Sunteți pe pagina 1din 13

PORTRET Cum a devenit Stefan Iordache cel mai iubit dintre actori

Anca Vancu,

Numele filmului in care joaca rolul principal, ,,Cel mai iubit dintre pamanteni", inspirat din romanul lui Marin
Preda, pare sa-i fi fost predestinat lui Stefan Iordache, care, fara sa caute faima a ajuns unul dintre cei mai
indragiti actori. Cel care deopotriva l-a jucat pe ,,Hamlet" cu aceeasi pasiune cu care a cantat ,,Eu vreau sa-ti
spun ca te ador" le-a castigat adoratia oamenilor tocmai prin modestia si sensibilitatea lui.

In ultima parte a vietii, pe Stefan Iordache il obseda o intamplare.

Intr-o primavara, a vazut un domn in Piata Amzei din Bucuresti, care statea in fata unei vitrine cu mezeluri. Era
un domn elegant, pe la 60 de ani, imbracat intr-un costum inchis la culoare, cu cravata, parul ordonat, ras
proaspat, si cu o privire care venea de foarte departe. Cum l-a ivit, asa l-a pierdut in furnicarul de oameni cu
sacose si pungi care se pregateau de Paste. O vreme l-a uitat. L-a zarit din nou iarna, in dreptul aceleiasi vitrine
din Amzei. Purta un palton elegant si nimic pe cap. ,,Fascinat de ochii sai, nu ma uitasem niciodata la picioarele
lui", isi amintea actorul. A privit in jos. Langa pantofii bine lustruiti, era o palarie in care zaceau, sifonati, cativa
lei. Alaturi, un mic carton pe care scria ,,un fost artist". Nu-l cunostea si nici nu l-a intrebat cine e, de ce face ce
face, doar s-a aplecat sa-i lase si el maruntis. Doar ca din acea zi, de cand i-a vazut palaria pe jos, fara sa stie de
ce, se ruga cu spaima: ,,Doamne, cat sunt sanatos si in putere, tine-mi palaria pe cap".

Stefan Iordache povesteste acest episod la capatul unui drum glorios, cand artistii sunt incununati cu distinctii si
li se multumeste pentru intrega lor activitate. Insa, in ciuda celor peste 40 de ani de experienta in teatru si in
film, actorul parea inca sa ascunda o frica. Era frica de o iesire definitiva din scenaa Aceea ca publicul il va
uita De esec<</p>

Pare un paradox. Parcurgand toate textele elogioase scrise despre Stefan Iordache post-mortem, din care
zvacnesc apelative de tipul ,,maestrul", ,,un actor al salturilor morale", ,,une bete de scene" si nicio slabiciune,
nu poti sa nu te intrebi oare cum s-ar simti, acum, actorul, citindu-leI Stefan Iordache era reticent la auzul
declaratiilor absolute. La premii, pe care le vedea ca niste bomboane oferite copiilor cand fac un lucru bun, desi
stia ca sunt necesare.

Sotii Iordache si cei doi copii: Stefan si sora lui


mai mica cu patru ani, Ileana Fotografii: Arhiva
personala Ileana Iordache

Se schita pe sine ca opusul complet al omului


pe care-l vedeau spectatorii pe scena si la
cinema. Un om mai degraba timid si sensibil, cu
un soi de pudoare si de jena. Nu se imbata de la
aplauze, dar era fericit cand ii ieseau rosiile de
la Gruiu, pe care el singur le semana si le
ingrijea. Spunea ca e, mai intai de toate, un
simplu pamantean care iubeste cel mai mult
viata. Era obsedat de singuratate, asa cum avea
nevoie disperata de prietenie. Iubea oamenii,
carora le datora succesul lui, dar si oamenii il
iubeau pe el. Fireste, era constient de calitatile
lui, de valoarea sa ca actor, dar asta nu-l
impiedica sa se gandeasca ca ar putea esua
lamentabil intr-un final. Simplitatea lui, dar si
extrema cealalta - actorul dezlantuit de pe
scena -, felul in care canta ,,sunt trecatorul, sunt
doar calatorul/ce a trecut prin lumea ta, pe
drumul tau, prin viata ta" de parca-si recita
viata, sunt cateva dintre motivele pentru care
oamenii l-au iubit pe Stefan Iordache si in fata
caruia isi scot palaria.

Reteta succesului: ,,Nu stiu cum fac" Stefan


Iordache (3 februarie 1941-14 septembrie 2008)
a fost un actor-fetis in teatru pentru Dinu
Cernescu, Catalina Buzoianu si Silviu Purcarete
si un preferat al regizorilor de film Serban Marinescu si Dan Pita. Regizorii il descriu la unison ca, in toti anii de
actorie, nu a fost deloc previzibil, repetabil, ci mereu ramanea o surpriza. Intr-o seara, il vedeai jucad un barman
bramburit de la izul de alcool. A doua seara, devenea Richard al III-lea. In urmatoarea, il interpreta pe un actor
la asfintitul carierei, uimit ca nu-l mai asalteaza iubirea publicului. Si, dintr-odata, il vedeai schitand pasi de
dans in timp ce canta alaturi de prietenii sai lautari. Cum reusea sa se schimbe cu usurinta dintr-un rol in altul

,,Nu stiu cum fac", spunea Iordache intr-un documentar realizat de Serban Marinescu, care aduna mai multe
interviuri acordate de actor de-a lungul vietii. ,,Cred in Dumnezeu si il am pe el martor ca nu stiu cum fac. Daca
as sti, as oferi retete, as scoate o cartulie si poate as deveni bogat", mai spunea el. Amintea insa de o lectie-cheie
primita de la unul dintre dascalii lui cei mai dragi in teatru, George Rafael . Aceea ca actorul trebuie sa fie ca un
burete. Iar el, cat a trait, a adunat in el orice farama de viata. Daca ar fi sa aiba o reteta, probabil aceasta ar fi
,,Traieste viata!", oricat de cliseic ar suna. ,,Am trait ingrozitor de intens. Nu pentru ca am vrut ca aceasta viata
a mea sa ma ajute sa-mi construiesc cariera de actor. Nu, asa s-a intamplat, asa mi-a placut. Dar viata asta, traita
in felul asta de mine, m-a ajutat sa exist ca actor asa cum exist acum", explica actorul. Imbratisat de sora (in
stanga), Ileana, si sotia lui, Mihaela

Examenul la medicina, un esec de nota 0.45 Ramane insa o minune cum a ajuns Stefan Iordache la Teatru. In
toata copilaria petrecuta la bunicii de la Calafat, in judetul Dolj, apoi in cartierul Rahova din Bucuresti, nu a dat
niciodata un semn ca ar avea vreun talent artistic. La scoala, s-a ferit mereu sa recite poezii. Nu avea vocatie si
nu i-a trecut prin minte nici macar in gluma, asa cum mai fac copiii cand sunt mici, sa raspunda ca, atunci cand
va fi mare, vrea sa ajunga actor.

Indrumat de tatal lui, s-a pregatit sa devina medic. Actorul povesteste, in cartea ,,Regele-scamator. Stefan
Iordache", scrisa de Ludmila Patlanjoglu, momentul examenului: ,, La anatomie, pregatisem foarte bine
scheletul, organele interne si circulatia. Mi-a cazut urechea. Ce sa scriu eu despre zgarciul ala care creste pe
capul omuluie Ma uitam pe pereti, se uitau la mine toti clasicii marxism-lenininsmului, din tablouri. Am fost
notat cu 0.45". Si cu media aia, si-au luat cu totii gandul ca Stefan e facut sa salveze vieti.

Primul rol: Moise, vicepresedintele cooprativei ,,Sporul" A ajuns contabil. Se pricepea la stiintele exacte, asa
ca tatal lui, care, in vremea aceea, era presedintele Cooperativei de croitorie ,,Sporul", l-a angajat sa calculeze
salarii. A inventat chiar o grila ingenioasa care inlocuia un sistem greoi de calcul. Acolo, ajunge, la propunerea
lui Costin Dodu - pe atunci actor la Teatrul Armatei - sa faca parte din brigada artistica de agitatie a
cooperativei. Iata-l, asadar, pe Stefan Iordache, in primul lui rol de actor amator, intr-o piesa pamflet. Il juca pe
Moise, vicepresedintele cooperativei. Nu facea decat sa intre in scena cu o caciula pe ochi, sa spuna doua vorbe,
iar batranii croitori radeau de el de se prapadeau. Costin Dudu a fost primul care i-a spus tanarului ca are talent
si l-a indrumat sa dea la teatru. Zis si facut. Restul e istorie.
In jurnalul din tinerete, Stefan Iordache isi notase, dupa ce mersese la IATC sa-si faca vizita medicala pentru
examenul la Medicina: ,,Azi am fost la o facultate unde n-as dori sa calc in viata mea. Am intalnit niste oameni
de care n-as vrea sa fiu inconjurat". Nu-si imagina ca, peste un an, va reveni sa convinga o comise exigenta ca e
potrivit in acel loc.

Cu creasta de cocos, ,,a la Elvis Presley"


,,Ma prezentasem ingrijit imbracat: o haina
scurta, de-a lui tata; o camasa cu guler mare,
pantaloni stramti, sosete <<sing-sing>>, cu
dungulite verticale, pantofi cu talpa groasa de
cauciuc facuta din anvelopa. Eram inalt
desirat, cu o creasta de cocos, <<a la Elvis
Presley>> - tunsoarea moderna de atunci.
Aratam foarte bine, dupa parerea mea. E drept,
n-ar fi stricat sa am si-o cravata", isi amintea
actorul care avea sa se gaseasca ultimul pe lista
celor admisi. La sfarsitul celor patru ani de
studii, va termina printre primii.

In putinele interviuri pe care Stefan Iordache


le-a acordat, de obicei se intampla asa: incepea
sa vorbeasca despre el si meseria lui, apoi
muta discutia catre oamenii care l-au marcat.
Avea o bucurie nemarginita sa impartaseasca
povesti despre oltenii lui din Calafat, despre
oamenii simpli, de nadejde de la Gruiu,
comuna din judetul Ilfov unde se mutase
impreuna cu sotia lui, Mihaila Tonitza-
Iordache, despre batausii din Rahova si despre
lautarii care ii cantau de jale si de dor.

Erau intamplari pitoresti, niste sketch-uri


simple, pline de umor, care-l imbogateau
sufleteste. ,,Am copilarit in Rahova si in
savoarea cartierului din acea vreme. Dar de-
abia asteptam sa se dea vacanta de la scoala si sa ma duc la rude, vara, in zona Calafatului. Ma-ngrasam acolo
de la atata ras. Au oltenii o pofta de viata, un haz, o primavara in felul de a fi cu care trec si peste necazuri, incat
nu poti sa nu-i iubesti. Ma amuzam cu povestirile oltenesti pana cand trebuia sa mut o gaura la curea",
povesteste Iordache intr-unul dintre interviurile sale.

,,Imparate! Fa-te-ncoa' sa bem un rom!" Isi amintea, bunaoara, cand il juca pe Titus Andronicus, regizat de
Silviu Purcarete, si si-a chemat prietenii lautarii din Craiova sa vina sa-l vada pe scena. A pastrat cateva locuri
pentru ei la balcon si, la final, cand actorii sunt aplaudati de public, de undeva de sus, niste baieti ii faceau
galerie: ,,Bravo, nea Titiiii!". Alta data, prin Rahova, in drum spre piata, s-a auzit strigat de un individ:
,,Imparate! Imparate! N-auzi Fa-te-ncoa' sa bem un rom!". Era prietenul lui cu care juca fotbal pe maidan, Fane
Mafoame, si care trebuia sa-i faca pofta omului de a bea un paharel la 10.00 dimineata. Pentru Fane, care-l
vazuse pe Stefan Iordache in filmul ,,Brancoveanu", prietenul lui din copilarie devenise imparat.

In piesa Titus Andronicus, regia: Silviu Purcarete


Insa cea mai draga amintire este cand bunicul lui, ,,tata-mare", a venit sa-l vada in rolul lui de debut,
,,Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprita". Stefan Iordache povesteste in documentarul realizat de Serban
Marinescu ,,Hobby-ul e viata mea", cat de mult l-a impresionat reactia omului simplu, de la tara, care-l vedea
prima data jucand intr-o piesa de teatru. ,,Venise, de Craciun, sa ne aduca porcul. Cum asta coincidea cu
spectacolul de la Casandra, l-am invitat cu mandrie sa ma vada pe scena. Avea o caciula frumoasa, de astrahan,
pe care n-a vrut sa si-o lase la garderoba. <<Sa mi-o fure astiau!>>, zicea. N-a lasat-o nici in ruptul capului. A
intrat cu ea. S-a ridicat cortina. Apaream in prima scena imbracat in zdrente, ca un derbedeu si ma imvarteam in
spatele unui grup de industriasi eleganti. Era un contrast bine gandit. <<Unde-i al nostruo>>, a intrebat tata-
mare. <<Uite-l acolo>>, m-a aratat mama. <<Cumu Ala-n zdrentea Hai acas'!>> Zicea cu voce tare: <<Hai
acas' ca ne-a facut de ras!>>. L-a mai potolit mama si, pe parcursul reprezentatiei, vazand ca devin important, s-
a mai linistit ".

E o falsa teorie - aceea ca barbatul cucereste femeia. De fapt, se intampla invers, chiar daca lucrurile nu
sunt atat de evidente. Ea alege, ea cheama, cucereste si domina.

Frati de cruce cu furculita De la Arturo Ui, rolul sau de debut, i s-au tras toate. A jucat apoi in roluri mari si
grele, si in teatru, si in filme. Pentru rolul in filmul sau de debut, ,,Strainul", in regia lui Mihai Iacob, a fost
premiat cu o mentiune speciala la festivalul International de film de la Karlovy Vary. In timpul filmarilor, se
infiripa o poveste de dragoste cu partenera sa, Ileana Predescu, dupa ce ea ii declara prima sentimentele. A fost
prima mare dragoste a lui Stefan Iordache, dar, din cauza ca parintii ei nu au acceptat relatia cu ,,un copil de
croitor, un derbedeu", dragostea s-a stins. Stefan s-a mai tot indragostit. Era un actor in voga, apreciat, dorit.
Parca tot bine il portretizeaza insa Horatiu Malaele: ,,Pe vremea incertitudinii, cand el nu stia nimic despre
mine, iar eu nu aflasem totul despre el, Stefan Iordache era visul barbatilor si dorinta nemarturisita a femeilor".

Beau cu aceesi placere o tuica buna, un vin sau un whisky. De votca nu-ti mai spun.

Din cauza femeilor au existat si conflicte. Ca-n viata. Sebastian Papaiani isi amintea, in cartea ,,Regele
scamator", cum, intr-o escapada bahica, s-au certat urat din pricina unor domnisoare, cu imbranceli si vorbe
grele. ,,Oltean tampit!", i-a zis el. ,,Grec imputit!", a ripostat Stefan. A doua zi, au sters totul cu buretele si s-au
facut frati de cruce. ,,Fratia noastra s-a facut intr-o carciuma, in barul <<Melody>>, unde eu, Fanica si Nicu
Girardi ne-am crestat mainile deasupra palmei, cu o furculita si le-am incrucisat ca semn de legamant; apoi ne-
am pupat si iar ne-am imbatat" , povestea actorul care l-a jucat pe ,,Pacala".

Mihaela, dragostea lui


Aventurile instabile amoroase s-au oprit la Mihaela Tonitza, nepoata pictorului, cea care ii va deveni sotie
pentru toata viata. ,,M-am indragostit, pur si simplu. Era frumoasa, cu sufletul curat, desteapta, cu picioarele pe
pamant. Am iubit-o si o iubesc. Mihaela a fost sansa mea. Fara sa o am alaturi, toate ar fi fost altfel", spunea
actorul in cartea-interviu. La femei si amoruri va reveni mai tarziu, dar altfel - cantand despre ele. Versurile de
la slagarele ,,Ah, femeia", ,,Trecatorul", ,,Nu stiam ca te iubesc atat de mult" se vor auzi pana si in camerele de
camin ale unor studenti oarecare la Filosofie, iubitori de romante si de sexul frumos.

La fel ca partenerul lui, Gheorghe Dinica, cu care-si petrecea serile la ,,Sarpele rosu", ascultandu-l pe Nelutu
Ploiesteanu la acordeon, Stefan Iordache avea o slabiciune pentru muzica lautareasca. Ii amintea de copilarie, de
Rahova si de casa bunicilor din Calafat. ,,Prietenii astia ai mei au meseria care-mi merge direct la inima",
spunea el si nu mai era nevoie de alte explicatii. Ii lua acasa, uneori - cand meritau - ii placea sa-i plateasca. Si
cum ar fi seratele astea, cu cantece despre suferinte si iubiri neimplinite, fara un pahar de whisky alaturi De
neinteles, probabil.

Vreau sa fiu in pamant romanesc, sa creasca iarba romaneasca peste mine, sa calce peste mine talpa de
roman si sa zica atat: <<Aici este Stefan Iordache>>.

Prietenul meu, paharul


Stefan Iordache avea o relatie speciala, romantica
aproape, cu alcoolul. Paharul era ,,acest prieten al
meu". ,,Pentru mine, alcoolul e un fel a rezista mai
bine. Dupa orice intunecare vine o limpezire. De aici,
vorbirea mea cu paharul, cu acest prieten al meu. Imi
place nespus un gand al lui Fanus Neagru. In
<<Frumosii nebuni ai marilor orase>>, un personaj
spunea ca a baut un vin atat de bun, incat ii venea sa-i
spuna <<dumneavoastra>>", povestea el frumos in
cartea ,,Regele scamator".

In cei mai simpli termeni, lumea ar spune ca ,,I-a


placut viata". I-a placut, o spunea si el ori de cate ori
avea ocazia. ,,Viata e hobby-ul meu". Asta insemna sa
lucreze intr-o zi la barul lui de la Gruiu, pe care l-a
creat dupa schitele lui, el a taiat lemne, a pus balamale
si a vopsit. Alta data, sa se joace cu cele trei pisici pe
care le avea, Cascarache, Timofte si Mache. Cand era
mai in forma, alerga in Herastrau cu cainele sau, Ogo.
Uneori se relaxa in timp ce facea desene dupa
personajele din Disney. Citea. Dar, vorba personajului
pe care-l interpreteaza in filmul ,,Cel mai iubit pentru
pamanteni" sa nu traim la infinit, sa nu devenim stupizi
in exuberantele noastre.

,,N-as mai face la fel" Stefan Iordache a murit pe 14


septembrie 2008, la Viena, dupa o jumatate de an in care se luptase cu leucemia. Avea 67 de ani. A fost
inmormantat la Gruiu, cu onoruri militare. Pe coroana de flori, Mihaela Tonitza-Iordache, sotia sa, scria: ,,Ne
intalnim curand. Stefane, asteapta-ma. Fara tine nu am niciun rost". Un an si jumatate mai tarziu, se stingea si
ea. Cuplul n-a avut copii, iar asta a fost unul dintre marile regrete ale actorului.

Dar a lasat o mostenire culturala mare, pentru care a trudit mult. Cu ceva timp in urma se gandea insa la destinul
sau si spunea: ,,Daca ar fi sa iau viata mea, din momentul in care aveam 21 de ani, cand am intrat in Institut si
pana acum, n-as mai face acelasi lucru. Daca as mai avea inca o viata, una paralela, sa presupunem, tot n-as mai
face la fel. Si daca as avea si o a treia viata, din nou, n-as mai trai asa".

INTERVIU Ileana Iordache, sora actorului: ,,Mergeam de doua ori la spectacolele lui Stefan. Prima data
nu-l puteam vedea decat pe el"

Ileana Iordache (73 de ani) era cel mai devotat spectator al fratelui ei. N-a ratat niciodata o piesa, un film de-ale
lui si nu mergea sa-l vada dintr-o simpla si fireasca datorie de sange, ci pentru ca era uimita. A fost mereu o
mirare pentru ea si pentru familia ei cum baiatul timid si introvertit al casei, care n-avusese antecedente artistice
de niciun fel inainte de a intra la Teatru, ajunsese sa cucereasca spectatori, sa fie celebru, sa se scrie despre el, sa
fie ,,asa de mare". Cand toti se ridicau sa-l aplaude, ea statea pe scaun si plangea de bucurie si de mandrie. La
premierele fratelui ei, nu reusea sa observe decorul, jocul actoricesc al celorlalti de pe scena, pentru ca el ii lua
ochii. Era un spectator subiectiv, dar nici nu-i pasa sa-i caute defecte. Marturiile ei pentru ,,Weekend Adevarul"
nu sunt altceva decat simple dovezi de dragoste frateasca, pentru ca, pentru ,,aia mica", asa cum mereu a alintat-
o Stefan Iordache, fratele ei a fost cel mai bun.
Ileana cu fratele sau, in tinerete

,,Weekend Adevarul": Doamna Iordache, cum era fratele dumneavoastra, Stefan Iordache, inainte sa
devina un actor celebrue Ce amintiri, din acelea care fac din copilarie un fel de paradis, aveti impreuna si
va emotioneaza Ileana Iordache: Cred ca ar trebui sa povestesc mai ales despre Calafat. Acolo ne-am petrecut
copilaria, la bunica din partea mamei, Nastasia. Era o femeie foarte haioasa, care mereu avea o vorba de duh, si
pe care noi am iubit-o foarte mult. Fusese frumusetea Calafatului, era miniona, subtirica, bruneta, cu ochi
albastri. Stateam la ea, impreuna cu verii nostri, Tantica si Cristinel, cat era vara de lunga. Ne alerga prin curte
pana ne prindea, ca sa ne spele de zoaiele de lubenita care curgeau pe noi imbibate cu tarana. Bunicii aveau
bostanarie mare si toata vara noi n-aveam chef de mancare - ne umflam burtile cu lubenite ca apucatii. Cand mai
faceam cate-o nazbatie, doar atat ne spunea: ,,Ce mai facurati, ma, afurisiteilorc". Dar o spunea parca cu tot
dragul din lume. Am fost mereu mai apropiati de bunicii mamei decat de cei din partea tatalui, care, stateau
peste strada de noi. Ei erau mai reci cu noi.

,,Muica, tu scamatoriu o sa te faci"

De ceo Bunicul din partea tatalui, dupa ce a venit de pe front din Primul Razboi Mondial, a fost impropietarit si
s-a apucat sa munceasca pamantul. Intr-o zi, cand tata avea 11 luni, a avut un accident pe camp si a murit calcat
de plug. Deci tata nu si-a cunoscut tatal. Bunica, mama lui, s-a recasatorit. Noul ei sot, care ramasese vaduv cu
doi copii, era un om cam ursuz. Bunica a devenit cam nedreapta cu tata, pe care-l tot dadea la o parte, si se
ocupa mai mult de copiii noului barbat. Pe la 10-11 ani l-au trimis de acasa, la Bucuresti, la fratele bunicii, care
lucra intr-o croitorie, la ,,Florian". Ca sa-si faca un rost, sa invete meserie. Tata a suferit cand era mic. A plecat
de-acasa incaltat in cipici de lana. In atelier, dormea pe o masa si a invatat meserie cu bataia mai mult. Pana la
urma, a reusit sa ajunga, prin munca lui, director la fabrica ,,Arta modei".

Avea fratele dumneavoastra in copilarie anumite antecedente artistice care sa-i justifice alegerea meseriei
de mai tarziur

Ileana Iordache, sora actorului Nici vorba! Asta a fost o mirare pentru toti, toata viata. Pur si simplu, ne jucam
ca orice copii, el se zbenguia, chiar si atunci cand se dadea in spectacol. Dar n-avea nicio aplecare pentru
actorie. E insa o amintire, pe care si Stefan, mai tarziu, si-o amintea ca o premonitie, dar care atunci a fost o
distractie de moment. Tot cu bunica. Era intr-o seara de vara inspre toamna, cand toata familia era stransa in
ogeac. Eram noi, mama, fratele tatalui cu proaspata lui sotie - cu care faceam niste nazbatii, oho! -, sora mamei
mai mica.

Stateam in jurul bunicii, care facea bulion, si ascultam povestile ei. Ne spunea despre mama lui Stefan cel Mare.
N-am observat ca, la un moment dat, Stefan a disparut. Dinspre patul, care era vizavi, s-au auzit niste sunete.
Bunica s-a speriat ca a crezut ca o fi vreun hot la lubenite, a luat facaletul si s-a dus spre beci. Dintr-odata, a
aparut o momaie inalta, slaba, cu parul valvoi, imbracata intr-o rochie lalaie. Era Stefan, imbracat in rochia
mamei. In vremea aia, se dusese buhul ca au scapat niste nebune de la spitalul de psihiatrie din Poiana Mare, o
comuna apropiata de Calafat. Bunica s-a speriat, saraca, si a cazut. El, cand a vazut-o, s-a speriat si el.
,,Mam'mare, eu sunt!". Ea nu s-a suparat, dar i-a zis: ,,Aoleu, muica, tu scamatoriu o sa te faci". Scamatoriu era
un fel de artist, probabil, pentru ea.

Familia Iordache: de-a dreapta actorului: sora, mama, sotia si tatal sau
,,Pentru el am fost mereu <<aia mica>>"

Cum va intelegeati cu elr Erati apropiatia Cand eram mica, ma tineam dupa el ca scaiul. In clasa I, cand el a
mers la scoala, m-am dus si m-am asezat in banca intai, langa el. A trebuit sa ma tina si pe mine invatatoarea la
ora aia, ca urlam ca din gura de sarpe. Nu pot sa spun la ce subterfugii apela mama ca sa ma tina in casa pana
pleca Stefan la scoala. Cand mergeam pe afara - locuiam intr-o casa cu curte, in cartierul Rahova, acolo unde
intorcea tramvaiul 7- mama ne spala, ne imbraca frumos. Stefan iesea la poarta, isi punea mainile la spate, se
rezerma de gard si se uita la oamenii care treceau pe strada. Era foarte cuminte. Eu, in schimb, eram pe toate
gardurile, ma urcam in toti pomii sa fur caise, mere, ce gaseam. Mama, cand ma vedea, isi varsa nervii pe
Stefan. Apoi, el, pe ascuns, imi mai dadea cate-o scatoala fiindca trebuie sa indure toate ghidusiile mele. (rade)
Dar a fost mereu foate atent si protector cu mine. Eu tot timpul am fost ,,aia mica", chiar si cand aveam 60 de
ani.

Cand ati aflat ca a intrat la Teatru ce-ati facuti Cum au reactionat parintiid Ei voiau sa devina medic.

Tata s-a obisnuit greu cu ideea, dar, intr-un fel, a fost linistit ca nu mai trebuia sa mearga in armata. Stefan a
intrat printre ultimii la Teatru, dar a dat o petrecere... Pe atunci, admiterea era in iulie. Era cald. A adus un lautar
acasa, a pus furtunul la cismea, s-a udat cu apa, ce mai, era fericit.

,,Slabea cate 3-4 kilograme la un spectacol"

Mergeati la toate spectacolele lui Absolut! Dar sa stiti ca pana la licenta, Stefan nu s-a remarcat deloc ca actor.
Mi-am dat seama de capacitatea lui in piesa ,,Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprita", in care a jucat la
licenta, cand in sala erau diversi directori de la mai multe teatre din tara. In primul rand eram si eu cu parintii si
trageam cu urechea. ,,Domne, da' ce maini expresive are!" ,,Dar ce privire!", asa spuneau. Atunci a placut mult
si de la Arturo Ui i se trag toate. Dup-aia, am fost nelipsita de la piesele lui. Intotdeaua, cand se termina
spectacolul si lumea se ridica in picioare si striga la rampa, eu stateau pe scaun. Ma umfla plansul. Ma faceam
mica si plangeam de fericire. De fiecare data ma duceam de doua ori la spectacol, pentru ca la premiera eu nu
vedeam altceva decat pe Stefan. Mai mergeam inca o data sa vad intregul spectacol, sa inteleg ceva.

Avea vreun ritual in ziua spectacoluluia Spunea, de exemplu ca ,,in pofida zvonurilor, nu beau niciodata
in ziua spectacolului". Nimic! Nici nu manca in ziua spectacolului. Pleca pe jos spre teatru. Ajungea cu doua
ore inainte de spectacol, intra in cabina, juca dame sau isi ghicea in carti, timp in care repeta in gand. Uneori, la
sfarsitul piesei, mai statea o ora si iesea pe scena, in sala goala, si mai juca inca o data piesa. Dupa aceea, venea
acasa, tot pe jos. Din cauza efortului, slabea cate 3-4 kilograme la un spectacol. La ,,Richard al III-lea" a jucat
cu un medic in culise, care avea un aparat de respirat. Isi pierdea suflu si cateodata avea nevoie de asistenta. Il
consuma enorm.

Nu-i placea in rolul de ,,maimuta"

Dandy, relaxat, la Gruiu

Va povestea din culisel Ceva ce-l deranja sau il impresiona din lumea actoriei si a filmuluin Nu-i placea
deloc sa vorbeasca despre altii, cum nici el nu se simtea comod cand era in centrul atentiei. Nu din aroganta, din
timiditate. Dupa spectacolele de succes, atunci il mai simteai ca-i place. Statea si asculta cu interes parerile
oamenilor. Ii placea sa-i asculte pe toti, urati, frumosi, tigani, nu conta. Cerceta tipologii de oameni, asta il
interesa. Ii chema sa-i cante, sa-i auda povestind. Pe cat de mult ii placea sa fie inconjurat de prietenii lui buni,
pe atat isi dorea sa stea in solitudine, departe de ochii lumii. Eu ii mai spuneam Mihaelei, in gluma: ,,Hai sa
iesim si noi cu Stefan la plimbare, sa ne vada lumea impreuna cu el". El imediat ne ironiza: ,,Da', sigur ca da, sa
scoateti maimuta la plimbare!".

Despre Mihaela Tonitza, sotia lui, spunea in interviuri, ca a ,,a fost sansa vietii lui". A fost marea lui
dragostel Mihaela l-a iubit enorm pe Stefan. A renuntat la multe din viata ei, la cariera, la cartile pe care putea
sa le scrie - era profesor universitar la Teatrologie - si i s-a dedicat lui. Si el a iubit-o mult si a spus de multe ori
ca, atunci cand a cunoscut-o, a simtit ca soarta e mai blanda cu el. El, fire nonconformista si foarte
independenta, a intalnit o persoana ponderata si inteleapta, care l-a echilibrat. Stefan ar fi avut foarte putin sa
cada in patima petrecerilor, a alcoolului, insa Mihaela l-a salvat. Singurul regret al lui Stefan in relatia lor a fost
ca n-au avut copii. Ea nu si-a dorit atat de mult si o vreme au amanat pana cand era deja tarziu. El, in schimb,
adora copii. Stiu ca ultima partea vietii, nu se mai gandea la case, la roluri, la trofee, ci la supararea ca nu crestea
alaturi de el un copil. Dar a avut, insa, trei pisici care erau foarte dragi: domnul Timofte, domnisoara Cascarache
si duduia Mache.

Cum a infruntat boalan Spunea, intr-un interviu, ca ar prefera sa lupte cu moartea decat sa piara
in somn, de exemplu. Eu multa vreme n-am stiut, pentru ca Stefan nu a vrut ca eu sa stiu. Cum spuneam, era un
tip foarte interiorizat. De boala el a aflat la cateva saptamani dupa ce a implinit 67 de ani (n.r. - in februarie).
Dupa mai multe zile de ceea ce parea o gripa, din care nu-si mai revenea, a ajuns la spital. Meidicii au zis ca
sigur e o raceala. S-au facut investigatii si a venit diagnosticul: leucemie. A inceput tratamentul, iar dupa o
vreme si-a revenit, pentru ca, prin mai-iunie, a jucat Printul Potemkin, in ,,Ecaterina cea Mare". A fost
extraordinar! Apoi, in august, a ajuns iar la spital. Tin minte ca avea rezerva langa Fanus Neagu si se amuzau:
,,Ia uite, maestre, ce am ajuns noi sa bem!", in timp ce-si dadeau pe gat medicamentele. La un moment dat, a
hotarat sa plece la un spital in afara, desi el nu-si dorea asta.

,,Acum noua ani, pe vremea asta..."

Dar era necesar. Din cauza presei! Pur si simplu, se aflase ca e spitalizat la Elias si jurnalistii dadusera navala.
Mai, se imbracau in halate albe ca sa intre prin saloane si sa afle cate ceva despre starea lui! Era ceva... Atunci a
acceptat sa plece. A ajuns intr-o vineri in Viena, impreuna cu prietenul lui cel mai bun, Cucu, iar duminica
dimineata s-a stins. Ieri (n.r. - interviul a avut loc pe 15 septembrie, Stefan Iordache a murit pe 14 septembrie)
stateam pe burta si ma uitam printre fotografii. Am bazait putin. M-am uitat pe geam si m-am gandit, asa, fara
un rost, ca, exact in ziua aia, in urma cu noua ani, era o vreme de cosmar, de palton cu cizme, asa cum a fost si
la inmormantarea lui, iar acum sunt 34 de grade.

Cea mai fericita seara petrecuta impreuna cu Stefan Iordache

Dinu Cernescu (81 de ani) este primul regizor cu


care Stefan Iordache a lucrat, la Teatrul Nottara,
dupa ce actorul a terminat facultatea. Dupa patru
ani de studentie scursi intr-un anonimat perfect,
Iordache dadea examenul final intr-un rol
indraznet. Era prima iesire in scena si nu-si
ingaduia sa se impiedice tocmai atunci. A fost
pregatit. Si-a calculat atent fiecare pas, incat, in
scurt timp, lumea teatrului a inceput sa
vorbeasca despre talentul lui. Vestea s-a
raspandit pana la Dinu Cernescu, care a venit
special la Studioul Casandra sa vada ,,un student
absolut extraordinar", dupa cum i-l descrise
Aurelia Marcu, o prietena regizoare.

Pustiul cu scoarta de copac pe el ,,M-am dus si am vazut <<Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprita>>. M-a
impresionat, pentru ca juca un fel de batran. Era un matur, inacrit, parca avea o scoarta de copac pe el. L-am
asteptat dupa spectacol sa-i spun ca mi-a placut. A aparut un pusti timid, care de-abia vorbea. Aia era adevarata
fata a lui Stefan. Trebuia sa fii atent la cum se uita Stefan la tine. Asta m-a frapat mereu la el. Avea o privire in
care puteai citi ca e cu totul altceva decat ce vezi", povesteste regizorul pentru ,,Weekend Adevarul".

Nu peste mult timp, cei doi aveau sa lucreze impreuna pentru prima
piesa a lui Stefan Iordache pe o scena bucuresetana. ,,In <<Tigrul>>,
pustiul nebun de la Casandra a fost excelent", isi aminteste regizorul.
Ce-l facea special ,,Stefan s-a miscat intotdeauna expresiv, a avut un
fel de voluptate a corpului, fara sa-i dea nici cea mai mica insemnatate
acestui lucru", il descrie Cernescu, adaugand ca avea ,,o agilitate de
felina".

Stefan Iordache, in rolul sau de la licenta: dictatorul din ,,Ascensiunea


lui Arturo Ui poate fi oprita"

,,Da' unde n-am jucatr" Au urmat ani plini de spectacole si turnee


impreuna, multe si in strainatate. Marturie stau, bunaoara,
reprezentatiile pieselor ,,Viziuni flamande" si ,,Hamlet", care s-au jucat
in Franta, Danemarca, Finlanda, in Mexic! ,,Da' unde n-am jucat", se
intreaba retoric Dinu Cernescu. Insa nu cu aceste enumerari se
mandreste regizorul. Sigur ca isi aminteste cu placere calatoriile,
aplauzele, bucuria pe care o simtea, privindu-l pe Stefan Iordache la
repetitii, de a lucra cu un om atat de talentat, insa alta amintire il
emotioneaza. Aceasta:

,,Foarte rar beam cu Stefan. S-a intamplat de cateva ori, cand eram
amandoi foarte tristi. Dar am una dintre cele mai frumoase amintiri
legata de o astfel de iesire. Eram dupa premiera piesei <<Viziuni
flamande>>. Stiti cum e: vine lumea, te felicita si pleaca. Si tu, vedeta, si tu, regizorul, ramaneti singuri, in fata
scenei. Stateam amandoi, asa, necajiti, ca fusese un mare succes, ha-ha!, n-aveam pe nimeni cu noi alaturi, cand
Stefan mi-a zis: <<Hai sa mergem sa mancam impreuna>>. Am fost de acord. <<Dar sa mergem undeva unde
sa ne simtim boieri>> <<Bine, sa mergem la Capsa>>. Ne-am dus la Capsa, am mancat lucrurile cele mai
rafinate, am baut o sticla de vin si n-am vorbit unul cu altul doua ore! N-am vorbit! El manca, se mai uita la
mine, eu ma uitam la el. La plecare, am iesit afara si ne-am despartit - el a luat-o intr-o parte, iar eu am cautat o
masina. Si am fost amandoi foarte fericiti", rememoreaza, induiosat, Dinu Cernescu un moment de care isi da
seama ca aproape uitase. Brusc, are si o revelatie. Dupa doua carti-portret publicate in ultimii ani, ,,Regizorul" si
,,Intalniri", crede ca e momentul pentru a dezvolta o alta tema: o carte despre singuratatea regizorului si a
actorului.