- 3 ore

ŞOMAJUL

Obiective:
• Relevarea semnificaţiei şomajului;
• Caracterizarea şomajului în funcţie de nivelul la care a ajuns, intensitatea
cu care se manifestă, durată, structură;
• Înţelegerea naturii şomajului şi a formelor sale;
• Formarea capacităţii de comparare, apreciere şi utilizare în scopuri practice
a indicatorilor cu privire la şomaj;
• Identificarea şi analiza celor două mari procese care stau la baza şomajului;
• Cunoaşterea politicilor de diminuare a şomajului, formarea capacităţii de a
le evalua şi de a le aplica;
• Perceperea semnificaţiilor şomajului ca fenomen ce afectează în proporţii diferite
toate ţările.

Cuprins:

8. Șomajul
8.1. Diminuarea șomajului și a efectelor sale

Există mai multe modalităţi de a defini şomajul şi, în funcţie de ele, mai
multe forme de comensurare. Toate aceste definiţii caracterizează însă
şomajul ca o stare negativă a economiei care afectează o parte din
populaţia activă disponibilă prin neasigurarea locurilor de muncă.
Şomeri sunt toţi cei apţi de muncă, dar care nu găsesc de lucru. Ei
reprezintă un surplus de forţă de muncă în raport cu numărul celor angajaţi în
condiţii de rentabilitate impuse de economia de piaţă.
Potrivit uneia dintre aceste definiţii, sunt şomeri toţi cei care au
înregistrate cereri de angajare sau toţi cei ale căror cereri n-au fost
satisfăcute până la sfârşitul fiecărei luni, indiferent dacă solicită locuri de
muncă permanente sau temporare, cu timp de muncă parţial sau deplin
şi dacă au loc de muncă, dar caută altul mai adecvat aspiraţiilor proprii.
Foarte cunoscută este şi definiţia şomajului dată de Biroul Internaţional al
Muncii (B.I.M.) - organizaţie din sistemul Naţiunilor Unite care elaborează
statistici, comparaţii, studii şi analize de profil pe baza informaţiilor furnizate
de ţările membre, având ca scop mai buna cunoaştere atât a fenomenului, cât
şi a experienţei în combaterea sa. Potrivit acestei definiţii, este şomer oricine
are mai mult de 14 ani şi îndeplineşte concomitent următoarele condiţii: este
apt de muncă; nu munceşte; este disponibil pentru o muncă salariată sau
nesalariată; caută un loc de muncă.
 Aplicarea acestor criterii aduce multe clarificări, dar nu înlătură total riscul
de a exclude din rândul şomerilor anumite persoane care de fapt n-au unde
munci.
Ţinând seama de limitele unor asemenea definiţii, devine clar faptul că
măsurarea şomajului nu este decât o problemă de estimare cât mai aproape de
realitate.
Potrivit acestei interpretări, sunt considerate şomeri: persoanele
concediate şi fără alt loc de muncă; persoanele în căutarea primului loc de
muncă (absolvenţi ai învăţământului secundar, profesional, universitar);
persoanele (de regulă femei) care, după o întrerupere voluntară a activităţii,
solicită reluarea acesteia; persoanele ocupate cu timp parţial, temporar sau
sezonier, aflate în căutarea unui loc de muncă cu timp complet; persoanele
care şi-au pierdut sau au renunţat la statutul anterior (lucrător independent,
patron, lucrător familial neremunerat) şi caută pentru prima dată un loc de
muncă salariat.
Şomajul se caracterizează prin: • nivelul la care a ajuns, ceea ce se
poate exprima absolut - ca număr al şomerilor - şi relativ - ca rată a
şomajului (RŞ), calculată uneori sub forma raportului procentual dintre
numărul şomerilor (Ş) şi populaţia ocupată (PO), iar alteori ca raport
între numărul şomerilor şi populaţia activă sau disponibilă (PA).

RA = S/PO  100; RS' = S/PA  100;

• intensitatea cu care se manifestă, dacă presupune pierderea locului de

muncă şi încetarea totală a activităţii (şomaj total) sau numai diminuarea
activităţii depuse, cu scăderea duratei săptămânii de lucru şi diminuarea
corespunzătoare a salariului (şomaj parţial); • durată - perioada de la
momentul pierderii locului de muncă sau diminuarea activităţii depuse până
la reluarea normală a muncii; • structura sau componenţa pe categorii de
vârstă, nivel de calificare, sex, rasă etc.
Şomajul se formează pe baza a două mari procese: a) pierderea locurilor
de muncă de către o parte a populaţiei ocupate; b) creşterea ofertei de
muncă prin realizarea, de către noile generaţii, a vârstei legale pentru a se
putea angaja şi afirmarea nevoii de a lucra a unor persoane apte de muncă, dar
inactive până la momentul când decid să se angajeze.
În cadrul primului proces, în funcţie de cauzele directe care îl
determină, se disting mai multe forme sau genuri de şomaj, dintre care se
menţionează: a) şomajul ciclic sau conjunctural, cauzat de crize şi
conjuncturi defavorabile, trecătoare, dar care se repetă la intervale de timp mai
lungi sau mai scurte; b) şomajul structural, determinat de modificarea
structurii economiei pe activităţi, ramuri şi subramuri sub incidenţa evoluţiei
nevoilor, crizei energetice sau altor factori; c) şomajul tehnologic, format ca
urmare a înlocuirii vechilor tehnici şi tehnologii cu altele noi şi a restrângerii
locurilor de muncă prin reorganizarea unor activităţi sau firme.
Cel de al doilea proces generează şomaj datorită stării economiei, care,
prin nivelul dezvoltării, dinamică, structură şi alte caracteristici, nu poate
asigura crearea de locuri de muncă în pas cu creşterea ofertei de muncă.
Şomajul este considerat în primul rând o expresie a dezechilibrelor
existente. În prim - plan este situat dezechilibrul de pe piaţa muncii;
şomajul se iveşte când pe această piaţă oferta este superioară cererii.

Test de autoevaluare 1. Care este dezechilibrul de pe piața muncii care

generează șomajul?

În condiţii de echilibru, pe piaţa muncii orice individ care doreşte să se

angajeze la nivelul salariilor practicate atunci găseşte un loc de muncă şi nu
va exista şomaj involuntar, adică nu vor exista oameni care să nu se poată
încadra în muncă dacă urmăresc un astfel de obiectiv. Poate exista însă
şomaj voluntar, oameni care nu sunt angajaţi pentru că nivelul ridicat al
salariilor, impus prin negocieri colective, determină diminuarea cererii
de muncă, pentru că apreciază nivelul salariilor practicate ca fiind
neremuneratoriu sau pentru alte motive. În al doilea rând este amintit
dezechilibrul pieţei bunurilor şi serviciilor, şomajul fiind astfel considerat
consecinţa unei producţii de bunuri economice inferioare cererii. Raţiunea
majoră a acestei insuficienţe a ofertei ţine de inexistenţa sau insuficienţa
capacităţilor de producţie. În acest context, şomajul decurge din insuficienţa
resurselor destinate capitalului ca factor de producţie, în raport cu mâna de
lucru disponibilă.
Analiza şomajului, ca expresie a dezechilibrelor economice, conduce la
concluzia că dezvoltarea economico - socială echilibrată nu este însoţită
neapărat de lichidarea şomajului, dar creează condiţii pentru a fi menţinut sub
control.

Rata şomajului în România, în perioada 1991 - 2001

Ani 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 2000 2001
Indicatori
Rata 3,0 8,2 10,4 10,9 9,5 6,6 8,9 10,3 11,8 8,4
şomajului
(%)
Sursa: Anuarul statistic al României, 1999, 2002.
 8.1. Diminuarea şomajului şi a efectelor sale

Şomajul pune două mari probleme, foarte actuale prin dimensiunile şi

implicaţiile lor: pe termen scurt, garantarea unui venit minim pentru
şomeri, iar pe termen mediu şi lung, asigurarea locurilor de muncă pentru
diminuarea acestui fenomen.
Modalitatea cea mai utilizată de garantare a unui venit minim pentru
şomeri este ajutorul sau indemnizaţia de şomaj. Ponderea acesteia faţă de
salariu şi perioada pentru care se plăteşte diferă pe ţări. Cine nu reuşeşte să se
angajeze în perioada pentru care se acordă indemnizaţia de şomaj îşi pierde
dreptul de a o încasa; acelaşi lucru este valabil şi pentru cei care se angajează
înainte de expirarea perioadei respective.
Garantarea unui astfel de venit constituie o preocupare pentru toate
guvernele, organizaţiile profesionale şi sindicale, pentru că realizarea sa
întâmpină mari dificultăţi, cum sunt: limita fondurilor ce pot fi utilizate în
acest scop, necesitatea practicării unor sisteme de acordare cât mai echitabilă,
nemulţumirile celor care contribuie la formarea fondurilor respective şi
trebuie să dea sume tot mai mari, necesitatea stabilirii unui asemenea nivel
pentru acest ajutor încât să nu genereze suficienţă sau mulţumire în rândul
şomerilor, ci să-i incite permanent la încadrarea în muncă.
Acţiunile care vizează soluţionarea problemelor şomajului şi formează
obiectul unor reglementări, în ansamblul lor, sunt cunoscute sub denumirea
de politici sau măsuri pentru diminuarea şomajului.
Dintre măsurile care ţintesc şomajul în mod direct se remarcă: pregătirea,
calificarea şi orientarea celor care caută un loc de muncă, pentru a putea
face faţă noilor tehnici şi tehnologii; facilităţile acordate de stat pentru
crearea de noi întreprinderi care oferă locuri de muncă; dezvoltarea
activităţilor publice, cu toate că în acest domeniu se pune concomitent şi
problema raţionalizării forţei de muncă.
 sociala a somerilor
2.Repatrierea imigrantilor
Programe de muncacu timp redus somerilor in viata activa
si atipice

Scaderea varstei de pensionare

SI DE
RATIONALIZAREA MUNCII

MUNCA

Progrese in domeniul managementului

ADAPTAREA LA MEDIUL ECONOMIC resurselor umane, cresterea gradului de

multe locuri de munca in

munca administratie, dezvoltarea prestarilor
de servicii care solicita putin capital si
interne si externe multa munca

externe
Figura 8.1. Politica de diminuare a şomajului şi de utilizare a forţei de
muncă

O mare importanţă au dobândit în ultimii ani măsurile pentru trecerea la

noi forme de angajare: pe timp parţial sau cu orar atipic, provizorie, pe
durată medie sau scurtă (şi nu nedeterminată), stagii pentru operaţii specifice
de foarte scurt timp etc. De regulă, asemenea măsuri au ca rezultat asigurarea
unor salarii mai mici, determină scăderea costului salarial al firmelor şi de
aceea sunt acceptate şi practicate de acestea.
Diminuarea sensibilă a şomajului rămâne, desigur, rezultatul realizării
investiţiilor pentru crearea de noi locuri de muncă.
În cadrul acestor preocupări, foarte importante sunt şi măsurile de
prevenire a şomajului care privesc populaţia ocupată (efectiv activă), prin
asigurarea pregătirii şi calificării, la care se mai adaugă reducerea timpului de
muncă şi a duratei vieţii active sau prin repatrierea emigranţilor în ţările lor.
În acest context se înscriu, de asemenea, proiectele de partajare, de
împărţire a muncii, pentru că, atunci când cantitatea de muncă necesară nu
poate să crească (şi, cel puţin pe termen scurt, acesta este adevărul), singurul
mod de a-i face pe toţi sau pe cât mai mulţi să muncească este ca fiecare să
muncească mai puţin.
Pentru toate organizaţiile sindicale este deosebit de importantă menţinerea
locurilor de muncă pentru cei care lucrează, iar aceasta constituie
 adesea obiectul unor negocieri colective foarte dificile cu patronatul. Statul
intervine în această problemă indirect. Un asemenea obiectiv figurează în
revendicările tuturor sindicatelor.
Măsurile pentru diminuarea şomajului şi ameliorarea condiţiilor de viaţă
ale celor afectaţi de şomaj, dar şi ale celor activi prin creşterea indemnizaţiei
sau ajutorului de şomaj, prelungirea perioadei pentru acordarea acesteia şi
asigurarea unor condiţii mai bune de asistenţă sanitară, creşterea salariilor şi
asigurarea unor condiţii de odihnă mai bune, înlăturarea marilor discrepanţe
dintre salarizarea bărbaţilor şi cea a femeilor etc. figurează şi ele printre
revendicările sindicale ce se bucură de un sprijin foarte larg.

Test de autoevaluare 2. Care sunt cele două mari probleme pe care le pune șomajul?

Lucrare de verificare:

1. Ce reprezintă şomajul?
2. Prin ce se caracterizează şomajul?
3. Care sunt cele două mari procese pe baza cărora se formează şomajul?
4. Care sunt formele (genurile) de şomaj?
5. Ce este şomajul voluntar?
6. În ce constau politicile sau măsurile pentru diminuarea şomajului şi
utilizarea forţei de muncă?

Răspunsurile la testele de autoevaluare:

1. Șomajul apare pe piața muncii atunci când oferta de muncă este superioară cererii
de muncă;
2. Șomajul pune două mari probleme, foarte actuale prin dimensiunile și implicațiile
lor: pe termen scurt, garantarea unui venit minim pentru șomeri, iar pe termen
mediu și lung, asigurarea locurilor de muncă pentru diminuarea acestui fenomen.

Rezumat:

Toate definiţiile şomajului arată că acesta este o stare negativă a

economiei care afectează o parte din populaţia activă disponibilă prin
neasigurarea locurilor de muncă. Şomeri sunt toţi cei apţi de muncă, dar
care nu găsesc de lucru. Ei reprezintă un surplus de forţă de muncă în raport
cu numărul celor angajaţi în condiţii de rentabilitate impuse de economia de
piaţă.
Şomajul se caracterizează prin: • nivelul la care a ajuns, ceea ce se
poate exprima absolut - ca număr al şomerilor - şi relativ - ca rată a
şomajului (RŞ), calculată uneori sub forma raportului procentual dintre
numărul şomerilor (Ş) şi populaţia ocupată (PO), iar alteori ca raport
între numărul şomerilor şi populaţia activă sau disponibilă (PA).

RA = S/PO  100; RS' = S/PA  100;

• intensitatea cu care se manifestă, dacă presupune pierderea locului de

muncă şi încetarea totală a activităţii (şomaj total) sau numai diminuarea
activităţii depuse, cu scăderea duratei săptămânii de lucru şi diminuarea
corespunzătoare a salariului (şomaj parţial); • durată - perioada de la
momentul pierderii locului de muncă sau diminuarea activităţii depuse până
la reluarea normală a muncii; • structura sau componenţa pe categorii de
vârstă, nivel de calificare, sex, rasă etc.
Şomajul se formează pe baza a două mari procese: a) pierderea locurilor
de muncă de către o parte a populaţiei ocupate; b) creşterea ofertei de
muncă prin realizarea, de către noile generaţii, a vârstei legale pentru a se
putea angaja şi afirmarea nevoii de a lucra a unor persoane apte de muncă, dar
inactive până la momentul când decid să se angajeze.
Formele sau genurile de şomaj sunt: a) şomajul ciclic sau conjunctural,
cauzat de crize şi conjuncturi defavorabile, trecătoare, dar care se repetă la
intervale de timp mai lungi sau mai scurte; b) şomajul structural, determinat
de modificarea structurii economiei pe activităţi, ramuri şi subramuri sub
incidenţa evoluţiei nevoilor, crizei energetice sau altor factori; c) şomajul
tehnologic, format ca urmare a înlocuirii vechilor tehnici şi tehnologii cu
altele noi şi a restrângerii locurilor de muncă prin reorganizarea unor activităţi
sau firme.
 Şomajul voluntar este acela în care oamenii nu sunt angajaţi pentru că
nivelul ridicat al salariilor, impus prin negocieri colective, determină
diminuarea cererii de muncă, pentru că apreciază nivelul salariilor
practicate ca fiind neremuneratoriu sau pentru alte motive.
Acţiunile care vizează soluţionarea problemelor şomajului şi formează
obiectul unor reglementări, în ansamblul lor, sunt cunoscute sub denumirea
de politici sau măsuri pentru diminuarea şomajului.
Dintre măsurile care ţintesc şomajul în mod direct se remarcă: pregătirea,
calificarea şi orientarea celor care caută un loc de muncă, pentru a putea
face faţă noilor tehnici şi tehnologii; facilităţile acordate de stat pentru
crearea de noi întreprinderi care oferă locuri de muncă; dezvoltarea
activităţilor publice, cu toate că în acest domeniu se pune concomitent şi
problema raţionalizării forţei de muncă.
O mare importanţă au dobândit în ultimii ani măsurile pentru trecerea la
noi forme de angajare: pe timp parţial sau cu orar atipic, provizorie, pe
durată medie sau scurtă (şi nu nedeterminată), stagii pentru operaţii specifice
de foarte scurt timp etc. De regulă, asemenea măsuri au ca rezultat asigurarea
unor salarii mai mici, determină scăderea costului salarial al firmelor şi de
aceea sunt acceptate şi practicate de acestea.
Diminuarea sensibilă a şomajului rămâne, desigur, rezultatul realizării
investiţiilor pentru crearea de noi locuri de muncă.
În cadrul acestor preocupări, foarte importante sunt şi măsurile de
prevenire a şomajului care privesc populaţia ocupată (efectiv activă), prin
asigurarea pregătirii şi calificării, la care se mai adaugă reducerea timpului de
muncă şi a duratei vieţii active sau prin repatrierea emigranţilor în ţările lor.
În acest context se înscriu, de asemenea, proiectele de partajare, de
împărţire a muncii, pentru că, atunci când cantitatea de muncă necesară nu
poate să crească, singurul mod de a-i face pe toţi sau pe cât mai mulţi să
muncească este ca fiecare să muncească mai puţin.
Pentru toate organizaţiile sindicale este deosebit de importantă menţinerea
locurilor de muncă pentru cei care lucrează, iar aceasta constituie adesea
obiectul unor negocieri colective foarte dificile cu patronatul. Statul intervine
în această problemă indirect. Un asemenea obiectiv figurează în revendicările
tuturor sindicatelor.
Măsurile pentru diminuarea şomajului şi ameliorarea condiţiilor de viaţă
ale celor afectaţi de şomaj, dar şi ale celor activi prin creşterea indemnizaţiei
sau ajutorului de şomaj, prelungirea perioadei pentru acordarea acesteia şi
asigurarea unor condiţii mai bune de asistenţă sanitară, creşterea salariilor şi
asigurarea unor condiţii de odihnă mai bune, înlăturarea marilor discrepanţe
dintre salarizarea bărbaţilor şi cea a femeilor etc. figurează şi ele printre
revendicările sindicale ce se bucură de un sprijin foarte larg.

Bibliografie:

• Anderton, Alain - Economics, Causeway Press Limited, Oxford, 1995;

• Bezbakh, Pierre - Inflaţie, dezinflaţie, deflaţie, Editura Humanitas,
Bucureşti, 1992;
• Campbell, McConnell- Economics - Principles, Problems and Policies,
McGraw - Hill, Inc. 1996;
• Colectivul Catedrei - Economie, ediţia a V-a, Editura Economică,
de Economie şi Bucureşti, 2001;
Politici Economice
• Colectivul Catedrei - Dicţionar de economie, ediţia a doua, Editura
de Economie şi Economică, Bucureşti, 2001;
Politici Economice
• Crozet, Yves - Inflation ou déflation? Actualité d’un dilemme,
Editions Nathon, 1995;
• Didier, Michel - Economie. Regulile jocului, Editura Humanitas, 1994;
• Dornbusch, Rudiger - Macroeconomie, Editura Sedona, Timişoara, 1998;
Fisher, Stanley
• Dobrotă, Niţă (Coord.) - Dicţionar de economie, ediţia a doua, Editura
 Economică, Bucureşti, 2001;
• Friedman, Milton - Inflation et systèmes monetaires, Paris, Calman -
Levy, 1976;
• Frisch, H. - Teorii ale inflaţiei, Editura Sedona, Timişoara, 1997;
• Iancu, Aurel - Bazele teoriei politicii economice, Editura All Beck,
1988;
• Keynes, J. Maynard - Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii
şi a banilor, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970;
• Lipsey, Richard G.; - Economia pozitivă, Editura Economică,
Bucureşti, Chrystal, K. Alec 1999;
• Mankiw, Gregory N.- Macroeconomics, Worth Publishers, Harvard
University, 1994;
• Rădulescu, Eugen - Politica monetară - provocări şi perspective, Banca
Naţională a României, în „Tranziţia
economiei în România”, 1999;
• Samuelson, P. - Economie politică, Editura Teora, Bucureşti,
2000; Nordhaus, W.
• Taşnadi, Alexandru; - Monetarismul, Editura Economică, Bucureşti,
1996; Doltu, Claudiu

- World Development Indicators, The World
Bank, 1999.