Complementul este partea secundară de propoziție care determină: un verb, cu funcția sintactică

de predicat. El răspunde la următoarele întrebări:

 Pe cine?(cd)
 Ce?
 Cui?(CI)
 Despre cine? Despre ce?(CP)
 Pentru cine?
 Cu cine? Cu ce?
 Unde? De unde? Pe unde? Până unde?(CL)
 Încotro?
 Când? De când? Până când?(CT)
 Cât timp?
 Cum? În ce fel?(CM)

Complementul se poate exprima prin :

-substantiv(scriu tema)

-pronume (Ma tem de el)

Prepoziția este partea de vorbire neflexibilă care leagă un atribut sau complement de partea de
vorbire determinată. Este un instrument gramatical și nu are un înțeles de sine stătător, motiv
pentru care nu are nici funcție sintactică. (de, la, spre, cu, sub, prin, pentru etc)
Prepoziția stă în fața părții de propoziție pe care o introduce și poate fi sau nu despărțită de partea
de propoziție prin alte cuvinte.

 Am învățat să merg pe bicicletă.

 Am învățat să merg pe această bicicletă.
Clasificarea prepozițiilor

Prepozițiile sunt de două feluri: simple (a, pe, la, spre, cu, de, fără, sub, în, prin, pentru, către,
contra, lângă) sau compuse (de la, de pe la, de lângă, fără de, dinspre, despre, de către).
O serie de prepoziții sunt provenite din adverbe (deasupra, împrejurul, împotriva, înaintea). Când
sunt articulate, aceste prepoziții sunt construite cu substantive sau pronume în genitiv ori cu
adjective posesiv la acuzativ (deasupra mesei, înaintea lor, împotriva noastră) Nearticulate,
prepozițiile sunt construite cu pronume personale neaccentuate (împotrivă-mi).