Protos.

Serafim (Marius) BILȚ

Vasile Bogdan MARINCAT

Harul lui Dumnezeu în creație:

Palama, Cabasila, și Teologia sacramentală
De la "THE CHURCH AND THE LIBRARY ", Studii în cinstea Pr.Dr. George
C. Papademetriou" Ed. Somerset Hall Press, Boston,
Massachusetts 2005.

Potrivit cronicii revelației divine, păstrată în plinătatea ei de creștinismul

ortodox, scopul existenței umane constă în unirea cu Dumnezeu și creșterea
după chipul și asemănarea Sa. Acest proces de deificare sau de îndumnezeire
reflectă manifestarea de bază a răspunsului uman la Evanghelia lui Hristos.
Datorită revelației lui Dumnezeu, exprimată cel mai deplin în întrupare, ființelor
umane li se oferă posibilitatea unei relații reînnoite cu Dumnezeu prin faptele
mântuitoare ale lui Hristos. În același timp, Dumnezeu menține, de asemenea, o
transcendență absolută și, prin urmare, nu poate fi cunoscut în esența Sa de către
ființele create. Credința creștină afirmă aceste două învățături și, în același timp,
le menține într-o anumită tensiune creatoare pentru a păstra o înțelegere corectă
a relației lui Dumnezeu cu creația Sa. Este această înțelegere pe care Sfântul
Grigorie Palama a încercat să o apere în secolul al XIV-lea. Palama a afirmat
posibilitatea unei adevărate comuniuni cu Dumnezeu și astfel, teologia sa a
devenit paradigma Ortodoxiei pentru generațiile următoare.

Sfânta Treime stabilește această comuniune cu omenirea în primul rând

prin viața sacramentală a comunității de credință stabilită de Hristos. Datorită
relației dintre aceste adevăruri, palamismul a avut un impact profund asupra
evoluțiilor ulterioare în teologia sacramentală a Bisericii Ortodoxe Răsăritene.
Un factor major care a contribuit la această dezvoltare a fost un contemporan al
Palama: Nicolae Cabasila. Cabasila a cercetat, în opera sa, Viața în Hristos,
pentru a afirma identitatea umană ca fiind întemeiată pe relația cu Dumnezeu.
Această lucrare este o colecție de șapte cărți scurte care descriu viața
creștină ca fiind centrată pe experiența sfintelor taine și relevanța lor
pentru întreaga existență. Deși nu menționează în special teologia
 Protos. Serafim (Marius) BILȚ
Vasile Bogdan MARINCAT

palamită, chiar și o examinare sumară a acestei lucrări relevă impactul

pe care teologia palamită l-a avut asupra lui Cabasila. Această lucrare
relevă, într-o manieră clară și concisă înțelegerea palamită a teologiei
sacramentale, care reprezintă un cadru important al discursului
teologic în Biserica Ortodoxă.
Pentru a explica teologia lui Cabasila în lumina palamismului, este
necesară analizarea câtorva dintre presupozițiile fundamentale ale palamismului
și anume antropologia sa și distincțiile sale între harul creat și cel necreat. Modul
în care Palama a privit corpul uman i-a afectat înțelegerea modului în care
Dumnezeu a relaționat cu ființa umană și prin urmare, rolul sacramentelor în
acest proces. Filosofii clasici priveau materia ca fiind inferioară abilităților
spirituale sau noetice. Aceștia considerau trupul un simplu ambalaj pentru
suflet, care caută să fie eliberat din lumea materială. Ca și în cazul generațiilor
anterioare, Palama s-a aflat la intersecția a două viziuni asupra lumii, modelul
biblic iudaic și tradiția greacă clasică. El a afirmat înțelegerea biblică a ființei
umane, așa cum a fost creată după chipul lui Dumnezeu, reflectată în trup și
suflet, care interacționează și se înalță spre Dumnezeu. Trupul omenesc, potrivit
lui Palama, este creat de Dumnezeu și este prin natura sa bun; și prin harul
sfințitor, necreat al lui Hristos, devine templul Duhului Sfânt(1). Astfel, viziunea
palamită asupra materiei și a trupului a influențat puternic abordarea sa față de
sacramente, care sunt apoi văzute ca mijloace fizice de comunicare a realității
spirituale. Mantzaridis a declarat că, "sacramentele sunt creații media care
transmit harul necreat al lui Dumnezeu„ (2). O astfel de afirmație duce la luarea
în considerare a celei de-a doua presupoziții, și anume doctrina palamită a
harului.
Palama vedea harul ca fiind viața necreată a lui Dumnezeu comunicată
creației Sale prin energiile Sale. Palama distingea acest har necreat de o simplă
schimbare a caracterului ființei create, pe care o considera har creat. "Nu este
nimic ciudat", a scris Palama, "în utilizarea cuvântului «har» atât pentru cei
creați, cât și pentru cei necreați și a vorbi despre un har creat, distinct de cel
creat"(3). Palama, în acord cu tradiția patristică răsăriteană, a susținut că
 Protos. Serafim (Marius) BILȚ
Vasile Bogdan MARINCAT

aparițiile lui Dumnezeu în Vechiul Testament au fost manifestări ale Logosului

divin și nu au creat simboluri create, manifestate pentru a aduce după sine
contemplarea lui Dumnezeu. Astfel, ortodoxia palamită a evitat ideea unui
sistem de "haruri create", în care Biserica devine doar instituția înființată pentru
a dispensa aceste mijloace de har.

Având în vedere aceste considerații, se poate examina teologia

sacramentală prezentată de Cabasila în lumina palamismului. În primul rând,
este semnificativ faptul că Cabasila a analizat tainele Botezului, Mirungerii și
Euharistiei. La fel ca Palama și cei dinaintea lui, Cabasila nu s-a simțit constrâns
să vorbească în termeni de sistem scolastic de șapte taine. Unirea cu Hristos
manifestată în viața nouă este finalul potrivit al credinței, care este începută în
această viață și desăvârșită în veacul viitor. Hristos dăruiește această nouă viață
prin Tainele Sale. Cabasila a scris în secțiunea a șasea a primei cărți:
„Botezul conferă ființă și, pe scurt, existență după Hristos. Ne primește
atunci când suntem morți și nelegiuiți și mai întâi ne conduce în viață. Ungerea
cu Sfântul și Marele Mir îl desăvârșește pe cel care a primit o nouă naștere
inoculând în el energia care i se potrivește unei astfel de vieți. Sfânta Euharistie
păstrează și continuă această viață și sănătate, deoarece pâinea vieții ne permite
să păstrăm ceea ce a fost dobândit și să continuăm în viață. De aceea, prin
această Pâine trăim și prin Mirungere suntem mișcați, odată ce am primit ființa
de la spălarea botezului „(4).
Această afirmație dezvăluie unele dintre caracteristicile abordării sale în
capitolele următoare. În primul rând, există un realism sacramental
inconfundabil. El face o afirmație puternică, directă și, uneori, aparent
extravagantă pentru ceea ce împlinesc tainele, dar, în același timp, subliniază
necesitatea cooperării din partea persoanei care participă la taină.
Este nevoie de conștientizarea harului care vine prin taină și a rodului
caracteristic de natură morală care trebuie să fie prezent pentru a indica
eficacitatea tainei. Văzute în lumina cooperării necesare cu harul primit prin
taină, rezultatele alegerilor morale ale credinciosului capătă un caracter
 Protos. Serafim (Marius) BILȚ
Vasile Bogdan MARINCAT

sacramental semnificativ.
Cadrul lui Cabasila pentru discutarea Tainelor presupune un context
ecleziastic, motiv pentru care, pe lângă Botez, Mirungere și Euharistie, el discută
despre sfințirea unei biserici și pregătirea vaselor sacre pentru celebrarea
tainelor. Acest lucru, la rândul său, derivă din actele mântuitoare ale întrupării,
în special din ispășire. Părintele John Meyendorff a declarat:
Gândirea lui Palama este la fel de clar exprimată într-un alt pasaj al
Triadelor: "De vreme ce Fiul lui Dumnezeu, în dragostea Sa incomparabilă
pentru oameni, nu numai că a unit ipostaza Sa divină cu natura noastră,
îmbrăcându-Se într-un trup viu și într-un suflet înzestrat cu inteligență... dar, de
asemenea, s-a unit ... cu ipostazele omenești însele, amestecându-Se cu fiecare
dintre credincioși prin comuniune cu Trupul Său Sfânt, și de vreme ce El devine
un singur trup cu noi și ne face un templu al Divinității nedivizate, căci în însuși
trupul lui Hristos locuiește plinătatea Dumnezeirii trupești (Col 2:9), cum să nu-i
lumineze El pe cei ce se împletesc vrednic cu raza dumnezeiască a Trupului Său
care este în noi, luminându-le sufletele, așa cum a luminat chiar trupurile
ucenicilor de pe muntele Tabor? Căci, în ziua Schimbării la Față, acel Trup,
izvorul luminii harului, nu era încă unit cu trupurile noastre; i-a luminat din
afară pe cei care s-au apropiat vrednic de ea și a trimis iluminarea în suflet prin
intermediul ochilor fizici; dar acum, de vreme ce se amestecă printre noi și
există în noi, luminează sufletul din interior" (Triada I, 3, 38). Acest pasaj de
inspirație paulină arată de ce Palama a simțit că apărarea isahiștilor reprezenta
apărarea Evangheliei în sine: prezența reală a lui Hristos în viața sacramentală a
Bisericii a fost pusă sub semnul întrebării de nominalismul barlaamit. (5)
Cabasila însuși a scris: "Am fost socotiți neprihăniți, mai întâi prin faptul
că am fost eliberați de legături și osândă, prin faptul că Cel ce nu a făcut niciun
rău s-a rugat pentru noi, murind pe cruce. Prin aceasta, El a ispășit pedeapsa
pentru păcatele pe care le-am săvârșit cu îndrăzneală; apoi, din cauza acelei
morți, am fost făcuți prieteni ai lui Dumnezeu și neprihăniți". (6). Deși această
afirmație poate părea să reflecte influența teoriei satisfacției lui Anselm cu
privire la ispășire, afirmațiile ulterioare arată că Cabasila nu a redus ispășirea la
 Protos. Serafim (Marius) BILȚ
Vasile Bogdan MARINCAT

termeni juridici și nici nu a neglijat contextul ecleziastic al mântuiri.

Spre sfârșitul primei cărți, Cabasila s-a referit la cei neprihăniți ai
Vechiului Legământ, care așteptau cu nerăbdare izbăvirea lor de către Hristos.
El a declarat: "Înainte a fost legea care ne-a unit cu Dumnezeu, dar acum este
credința și harul și tot ceea ce depinde de ei. Astfel, este clar că, la vremea
respectivă, părtășia oamenilor cu Dumnezeu era o stare de aservire, dar că acum
este una de filiație și prietenie, căci legea se referă la robi, dar harul, încrederea
și credința aparțin prietenilor și fiilor (7). Palama însuși a luat foarte în serios
harul divinizator al lui Dumnezeu, revelat profeților Vechiului Testament. Acest
har funcționează atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, cu diferența că acum
în Hristos devine pentru cei drepți și căiți, înainte și după viața pământească a lui
Hristos, un dar permanent al sufletului, care nu se pierde la moartea trupului. În
acest sens, Dumnezeu în Hristos sălășluiește prin harul Duhului Sfânt în creștini
într-un mod nou (8). Astfel, întruparea oferă baza unirii credinciosului cu
Dumnezeu, care este însușită prin taine. La finalul acestei secțiuni, Cabasila a
declarat:
El a intrat în Locul Preasfânt când S-a oferit Tatălui și el stăpânește în
cei care sunt dornici, care au fost părtași la mpartea și învierea Sa. Totuși,
aceasta nu constă în a muri așa cum a murit El, ci în a arăta moartea în spălarea
botezului și vestirea ei la Masa Sfântă, când ei, după mirungere, într-un mod
inefabil, se ospătează din Cel care a fost făcut până la moarte și a înviat din nou.
Astfel, când i-a condus prin porți, Îi aduce în împărăție și cununi (9).
Aceasta declarație relevă o înțelegere a tainelor ca o participare la
evenimentele pe care le semnifică, murind împreună cu Hristos, așa cum
Sfântul Pavel a spus referindu-se la Botez și propovăduind moartea Sa la
Sfânta Masă. Cabasila nu și-a limitat înțelegerea tainei la rit ca mijloc de
har, ci ca o realitate care trebuie trăită pe baza a ceea ce se realizează în
acțiunea liturgică.

Cabasila a încheiat prima carte spunând că tainele sunt mijloacele prin

care ne însușim lucrarea mântuitoare a lui Hristos. Mantzaridis a declarat:
 Protos. Serafim (Marius) BILȚ
Vasile Bogdan MARINCAT

"Sursa din care provine harul tainelor lor este iconomia lui Hristos. Am spus că
Hristos a regenerat și îndumnezeit în Sine natura umană depravată, dar nu și
ipostaza individuală. Pentru ca harul manifestat în Hristos să dea roade, totuși, el
trebuie să fie accesibil anumitor persoane" (10). Această înțelegere, prezentă și
la Cabasila, reflectă o afirmare puternică a realității îndumnezeirii și a locului de
sinergie în acest proces. Părintele Meyendorff a declarat:

Așa cum păcatul și moartea au fost transmise de la Adam prin generare

naturală, tot așa viața ne-a fost dată prin nașterea din nou prin botez și euharistie
care ne unește cu Hristos. Astfel, mântuirea adusă de Hristos ne atinge pe toți
personal. "El oferă o izbăvire perfectă", scrie Palama, "nu numai naturii pe care
El și-a asumat-o de la noi într-o uniune de nedespărțit, dar fiecăruia dintre cei
care cred în El... În acest scop, El a instituit Botezul, a definit legile care duc la
mântuire, a predicat căința tuturor și și-a împărtășit propriul Său trup și sânge.
Nu numai natura, ci ipostaza fiecărui credincios este cea care primește botezul,
trăiește după poruncile dumnezeiești și împărtășește pâinea îndumnezeitoare și
potirul (11).
Pe acest fundament, Cabasila a discutat despre Botez în a doua carte.
Cele două taine principale, potrivit lui Palama, sunt Botezul și Euharistia. El a
spus într-una din omiliile sale: "De aceste două taine depinde toată mântuirea
noastră, căci în ele este recapitulată inconomia completă și teandrică"(12).
Părintele Meyendorff a subliniat: "Botezul este una dintre cele mai comune teme
din predicile lui Palama, așa cum este în scrierile sale teologice și spirituale.
Numărul mare de referiri la inițierea creștină arată importanța pe care i-a
acordat-o; pentru el, nici experiența creștină, nici spiritualitatea nu puteau exista
în afara harului sacramental, care, în Biserică, comunica viața divină
credincioșilor "(13). Botezul este o nouă naștere, o iluminare, o spălare, un dar
și o ungere. Cabasila a descris diferitele etape ale ritului de botez, inclusiv
exorcismul, suflarea asupra candidatului, dezbrăcarea candidatului, renunțarea,
recitarea Crezului și Botezul și a arătat cum aceste acțiuni permit candidatului să
experimenteze realitatea spirituală pe care o reprezintă faptele: "Nu sărbătorim
 Protos. Serafim (Marius) BILȚ
Vasile Bogdan MARINCAT

la Botez, de asemenea, dispensația divină și aceasta mai presus de toate? Într-

adevăr, nu atât de mult prin ceea ce spunem, cât prin ceea ce facem (14).

Cabasila a privit Păcatul Originar, în parte, ca fiind dispoziția către

ticăloșie din partea descendenților lui Adam. Îmbăierea la botezul ne eliberează
de stricăciune și de moarte. Efectele botezului se văd în dorința de a muri zilnic
pentru păcat. Aceste efecte sunt cel mai clar arătate în viața mucenicilor, pentru
mulți dintre ei martiriul lor slujind și ca botez al lor. Aceste efecte sunt de a
elibera de păcate, de a împăca oamenii cu Dumnezeu, de a face oamenii una cu
Dumnezeu, de a deschide ochii pentru ca sufletele să poată percepe lumina
divină și pentru a se pregăti pentru viața care va veni. Nici Cabasila, nici Palama
nu au pledat pentru o înțelegere mecanică a Tainei Botezului. Acesta nu
îngrădește voința, astfel încât mulți dintre cei care au fost botezați pot trăi în
impietate și ticăloșie extremă, la fel cum cei care au ochi să vadă pot alege să
trăiască în întuneric. Cu toate acestea, Cabasila a subliniat că, chiar și în cazuri
de apostazie, o persoană nu este re-botezată, ci este re-unsă cu mir.
Palama însuși s-a ocupat pe larg de necesitatea conștientizării harului
botezului. Moartea pentru păcat și viața nouă în Hristos trebuie să fie evidente
în conduita persoanei botezate. Palama a considerat încălcarea voii lui
Dumnezeu după botez mai condamnabilă decât păcatul lui Adam. Meyendorff
a declarat: "Adam a fost cu adevărat liber când a participat la viața divină;
"harul" și "libertatea" nu se contrazic, ci se presupun reciproc, iar adevărata
libertate umană este restaurată în comuniunea lui Dumnezeu în Hristos.
Botezul este, prin urmare, un zălog pe care îl primim pentru a-l face să
dea roade"(15). Toți cei care primesc și păstrează harul regenerativ al botezului
sunt capabili să perceapă în înlăuntru regenerarea lor și să-l experimenteze din
punct de vedere mistic. De un interes deosebit, după cum a subliniat
Manztaridis, este ceea ce Sfântul Simeon Noul Teolog a avut de spus despre
necesitatea unei astfel de experiențe în viața creștină.
Fiecare creștin botezat s-a îmbrăcat cu Hristos... Când un om, al cărui
corp este gol pune ceva pe el, are o conștientizare clară a actului finalizat și
 Protos. Serafim (Marius) BILȚ
Vasile Bogdan MARINCAT

percepe tipul de îmbrăcăminte pe care o poartă. Atunci cum este posibil ca cei
goi in suflet să nu simtă nimic atunci când se îmbracă cu Dumnezeu? Dacă,
totuși, el nu simte de fapt nimic, atunci există două explicații posibile: fie
Dumnezeu nu există, fie omul care Îl îmbracă este insensibil, adică mort. Și mă
tem, spune Simeon la sfârșitul reflecției sale, că cei care susțin că credincioșii
pot poseda Duhul lui Dumnezeu în ei înșiși, rămânând în același timp
inconștienți de acest fapt, sunt în realitate morți și goi în suflet (16).
Astfel, pentru tradiția isihastică, este necesară conștientizarea harului
botezului pentru a indica adevărata comuniune cu Hristos.

Același lucru este valabil și pentru Taina Mirungerii, pe care Cabasila o

abordează în a treia carte. El a subliniat modul în care Scriptura leagă darul
Spiritului de punerea mâinilor și că Mirul este o continuare a acestei practici.
Hristos, "cel uns", a fost El Însuși uns cu Duhul Sfânt și pentru că a înlăturat
separarea dintre divinitate și umanitate prin întrupare, mirul "îl reprezintă pe
Hristos ca punct de contact între cele două naturi"(17). Apoi, el a discutat despre
modul în care Mirungerea conferă darurile Duhului Sfânt, spunând că, "efectul
acestui rit este împărtășirea energiilor Duhului Sfânt (18). Această afirmație
reflectă în mod clar distincția palamită și demonstrează modul în care energiile
lui Dumnezeu sunt ipostatizate în credincios. În acest caz, energiile sunt asociate
cu persoana Duhului Sfânt, deși Sfânta Treime este cea care acționează. "În timp
ce Sfânta Treime în comun este Artizanul re-creației oamenilor", a spus
Cabasila, " este doar Logosul cel care-l afectează... prin El Însuși El conferă
Duhul (19).Acest pasaj demonstrează acțiunea comună a Trinității în
îndumnezeire. Iisus trimite Duhul Sfânt care, la rândul său, purcede de la Tatăl.
Cabasila a descris efectele Venirii Duhului.
În cele mai vechi timpuri, această Taină a conferit celor care fuseseră
botezați daruri de vindecare, profeție, limbi și altele asemenea, care ofereau
tuturor oamenilor o dovadă clară a puterii extraordinare a lui Hristos. De
acestea era nevoie când s-a sădit creștinismul și s-a întemeiat evlavia. Din
această sursă, chiar și acum, anumite daruri au fost oferite unora. Chiar și în
 Protos. Serafim (Marius) BILȚ
Vasile Bogdan MARINCAT

vremurile noastre și cele mai recente, oamenii au vorbit despre evenimente

viitoare, au alungat demonii și au vindecat bolile numai prin rugăciune. Nu doar
în timp ce ei încă mai umblau în viață, au putut face acest lucru, dar din moment
ce energia spirituală nu s-a îndepărtat de cei binecuvântați, chiar și după moarte,
mormintele lor au reușit să facă acest lucru (20)
Prin urmare, nu numai că darurile duhovnicești sunt active, dar, în multe
cazuri, ele rămân așa după moartea persoanei căreia i-au fost acordate, ca și în
cazul moaștelor anumitor sfinți, fiind cu siguranță ceea ce descrie el. Acest
lucru este în concordanță cu viziunea palamită a corpului uman și participarea
sa la rugăciune și la harul necreat al lui Dumnezeu. Palama a menționat
darurile duhovnicești în discuția sa despre rugăciune și transformarea trupului:
Cele mai multe dintre carismele Duhului sunt acordate celor vrednici de
ele în momentul rugăciunii ... Darul diversității limbilor și al interpretării lor, pe
care Pavel ne recomandă să-l dobândim prin rugăciune, arată că anumite
carisme funcționează prin corp ... Același lucru este valabil și pentru învățătură,
darul vindecării, înfăptuirea de minuni și așezarea mâinilor de către Pavel prin
care a împărtășit Sfântul Duh (21). Dar, a spus Cabasila, "darurile pe care mirul
le obține întotdeauna pentru creștini și care sunt întotdeauna oportune sunt
darurile evlaviei, rugăciunii, iubirii și sobrietății și celelalte daruri care sunt
potrivite pentru cei care le primesc. Cu toate acestea, lipsesc de la mulți
creștini; măreția și puterea acestei Taine sunt ascunse de ei și, așa cum este
scris în Faptele Apostolilor, "ei nici măcar nu au știut că există un Duh Sfânt 1.
Deoarece această Taină are loc în copilărie, ei nu au nicio percepție asupra
darurilor sale atunci când este sărbătorită și le primesc; când au ajuns la
maturitate, s-au abătut la ceea ce nu ar fi trebuit să facă și au orbit ochiul
sufletului "(22).
Ca și în cazul Botezului, eficacitatea Mirungerii implică nevoia de
conștientizare și un exercițiu de liber arbitru în cooperare cu harul sacramental.
Cabasila a mai declarat:
 Protos. Serafim (Marius) BILȚ
Vasile Bogdan MARINCAT

Peste toți, care au fost inițiați, Taina produce efectele sale

corespunzătoare. Cu toate acestea, nu toți au percepția asupra darurilor sau a
dorinței de a se folosi de bogățiile care le-au fost date. Unii nu sunt în stare să
înțeleagă darurile din cauza vârstei lor imature; alții nu sunt dornici pentru ca
nu sunt pregătiți sau nu au reușit sa dea efect pregătirii lor. Unii s-au căit ulterior
și și-au deplâns păcatele, pe care le-au săvârșit și trăiesc după rațiunea corectă,
și astfel au dat dovada harului care a fost inoculat în sufletele lor. În consecință,
Pavel îi scrie lui Timotei,”nu neglijați darul pe care îl aveți". Astfel, nu ne
avantajează faptul că am primit darul, dacă suntem nepăsători. Este nevoie de
efort și vigilență din partea celor care doresc ca aceste lucruri să fie active în
sufletele lor (23).
De-a lungul întregii lucrări, Cabasila a menținut tensiunea dintre
validitatea obiectivă a sacramentului și nevoia sa de relevanță existențială pentru
viața credinciosului. În virtutea existenței lor, sacramentele au întotdeauna
efectul scontat asupra persoanei, care le primește. Cu toate acestea, este nevoie,
de asemenea, de conștientizarea harului sacramental, pentru ca acesta să dea
roade în viața credinciosului. Prin urmare, în ceea ce privește Mirungerea,
Cabasila a subliniat nevoia de vigilență. Sfântul Simeon Noul Teolog afirmase
acest lucru in termeni si mai puternici:
Așa cum este cu neputință să fie mântuit cel care nu a fost botezat prin
apă și Duh (Ioan 3:5), așa nici pentru cel care a păcătuit după Botez, doar cu
excepția cazului în care, dacă nu este botezat din ceruri și se naște din nou.
Aceasta, a confirmat Mântuitorul când i-a spus lui Nicodim: "Dacă cineva nu se
naște de sus, nu poate intra în Împărăția Cerurilor" (Ioan 3:3, 5). Din nou, El le-a
spus apostolilor: "Ioan a botezat cu apă, dar veți fi botezați cu Duhul Sfânt"
(Faptele Apostolilor 1:5). Dacă cineva ignoră botezul în care a fost botezat ca
un copil și nici măcar nu-și dă seama că a fost botezat, ci doar îl acceptă prin
credință și apoi îl șterge prin mii și mii de păcate, iar dacă neagă al doilea Botez
- mă refer la ceea ce este prin Duhul, dat de sus prin bunătatea iubitoare a lui
Dumnezeu celor care îl caută prin penitență - prin ce alte mijloace poate el
 Protos. Serafim (Marius) BILȚ
Vasile Bogdan MARINCAT

obține vreodată mântuirea? Prin niciun mijloc (24)!

Este clar că pentru tradiția isihastică, din care Simeon, Palama și
Cabasila au făcut cu siguranță parte, inițierea creștină este o parte vitală a
participării la energiile lui Dumnezeu. Botezul aduce renaștere, curățire și
iluminare, iar Mirungerea ne face părtași la Hristos cel Uns. Palama nu a vorbit
direct de Taina Mirungerii, așa cum a făcut-o la Botez, pur și simplu pentru că
nu a existat întotdeauna o mare distincție între cele două și au fost văzute ca un
act unificat de inițiere creștină.
În cea de-a patra carte, Cabasila a continuat cu o discuție despre
Euharistie, pe care a considerat-o cea mai mare dintre toate tainele. Euharistia
completează Botezul și Mirungerea și este aplicarea ispășirii în credincios. Prin
participarea la Euharistie, ipostaza individuală primește efectele ispășirii și
transcende existența individuală pentru a deveni parte a trupului lui Hristos.
Prin Botez, "chipul" din om este purificat și este în stare să-L urmeze pe Hristos,
în timp ce Sfânta Euharistie avansează persoana spre "asemănarea" și unirea
deplină cu Hristos (25). Unirea lui Hristos cu fiecare credincios prin Euharistie
nu este aceeași unire cu cea dintre natura umană și cea divină în Hristos, dar nu
este doar o uniune morală. Palama a explicat:
Cei considerați vrednici de unire cu Dumnezeu pentru a deveni un
singur duh cu El nu sunt uniți cu Dumnezeu în esență și, din moment ce toți
teologii depun mărturie în declarațiile lor despre faptul că Dumnezeu este
împărtășit în esență și că uniunea ipotetică se întâmplă să se bazeze numai pe
Cuvânt și numai pe Dumnezeu-om, rezultă că cei considerați vrednici de unire
cu Dumnezeu sunt uniți cu Dumnezeu în energie și duhul prin care cel care se
agață de Dumnezeu este una cu Dumnezeu este chemat și este într-adevăr
energia necreată a Duhului și nu esența lui Dumnezeu (26).
Credinciosul, ca ipostază umană, se unește cu natura umană a lui
Hristos. Deoarece Dumnezeu Fiul s-a alăturat naturii umane într-o uniune
ipostatică, credinciosul împărtășește astfel din viața Sfintei Treimi prin Hristos.
Prin urmare, unirea sacramentală este o adevărată unire cu harul și energia Sa
divine (27).
 Protos. Serafim (Marius) BILȚ
Vasile Bogdan MARINCAT

Prin această unire cu harul și energia divină a lui Hristos, credinciosul

împărtășește viața nestricăcioasă și veșnică a lui Dumnezeu. Acest lucru este
oferit ca un dar gratuit al harului lui Dumnezeu în care credinciosul poate
participa liber prin Duhul Sfânt. Este înțelegerea acestei uniri cu Hristos pe
care Cabasila a dezvoltat-o. Potrivit lui Cabasila, Euharistia ne unește cu
Hristos, ne eliberează de legea firii pământești, ne permite să ne închinăm în
duh și în adevăr, ne face fii ai lui Dumnezeu și formează omul nou în Hristos în
noi. În discuția sa despre efectele sfințitoare ale Euharistiei, Cabasila a subliniat
din nou rolul harului sfințitor. Prin Hristos, "ei devin vii în loc de morți,
înțelepți în loc de neînțelepți, sfinți, drepți și fii ai lui Dumnezeu în loc de
nelegiuiți, răi și robi. De la ei înșiși și de la natura umană și efort nu există
nimic care să le permită să fie pe bună dreptate numiți așa "(28). Cartea a patra
s-a încheiat cu o discuție despre modul în care chiar trupurile noastre
beneficiază de noua viață, care menține învățătura palamită cu privire la
participarea trupului la îndumnezeire. Astfel, el a descris o serie de efecte
legate de Euharistie.
Ca și în cazul celorlalte taine, împărtășirea prin Euharistie implică o
conștientizare a harului primit și o manifestare exterioară prin vigilență și luptă
spre virtute. Comparând Euharistia cu Botezul, Cabasila a spus că principala
diferență constă în faptul că despre Euharistia nu se vorbește ca uciderea celui
care a păcătuit și crearea lui din nou, ci doar ca o curățare a lui cât timp rămâne
el însuși. Cei vinovați sunt curățați prin Botez, fiind îmbăiați, dar în Euharistie
sunt hrăniți. În conformitate cu tema vieții în Hristos, noua viață este începută în
naștere prin Botez și este susținută de împărtășirea Trupului și Sângelui lui
Hristos.
Euharistia necesită o pregătire adecvată din partea celor care doresc să
se împărtășească. În ceea ce privește învățăturile lui Palama, Părintele
Meyendorff a afirmat:
Necesitatea "lucrărilor" este accentuată constant în scrierile lui
 Protos. Serafim (Marius) BILȚ
Vasile Bogdan MARINCAT

Palama. Cu toate acestea, el nu prezintă atât de mult această "practică a

poruncilor" ca o condiție a harului, ci mai degrabă ca și colaborarea
necesară și liberă a omului cu acțiunea mântuitoare a lui Dumnezeu; harul
botezului, odată primit, ar trebui, pentru a fi eficient, să devină o realitate
vie și numai bunăvoința umană îi poate da acel caracter (29).
Cabasila a vorbit în principal în termeni de curățare și căutare a virtuții și
a spus că Hristos este aliatul nostru în această luptă. Euharistia este astfel văzută
ca o răsplată pentru victorie, precum și ca un mijloc de purificare. Această
purificare este adusă și prin autoexaminare, căință și spovedanie. Palama a
subliniat necesitatea de a se împărtăși cu demnitate prin abordarea tainei cu
credință profundă. Prin credință și pocăință, ființele umane nu se transformă, ci
se dăruiesc lui Dumnezeu, care îi transformă pe cei nevrednici în vrednici (30).
Prin împărtășirea Euharistiei cu pregătirea corespunzătoare, harul Botezului
devine o realitate vie, care este evidentă în viața creștinului.
Poate cel mai semnificativ efect al Euharistiei este că aceasta constituie
Biserica ca trup al lui Hristos. Pe măsură ce devenim una cu Hristos, devenim,
de asemenea, una cu ceilalți. Biserica este astfel o comuniune a membrilor care
participă la procesul de îndumnezeire prin unire cu harul necreat al lui
Dumnezeu. Oponenții lui Palama, neacceptând existența unui har necreat care
unește omul cu Dumnezeu, au contestat baza esențială a ecleziologiei ortodoxe
(31). Harul necreat al lui Dumnezeu unește membrii cu Hristos și unii cu alții.
Cum pentru tradiția ortodoxă nu există decât o singura taină, viața în Hristos,
Biserica ca trup al lui Hristos constituie singura taina. Harul care este prezent în
trupul mistic al lui Hristos devine atunci baza pentru acțiunile sacramentale
speciale pe care Biserica le administrează.
Datorită relației strânse dintre Biserică ca trup al lui Hristos și clădirea
destinată a fi folosită în săvârșirea tainelor, Cabasila a dedicat a cincea carte unei
descrieri a sfințirii unei bisericii. El a reflectat din nou flexibilitatea în ceea ce el
consideră sacramental în raționamentul său de a discuta despre pregătirea
altarului prin slujba de târnosire.
Acum, din moment ce altarul este începutul de la care purcede fiecare rit
 Protos. Serafim (Marius) BILȚ
Vasile Bogdan MARINCAT

sacru, fie că este vorba de împărtășanie sau de primirea ungerii, fie că este vorba
de hirotonire sau de participarea la cele mai perfecte daruri ale Botezului, atunci
dacă, pe lângă ceea ce s-a spus deja, examinăm cât mai bine ritualul care descrie
altarul, cred că nu vom face nimic inutil sau irelevant (32).
El a descris diferitele ceremonii ale sfințirii și modul în care ritualurile
semnifică consacrarea umană în fața lui Dumnezeu. Acesta a încheiat cu o
discuție despre ungerea cu Sfântul și Marele Mir și depunerea Sfintelor Moaște
în Sfântul Altar. Cabasila a aplicat o mare parte din simbolism diferitelor acte
implicate în sfințire și a subliniat din nou Biserica ca fiind trupul lui Hristos, cu
care a comparat templul fizic. În acest fel, el a subliniat încă o dată înțelegerea
palamită a materiei ca ceva care este sfințit și sfânt.
Cabasila a încheiat Viața în Hristos în cărțile șase și șapte cu o
explicație a necesității păstrării harului primit prin taine. El a discutat despre
fericiri ca model pentru viața întru Hristos și despre importanța bucuriei și a
iubirii. Într-o secțiune, el a amintit, de asemenea, beneficiile împărtășaniei
frecvente, o caracteristică a teologiei sacramentale, care, cu siguranță, nu a fost
universală în secolul al XIV-lea.
Această înțelegere a rezultat din importanța pe care el, asemenea lui
Palama înaintea lui, a atribuit-o Euharistiei, menținând în același timp
necesitatea harului pentru a permite credinciosului de a se împărtăși cu
vrednicie.
După cum reiese din acest studiu al lui Cabasila, teologia palamită a avut
un efect profund asupra teologiei sacramentale ortodoxe răsăritene. Palama se
încadrează în tradiția isihastă manifestata anterior în lucrările Sfântului Simeon
Noul Teolog și mai târziu în lucrările lui Cabasila, atât în tratatul discutat aici,
cât și în Comentariul său la Sfanta Liturghie. O astfel de abordare reflectă
accentul pus pe comuniunea cu Dumnezeu, pe experiența și conștientizarea
harului și pe centralitatea Sfintelor Taine pentru o viață creștină dinamică.
Această viață sacramentală izvorăște din închinarea Bisericii, trupul mistic al lui
Hristos, și este susținută de harul necreat al lui Dumnezeu. Prin redescoperirea
și intrarea în existența sacramentală descrisă de Palama, Ortodoxia poate
 Protos. Serafim (Marius) BILȚ
Vasile Bogdan MARINCAT

recupera conștiința care a făcut din Biserica primară o forță spirituală dinamică.
Acest lucru se poate întâmpla numai prin conștientizarea în rândul credincioșilor
a harului care le-a fost conferit. Aceasta conștiință nu este decât una dintre
modalitățile prin care teologia Sfântului Grigorie Palama va continua sa
îmbogățească viața Bisericii pentru generațiile prezente și viitoare.

Bibliografie
1.George C. Papademetriou, "The Human Body According to Saint
Gregory Palama," Greek Orthodox Theologies Review, 34, 1 (1989),p. 6.

2. Georgios Mantzaridis, The Deification of Man, trans. Liadain Sherrard

(Crestwood, New York: St. Vladimir's Seminary Press, 1984), p. 41.

3. John A. Meyendorff, A Study of Gregory Palama (London: FaithPress,

1964), p.164
4. Nicholas Cabasila, The Life in Christ, trans. Carmine de Catanzaro
(Crestwood, New York: St. Vladimir's Seminary Press, 1974), p. 50.
5. Meyendorff, op. cit., p.151.

6. Cabasila, op. cit., p. 53.

7. Cabasila, op. cit., p. 56.

8. John Romanides, "Notes on the Palamite Controversy and Related Topics",

Greek Orthodox Theological Review, continuarea unui articol început în 6,2
(1960-61), p. 249.)

9. Cabasila, op. cit., p. 56.

10. Mantzaridis, op. cit., p.42.

11.Meyendorff, op. cit., p.159.

12. Mantzaridis, op. cit., p.43.

 Protos. Serafim (Marius) BILȚ
Vasile Bogdan MARINCAT

13. Meyendorff, op. cit., p.160.

14. Cabasila, op. cit., p. 75.

15. Meyendorff, op. cit., p.166.

16. Mantzaridis, op. cit., p.49.

17. Cabasila, op. cit., p. 105.

18. Cabasila, op. cit., p. 106.

19.Ibid.

20. Cabasila, op. cit., p. 107.

21. Gregory Palama, The Triads, ed. John Meyendorff, trans. Nicholas
Gendle (New York: Paulist Press, 1983), p. 52.

22. Cabasila, op. cit., p. 107.

23. Cabasila, op. cit., p. 109.

24. Symeon the New Theologian, The Discourses, trans. C.J .

De Catanzaro (New York: Paulist Press, 1980), p. 337.

25. Mantzaridis, op. cit., p. 51.

26. Saint Gregory Palama: The One Hundred and Fifty Chapters, trans.
Robert E. Sinkewicz (Toronto: Pontifical Institute of Mediaeval Studies,
1988), p. 171.

27.Mantzaridis, op. cit., p. 53.

28. Cabasila, op. cit., p. 138.

 Protos. Serafim (Marius) BILȚ
Vasile Bogdan MARINCAT

29. Meyendorff, op. cit., p. 165.

30. Mantzaridis, op. cit., p. 56.

31. Mantzaridis, op. cit., p. 57.

32. Cabasila, op. cit., p. 149.