CZU: 638.

135
EVIDENŢIEREA EFECTULUI TINCTURII DE PROPOLIS ÎN DEREGLĂRILE
METABOLICE

Elena CHIRIŢA, Aurelia CRIVOI, Ana MĂRJINEANU

Universitatea de Stat din Moldova

Abstract: Currently, worldwide, propolis is widelyused in variousforms of medications (particularly

in Eastern Europe), supplements food and drink, or additives to improve health. The chance of a empirical
remedy turns out in a medicinal product depends very much on purification, standardization andsubmission
to all other stages of researchand control: chemical, technological, toxicology, preclinical and clinical.What
better way to handle propolis it is still propolis tincture.
Key words: medicinal product, propolis tincture, diabetes.

INTRODUCERE
Propolisul este о substanţă bioactivă, de valoare colosală, cu efect biostimulator şi bioreglator.
Activitatea acestuia se explică datorită elementelor din compoziţia sa, acordându-se o atenţie deosebită şi
aminoacizilor pe care îi conţine: alanina, valina, glicina, leucina, izoleucina, serina, treonina, metionina,
fenilanina, tirozina, histidina, prolina, acidaspargic, acidglutamic, arginina, lizina, cistina, triptofan – toţi
găsindu-se în cantităţi variate[5].
În rezultatul studierii compoziţiei chimice a propolisului a fost identificată prezenţa unor componente
în raport de: 55% răşini şi balsamuri, 20-30% ceară, 10% uleiurieterice, 5,5% polen floral, 15% substanţe
tanante. În propolis au fost identificaţi flavonoizi, aminoacizi, un complex bogat de vitamine ca: A, B1, B2,
B5, B6, C, E, PP. O importanţă deosebită se acordă şi conţinutului bogat de micro şi macroelemente: Ca, Mg,
Fe, P, K, Na, Mn, Cr, Co, Ni, Zn, Pb, Cu [3].
Vitaminele sunt substanţe organice esenţiale, în cantităţi mici, pentru desfăşurarea normală a funcţiilor
metabolice ale organismului, acţionând ca biocatalizatori împreună cu enzimele şi hormonii. Aceste substanţe
participă la metabolismul intermediar, intrând în compoziţi a unor enzime sau participând direct la procesele de
oxido-reducere celulară. Rolul lor terapeutic biostimulator se datorează acţiunilor specifice: intervin în
metabolismul hidrocarbonatelor, influenţând ca grup prostetic al carboxilazei în degradarea acidului piruvic;
stimulează sinteza insulinei, intervin în metabolismul glucidelor şi contribuie la ameliorarea diabetului [4].
Datorită studiului vast al compoziţiei chimice a propolisului, a mai fost identificat prezenţa unui
component de tip flavonoid, mai ales flavone, flavonoli, flavonone. Flavonele constituie un grup de substanţe
cu rol de vitamina P care derivă din 3 nuclee de bază: cumarina (α-benzopiron), croman şi cromonă (gama-
benzopiron). Mecanismul de acţiune al flavonelor are la bază proprietatea de a forma sisteme redox. Ele
favorizează efectele acidului ascorbic, protejându-l de oxidare, împiedică oxidarea catecolaminelor, creşte
rezistenţa şi scade permeabilitatea capilarelor prin acţiunea directă asupra membranei celulare. Spectrul larg
de activitate ale bioflavonoizilor se datorează rolului pe care îl au ca sisteme oxido-reducătoare în
mecanismul transferului de hidrogen. În acest mod flavonele acţionează în multiple etape ale respiraţiei
celulare, metabolismului glucidic, proteic, hidro electrolitic etc. Acţiunea bactericidă şi antimicrobiană a
propolisului se datorează conţinutului de flavonoide.
Pe parcursul sezonului activ (aprilie-septembrie) se produc schimbări cantitative a aminoacizilor în
componenţa propolisului, de aceea e recomandabil de colectat propolisul primăvara timpuriu, deoarece
conţine o cantitate maximă de aminoacizi. Poate fi utilizat atât extern, cât şi intern, fiind condiţionat sub
numeroase forme ce permite câteva feluri de administrare. Intern, se foloseşte sub formă de tinctură, miere
propolizată, apă de propolis, sau tablet de propolis [2].
La ora actuală, pe plan mondial, propolisul este utilizat pe scară largă în diferite forme de
medicamente (în deosebi în Europa răsăriteană), suplimente sau aditivi alimentari şi băuturi pentru a
îmbunătăţi starea de sănătate. Şansa de a se transforma dintr-un remediu empiric într-un medicament,
depinde foarte mult de purificare, standardizare şi supunerea sa la toate celelalte etape de cercetare şi control:
chimic, tehnologic, toxicologic, preclinic şi clinic.
În cazul diabetului zaharat tinctura de propolis poate avea efect în ambele tipuri de diabet
(încelinsulino-dependent - de tip I – poate conduce la reducerea dozei de insulină, iar la diabetul de tip II
poate produce o scădere a nivelului glicemiei). Tinctura de propolis contribuie, de asemenea, la micşorarea
numărului crescut de leucocite în cazul diabetului zaharat. Datorită complexului de vitamine, a

289
microelementelor şi aminoacizilor, tinctura de propolis ajută la îmbunătăţirea imunităţii organismului şi la
menţinerea acestuia într-o stare satisfăcătoare [6].
Diabetul tinde să ia proporţiile unei epidemii la nivel mondial. De aceea este foarte important de găsit
un remediu cît mai repede posibil pentru a opri această creştere continuă. În acest sens, o soluţie eficientă
care poate fi folosită pe larg în medicină în următorii ani este tinctura de propolis. Modificarea indicilor
leucocitari în diabetul experimental la administrarea tincturii de propolis reprezintă un semnal de activare
puternică a sistemului imunitar, ceea ce duce la mărirea numărului de celule specializate în lupta cu diabetul
zaharat. Astfel putem să ne dăm seama cît de importantă poate fi aplicarea acestor principii în medicină
pentru prevenirea şi tratarea diabetului zaharat. Este o încercare de a combate această afecţiune gravă şi de a
găsi răspunsul cel mai optim pentru a opri riscul apariţiei ei. Ce-a mai eficientă metodă de administrare a
propolisului este tinctura de própolis [1].
Diabetul zaharat reprezintă o afecţiune metabolică – în special glucidică, dar şi proteică, lipidică – ce
apare în urma insuficienţei absolute sau relative de insulină. Este o boală de metabolism cu o evoluţie
cronică. Se caracterizează prin creşterea intensă a glucozei în sânge, fenomen numit hiperglicemie, care este
datorat nivelului scăzut de insulină din cauza afectării celulelor β ale insulelor Langerhans, care îndeplinesc
funcţia principală de secreţie a acestui hormon. Problema diabetului zaharat se află printre cele mai mari
probleme ale medicinii. Acest lucru se datorează răspândirii acestei boli pe o arie extinsă, creşterii continue a
mortalităţii şi apariţiei frecvente a complicaţiilor.
Propolisul acţionează direct la nivelul celulelor beta din insulele lui Langerhans. Diabetul zaharat de tip I
se produce prin distrugerea celulelor beta. Mecanismul de inhibare a funcţiei mitocondrial e şi moartea
celulelor beta prin apoptoză se produce astfel: radicalii liberi sunt implicaţi în distrugerea acestor celule prin
mecanismul autoimun sau printr-un proces inflamator. Un intermediar în distrugerea lor este interleukina 1B,
prin producerea unor reactivi de oxigen în care este inclusă enzima NO-sintaza. Flavonoizii din propolis, prin
acţiunile lor ca “măturători” de radicali liberi, ca antioxidanţi, ca inhibitori ai producţiei de interleukina 1B şi ca
inhibitori ai NO-sintazei, au efecte pozitive înprevenirea şi în tratarea diabetului zaharat de tip I, scăzând
glicemia şi lipoproteinemia. Printre multe beneficii ale propolisului de albine se include şi proprietatea anti
hiperglicemică. Studiile arată că propolisul poate stabili zaglucoza sau nivelul de zahăr din sânge înc orpul
nostru, astfel, utilizându-seca o metodă de tratament pentru diabetul zaharat. Proprietăţile antioxidante
puternice ale propolisului de albine sunt în stare să micşoreze stresul oxidativ şi să împiedice apariţia
nefropatiei diabetice în diabetul zaharat. Deci, propolisul este recomandat în tratamentul diabetului zaharat [6].

MATERIAL ŞI METODĂ
Experimentele au fost realizate în cadrul laboratorului de Ecofiziologie Umană şi Animală din cadrul
Universuităţii de Stat din Moldova, ca obiect de studiu fiind folosiţi şobolanii albi de laborator, aceştia – în număr
de 80 – au fost împărţiţi în patru loturi experimentale: Martor (20), Alloxan (20), Alloxan+Propolis (20) şi
Propolis (20). Scopul acestei cercetări a constat în studierea influenţei tincturii de propolis asupra unor indici
metabolici în diabetul experimental. Pentru colectarea materialului în vederea argumentării prezenţei diabetului,
animalele experimentale au fost ţinute în condiţii speciale care permit monitoringul individual zilnic al
consumului de apă, hrană şi al eliminărilor de urină. Investigaţiile au avut loc timp de 30 zile în perioada iarnă-
vară. Ca material nativ pentru cercetare a fost utilizată: urina, sângele, plasma sangvină.
Printre sarcinile principale ale cercetării se enumeră acumularea, păstrarea şi prelucrarea materialului
nativ. În cazul cercetărilor pe care le-am efectuat am observant că la animalele cu diabet zaharat
experimental apar următorii indici în evoluţia maladiei: a) schimbarea aspectului exterior al animalelor şi
comportamentul lor; b) volumul apei folosite; c) modificarea masei corporale a animalelor; d) modificarea
indicilor clinici ai sângelui; e) cantitatea de hrană consumată; f) nivelul glucozei în sânge; g) prezenţa
corpilor cetonici, proteinelor în urină. Colectarea şi determinarea volumului de apă folosită, comportamentul
şi modificările aspectului exterior a animalului, cantitatea hranei folosite, se realizau prin observări zilnice.
La colectarea sângelui ca anticoagulant a fost utilizată heparina.
Concentraţia glucozei în sânge se determină cu ajutorul glucometrului "Bionime GM 300" (Rusia). Pentru
depistarea corpilor cetonici, a glucozei în urină şi a proteinei s-a folosit reacţia calitativă pentru precipitare cu
ajutorul indicatorilor standart speciali: Combi 3A, Combina 5. Hormoni iau fost determinaţi prin metoda
imunofermentativă, bazată pe principiul "concurenţei". Reactivele de bază necesare pentru cercetarea
imunofermentativă include anticorpi imobili, conjugat ferment-antigen şi antigen natural. După amestecul
anticorpului imobil şi a conjugatului ferment-antigen cu serul sangvin, care conţine antigen natural, apare o reacţie
de "concurenţă" între antigenul natural şi conjugatul ferment-antigen pentru numărul de locuri limitat.
Tinctura de propolis se obţine prin introducerea propolisului fin mărunţit în alcool de 90%. Pentru ca
propolisul să poată fi uşor mărunţit, trebuie ţinut în congelator. La 100 ml alcool de 90% s-a adăugat 20 g de

290
propolis. Se păstrează la întuneric timp de 7-10 zile i se agită de 3-4 ori pe zi. Se observă că extractul
alcoolic are o culoare închisă maro-roşietică, iar pe fundul vasului se depun particulele de propolis şi ceară
nedizolvate. Se filtrează de două ori prin hârtie de filtru sau prin două tifoane cu vată la mijloc. În urma
filtrării rezultă un lichid clar de culoare maro sau roşietică. Se păstrează în sticle închise ermetic, de culoare
închisă. Se administrează cu apă per oral.

REZULTATE ŞI DISCUŢII
Rolul insulinei în funcţionarea normală a pancreasului, precum şi a întregului organism este major.
Pornind de la faptul că funcţia principală a insulinei este de a regla nivelul de glucoză în sânge, putem să ne
dăm seama cât de preţios este acest hormon pentru organism [1].
Glucoza reprezintă cea mai importantă zaharidă, fiind o preţioasă sursă de energie necesară activităţii
organismului. În mod normal glucoza este distribuită în toate celulele şi fluidele organismului, cu excepţia
urinei. Depistarea prezenţei glucozei în urină poate semnala instalarea diabetului zaharat. Experienţele
efectuate pe şobolanii albi de laborator au evidenţiat faptul că instalarea diabetului experimental provoacă
scăderea concentraţiei de insulină, ceea ce a dus la creşterea concentraţiei de glucoză. Evaluând cele patru
loturi experimentale (tab. 1), s-a evidenţiat o creştere marcată a nivelului de glucoză de 8,77 ± 0,47 mmol/l la
lotul Alloxan. Aceasta denotă faptul că diabetul indus de alloxan dereglează sinteza de insulină de către
celulele β ale insulelor Langerhans, ceea ce a condus la o creştere semnificativă a nivelului de glucoză în
sânge la animale.

Tabelul 1. Nivelul glucozei (mmol/l) la administrarea tincturii de propolis pe fondul diabetului

experimental.
Indicii Martor Alloxan Alloxan+Propolis Propolis
Nr. 20 20 20 20
Glucoza 4,67 ±0,17 8,77 ±0,47 6,59 ±0,14 4,88± 0,11
(mmol/l)
P < 0,02 < 0,01 < 0,1

La administrarea tincturii de propolis pe fondul diabetului experimental, s-a observat o scădere relativă
a nivelului de glucoză, atingând valoarea de 6,59 ±0,14 mmol/l. Comparînd lotul Alloxan+Propolis cu lotul
Alloxan, putem conchide faptul că tinctura de propolis provoacă o normalizare semnificativă a nivelului de
glucoză la animale. La lotul Propolis observăm o apropiere relativă a valorii de glucoză: 4,88 ±0,11 mmol/l
cu cea de la lotul Martor: 4,67 ±0,17 mmol/l (fig. 1). De aici rezultă că tinctura de propolis manifestă
aceleaşi efecte ca şi soluţia fiziologică, cu mici diferenţe între valori.
Anume microelementele şi magneziul din propolis deţin rolul principal în scăderea nivelului glicemiei
din sânge, şi astfel normalizarea nivelului de insulină la şobolanii albi de laborator. De asemenea,
microelementele din compoziţia propolisului au capacitatea de a preveni complicaţiile diabetului, precum
microangiopatia, retinopatia diabetică şi hipercolesterolemia.
Datorită efectului biostimulator, tinctura de propolis a restaurat funcţia celulelor β insulare de a
produce insulina, care a scăzut nivelul glicemiei în sânge, fapt dovedit prin depistarea absenţei glucozei în
urină la şobolanii din lotul Alloxan+Propolis spre sfârşitul experienţelor. De aici putem înţelege ce rol major
deţine propolisul în stoparea evoluţiei diabetului zaharat, acesta putând fi folosit în calitate de adjuvant în
profilaxia acestei boli.
În ultimul deceniu, propolisul a devenit obiectul de maximă atenţie a numeroase cercetări din punct de
vedere chimic, biologic şi farmacologic. Propolisul este recunoscut astăzi ca fiind cel mai puternic antibiotic
natural şi se află printre cele mai bune remedii naturiste. Acesta reprezintă o soluţie eficientă de prevenire şi
tratare la timp a diabetului zaharat, datorită efectelor sale multilaterale, ca: imunologic, antivirotic,
antiinflamator, regenerator şi cicratizant, precum şi antitoxic, antiiradiant etc. Aplicarea terapiei naturiste, şi
anume – utilizarea tincturii de propolis în tratamentul diabetului zaharat, oferă şanse mari în medicina
actuală de a reduce cu succes numărul morbidităţii populaţiei de pe glob afectată de această boală.

291
 Fig. 1. Nivelul glucozei (mmol/l) la administrarea tincturii de propolis pe fondul diabetului
experimental

CONCLUZII
1. Tinctura de propolis posedă un spectru larg de acţiune, ce nu are efecte adverse, decât doar în cazul
persoanelor alergice, iar pentru aceasta mai întâi de a administra se face un test de reacţie alergică.
Rezultatele cercetărilor bibliografice au evidenţiat efectul insulinotropal tincturii de propolis, datorită
conţinutului bogat în aminoacizi (exemplu: cistina, valina, leucina, arginina, alanina, glicina, serina,
metionina ş.a.) care sunt absorbite, practic, totalmente în organism şi grupului de vitamine B.
2. Tinctura de propolis are efecte benefice în detoxifierea şi revitalizarea organismului, ajută la
îmbunătăţirea imunităţii organismului şi la menţinerea acestuia într-o stare satisfăcătoare.

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

1. ANESTIADI, Z., ZOTA, A., ANESTIADI, V. Diabetul zaharat: opţiuni, oportunităţi contemporane
asupra epidemiologiei, diagnosticului, tratamentului şi în procesul complicaţiilor. In: Probleme actuale
în medicina internă, Analele ştiinţifice ale USMF “N. Testemiţanu”. 2005, vol. 3 A, pp. 408-412.
2. HOTINEANU, V., HOTINEANU, R. Medicina naturistă. Chişinău: Prut Internaţional, 2012. ISBN 978-
9975-54-070-4. 399 p.
3. MARIN, M., POPA, Al., POPESCU, N., ŞERBAN, M., ŞUTEANU, A. Valoarea alimentară, dietetică
şi terapeutică a produselor apicole. Bucureşti: Agro-Silvica, 1996, pp. 178-190.
4. PAVALIUC, P.P., CONDRATIUC, Ş.Gh. Efectele produselor apicole, apicultura ecologică şi sănătatea
omului. Chişinău, 2006, pp. 7-25, 38-65.
5. VELESCU, G., MARIN, M. Propolis-probleme de farmochimie şi farmacodinamie. In: Apimondia,
1999, ed. a IV-a, Bucureşti, p. 108.
6. ALEXA, Z. Eterogenitatea diabetului zaharat de tip 2 la maturi. In: Arta Medica, 2007, nr 5 (26), pp. 32-34.

292