7250

Prădătorii
Factorii de impact
Zona temperată, în care se încadrează şi Moldova, se caracterizează prin cele mai diverse
hazarduri şi riscuri climatice. Aceasta se explică prin faptul că zona respectivă ocupă o poziție
intermediară pe glob, între celelalte zone climatice, peste care se interferează masele de aer arctic
şi polar cu cele de aer tropical şi invers. Este deci domeniul invaziei maselor de aer foarte rece şi
uscat de origine arctică sau polară, care atrag după sine complexul riscurilor climatice de iarnă,
ca şi fluxuri de aer fierbinte tropical, care aduc cu ele complexul hazardurilor şi al riscurilor
climatice de vară. Evoluția sezonieră şi multianuală a acestor hazarduri şi riscuri climatice are un
caracter spontan şi, ca urmare, nu întotdeauna pot fi prevăzute şi prevenite prin măsuri care să
concureze la diminuarea pagubelor provocate.
Pe fundalul hazardurilor meteo-climatice, în ultimele decenii constatăm o depresie în
procesul de menținere a potențialului reproductiv la majoritatea speciilor din spectrul cinegetic.
La principala specie de interes vânătoresc în ecosistemele agrare – iepurele de câmp – observăm
o descreștere progresivă a potențialului reproductiv (2019-2020 – 8%; 2020-2021– 2,8%; 2021-
2022 – 0,55%) și a efectivului de toamnă (din 2019 – 246 mii sp. la 221 mii sp. în 2022).
Pe fundalul hazardurilor meteo-climatice, impactul prădătorilor este destul de pronunțat, iar
menținerea unui efectiv optim al acestora este dificilă mai ales în situațiile excepționale, care
restrâng evident termenele și spațiile posibile de intervenție biotehnică.
Vulpile sunt estimate în prezent, în ecosistemele republicii, la un efectiv reproductiv de circa
31 de mii de specimene, cu o creștere anuală de 46% în raport cu cel din anul precedent. În
ecosistemele agrare sunt evaluate peste 20 de mii de vulpi (cu o densitate medie de 8,3 sp./1 mie
ha). În jur de 3,7 mii populează ecosistemele silvice (10,9 sp./1 mie ha), iar 6,8 mii de vulpi se
reproduc în localități (19,4 sp./1 mie ha), depășind astfel de 5-10 ori normele ecologice (1-3
vulpi la 1 mie ha). Efective importante cu densități excesive sunt concentrate în ecosistemele
silvice și localități, unde reglarea numerică este imposibilă. Mai mult decât atât, odată cu
instituirea situațiilor excepționale, s-au mărit mult (250%) zonele protejate pentru prădători și
dăunătorii faunei în jurul localităților, unde se concentrează în perioada măsurilor biotehnice de
reglare numerică. Pentru o reducere stabilă a populației vulpii până la efectivul optim, este
necesară o extragere anuală integrală a sporului mediu anual (16 mii de vulpi) + 20% din stocul
reproductiv (6 mii de vulpi), atingând în total circa 22 de mii de vulpi.
Efectivul șacalului în biotopurile arboricole și stufăriile agrocenozelor din luncile Prutului,
Nistrului și ale afluenților lor în perioada de iarnă-primăvară a anului 2022 a fost evaluat la peste
1060 de specimene, cu o creștere de peste 150% față de efectivul anului trecut atât prin sporul
anual (80-90%), cât și prin dispersia din zonele limitrofe, fiind mult mai concentrat (64%) în
luncile zonelor inferioare ale fl. Nistru și r. Prut. Circa 322 de șacali au fost estimați în
ecosistemele silvice de luncă, cu un salt anual de peste 22%. Astfel, în ecosistemele republicane,
favorabile șacalului, efectivul este evaluat la circa 1370 de specimene, cu o creștere medie de
100% în raport cu anul precedent.
Studiile recente arată că Bulgaria adăpostește cea mai numeroasă populație de șacal auriu
din Europa (circa 42 de mii de indivizi), de unde se semnalează dispersia lui în regiunile de nord.
În anul 2018, în România, conform datelor oficiale (apepaduri.gov.ro), au fost evaluate
14,3 mii de exemplare de șacal, prezența acestora fiind semnalată în fondurile cinegetice a 39
județe din țară, inclusiv celor limitrofe R. Moldova.
Pe parcursul ultimilor cinci ani, șacalul se răspândește intens spre nord și este inclus în lista
speciilor de mamifere ale țărilor din nordul Europei: Belarus, Polonia, Lituania, Letonia,
Estonia, numărând aici populații locale cu efective de peste 70-90 de șacali, fiind înregistrată de
asemenea prezența în Finlanda, Danemarca, Germania și Olanda.
În ecosistemele umede populate, șacalul se hrănește cu rozătoare și păsări acvatice, reducând
substanțial efectivul fazanului și al speciilor acvatice de interes vânătoresc. Poate vâna iepuri și
ieduții căpriorului, acoperind nișele ecologice ale vulpii și câinelui enot, ale căror efective și așa
depășesc limitele.
Caracteristica speciei este de a ocupa foarte rapid noi teritorii, câinele enot efectuând
migrații sezoniere la distanțe de 70-100 km, datorită plasticității ecologice şi prolificității
ridicate. Migrația are caracter familiar și masculii au grijă de educația progeniturii. Grație
factorilor amintiți, șacalii aurii se adaptează foarte bine oricărui mediu, profitând de prezența
oamenilor și a resurselor de hrană accesibile. Simțind pericolul, devine foarte atent și e mult mai
problematic a-l dobândi decât pe vulpe și chiar pe lup. Totuși, la imitația iepurelui rănit vine mai
sigur decât alte canide.
Pierderile produse de vulpi, șacali, dihori, hermeline, nevăstuici, unele specii de păsări
răpitoare de zi și de noapte, corbi, ciori grive și alți miofagi cresc în anii și perioadele sezoniere
când în hrana lor rozătoarele sunt puține, fiind înlocuite parțial de iepure.
Toamna, după sporuri anuale medii de 70%, vulpile și șacalii pot număra 50 de mii și,
respectiv, 1,6 mii. Pentru a reveni la echilibrul ecologic de 1 prădător/dăunător la 70-100 de
specimene-pradă, recomandăm extragerea vulpilor, șacalilor, a dăunătorilor faunei cinegetice
fără norme de recoltare, pe parcursul întregului sezon de vânătoare 2022-2023, până la
efectivele capacităților de suport ale ecosistemelor.
În primăvara acestui an, populația lupului înregistrează o scădere (14,5%) în ecosistemele
forestiere (59 sp.) și o creștere (48%) în biotopurile împădurite controlate din agrocenoze (70
sp.), însumând un efectiv total de 82 de lupi concentrați în circa 10 grupări reproductive
distribuite în zonele centrale și de sud, cu densități maxime de 10-14 lupi la 10 mii ha, depășind
de 5-7 ori efectivele optime. Lupul are aici un rol decisiv atât în prosperarea populației
căpriorului, cât și a iepurelui de câmp, care temporar (primăvara-vara) cu o frecvență de până la
60% poate alcătui 30-35% din spectrul trofic al lupului. Totodată, observăm în acest an
extinderea activității haiticurilor de lupi și în zona de nord a republicii (r-nul Ocnița).
Dinamica ascendentă a efectivelor și expansiunea teritorială, cu caracter invaziv, a
mamiferelor prădătoare, au un efect devastator în ultimul deceniu (fig.1) atât asupra speciilor de
importanță cinegetică, cât și ca factor destabilizator al biodiversității ecosistemelor naturale și
antropizate. În aceste condiții, este necesar un program special de studiu științific al distribuției,
dinamicii populațiilor și căilor de optimizare a dăunătorilor și prădătorilor cu impact invaziv
asupra biodiversității ecosistemelor.

Figura 1. Dinamica numerică multianuală a efectivelor de reproducere a mamiferelor prădătoare

dominante în ecosistemele Republicii Moldova