Acizii nucleici

Cuprins

 Ce sunt acizii nucleici?

 Zahărul
 Radicalul fosfat
 Factorul ereditar mendelian

Ce sunt acizii nucleici?

Acizii nucleici sunt acizi organici care conțin fosfor, reprezentând substanțe
macromoleculare din grupa biopolimerilor. În 1909, P. Levene a reușit să
arate că acidul nucleic de drojdie conține patru baze azotate: adenină,
guanină, citozină și uracil, precum și acid fosforic și o pentoză – riboza. Cu
aproape 30 de ani mai târziu, Levene analizează compoziția chimică a acidului
nucleic din timus și constată că acesta conține adenină, guanină, citozină și
timină ca baze azotate, precum și acid fosforic și dezoxiriboză. 

La acea vreme, acidul care este nucleic de la drojdie a primit denumirea de

acid ribonucleic (ARN), iar cel din timusul de vițel a fost numit acid
timonucleic, care era de fapt acid dezoxiribonucleic (ADN). Acizii nucleici sunt
de două tipuri: ADN (acid dezoxiribonucleic) și ARN (acid ribonucleic).
Aceștia sunt substanțe chimice macromoleculare, formate din unități
structurale care poartă denumirea de nucleotide. Nucleotidele sunt alcătuite
din 3 componente:

 O bază azotată
 O pentoză (un zahăr)
 Un radical fosforic (P)

Bazele azotate sunt substanțe organice, de două tipuri: purinic și pirimidinic.

Baze azotate purinice Baze azotate pirimidinice

Adenina (A) Citozina (C) – prezentă în ADN și ARN 
Guanina (G) Timina (T) – prezentă numai în ADN
Ambele prezente în ADN și ARN Uracilul (U) – prezent doar în ARN

Zahărul
Zahărul este un monozaharid cu cinci atomi de carbon (adică o pentoză),
reprezentat de riboză (R), care este prezentă în strutura ARN și dezoxiriboză
(D), care este prezentă în structura ADN. Atunci când se combină o bază
azotată (purinică sau pirimidinică) cu o pentoză se va forma o nucleozidă, iar
dacă la pentoza nucleozidei se atașează o grupare fosfat va rezulta o
nucleotidă. 

Nucleotida este unitatea de bază a acizilor nucleici, iar prin înlănțuirea lor
rezultă polinucleotidele. 

Radicalul fosfat
Radicalul fosfat (P) formează legături esterice cu pentozele. Legătura se face
între al cincilea atom de carbon al unei pentoze – notat 𝐶5- și al treilea atom
de carbon al pentozei următoare – notat 𝐶3. Astfel rezultă catene (lanțuri)
polinucleotidice cu structură regulată datorită legăturilor fosfodiesterice
dintre nucleotide. Legarea nucleotidelor între ele cu formarea lanțurilor
polinucleotidice reprezintă structura primară a acizilor nucleici. 

Factorul ereditar mendelian

Trăsăturile ereditare ale unui individ sunt distincte, fiecare transmițându-se
ca unități separate de la părinți la descendenți, indirect, prin intermediul unor
factori ereditari. Astfel, deși un individ poate să posede mii de trăsături
distincte care alcătuiesc individualitatea sa, fiecare dintre aceste trăsături sunt
controlate de către unități ereditare care au un caracter distinct din punct de
vedere fizic. G. Mendel a stabilit că ereditatea urmează legi simple și exacte pe
baza cărora poate fi prezis comportamentul oricărui factor ereditar care
dirijează un anumit caracter. 

Factorul ereditar mendelian este o genă care poate exista sub forma a două
stări alternative, numite alele din care una este dominantă (A) și una este
recesivă (a). Cele două alele ocupă același locus (loc) pe o pereche dată de
cromozomi omologi. Astfel, dacă alela A se află pe cromozomul de origine
maternă, pe cromozomul omolog de origine paternă, în același locus se va afla
fie gena „A”, fie alela sa „a”. Această poziție poate să fie și reciprocă – „A” pe
cromozomul patern și „a” pe cel de origine maternă.

Într-un alt locus pe aceeași pereche de cromozomi omologi se află gena „B”
prezentă sub forma alelelor „B” și „b”. Genele A și B, fiind plasate pe același
cromozom se transmit de regulă împreună la descendenți. Gena A prezentă cu
alelele sale A și a în același locus pe cei doi cromozomi omologi poate
determina variația expresiei fenotipice a unui singur caracter. Simplificat se
poate lua ca exemplu experiența lui Mendel ce a avut în vedere hibridizarea
mazării.