Modelul funcţional al dezvoltării

în educaţia copiilor cu TSA

- DIR Floortime -

Psih. Dr. Miruna Rădan, cercetător principal I, Centrul de

Sănătate Mintală, Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului
Componente ale Modelului D.I.R.
Model al dezvoltării umane (Stanley I. Greenspan)

{ Dezvoltare - capacităţi funcţional-

emoţionale

{ Individualizare - diferenţe individuale

de procesare

{ Relaţionare – învăţarea are loc în

timpul interacţiunii
 Ce oferă Modelul DIR în educaţia specială

DIR Alte abordări

{ Curriculum bazat pe o teorie { Adaptarea unor programe
unificatoare, pornind de la educaţionale pentru copii mai
dezvoltarea timpurie, are principii şi mari, cu accent pe abilităţi izolate
obiective ierarhizate. şi memorare mecanică.

{ Abodare educaţională orientată spre { Puţine programe se adresează

acoperirea tuturor abilităţilor direct acestor deficite, pe care nu
fundamentale care constituie le evaluează, ci se sprijină pe
nucleul deficitelor în TSA: măsurarea scorurilor academice
autoreglarea, iniţiativa, sau cognitive.
reciprocitatea interpersonală,
gândirea simbolică abstractă.
{ De multe ori copilul este integrat
şi trebuie să se adapteze la un
{ Ţine cont de profilul individual, cum program gata structurat.
funcţionează şi cum învaţă fiecare
copil, adaptând programul la copil
{ Se pune accent pe structura fixă,
ritual şi repetiţie pentru a face
{ Copilul dobândeşte capacitatăţi mediul cât mai predictibil.
funcţionale, motivaţie proprie şi
poate generaliza ce a învaţat.
 Modelul DIR/ Floortime

Evaluare Funcţională a Dezvoltării

PROFIL AL DEZVOLTARII

Diferenţe Interacţiuni
Capacităţi individuale/ părinţi-copil &
funcţionale de Factori Pattern-uri ale
dezvoltare biomedicali familiei

D I R
 Repere funcţional-emoţionale ale dezvoltării

{ Afectele şi emoţiile au un rol central, conducător,

sunt motorul dezvoltării.
{ Acoperă întreaga dezvoltare, integrează abilităţi din
toate ariile.
{ Învăţarea este afectivă, bazată pe experienţă.
{ Pattern-uri senzorial-afectiv-motorii SAM sunt
primele acţiuni intenţionate – în care afectul leagă
senzaţia de pattern-ul motor coordonat cu ea.
Emoţiile şi procesele cognitive interacţionează în
cadrul dezvoltării.
Diferenţe individuale de natură biologică

{ Praguri senzoriale diferite: copii având acelaşi

diagnostic, pot fi fie hiper-reactivi, fie sub-reactivi la
sunete, stimuli tactili, kinestezici sau vizuali.
{ Capacităţi de prelucrare senzoriale (auditive-
lingvistice, vizuale-spaţiale, tactile) şi cognitive
{ Capacităţi de planificare-ordonare motorie (acţiuni în
succesiune)
{ Capacităţi de prelucrare afectivă şi conexiuni între
afecte, modalităţi de prelucrare senzorială, simboluri
incipiente.
Relaţionare

{ Prin interacţiunile sociale are loc schimbul de

semnale emoţionale care duce la formarea primelor
pattern-uri SAM (senzorio-afectiv-motorii).
{ Capacităţile individuale biologice de procesare stau
la baza capacităţilor (abilităţilor) funcţionale de
dezvoltare. Procesul are loc şi este alimentat numai
în contextul relaţiilor de învăţare.
{ Relaţiile de învăţare trebuie să fie adaptate atât
nivelului funcţional-emoţional de dezvoltare al
copilului, cât şi caracteristicilor lui individuale de
prelucrare.
Stadiile de dezvoltare funcţional-emoţională

3 luni
Arată interes şi atenţie pentru stimuli senzoriali şi afectivi,
îşi reglează starea afectivă (calm)
5 luni
Se angajează în relaţii cu plăcere (cu adultul preferat)
9 luni
Iniţiază şi răspunde la interacţiuni gestuale reciproce
14-18 luni
Rezolvă probleme concrete prin lanţuri de comunicare
complexe, incluzând imitaţia, referinţa socială şi atenţie
împărtăşită (pre-simbolic). Conştiinţă de sine emergentă.
24-36 luni
Foloseşte idei în mod creativ pentru a transmite intenţii sau
sentimente. Joc imaginativ, limbaj funcţional.
36-48 luni
Creează punţi logice între idei (concepte abstracte). Capabil
să şi exprime şi să-şi controleze afectele. Empatie incipientă.
 Stadii de Graficul dezvoltării social-emoţionale
dezvoltare Greenspan, S.I. - Building Healthy Minds, Perseus Books, 1999.

{Punţi logice-2

{Punţi logice-1
{Idei dincolo de
nevoi bazale
Ritm mai rapid de
dezvoltare
{Idei (cuvinte/
simboluri)
{Comportament
rezolvare probleme Ritm mai lent de
{Rezolvare simplă
dezvoltare
de probleme
{Interacţiuni
orientate spre scop
Problemele cresc
{Angajare în odata cu varsta
relaţionare

{Atenţie/
concentrare
VARSTA IN LUNI 0 3 5 9 13 18 24 30 36 42-48
Tulburări de reglare
Au la bază deficite constituţionale biologice.
Există următoarele 4 tipuri:
{ Hipersensibil: fricos şi precaut
{ Cu reactivitate redusă: a) retras, absorbit de sine, dificil de
angajat, şi b) cu reactivitate redusă şi nevoie mare de
stimulare
{ Hipersensibil: provocator, negativist şi încăpăţânat
{ Neatent şi dezorganizat, cu capacitate de planificare motorie
deficitară

Aceste tulburări includ probleme de atenţie şi de comportament,

cum sunt: iritabilitatea, agresivitatea, distractibilitatea, toleranţa
redusă la frustraţie, crize de afect, precum şi dificultăţi legate de
somn şi alimentare.
 Model integrat de intervenţie
Profil de dezvoltare

Terapii specifice:
logopedie, terapie
ocupaţională, programe
educaţionale, terapie Suport
biomedicală, consultaţii PROGRAM DE pentru familie
clinice pt copil şi familie INTERVENTIE
FUNCTIONALA
DE DEZVOLTARE

Program Intervenţii
ACASA biomedicale

Program
ŞCOALA
 Componente ale Programului

1. Floortime - interacţiuni spontane, adecvate nivelului de

dezvoltare al copilului, în care adultul urmează iniţiativa copilului
(îl lasă să conducă). Se urmăreşte stimularea iniţiativei,
orientarea spre un scop, adâncirea angajării, atenţiei reciproce şi
dezvoltarea capacităţii simbolice prin conversaţie şi joc
imaginativ.
Se recomandă 6-8 şedinţe de câte 20 minute/zi, cu părinţi sau terapeuţi.

2. Interacţiuni semi-structurate de rezolvare de probleme. Se

lucrează la obiective de învăţare specifice, (de ex. învăţare de
cuvinte) prin crearea unor provocări dinamice pe care copilul să
vrea să le rezolve.
Se recomandă 3 şedinţe de câte 20 minute/zi

3. Activităţi motorii, senzoriale, perceptiv-motorii, vizual-spaţiale şi

fizice pentru a întări capacităţile de bază de prelucrare a
informaţiilor.
Se recomandă trei sau mai multe şedinţe de 20 minute/zi
Programul terapeutic trebuie să implice întotdeauna părinţii.
 Floortime
Jocul Floortime: Partenerul se lasă condus de copil

•Obiectivul este interacţiunea, relaţionarea cu copilul, prin

încurajarea iniţiativei lui şi a comportamentului său orientat
spre un scop.

•Partenerul se lasă condus de copil, stimulează şi creează

condiţii pentru a prelungi atenţia împărtăşită şi a adânci
angajarea copilului în interacţiune şi a dezvolta capacităţile
simbolice.

•Partenerul adaptează interacţiunile corespunzător cu nivelul

funcţional al copilului şi cu modul său particular de prelucrare
a informaţiilor.
Şedinţele de joacă pot dura 20-45 min, şi este recomandat să
se repete de 6-8 ori/ zi.
 Componenta 2
Interacţiuni semi-structurate
cu rezolvare de probleme
{ Dacă copilul este capabil să imite şi să folosească gesturi
complexe pentru rezolvarea problemelor, intervenţia se va
concentra pe interacţiuni dinamice de rezolvare a unor probleme
orchestrate de adult, pentru a-i permite să înveţe abilităţi
specifice, cognitive, sociale şi educaţionale.

{ Dacă copilul nu este capabil să imite şi să folosească gesturi

complexe în rezolvarea de probleme, se poate lua în considerare
folosirea unei metode mai structurate pentru a îl învăţa abilităţi
specifice cognitive, de limbaj şi emoţionale. Obiectivul iniţial al
unui program mai structurat va fi stăpânirea unor interacţiuni
gestuale de rezolvare a problemelor şi imitaţia complexă.
De obicei aceasta implică lucrul la abilităţi de planificare motorie,
prelucrare vizual-spaţială şi comunicare gestual-afectivă. Se
recomandă strategii de comunicare augmentativă şi eventual
TEACCH, metoda Miller, ABA, dacă e cazul.

{ Un curriculum cognitiv,la şcoală, ar trebui să implice grupuri de

conversaţie pragmatică, învăţare prin cooperare şi povestiri
sociale.
Componenta 3
Activităţi motorii,
senzoriale şi vizual-spaţiale

Şedinţele vor include următoarele elemente:

{ Exerciţii de terapie ocupaţională de integrare senzorială,
cum ar fi: alergare, sărituri, învârtire, presiune tactilă
fermă.
{ Exerciţii perceptiv-motorii (de ex. jocuri de privit şi
executat cum sunt: aruncare, prindere, lovire cu piciorul,
urmărire).
{ Rezolvare de probleme vizual-spaţială, ca de ex. De-a
v-aţi ascunselea, căutarea comorii, urmărirea unui spot
luminos.
{ După ce copilul poate să răspundă la întrebarea De ce? Se
poate trece la adăugarea de activităţi de raţionament
vizual-spaţial.
{ Dacă copilul vorbeşte deja şi se pregăteşte pentru intrarea
la şcoală, puteţi adăuga activităţi preacademice, de
gândire conceptuală, citit şi matematică.
 Principiile metodei Floortime
{ Lăsaţi-vă condus de copil.

{ Alăturaţi-vă în jocul său, în concordanţă cu ce-l interesează pe el.

{ Atrageţi copilul prin implicarea dvs afectivă, creaţi o stare de bucurie şi

interes.

{ Deschideţi şi închideţi cercuri de comunicare: construiţi pe

interesele copilului, apoi îndemnaţi şi inspiraţi-l să construiască, la
rândul său, pe ce aţi făcut sau spus dvs. Extindeţi cercurile de
comunicare. Răspundeţi la orice comportament şi incitaţi-l să vă
răspundă.

{ Creaţi un mediu de joacă cu jucării diverse, care să faciliteze

deschiderea şi închiderea cercurilor de comunicare. Evitaţi jocurile
foarte structurate care reduc interacţiunile creative.

{ Interacţionaţi constructiv pentru a ajuta copilul să-si atingă propriile

scopuri.
{ Opuneţi rezistenţă în joacă, atunci când copilul vă evită; puneţi o barieră
între el şi obiectul dorit, sau ascundeţi obiectul la spate, aşa încât să fie
indemnat să îl caute; să trebuiască vă privească sau să vi-l ceară.
{ Lărgiţi aria de schimburi afective a copilului. Provocati copilul să
comunice şi să se angajeze în schimburi afective care exprimă emoţii
legate de situaţii de apropiere, ataşament, iniţiativă, independenţă,
bucurie, plăcere, supărare, agresivitate şi stabilirea limitelor. Deseori
copiii evită anumite tipuri de interacţiuni.

{ Lărgiţi gama de capacităţi motorii şi de prelucrare folosite de copil în

interacţiune. Angajaţi copilul cu sunete/ cuvinte, stimuli vizuali, atingere
şi mişcare. (de ex în timpul jocului cu maşini, etc)

{ Provocaţi copilul care nu are iniţiativă, ca să obţină lucrurile favorite. De

ex îndepărtaţi încet-încet, zâmbind, obiectul cu care se joacă copilul,
provocându-l astfel să vină să îl ia sau să îl caute.

{ Provocaţi copilul să folosească modalităţile mai puţin utilizate ca să-şi

realizeze scopul.
 Premisele învăţării

{ Reglarea atenţiei, angajarea activă şi diferenţele individuale în

prelucrarea informaţiilor sunt abilităţile de bază şi condiţiile învăţării.
Trebuie create experienţe interactive specifice şi suport necesar fiecărui
copil pentru a asigura succesul.
{ Copii învaţă cel mai bine prin implicare afectivă şi interacţiuni
semnificative emoţional. În lipsa acestora învaţă să se conformeze la
cerinţe, dar le lipseşte intenţia/iniţiativa proprie, motivaţia internă
pentru a acţiona şi a gândi abstract şi de a avea empatie. Interacţiunile
sub formă de joc sunt vehiculul pentru învăţare şi descoperirea
semnificaţiilor.
{ Procesul de învăţare este mai important decât conţinutul. Este esenţială
moblizarea unor procese emoţionale care includ intenţionalitate,
iniţiativa, reciprocitatea, curiozitate, plăcere, tolerarea amânării,
frustrarea, supărarea şi care conectează simbolurile şi acţiunile. Procesele
cognitive de bază includ gândire şi organizare neverbală şi verbală de tip
cauză-efect şi raţionament abstract. Ele sunt mobilizate prin secvenţe de
interacţiuni iniţial neverbale (vizual-spaţiale, tactile, kinestezice,
auditive).
{ Educaţia este mediată prin relaţionare Interacţiunile plăcute din timpul
jocului constituie vehiculul pentru învăţare şi descoperirea semnificaţiei.
Adultul susţine şi facilitează procesul prin împărtăşirea emoţională.
 Modelul DIR/ Floortime
Diferenţe Familie,
individuale Comunitate,
cu baze Cultură
biologice

Interacţiuni
Copil – Părinte

Capacităţi funcţionale de dezvoltare

Atenţie şi concentrare
Angajare şi relaţionare
Comunicare simplă prin gesturi
Rezolvare complexă de probleme
Folosire creativă a ideilor şi simbolurilor
Gândire analitică /logică
 Intervenţia DIR Floortime
Rezultate (Stanley I. Greenspan and Serena Wieder, 1997)
200 copii cu TSA şi PDD (tulburare pervazivă de
dezvoltare)
{ Toţi copii prezentau probleme de
prelucrare senzorială şi organizare
motorie, în grade diferite.
{ 2/3 din copii aveau un deficit în
capacitatea de conectare a afectelor cu
organizarea/planificarea motorie şi cu
abilităţile emergente de simbolizare.
{ Modul în care au răspuns la un program
optim de intervenţie, a fost cea mai
semnificativă diferenţă între cele 3
grupuri.
{ Simptomele folosite în diagnoza TSA cum
ar fi comportamentele repetitive,
autostimularea, ecolalia, fluturarea
mâinilor, nu sunt specifice autismului,
apar şi la copii cu dispraxii (probleme
severe de planificare motorie) şi la cei cu
dificultăţi de reglare senzorială şi limbaj
şi se reduc în urma intervenţiei adecvate.
După 2 ani de intervenţie
1. 58% progrese semnificative,
nu se mai calificau pt
diagnostic TSA – ar fi putut fi
diagnosticaţi cu tulburări de
limbaj şi de motricitate
2. 25% progrese medii – forme
mai uşoare de TSA, (fără
evitarea relaţionării
sociale,izolare,comportament
e de autostimulare,
perseverare) Nu puteau să
dezvolte interacţiuni mai
complexe, la nivel simbolic.
3. 17% progrese mici, păstrează
încă deficienţe semnificative
în atenţie, reglare, angajare şi
comunicarea afectivă
reciprocă.
 Observaţii finale

{ Copiii cu TSA nu fac tranziţia completă de la pattern-uri de angajare şi interacţiune

simplă la interacţiuni complexe, mediate afectiv, sub forma unui flux continuu de
comunicare.

{ Dacă planurile de acţiune nu sunt legate de semnificaţia afectivă, ele devin

autostimulatorii şi repetitive. Simbolurile, fără a fi legate prin afecte de planurile de
acţiune duc, la perseverări, ecolalie, repetare de scenarii memorate mecanică.
Copiii au nevoie de o intervenţie centrată pe interacţiunile mediate afectiv.

{ Problemele cu determinare biologică (reglare, procesare, motricitate) pot

determina un proces dinamic care afectează negativ abilităţile sociale şi copiii pierd
secundar capacitatea de a conecta afectele cu organizarea motorie.

{ Este important ca intervenţia să fie cât mai precoce şi bazată pe o evaluare

dinamică, funcţională. Profilul funcţional adaptat continuu prin observaţia clinică
este folosit ca bază în revizuirea programului individualizat al copilului.

{ Observarea ratei de progres a copilului, în condiţiile unui program optim de

intervenţie este metoda cea mai precisă de a stabili un diagnostic şi de a
monitoriza adecvat programul, în acelaşi timp.