Sunteți pe pagina 1din 1

Studiile recente au demonstrat că donarea de sânge este o procedură sigură și benefică pentru sănătate:

acest gest reduce cu 30 la sută riscurile apariției bolilor cardiovasculare. Donatorii de sânge trăiesc mai
mult decât ceilalți oameni și au un sistem imunitar mai puternic. În plus, fiecare voluntar este suspus unor
analize gratuite: le este măsurată tensiunea arterială, ritmul cardiac, temperatura corpului și nivelul de
hemoglobină.
 
În acest an, țara are nevoie de 75.000 de donări de sânge și componente sanguine. Această cantitate va
permite menținerea rezervelor naționale de sânge şi produse sanguine. „Desigur toate cele 75.000 de
donări nu se recoltează într-o singură zi sau lună, acestea fiind necesare pe parcursul anului sau lunar
câte 6.250 de donări, zilnic raportate la 250-300. Potrivit datelor statistice, la sfârșitul anului 2018
dispuneam de 94 la sută de donări voluntare de sânge și componente sanguine. Numărul de donatori
sistematici și voluntari a crescut cu 30 %, în comparație cu 2017. În prezent dispunem de 30 de donatori
voluntari și sistematici de categoria II şi de 26 de donatori voluntari și sistematici de categoria I. Cu
certitudine că numărul lor în 2020 va fi mult mai mare deoarece anual cifra donatorilor crește. Desigur,
este complicat pentru unii să mențină această fidelitate, din cauza situațiilor care parvin în viața lor
personală, legate de familie, migrație, însă ne bucură faptul că tot mai mulți moldoveni devin donatori
fideli.”, a menționat Svetlana Cebotari, directoarea Centrului Național de Transfuzie a Sângelui.
 
Cele 450 ml de sânge donate se substituie în primele 48 de ore după donare prin întrebuințarea
lichidelor. Cu cât mai multe lichide (apă potabilă, sucuri, compoturi) vom folosi, cu atât mai repede se va
reface volumul circulant de sânge. Eritrocitele se restabilesc într-o perioadă de până la 50 de zile, de aici
vine și reglementarea de a dona sânge o dată la două luni sau 60 zile.

S-ar putea să vă placă și