ION BARBU

Ion Barbu pe numele său adevărat Dan Barbilian se naște la 18 martie 1895 în
Câmpulung-Mușcel, fiind unicul fiu al magistratului Constantin Barbilian și al Smarandei (n.
Soiculescu), fiică de procuror. Pseudonimul care l-a făcut celebru în poezie este, de fapt,
numele originar al familiei, transformat printr-o latinizare curentă.
Copilul Ion Barbu, căruia i se putea anticipa geniul, avea o ciudată spaimă de lume şi
o ursuzenie proverbială. Studiile, făcute la Câmpulung Muscel şi în mai multe localităţi din
ţară, urmându-și tatăl, „judecător nomad, fără cuscriri literare“, ni-l arată – mai ales în ultimii
ani de liceu – ca mai apropiat de viața boemă decât de carte. Prieteniile care se leagă acum,
îndeosebi cu Tudor Vianu şi Mihai Moșandrei, sunt dintre cele mai trainice.
După trecerea bacalaureatului, Ion Barbu s-a înscris la secţia de matematică a
Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti şi admirându-l foarte mult pe profesorul Gh. Ţiţeica,
paradoxal, se simte mai mult atras de literatură. La sfârşitul primului război mondial
debutează în poezie şi, oricât ar părea de ciudat, opera sa poetică (amănunt aproape ignorat
astăzi) este rodul unui pariu făcut cu Tudor Vianu: tânărul Barbu a vrut să-i demonstreze că
poate crea poezie atât de valoroasă, încât criticul „să fie nevoit“ să scrie o carte despre el.
Marea poezie a lui Ion Barbu pleacă de la acest pariu şi lucrurile vor decurge aşa cum le
anticipase. În 1935 Tudor Vianu va publica studiul său cunoscut (devenit azi clasic) despre
poezia lui Ion Barbu. „Cariera mea poetică sfârşeşte logic la cartea lui Vianu despre mine.
Orice vers mai mult e o pierdere de vreme“ – avea să mărturisească într-o corespondenţă
poetul. Întrucât pariul fusese câştigat, Barbu părăseşte poezia pentru matematică. Îşi luase
doctoratul în Germania şi venise în ţară ca profesor la acest obiect. Din câte îşi amintea unul
din foştii săi elevi de la Liceul „Spiru Haret“ din Bucureşti, văzând nepriceperea lor la
matematică, Barbu a trecut la poezie şi a convenit cu ei ca până la sfârşitul anului să nu se
mai discute decât poezie, urmând ca abia în ultimele ore să se facă ceva filozofie matematică.
Caz unic în cultura noastră, poetul Ion Barbu a fost dublat de un genial matematician.
Venit la Universitatea din Bucureşti ca profesor de geometrie şi algebră, ţinând cursuri care
uimeau şi intrigau totodată, poetul-matematician poartă aici alt nume: Dan Barbilian.

Panainte Ștefan, clasa a X-a B