You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2009 > 05-10-2009

PARLIAMENTARY DEBATES

Sittings of the Senate of October 5, 2009

 Relevant paragraphs for the following query: 

Speaker: Doina Silistru

Doamna Doina Silistru:

Declaraţia politică este intitulată "1 octombrie - Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice".

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a desemnat ziua de 1 octombrie ca Zi Internaţională a Persoanelor în Vârstă,
în Rezoluţia 45/106 din 14 decembrie 1990, şi de atunci, an de an, au loc manifestări dedicate acestora.

Această decizie a fost precedată de o serie de iniţiative ONU şi acţiuni pentru promovarea, consacrarea şi protecţia
drepturilor specifice acestei categorii de vârstă, dintre care Planul internaţional de acţiune pentru probleme legate
de îmbătrânire, de la Viena, adoptat în 1982 de summitul mondial şi aprobat ulterior de Adunarea Generală a
Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 47/86.

În 1998, Naţiunile Unite au declarat perioada 1 octombrie 1998 - 1 octombrie 1999 ca fiind Anul Internaţional al
Persoanelor Vârstnice.

Potrivit reprezentanţilor Fondului ONU pentru Populaţie, Ziua Internaţională a Vârstnicilor reprezintă o încercare de
a aminti faptul că societăţile trebuie să asigure creşterea calităţii vieţii şi implementarea unor sisteme de securitate
socială puternice, care să furnizeze servicii pentru un standard de viaţă mai înalt al persoanelor în vârstă.

Persoana vârstnică este acea persoană care a împlinit vârsta legală de pensionare.

Asistenţa socială a persoanelor vârstnice este reglementată de Legea nr. 17/2000, prin care se stabilesc serviciile
sociale asigurate persoanelor vârstnice la domiciliu, în instituţii rezidenţiale, centre de zi, cluburi pentru vârstnici,
apartamente şi locuinţe sociale.

Beneficiază de asistenţă socială cel care:

nu are familie sau nu se află în întreţinerea unei sau unor persoane obligate la aceasta, potrivit dispoziţiilor
legale în vigoare;
nu are locuinţă, şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii;
nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare;
se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile sociomedicale, din cauza bolii ori stării fizice sau psihice.

Creşterea fără precedent a ponderii persoanelor vârstnice în societate, în special a persoanelor vârstnice care
trăiesc singure, implică o creştere substanţială a cererii pentru îngrijire şi servicii.

Etapele vieţii se succed cu repeziciune: copilăria, adolescenţa, tinereţea, maturitatea, bătrâneţea.

Etapa cea mai grea este, fără nicio îndoială, bătrâneţea.

Este imposibil de imaginat astăzi progresul unei ţări fără a lua în considerare ponderea populaţiei de vârsta a treia
şi nevoile acesteia, rolul pe care vârstnicii îl au, deopotrivă, în familie, în comunităţile în care trăiesc.

Bătrânii simbolizează înţelepciunea, cumpătarea, echilibrul.

Bătrânii care ne înconjoară sunt, în general, persoane care au avut grijă de noi sau de părinţii noştri.

Nu trebuie să-i uităm pe cei care, zeci de ani, şi-au făcut datoria faţă de ţară, faţă de generaţia actuală.

Neglijaţi de societate, şi uneori de propriile familii, izolaţi în căminele pentru bătrâni, invizibili pentru cei tineri, foarte
mulţi dintre bătrânii noştri se confruntă zi de zi cu sentimentul dureros al singurătăţii.

Cel mai tulburător este faptul că, în multe ţări, incidentele de neglijare, abuz şi violenţă împotriva persoanelor în
vârstă nu sunt cazuri izolate.

Singurătatea, tristeţea şi sentimentul de inutilitate agravează problemele de sănătate.

Mulţi bătrâni sunt singuri şi neajutoraţi.

Aceşti bătrâni ai nimănui trăiesc de azi pe mâine.

Pensia este mică, medicamentele sunt scumpe, iar ei ajung în situaţia de a trăi la limita subzistenţei.

În mediile sociale, vârstnicii se pot confrunta cu lipsa recunoaşterii şi a respectului.

Ei pot fi privaţi de includerea totală şi de participarea la chestiunile sociale, economice, culturale şi politice.

Este absolut necesar să existe preocupare constantă pentru a găsi soluţii pentru îmbunătăţirea traiului zilnic al
persoanelor în vârstă.

Oamenii ar trebui să se bucure de o viaţă plină de împliniri, de sănătate, de siguranţă şi de participare activă la
viaţa socială, economică, culturală şi politică a societăţii lor şi să-şi poată folosi la maximum competenţele şi
abilităţile pe care le-au dobândit de-a lungul vieţii.

Bătrânii noştri sunt un izvor de poveţe şi un veritabil îndreptar moral pentru urmaşi, de aceea ne aplecăm cu
respect în faţa concetăţenilor noştri vârstnici pentru contribuţia însemnată pe care au adus-o de-a lungul anilor la
dezvoltarea întregii societăţi.

Grija societăţii ar trebui să se îndrepte spre identificarea soluţiilor de protecţie a vârstnicilor, dezvoltarea legăturilor
sociale dintre generaţii, îmbunătăţirea imaginii pe care vârsta a treia o are în societate.

Este de datoria guvernanţilor şi a oamenilor politici să caute modalităţile prin care viaţa bătrânilor să fie cel puţin
mulţumitoare.

Nu este întotdeauna clar care sunt fenomenele ce ţin de îmbătrânire.

Uneori, declinul funcţional cauzat de vârsta avansată poate fi confundat cu declinul funcţional cauzat de o boală.

Majoritatea gerontologilor consideră bătrâneţea drept efectul cumulativ al interacţiunilor corpului cu diferiţi factori
de-a lungul vieţii.

Aceşti factori sunt reprezentaţi de mediu, influenţe culturale, alimentaţie, mişcare, timp liber, boli şi mulţi alţii.

Fiecare persoană îmbătrâneşte într-un ritm unic.

În mod tradiţional, vârsta de 65 de ani a fost considerată limita de trecere spre vârsta înaintată.

Motivul alegerii acestei valori îl găsim în istorie, 65 de ani fiind desemnată vârsta de pensionare în Germania, prima
naţiune care a instituit un program de pensionare.

Îmbătrânirea poate viza trei aspecte diferite:

vârsta cronologică: reprezintă vârsta unei persoane în ani; odată cu înaintarea în vârstă, creşte
probabilitatea instalării unei probleme de sănătate;
vârsta biologică: se referă la modificările ce apar în organism odată cu îmbătrânirea; putem întâlni persoane
bătrâne biologic la vârsta de 40 de ani, respectiv persoane tinere biologic la 60 de ani sau mai mult;
vârsta psihologică: se referă la felul în care oamenii se simt şi se comportă; o persoană de 80 de ani care
munceşte, participă la multe activităţi este considerată tânără din punct de vedere psihologic.

Procesul îmbătrânirii este rezultatul unor fenomene complexe ce imprimă modificări continue şi ireversibile în
structura organismului.

Aceste modificări antrenează, în a doua jumătate a vieţii, o scădere a capacitaţii de adaptare la mediu şi o creştere
a sensibilităţii şi vulnerabilităţii individului faţa de factorii perturbatori din exterior.

Modificări legate de vârstă apar în toate celulele, ţesuturile şi organele şi ele afectează funcţionarea tuturor
sistemelor din corp.

Vârstnicii sunt mult mai frecvent expuşi la supraîncălzire (hipertermie) sau la scăderi periculoase de temperatură
(hipotermie).

Pe măsura îmbătrânirii, organismul nu mai tolerează la fel de mult efort.

E nevoie de mai mult timp ca pulsul să crească în timpul efortului şi de mai mult timp să scadă după încetarea
acestuia.
Modificările de la nivelul pielii se numără printre cele mai vizibile semne ale îmbătrânirii, prin prezenţa ridurilor şi a
pielii care îşi pierde elasticitatea.

Pe măsura trecerii anilor, stratul extern al pielii, epiderma, se subţiază.

Pielea apare astfel mai subţire, palidă, translucidă.

Pete pigmentare mari pot să apară în zonele expuse soarelui.

Albirea părului este determinată genetic.

Acuitatea auditivă scade treptat de la 50 de ani, probabil din cauza modificărilor nervului auditiv, în special pentru
sunetele cu frecvenţă înaltă şi, mai ales, în cazul persoanelor care au fost expuse la zgomote de-a lungul vieţii.

Toate structurile ochiului se modifică cu vârsta.

La vârsta de 60 de ani pupilele mai au o treime din dimensiunea pe care o aveau la 20 de ani.

Pupila reacţionează mai încet la întuneric şi la lumină.

Numărul papilelor gustative începe să scadă la 40-50 de ani la femei şi la 50-60 de ani la bărbaţi.

Dacă se pierde senzaţia gustativă, gusturile dulce şi sărat sunt primele care dispar, iar amar şi acru persistă puţin
mai mult.

Simţul mirosului începe să scadă după vârsta de 70 de ani.

Acest lucru se datorează pierderii terminaţiilor nervoase de la nivelul nasului.

În general, vârstnicii prezintă o tensiune arterială crescută moderat.

Modificările ce apar la nivelul rinichilor odată cu vârsta le scad capacitatea de a concentra urina şi de a reţine apa.

Deshidratarea apare frecvent, pentru că vârstnicii îşi pierd senzaţia de sete.

Infecţiile tractului urinar sunt frecvente la bătrâni, din cauza, pe de o parte, a golirii incomplete a vezicii, iar, pe altă
parte, din cauza modificării echilibrului chimic de la nivelul tractului urinar.

Densitatea osoasă scade la persoanele în vârstă, în special la femei, după menopauză, din cauza faptului că osul
pierde calciu şi minerale, iar oasele sunt mult mai fragile, predispuse la fracturi.

Odată cu îmbătrânirea, modelul de somn se schimbă.

Vârstnicii adorm mai greu şi se trezesc deseori în timpul nopţii.

Perioada totală de somn rămâne aceeaşi sau scade uşor.

Principalele probleme ale persoanelor de vârsta a treia sunt: probleme fiziologice, probleme psihologice, probleme
sociale.

a) Probleme fiziologice: probleme auditive (formarea repetată a dopurilor de ceară, precum şi disfuncţionalităţi la
nivelul sistemului nervos); probleme vizuale (dificultate în identificarea unor obiecte statice sau mobile); modificări
ale gustului şi mirosului (bărbaţii între 70-88 de ani sunt foarte puţin capabili să deosebească o soluţie
preponderent sărată de una sărată normal, iar femeile mai în vârstă pot deosebi mai bine gusturile sărat şi amar);
probleme sexuale (scăderea intensităţii activităţii sexuale); apariţia osteoporozei, care constă în pierderea de
minerale din organism, ce conduce la fracturarea cu uşurinţă a oaselor, şi a osteoartritei, care afectează
capacitatea persoanelor în vârstă de a roti degetele, de a apuca, de a apăsa.

Psihologia bătrânului are anumite particularităţi care pot fi observate nu numai în sfera funcţiilor psihice elementare.

Sunt bine-cunoscute labilitatea afectivă a vârstnicului, hiperemotivitatea şi impresionabilitatea lui.

Adesea, bătrâneţea se însoţeşte de o stare depresivă, cu tendinţă la izolare şi singurătate.

Pensionarea şi bătrâneţea sunt asociate cu inutilitatea, mizeria şi singurătatea.

Sentimentul de izolare socială, de abandonare a profesiunii accentuează îmbătrânirea psihologică.

b) Problemele psihologice sunt legate de memorie, învăţare şi capacitate cognitivă.

Procesul de învăţare durează mai mult decât la adulţii tineri şi este mai puţin aprofundat.

Persoanele în vârstă utilizează strategii proprii de memorare, dar cu rezultate mai slabe decât la adulţii tineri.

Factorii ce determină degradarea abilitaţilor mentale la bătrâni:

sănătatea precară - bolile cronice, afecţiunile cardiovasculare, lipsa exerciţiilor fizice, utilizarea excesivă a
medicamentelor;
stilul de viaţă - izolare socială, amplificarea sentimentului inutilităţii;
demenţa sau senilitatea - pierderea capacitaţilor cognitive, care duce la declinul abilitaţilor intelectuale.
Cauza demenţei o reprezintă boala Alzheimer, produsă de formarea pe creier a unor plăci alcătuite din
celule moarte care înconjoară neuronii, producând un blocaj neurofibrolatoriu, principalul rezultat fiind
deteriorarea ireversibilă a neuronului;
starea de depresie - procent ridicat al femeilor cu stări depresive (complexitatea sarcinilor femeii în familie şi
societate).

c) Probleme sociale - pensionarea reprezintă un moment important în viaţa individului, atitudinea faţă de momentul
pensionării depinzând de statutul socioeconomic al persoanei respective, de tipul de activitate depusă, de starea
de sănătate la momentul pensionarii, de tipul de comportament individual.

Pensionarea şi bătrâneţea trebuie pregătite şi efectele lor prevenite.

Trebuie învinse rigiditatea vârstnicului, dificultatea de adaptare la noua situaţie creată.

Pensionarea înseamnă pentru bărbaţi o schimbare totală a rolului şi funcţiei sale, femeia trece cu uşurinţă de la
activitatea profesională la cea familială.

Se descriu trei faze prin care trece individul pensionat:

perioada de stres, favorabilă trezirii tulburărilor nevrotice, faza de nelinişte şi de căutare a unui nou rol social, a
unui rol psihologic, şi faza de stabilizare, în care individul acceptă rolul pe care şi l-a ales.

Unele dintre efectele pensionării constau în: construcţia unei imagini negative cu privire la propria persoană,
apariţia dificultăţilor financiare, pierderea statutului social.

Pensionarul se adaptează la noul său rol numai când poate face diferenţe între rolul său anterior şi personalitatea
sa actuală.

Factorii ce indică statusul persoanei în vârstă în societatea tradiţională sunt: gradul de control asupra resurselor şi
contribuţia vârstnicului la dezvoltarea comunităţii.

În societatea modernă, contribuţia bătrânilor scade, iar controlul exercitat de ei se diminuează.

Odată cu îmbătrânirea, se produc schimbări în evoluţia sinelui, în contextul în care îmbătrânirea este asociată cu
îmbolnăvirea, pierderea partenerului de viaţă sau deteriorarea statusului social.

Izolarea unor persoane în vârstă nu reprezintă o consecinţă doar a retragerii din activitatea socială, ci şi o urmare a
condiţiilor restrictive de mediu - lipsa ocaziilor de a realiza întâlniri sau noi cunoştinţe, teama de a nu fi atacaţi
(trebuie să fie stimulaţi să participe la diferite întâlniri).

Relaţia dintre generaţii implică în multe familii raporturi de afecţiune, de comunicare, dar şi de conflict.

O îmbătrânire sănătoasă se referă la prevenirea şi reducerea efectelor nedorite ale îmbătrânirii.

Scopul este menţinerea sănătăţii fizice şi mentale, evitarea bolilor, păstrarea unei vieţi active şi independente.

În România, Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 1998.

România se înscrie în rândul ţărilor în care populaţia îmbătrâneşte, cu toate consecinţele care decurg de aici, la
nivel individual şi social.

România a devenit o ţară de pensionari, iar acest fenomen are tendinţa de a se accentua, asta pentru că
generaţiile născute după 1989 vor ajunge foarte târziu la pensie.

Persoanele în vârstă de 60 de ani şi peste reprezentau în anul 1990 10,3% din totalul populaţiei României, în anul
2000 - 18,7%, în 2003 - 19,9%, iar pentru anul 2030 se preconizează 22,3%.
Analiza speranţei de viaţă în România a evidenţiat că nivelul atins în anii 1976-1978, şi anume 69,8 ani, a fost
nivelul speranţei de viaţă cel mai ridicat înregistrat în ţara noastră, bărbaţii având o speranţă de viaţă de 67,4 ani,
mai mică comparativ cu a femeilor, care aveau 72,1 ani.

Diferenţa dintre sexe în ceea ce priveşte speranţa de viaţă a vârstnicilor a fost mereu în favoarea femeilor şi a
continuat să crească în ultimii ani.

Pe de altă parte, numărul persoanelor bătrâne de peste 65 de ani a crescut de la 11%, rată înregistrată după
revoluţie, la 14%.

În mediul rural, populaţia cu vârste cuprinse între 55 şi 64 de ani este angajată salarial doar în procent de 4%, şi
aceasta în timp ce unii cer prelungirea vârstei de pensionare la 65-70 de ani.

Numărul pensionărilor de invaliditate a crescut de la 208.000 în 1990, la 892.000 în 2008.

Este important să se ajungă la menţinerea unei ponderi de 30% a pensionarilor în totalul populaţiei.

În 2025 ar trebui să avem vârsta medie reală de pensionare de 60 de ani, egală pentru bărbaţi şi femei, iar în 2050,
de 65 de ani.

Altfel, în condiţiile actuale de pensionare, în 2050 vom avea aproximativ 45% din populaţie pensionari.

România este singura ţară din UE care nu a demarat un proces de egalizare a vârstei de pensionare între bărbaţi şi
femei.

Dacă, în prezent, populaţia este alcătuită din 6 milioane de pensionari, 5 milioane de copii şi tineri şi 10,5 milioane
de adulţi, tabloul va fi complet diferit peste 50 de ani.

În condiţiile în care fertilitatea se menţine la nivelul de acum, în timp ce numărul vârstnicilor continuă să crească,
populaţia României va ajunge în 2050 la 16 milioane.

Mai mult de jumătate vor avea peste 60 de ani.

Un adult va plăti pentru pensiile, alocaţiile şi serviciile de sănătate şi de educaţie pentru nouă persoane.

Din ianuarie 1990 şi până în prezent, nivelul de trai al pensionarilor, al cetăţenilor de vârsta a treia, a scăzut în mod
dramatic, toate indexările acordate fiind cu mult sub creşterea preţurilor la produsele alimentare, ca să nu mai
pomenim de majorările substanţiale ale preţurilor la energie electrică, gaze, apă, produse farmaceutice şi servicii.

În general, pensionarii români stau la coadă.

Îi putem vedea cum aşteaptă în farmacii zeci de minute pentru eliberarea unei reţete, cum aşteaptă ore întregi
pentru un bilet de tratament în staţiuni balneoclimaterice etc.

Aceştia ajung chiar să împrumute bani de la casele de ajutor reciproc pentru a reuşi să-şi plătească facturile,
medicamentele şi mâncarea de zi cu zi.

De Ziua Internaţională a Vârstnicilor, valoarea punctului de pensie se majorează cu 2 procente, adică aproximativ
15 lei, ajungând la 732 de lei.

Măsura nu se aplică şi pensiilor acordate prin legi speciale, precum cele ale magistraţilor şi militarilor.

Pensia socială minimă de 300 de lei, introdusă în aprilie, a crescut la 350 de lei.

Nouă sute de mii de pensionari beneficiază de pensia minimă garantată.

Standardul de viaţă al pensionarilor în România este caracterizat, în principal, de următorii indicatori: "venituri",
"cheltuieli şi consum", "locuinţă":

Veniturile gospodăriilor de pensionari au ca surse principale: pensiile şi alte prestaţii sociale, produsele
agroalimentare obţinute cu surse proprii şi alte facilităţi acordate în bani şi natură, reglementate prin lege.
Cheltuieli şi consum: consumul alimentar, produsele nealimentare, plata serviciilor.
Gospodăriile din urban fac faţă mai greu cheltuielilor cotidiene decât cele din rural, pentru că acestea din
urmă îşi asigură în mai mare măsură consumul alimentar din surse proprii.
Deţinerea unei locuinţe reprezintă un element important al condiţiilor de viaţă, iar pentru vârstnici locuinţa
capătă, în timp, o puternică valoare afectivă.
Standardul de viaţă al persoanelor vârstnice din România înclină mai mult spre starea de sărăcie pentru marea
majoritate dintre aceştia.

Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice reuneşte un număr de 41 de consilii judeţene ale persoanelor vârstnice,
6 ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi 9 organizaţii centrale reprezentative ale pensionarilor şi veteranilor de
război.

Acesta a hotărât în plenul din 10 iulie 2008 să iniţieze un Plan naţional pentru persoanele vârstnice în vederea
promovării drepturilor şi libertăţilor vârstnicilor prin îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, asigurarea unui trai decent şi
respectarea demnităţii personale a acestora.

Acceptul organelor de stat şi al partidelor politice de a subscrie la Planul naţional pentru persoanele vârstnice
constituie confirmarea voinţei politice a acestora de a acţiona în sprijinul unui segment important de populaţie, dar
şi dezavantajat, al societăţii româneşti.

Planul naţional pentru persoanele vârstnice pentru perioada 2009-2012, în forma definitivă, urmează a fi dezbătut
şi aprobat de Parlament şi dus la îndeplinire de guvernele în funcţiune din această perioadă.

În Marea Britanie, 30% din pensionări trăiesc sub limita sărăciei, spre deosebire de România, unde doar 19% din
bătrâni trăiesc în condiţii mizere de viaţă, potrivit organismului de statistică al Uniunii Europene "Eurostat".

Ţara unde pensionarii o duc cel mai bine este Cehia, unde doar 5% din pensionari, sau unul din 20, trăiesc sub
limita sărăciei.

Cel mai greu trăiesc pensionarii din Cipru.

Ţările care prezintă cel mai mare risc ca pensionarii să fie extrem de săraci sunt: Cipru, 51% din pensionari trăind
cu sub 60% din venitul mediu, Letonia (33%), Estonia (33%), Marea Britanie (30%), Lituania (30%), Irlanda (29%),
Spania (28%), Portugalia (26%), Belgia (23%), Grecia (23%), România (19%), Bulgaria (18%), Germania (17%),
Franţa (13%), Olanda (10%), Polonia (8%), Republica Cehă (5%).

Până în 2050, în Uniunea Europeană se preconizează o creştere cu 70% a numărului persoanelor cu vârsta de cel
puţin 65 de ani şi o creştere cu 170% a numărului celor cu vârsta de peste 80 de ani.

Ameliorarea sănătăţii persoanelor în vârstă duce la scăderea presiunii asupra sistemelor de sănătate şi la
reducerea numărului de persoane care se pensionează pe caz de boală.

UE sprijină în mod activ statele membre în eforturile lor de promovare a îmbătrânirii sănătoase şi de prevenire a
bolilor, prin intermediul unor iniţiative destinate să amelioreze sănătatea persoanelor în vârstă, şi întreprinde acţiuni
pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă ale persoanelor în vârstă.

Clubul exclusivist al persoanelor cu vârste de peste 100 de ani se măreşte văzând cu ochii.

Dacă în 1950 erau doar câteva mii, în prezent există 340.000 de persoane care au depăşit 100 de ani, iar numărul
lor va creşte, ajungând, la mijlocul secolului, la 6 milioane.

Cea mai mare concentraţie a acestor persoane se află în SUA şi Japonia.

Acest fapt era de aşteptat, datorită anilor de progrese în medicină şi datorită îmbunătăţirii dietei, ceea ce a redus
probabilitatea bolilor şi a atacurilor cerebrale sau de cord.

Statisticile experţilor arată că în 2017 vor fi, pentru prima oară, mai multe persoane de 65 de ani decât copii sub 5
ani.

Procesul de îmbătrânire a populaţiei reprezintă, în primul rând, o provocare la nivel economic, pentru că, odată cu
trecerea timpului, vor fi din ce în ce mai puţini tineri înscrişi pe piaţa de muncă şi care să poată să susţină, prin
veniturile lor, populaţia bătrână.

Odată cu fenomenul general de îmbătrânire a populaţiei, societatea va trebui să facă faţă unui număr crescut de
pensionari, unui număr crescut de persoane care trăiesc singure, incapacităţii familiei de a-şi rezolva singură
problemele legate de îngrijirea membrilor aflaţi la vârste înaintate, nevoii crescute de servicii sociale şi medicale
destinate îngrijirii personale.

Este nevoie de satisfacerea cererii din ce în ce mai mari de îngrijiri medicale, adaptarea sistemelor de sănătate la
nevoile unei populaţii în curs de îmbătrânire şi menţinerea viabilităţii acestora pe fondul creşterii deficitului de forţă
de muncă.

Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice este o sărbătoare şi o dovadă a preţuirii persoanelor în vârstă.
 Această zi trebuie să fie un prilej de reflecţie asupra condiţiei de pensionar, de a face mai bine cunoscute
problemele reale pe care le au de rezolvat vârstnicii, o preocupare pentru asigurarea unui trai decent al
persoanelor vârstnice.

Trebuie să le arătăm respect pentru eforturile şi acumulările realizate de-a lungul timpului.

Aceasta este o zi pe care încercăm să o dedicăm celor care ne sunt părinţi, bunici, ocazie deosebită pentru a
adresa calde urări de sănătate, viaţă lungă şi liniştită, alături de cei dragi!
    ................................................
Doamna Doina Silistru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Întrebarea mea a fost adresată preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Acum aştept răspuns de la noul preşedinte - nu ştiu cine o fi!

Cetăţeanul Bosânceanu I. Grigore, domiciliat în judeţul Vaslui, se află în posesia Deciziei nr. 233, emisă de
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în anul 2005, prin care se propune acordarea de măsuri
reparatorii pentru un imobil, teren în suprafaţă de 428 metri pătraţi, situat în judeţul Vaslui.

La data emiterii, decizia, împreună cu documentele aferente aflate la dosarul AVAS, înregistrat cu nr.
1.385/25.02.2002, a fost înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care nu a rezolvat problema
petentului nici până la această dată.

Vă rog, doamnă/domnule preşedinte, să-mi comunicaţi situaţia dosarului cetăţeanului Bosânceanu I.

Grigore şi care sunt demersurile necesare, conform prevederilor legii, pe care persoana în cauză poate să le
întreprindă pentru soluţionarea acestei cereri într-un termen rezonabil, după atâţia ani de când a depus dosarul,
respectiv anul 2002.

Mulţumesc.

Solicit răspuns în scris.

    ................................................
    Doamna Doina Silistru:  

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea mea este adresată domnului Adriean Videanu, ministrul interimar al sănătăţii.

Domnule ministru,

Conform legislaţiei în vigoare, la intrarea în colectivitate, copii trebuie să efectueze un set minim de analize care să
ateste că sunt sănătoşi şi că nu suferă de boli transmisibile.

La rândul lor, părinţii copiilor trebuie să facă radiografii la plămâni.

Toate aceste analize depăşesc suma de 150 lei, fără ele copiii neputându-se înscrie la grădiniţe sau creşe.

Întrucât fondurile Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Vaslui s-au epuizat, asiguraţii au fost nevoiţi să
plătească analizele, deşi le puteau face gratuit, în baza dreptului garantat de calitatea de cotizanţi la Fondul
asigurărilor de sănătate.

Având în vedere că înscrierea copiilor la grădiniţe şi creşe are loc pe toată perioada anului, vă întreb, domnule
ministru, dacă pentru astfel de situaţii există posibilitatea rezervării unui fond special în cadrul caselor de asigurări
de sănătate, asigurându-se astfel dreptul garantat de lege pentru cotizanţii la Fondul asigurărilor de sănătate.

Solicit răspuns în scris.

Mulţumesc.