Analogia liniei si analogia pesterii in dialogul ,,Statul” -Platon

Dialogul ,,Statul" scris de Platon este un dialog filozofic și este considerat a fi una dintre cele
mai importante lucrări ale sale. Este de asemenea, cunoscut sub numele de ,,Republica". De
ce ,,Republica”? Titlul nu trimite la intelesul cuvantului din zilele noastre, atunci cand titlul a fost
tradus din greaca in latina, nu s a gasit un termen potrivit pentru acesta. ,,Πολιτεα’’ insemna
foarte multe lucruri, de aceea s a folosit ,, res publica” care inseamna lucru obstesc, public.

Analiza in vederea stabilirii unei cronologii a scrierilor lui Platon, se face in ultimile doua
secole in special din perspectiva dezvoltarii doctrinare. Nu avem la Platon o expunere sistematica
a gnoseologiei, acesta expune doctrina in registru pozitiv in dialogul ,,Statul” prin analogia liniei,
in vreme ce dialogul „Theaetios” ne ofera doctrina negativa.

Pentru a face o reprezentare grafică a analogiei liniei, putem imagina o linie verticala care este
împărțită în patru segmente. Segmentul de jos reprezintă nivelul imaginației (eikasia), urmat de
nivelul credinței (pistis), nivelul rațiunii (dianoia) și cel mai înalt nivel al intuitiei (noesis). Prima
parte este reprezenata de imagini (eikasia=imagine, reprezentare), „numesc imagini fiind mai
intai umbrele, apoi reflexiile in apa si in obiecte cu suprafata compacta, neteda si stralucitoare”
(Republica pg 510a). În filosofia lui Platon, eikasia se referă la nivelul cel mai scăzut de
cunoaștere, caracterizat de credințe vagi și neclare, bazate pe percepții și impresii senzoriale.
Această formă de cunoaștere poate fi influențată de iluzii și poate fi confundată cu realitatea
obiectivă. Eikasia este considerată a fi o formă de cunoaștere inferioară, mai puțin precisă și mai
puțin riguroasă decât celelalte trei niveluri ale cunoașterii.

A doua parte din aceasta reprezentare vizeaza lucrurile asa cum sunt percepute in devenire,
construindu ne astfel o credinta. Potrivit lui Platon, "pistis" este un fel de cunoaștere care se
bazează pe aparențe sau opinii subiective, în opoziție cu "episteme" sau cunoașterea adevărului
absolut și obiectiv. "Pistis" poate fi bazată pe percepții senzoriale, tradiție, autoritate sau chiar
speculație. Este o formă de cunoaștere care nu poate fi considerată complet sigură și este mai
vulnerabilă la erori și greșeli.

Platon credea că "pistis" este necesară în viața de zi cu zi și poate fi utilă în anumite contexte, dar
nu este suficientă pentru a obține o înțelegere profundă și adevărată a lumii și a realității. Pentru
a ajunge la această înțelegere profundă, este necesară cunoașterea rațională, obiectivă și
justificată, pe care Platon o numește "episteme". „Ai putea spune ca ordinul vizibilului se divide
in raport cu ceea ce este adevarat si ce nu e, precum se comporta opinabilul fata de cognoscibil la
fel se comporta asemanatorul fata de lucru cu care seamana„ ( Republica 410 a).

A treia parte se incadreaza in ceea ce Platon numeste inteligibil: „Iată : pe una dintre
subdiviziuni sufletul este nevoit să o cerceteze folosindu-se de obiectele mai înainte imitate de
către reflexii şi umbre/ drept imagini ; el porneşte de la anumite postulate şi nu se îndreaptă spre
principiu, ci spre capăt”( Republica 410 b). Potrivit lui Platon, "dianoia" este o formă de
cunoaștere care se bazează pe rațiune și discurs, care poate să se ridice deasupra opiniei și a
credinței subiective și poate atinge o înțelegere mai profundă și mai obiectivă a realității.
"Dianoia" implică folosirea rațiunii pentru a face inferențe, a dezvolta argumente și a ajunge la
concluzii bazate pe principii și legi universale.

Platon considera că "dianoia" este o etapă importantă în căutarea adevărului, dar nu este
suficientă pentru a ajunge la o înțelegere profundă și deplină a realității. Aceasta zona este cea cu
care cu ajutorul abstragerii obiectelor anterioare, sufletul pleaca de la ipoteze spre concluzii.
Aparrent pentru ganditor, geometria nu detine cunoastere in privinta obiectelor geometrice,
deoarece acestea nu depasesc premisa geometrica. Aristotel mentioneaza in „Metafizica 987”
„ Platon considera obiectele matematice drept intermediare intre cele sensibile si idei”.

In ultima etapa este exersat noesis, iar gandirea este aplicata principiilor, cel mai inalt nivel al
liniei este ideea suprema sau „bunul” care reprezinta sursa tuturor formelor si a cunoasterii,
"noesis" este o formă de cunoaștere care nu se bazează pe percepția senzorială, opinie sau rațiune
discursivă, ci implică o intuiție directă a realității ultime și a principiilor universale care o
guvernează. "Noesis" este o formă de cunoaștere care poate fi atinsă doar prin contemplare și
meditație profundă, care poate conduce la o unire cu divinul sau cu principiile ultime ale lumii.

Platon spune ca "noesis" este forma cea mai înaltă și mai pură de cunoaștere, care poate oferi o
înțelegere completă și adevărată a lumii și a realității. Aceasta poate oferi o perspectivă
transcendentă, care poate fi atinsă doar de către filozofi sau de către cei care aspiră la o viață
dedicată contemplației și înțelegerii profunde.
 Mai exista o analogie platonica cu rolul in explicitarea doctrinei cunoasterii ( Statul 514-518)
„Alegoria pesterii”. Această analogie ilustrează procesul prin care omul ajunge să cunoască
realitatea și să ajungă la adevărata cunoaștere. Potrivit lui Platon, cunoașterea este un proces de
eliberare și de descoperire a adevărului, care implică depășirea opiniilor subiective și a
aparențelor, pentru a ajunge la realitatea esențială.

În această analogie, termenul grec pentru "umbre" este "σκιές" (skies), iar pentru "realitate" este
"ἀλήθεια" (aletheia), care înseamnă adevăr sau dezvăluire. La Platon nu exista ideea de a creea ,
de a face ceva din nimic, aceasta idee nu are sens deoarece acestia credeau intr un zeu masurabil,
materia este eterna. "Skies" (σκιές) - termenul grec pentru umbre, este utilizat de Platon pentru a
descrie ceea ce prizonierii din peșteră cred că este realitatea. Umbrele sunt proiectate pe peretele
peșterii de către o sursă de lumină din exterior și sunt percepute de prizonieri ca fiind realitatea.
În filozofia lui Platon, aceste umbre reprezintă lumea sensibilă sau lumea aparențelor, care nu
este realitatea esențială. Potrivit lui Platon, aceasta este o imagine a condiției umane, în care
suntem limitați de propriile noastre percepții și credințe și nu putem vedea adevărata realitate. În
filozofia sa, umbrele reprezintă lumea sensibilă sau lumea aparențelor, care este subiectivă și
trecătoare, iar sursa de lumină simbolizează lumina rațiunii și a cunoașterii.

Platon argumentează că pentru a atinge cunoașterea adevărată, trebuie să ne eliberăm de

legăturile noastre și să ieșim din peșteră, să ne deschidem mintea și să descoperim realitatea
esențială dincolo de aparențe. Această cunoaștere adevărată, numită "noesis", este atinsă prin
intermediul intuiției sau al cunoașterii directe a esenței lucrurilor, fără intermediul rațiunii sau al
percepției senzoriale.

Astfel, analogia pesterii sugerează că lumea pe care o percepem prin intermediul simțurilor
noastre nu este întotdeauna realitatea esențială și că există o realitate mai profundă, pe care o
putem cunoaște doar prin intermediul gândirii și al intuiției.

BIBLIOGRAFIE

-Informatii curs Filosofie Antica

-Aristotel „Metafizica”

-Platon „Republica”