara se
afla faringele.
3.      Trunchiul este impartit in trei subregiuni sau subcomponente: toracele, abdomenul,
pelvisul
a)      Pe suprafata toracelui exista mai multe zone:
-          Pe partea anterioara: zona supraclaviculara, subclaviculara, sternala, zonele
mamare.
-          Pe partea posterioara: zona suprascapulara, subscapulara, latero-vertebrala
Cutia toracica prezinta urmatoarele organe:
-          Inima
-          Plamanii
-          Mediastinul = spatial dintre cei 2 plamani in care se pot observa capatul terminal
al traheei,
bronhiile, vase de sange, esofagul – portiunea toracica.
b)      Cutia toracica este delimitata in partea superioara de santul subclavicular si in
partea
inferioara de muschiul diafrag care o separa de cavitatea abdominala.
Abdomenul este impartit in mai multe subregiuni, astfel:

-          Epigastru
-          Hipocondrul drept
-          Hipocondrul stang
-          Hipogastru

Epigastrul se afla in partea superior central a cavitatii abdominale. Hipocondrul drept

se afla in partea dreapta superioara. Hipocondrul stang se afla in partea stanga superioara.
Hipogastrul se afla in partea inferioara a ombilicului.
Bila reprezinta secretia acumulata in colecist.

c)      Pelvisul sau bazinul este localizat in partea inferioara a cavitatii abdominal si
contine ca
organe de interes:
-          Uterul
-          Vezica urinara
-          Rectul
-          Ovarele
-          Ureterele
-          Trompele uterine
-          Uretra
-          Prostata

Pe laturile pelvisului catre cavitatea abdominal ca localizare externa se delimiteaza

fosa iliaca dreapta  si fosa iliaca stanga.
Ca localizare, rinichii sunt in partea superioara a cavitatii abdominal de o parte si de
cealalta a coloanei vertebrale in zona lombara.
4. Membrele
Membrul superior are trei regiuni: bratul, antebratul si mana (palma).
Membrul inferior are 3 regiuni: coapsa, gamba si talpa piciorului (planta).

CELULA

            Primele cercetari asupra structurii celulare au fost facute de catre Robert Hooke.
Acesta a experimentat pe material din pluta pe care l-a sectionat si la examinat
microscopic

observand ca este alcatuit din camarute dreptunghiulare, strans lipite intre ele pe care le-a
denumit cella (tradus din limba latina = camaruta).
            Ulterior cercetarile asupra celulelor au continuat atat la plante cat si la animale
pana la
aparitia teoriei celulare care defineste celula ca fiind  unitatea de baza structurala,
functionala si genetica a tuturor organismelor vii.
            Dimensiunea celulelor
            Majoritatea celulelor sunt microscopic avand dimensiune medie, cuprinse intre 10
-
100µ (micron). Exista exceptii de cellule care au dimensiuni macroscopice (ex: ovulele,
fibrele musculare) si cellule cu dimensiuni extrem de mici (hematiile adulte – globulele
rosii)
care au 7 µ.
            Forma celulelor
            Dupa fecundatie in primele zile de formare a embrionului toate celulele sunt
sferice.
Pe masura ce se formeaza tesuturile, celulele pot avea forma de stea (ex. neuronii), forma
de
fus (cele muscular), forme de cub (celulele din caile respiratorii), de cilindru (ex. Din
intestinal subtire), etc.
            Alcatuirea celulei
1.      Compozitia chimica a celulei

Materia vie este alcatuita din 6 elemente chimice fundamentale si un nr. de elemente
auxiliare sau secundare.
Elementele fundamentale sunt: carbon, oxigen, hidrogen, azot, sulf si fosfor.
Elementele auxiliare sunt: magneziu, calciu, potasiu, sodiu, clor, fier, zinc si seleniu.
Aceste elemente chimice formeaza peste 600 tipuri de combinatii chimice organice si
anorganice.
Substantele organice: protein, glucide si lipide.
Proteinele sunt substante organice complexe, care au in principal, rol structural in
alcatuirea membranelor celulare, in structurile musculare, osoase, in hemoglobina, etc.
Subunitatile chimice ale proteinelor se numesc aminoacizi.
Exista si proteine functionale, ca de exemplu enzimele care faciliteaza desfasurarea
unor reactii chimice, si nucleoproteinele (ADN si ARN).
Glucidele, carbohidrati sau zaharuri, sunt substante organice complexe care au
principalul rol energetic in organism.
Lipidele sau grasimile sunt de asemenea substante complexe care au atat rol structural
cat si functional.
Substantele anorganice sau mineralele: cea mai importanta este apa (60 – 90% din
citoplasma este apa), reprezinta principalul solvent si mediu de reactie.
In afara de apa gasim saruri, cloruri, fosfati, sulfati, etc.
2.      Cele 3 componente fundamentale ale unei celule sunt:
a)      Membrana
b)      Citoplasma
c)      Nucleul
a)      Membrana este foita externa care acopera continutul celular. Dpdv chimic este
formata din
doua straturi de fosfolipide printre care se gasesc moleculele de proteine.
Uneori pe suprafata fosfolipidelor se pot afla molecule de cholesterol si chiar glucide.
Proteinele din structura membranei pot indeplini urmatoarele functii:
-          Participa la transportul activ al unor substante intre interiorul si exteriorul celulei
(transporta
sodium, potasiu, glucoza si aminoacizi).
-          Leaga celulele intre ele intr-un tesut
-          Receptioneaza stimuli externi si hormoni
Functiile membrane celulare:

-          Rol de protective

-          Da forma celulei
-          Este permeabila selectiv sau semipermeabila
-          In cazul unor cellule (nervoase sau musculare), membrana este polarizata electric
in stare de
repaus cu sarcini pozitive la exterior  si negative la interior
b)      Citoplasma
-          Umple continutul cellular si are 2 subcomponente structural: hialoplasma sau
citoplasma
fundamental si organitele celulare.
Hialoplasma este o solutie coloidala care contine apa, saruri minerale si substante
organice sub forma de picaturi. Este sediul principal al tuturor reactiilor celulare.
In functie de temperatura, hialoplasma se gaseste in stare de gel sau gelatina, cand e
frig si stare de sol cand e cald.
Organitele celulare pot fi impartite in doua categorii:

1.      Organite comune

2.      Organite specifice
Organitele comune sunt :
-          reticolul endoplasmatic (RE),
-          aparatul Golgi
-          mitocondrii
-          ribozomi
-          lizozomi
-          centrul cellular

Reticolul endoplasmatic are aspectul unui sistem de canale care strabat toata
citoplasma de la membrana nucleului pana la membrana celulara.
Exista doua tipuri de RE: neted si rugos (aspru) cand pe suprafata lui se gasesc
ribozomi.
Rolul RE este acela de a transporta substante intre membrane nucleului si membrana
celulei, de a participa la sinteza proteinelor impreuna cu ribozomii si mai rar de a
depozita
diferite substante.
Aparatul Golgi se mai numeste si dictiozom si este format dintr-un system
membranar asemanator unor saci turtiti care se termina la capete cu mici vezicule.
Rolul lui este de a elimina si excreta diferite substante.
Mitocondriile sunt formatiuni ovale cu membrane dubla in care membrane interna
formeaza adancituri numite criste care contin enime oxidoreducatoare (enzime care ard
elementele nutritive).
Rolul mitocondriilor este de a realize respiratia celulara pentru a elibera energia
necesara organismului.
Ribozomii se mai numesc si granulele lui Palade,dupa numele cercetatorului
American de origine romana care i-a descoperit si anume George Emil Palade. A primit
premiul Nobel.
Rolul lor este de a fi sediul sitezei proteinelor.
Lizozomii sunt formatiuni sferice prezente in majoritatea celulelor animale, dar mai
ales in globulele albe, leucocite, pentru ca ei contin substante cu proprietati
antimicrobiene.
Centrul celular sau centrozomul se afla in apropierea nucleului. Contine ARN si
participa impreuna cu nucleul la inmultirea celulelor.
Neuronii sunt singurele celule care nu contin central celular pentru ca nu se
inmultesc.
         Organitele specifice sunt  neurofibrile, corpii nissl (doar in neuron), miofirbilele
(doar in
celulele muscular), cilii si flagelii care sunt firisoare care apar pe suprafata membrane
unei
celule cu rol in miscare (de ex. flagelul spermatozoizilor).
Nucleul se afla de obicei in central celulei, majoritatea celulelor avand un singur
nucleu. Exista si celule cu 2 nuclei – celulele ficatului, cu foarte multi nuclei – celulele
muscular, dar si fara nucleu – globulele rosii ale sangelui. Nucleu este delimitate printr-o
membrane nuclear dubla, starabatuta de pori, de la care pronesc tuburile RE. In interior se
afla
plasma nuclear bogata in ADN.
Intr-o celula in repaus AND-ul se prezinta sub forma filamentelor de cromatina intens
colorata. Din cromatina in timpul diviziunii celulare se formeaza cromozomi.
Printre filamentele de cromatina se gasesc si unul sau doi nuclei.
Rolul nucleului este acela de a realiza diviziunea celulara sau inmultirea celulelor.

TESUTURILE

Tesutul reprezinta o grupare de celule care au acceasi origine, forma, structura si

functie. Toate celulele tesuturilor se formeaza prin diviziunea mitotic a celulei ou (sau
zigot).
In corpul omului exista 4 tipuri principale de tesuturi:

1.      Tesutul epitelial

2.      Tesutul conjunctiv
3.      Tesutul muscular
4.      Tesutul nervos

Tesutul epitelial

Este format din celule strans lipite intre ele, asezate pe o membrana bazala (membrane
de sprijin).
Caracteristic este faptul ca nu au sursa proprie de hrana pentru ca nu sunt strabatute de
vase de sange. Se hranesc prin difuziune, din tesuturile conjunctive, deasupra carora se
afla.
Exista 3 tipuri de epitelii:

1.      Epitelii de acoperire

2.      Epitelii glandular
3.      Epitelii senzoriale.
1.      Epiteliile de acoperire se gasesc la suprafata corpului – epiderma  sau pot sa
captuseasca
peretii interni ai unor organe cavitare unde formeza mucoase sau endotelii.
Celulele tesutului pot fi pavimentoase, cubice, cilindrice, asezate pe unul sau mai
multe straturi.
In sacul epidermei, celulele pavimentoase sunt asezate pe mai multe straturi, straturile
de la suprafata avand pereti puternic ingrosati, cu keratina si celule moarte care se cojesc
(deshuameaza periodic).
Un tip special de epitelii de acoperirre este uroteliul caracteristic cailor de excretii
(uretere, vezica si uretra) care favorizeaza eliminarea urinii.
2.      Epiteliile glandulare sunt formate din celule care au proprietatea de a produce si
elimina
anumite substante.
Atunci cand aceste celule se asociaza cu vase de sange si nervi se formeaza glande.
Glandele pot fi endocrine, exocrine si mixte.
Glandele endocrine sunt cele care produc hormoni pe care ii elibereaza direct in sange.
Glanda tiroida, hipofiza, suprarenalele, pancreasul endocrine, glandele sexuale (ovare si
testicolele), timusul, epifiza.
Glandele exocrine sunt cele care isi elimina produsul de secretie la suprafata corpului
sau un anumite cavitati printr-un canal de secretie. Glandele lacrimare, salivare,
sudoripare,

sebacee, mamare, gastrice, pancreasul exocrine – suc pancreatic, glandele sexual (ovulele
si
spermatozoizii).
Glandele mixte au si productie endocrina si exocrina.

3.      Epiteliile senzoriale sunt alcatuite din celule care au proprietatea de a receptiona
actiunea
unor stimuli din mediul intern sau extern
Intra in alcatuirea organelor de simt: ochi, urechi, mucoasa nazala, mucoasa limbii,
piele, etc.

Tesutul conjunctiv

Se afla sub tesutul epitelial si poate sa indeplineasca urmatoarele functii:

1.      Hraneste epiteliul sub care se afla, prin vasele de sange pe care le contine.
2.      Reprezinta un deposit de saruri pentru intregul organism
3.      Protejeaza organe vitale si mentine temperatura corpului participand la
termoreglare.
Tesutul conjunctiv are 3 componente principale:
-          Cellule conjunctive
-          Fibre elastice, de reticulina si de colagen
-          Substante fundamentale care umple spatiile dintre celule si fibre
In functie de cantitatea de saruri din substantele fundamentale deosebim:
-          Tesut conjunctiv moale
-          Tesut conjunctiv semidur sau cartilaginos
-          Tesut conjunctiv dur sau osos
1.      Tesutul conjunctiv moale contine o cantitate foarte mica de saruri si se prezinta sub
forma de:
-          Tesut moale, lax sau omogen. Este cel mai raspandit tip de tesut care umple
spatiile dintre
organelle corpului
-          Tesutul moale elastic prezent in peretele vaselor de sange
-          Tesut moale fibros, intra in alcatuirea foitelor care protejeaza muschii si
tendoanele
-          Tesutul moale reticulat in care predomina fibrele de reticulina sub forma de retea
in ochiurile
careia se gasesc celule. Se afla in ganglionii limfatici, splina si maduva rosie a oaselor.
-          Tesutul moale adipos sau gras in care predomina celulele care acumuleaza
grasime si se
gaseste in hipoderm si in jurul organelor vitale.
2.      Tesutul conjunctiv semidur sau cartilaginous contine o cantitate medie de saruri si
poate fi:
-          Tesut cartilaginos elastic: se gaseste in pavilionul urechii, varfului nasului si
epiglota.
-          Cartilaginos fibros: este cel mai rezistent si se gaseste in discurile dintre vertebre
si
meninscuri.
-          Hialin sau omogen se gaseste in cartilajele articulare, laringe, trahee si cartilajele
costale
3.      Tesutul dur sau osos se caracterizeaza prin faptul ca substanta fundamentala este
puternic
impregnata cu saruri de Ca si fosfor si se numeste oseina.
In functie de modul in care se distribuie lamele de oseina si celelalte componente ale
tesutului, deosebim:
a)      Tesut osos compact
b)      Tesut osos spongios
a)Tesutul osos se gaseste in diafiza oaselor lungi si la suprafata oaselor scurte si late.
Este cel mai rezistent tip de tesut pentru ca oseina se dispune sub forma de lamele
concentrice foarte ordonate intre care se distribuie celulele osoase.
b)      Tesutul osos spongios se afla in epifizele oasleor si in interiorul oaselor scurte si
late.
Lamelele sunt asezate la intamplare ramanand spatii care dau aspectul de burete, spatii in
care
se afla maduva rosie osoasa (este sediul formarii celulelor sangelui, mai ales globulele
rosii).
                    

Tesutul muscular

                Exista 3 tipuri de tesut muscular:

1.      Tesut muscular striat
2.      Tesut muscular neted
3.      Tesut muscular cardiac
1.      Tesutul muscular striat intra in alcatuirea muschilor scheletici, limbii, faringelui si
primei
portiuni a esofagului.
Celulele (fibrele) musculare striate au urmatoarele caracteristici:
-          Au forma de fus sau de cilindru
-          Prezinta foarte multi nuclei, localizati la periferie
-          In citoplasma, in afara organitelor commune tuturor celulelor se gasesc organite
specific
denumite miofibrile.
Miofibrilele sunt formate din proteine contractile. Unele au filament mai groase de
miozina, altele au mai subtiri de actina.
Miozina formeaza discuri intunecate, iar actina discuri clare. Discurile clare sunt
strabatute de fasii numite membrane “Z”.
Unitatea functionala cuprinsa intre 2 membrane “Z” successive se numeste sarcomer.
Asezarea ordonata a miofibrilelor la acelasi nivel in toate celulele invecinate face ca
muschii
striate sa aiba contractii rapide, puternice si voluntare sau constiente.
2.      Tesutul muscular neted intra in alcatuirea peretilor organelor interne, iar fibrele
muscular
prezinta urmatoarele caracteristici:
-          Au forma de fus
-          Au un singur nucleu
-          miofibrilele sunt asezate dezordonat, ceea ce face ca si contractile sa fie slabe,
lente, difuze si
involuntare
3.      Tesutul muscular cardiac intra in alcatuirea peretelui inimii. Se mai numeste si
miocard.
Dpdv structural seamana cu muschiul strait, dar dpdv functional seaman cu muschiul
neted.
O proprietate deosebita este automatismul, adica proprietatea de a se contracta sub
influenta impulsurilor autopropagata fara declansare nervoasa.

Tesutul nervos

Intra in alcatuirea sistemului nervos si este format din 2 tipuri de celule:

1.      Celule nervoase sau neuroni

2.      Celule gliale sau de sustinere
1.   Neuronul este singura celula care nu se divide, formata din corp celular si prelungiri.
Corpul
celular are forma de stea; un singur nucleu asezate central si organite celulare comune si
specific: meurofibrilele si corpi nissl sau tigroizi.
Neurofibrilele au rolul de a sprijini celelalte componente celulare, iar corpii nissl de a
participa la sinteza proteinelor implicate in realizarea memoriei.
Prelungirile neuronilor sunt dendritele si axonul.
Dendritele sunt prelungiri scurte si ramificate prin care impulsul nervos vine dinspre
alti neuroni spre corpul celular al neuronului proprie.
Axonul este o prelungiri unica, lunga prin care impulsul nervos  pleaca spre alti
neuroni. La capatul axonului se gasesc ramificatii cu butoni terminali, in care se afla
substante
cu rol de mediator chimic (adrenalina de exemplu), care faciliteaza trecerea impulsului de
la
un neuron la altul.

Axonul este protejat de 3 invelisuri sau teci, cel mai important fiind invelisul de
mielina cu rol de izolator electric.
Proprietatile neuronilor:
1.      Excitabilitatea
2.      Conductibilitatea

Excitabilitatea este proprietatea neuronului de a raspunde printr-o manifestare electrica

sau chimica la actiunea unui stimul care are o anumite intensitate denumite prag.
Conductibilitatea reprezinta proprietatea de a conduce impulsul. Este mai mare in
cazul axonilor cu teaca de mielina pentru ca impulsul sare din strangulatie in strangulatie.
Legaturile dintre neuroni se numesc sinapse si ele se pot realiza intre axonul unui
neuron si dendritele sau corpul celular ale altui neuron.
2.      Celulele gliale se gasesc printre neuroni, sunt mai numeroase decat acestia. Spre
deosebire de
neuroni se pot inmulti si au rolul de a hrani neuronii, de a-i sprijini, de a inlatura resturile
neuronilor morti si foarte rar de a ocupa locul neuronilor distrusi.

SANGELE

            Sangele reprezinta cea mai importanta componenta a mediului intern (mediul
intern
reprezinta totalitatea lichidelor care circula printr-un organism, adica in afara de sange,
intra
limfa si lichidul intracelular).
            Ca tip de tesut, sangele este un tesut conjunctiv de tip particular pentru ca este
format
din substanta fundamentala si celule sanguine, dar nu are fibre conjunctive.
            Volumul de sange din corpul unei persoane reprezinta volemia persoanei
respective.
La o persoana de 70 kg volemia este de aproximativ 5 l de sange (circa 7 -8 % din
greutatea
corpului).
            Din cei 5 l de sange 3 l reprezinta volumul circulant (sangele care circula prin
vase) si
2 l reprezinta sangele stagnat sau sangele de rezerva (cel care se gaseste in anumite
organe ca
splina si ficatul, din aceste depozite sangele este imobilizat in timpul efortului prelungit
sau in
cazul in care oamenii traiesc la altitudine de peste 2000 m).
            Temperatura sangelui normal este intre 36,5 0 C si 37 0 C. In interiorul corpului
temperatura este de 40 0 C, iar la suprafata este de 35 – 35,5 0 C, deci rolul sangelui este
de a
uniformiza temperaura corpului.
            Sangele este alcatuit din :
I.                    Plasma sanguina
II.                 Celule sanguine

Raportul dintre volumul de elemente figurate si volumul de plasma se numeste

HEMATOCRIT si este de aproximativ 46/54 (46% aprox. Sunt celulele, iar 54% etse
plasma).
I.                   Plasma
-          Este un lichid galbui, semitransparent, indoor
-          Contine aproximativ 90% apa si 10% reziduu uscat, acesta este reprezentat de 1%
saruri de
fosfor, calciu, sodiu, potasiu, etc. si 9% substante organice de tipul proteinelor, glucidelor
(glucoza in special) si lipidelor. Dintre proteine, cele mai importante sunt: albuminele,
gama
globulinele ( cu rol in imunitate), si fibrinogenul (cu rol in coagularea sangelui).
Functiile plasmei:
-          Transportul de O 2 si CO 2
-          Transportul nutrientilor rezultati in urma digestiei
-          Transportul vitaminelor si hormonilor
-          Transportul unor substante toxice care trebuie eliminate (exemplu: uree si acid
uric).

II.                Celulele sangelui

1.      Globulele rosii
2.      Globulele albe
3.      Trombocitele
1.      Globulele rosii pot avea doua denumiri in functie de varsta si rol:
-          Eritrocite: sunt celulele foarte tinere, imediat dup ace se formeaza din maduva
rosie a
oaselor. Sunt celulele cu nucleu care patrund in circulatie. Maduva rosie se mai numeste
si
maduva hematogena si se poate transforma in maduva galbena atunci cand necesitatile in
oxigen scad. Maduva galbena poate redeveni maduva rosie. La batrani, maduva galbena
ramane inactiva si se transforma in maduva cenusie. Procesul prin care se formeaza
eritrocitele se numeste ERITROPOIEZA. Nu sunt celule functionale.
-          Hematiile sau celulele mature, cu forma de disc biconcave (seamana cu gogoasa
turtita la
mijloc), fara nucleu. Contin o substanta proteica numita hemoglobina, foarte bogata in
fier.
Fierul se combina foarte usor cu O 2 si CO 2 formand combinatii labile (se leaga si se
desfac
usor) si anume: OXIHEMOGLOBINA (prescurtare Hb O 2 ) cand se combina cu O 2 si 
CARBOHEMAOGLOBINA (prescurtare Hb CO 2) cand se combina cu CO 2 .
Hemoglobina combinata cu O 2 are culoare rosie pentru ca fierul oxidat are culoare
rosie. Cantitatea de fier din hemoglobin se numeste sideremie. Daca sideremia este mica
sau
daca numarul de hematii este mai mica pare anemia feripriva.
            Numarul normal al hematiilor este de 4,5 mil/mm 3 de sange la femei si 5mil/mm
3 la
barbati.
            Scaderea numarului de hematii poate sa apara in diferite forme de leucemie, iar
cresterea denumita poliglobuluie, apare in cazul efortului fizic sau in cazul persoanelor
care
traiesc la altitudini mari sau in boli grave pulmonare.
            Hematiile traiesc 120 zile dupa care sunt distruse in splina si ficat.
2.      Globulele albe sau leucocitele
-          Se formeaza in mare parte tot in maduva rosie, dar unele se pot forma si maturiza
in
ganglionii limfatici, splina si timus.
-          Formeaza sistemul imunitar al organismului
-          Numarul normal al leucocitelor este de aproximativ 5 mii/mm 3
-          Cresterea numarului de leucocite apare in infectii microbiene (15 mii – 30 mii).
-          Celulele sunt mari, au nucleu permanent si pot prezenta in citoplasma mici
granulatii care
sunt de fapt lizozomi producatori de substante antimicrobiene.
In functie de forma nucleilor si prezenta granulatiilor in citoplasma deosebim 2 tipuri
de globule albe.
a)      Polimorfonucleare (PMN) (granulare)
b)      Mononucleare (agranulare)
a)      PMN-urile pot fi:
-          Neutrofile
-          Acidofile
-          Bazofile

Neutrofilele reprezinta 65% din masa leucocitara si sunt primele celule care ajung la
locul unei infectii.
Au proprietatea de diapedeza (pot sa emita picioruse false cu ajutorul carora strabat
peretii vaselor de sange pentru a ajunge mai repede la locul unei infectii. O data ajunse
fagociteaza microbii, adica inglobeaza microbii si ii digera.
Acidofilele se mai numesc si eozinofile si reprezinta aprox. 2% din masa leucocitara.
Ele intervin in apararea organismului in procese alergice si parazitare.
Bazofilele reprezinta in jur de 1% din masa leucocitara si au rolul de a reduce
inflamatiile. Ele produc heparina.

b)      Mononuclearele sunt reprezentate de monocite (macrofage) si limfocite.

Monocitele sunt celule foarte mari care ajung ultimele la locul unei infectii cu rolul de
a ingloba si digera resturile celulare moarte (puroiul) rezultat in urma “luptei” dintre
neutrofile si microbi.
Reprezinta aproximativ 7% din masa leucocitara.
Limfocitele reprezinta 25% din masa leucocitara si sunt celule care apartin sistemului
limfatic. Sunt celule care se maturizeaza in timus si ganglionii limfatici. Produc anticorpi
si au
rol in realizarea imunitatii de lunga durata. Sunt celule care pot trai mai multi ani.
Imunitatea reprezinta capacitatea de aparare a organismului fata de agresorii externi
(virusuri, bacteria, ciuperci sau toxinele acestora), dar si apararea fata de moleculele sau
celulele proprii care si-au modificat structura. Imunitatea poate fi innascuta sau ereditara
si
dobandita pe timpul vietii.
3.      Trombocitele sunt fragmente citoplasmatice al caror numar variaza intre 150 mii si
300 mii
/mm 3 . Se formeaza tot in maduva rosie, traiesc 1 saptamana si au rol important in
procesul de
hemostaza, adica oprirea sangerarii sau coagularea sangelui.
Grupele de sange

1.      Sistemul A, B, O
2.      Sistemul Rh
1.      Sistemul A, B, O este determinat de existenta pe globulele rosii a unor antigene
(aglutinogene), notate cu A si B, si de existent in plasma a unor aglutinine notate cu α si
β.
Pentru ca o transfuzie sau un transplant sa fie considerat reusit, fara risc este important ca
antigenele de un tip sa nu vina in contact cu aglutininele de acelasi tip.
GRUPA ANTIGEN AGLUITININA
0 SAU    I - α,β
A   SAU II A β
B    SAU III B α
AB   SAU IV AB -

Compatibilitatile
Grupa 0 este considerate donatorul universal, pentru ca doneaza la toate grupele, dar
primeste doar de 0.
Grupa A primeste de 0 si A, doneaza la A si AB.
Grupa B primeste de 0 si B, doneaza la B si AB.
Grupa AB primitor universal, doneaza doar la AB.

2.      Sistemul Rh este al doilea sistem de determinare al grupelor de sange.

A fost descoperit pentru prima data la maimuta Rhessus, de unde si numele de Rh.
Sistemul este determinat de existent pe suprafata globulelor rosii a unei antigene
determinate de o gena dominant notata cu litera D. Persoanele care poarta antigenul
(antigena)
sunt considerate Rh+, iar cele care nu poarta Rh-.
Riscul major in cazul transfuziilor sarcinilor apare atunci cand primitorul, respectiv
femeia insarcinata are Rh-, iar donatorul, sotul in acest caz, are Rh+.
CURS 5                                                                                                                     
18.10.2013
ANATOMIE

APARATUL LOCOMOTOR
            Este format din:
I.       Sistemul osos

II.    Sistemul muscular

I.       Sistemul osos – scheletul corpului este format din aproximativ 204 oase legate intre
ele prin
articulatii (fara codita si oasele urechii)
Scheletul este impartit in mai multe regiuni:
1.      Scheletul capului
2.      Scheletul trunchiului
3.      Scheletul membrelor
1.      Scheletul capului este reprezentat de:
a)      Neurocraniu
b)      Viscerocraniu
a)      Neurocraniul este format din oase perechi si neperechi
Oasele perechi sunt:    temporalele si paretalele
Oasele neperechi sunt: frontalul, occippitalul, sfenoidul (arcadele ) si etmoidul (saua
de la nas).
b)      Oasele viscerocraniului sunt mandibula, care este singurul os mobil al craniului,
maxilarul,
oasele zigomatice (oasele pometilor), osul palatin (formeaza palatul dur – cerul gurii),
nazalul,
cornetele nazale, lacrimal si osul vomer.
2.      Scheletul trunchiului este format din:
a)      Coloana vertebrala
b)      Coaste
c)      Stern
a)      Coloana vertebrala numara 33 – 34 vertebre impartite in urmatoarele regiuni:
1.      Regiunea cervicala cu 7 vertebre. Primele 2 avand denumiri particulare si anume
atlas si axis.
2.      Regiunea toracica numara 12 vertebre si inchide in partea posterioara cutia toracica.
3.      Regiunea lombara in care se gasesc 5 vertebre
4.      Regiunea sacrala in care se gasesc 5 vertebre modificate in sensul ca s-au redus ca
dimensiune, s-au aplatizat pentru a forma un singur os numit sacrum sau sacral. Acesta
contribuie impreuna cu ileococsalele la formarea centurii pelviene sau bazinul. Sunt oase
late,
puternice pentru ca au rolul de a sustine greutatea din partea superioara a corpului in
statiune
bipeda.
5.      Zona coccigiana formata din 4-5 vetrebre modificate, mult mai mici, unite intr-un
singur os
numit coccis.
            Alcatuirea unei vertebre: corp vertebral si arc vertebral. Intre corp si arc se afla
cananul medular care adaposteste maduva spinarii.
            Arcul este format din prelungiri numite apofize si anumite:
-          Apofiza spinoasa
-          Apofize laterale
Intre apofize se gasesc muschii latero-vertebrali.

           
                Coloana vertebrala prezinta mai multe tipuri de curburi fiziologice (normale)
care ii
dau forma de arc sau de “S”.
            Curburile fiziologice sunt numite cifoze si  lordoze (vazute din plan sagital) si
scolioze
vazute din plan frontal (modificate dreapta sau stanga). Prin accentuarea acestor curburi
se
formeaza curburile patologice.
b)      Coastele sunt 12 perechi de arcuri osoase care impreuna cu sternul si regiunea
toracica a
coloanei formeaza cutia toracica.
Primele 7 perechi de coaste sunt coaste fixe pentru ca se articuleaza relativ fix pe
stern. Urmatoarele 3 perechi sunt coaste false pentru ca se articuleaza pe stern prin
cartilaje
lungi care le ofera mobilitate in timpul inspiratiei pentru a mari volumul cutiei toracice.
Urmatoarele 2 perechi sunt coaste flotante pentru ca nu se mai articuleaza deloc pe stern,
permitand o marire accentuate a cutiei toracice.
c)      Sternul este osul lat din partea anterioara a cutiei toracice.
3.      Scheletul membrului superior se prinde de scheletul trunchiului prin oasele centurii
scapulare
reprezentate de clavicula si omoplat.
Membrul propriu-zis este format din:
-          Humerus
-          Radius
-          Ulna (sau cubitus)
-          Carpiene
-          Metacarpiene
-          Falange

Denumirile degetelor: police, index, median, inelar si auricular (degetul mic sau
minimus).
4.      Scheletul membrului inferior se leaga de scheletul trunchiului prin oasele centurii
pelviene
(bazinului):
-          Ileococcsalele articulate anterior la nivelul simfizei pelviene
-          sacrumul posterior articulate posterior
Membrul propriu zis este format din:
-          femur
-          tibie
-          peroneu (sau fibula)
-          tarsiene
-          metatarsiene
-          falange
-          rotula (sau patela la nivelul articulatiei genunchiului)
Degetul mare se numeste si haluce.
Articulatiile sunt legaturile dintre oase clasificate in:
-          articulatii fixe sau immobile: articulatiile dintre oasele cutiei craniene (suture),
articulatii
simfizei pubiene
-          articulatiile semimobile contin capete cartilaginoase de articulare si ofera o
mobilitate redusa
-          articulatiie mobile contin capete cartilaginoase acoperite intr-o capsula fibroasa
care contine
si un lichid sinovial (articulatia genunchiului)
II.                Sistemul muscular reprezinta componenta activa a aparatului locmotor,
reprezentata de
muschii scheletici.
Grupele musculare sunt:
1.      Muschii capului
2.      Muschii gatului
3.      Muschii pieptului
4.      Muschii spatelui
5.      Muschii abdomenului
6.      Muschii membrelor
1.      Muschii capului sunt:
a)      Muschii mimicii
b)      Muschii masticatori
a)      Muschii mimicii realizeaza expresia fetei:
-          Orbiculari asezati circular in jurul gurii, nasului, ochilor
-          Muschiul frontal pe osul frontal
b)      Muschii masticatori sunt reprezentati de:
-          Maseter asezat pe mandibula si maxilar
-          Muschiul temporal
2.      Muschii gatului sunt reprezentati de:
-          Sternocleidomastoidian
-          Hiodieni
-          Pielosul gatului
3.      Muschii pieptului sunt:
-          Marele pectoral
-          Intercostalii interni si externi
-          Dintatii
-          Diafragmul
4.      Muschii spatelui:
-          Trapez
-          Marii dorsali
-          Romboizi
5.      Muschii abdomenului:
-          Dreptii abdominali (patratele)
-          Oblicii interni si externi
6.      Muschii membrelor
a)      Muschii membrului superior se leaga de muschii trunchiului prin muschiul deltoid
(muschiul
umarului), urmeaza bicepsul si tricepsul brachial si muschii flexori, extensori, pronatori si
supinatori ai incheietuirii mainii si degetelor

Miscarea de supinatie – palma priveste in sus

Miscarea de pronatie – palma priveste in jos
Miscarea de aductie – membrul este adus spre corp
Miscarea de abductie – membrul este indepartat de corp
b)      Muschii membrului inferior se prind de musculature trunchiului prin muschii fesieri
(gluteus).
Muschii membrului propriu zis:
-       Croitor                                                                        
-          Cvadriceps femural            
-          Aductori
Cei de sus sunt muschii coapsei (bazin – genunchi) pe partea anterioara
-          Muschiul biceps femural – pe partea posterioara a coapsei
-          Tensor – pe partea lateral a coapsei
-          Muschii gastrocnemieni (gemeni) – se afla pe partea posterioara a gambei
-          Flexori, extensori, pronatori, supinatori ai incheieturii piciorului si degetelor
Proprietatile muschilor:
1.      Contractilitatea
2.      Elasticitatea
1.      Contractilitatea reprezinta proprietatea muschilor de a raspunde printr-o manifestare
electrica
si chimica la actiunea impulsului nervos venit de la creier. Exista mai multe tipuri de
contractii in functie de modul in care actioneaza stimulul:
-          Contractii de tip SECUSA, cand stimulul actioneaza rapid si este unic.
Contractiile de acest
gen sunt rare in organism, de exemplu clipitul este un impuls si o singura contractie.
-          Contractii de tip TETANOS incomplete cand actioneaza mai multi stimuli intre
care exista
interval de timp cu durata relativa. Astefl, intre contractii exista si perioade scurte de
relaxare.
-          Contractii de tip TETANOS COMPLET cand intre stimuli nu exista perioade de
relaxare,
sunt contractii puternice sustinute, caracteristice muschilor scheletici.
                Dpdv al modificarilor survenite in interiorul muschiului, in timpul contractiei
deosebim:
-          Contractii izometrice (izo = uniform, la fel, metric = lungime)
-          Contractii izotonice
Contractiile izometrice inseamna ca se petrec fara modificarea lungimii muschiului, dar
cu
modificarea starii de tensiune (tonusul). Sunt contractii pe care le realizeaza muschii
postural,
adica muschii ce realizeaza mentinerea pozitiei vertical a corpului si capului.
Contractiile izotonice sunt contractii in care tonusul ramen constant, dar lungimea
muschiului se modifica (contractile muschilor care realizeaza lucrul mechanic (miscari
concrete)).
Tonusul muscular reprezinta starea de usoara tensiune in care fiecare muschi se afla si in
stare de repaus.
Elasticitatea reprezinta proprietatea muschilor de a se intinde si de a reveni la
dimensiunea
initiala.
  

FUNCTIA RESPIRATORIE

            Respiratia reprezinta procesul prin care organismele ard elementele nutritive in
scopul
eliberarii energiei necesare cresterii si dezvoltarii, si activitatilor zilnice.
            In functie de modul in care se realizeaza arderile, deosebim doua tipuri de
respiratie:

a)      Respiratie aeroba

b)      Respiratie anaeroba

Respiratia aeroba este caracteristica celulelor organismelor superioare si consta in

arderea complete a elementelor nutritive cu ajutorul oxigenului pana la dioxid de carbon,
apa,
cu eliberarea unei mari cantitati de energie.
Respiratia aeroba se petrece in toate celulele organismului in mitocondrii.
                Respiratia anaeroba este caracteristica organismelor primitive unicelulare si
consta
in transformarea substantelor organice incomplete pana la formarea unui produs
intermediar a
dioxidului de carbon si unei mici cantitati de energie. In celulele superioare acest tip de
respiratie poate sa apara in celulele musculare striate, cand functioneaza pe datorie de
oxigen
(febra muscular).

APARATUL RESPIRATOR

            Este alcatuit din:

1.      Cai respiratorii
2.      Plamani
1.      Caile respiratorii sunt reprezentate de:
a)      Cavitatea nazala
b)      Faringe
c)      Laringe
d)     Trahee
e)      Bronhii
a)      Cavitatea nazala este separat de septul nazal in doua fose nazale. Acestea comunica
in partea
anterioara prin nari cu mediul exterior si in partea posterioara prin cornetele nazale
inferioare
cu faringele. In cavitatea nazala aerul este filtrat, incalzit si umezit.
b)      Faringele prezinta trei etaje:
  Nazofaringele aflat in zona cornetelor nazale inferioare la limita dintre cavitatea
nazala si
cavitatea bucala. In jurul lui se gasesc portiuni de tesut limfatic cu rolul de a distruge
microbii
care pot patrunde o data cu aerul. In cazul in care in acest tesut se acumuleaza mucozitati,
se
pot forma vegetatii adenoide sau polipi.
  Orofaringele este faringele din dreptul cavitatii bucale unde se afla epiglota si
amigdalele (tesut
linfoid) cu rol de aparare antimicrobian. In orofaringe se intretaie calea digestiva cu calea
respiratorie
  Laringofaringele este un compartiment redus, slab repzerentat, la intrarea in laringe
unde se
afla glota (glota si epiglota deschid si inched intrarea in laringe).
c)      Laringele este un organ cu forma unui trunchi de con aflat in regiunea gatului. Este
format
din mai multe tipuri de cartilaje, cal mai bine reprezentat fiind cartilajul anteriorpe care se
sprijina tiroida (cartilaj tiroidian). La barbati, partea superioara a acestuia este mai
proeminenta, se numeste “marul lui Adam” si este character sexual secundar. Mucoasa
laringelui prezinta numeroase pliuri numite corzi vocale. Deci, laringele este organul
fonatiei.
d)     Traheea porneste de la baza laringelui si are aspectul unui tub de aprox. 7 – 9 cm
care
patrunde in cavitatea toracica si in dreptul hilului plamanilor se bifurca pentru a forma
cele
doua bronhii extrapulmonare. Traheea se formeaza prin suprapunerea mai multor inele
cartilaginoase incomplete in partea posterioara unde se continua cu o pielita conjunctiva
elastica.

e)      Hilul plamanilor reprezinta orificul prin care patrund in plamani bronhiile, vasele de
sange,
nervi si vasele limfatice. Dupa patrunderea in plamani, bronhiilr incep sa se ramifice in
bronhii de ordinul I, II, III, samd pentur a forma “arboreal bronsic”.
Ultimele ramificatii se numesc bronchiole terminale, se continua cu canalele alveolare
care isi dilate peretii si formeaza alevolele pulmonare. Mai multe alveole formeaza un
acin
pulmonar.
Alveolele reprezinta unitatile structurale si functionale ale plamanilor mamiferelor.
Fiecare plaman prezinta cateva milioane de alveole pulmonare. Fiecare alveola este
infasurata
cu cate un capilar nervos si unul arterial. Atat peretele alveolei cat si peretele capilarului
prezinta un singur strat de celule. Impreuna formeaza membrana alveo-capilara pe care o
strabat gazele respiratorii.
 Ventilatia pulmonara reprezinta succesiunea celor doua procese respiratorii, inspiratia
si expiratia.
            Inspiratia reprezinta un process active declansat de centrii respiratiei din trunchiul
cerebral. Acestia pot reception cresterea concentratiei dioxidului de carbon din sange si
automat decsarca impulsuri care determina contractia muscilor inspiratori (intercostali si
diafragm). Acestia ridica rebordul costal, maresc volumul cutiei toracice, iar cutia trage
dupa
ea prin cele doua pleure si plamanii.
            Plamanii isi maresc volumul in timp ce presiunea aerului din interiorul lor scade.
            Conform legilor difuziunii aerul patrunde din atmosfera, adica la presiune mai
mare,
in plaman la presiune mai mica, pana cand cele doua presiuni se egaleaza. In acest
moment
centrii nu mai trimit impulsuri de contractie, muschii se relaxeaza, cutia revine la normal,
apasa pe plamani si aerul este eliminat, astfelt expiratia este un proces pasiv.
        Plamanii ocupa aproape in totalitate cutia toracica, sunt acoperiti de doua foite
subtiri
numite pleure. O pleura parietala, care adera pe cutia toracica si o pleura viscerala care
adera
pe plaman.
Intre cele doua pleure se afla o camera virtual, cu o pelicula fina de lichid pleural cu
rol important in inspiratie.
Plamanul drept este mai mare, format din 3 lobi, iar plamanul stang are douar 2 lobi.
Pleura viscerala patrunde sin in santurile dintre lobi.
Volume si capacitati respiratorii

1.      Volum current: reprezinta volumul de aer inspirit si expirat in mod normal cu o
valoare de
500 ml. Se prescurteaza VC.
2.      Volumul inspirator de rezerva reprezinta volumul introdus in plaman printr-o
inspiratie
fortata, poate ajunge pana la 3000 ml aer. Se prescurteaza VIR.
3.      Volumul expirator de rezerva reprezinta volumul de aer eliminat printr-o expiratie
fortata,
este de aprox. 1500 ml si se noteaza VER.
4.      Volumul rezidual reprezinta volumul de aer care poate sa ramana in plaman si dupa
o
expiratie fortata si este de aprox. 1500 ml. Se prescurteaza VR.
Capacitatea vitala (CV) reprezinta suma dintre VC, VIR si VER. Capacitatea
pulmonara totala (CPT) reprezinta suma tuturor volumelor respiratorii
(VC+VIR+VER+VR
sau CV+VR).
Etapele respiratiei:
a)      Etapa pulmonara
b)      Etapa de transport
c)      Etapa tisulara
a)      Etapa pulmonara se realizeaza la nivelul alveolelor pulmonare si consta in trecerea
oxigenului
din alveola in capilarul venos si trecerea dioxidului de carbon din capilarul arterial in
alveola
pentru a fi eliminate.

b)      Etapa de transport este realizara de catre sange prin plasma sub forma dizolvata si
hematii
sub forma de oxihemoglobina si carbohemoglobina
c)      Etapa tisulara are loc in tesuturi si consta in trecrea oxigenului din capilarele
arteriale in
celule si a dioxidului de carbon rezultat in urma metabolismului din celule in sange.
Frecventa respiratorie este in medie de 16 – 18 respiratii / minut si reprezinta numarul
de respiratii pe unitatea de timp. Variaza in functie de vartsa (bebelusi 20 – 22, batrani
10), in
functie de sex, de efort, stari patologice, emotionale.

APARATUL CARDIO-VASCULAR

            Este alcatuit din:

1.      Inima
2.      Vase de sange
1.      Inima este localizati in cavitatea toracica, intre cei 2 plamani, in centru, cu varful
orientat si sprijinit pe plamanul stang si muschiul diaphragm.
Are marimea pumnului drept si o greutate de aproximativ 300gr.
Peretele inimii este alcatuit din 3 straturi:
1.      Pericard
2.      Miocard
3.      Endocard
1.      Pericardul este capsula fibro-conjunctiva care acopera si protejeaza inima. Stratul
intern al
pericardului = epicardul adera pe suprafata inimii.
2.      Miocardul este un tesut muscular cu proprietati particulare care realizeaza prin
contractie
functia de “pompa” a inimii. Miocardul/muschiul inimii este mai gros in dreptul
ventriculului
(varful inimii) pentru ca de acolo sangele este pompat prin artere in organism.
3.      Endocardul imbraca peretii celor 4 camarute si este un tesut epitelial de acoperire.
Structura interna a inimii
-          Inima este un organ tetracameral format din 2 atrii la baza si 2 ventricule in varf
-          Cele 2 atrii, ca si cele 2 ventricule sunt complet separate prin cate un perete
interatrial,
respective interventricular.
-          Acesti pereti impart inima in doua jumatati si anume jumatatea drepata prin care
curge
sangele cu CO 2 si jumatatea stanga prin care curge O 2 (sangele).
-          Prin nima mamiferelor sangele circula intr-un singr sens, din atria (care primesc
sangele) in
ventricule care il trimit in corp.
-          Sangele nu se poate intoarce din ventricule in atria pentru ca la nivelul orificiilor
atrio-
ventriculare se gasesc niste valve. In partea drepata se afla valva tricuspida, iar in partea
stanga valve bicuspida (mitrala).
-          Valvele sunt inchise si deschise cu ajutorul unor cordaje care le leaga de muschii
papilari ai
miocardului ventricular.
 Activitatea electrica a inimii
-          Miocardul este singurul tip de tesut muscular cu proprietatea de automatism
-          Acesta contine un tip de celule care pot sa-si modifice incarcarea electrica a
membranelor
celulare si sa declanseze unde electrice de contractie care se propaga in tot miocardul
-          Tesutul care genereaza aceste unde se numeste TESUT EXCITOCONDUCTOR
NODAL. El
este alcatuit din urmatoarele formatiuni:
I.                   – nodulul sinoatrial
II.                – nodulul  atrioventricular

III.             – fascicolul HISS

IV.              – reteaua PURKINJE
I.       Nodulul sinoatrial se afla in peretele atriului drept si contine celulele care genereaza
undele de contractii. Frecventa cardiaca pe care o imprima acest nodul este de  70 – 75
batai/minut
II.    Nodulul atriventricular se afla tot in peretele atriului, dar in apropierea peretelui
atrioventrular. El preia unda de contractie si o trimite catre miocard.
III. Fascicolul HISS se afla in peretele interventricular si se ramifica in reteaua
PURKINJE, in
miocard unde distribuie unda de contractie.
-          Afectarea nodului sinoatrial duce la preluarea activitatii de catre nodulul
atrioventricular, dar
cu reducerea frecventei cardiac la 40 contractii/minut
-          Daca activitatea este generate doar de fascicolul HISS frecventa scade la 25
contractii/minut
-          Ciclul cardiac reprezinta alternanta dintre contractii si relaxari, adica dintre sistole
si diastole
(sistola = contractie; diastola = relaxare)
-          In mod normal un ciclu cardiac dureaza 0,8 sec (sistola atriului drept – 0,1 sec,
sistola
ventriculului drept – 0,8 sec; sistola atriului stang – 0,3 sec; sistola ventriculului stang –
0,5
sec)
-          Dupa fiecare ciclu cardiac urmeaza o perioada de diastole generala de 0,3 – 0,4
sec.
-          Vascularizatia inimii este realizata de arterele si venele coronariene care se
desprind de la
baza arterei aorte si se ramifica in tot miocardul pe care il aprovizioneaza cu O 2 ,
elemente
nutritive si glucoza. Infundarea arterelor cu colesterol duca la perturbarea activitatii
cardiac,
preinfarct si infarct.
2.      Vasele de sange sunt:
a)      Arterele
b)      Venele
c)      Capilarele
a)      Arterele sunt vase mari care transporta sangele de la inima la organe si tesuturi.
-          Majoritatea arterelor transporta sange cu O 2 , cu exceptia arterelor pulmonare
care duc spre
plamani sange cu CO 2
b)      Venele sunt vase mari care aduc sangele din corp la inima. Majoritatea aduc sange
cu CO 2
produs in urma metabolsimului. Exceptie fac venele pulmonare care aduc de la plamnai
sange
cu O 2 .
c)      Capilarele sunt cele mai mici vase de sange care formeaza retele vasculare in piele
si in
peretii organelor interne. Sunt foarte importnate pentru ca participa la schimburile directe
de
gaze respiratorii si elemente nutritive cu celulele din tesuturi.
Vasele de sange participa la realizarea a doua tipuri de circulatie:
1.      Circulatia mare sau sistemica, care se realizeaza intre inima si majoritatea organelor
corpului
2.      Mica circulatie sau circulatia pulmonara care se realizeaza intre inima si plamani.

Sangele cu CO 2 produs in urma metabolsimului este colectat de la nivelul celulelor, de

catre capilarele venoase. Acestea se unesc in vene din ce in ce mai mari astfel incat in
atriul
drept al inimii se varsa doar doua vene mari vena cava inferioara care adduce sangele
cu
CO 2 din partea de jos a corpului si vena cava superioara care adduce sangele de la cap
si
gat. Din atriul drept sangele trece in ventriculul drept, iar de aici este trimis prin arterele
pulmonare in cei 2 plamani unde se realizeaza schimbul respirator.
Sangele incarcat cu O 2 se intoarce la inima prin venele pulmonare in atriul stang.
Trece in ventriculul stang si de aici prin artera aorta este trimis in organism. Din artera
aorta
se despirnd arterele care vascularizeaza toate organele corpului.

Circulatia arteriala se desfasoara relativ usor pentru ca peretii arterelor sunt elastici, air
sangele are presiunea imprimata de sistola ventriculara
Presiunea pe care fluxul sanguin o exercita asupra peretilor arterelor se numeste TA
(tensiune arteriala)
Valoarea normala a TA este cuprinsa intre 120mmHg – maxima, sau valoarea
sistolica, cu 70 mmHg minima – valoare diastolica.
Valorile TA pot varia in functie de varsta, sex, stare patologica sau activitate fizica.
Circulatia venoasa se desfasoara mai greu decat circulatia arteriala pentru ca peretii
venelor sunt mai putin elastici, iar pe venele din partea inferioara a corpului intervine
atractia
gravitationala care se opune ascensiunii fluxului sanguin.
            Pentru ca circulatia sa se desfasoare normal exista mai multi factori favorizanti:
1.      Aspiratia toracica exercitata de golirea atriilor in ventricule, golire care creaza un
vid atrial ce
functioneaza ca o pompa aspiratoare pentru sangele din vene;
2.      Presiunea exercitata de catre muschi in contractie;
3.      Presine exercitata de catre arterele care pulseaza;
4.      Prezenta in interiorul venelor de la picioare a unor valve care nu lasa sangele sa se
intoarca o
data ce a urcat.

DIGESTIA SI APARATUL DIGESTIV

            Digestia reprezinta totalitatea transformarilor fizice, chimice si mecanice pe care

alimentele le sufera in aparatul digestiv (trasnformari fizice: dizolvarrea si incalzirea;
trasnformari mecanie inseamna maruntirea, transformari chimice: descompunerea
substanetlor complexe in molecule organice mici usor de absorbit).
            Aparatul digestiv este alcatuit din:
1.      Tub digestiv:
a)      Cavitatea bucala
b)      Faringe
c)      Esofag
d)     Stomac
e)      Intestin subtire
f)       Intestin gros
2.      Glande anexe
a)      Glandele salivare
b)      Ficatul
c)      Pancreasul
1.      a) Cavitatea bucala este despartita de arcadele dentare in doua compartimente:
-          vestibulul bucal in partea anterioara a dintilor
-          cavitatea bucala propriu-zisa in care se gasesc organe specializate pentru digestie,
dintii si
limba
Dintii sunt formatiuni osoase implantate pe arcadele dentare in gingii sau alveole dentare.
La om exista doua ditpuri de dentitie:
1.      dentitia de lapte sau provizorie
2.      dentitia definitiva

Dentitia de lapte numara 20 dinti (lipsesc premolarii). Incepe sa apara in jurul varstei
de 6 luni si se schimba in jurul varstei de 6 ani.
Dentitia definitiva numara 32 dinti specializati pe functii astfel:

-          incisivii cu rol de taiere

-          caninii

-          premolarii
-          molarii
Formula dentara pentru arcada superioara este:
-          incisivii 4
-          caninii 2
-          premolarii 4
-          molarii 6
Structura interna a dintilor (de la exterior la interior):
-          smalt (substanta osoasa)
-          dentina sau cementul (substanta preosoasa)
-          pulpa dintelui in care se gasesc capilare si nerv.
Structura externa a dintelui:
-          coroana dentara vizibila se afla la limita gingieie
-          radacina este partea implantata in alveola.

Limba este un organ muscular cu rol in deglutitie, masticatie, formarea bolului

alimentar, perceperea gustului alimentelor si vorbire.
b) Faringele (vezi respiratie)
c) Esofagul este un tub musculo-elastic prin care bolul alimentar trece din faringe spre
stomac. In esofag alimentele nu sufera nici un fel de trasnformare. Are o lungime de
aprox. 20
-25 cm, strabate toata cutia toracica si muschiul diafragm si patrunde in stomac prin
orificiul
cardia.
d) Stomacul este situat in partea superioara a cavitatii abdominale, sub muschiul
diafragm.
Seamana cu un burduf in care alimentele stationeaza 3 – 4 ore, timp in care sunt
amestecate cu sucul gastric. Are forma literei J, sau forma de carlig de undita.
Prezinta 2 curburi:
1.      curbura mica priveste catre ficat
2.      curbura mare priveste catre flancul stang.
Prezinta 3 portiuni si anume:
1.      fundul stomacului (o zona in care alimentele nu ajung niciodata si in care se
formeaza o bula
de aer)
2.      corpul stomacului in care are loc digestia gastrica
3.      antrul pilonic este partea orizontala terminala a stomacului

Stomacul comunica prin orificiul cardia cu esofagul si prin orificiul pilor cu intestinul
subtire (duodenul).
Peretele stomacului este alcatuit din 4 invelisuri sau tunici.

1.      Invelisul intern: mucoasa gastrica strabatuta de glande care secreta mucus si suc
gastric
2.      Tunica sub mucoasa: contine vase de sange si nervi
3.      Tunica musculara: contine fibre musculare netede orientate circular, transversal si
oblic. Ele
asigura amestecul alimentelor cu sucul gastric.
4.      Invelisul exterior, fibros, cu rol protector.
e)      Intestinul subtire este segmentul cel mai lung al tubului digestiv cu 2 portiuni, una
fixa
numita duoden si una mobila numita intestin propriu zis sau jejuno-ileon.
Duodenul se afla in continuarea stomacului, are forma de potcoava si o lungime de
aprox. 20 cm. In potcoava duodenului se afla capul pancreasului.
In duoden se finalizeaza descompunerea chimica a alimentelor inceputa in stomac, se
realizeaza sub actiunea a 3 sucuri digestive:
1.      Sucul pancreatic
2.      Bula de la ficat
3.      Sucul intestinal produs de glandele risipite in toata mucoasa duodenului.

Intestinul propriu zis, jejuno-ileon, are o lungime de aprox. 5 cm si este incolacit in

cadrul format de intestinul gros, sub forma de anse sau serpentine.
In jejuno-ileon nu mai au loc procese de descompunere chimica a alimentelor ci doar
de absorbtie intestinala. Absorbtia reprezinta procesul prin care alimentele nutritive
rezultate
in urma digestiei trec din lunenul intestinului in sange.
f)       Intestinul gros se mai numeste si colon. Are o lungime de aprox. 1,6 m si prezinta 3
ramuri:
1.      Colonul ascendent
2.      Colonul transversal
3.      Colonul descendent care se termina prin colonul sigmoid si rect cu orificul anal.

La limita dintre intestinul subtire si intestinul gros se afla valvula ileo-cecala, ea se

continua cu cecumul (prima portiune a intestinului gros), lateral de cecum se afla
apendicele.
Atat in peretele intestinului subtire, cat si in peretele intestinului gros se gasesc fibre
musculare netede prin a caror contractie se realizeaza tranzitul = peristaltism intestinal.
Glandele anexe
a) Glande salivare
- in cavitatea bucala sunt foarte multe glande salivare mici, raspandite in toata mucoasa
si 3 perechi de glande salivare mari care produc 1,5 litru de saliva zilnic.
Cele 3 perechi de glande mari sunt :
1.              Glandele parotide (situate pe obraz)
2.              Glandele submandibulare ( submaxilare)
3.              Glande sublinguale
    
Saliva este un suc digestiv care contine 90% apa, ioni minerali, mucus, o substanta
antibacteriana numita LIZOZIM care are rolul de a distruge microorganismele patrunse
odata
cu alimentele si de a activa o serie de produsi digestivi.
Saliva contine o singura enzima numita AMILAZA sau PTIALINA salivara care incepe
descompunerea amidonului inca din cavitatea bucala.
b) Ficatul este cea mai mare glanda anexa cu o greutate de aproximativ 1,5 kg la 70 kg
greutate.
- se afla in partea dreapta superioara a cavitatii abdominale sub muschiul diafragm
(hipocondrul drept)
- celulele ficatului produc bila (fierea) colectata prin canalicule biliare in 2 canale
hepatice (
drept si stang) care ies din cei 2 lobi ai ficatului.
Din unirea lor rezulta canalul hepatic comun care transporta bile in vezica biliara =
colecist
In vezica biliara aflata pe fata inferioara a ficatului, bila se concentreaza si se
transforma dintr-un lichid de culoare galbena intr-unul de culoare verde. Din vezica
biliara
prin canalul coledoc bila este evacuata in duoden unde participa la digestia intestinala.
Bila contine apa, saruri biliare, colesterol, ioni minerali, pigmenti biliari,
BILIVERDINA si BILIRUBINA.
Sarurile biliare sunt cele care se combina cu lipidele din alikmente facandu-le
hidrosolubile (usor de atacat de catre enzimele sucului pancreatic)
c)  Pancreasul este o glanda mixta ppentru ca produce suc pancreatic ca si secretie
exocrina si insulina si glucagon ca hormon (secretie endocrina)
- este localizat in cavitatea abdominala sub stomac in curbura duodenului.
Sucul pacreatic este colectat de canalul pancreatic principal su eliminat tot in duoden
prin acelasi orificiu ca si canalul coledoc.

Sucul pancreatic se secreta in cantitate de 1,5-2 litri zilnic si contine apa, ioni minerali,
bicarbonat de sodiu ( necesar neutralizarii aciditatii chimului gastric care vine din
stomac).
Mai contine 3 tipuri de enzime care finalizeaza descompunerea chimica a substantelor
organice descopunere inceputa in stomac.
Produsii finali ai descompunerii chimice sunt :
–                in cazul proteinelor --- aminoacizi
–                in cazul lipidelor --- acizi grasi si glicerol
–                in cazul glucidelor --- glucoza si mai rar maltaza
       Fiziologia digestiei gastrice
           In stomac alimentele stationeaza 3-4 ore si sunt amestecate cu sucul gastric.
 Sucul gastric este secretat de glandele din peretele mucoasei gastrice (1,5-2 L) si
contine apa, mucus, acid clorhidric si enzime
Acidul clorhidric are 2 functii:
–                distruge microorganismele care ajung in stomac
–                activeaza pepsina gastrica  (enzima care incepe descompunerea proteinelor
inca din
stomac)
         Enzimele sucul gastric sunt : PEPSINA (incepe descompunerea chimica a
proteinelor),
LIPAZA ( incepe descompunerea chimica a lipidelor) , GELATINAZA ( incepe
descompunerea chimica a gelatinei).
           La sugari exista o enzima speciala numita LABFERMENT care precipita cozeina
din
lapte pentru a o transforma intr-un produs usor de digerat in duoden.
            Fiziologia digestiei duodenale
            In duoden ajung resturile ramase nedescompuse impreuna cu suc gastric. Acest
amestec formeaza chimul gastric. Continuarea digestiei se realizeaza si se finalizeaza sub
actiunea celor 3 sucuri eliminate in duoden : BILA, PANCREATIC, INTESTINAL.
             Sucul intestinal este eliminat de celulele din mucoasa duodenului si are
aproximativ
aceiasi compozitie chimica ca si a sucului pancreatic.
APARAT EXCRETOR

            Este format din : rinichi si cai de excretie.

            Rinichii sunt organe pereche localizate in cavitatea abdominala retroperitoneal (in
partea posterioara a cavitatii abdomninale). Se regasesc in dreptul ultimilor doua perechi
de
coaste, adica in dreptul ultimeilor doua vertebre toracice si primele 3 vertebre lombare.
            Au forma unor boabe de fasole, o greutate de aproximativ 250 – 300 gr si o
lungime
de 12 -13 cm. Pe sectiune transversala apar formati din doua zone si anume, o zona
periferica
sau corticala unde are loc filtrarea sangelui si o zona centrala sau medulara unde se
definitiveaza formarea urinii.
            Rinichiul drept este localizat cu o jumatate de vertebra mai fata de rinichiul stang.
            Unitatile structurale si functionale ale rinichilor mamiferelor se numesc nefroni.
Fiecare nefron este alcatuit dintr-o capsula si un tub. In capsula patrunde un capilar
arterial
care dupa ce paraseste capsula se spiralizeaza in jururl tubului. Tubul prezinta 3 portiuni:
1.      Tubul proximal
2.      Ansa Henle
3.      Tubul distal

Tubii distali ai mai multor nefrono se unes in tubul colector. In fiecare rinichi se
gasesc aprox, 1 milion de nefroni care participa la formarea urinii.
Urina se formeaza prin 3 procese:

1.      Filtrarea sangelui

2.      Reasorbtia tubulara
3.      Secretia tubulara
1.      Filtrarea se realizeaza la nivelul capsulei cand aproape intreaga cantitate de plasma
trece din
capilar in capsula. Astfel, se formeaza urina primara care este de fapt o plasma fara 
proteine.
2.      Reasorbtia tubulara se realizeaza la nivelul tubului proximal si consta in
reintoarcerea din tub
in sage a unei parti din apa, glucozei si a unor ioni ca sodiul, potasiul, calciul, etc.
3.      Secretia tubulara se realizeaza la nivelul ansei Henle si consta in adaugarea din
capilar in tub
a unor substante toxice precum ureea, acidul uric, amoniacul, etc.
In urma ultimelor doua procese se formeaza urina definitiva care contine apa, ioni
(sodiu, potasiu, clor, etc.), mai contine uree, acid uric, amoniac, creatinina, bilirubina
(pigment al bilei de la ficat) si biliverdina.
Caile de excretie sunt:

-          Calicele mici

-          Calicele mari
-          Bazinetul
-          Ureterele
-          Vezica urinara
-          Uretra

Calicele preiau urina de la nivelul tubilor colectori ai nefronilor si o conduc spre

bazinet. Bazinetul se regaseste la nivelul hilului rinichiului (orificiul prin care intra si ies
arterele si venele renale, nervii, vasele limfatice, bazinetul).
Ureterele sunt doua canale subtiri prin care urina pleaca din bazinet spre vezica
urinara. Ele au traseu descendent usor anterior prin cavitatea abdominala. In uretere urina
nu
mai sufera nici un fel de modificare chimica.
Vezica urinara se afla in pelvis (in bazin) si este un organ cavitar in care urina este
depozitata intre mictiuni. Vezica poate depozita intre 300 – 500 ml de urina, intre
mictionari.
Pentru a putea depozita, peretii vezicii trebuie sa aiba doua proprietati:
1.      Elasticitatea, adica proprietatea de a se intinde si de a reveni la dimensiunea
normala dupa
mictiune
2.      Plasticitatea, adica proprietata de a se intinde fara sa se modifice semnificativ
presiunea din
interior.
Uretra este canalul prin care urina este eliminata din vezica in exterior. La barbati
uretra este mai lunga pentru ca este un organ comun cu canalul ejaculator.
La nivelul uretrei se afla doua sfinctere si anume sfincterul intern si extern. Cel extern
prezinta fibre musculare striate care pot fi controlate voluntar.
Procesul prin care urina este eliminata din vezica urinare se numeste excretie sau
mictiune.

SISTEMUL NERVOS
Dpdv fiziologic deosebim doua tipuri de sistem nervos:
1.      Sistem nervos somativ (al vietii de relatie) care controleaza adaptarea organismului
la
variatiile conditiilor de mediu
2.      Sistem nervos vegetativ care controleaza activitatea organelor interne
Ambele componente contin:
1.      Sistem nervos periferic
2.      Sistem nervos central (SNC)

Sistemul nervos periferic este format din reteaua nervoasa care leaga organele corpului
de SNC.
Nervii pot fi:

-          Nervi senzitivi care aduc informatiile de la organele receptoare in SNC

-          Nervi motori care transmit comenzile SNC catre muschi si glande
-          Nervi mixti care au si fibre motorii si senzitive
Senzitiv – aduce o informatie
Motor – pune in miscare
SNC este format din maduva spinarii si encefal.

MADUVA SPINARII

Se afla in canalul medular al coloanei vertebral si se intinde de la nivelul primei

vetrebre cervicale (C1) pana in dreptul celei de a doua vertebre lombare (L2) sub forma
unui
cordon usor turtit antero-posterior. De la nivelul L2 pana la terminarea coloanei, se
continua
cu o formatiune filamentoasa care impreuna cu nervii din regiunea sacrala si lombara
formeaza „coada de cal“.
Pe suprafata maduvei se pot observa mai multe tipuri de santuri prin care intra si ies
nervii spinali si se pot observa doua dilatatii, una in zona lombara, cealalta in zona
cervico-
toracala corespunzatoare dilatatiei, numar mare de nervi care vin de la organele din
aceasta
zona.
SNC este protejat de sistemul celor 3 meninge.
Meningele sunt 3 membrane de protectie care acopera maduva si encefalul.
Cele 3 meninge sunt:

-          Dura mater este foita externa, fibroasa, rezistenta, separata de peretele osos al
coloanei prin
spatiul epidural.
-          Arahnoida este foita de mijloc, cu structura conjunctiva
-          Pia mater este foita conjunctiva care contine numeroase capilare cu rol nutritiv.
Adera pe
maduva si patrunde si in santurile de pe suprafata ei.
Intre pia mater si arahnoida se gaseste lichidul cefalo-rahidian. (LCR).
Structura interna a maduvei
Pe sectiune transversala maduva apare formata din 2 tipuri de substanta nervoasa:
substanta cenusie si substanta alba.
Substanta cenusie se afla la interior si are forma literei „H“ sau forma de fluture.
Prezinta trei tipuri de coarne:

-          Coarnele posterioare in care se gasesc neuroni senzitivi, care primesc informatii de
la
receptorii din piele si muschi.
-          Coarnele anterioare contin neuroni motori de la care se duc comenzile spre
organele
efectuare, respectiv muschi si glande.
-          Coarnele laterale care contin neuroni viscerali care intervin in controlul organelor
interne.
Substanta cenusie contine corpii celulari ai neuronilor medulari.
Substanta alba se regaseste la exterior, formata din axonii neuronilor medulari care se
grupeaza in cordoane si fascicole conducatoare care fac legatura intre maduva si encefal.
            Maduva spinarii este conectata cu receptorii si efectorii prin 31 de perechi de
nervi
spinali.
            Nervul spinal este alcatuit dintr-o radacina posterioara, una anterioara si trunchiul
nervului spinal.
            Radacina posterioara este senzitiva si aduce informatiile receptionate de la nivelul
pielii, muschilor si articulatiilor in coarnele posterioare ale substantei cenusii.

            Radacina anterioara este motorie si trimite comenzile neuronilor din coarnele
anterioare catre muschi si glande.
            Functiile maduvei spinarii:
Sistemul nervos central prezinta doua functii:
1.      Functia reflexa
2.      Functia de conducere
1.      Functia reflexa se realizeaza prin substanta cenusie, are la baza actul reflex,
materializat prin
arcul reflex
Alcatuirea arcului reflex:
1.      Receptorul
2.      Calea aferenta
3.      Centrul de comanda
4.      Calea eferenta
5.      Efectorul
1.      Receptorul este reprezentat de terminatii nervoase libere din piele, muschi si
articulatii asupra
actioneaza stimulii si care genereaza impulsul nervos.
2.      Calea aferenta este o cale senzitiva formata din fibre nervoase care transmit
impulsul catre
centrul de comanda.
3.      Centrul de comanda se afla in diferite zone ale substantei cenusii, fie din maduva,
fie din
encefal cu rolul de a primi informatia, de a o analiza si de a elabora o comanda adecvata.
4.      Calea aferenta este motorie, formata din fibre nervoase care trimit comanda
centrului catre
efector
5.      Efectorii sunt muschii sau glandele care efectueaza comanda
In maduva spinarii se realizeaza 2 tipuri de reflexe:
1.      Reflexe somatice
2.      Reflexe vegetative
1.      Reflexele somatice tin de activitatea muschilor si vaselor si receptie prin piele. La
randul lor
se clasifica in:
a)      Reflexe neurosomatice (cu 1 singura sinapsa (legatura)  contin doar 2 neuroni si
sunt cele
mai rapide reflexe (ex.: reflexele de aparare; reflexul rotulian)
b)      Reflexe polisomatice  contin mai multi neuroni si de aceea sunt mai lenti si se
intind pe
zone mai mari ale organismului (ex: reflexul creat in urma electrocutarii)
2.      Reflexele vegetative tin de activitatea organelor interne (ex: reflexele pilomotorii 
ridicarea
firelor de par/zbarlitul pielii; reflexele sudoripare; reflexele pupilodilatatorii; reflexele de
mictiune; reflexul de defecatie; reflexele sexuale)
2.      Functia de conducere este realizta prin substanta alba formata din axoni care se
grupeaza in
fascicole conducatoare si cordoane de substanta alba.
Fascicolele formeaza :
1.      Cai ascendente
2.      Cai descendente
1.      Caile ascendente conduc toate tipurlie de sensibilitate exteroceptiva (temperatura,
durere,
vibratii, atingeri fine), interoceptiva (din muschi si articulatii) si visceroceptiva din
organele
interne.
Au pe traseul lor 3 neuroni, unul pe radacina posteriara a nervului spinal, al doilea in
maduva sau in trunchi si al treilea  in talamus, la baza creierului mare. Aceste cai leaga
maduva de encefal.
2.      Caile descendente pleaza din substanta cenusie a emisferelor, cu traseu descendent
prin
maduva catre muschi pentru a controla miscarile voluntare

ENCEFALUL
            Ocupa in totalitate cutia craniana si este format din:
1.      Trunchiul cerebral
2.      Cerebel
3.      Diencefal
4.      Emisferele cerebrale
1.                  Trunchiul cerebral se afla la baza emisferelor cerebrale si este considerat
maduva
cerebrala datorita asemanarii cu maduva.
Prezinta 3 sectoare diferite si anume: bulbul rahidian; puntea lui Varolio;
mezencefaul/creierul mijlociu.
Structura interna a trunchiului cerebral:
-          Ca si la maduva aspinarii substanta cenusie se afla in interior, dar nu mai este
continua, ci
freagmentata in numerosi muschi datorita cailor de conducere ascendete si descendente
care
se intretaie la nivelul trunchiului.
-          Principalii muschi sunt:
a)      Muschi senzitivi
b)      Muschi motori
c)      Muschi vegetativi (ex.: muschii salivatori, lacrimali, inspiratori si cardio-vaso-
motorii).
d)     Muschi proprii (ex: nucleul rosu care controleaza tonusul muscular, nuclei
vestibulari care
primesc informatii de la urechea interna in legatura cu echilibrul, substanta neagra 
controleaza ritmul somn-veghe; nucleii olivari  controleaza orientarea in spatiu si 
coliculii
cvadrigemeni din mezencefal care controleaza reflexe de intoarcere a capului in functie
de
stimulii vizuali sau auditivi.
Trunchiul cerebral este concetat cu receptorii si efectorii prin 12 perechi de nervi
cranieni.
2.                  Cerebelul se mai numeste si creier mic si este localizat in etajul inferior al
cutiei
craniene, in spatele trunchiului cerebral, de care este legat prin 3 perechi de penduculi.
Este alcatuit din 2 emisfere cerebeloase unite printr-o portiune centrala. Pe suprafata
cerebelului se gasesc numeroare santuri, unele mai profunde acre delimiteaza lobii, altele
superficiale care delimiteaza lame.
Structura interna a cerebelului
Cerebelul este prima formatiune nervoasa la care substanta cenusie se afla la exterior
unde formeaza scoarta cerebeloasa care trimite raze si spre substanta alba din interior,
formatiune denumita „arborele vietii“.
Rolul cerebelului
Cerebelul intervine in controlul echilibrului, tonusului muscular, miscarilor generale
ale organismului, dar si miscarile fine, elaborate in colaborare cu creierul mare, cu
emisferele
cerebrale.
3.                  Diencefalul se afla deasupra trunchiului cerebral si este acoperit in totalitate
de
emisferele cerebrale.
Cuprinde urmatoarele formatiuni:
1.      Talamusul
2.      Hipotalamusul
3.      Metatalamusul
4.      Epitalamusul
1.      Talamusul se afla exact sub emisferele cerebrale si este o masa de substanta cenusie
cu mai
multi nuclei cu functii variate, cei mai importanti fiind nucleii talamici, de releu. Rolul
acestor
muschi este acela de a proiecta informatiile fiecarui tip de sensibilitate in zone specifice
ale
emisferelor cerebrale care au rolul de a le analiza.

2.      Hipotalamusul se afla sub talamusul si este considerat creierul vegetativ al

organismului
pentru ca influenteaza activitatea tuturor organelor interne. Sub hipotalamus se afla o
glanda
endocrina numita hipofiza, de care este legat anatomic si functional. Hipofiza impreuna
cu
hipotalamusul controleaza si sistemul endocrin. In hipotalamusul se gasesc si centrii
termoreglarii, ai foamei si setei si centrii de control al unor comportamente alimentare si
sexuale.
3.      Metatalamusul se afla pe laturile talamusului si contine nuclei care primesc
informatii de la
caile vizuale si auditive si le proiecteaza in ariile vizuale si auditive de pe suprafata
emisferelor.
4.      Epitalamusul este cea mai redusa parte a diencefalului si contine un singur nucleu
care
comanda intoarcerea capului in functie de stimuli olfactivi. La baza lui se afla o glanda
endocrina numita epifiza, activa numai in perioada adolescentei.
4.                  Emisferele cerebrale
            Formeaza creierul mare si reprezinta cea mai evoluata si voluminoasa parte a
encefalului. Cele doua emisfere sunt separate in partea superioara printr-o forma
interemisferica si unite la baza prin trei formatiuni de substanta alba si anume: corpul
calos,
trigonul cerebral si comisurile albe anterioara si posterioara.
            Pe suprafata emisferelor se pot observa trei santuri adanci care delimiteaza lobii si
santuri mai superficiale care delimiteaza circumvolutiuni (girusuri).
            Lobii sunt: lobul frontal; parietalele (2), temporalele (2), occipitali.
            Structura interna a emisferelor:
-          Substanta cenusie se afla la exterior unde formeaza scoarta cerebrala sau cortexul
cerebral.
-          Cortexul prezinta 2 zone:        Cortexul vechi: paleocortexul

Cortexul nou: neocortexul

Neocortexul este specific uman format din mai multe arii cu functii diferite:
 aria motorie principala din lobul frontal: HOMUCNULUS MOTOR si este locul de
unde pleaca comenzile voluntare, constiente catre muschi.
 aria senzitiva principala: HUMUNCULUS SENZITIV este locul unde ajung
informatiile senzitive, localizat in lobul parietal.
 aria vizuala – in lobul occipital
 aria  auditiva – in lobul temporal
 centrul vorbirii – in lobul frontal stang
 aria gustativa
Cele doua emisfere sunt usor inegale, in sensul ca una dintre ele domina activitatea =
EMISFERA DOMINATIVA
            Procesele corticale fundamentale se realizeaza la nivelul neocortexului
emisferelor si
constau in formarea reflexelor conditionate, baza invatari memoriei si gandirii abstracte.
            Formarea reflexelor conditionate a fost demonstrata de catre savantul rus Pavlov:
el a
experimentat folosind un caine pe care l-a inchis, intr-o cusca dupa de in prealabil i-a
efectuat
o fistula esofagiana pentru colectarea salivei. Inainte de a-i da mancare, pornea un
manometru. Dupa cateva asocieru intre sunetul aparatului si alimentatie a observat ca
animalul saliva inca din momentul in care auzea sunetul. Dupa un timp a incercat sa puna
numai sunetul fara sa mai hraneasca animalul si a constatat ca acesta nu a mai salivat.
            SISTEMUL NERVOS VEGETATIV (SNV)
            Este parte a sistemului nervos care controleaza activitatea organelor interne.
Functioneaza pe baza arcului reflex ca si cel somatic.
            SNV are 2 componente:
-          SN Simpatic
-          SN Parasimpatic

SNS intervine in controlul organismului in conditii neobisnuite de viata cand il

pregateste pentru „lupta sau fuga“.
-          Creste frecventa cardiaca si debitul cardiac
-          Creste TA
-          Produce vasodilatatie pe vasele de pe creier si pe vasele periferice
-          Dilata pupila
-          Se intensifica transpiratia

SNP controleaza organele interne in conditii obisnuite de viata si are efecte mult mai
slabe decat ale Simpaticului (SNS) si de efect invers.
ANALIZATORI

            Sunt parti ale organismului cu rol de a receptiona, de a transmite si integra

informatiile
din mediul intern sau extern.
            Cuprinde 3 segmente:
1.      Segmentul receptor
2.      Segmentul de conducere
3.      Segmentul central
Analizatorii sunt:
a)      Analizatorul vizual
b)      Analizatorul acusticovestibular
c)      Analizatorul gustativ
d)     Analizatorul olfactiv
e)      Analizatorul cutanat
f)       Analizatorul kinestetic
a)      Analizatorul vizual = OCHIUL
Globul ocular furnizeaza peste 90% din informatiile cu privire la mediul inconjurator.
Este format din:
I.                   Invelusul globului ocular
II.                Aparatul optic
I.                   Invelisurile sunt:
-          Sclerotica
-          Coroida
-          Retina

Sclerotica se mai numeste si albul ochiului si este o foita friboasa rezistenta cu rol
protector. Pe suprafata scleroticii exista mici vase de sange si muschii globului care il
misca
in orbita.
In partea anterioara sclerotica se prelungeste cu corneea transparenta cu multe
terminatii nervoase.
Coroida se afla sub sclerotica si este un tesut conjunctiv care contine foarte multe
capilare si celule incarcate cu pigmenti care asigura o camera intunecata in partea
posteriara a
ochiului. In partea anterioara coroida se prelungeste cu procesele ciliare formate din
muschi
ciliari si vase de sange care produc lichidele ochiului.
Muschii ciliari modifica prin contractie diametrul si curburile cristalinului.
Tot anterior se afla si irisul, in mijlocul lui se gaseste pupila, orificiul prin care lumina
patrunde in interiorul ochiului.

Irisul contine fibre musculare netede orientate circular si radial, prin contractia lor
diametrul pupilei se modifica in functie de intensitatea luminii si de anumite stari
patologice
sau emotionale.
Retina este invelisul intern al globului ocular  formata din 10 straturi de celule, cel mai
important fiind stratul celular fotoreceptoare cu conuri si bastonase.
Celulele cu conuri sunt in  numar de cateva milioane si contin 3 tipuri de pigmenti
(rosii, albastrii, verzi) care se descompun foarte usor sub influenta radiatiilor din spectrul
vizibil, corespunzatoare lungimii lor de unda pentru culorile respective. De aceea celulele
cu
conuri raspund de vederea diurna cromatica (colorata).
Celulele cu bastonase contin un singur tip de pigment care se descompune  la variata
intensitatii luminii si de aceea ele raspund de vederea nocturna acromatica (necolorata).
Numarul este tot de ordinul milioanelor. Toate tipurile de pigmenti sunt dependente de
prezenta carotenului (provitamina A).
Tot in retina se gasesc si primii 2 neuroni ai segmentului de conducere al
analizatorului vizual. Axonii acestor neuroni formeazxa nervul optic ce iese din ochi prin
pata
oarba.
Nervii optici ajung in emisferele cerebrale in aria vizuala din lobul occipital, unde
informatiile sunt transformate in senzatii.
Pe retina imaginile se formeaza in zona cu acuitate vizuala maxima, numita fovea
centralis localizata pe partea galbena (in mijlocul retinei). Imaginile se formeaza mai
mici,
rasturnate dar reale si clare.
Aparatul optic este format din totalitatea mediilor transparente pe care le strabate
lumina pana la retina:
1.      Corneea (vezi mai sus)
2.      Umoarea apoasa
3.      Cristalina
4.      Umoarea sticloasa (corpul vitros)

2. Umoarea apoasa se afla in camera anterioara a ochiului intre cornee si cristalin si

este o solutie apoasa cu rol protector si nutritiv.
3. Cristalinul se afla in spatele irisului, este lentila biconcava care focalizeaza razele de
lumina in pata galbena. Curburile cristalinului se modifica in functie de distanta la care se
gasesc obiectele urmarite.
In mod normal pentru ca imaginea sa cada pe retina, ochiul trebuie sa fie normal si sa
aibe cam 16 mm lungime.
Daca e mai lung sau mai scurt apar defectele de vedere de tipul miopiei sau
hipermetropiei.
4.  Umoarea vitroasa se afa in camera posterioara a globului ocular, are consistenta
gelatinoasa si rol protector si nutritiv.
b)      Analizatorul acusticovestibular (auditiv) = URECHEA
Urechea prezinta 3 compartimente:
-          Urechea externa
-          Urechea medie
-          Urechea interna
Urechea externa este formata din:
a)Pavilionul urechii – formatiune cartilaginoasa pe suprafata careia exista numeroase
denivelari
care maresc foarte mult suprafata de receptie a undelor sonore.
b)      Canalul auditiv extern cu o lungime de aprox. 2 cm (la adult) si se termina cu
membrana
timpanului. In peretele canalului sunt glande care produc cerumen (ceara)

               Urechea medie se afla in osul temporal, in spatele paviolionului. Este o

camaruta de
aprox. 2 cm plina cu aer in care se gasesc trei oase mici, legate prin articulatii sensibile
(ciocanul, nicovaa si scarita). Ele transmit vibratiile timpanului catre fereastra ovala cu
care
incepe urechea interna. Urechea medie comunica prin trompa lui Eustachio cu faringele.
               Urechea interna se afla tot in osul temporal si are forma unui labirint osos prin
care
se muleaza labirintul membranos.
               Labirintul este format din vestiulul osos si melc (cohlee).
               Vestibulul ese format din trei canale semicirculare si doua vezicule in care se
gasesc
receptorii auditivi.
               Ambele tipuri de receptori sunt celule senzitive prevazute cu cili care plutesc
intr-o
masa gelatinoasa care umple toata urechea interna (endolimfa) si a caror deformare
produce
impulsul nervos.
 Glandele Endocrine
 sunt organe specializate care secreta hormoni
 nu au canal de excretie, hormonii se varsa direct in sange, stimuland sau inhiband
activitatea organelor sau tesuturilor
 cand activitatea glandelor este scazuta (Hipofunctie), sau crescuta (Hiperfunctie), apar
bolile endocrine
 totalitatea glandelor endocrine formeaza sistemul endocrin
 sistemul endocrin este alcatuit din urmatoarele functii : 25351zod23chu3d
* epifiza, hipofiza, tiroida, paratiroidele, timusul, suprarenalele, partea endocrina a
pancreasului si a glandelor genitale
1. Hipofiza
 sau creierul endocrin
 are legaturi cu sistemul nervos central (SNC) si cu celelalte glande cu secretie interna
 situat la baza diencefalului intr-o depresiune a osului sfenoid – saua turceasca
oh351z5223chhu
 legat de hipotalamus prin tija hipofizara
 are marimea unui bob de fasole
 greutatea de 0.4 - 0.6 g la adult.
 formata din trei lobi : anterior, intermediar si posterior
 lobu anterior si cel intermediar formeaza adenohipofiza
 lobul posterior impreuna cu tija hipofizara formeaza neurohipofiza
- hormonii adenohipofizari
 h. samatotrop (STH)
- h. de crestere, deoarece stimuleaza cresterea oaselor
- stimuleaza descarcarea de glucoza din ficat
- stimuleaza sinteza de corpi cetonic
- secretia este controlata de hipotalamus si are loc tot timpul vietii
 h. tireotrop (TSH)
- stimuleaza dezvoltarea si secretia h. tiroidieni

 h. adenocorticotrop (ACTH)
- stimuleaza sinteza si descarcarea h. glucocorticoizi ai glandelor suprarenale
 h. gonadotropi
- regleaza activitatea hormonala a organelor genitale
- sunt trei h. gonadotropi : h. stimulator al foliculilor ovarieni (FSH), h. stim. al tesutului
germinativ testicular (ICSH), acestea formand si maturizand celulele sexuale, si h.
luteinizat
(LH), care controleaza ovulatia, dezvoltarea corpului galben si secretia de progesteron,
iar la
barbati stimuleaza secretia de testosteron.
- secretia h. gonadotropi este controlata de hipotalamus
 h. lactogen (prolactina)
- stimuleaza dezvoltarea glandelor mamare si mentine secretia laptelui
 lobul intemediar al hipofizei secreta h.stimulator al melanocitelor care produce
pigmentarea pielii
 hormonii neurohipofizari
 ocitocina
- stimuleaza contractia musculaturii netede a uterului, cu rol in eliminarea fatului
- favorizeaza secretia lapteluidin glandele mamare
 vasopresina (h. antidiuretic)
- daca este secretat in doze mari produce cresterea tensiunii arteriale
- lezarea nucleilor hipotalamici sau a neurohipofizeiduce la diabet insipid
2. Epifiza 
 are forma unui con de pin
 situata in partea posterioara a diencefalului
 parenchimul glandei este format din celule numite pinocite, celule gliale, celule
pigmentare si celule nervoase
 secreta hormonul numit melatonina, cu efecte inhibitoare asupra hormonilor
gonadotropi hipofizari (FSH si LH)
 in cazul leziunii glandei apare perturbarea precoce.
 3. Tiroida
 - situata in partea anterioara a gatului intr-o loja fibroasa
 format din doi lobi uniti printr-un istm situati de o parte si de alta a laringelui si a
traheei
 cea mai voluminoasa glanda cantarind cca. 25 g
 secreta urmatorii hormoni :
 tiroxina
 triiodotiroina

- influenteaza cresterea si dezvoltarea creierului la copil

- infl. metabolismul energetic, glucidic, lipidic si protidic
 calcitonina
- infl. mentinerea echilibrului fosforic si ajuta la fixarea calciului in oase
- activitatea este coordonata de adenohipofiza
4. Paratiroida
 sunt patru glande mici situate cate doua pe fata posterioara a lobilor tiroidieni
 130 mg
 celulele secreta parathormonul (PTH) si calcitonina
 PTH
- activ asupra osului, rinichiului, a tractului digestiv, fie prin efecte directe, fie prin
efectele
vitaminei B3, a carei secretie o controleaza
- efectul final este cresterea calcemiei si a continutului de sodiu (Na) si scaderea
fosfatomiei
5. Timusul

 organ limfoid curol endocrin

 situat inapoia sternului
 prezinta doi lobi cu forma si dimensiuni variate
 rol de glanda endocrina pana la pubertate apoi involueaza fara sa dispara complet
 are doua functi :
 limfopoieza
 formearea limfoitelor T cu rol in imunitate
 organ endocrin
- intervine in metabolismul calciului, in controlul cresterii scheletului si in dezvoltarea
org.
Sexuale
- secreta timocrescina
6. Glandele Suprarenalele
 sunt doua
 situate deasupra polului superior al rinichilor
 8 – 10 g
 formata dintr-o regiune corticala la exterior ce formeaza corticosuprarenala (CSR) si o
reg. modulara la interior numita modulosuprarenala (MSR)
 CSR
 h secretati sunt de natura lichida, corticosteroizi
 rolul lor este vital
 indepartarea duce la moarte vietuitoarelor in cateva zile
1. mineralocorticoizi : aldosteron
2. glicocorticoizi : cartizol si carticosteron
3. sexosteroizi : androgeni, estrogeni si progesteron
- aldosteronul : intervine in metabolismul apei si electrolitilormentinand echilibrul Na si
K
- glucocorticoizii au urmatoarele efecte :
- metabolice

- sangvine
- ef. digestive
- ef. renale
- ef. nervoase
- sexosteroizii : secretati in cantitati foarte mici si au efect asemanator cu cel al h secretati
de
7. Pancreasul Endocrin
 situat in curbura duodenului
 prezinta doua portiuni :
 o portiune exocrina care reprezinta 98-99% din pancreas si care este reprezentata de
acinii pancreatici
 o portiune endocrina care reprezinta 1-2% si care este reprezentata de insulele
Langerhans
 Langherhans au in structura lor 3 tipuri de celule :
 Alfa secreta glucagonul
 Beta secreta insulina
 secreta somatostatina
 INSULINA
 primul hormon descoperit de un cercetator roman, Nicolae Paulescu in 1921
 Intervine in reglarea metab. glucidic, lipidic si protidic
 la niv. ficatului are rol hipoglicemiant si stimuleaza sinteza de proteine si lipide
 la niv. fibrelor musculare favorizeaza glicogenogeneza
 la miv. Tesutului adipos stimuleaza patrunderea glucozei
8. Ovarul endocrin
 sunt organe pereche
 situate in pelvis de o parte si de alta a uterului
 prezinta doua portiuni :
 o p exocrina repr. de foliculii ovarieni unde se formeaza ovulele
 o p endocrina repr. de celulele tunicii interne a foliculilor ovarieni si de celulele
corpului galben
 fol.ov secreta in prima etapa a ciclului ovar h estrogeni
 corpul galben secreta in a doua etapa progesteron (in cantitati mari) si inhibina (in
cantitati mici)
 h estrogeni determina scaderea secretiei FSH
 infl. centrii hipotalamici responsabili de reglarea actului sexual
 la fete det cresterea gl mamare si ap. carac. sexuale secundare
 la femei det. proliferarea mucoasei uterine si a musc. trompelor uterine si deasemenea
au efecte metabolice
 PROGESTERONUL
 Pregateste tractul genital feminin pt nidatie (fixarea ov fecundate) si mentinerea
sarcinii
 INHIBINA
 Inhiba secretia de FSH si LH
9. Testiculul endocrin
 sunt organe pereche
 localizate in regiunea inghinala in scrot

 prezinta o portiune exocrina repr. de tubii seminiferi ce prod. sperm.

 o parte endocrina repr de celulele interstitiale Leydig sit. in tes. conj.
 secreta testosteron
 testiculele secreta si o cantitate mica de estrogen

 TESTOSTERONUL
 dezvolta organele genitale masculine
 determina aparitia caracterelor primare si sec.
 impreuna cu STH are actiune anabolizanta asupra metab protidic
 stimuleaza dezvoltarea muschilor