Sunteți pe pagina 1din 4

CONCURS REGIONAL DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

CUVÂNTUL – IZVOR DE CUNOAȘTERE


EDIȚIA A VII-A
13 APRILIE 2019
CLASA A IV-A

Citește cu atenție textul, apoi răspunde cerințelor:

„ Într-o dimineaţă frumoasă, Soarele s-a trezit din somn şi a mers să lumineze vârful unui
munte, care era acoperit cu iarbă verde şi proaspătă. Însă, iată că în vârful muntelui era Vântul.
O, un vânt uşor de tot! Aşa de uşor şi aşa de blând, că abia apleca spre pământ tulpinile florilor şi
firelor de verdeaţă.
Toată noaptea Vântul stătuse în acel vârf de munte. Se jucase cu iarba stropită de roua
dimineţii, murmurase printre ramurile copacilor; cântase un cântec lung însoţit de greierii care
stăteau ascunşi, iar cântecului său îi răspundea cântecul privighetorii.
Când Soarele văzu că Vântul e în vârful muntelui, alergă să se ascundă în spatele unui
nor, dar Vântul îl chemă din nou, zicându-i:
-Soare, Soare, vino la noi! Şi verdeţii, şi florilor le e dor de tine! O, să nu-ţi fie frică de
mine! Ştii că sunt bun şi blând.
-Dar Soarele este mai bun decât tine! zise încet o margaretă albă, legănându-se pe tulpina
sa lungă şi subţire.
-Să taci, tu, floare neînsemnată! îi strigă Vântul, care se supără şi începu să sufle din ce în
ce mai puternic, deoarece, precum îl ştim, Vântul este tare supărăcios.
Însă Soarele nu voia să iasă din spatele norului. Atunci, Vântul suflă, goni norul şi
descoperi frumoasa faţă a luminosului Soare. Acesta a râs vesel şi a alergat numaidecât la
verdeaţă şi la flori, care îl binecuvântară.
Vântul i-a zis:
-Din când în când, am putea fi prieteni. Hai să stăm puţin împreună!
-Bucuros! răspunse Soarele.
Au stat unul lângă altul în poienile înflorite. Soarele a dat o căldură plăcută, iar Vântul
sufla încetișor, le răcorea.
-Privește, prietene Soare, la garofița roșie și grațioasă! O mai cunoști?
-A, da, îmi pare că o cunosc, răspunde Soarele, căutând să-și aducă aminte.
-Da, este chiar ea, zice mai departe Vântul. Îmi amintesc bine. Era într-o dimineață, iar tu,
leneșule, abia te sculai. Atunci am găsit o sămânță de floare, care m-a rugat s-o iau pe aripile
mele și am adus-o până aici. Tu ai încălzit-o și din ea a crescut o floare. Nu-i așa, garofițo?
Garofița a dat din căpșorul său roșu, în semn că așa este, iar Soarele i-a zâmbit și a
mângâiat-o.”

(Povești de aur, text adaptat)


I. Ordonează enunțurile în ordinea derulării evenimentelor:
Garofița a apărut cu ajutorul Vântului și al Soarelui.
Soarele merge să lumineze vârful unui munte.
Vântul dorește să fie prieten cu Soarele.
Vântul s-a jucat toată noaptea pe munte.
Soarele se ascunde după un nor.

II. Scrie cuvinte care au același înțeles cu cele din șirul următor: blând, vârf,
murmurase, ascunși, chip, înțelege.

III. Scrie cuvinte cu înțeles opus cu cele din șirul următor: subțire, supărăcios,
puternic, plăcută, răcorește, leneș.

IV. Identifică în text câte un cuvânt potrivit pentru fiecare schemă de mai jos:
a) CVCVCVCV b) CVVCVCV c) CVCCVCVCV d) CVCVC

V. Desparte în silabe cuvintele date: ramurile, privește. Folosește fiecare silabă


pentru a forma alt cuvânt care să înceapă cu aceasta.

VI. Alcătuiește o propoziție dezvoltată care să respecte următoarele cerințe:


-subiectul să se afle în interiorul propoziției;
-să cuprindă o expresie alcătuită dintr-un substantiv însoțit de două adjective.

VII. Găseşte trei expresii care să conțină verbul a da și scrie enunțuri cu acestea.

VIII. Transcrie corect textul:


Vântul ea zis:
- Vroiam să fim prieteni. Iești deacord?
-Bucuros! aceptă Suarele.
-Privește prietene, și minuneazăte! Fica ta s-a rătăcit și nu reușește să-ți iese în cale.

IX. Pornind de la textul dat, alcătuiește un text creativ de cel puțin 17(șaptesprezece)
rânduri în care să relatezi o călătorie în care pornesc cei doi prieteni (Vântul şi Soarele).
În redactarea compunerii trebuie:
-să dai un titlu potrivit textului tău/ să folosești cel puțin șase expresii deosebite/ să respecți
părțile unei compuneri/să ai un conținut clar, logic/ să respecți normele de ortografie, de
punctuație și de încadrare în pagină.

NOTĂ: Toate subiectele sunt obligatorii


Se acordă 10 (zece) puncte din oficiu/ Timp de lucru - 2 (două) ore
SUCCES!
BAREM DE CORECTARE
CLASA A IV-A

I. 5 x 1 punct = 5 puncte
1. Soarele merge să lumineze vârful unui munte.
2. Vântul s-a jucat toată noaptea pe munte.
3. Soarele se ascunde după un nor.
4. Vântul dorește să fie prieten cu Soarele.
5. Garofița a apărut cu ajutorul Vântului și al Soarelui.

II. 6 x 1 punct = 6 puncte


blând - duios/ blajin/ pașnic
vârf – pisc/ culme/ creștet/ înălțime
murmurase - șoptise/ susurase/ fremătase
ascunși – pitulați/ dosiți/ tăinuiți/ neștiuți
chip – față/ figură/ înfățișare
înțelege – pricepe/ cunoaște

III. 6 x 1 punct = 6 puncte


subțire - gros
supărăcios – agreabil/ plăcut/ vesel/ degajat
puternic – slab/ moale
plăcută – neplăcută/ displăcută/ dezagreabilă
răcorește – încălzește
leneș - harnic/ muncitor/ silitor/ sârguincios

IV. 4 x 1 puncte = 4 puncte


a) CVCVCVCV b) CVVCVCV c) CVCCVCVCV d) CVCVC
a) ramurile b)soarele c) tulpinile d) norul

V. 8 puncte
ra-mu-ri-le/ pri-veș-te : 2 x 0,5 puncte = 1 punct
Finalizare: 7 x 1 punct = 7 puncte

VI. 5 puncte
a. 2 puncte (plasarea corectă a subiectului)
b. 3 puncte ( folosirea corectă a expresiei)

VII. 9 puncte

Precizare: 3 x 1 punct = 3 puncte


Finalizare: 3 x 2 puncte = 6 puncte

VIII. 10 x 1 punct = 10 puncte


Vântul i-a zis:
- Voiam să fim prieteni. Ești de acord?
-Bucuros! acceptă Soarele.
-Privește, prietene, și minunează-te! Fiica ta s-a rătăcit și nu reușește să-ți iasă în
cale.

IX. 37 puncte:
 titlu potrivit = 1 punct
 respectă părțile unei compuneri = 6 puncte
 are un conținut clar, logic = 12 puncte
 folosește 6(șase) expresii frumoase = 6 x 1 punct = 6 puncte
 respectă normele de ortografie, de punctuație = 10 puncte ( se depunctează
fiecare greșeală cu 0,5 puncte )
 încadrarea în pagină = 2 puncte

S-ar putea să vă placă și