TOTUL DESPRE EVE

Addison: Premiul Sarah Siddons vã este probabil necunoscut. El a fost scutit de orice fel de
publicitate,cum e cea care înconjoarã distincţii discutabile precum Premiul Pulitzer şi premiile
acordate anual de o anumitã...Academie de Film. Domnul distins este un actor foarte bãtrân.
Fiind actor, va continua sã mai vorbeascã o vreme. Nu e important sã ascultaţi ce spune, dar e
important sã ştiţi unde vã aflaţi şi de ce. Suntem în sala de protocol a Societãţii Sarah Siddons.
Ne aflãm la banchetul anual organizat cu ocazia decernãrii celui mai important premiu din
lumea teatrului: premiul Sarah Siddons pentru realizãri deosebite. Zidurile sale mohorâte şi
mulţi dintre cei de faţã au vãzut actriţe celebre, precum Modjeska, Rehan şi Fiske. În sãli se
aude încã ecoul vocii lui Mansfield. E puţin probabil ca ferestrele sã mai fi fost deschise de la
moartea lui. Dupã cum vedeţi, premiile minore au fost acordate deja. Ele se atribuie
dramaturgilor şi regizorilor, fiindcã rolul acestora e doar sã construiascã turnul, pentru ca
publicul sã aplaude lumina din vârful lui. Si nici o luminã n-a strãlucit mai tare ca Eve
Harrington. Dar veţi afla mai multe despre Eve mai târziu. De fapt, totul despre Eve. Cei
dintre dv. care nu citiţi cronici şi nu mergeţi la teatru, care nu ascultaţi emisiunile de la radio
şi nu ştiţi nimic despre lumea în care trãiţi, trebuie sã aflaţi cine sunt. Numele meu este
Addison DeWitt. Teatrul este habitatul meu natural, deşi nu trudesc în lumea lui. Eu sunt
critic şi comentator. Prezenţa mea în lumea teatrului este esenţialã. Ea e Karen Richards. E
soţia unui dramaturg, aşa cã s-a mãritat cu teatrul. La naşterea ei, nimic nu pãrea cã e menitã
unui contact mai apropiat cu teatrul decât un loc în rândul de protocol. Dar, pe când era
studentã la Colegiul Radcliffe, Lloyd Richards a ţinut o prelegere despre teatru. În anul
urmãtor, Karen a devenit dna. Lloyd Richards. În teatru existã douã tipuri de producãtori. Cei
care au prieteni bogaţi şi pot suporta un eşec financiar... Acest tip de producãtori e interesat de
artã. Celãlalt e tipul de producãtor pentru care orice spectacol e un prilej de îmbogãţire sau de
ruinã. Acest tip de producãtori vrea sã câştige bani. Vi-l prezint pe Max Fabian. E
producãtorul piesei pentru care Eve Harrington a primit Premiul Sarah Siddons. Margo
Channing este vedeta teatrului. A debutat la patru ani, în "Visul unei nopţi de varã". Era o
zânã şi a intrat în scenã, pe neaşteptate, în pielea goalã. De atunci, a rãmas vedetã. Margo e o
stea a teatrului, o stea adevãratã. N-a fost şi nu va fi niciodatã mai puţin de-atât. Dupã ce a
prezentat detaliat nu numai istoria Societãţii Sarah Siddons, ci şi istoria actoriei, de la
originile sale, distinsul preşedinte a ajuns la motivul prezenţei noastre aici.
Actorul: Am privilegiul şi mândria de a-mi fi petrecut viaţa în teatru. Am fost un biet actoraş,
care şi-a dedicat viaţa scenei. Timp de 40 de ani, am avut norocul sã fi fost "sufleurul
principal" al Societãţii Sarah Siddons. De 39 de ori am depus în mâini vrednice cele mai
înalte onoruri existente în lumea teatrului. Nici un alt actor nu este mai în vârstã ca mine. Mi-
am meritat locul sub soare. Niciodatã, acest premiu n-a revenit cuiva atât de tânãr, precum cea
care îl primeşte în seara aceasta. E nimerit ca trofeul sã treacã din mâinile mele într-ale ei.
Nişte mâini atât de tinere, ale unei actriţe atât de tinere! Tânãrã ca ani, dar cu o inimã care
bate dintotdeauna pentru teatru. Unii dintre noi avem privilegiul de a o cunoaşte. Am vãzut
dincolo de frumuseţea şi talentul ei, care au fãcut-o cunoscutã în toatã ţara. Îi cunoaştem
modestia şi devotamentul faţã de arta ei, dragostea profundã pentru noi, pentru ceea ce suntem
şi ce facem, pentru teatru. N-a avut decât o dorinţã, un vis: sã fie una dintre noi. În seara asta,
visele ei s-au împlinit. De-acum încolo, vom avea aceleaşi vise. Onoraţi membri, doamnelor şi
domnilor...Pentru realizãri deosebite în domeniul teatrului, premiul Sarah Siddons se acordã
drei Eve Harrington!
Karen: Eve...Fata de aur...Fata din reviste... Fata din vecini, fata ciudatã... Timpul a fost
blând cu Eve. Unde e ea, acolo e viaţa. S-a scris o mulţime despre ea. Ce mãnâncã şi cu ce se
îmbracã, pe cine cunoaşte şi unde şi când merge. Eve. Cu toţii ştiţi totul despre Eve. Ce mai e
de ştiut şi n-aţi aflat deja? Când a început totul? Parcã a trecut o veşnicie de-atunci. Lloyd
spune cã, în teatru, veşnicia înseamnã o stagiune. Acum suntem în iunie. A început
în...octombrie. Doar în octombrie.. Era o noapte ploioasã. I-am spus taximetristului sã aştepte.
Unde era ea? Ciudat, mã obişnuisem s-o vãd acolo în fiecare searã.
M-am trezit cãutând o fatã cu care nu vorbisem niciodatã.
Eve: Dnã Richards...
Karen: Aici erai! Mi se pãrea ciudat sã nu fii aici.
Eve: De ce n-aş fi?
Karen: De ce sã fii? Oricine poate obosi, dupã ce urmãreşte şase zile pe sãptãmânã o
persoanã, fie ea chiar şi Margo Channing...
Eve: Nu vã deranjeazã cã vã vorbesc?
Karen: Deloc.
Eve: V-am vãzut de atâtea ori...Si mi-am luat inima în dinţi...
Karen: Ca sã vorbeşti cu soţia unui dramaturg? Eu sunt cea mai de jos formã de celebritate.
Eve: Dv. şi soţul dv. Sunteţi prietenii lui Margo Channing. Si dl Sampson. El cum e?
Karen: Bill Sampson? E...regizor.
Eve: Cel mai bun.
Karen: Ar fi de acord cu tine. Spune-mi...ce faci ce faci pânã iese Margo din teatru? Stai lângã
uşã şi aştepţi?
Eve: Nu. Vãd spectacolul.
Karen: Ai vãzut toate reprezentaţiile acestei piese?
Eve: Da.
Karen: Dar pe lângã alte lucruri, nu e o pasiune costisitoare?
Eve: Biletele în picioare sunt ieftine. Mã descurc.
Karen: Te duc la Margo.
Eve: Nu!
Karen: Ba da. Trebuie sã te cunoascã
Eve: Nu...Aş deranja-o. Aş fi un admirator prea insistent, ca şi alţii.
Karen: Nu mai existã alţii ca tine. E imposibil sã mai existe.
Eve: Poate altã datã. Acum arãt aşa...
Karen: Arãţi foarte bine. Cum te cheamã?
Eve: Eve. Eve Harrington.
Karen: Se simte în aer, nu?
Eve: Ca un parfum magic.
Karen: Aşteaptã aici. Sã nu pleci nicãieri!
Margo: Dacã Sudul ar fi câştigat rãzboiul, ai fi putut scrie aceeaşi piesã despre Nord. "Am
murit de foame. "De aceea nu înţeleg piesele despre sudistele flãmânde şi îndrãgostite.
"Numai de dragoste nu ne ardea nouã atunci!"
Lloyd: Margo i-a dat un interviu unei ziariste din Sud.
Birdie: Când o sã aparã în ziar, o sã înceapã un nou "Gettysburg".
Margo: Cu "Fort Sumter" a început totul.
Birdie: N-am jucat în "Fort Sumter".
Margo: Copila aceea a spus un lucru important. Lloyd, fii un dramaturg cu mai mult curaj.
Scrie o piesã despre o femeie drãguţã care-şi împuşcã soţul!
Birdie: Îţi trebuie un corset nou.
Margo: Cumpãrã-mi.
Birdie: Aceeaşi mãsurã?
Margo: Desigur.
Karen: Comentariile astea mi se par tot mai puţin amuzante. "Fiica pãdurii" e o piesã
minunatã.
Lloyd: Credincioasa mea soţie!
Karen: Si criticii au spus asta. Iar spectatorii se bat pentru bilete. Nu cred cã piesele lui Lloyd
ţi-au dãunat.
Lloyd: Linişteşte-te!
Margo: Nu trebuie sã mã iei în serios.
Karen: Uneori mã enervezi aşa tare! N-ai nici un motiv sã te plângi.
Margo: Nu-i aşa?
Karen: Exact. Eşti talentatã, celebrã, bogatã... Lumea vine sã te vadã. Aşteaptã chiar pe vânt şi
ploaie.
Margo: Ãia sunt vânãtorii de autografe. Te urmãresc ca nişte coioţi.
Karen: Sunt admiratorii tãi, publicul tãu.
Margo: Nu sunt admiratorii nimãnui. Sunt delincvenţi juvenili. Nu sunt publicul nimãnui. Nu
vãd niciodatã un film sau o piesã de teatru. Nu stau niciodatã destul în teatru.
Karen: Ei bine, cineva e aici, chiar acum. Am adus-o s-o vezi.
Margo: Ce-ai fãcut?
Karen: Aşteaptã dincolo de uşã.
Margo(catre Birdie) Ocupã-te tu!
Karen(catre Birdie) Nu poţi s-o alungi! I-am promis. Margo, trebuie s-o vezi. Te divinizeazã.
Pare un personaj dintr-o carte.
Lloyd: Vremurile unor asemenea cãrţi au trecut.
Karen: Trebuie s-o vezi. Eşti totul pentru ea. Trebuie s-o fi vãzut, e în salã de fiecare datã.
Margo: Soricelul acela cu pardesiu de ploaie şi pãlãrie caraghioasã? Cum sã n-o observ? Vine
la toate spectacolele.
Karen: Intrã, Eve.
Eve: Credeam cã aţi uitat de mine.
Karen: Nici gând. Margo, ţi-o prezint pe Eve Harrington.
Margo: Îmi pare bine, draga mea.
Karen: El e soţul meu.
Lloyd: Îmi pare bine.
Eve: Buna seara domnule Richards
Margo: Dânsa e draga mea prietenã şi tovarãşã, Birdie Coonan.
Birdie: O, Doamne!
Eve: Dnã Coonan.
Lloyd: Ce s-a întâmplat?
Birdie: Dintr-o datã, face pe mama lui Hamlet!
Margo: Sunt sigurã cã ai treabã la baie, draga mea.
Birdie: Îmi gãsesc ceva de fãcut, pânã redevii normalã.
Margo: Ia loc, drã Worthington.
Eve: Harrington
Margo: Scuzã-mã. Ia loc, te rog.
Eve: Mulţumesc.
Margo: Vrei sã bei ceva?
Eve: Nu, multumesc.
Karen: Tocmai le spuneam de câte ori ai vãzut piesa.
Eve: Da, am vãzut toate reprezentaţiile.
Lloyd: Toate?! Înseamnã cã pot sã presupun cã-ţi place?
Eve: Îmi place orice piesã în care joacã Miss Channing.
Margo: Serios? Ce drãguţ!
Lloyd: Nu cred cã ţi-ar plãcea intr-un rol de primata in „Atacul maimutelor”
Eve: Nu mã înţelegeţi greşit, dle Richards.Îi admir priceperea de a alege cele mai bune piese.
Joacã şi în nouã dv. piesã?
Margo: Sigur cã joc.
Lloyd: Cum ai aflat de ea?
Eve: Am citit un articol în "The Times".Mi-a plãcut titlul: "Paşi pe tavan".
Lloyd: Sã revenim la piesa de acum. Chiar ai vãzut toate reprezentaţiile?
Eve: Da.
Lloyd: De ce? Sunt curios sã aflu.
Eve: Dacã n-aş veni la spectacol, n-aş avea unde sã merg.
Margo: Sunt şi alte spectacole.
Eve: Dar nu jucaţi dv. în ele. Și nu sunt scrise de dl Richards.
Lloyd: Dar trebuie sã ai prieteni, casã, familie...
Karen: Povesteşte-ne, Eve.
Eve: Dacã aş şti cum...
Karen: Încearcã.
Eve: Totul a început cu piesa anterioarã acesteia.
Lloyd: "În amintire"?
Eve: "În amintire".
Margo: Ai vãzut-o aici, la New York?
Eve: La San Francisco. Era ultima sãptãmânã în care se juca. Seara aceea e cea mai
importantã din viaţa mea de pânã acum.Am mers şi a doua searã şi în toate celelalte. La toate
reprezentaţiile. Dupã ce spectacolul s-a mutat pe Coasta de Est, am plecat şi eu.
Karen: Spune-ne povestea ta!
Eve: V-aţi plictisi.
Margo: Te rog!
Eve: Totul a început acasã în Wisconsin. Eram doar eu, mama şi tata. Am fost singurã la
pãrinţi. Când eram micã, jucam tot felul de scene prin casã. Dar, în timp, au început sã devinã
tot mai importante. La un moment dat nu mai puteam separa realul de imaginar. Lucrurile
imaginare mi se pãreau mult mai "reale". Ce prostii spun, nu-i aşa?
Lloyd: Deloc.
Eve: Pe vremea aceea, fermierii erau sãraci. Iar tata era fermier. A trebuit sã-l ajut, aşa cã am
renunţat la şcoalã. Am plecat în Milwaukee. M-am angajat la o fabricã de bere. Într-o slujbã
ca aceasta, e greu sã te prefaci cã eşti altceva. Totul se învârtea în jurul berii. Nu era prea
plãcut, dar așa îi puteam ajuta pe ai mei. În oraş exista un mic cerc de teatru. Era ca o picãturã
de apã în deşert. Acolo l-am cunoscut pe Eddie. Era tehnician la radio. Am jucat împreunã
într-o piesã. A fost un dezastru. Apoi a venit rãzboiul şi ne-am cãsãtorit. Eddie s-a înrolat în
aviaţie. L-au trimis în Pacificul de Sud. Si dv. aţi fost pe front, nu, dle Richards? Aşa scrie în
almanahul celebritãţilor. Dupã ce Eddie a plecat, m-am întors la bere. Primeam câte o
scrisoare pe sãptãmânã. Într-una dintre ele mi-a scris cã vine în permisie. Strânsesem bani, aşa
cã m-am dus la San Francisco sã-l aştept. Dar Eddie n-a venit. Apoi am primit o telegramã de
la Washington. Mi se transmitea cã Eddie nu va mai veni. Murise. Am hotãrât sã rãmân la San
Francisco. Eram singurã. Nu mã puteam întoarce fãrã Eddie. Mi-am gãsit o slujbã, m-a ajutat
şi asigurarea lui...La San Francisco am descoperit teatrele. Într-o searã, a venit Margo
Channing, cu "În amintire".M-am dus s-o vãd şi...Asta-i tot.
Birdie: Ce poveste! Nu mai lipseau
decât viorile la final.
Margo: Nu toţi oamenii duc o viaţã care seamãnã cu un vodevil! Chiar şi o actriţã de vodevil
de mâna a cincea înţelege şi respectã asta. Îţi cer scuze în numele lui Birdie.
Birdie: Nu trebuie sã-i ceri scuze pentru mine. Îmi pare rãu, dacã te-am jignit. Aşa vorbesc eu.
Eve: Nu m-aţi jignit, dnă Coonan.
Birdie: Spune-mi Birdie. Cât despre actriţa de mâna a cincea, ştii foarte bine cã am fost vedetã
timp de 11 ani!
Bill: Avionul pleacã peste 47 de minute si tu arãţi ca o ladã de vechituri!
Margo: Mulţumesc.
Bill: Vrei sã mã sabotezi? N-ai pic de respect pentru cariera unui om?
Margo: Aratã-mi-l pe acel om şi poate voi avea.
Bill: Avioanele nu aşteaptã nici mãcar dupã tine. De luni într-o sãptãmânã, încep filmãrile.
Zanuck e nerãbdãtor...
Margo: Sunteţi cumva cuplaţi?
Bill: Într-un fel. Dar tu eşti mai drãguţã.
Margo: Eu sunt o ladã de vechituri.
Karen: Bill. Ea e Eve Harrington.
Bill: Bunã. Minunata şi misterioasa ladã cu vechituri!
Margo: Ajutã-mã, Doamne! Sunt îndrãgostitã de un nebun!
Bill: Cum te cheamã?
Eve: Eve HHarrington.
Karen: V-aţi mai vãzut.
Bill: Unde?
Karen: Chiar aici. Acum un minut.