RESURSELE ŞI FACTORII DE PRODUCŢIE ÎN UNITĂŢILE AGRICOLE

Resursele de producţie reprezintă potenţialul natural, material, financiar, uman

și informațional de care poate dispune unitatea agricolă la un moment dat şi care
exprimă posibilităţile ei de dezvoltare. Resursele considerate ca atare au un caracter
static, rolul lor începând să se manifeste din momentul în care sunt antrenate în procesele
de producţie sub acţiunea muncii umane, devenind factori de producţie. Ca atare, prin
factor de producţie se înţelege o componentă a ansamblului de elemente ce participă
nemijlocit la producerea diverselor produse agricole. În cadrul resurselor și a factorilor de
producţie se includ mijloacele de muncă, obiectele muncii, forţa de muncă. Acţiunea
conjugată a factorilor de producție conduc la obţinerea produselor agricole.
Factorii de producţie care sunt rezultatul unor procese de muncă anterioare, sunt
purtătorii de costuri pe care le transmit integral sau parţial asupra produselor obţinute (ex:
îngrășămintele, erbicidele)

Factorii de producţie purtători de costuri constituie factori economici, spre

deosebire de factorii naturali (ex: precipitaţiile, temperatura, umiditatea) care, deşi
participă la desfăşurarea proceselor de producţie, nu grevează rezultatele prin costuri.
Caracterul dinamic al factorilor economici în opoziţie cu cel static al resurselor, se
manifestă prin transformările pe care le suferă (integral sau parţial) în procesele de
producţie.

Acţiunea factorilor de producţie se află sub influenţa condiţiilor social - economice

şi naturale existente în unităţile agricole, care pot să stimuleze obţinerea unor rezultate
pozitive sau, dimpotrivă, pot să ducă la unele limitări în valorificarea deplină a
potenţialului de producţie al unităţii.

Caracterul polifactorial al proceselor de producţie din exploatațiile agricole şi gama

largă a factorilor participanţi impune în vederea valorificării raţionale, cunoaşterea acţiunii
lor a legăturii cauzale dintre factori şi producţie precum şi dintre ei. Aceasta se poate
realiza recurgând la clasificarea lor după diferite caracteristici:
- esenţa factorilor,
- raportul care se formează între volumul factorilor şi volumul producţiei
obţinute,
- participarea la una sau mai multe activităţi de producţie.

Factorii ficşi şi variabili, consideraţi în raport cu unitatea de produs obţinut, apar

într-o postură oarecum diferită decât aşa cum au fost priviţi în raport de întregul volum al
producţiei. (ex: o dată cu variaţia producţiei totale, volumul de factori ficşi pe unitatea de
produs devine şi el variabil, reducându-se o dată cu creşterea producţiei; în ceea ce
priveşte factorii variabili, ei se menţin relativ constanţi pe unitatea de produs sau variază
foarte puţin şi cresc pe măsură ce volumul producţiei este mai mare).

Factorii ficşi determină cheltuielile fixe care sunt independente de felul, volumul şi
intensitatea activităţilor de producţie desfăşurate. Factorii variabili la rândul lor determină
cheltuieli variabile, al căror nivel depinde direct de felul, intensitatea şi volumul producţiei,
păstrând pe unitatea de produs - tona de grâu, hl lapte, etc. - un nivel mai mult sau mai
puţin constant la un nivel scăzut al producţiei, după care volumul lor pe unitatea de produs
creşte proporţional cu producţia suplimentară obţinută.

1
Clasificarea factorilor de producție

A. Esenta factorilor.
 Naturali: fertilitatea naturală a solului, precipitații, temperatură, insolație, vânt,
etc. Nu sunt purtători de costuri . Prin acțiunea lor pot favoriza sau defavoriza
desfășurarea proceselor de producție. Cunoașterea probabilității de apariție și
a modului lor de manifestare permite valorificarea cea mai bună a factorilor
economici.
 Economici - Materiali: tractoare, mașini agricole, instalații, construcții,
amenajări hidrotehnice, plantații de vii și pomi, semințe, animale de
producție, îngrășăminte etc. Sunt purtători de costuri, care se transmit asupra
produselor obținute
 Umani: personalul muncitor din exploatațiile agricole. Reprezintă factorul
conștient al întregii activități, elementul prin care sunt puse în acțiune
mijloacele de producție. Crează valori mai mari.

B. Raportul între volumul factorilor și volumul producției totale obținute.

 Ficși: pământul, tractoarele, masinile agricole, constructiile, amenajările
hidrotehnice etc. Volumul lor nu este influențat în cursul anului de variația
producției totale. Determină în bună măsură capacitatea de producție a unității
agricole. Participă la mai multe cicluri de producție, transmițându-și treptat
valoarea asupra producției. Incarcă costurile de producție prin cheltuielile cu
amortizarea lor.
 Variabili: Îngrășămintele, semintele, furajele, apa pentru irigat, pesticidele.
Volumul lor depinde nemijlocit de variația producției totale. Se consumă
integral într-un ciclu de producție, transmițându-și în totalitate valoarea asupra
producției create.

C. Participare la activități de producție

 Monovalenți: sămânța, materialul săditor, îngrășămintele, carburanții, etc.
Utilizarea lor este limitată la o singură cultură.
 Polivalenți: Tractoarele, plugurile, animalele de producţie, clădirile, etc Sunt
utilizați la o gamă largă de culturi sau categorii de animale.

Cu cât un factor de producție are un caracter mai stabil în decursul timpului, cum
sunt de pildă construcţiile, lucrările de îmbunătăţiri funciare, plantaţiile de pomi şi vie etc. -
cu atât este mai ireversibil, în sensul că este mai greu susceptibil de modificări în
dimensiunea sa.

Deciziile privind asigurarea unităţii agricole cu asemenea factori ficşi trebuie luate cu
mult discernământ, întrucât ulterior nu se mai poate reveni uşor asupra dimensiunii lor.

Spre deosebire de factorii ireversibili, factorii reversibili cum sunt de pildă

îngrăşămintele al căror volum este proporţional cu cel al producţiei, pot fi modificaţi cu
destulă uşurinţă, existând posibilitatea adoptării unei noi decizii care să amelioreze
efectele deciziilor anterioare.

2
 Desfăşurarea eficientă a activităţilor în exploatațiile agricole necesită ca asigurarea
cu resurse de producţie, combinarea şi alocarea lor să fie astfel făcută încât să ducă la :
- valorificarea integrală a capacităţii de producţie a unităţii prin folosirea
completă a resurselor;
- obţinerea unor cantităţi sporite de produse pe hectar şi animale furajate, cu
cheltuieli cât mai reduse pe unitatea de produs;
- creşterea continuă a randamentului resurselor utilizate, prin aplicarea
tehnologiilor moderne şi a mijloacelor tehnice perfecţionate.

Având în vedere aceste cerinţe, în faţa specialiştilor din exploatațiile agricole se

ridică o serie de probleme cu caracter tehnic şi economic referitoare la opţiunile privind
resursele de producţie şi anume:
- precizarea cantităţilor optime de resurse variabile ce trebuie alocate pe
unitatea de producţie (hectar, animal furajat) pentru a se realiza producţii ridicate
şi rentabile, prin utilizarea eficientă a tuturor resurselor, atât în situaţia în care
acestea pot fi procurate în cantităţi suficiente cât şi în cazul în care există unele
limitări în procurarea lor;
- stabilirea proporţiilor în care trebuie combinate resursele pentru a se
asigura fie obţinerea anumitor niveluri de producţie cu cheltuieli minime, fie
realizarea unui asemenea nivel de producţie care să ducă la un profit maxim;
- determinarea celui mai eficient mod de repartizare pe activităţi a
resurselor polivalente aflate în unitatea agricolă în cantităţi limitate.

Bibliografie:
Tudor V., Alecu I.N., Managementul producției, Ed. Ceres, București, 2013
3