Sunteți pe pagina 1din 39

CAPITOLUL VI

STRUCTURA DE PRODUCTIE A EXPLOATATIILOR AGRICOLE 6.1. Structura de productie - concept, rol, factori de influenta, tendinte. Structura de productie a unei exploatatii agricole desemneaza domeniul sau de activitate, iar n cazul elaborarii unei strategii este o componenta a acesteia, influentnd sub multiple aspecte rezultatele ce se vor obtine. De fapt, structura de productie se defineste prin felul si numarul ramurilor vegetale si /sau zootehnice, prin proportiile dintre ele si prin ponderea fiecareia n activitatea exploatatiei. ntre ramuri exista, n numeroase cazuri, relatii strnse, ceea ce imprima structurii un caracter de sistem complex si, de dorit, echilibrat. O structura de productie nu trebuie privita ca o simpla alaturare de ramuri. Astfel, gestionarea obtinerii unui produs este dependenta de existenta altor ramuri (de exemplu, obtinerea laptelui depinde de productia de furaje), iar ramurile pot utiliza aceiasi factori de productie, aparnd ca urmare , diverse tipuri de relatii ntre ele. Datorita complexitatii sale, determinata de multimea componentelor, a raporturilor dintre acestea si de impactul pe care l genereaza asupra economiei exploatatiilor agricole, structura de productie are o ncarcatura decizionala deosebita. n acest context, structura de productie poate fi privita ca o combinare de optiuni, adica ceea ce urmeaza a obtine unitatea putnd fi facut n diferite moduri. Astfel, o anumita cantitate de produse poate fi realizata pe o suprafata mai mare sau mai mica de teren, n functie de gradul de intensivitate a culturilor. Productiile la unitatea de suprafata si structura acestora sunt rezultatul cantitatii factorilor alocati. Din acest punct de vedere, prezinta interes proportiile care se stabilesc ntre ramuri, dar si ntre exploatatiile care desfasoara aceleasi activitati agricole.

Ramurile cuprinse n structura trebuie sa reflecte concordanta dintre conditiile concrete ale exploatatiei si posibilitatile de valorificare a acestora. Prin urmare, structura de productie trebuie sa asigure o valorificare ct mai eficienta a resurselor naturale, materiale si umane de care dispune unitatea. Este absolut necesar ca n procesul de structurare sa se tina seama de relatiile de natura biologica, tehnologica si economica existente ntre ramurile de productie, al caror continut (de conditionare, de complementaritate, de concurenta) pot conduce fie la o structura complexa a productiei (diversificata), fie impun ngustarea profitului activitatii de productie (specializare). Cele expuse anterior dau posibilitatea conturarii conceptului de structura de productie. Schematic, aceasta este reprezentata n fig. 1.(60). Structura de productie este elementul central al structurilor agricole, aflata n strnsa legatura cu acestea. De fapt, structura de productie este privita n interdependenta cu toate componentele ce contribuie la obtinerea produselor. Este vorba de legaturile sale cu amontele si avalul, cu industria producatoare, cu cea prelucratoare si cu comertul. Influentele pe care acestea le exercita asupra nivelului productiei agricole accentueaza dependenta functionala a exploatatiilor de aceste tipuri de structuri si conditioneaza evolutiile n ceea ce priveste filiera agroalimentara. Abordarea structurii de productie presupune, pe lnga cele aratate, si alte probleme. Agricultura extensiva si intensiva determina organizarea unor structuri de productie diferite, specifice ramurilor practicate. Fiecare din ramurile care pot alcatui structura de productie are particularitati care influenteaza rezultatele economice att la nivel de exploatatie, ct si la cel al agriculturii. Practicarea unor structuri de productie, dupa gradul de intensivitate a ramurilor, este consecinta fireasca a biologiei plantelor, dar, mai ales, a necesitatilor alimentare ale populatiei (cresterea demografica si a cererii de produs).

Structura de proprietate

Structura dimensiona la a unit. agr.

Structura de organizare si conducere a unit. agr.

Structura factorilor consumati n unit.agricole

Structura serviciilor pentru prod. agricola

Structura sistemului de productie agricola

Structura de marketing

Structura de finantare si de sustinere a unit.agricole

Structuri intensive

STRUCTURA DE PRODUCTIE

Structuri extensive

Structura productiei vegetale

Structura pe specii de animale

Plante de nutret

Pepeni verzi si galbeni

Cereale boabe

Plante tehnice

Leguminoase boabe

Legume

Ovine si caprine

Porcine

Cartofi

Bovine

Livezi

Vii

Cabaline

Structura soiurilor

Structura pe rase

Structura pe categorii de vrsta si sex

Fig.nr 1 . Schema conceptuala a structurii de productie n agricultura

Albine

Pasari

Ansamblul de ramuri influenteaza rezultatele de productie si profitul exploatatiei att prin modul n care este utilizat capitalul de exploatare, ceea ce are consecinte asupra formarii unei parti din cheltuielile de productie, ct si prin intermediul veniturilor (41). n plus, se apreciaza ca alegerea unei structuri de productie are rol n ceea ce priveste: mai buna punere n valoare a terenurilor (masura n care se asigura concordanta dintre cerintele plantelor si conditiile oferite de suprafetele de teren); utilizarea altor factori de productie; folosirea mai buna a potentialitatilor exploatatiei si ale mediului natural; marimea veniturilor si a profitului; gradul de utilizare a fortei de munca si nivelul salarizarii, cnd se foloseste munca salariata etc. Din punct de vedere teoretic, dar si practic, n functie de conditiile existente n exploatatiile agricole si de cerintele ramurilor de productie exista posibilitati ca marea lor majoritate sa dezvolte mai multe dintre acestea. Dar, anumite ratiuni, de prim ordin fiind, desigur, cele economice, fac necesare decizii cu privire la: selectia ramurilor (ce sa se produca ?), proportionarea lor optima (ct sa se produca din fiecare produs?), nivelul cheltuielilor de productie, obtinerea profitului sau a unor venituri satisfacatoare n raport cu consumul de factori (n cazul exploatatiilor agricole familiale unde nu se calculeaza profitul). Procesul decizional de alegere a ramurilor de productie este influentat de mai multi factori, care provin att din mediul intern, ct si din cel extern n care functioneaza exploatatia, cum ar fi: conditiile ecologice ale acesteia; cerintele pietei; asigurarea fortei de munca si calificarea ei; nivelul de nzestrare tehnica ce se poate asigura; dimensiunea exploatatiei (suprafata detinuta); posibilitatile existente n ceea ce priveste achizitionarea unor factori de productie (nivelul preturilor lor, cantitati, calitate etc.); politica agricola de sprijinire a unor ramuri sau culturi ale caror produse sunt deficitare n corelatie cu cererea care se manifesta fata de ele; nlaturarea unor efecte ale riscului si ale incertitudinii; aptitudinile producatorului (mai cu seama n cazul unor exploatatii familiale); traditia, inclusiv

cea care priveste consumul; caracterul exploatatiei (de subzistenta, comercial, cu timp partial sau cu timp total) etc. Influenta acestor factori se manifesta cu grad diferit de intensitate. Conditiile ecologice, de exemplu, dar si alti factori, pot interveni cu caracter restrictiv, limitativ. n ceea ce priveste cerintele pietei, acestea sunt prioritare. Producatorul agricol (managerul) se afla, adesea, n situatia de a decide ntre conditiile naturale de care dispune exploatatia si cererea populatiei pentru anumite produse. n acest caz, chiar daca conditiile naturale permit, este necesar sa se opteze pentru acele produse pentru care exista piata. De fapt, ratiunea elaborarii structurilor de productie este piata, n absenta careia orice activitate a exploatatiilor agricole este, economic, inutila, exceptndu -le pe acelea care produc pentru familie. Pentru a patrunde pe piata, sefii de exploatatii trebuie sa cunoasca cererea si sa anticipeze evolutia acesteia. Pe baza informatiilor obtinute, referitoare la piata, la nceputul fiecarui an agricol, se vor ntocmi programe de productie, astfel nct ntreaga activitate sa fie previzionata. Politica agrara, prin utilizarea anumitor prghii economice, tinnd seama de raportul dintre cerere si oferta la un produs sau altul, contribuie fie la stimularea extinderii unor ramuri sau culturi (oferta mai mica dect cererea), fie la reducerea suprafetelor detinute de diferite ramuri sau culturi (oferta mai mare ca cererea), n ambele cazuri modificndu-se locul detinut de ele n activitatea exploatatiei agricole. Modul n care influenteaza factorii amintiti, varietatea conditiilor ecologice si a celor de ordin material, gndirea si actiunea ntrep rinzatorului, maniera n care acesta recepteaza fenomenul economic din agricultura, inclusiv anumite masuri de politica agricola, determina existenta unei mari diversitati de structuri de productie, daca privim acest proces n timp si n spatiu si n cazul diferitelor tipuri si forme de exploatatii din agricultura (exploatatii familiale, asociatii simple, societati agricole, societati comerciale agricole pe actiuni etc.). Evolutia

structurilor poate merge de la practicarea unui numar redus de ramuri, chiar o singura ramura, specie sau categorie de animale, pna la recurgerea la ramuri numeroase, imprimnd structurilor un caracter complex (un fel de universalism n productie, care, nsa nu este specific economiei de piata n agricultura). Ultimul tip de structura de productie este ntlnit, mai cu seama, n exploatatiile familiale, care urmaresc satisfacerea din productie proprie a ct mai multor nevoi. Mai intervin, cu un anumit rol: traditia transmisa din generatie, n generatie, faptul ca unele dintre exploatatii, din motive variate, se manifesta ca sisteme nchise sau partial deschise, lipsa unei informari, a consultantei si a formarii profesionale a noilor producatori agricoli. Suprafetele reduse, detinute de acest tip de exploatatii, sunt repartizate pe mai multe ramuri si culturi, producndu-se o farmitare a lor, ceea ce influenteaza negativ asupra organizarii productiei si a muncii, a asolamentului si a rotatiei culturilor, a efectuarii mecanizate a unor lucrari etc. n societatile comerciale agricole pe actiuni, chiar daca este ntlnita o structura de productie complexa, totusi, la nivelul fermelor se manifesta o anumita specializare. Tendinta spre simplificarea structurii de productie este generata de actiunea unor factori, cum ar fi: adaptarea stricta a ei la conditiile, de diferite feluri, existente; accentuarea procesului de specializare, favorizat de cresterea dimensiunii exploatatiilor familiale si orientarea productiei acestora catre piata, ele dobndind, tot mai mult, un caracter comercial; aplicarea unor tehnologii de tip industrial, factor care a actionat n domeniul cresterii animalelor, asigurndu-se continuitatea proceselor de munca; proportionarea rationala a ramurilor; practicarea, de catre unele exploatatii, a agriculturii cu timp partial (o parte din timp, unii membrii ai exploatatiei fiind ocupati n alte domenii , din care provine, uneori, cea mai mare parte a veniturilor exploatatiei, fara a se mai pune problema cum este folosita forta de munca n productia agricola, ia r produsele

obtinute servesc, de regula, consumului propriu); dificultatile unor exploatatii familiale n ceea ce priveste, asigurarea unor factori de productie (mecanizare, ngrasaminte chimice etc.) sau n a lucra pamntul (vrsta naintata a proprietarilor), recurgndu -se, ca urmare, la restrngerea activitatilor. Daca avem n vedere particularitatile agriculturii, fie ele tehnice, fie economice, constatam ca factorii care solicita o structura de productie diversificata, chiar complexa, desigur, la un nivel de dezvoltare a acesteia si n conditiile unei anumite politici agricole, sunt mai numerosi, avnd o influenta destul de puternica, ntre acestia aflndu -se: atenuarea caracterului sezonier al productiei agricole (fiind cunoscuta neconcordanta dintre timpul de munca si cel de productie, mai cu seama n domeniul culturii plantelor, avnd loc o serie de procese naturale); utilizarea eficienta ale componentelor capitalului fix si a celui circulant, urmarindu -se marirea vitezei de rotatie a acestuia din urma; folosirea completa a fortei de munca a exploatatiei sau a celei angajate (desi n conditiile economiei de piata ntreprinzatorul are tendinta de a recurge la ct mai putina forta de munca, pentru a diminua cheltuielile si a mari profitul, simplificnd, deci, structura de productie si ridicnd gradul de mecanizare); organizarea asolamentului si a rotatiei culturilor, fiind cunoscuta influenta acestora asupra nivelului productiei; punerea n valoare a potentialului productiv al capitalului funciar; valorificarea productiei secundare, din cultura plantelor, prin cresterea animalelor - aceasta depinznd de orientarea productiei n domeniul amintit si de furajele la care se recurge; combaterea sau, cel putin, atenuarea unor efecte ale riscului si ale incertitudinii; protejarea mediului natural si mentinerea echilibrului ecologic, evitndu-se poluarea solului, a apei freatice, a produselor etc. Sub impactul unor asemenea factori se formeaza, la un moment dat, pentru exploatatiile de diferite tipuri din agricultura, structuri de productie specifice, reflectnd si particularitatile care se manifesta n functionarea lor. Cum structura se cristalizeaza

sub influenta unor factori, este firesc ca modificarile intervenite n rndul acestora si a modului lor de manifestare sa-si puna amprenta asupra evolutiei sale. Se produc, ca urmare, schimbari ale structurilor, ele avnd, deci, un caracter dinamic, urmnd sa se adapteze, permanent, noilor cerinte ale factorilor, avnd, loc, implicit, un asemenea proces pentru exploatatiile agricole n raport cu mediul ambiant n care functioneaza si care le influenteaza. De asemenea, o structura de productie este adoptata ntr-un anumit context economic, care, schimbndu-se, poate genera orientari noi ale acesteia, ma i ales n cazul exploatatiilor care practica culturi de cmp, legumicole etc., a caror modificare nu produce o dezintegrare a sistemului de productie existent, asa cum se ntmpla n pomicultura sau n viticultura (75). De preferat ar fi ca ntreprinzatorul/managerul sa anticipeze modificarea factorilor sau a influentei acestora, mai cu seama a celor care tin de piata, pentru a recurge la decizia de modificare a structurii de productie la momentul oportun, evitndu-se fenomene nedorite, cum ar fi: pierderi de productie, preturi mici, imposibilitatea vnzarii tuturor cantitatilor de produse etc. Acest lucru presupune adoptarea unor structuri flexibile, obtinerea de informatii viznd piata (prin cercetare, consultanta, informarea producatorilor etc.), n g eneral, o buna cunoastere a tuturor factorilor, o urmarire, n timp, a celor naturali, dar si a celor economici si sociali, surprinznd elementele de continuitate, dar si pe cele pe cale sa se produca. Anticiparea evolutiei fenomenelor constituie, si aici, ca si n cazul altor domenii, o componenta a activitatii manageriale , care determina succesul. n agricultura noastra, dupa 1990, au avut loc modificari ale structurii de productie. n domeniul productiei vegetale este de remarcat cresterea ponderii cerealelor, avnd n vedere multiplele ntrebuintari ale acestora, care au ajuns la cca.70% din suprafata cultivata. n acelasi timp, s-au diminuat suprafetele detinute de plantele pentru alte industrializari, cum ar fi sfecla de zahar, de cartofi, de legume etc. Se poate aprecia ca s-au produs

anumite dezechilibre structurale, ceea ce a avut consecinte negative, referitoare, ntre altele la, asigurarea unor industrii de procesare cu materii prime de natura agricola. n perspectiva aderarii la UE vor avea loc ajustari structurale, agricultura, n ansamblu, si exploatatiile urmnd sa raspunda unor asemenea cerinte. Dar, desigur, problema este legata de tipul de exploatatii, daca vor predomina cele de subzistenta, vor preleva alte influente asupra structurii de productie, la loc de frunte aflndu-se cunoscuta asigurare a nevoilor de consum ale familiilor. Folosind diverse prghii economice modificarile structurale devin posibile. 6.2. Ramurile de productie din exploatatiile agricole Problemele structurii de productie si, mai apoi, ale profilarii si ale specializarii, ca forme sub care ea se regaseste, sunt indispensabil legate de cunoasterea ramurilor de productie din agricultura, mai cu seama din punctul de vedere al exploatatiei, cum se grupeaza ele n functie de o serie de criterii, astfel nct sa fie selectate, proportionate si ierarhizate. Este cunoscut faptul ca cele doua parti ale agriculturii, productia vegetala si cea animala, cuprind un anumit numar de ramuri (cereale, leguminoase boabe, plante tehnice, legume, cartofi, viticultura, pomicultura etc., respectiv, cresterea bovinelor, a porcinelor, a ovinelor, a pasarilor, piscicultura si altele). Privite, nsa, n contextul fenomenelor de fata, ele se pot diferentia astfel (71,74,91): a) dupa cerintele fata de factorii de productie utilizati se ntlnesc: ramuri concurente (solicita aceiasi factori) si ramuri complementare (nu reclama utilizarea acelorasi factori, ori nu presupune acest lucru n acelasi timp), ramuri aflate n relatii de conditionare (existenta unora depinde de produsele obtinute n altele); b) dupa gradul n care asigura continuitatea proceselor de munca, deosebim: ramuri cu activitate quasi continua (ndeosebi, cele din cresterea animalelor, dar si ramuri din productia vegetala

asigura manifestarea n proportii nsemnate a continuitatii activitatii, de exemplu: legumicultura, pomicultura, viticultura) si ramuri n care procesele de munca au un pronuntat caracter sezonier, cum ar fi cerealele, mai ales cele paioase; c) dupa natura proceselor de productie se disting: ramuri de productie agricola si ramuri (mai degraba activitati) de prelucrare a unor produse agricole sau neagricole; d) dupa scopul activitatii si utilizarea produselor obtinute deosebim: ramuri de productie finale (vaci de lapte, cresterea porcinelor etc.), ramuri nsotitoare (cultivarea furajelor) si de utilizare ( activitati neagricole); e) dupa importanta lor economica - criteriu foarte important si avnd o legatura directa cu formele structurii de productie - adica dupa contributia ramurilor la realizarea veniturilor, a cifrei de afaceri (n functie de tipul exploatatiei, nu toate calculeaza cifra de afaceri), ele sunt: de baza, complementare, ajutatoare, de prelucrare, servicii (se observa ca si mai sus, de altfel, ca au fost incluse n clasificare si alte activitati de ct cele de productie agricola, avnd n vedere procesele de integrare manifestate n unele exploatatii agricole). Ramura de baza ocupa locul predominant n activitatea exploatatiei, spre ea fiind orientata cea mai mare parte a factorilor de productie. Are cel mai mare aport la obtinerea, dupa caz, a veniturilor, sau a cifrei de afaceri si reflecta specializarea exploatatiei. ntr-o exploatatie pot exista una sau mai multe ramuri de baza. Ramurile de baza sunt ramuri finale, contribuind, decisiv, la realizarea obiectivelor fixate de o exploatatie. Lucrurile pot fi privite astfel n situatia n care nu avem de a face cu "pulverizarea" structurii, ci cu un proces de rationalizare a acesteia, tinznd spre o anumita specializare. Ramurile complementare, asa cum le spune si denumirea, au rolul de a ntregi activitatea de baza, ele influentnd n sensul diversificarii productiei, fara ca aceasta sa dobndeasca forme accentuate. Ele se organizeaza pentru a pune n valoare resurse disponibile de la ramura de baza sau a altora existente n

exploatatie. Fiind ramuri de mai mica amploare, vor avea si o contributie mai redusa la indicatorii valorici ai exploatatiei (fenomenul este privit n anumite conditii, determinate de cantitatile de produse si de preturile la care acestea se vor vinde, inclusiv de raportul dintre oferta si cerere, cnd preturile sunt liberalizate). Ramurile ajutatoare contribuie la desfasurarea activitatii n ramurile de baza si chiar n cele complementare. Nu sunt organizate, n general, pentru a obtine produse destinate vnzarii. Spre vnzare sunt orientate numai excedentele. Tipica pentru aceste ramuri, este cultivarea furajelor. Interdependenta dintre cresterea animalelor si cultivarea furajelor solicita dezvoltarea lor proportionala. Activitatile de prelucrare si serviciile au rolul de a prelucra unele cantitati de produse si, respectiv, de a satisface cererile unor beneficiari fata de anumite lucrari, reparatii etc. Ele sunt rodul activitatii de integrare, manifestate n unele exploatatii (cele familiale prelucreaza nsemnate cantitati de produse agricole pentru a obtine produse agroalimentare necesare, n special, consumului propriu). 6.3. Diversificare , profilare si specializare Orientarea catre o anumita structura de productie, desi necesara si importanta, nu este, totusi, suficienta pentru organizarea activitatii unei exploatatii agricole. Urmeaza ca selectarea ramurilor sa fie nsotita de dimensionarea fiecareia si, deci, de stabilire a unor proportii ntre ele, tinnd seama, ntre altele, de relatiile care le sunt specifice. De altfel, practicarea mai multor ramuri, solicitata de diversificarea productiei, care are o serie de avantaje pentru producator (o oarecare stabilitate a veniturilor, protejarea sa mpotriva riscului si a incertitudinii) are loc ntre anumite limite, evitndu-se farmitarea suprafetelor si, implicit, consecintele negative pe care le are, n plan organizatoric, dar si n cel economic, cu referire speciala la nivelul cheltuielilor generate de lucrarile agricole. Chiar daca

diversificarea prezinta avantaje, desigur ca "din fiecare cte putin" nu este cea mai viabila solutie si nu poate sa caracterizeze o exploatatie care practica o agricultura comerciala, ci, cel mult, pe una care sa vizeze, cu precadere, satisfacerea propriilor nevoi de consum. O structura de productie mai larga trebuie sa se caracterizeze, desigur, prin rationalitate, prin proportii optime ntre ramuri, asigurnd ceea ce se ntlneste sub denumirea de echilibru intern. Acest lucru se realizeaza pe masura ce se contureaza, pentru fiecare unitate, o anumita structura de productie, nu numai n ceea ce priveste numarul si felul ramurilor, ci si ponderea fiecareia n ansamblul activitatii, determinata de influenta diversilor factori. Procednd astfel, se constituie, de fapt, profilul si, mai departe, prin intermediul altor masuri, specializarea exploatatiei . Problemele diversificarii ale profilarii si ale specializarii sunt intim legate de realizarea unor activitati la nivelul agriculturii repartizarea teritoriala si zonare productiei agricole, prin care se urmareste ca fiecare produs sa se obtina acolo unde aceasta conduce la cel mai mic cost, ajungndu -se la un avantaj comparativ. Sunt activitati de mare complexitate, care presupun studii ample ale conditiilor natural-economice si sociale, precum si existenta unor mijloace financiare si a calculatoarelor de mare capacitate necesare optimizari lor . Pentru agricultura noastra aceste probleme sunt de perspectiva. Repartizarea teritoriala si zonarea productiei agricole permit exploatatiilor dintr-un areal natural-economic (zona) sa-si orienteze structura de productie, sa -si aleaga un profil si chiar sa se specializeze, utiliznd elementele specifice continute de cele doua-activitati si, n special, de zonare. Profilarea este actiunea prin care se stabileste structura de productie a unei exploatatii n corelatie cu conditiile naturale, economice si sociale care o caracterizeaza, realizndu -se dimensionarea, proportionarea si, implicit, ierarhizarea ramurilor n functie de o serie de criterii, preponderent fiind cel de profitabilitate a fiecareia dintre ele (74).

Prin profilare se nfaptuieste o anumita diviz iune a muncii la nivelul exploatatiei agricole, ceea ce influenteaza procesele de productie si manageriale pe care aceasta le desfasoara pe durata unui ciclu de productie, an agricol etc. Decizia privind profilul de productie va influenta, deci, activitatea exploatatiei pe o perioada de timp mai lunga sau mai scurta, n functie de specificul ramurilor care intra n componenta acestuia. Faptul ca profilul de productie se afla n relatie directa cu diferitele conditii specifice exploatatiei, se constituie n premisa pentru punerea lor n valoare, ceea ce are efecte benefice pentru rezultatele de productie si economice obtinute, avnd loc, de fapt, o potentare a acestora. nseamna ca decizia de profilare trebuie sa se ntemeieze, ntre altele, pe o buna cunoastere a acestor conditii, pe abordarea lor multilaterala, din punctul de vedere al specialistilor din diferite domenii. Acest lucru favorizeaza, asa dupa cum, de altfel, si cere fundamentarea diferentiata a profilului fiecarei exploatatii. n cazu l unei zone sau chiar al unei microzone, pe fondul unui anumit caracter de omogenitate a conditiilor, exista elemente de variabilitate a lor, impunnd, n mod implicit, o diferentiere a profilului. Decurgnd din structura de productie, care trebuie sa se caracterizeze prin adaptabilitate si flexibilitate, fiind, deci, de aceeasi natura cu ea, profilul sufera modificari n decursul timpului, urmnd sa ntruneasca aceleasi caracteristici. Realizat potrivit unui anumit mod de manifestare a factorilor, care l influenteaza, profilul urmeaza sa resimta impactul modificarilor intervenite la nivelul acestora. Rol deosebit revine "semnalelor" emise de piata si, n principal, schimbarilor care privesc cererea fata de diferitele produse agricole, cu referire la : cantitatile solicitate de diversi consumatori, structura sortimentala, calitate, parametri tehnici n cazul prelucrarii etc. Adaptarea profilului la noile cerinte devine absolut necesara, ea conditionnd nsasi supravietuirea exploatatiei agricole comerciale. Fenomenul de adaptare se realizeaza, oarecum, cu usurinta n cazul exploatatiilor cu profil cerealier, legumicol etc., fiind vorba de

culturi anuale si, ca urmare schimbarile sunt posibile de la un an la altul, cu toate ca ridica anumite probleme pentru producator (asigurarea semintelor, tehnologia utilizata, fluxul lucrarilor si mijloacele tehnice necesare etc.). Nu la fel stau lucrurile n pomicultura, viticultura sau chiar n crestere a animalelor. Durata mare de exploatare a plantatiilor pomicole si a celor viticole, perioada relativ lunga pna la intrarea lor deplina pe rod si marimea investitiilor solicitate, facnd referire numai la acestea, conduc la imposibilitatea adaptarii imediate. Modificarile intervin la intervale mai mari de timp, producnduse, de fapt, dezafectarea unor plantatii si crearea altora, efectundu-se noi investitii. De aceea, cnd se alege profilul unei astfel de exploatatii, cnd se opteaza pentru diferite specii si soiuri sunt necesare studii de marketing privind modul de manifestare a cererii fata de produsele prevazute a se obtine, tendintele acesteia referitoare la soiuri, calitate, perioada de aparitie pe piata, avnd n vedere ca ele se vor adresa, asa dupa cum se apreciaza, unui consumator ale carui gusturi vor fi tot mai rafinate. Imaginea profilului unei exploatatii este redata cu ajutorul unor indicatori, care pot fi: directi si indirecti . Din prima categorie face parte, n principal, structura valorica a productiei totale sau, dupa caz (tipul de exploatatie), a cifrei de afaceri. Se surprinde, n acest fel, contributia diferitelor ramuri la realizarea acestor elemente de ordin sintetic privind activitatea unei exploatatii. Opernd cu aspecte de natura valorica, o anumita influenta asupra ponderii unor ra muri o pot exercita preturile produselor, n sensul evolutiei nivelului lor, chiar daca sub aspect cantitativ productia nu o cunoscut variatii de la un al la altul. Pentru o exprimare mai ampla a profilului, indicatorilor directi li se asociaza cei indirecti, cum ar fi: structura modului de folosinta al terenului, ponderea ramurilor vegetale n suprafata cultivata, a celor zootehnice n efectivul de animale, exprimat n U.V.M. etc.

Profilul ales trebuie sa asigure, concomitent cu utilizarea rationala a resurselor de productie si, desigur, si prin aceasta, venituri si o profitabilitate ridicate, ca o conditie de importanta cruciala pentru viabilitatea economica a unei exploatatii. Pentru exploatatiile agricole si, n special, pentru cele care prin trasaturile lor se apropie sau reprezinta o ntreprindere n adevaratul nteles al conceptului, o astfel de manifestare (viabila) n spatiul economic agrar si national depinde, n mare masura, de orientarea productiei, a profilarii si, n final, a specializarii. Specializarea este o optiune care decurge din precedentele (structura de productie si profilare), dar evident cu o sfera de cuprindere mai redusa (fig.1). Se observa ca Structura de productie ea succede, n mod firesc, profilare fixarii profilului, producnd o specializare diferentiere ntre exploatatii identice din punct de vedere al acestuia. Exploatatia, parcurgnd actiunea de Fig.1 specializare, asigura, de fapt, dezvoltarea preponderenta a unei anumite ramuri sau chiar a unei culturi, a unei specii sau a unei categorii de animale. Atentia producatorului/managerului si factorii de productie se focalizeaza catre ramura respectiva. nseamna ca avem de a face cu o repartizare a ramurilor pe exploatatii distincte, lundu-se n considerare amplasamentul lor geografic (conditii ecogeografice). Specializarea aduce elemente de nuantare a structurii de productie prin cultivarea unor culturi mai restrnse ca numar. De asemenea, acest proces se manifesta si n cazul aceleiasi culturi, cnd este vorba de a cultiva un anumit soi sau un hibrid etc. Caracterul unor productii face posibil acest proces, ntruct veniturile la unitatea de suprafata sau pe animal determina o activitate profitabila. Conditia necesara pentru ca specializarea

sa fie eficienta pentru o exploatatie este ca nivelul cererii pentru anumite produse sa creasca pentru o perioada lunga de timp si ca resursele existente sa permita acest lucru. Specializarea productiei are legatura cu structurile dimensionale ale exploatatiilor si cu nivelul de dezvoltare a acestora. Aplicarea Legii fondului funciar, n prima sa forma, a limitat tendinta de dezvoltare a unor culturi sau specii de animale prin prezenta unui mare numar de gospodarii individuale pentru care scopul principal este de consum din productia proprie. Reglementarile Legii exploatatiilor agricole creeaza posibilitati de reducere a acestui impact. Organizarea exploatatiilor de dimensiuni comerciale (120 ha pentru culturile cerealiere, minim 2 ha pentru legumele n cmp s.a.) va permite dezvoltarea lor si prin actiunea de specializare. Iata, de pilda, specializarea se poate realiza n cazul culturii legumelor timpurii, unde gradul de concentrare este ridicat si preturile de vnzare pot asigura un nivel mare al profitului. Specializarea este oportuna n aceste unitati si datorita omogenitatii procesului tehnologic si facilitatii modernizarii acestuia, avnd n vedere necesarul de consum de legume proaspete al populatiei. Apreciem ca specializarea se poate realiza, n unele situatii, pe exploatatii si pe produse (mai ales n cazul produselor zootehnice si legumicole) si numai n conditiile n care ntre producatori si ntre acestia si asociatiile de marketing ce se vor constitui (n special n activitati de comercializare) exista relatii de cooperare si integrare. ntr-o astfel de legatura are loc cresterea eficientei economice a unitatii producatoare. Aceasta va renunta la acele culturi care nu i asigura competitivitate si stabilitate economica, lasnd activitatile din amontele sau n seama unitatilor mai sus amintite. Problema care ramne este ca diferitele exploatatii agricole sa poata furniza pietei, n cantitatea si la calitatea ceruta, produsele necesare. Existnd o anumita structura a cererii de produse agricole, exploatatia urmeaza sa se orienteze catre acel produs de baza

pentru care are conditiile, de diferitele feluri, cele mai bune, fiind de presupus ca va fi obtinut la cel mai mic cost, astfel nct sa fie competitiva n raport cu ceilalti producatori (concurenti potentiali). Este vorba, asa dupa cum s-a mai aratat, sa-si foloseasca competentele distinctive, proces n urma caruia, este de presupus, vor decurge cele mai bune rezultate. Specializarea prezinta o serie de avantaje pentru o exploatatie, cum ar fi (90,94): omogenitatea procesului de productie, cu efecte asupra tehnologiilor practicate, a mijloacelor tehnice de asigurat, a cunostintelor fortei de munca reducndu-se numarul de ramuri se restrnge cel al tehnologiilor utilizate si al mijloacelor tehnice folosite; specializarea mijloacelor tehnice si a fortei de munca; cresterea calificarii fortei de munca; apropierea conditiilor de munca de cele din industrie; mai buna punere n valoare a unor conditii naturale, evitndu-se extinderea culturilor peste limitele de favorabilitate; efectele unui dezastru biologic - cum ar fi o epizootie - pot fi limitate la o singura veriga din lantul de activitati; asigurarea unor productii omogene si n cantitati (partizi) mari, ceea ce faciliteaza relatiile cu diferiti beneficiari, acestora, caracteristicile respective le favorizeaza desfasurarea activitatii lor ulterioare (comercializare, depozitare si conditionare, procesare industriala). Nu pot fi trecute, nsa, cu vederea si anumite consecinte negative, de exemplu, n cazul unei specializari foarte nguste vulnerabilitatea unitatii este mai mare, se accentueaza riscul unor pierderi partiale sau totale de recolta si de venituri, ceea ce va marca, n mod serios, economia exploatatiei si cstigurile componentilor acesteia (membrii familiei sau dupa caz, muncitorii si ceilalti salariati), ale proprietarilor si ale actionarilor care nu vor putea primi dividende . Or, si din astfel de considerente, exploatatiile agricole, inclusiv societatile comerciale agricole pe actiuni, mai cu seama n productia vegetala, nu iau decizii de adncire a specializarii ci, mai de graba, de diversificare a activitatii, ncercnd, pe de o parte, sa

realizeze o ritmicitate a veniturilor, iar pe de alta parte sa compenseze pierderile de venituri de la unele culturi cu realizarea acestora de la altele, ne expuse riscurilor de diferite feluri. O asemenea optiune este determinata si de politica economica promovata fata de agricultura. Desigur ca, existenta unui sistem de asigurari eficient, cu avantaje att pentru asigurat, ct si pentru asigurator, ar contracara o asemenea tendinta, decurgnd efecte pozitive pentru: marimea suprafetei acordate unor ramuri, conditiile de efectuare a lucrarilor si de folosire a tehnicii agricole etc. n ceea ce priveste exploatatiile agricole familiale se poate aprecia ca, pe masura transformarii unora dintre ele n exploatatie de dimensiune care, alaturi de alti factori sa le imprime viabilitate economica, procesul de specializare va putea fi reconsiderat, ele urmnd sa produca tot mai mult pentru piata. Actiunea de specializare poate avea n vedere o exploatatie nou nfiintata (ex.: societate agricola, societati comerciale de diferite tipuri, create potrivit prevederilor Legii 31/1990) sau una care functioneaza de un anumit numar de ani si care resimte nevoia sa modifice structura ramurilor practicate. n primul caz, optiunile se vor fundamenta pe cunoasterea factorilor specifici exploatatiei, endogeni si exogeni, a influentei lor, astfel nct, ceea ce se va cultiva sau specia ori categoria de animale crescuta sa corespunda, n cel mai nalt grad, cerintelor acestora. Si n aceasta situatie, decizia este dificil de luat, avnd n vedere gradul redus de cunoastere a influentei unor factori si comportamentul imprevizibil al lor, dar, cel putin, aparent, este mai usoara dect cea care se ia atunci cnd este vorba de o unitate existenta, pentru care specializarea sau trecerea la un nou continut al acesteia presupune modificari de fond, inclusiv n sistemul de productie practicat. Se n telege ca, are loc excluderea din activitate a unor ramuri, culturi sau, dupa caz, specii ori categorii de animale, resursele fiind redistribuite celor care ramn n structura si, cu precadere, ramurii considerate a fi de baza. Cu acest prilej pot avea lo c pierderi de resurse, dezafectarea unor

investitii, daca nu sunt adaptabile noii structuri etc. Desigur ca, daca vrem sa schimbam ponderea unei ramuri n activitatea unei exploatatii, n rezultatele obtinute, se poate recurge la intensificarea ei, marin d resursele pe care i le alocam (ngrasaminte, irigatii etc.), fara sa excludem celelalte ramuri sau culturi din activitate. Gradul de specializare a unei exploatatii este redat prin nivelul de concentrare a productiei ramurii de baza (indicator direct)(90). Ponderea acesteia n structura productiei vndute constituie un indicator al specializarii numai atunci cnd reflecta un minim de concentrare a productiei necesara organizarii unei exploatatii agricole specializate. Si aici intervine influenta preturilor, ca si a consumului intern dintr-un produs sau altul, ultimul aspect diminund ceea ce se vinde n afara si, implicit, ponderea ramurii (a produsului). Se apreciaza ca o exploatatie este specializata numai daca ramura de baza detine cel putin 50 60 % din productia vnduta. Un indicator utilizat n UE, care reflecta gradul de specializare al unei exploatatii, este marja bruta standard. Aceasta este un indicator de gestiune, care fundamenteaza deciziile n exploatatiile agricole. Cu ajutorul informatiilor furnizate de marja bruta, managerul poate lua mai usor decizii de programare a activitatii. n acest fel, eforturile viitoare vor fi orientate spre acea structura de productie care sa-i maximizeze eforturile n conditiile unei cereri mereu aflate n miscare. Pentru a reda gradul de specializare a unei unitati agricole, se calculeaza marja bruta, dupa formula: MB = V-Chv, n care : V veniturile obtinute din activitatea (cultura) respectiva; Ch v - cheltuielile variabile (seminte, ngrasaminte, forta de munca , transportul, servicii etc.). Unul dintre articolele de cost greu de surprins n contabilitatea exploatatiilor agricole din Romnia sunt cheltuielile cu forta de munca, ntruct aceasta este asigurata, n

principal, de membrii familiei (gospodariile individuale). La determinarea cheltuielilor variabile cu forta de munca nu se iau n calcul costurile ocazionate de remunerarea sefilor de exploatatii, ci doar acelea generate de activitatea celorlalti membrii ai familiei, la care se pot adauga, dupa caz, cheltuielile cu forta de munca angajate sezonier. Deoarece cheltuielile variabile sunt legate direct de marimea exploatatiei agricole, ele redau exact locul pe care unitatea l detine n rndul exploatatiilor cu activitati similare. Exploatatiile agricole din Romnia, constituite n urma aplicarii Legii 18/1991, n mare parte, nu au o evidenta pentru a permite calculul acestui indicator si, ca urmare, este putin posibil sa putem determina marja bruta. Nu este vorba doar de neidentificarea cheltuielilor generate de forta de munca (n exploatatiile familiale), ci si de lipsa acestora privind cheltuielile variabile de functionare, ntretinere / reparatii masini agricole si tractoare, cheltuieli cu seminte, ngrasaminte etc. n conditiile formarii exploatatiilor de dimensiuni comerciale, va fi necesara si cuprinderea acestor cheltuieli n gestiunea lor, n scopul asezarii structurilor de productie pe criteriul competitivitatii. Specializarea are, desigur, avantaje dar trebuie gasita "starea de echilibru ntre factorii care cer simplificarea structurii de productie si cei care solicita diversificarea ei" si asigurarea, n mod implicit, a limitelor optime ale specializarii, ceea ce are consecinte asupra eficientei economice a activitatii exploatatiei agricole. Varietatea tipurilor si formelor de exploatatii agricole determina diferentieri ale acestor limite. Alaturi de acestea pot sa intervina structura organizatorica, n cazul societatii comerciale agricole pe actiuni n care exista ferme, sau tehnologiile de productie - n cazul celor de tip industrial, specializarea poate fi adncita pe faze ale fluxului tehnologic. Impactul specializarii asupra economiei exploatatiei presupune luarea n considerare a factorilor care o influenteaza, a raporturilor care se stabilesc ntre acestia, urmarind starea de

echilibru amintita, si alegerea unor metode de realizare a ei, compatibile cu elementele care i formeaza continutul. Starea economica actuala a exploatatiilor agricole, dimensiunea redusa, n cazul celor familiale, miscarea lor catre alt tip de economie, inexistenta politicilor de orientare a structurilor de productie, ca si alti factori, fac imposibila sau, cel putin, greoaie, conturarea unei profilari diferentiate. Este de asteptat c a, pe masura ce se asigura diferite conditii, sa asistam la parcurgerea, de catre exploatatiile agricole, a drumului catre un profil sau altul, mai mult sau mai putin divers. Exploatatiile mai mari (societatile agricole, societatile comerciale agricole etc.) au sanse sporite de a trece la actiuni de rationalizare a activitatilor, cu toate ca, n cazul societatilor agricole, intervin nevoile de consum al gospodariilor membrilor asociati, ceea ce solicita diversificarea productiei. n societatile comerc iale pe actiuni, mai cu seama, n situatia celor crescatoare de animale, dar si a celor viticole si pomicole specializarea cunoaste o anumita rezolvare, aparnd numai elemente de diversificare pe verticala (de integrare), referitoare, dupa caz, la: abatorizare, prelucrarea carnii, a strugurilor etc. Problemele sunt, desigur, mult mai complexe daca ne referim la exploatatiile agricole familiale, unde este posibil ca, din motive destul de diverse, lucrurile sa decurga lent, n ceea ce priveste simplificarea structurilor de productie. 6.4. mbinarea (combinarea) ramurilor Procesul de rationalizare a structurii de productie si, deci, profilarea si, chiar, specializarea nu sunt exclusiviste fata de existenta mai multor ramuri sau culturi ntr-o exploatatie agricola. Cu att mai mult, apare aceasta problema n cazul n care, optiunile exploatatiei sunt, de la bun nceput, catre diversificare. Pot fi ramuri ale productiei vegetale si/sau ale cresterii animalelor, alaturi de care, n cazul unui profil complex, se afla si activitati de prelucrare a unor materii prime agricole sau neagricole, prestarea unor lucrari sau servicii. Ca urmare, apar probleme ale modului n care se combina aceste ramuri si ale

efectelor, de diferite feluri, care se urmaresc a se obtine. Intereseaza, totodata, masura n care ramurile se completeaza , dnd coerenta si stabilitate sistemului de productie practicat, manifestarea relatiilor dintre ele, masurile de armonizare a dezvoltarii lor, acestea depinznd att de ceea ce le este specific , ct si de abilitatile celor care urmeaza sa le realizeze, fara sa se scape din vedere multitudinea factorilor de influenta. Atitudinea si, n final, decizia producatorului / managerului vor fi diferite, n ceea ce priveste combinarea ramurilor, si n functie de relatiile care se stabilesc ntre acestea, si care sunt: de conditionare, de concurenta si de complementaritate (71,74). Fiecare dintre ele are un anumit continut si influenteaza, ca urmare, n mod diferit procesul de combinare. Relatiile de conditionare reflecta interdependenta dintre unele ramuri, fenomene care se concretizeaza prin "livrarile" reciproce de produse, acestea devenind factori de productie n ramura (ramurile) cu care intra n asemenea relatii, ramura n care au fost obtinute. Manifestarea acestor relatii are loc, deci, prin "iesirile" de produse din unele ramuri si a "intrarilor" acestora n alte ramuri (un exemplu poate fi cel din schema 1). Relatiile de conditionare se manifesta si ntre ramuri ale productiei vegetale, n ceea ce priveste succesiunea lor n asolament (ex.: gru dupa leguminoase). Satisfacerea relatiilor de conditionare, n acest caz, depinde si de atitudinea fata de organizarea asolamentului, ca si de cerintele pietei. Produsele de la unele culturi solicitate de aceste relatii s-ar putea sa nu fie cerute pe piata, aparnd problema vnzarii lor. Existenta relatiilor de conditionare presupune practicarea unei structuri de productie cu caracter mai larg si asigurarea unor asemenea proportii ntre ramuri care sa permita satisfacerea necesarului reciproc de produse, concretizat, deci n consumuri interne.

Ramuri ale productiei vegetale (cultura furajelor, cereale etc.)

Ramuri ale cresterii animalelor

Iesiri furaje productie secundara

Intrari furaje

Intrari ngrasaminte naturale

Iesiri productie secundara

Schema 1

Relatii de concurenta se stabilesc ntre ramuri care utilizeaza aceleasi resurse (factori de productie), cum ar fi cele ale productiei vegetale care solicita aceeasi categorie de teren, acelasi tip de ngrasaminte etc., ori din cresterea animalelor ale caror ratii au n alcatuirea lor aceleasi furaje. n cazul relatiilor de concurenta are loc excluderea unor ra muri de catre altele (resursele fiind, n general limitate ) si influenta lor se va exercita n sensul restrngerii (al simplificarii) structurii de productie. Relatiile de complementaritate se formeaza ntre ramuri care contribuie la folosirea deplina a resurselor de productie (a se vedea clasificarea ramurilor) si, n consecinta, ele nu pot influenta dect n directia diversificarii structurii de productie. n procesul de combinare a ramurilor alaturi de respectarea relatiilor dintre ele, se urmareste si atingerea unor scopuri (denumite, uneori, si principii (63,71,74), acestea din urma putnd fi privite n mod diferentiat n functie de contextul natural, economic si social n care functioneaza exploatatia, de

tipul si forma acesteia, de politica agricola, de interesele producatorului etc. (schema 2). Ridicate la rang de principii, scopurile multiple urmarite prin combinarea ramurilor, ar nsemna ca ele sa fie respectate cu strictete n totalitatea lor si n toate cazurile, ceea ce nu se ntmpla, deoarece intervin influente ale unor elemente de felul celor redate mai nainte. Astfel, de exemplu, prim combinare se spune ca trebuie respectat principiul utilizarii complete a fondului funciar, dar sunt tari care, n conditiile unor excedente de produse, ofera compensatii producatorilor pentru a nu se cultiva ntreaga suprafata, pentru surplusul de productie neexistnd debusee. Un anumit specific ntlnim si n cazul utilizarii fortei de munca, cnd aceasta este angajata. Interesul celui care o angajeaza este de a folosi ct mai putina forta de munca si pe perioade ct mai scurte. a . Prin combinarea urmeaza sa se asigure, asa cum se arata n schema 2, punerea n valoare a potentialului productiv al capitalului funciar. Diferentierea conditiilor de sol chiar la nivelul unei exploatatii, mai cu seama cnd este vorba de o societate comerciala agricola pe actiuni, societatea agricola etc. (exploatatiile agricole familiale, desi, detin suprafete reduse, totusi, parcelele sunt repartizate n perimetre funciare diferite) impune un sortiment mai variat de culturi, ntre aceste conditii si cerintele fata de sol ale plantelor urmnd sa se asigure corespondenta necesara, care potenteaza rezultatele de productie obtinute. Atunci cnd exista cerere fata de produsele de la mai multe culturi, evident ca vor fi selectate cele care gasesc favorabilitatea cea mai ridicata, armoniznd exigentele acestui principiu cu cele ale pietei.

Relatii dintre ramuri

Combinarea ramurilor

Obiectivele combinarii a . Utilizarea rationala a capitalului funciar b. Cresterea gradului de ocupare a fortei de munca c. Folosirea eficienta a capitalului fix

de conditionare d. Economisirea energiei de concurenta e. Combaterea riscului si incertitudinii f. Reciclarea superioara a productiei secundare din cultura plantelor g. Cresterea vitezei de rotatie a capitalului circulant

de complementaritate Schema 2

De asemenea, prin combinarea ramurilor sporesc posibilitatile de organizare a asolamentului si a rotatiei culturilor, ceea ce contribuie la: exploatarea rationala si protejarea solului, refacerea continutului sau n diferite substante nutritive, evitarea eroziunii etc. Rotatia culturilor, daca are n componenta sa culturi leguminoase, contribuie la restabilizarea si cresterea fertilitatii solului. Este adevarat nsa ca n conditiile chimizarii agriculturii are loc completarea, pe cale artificiala, a unor substante consumate din sol de catre plante, culturile putndu -se autosuporta un anumit numar de ani (19). Dar, rolul asolamentului si al rotatiei culturilor continua sa prezinte interes din punctul de vedere al efectelor amintite

b. Este cunoscut ca n agricultura , mai ales n productia vegetala, exista anumite "vrfuri de munca ", n afara carora forta de munca ocupata n aceasta ramura este utilizata n mai mica masura, ceea ce genereaza consecinte negative att pentru ntreprinzatorul agricol (asigurarea fortei de munca cnd este solicitata de productie, or, cei care cauta de lucru nu asteapta numai anumite perioade), ct si pentru cei care participa la lucrari (imposibilitatea de a presta o munca continua, de a obtine venituri n mod permanent, aparitia somajului partial sau chiar total etc.). Prin mbinarea, de exemplu, a unor ramuri (culturi) ale productiei vegetale si mai, cu seama, a acestora cu cresterea animalelor sporeste gradul de uniformitate n utilizarea fortei de munca, marind productivitatea acesteia si veniturile sale, lucratorul urmnd sa aiba, prin prisma cunostintelor, un caracter polivalent. Fenomenul este favorizat de faptul ca perioadele n care culturile (sau cel putin o parte dintre ele) solicita procese de munca sunt diferite si, mai ales, de specificul cresterii animalelor, domeniu n care discrepanta dintre tipul de munca si tipul de productie este mult mai mica (sau nu exista). n actiunea de mbinare a ramurilor poate fi avuta n vedere si recurgerea la alte activitati: de prelucrare, comerciale, de servicii, de turi sm, n conditiile unei politici de dezvoltare globala a spatiului rural. Ca urmare, se actioneaza asupra stabilitatii fortei de munca, a veniturilor sale, a gasirii altor posibilitati de ocupare a acesteia, reducndu-se ponderea ei n agricultura, cu consecintele economice si sociale care decurg din asemenea procese. c. Probleme privind gradul de utilizare se ntlnesc si n cazul unor componente fizice ale capitalului fix (tractoare, masini agricole etc.). Folosirea lor incompleta este determinata, pe de o parte, de neconcordanta amintita, iar pe de alta parte, de faptul ca unele dintre ele participa la o singura lucrare sau la un numar redus de lucrari. Aceasta situatie se resimte, ntre altele, asupra nivelului cheltuielilor de productie, fie daca ne referim si numai

la amortizare care, indiferent daca mijlocul tehnic respectiv este folosit o perioada mai mare sau mai mica, ea "curge", ceea ce face ca la un volum mic de lucrari, pe hectar lucrare sa revina un nivel mai mare al acesteia. Problema de fata vizeaza att societatile comerciale agricole pe actiuni, care au mijloace tehnice proprii, cheltuielile generate de utilizarea acestora repartizndu -se asupra culturilor la care executa lucrari, putnd sa ncarce costul produselor, ct si societatile de tip AGROMEC sau create prin initiativa privata, pentru care nivelul cheltuielilor determina marimea tarifelor percepute si a rezultatelor financiare finale. Daca n ceea ce priveste utilizarea mijloacelor tehnice n societatile comerciale agricole pe actiuni, aceasta este determinata de structura de productie practicata, n cazul AGROMEC-urilor si al societatilor bazate pe initiativa privata procesul este influentat de structura ramurilor din microzona n care ele presteaza lucrari agricole si, desigur, de efectuarea altor activitati. Pentru ele rationalizarea cheltuielilor si practicarea unor tarife adecvate (lipsa unei concurente puternice le mentine la un nivel ridicat) pot stimula interesul producatorilor pentru a apela la serviciile pe care le presteaza. Combinarea ramurilor, la diferite niveluri organizatorice, asociate cu masura n care se asigura caracterul de universalitate a diferitelor mijloace tehnice, contribuie la extinderea perioadei de utilizare a acestora, cu efecte pozitive n ceea ce priveste nivelul cheltuielilor de productie, al costului unitar al produselor, al tarifelor si, nu n ultimul rnd, al profitabilitatii diferitelor societati . d. Prin combinarea ramurilor se poate actiona si n sensul economisirii energiei consumate. Fieca re ramura avnd o tehnologie specifica, combinarea si rotatia lor n timp si n spatiu se manifesta ca o masura de "fitoterapie", cu ajutorul lor actionndu-se n sensul prevenirii si al combaterii unor boli si a unor daunatori, fara a mai fi nevoie de utilizarea unor substante

chimice, a caror obtinere si administrare genereaza consumuri ridicate de energie. Cele de mai sus se ntemeiaza pe faptul ca, potrivit unor studii, producerea unui kilogram de pesticid presupune un 6 consum de energie de 101 x 10 jouli, echivalentul a 2,4 l petrol, ceea ce situeaza aceste produse pe primul loc n rndul factorilor de productie, dupa consumul specific de energie (63). Economisirea energiei este nsotita si de alte efecte pozitive, prin evitarea poluarii produselor, a solului si, n general, a mediului ecologic n care se manifesta diferite agroecosisteme. Este necesar sa se aiba n vedere si modul cum se administreaza ngrasamintele si, mai cu seama, alte substante chimice utilizate n procesele de productie. ndrumarea tehnica este absolut necesara, cnd se recurge la ele, n special, n situatia exploatatiilor agricole familiale, unde exista tendinta de a le administra cu ajutorul unor mijloace improvizate, sau n mod ntmplator n ceea ce priveste momentul si, ndeosebi, cantitatea utilizata. Sunt lucruri care au legatura directa cu starea de "sanatate" a mediului ecologic si cu cea a oamenilor. Un mediu natural curat, sanatos are consecinte benefice att pentru generatiile actuale, ct si pentru cele care vor urma, producatorii agricoli, indiferent care sunt sau care vor fi ei, au datoria de a le lasa mostenire resurse naturale lipsite de orice agent poluant. e. Combinarea ramurilor prezinta interes si n ceea ce priveste atenuarea sau nlaturarea efectelor negative ale riscului si ale incertitudinii, procedndu-se n diferite feluri. Astfel, pornind de la faptul ca ramurile si culturile au cicluri de productie de durata variata si ca factorii de mediu cunosc o anumita repartitie n timp, unele dintre culturi, respectiv, soiuri ale acestora, "prind" conditii mai bune. De exemplu, avnd n vedere ca, n anumite zone, precipitatiile se concentreaza n perioada mai-iunie si nceputul lunii iulie soiurile timpurii de porumb dau rezultate mai bune fata de cele tardive, care, desi sunt de mai mare randament, sufera influenta secetei de la sfrsitul intervalului,

productia la hectar diminundu -se. n acelasi sens se poate actiona si n cazul legumelor de cmp, pentru a contracara efectele negative ale nghetului trziu din primavara si ale brumelor care vin, prea devreme, toamna. Combinarea ramurilor apara producatorul agricol, ntr-o oarecare masura, si n ceea ce priveste incertitudinea desfacerii produselor si, deci, obtinerea veniturilor. Practicnd mai multe ramuri, daca cererea este mai mica la un produs, determinnd o scadere a pretului poate creste pretul altui produs, astfel nct suma veniturilor sa nu sufere influente negative puternice. Se are n vedere si incertitudinea climaterica (variatia n timp a repartizarii precipitatiilor). Daca se practica culturi cu perioade de vegetatie care se succed, deplasarea, n timp, a precipitatiilor, fata de ceea ce se cunostea, prin observarea lor de a lungul vremii, apar conditii favorabile pentru culturile aflate n vegetatie (efectele depind de starea de vegetatie). Decizia n legatura cu selectarea ramurilor care sa participe la procesul de combinare a lor se poate fundamenta pe utilizarea coeficientului de risc (R), calculat astfel (71): R=
KF 100

, n care:

K - raportul dintre suma cantitatilor de productie nerealizate si cea a productiilor prevazute a se obtine (se urmareste productia la hectar pe un numar de 10-15 ani, calculnd abaterile productiei efective, pentru anii deficitari; F - raportul dintre numarul de ani deficitari si numarul total al anilor pentru care s-a urmarit productia medie. Coeficientului de risc i se poate asocia, pentru fundamentarea aceleiasi decizii, coeficientul de variatie (V), a carei formula de calcul este urmatoarea: V=
x 100 , n care :

- abaterea standard (abaterea medie patratica);


x - media aritmetica a productiilor obtinute pe o anumita

perioada.

Coeficientul de variatie ofera posibilitatea ca , n functie de conditiile ecologice si economice, care influenteaza structura de productie a unei unitati, sa se aleaga ramurile si culturile cu cea mai mare stabilitate a randamentelor. f. Combinarea ramurilor are un aport nsemnat si n ceea ce priveste punerea n valoare (reciclarea superioara) a produselor secundare, care rezulta din cultura plantelor n volum mare si, care, sunt greu de brichetat, de transportat, de depozitat si de conservat. Prin mbinarea unor ramuri de productie vegetala cu ramuri din domeniul cresterii animalelor se asigura valorificarea, n aceeasi unitate, a produselor secundare obtinute de la diferite culturi. Nivelul de dezvoltare a unei ramuri sau al unei categorii de animale se stabileste, desigur, si n functie de volumul productiei secundare rezultate din ramuri ale productiei vegetale, care se adauga cantitatilor de furaje prevazute a se obtine de pe suprafata afectata n acest scop si celor ce se asigura din alte surse, toate contribuind la constituirea necesarului de furaje, cuprins n balanta furajera. Mai cu seama n unitatile cultivatoare de cereale, este necesar sa se dezvolte cresterea anumitor categorii de taurine (tineret la ngrasat, vaci de lapte) sau a ovinelor. Animalele reusesc sa transforme aceste furaje, cu valoare nutritiva scazuta, n produse alimentare de nalta valoare, actionnd ca adevarate ntreprinderi de procesare industriala. Modernizarea zootehniei n toate exploatatiile agricole si mai ales n cele familiale face posibila reducerea ponderii acestor furaje n ratiile administrate diferitelor categorii de animale, daca avem n vedere contributia lor redusa la productia care se obtine (randamentul pe cap vaca furajata, sporul de crestere n greutate etc.). n alte ta ri, productia secundara, din cultura plantelor, nu se mai foloseste ca furaje, chiar si n tara noastra, o asemenea destinatie o productie secundara vegetala este ntlnita, mai cu seama, n exploatatiile familiale.

g. Marirea vitezei de rotatie a capitalului circulant poate avea loc si prin combinarea ramurilor. Datorita perioadei de vegetatie mai lungi a unor ramuri, recuperarea capitalului circulant avansat si reintroducerea lui n circuitul productiv se fac la intervale mai mari, acest lucru influentnd eficienta cu care este utilizat. Contracararea sau, cel putin, atenuarea efectelor unei asemenea situatii, ntlnita n ceea ce priveste modul n care este pus n valoare capitalul circulant n exploatatiile agricole, presupune recurgerea la combinarea unor ramuri cu ciclu de productie mai lung cu altele al caror asemenea ciclu este mai scurt, ceea ce asigura o recuperare mai rapida si chiar ritmica a capitalului. Se mareste, ca urmare, posibilitatea refolosirii acestuia n mai multe cicluri de productie, obtinnd un volum mai mare de produse cu acelasi capital circulant, sporindu-i eficienta. Mai mult, se pot diminua creditele pentru productie, a caror dobnda greveaza nivelul cheltuielilor financiare si, prin acestea, al celor totale si, implicit, pro fitabilitatea produselor. Efectele unei asemenea masuri sunt benefice pentru ntreaga economie a exploatatiei. Crearea unor exploatatii agricole familiale comerciale, care sa asigure venituri suficiente membrilor lor, conduce la nuantarea si, chiar, la scaderea importantei deciziilor de combinare a ramurilor. n conditiile mentionate, sunt posibile si necesare restrngerea structurii de productie si, mai departe, specializarea exploatatiilor, avnd n vedere avantajele sale, fara a mai prevala elementele privind asigurarea consumului din productie proprie. Fenomenul se va realiza n agricultura noastra, n timp, pe masura concentrarii pamntului n proprietate sau n exploatare, diversificarea structurii de productie ramnnd valabila pentru exploatatiile care si vor pastra caracterul de subzistenta. Existenta acestui tip de exploatatie, mai multi ani de acum n colo, este foarte posibila daca avem n vedere, numarul total de exploatatii, structura lor dimensionala, n care predomina cele care detin suprafete mici, vrsta sefilor de exploatatii si faptul ca multi dintre ei au ca singura sursa de venituri si de trai activitatea agricola.

6.5. Metode de optimizare a combinarii ramurilor, a profilarii si a specializarii Fiind procese care au acelasi continut calitativ, ele se ntrepatrund, putnd fi nfaptuite simultan. Deoarece presupun, dupa caz, ierarhizarea ramurilor, dezvoltarea cu precadere a unei ramuri sau stabilirea proportiilor de dezvoltare a fiecareia, apare problema formularii raspunsurilor n acest sens, cu alte cuvinte a metodelor ce pot fi utilizate pentru a lua decizii ct mai bune. Indiferent de metoda utilizata, se procedeaza, n prealabil, la studierea si evaluarea ansamblului de conditii naturale, tehnice, tehnologice, a resurselor de productie si a surselor de asigurare a lor, a rezultatelor economico-financiare generate de structura anterioara, cu toate ca valabilitatea concluziilor formulate, cu acest prilej, este determinata de masura n care lucrurile vor evolua n acelasi mod si n perioada urmatoare, n ceea ce priveste factorii de risc, concurenta posibila n domeniu etc. Lund n considerare astfel de elemente, selectia ramurilor si proportiile mbinarii lor se vor face pornind de la cunoasterea cerintelor pietei, care trebuie realizata pe baza unor profunde studii de specialitate. n ceea ce priveste metodele utilizabile pentru optimizarea proceselor amintite, lucrurile evolueaza de la simplu la complex, adica de la nlocuirea unei culturi cu alta, mergnd pna la optimizarea de ansamblu a structurii de productie, cu modificari substantiale n sistemul de productie. Se recurge, ca urmare, la metode cum sunt: bugetul partial, matricea de cstig (15), metoda variantelor (normativ-constructiva) si programarea liniara. Bugetul partial se utilizeaza n cazul n care o cultura se nlocuieste cu alta, fara sa fie puse n discutie sistemul si aparatul de productie (cheltuielile fixe ramn la acelasi nivel). Un asemenea buget are forma redata mai jos (schema 3).

Cstiguri C. Venituri suplimentare D. Cheltuieli suprimate Schema 3 Se face diferenta: (C+D) - (A+B) = S Sunt posibile doua situatii: S > 0, modificarea propusa este profitabila , nlocuirea urmnd sa se nfaptuiasca; S < 0, modificarea se concretizeaza n pierderi si este, deci, de neaplicat. n cazul bugetului partial elementele care au intervenit sunt privite static: un anumit nivel al pretului produsului nlocuit si un nivel dat al randamentului culturii care se introduce n structura. Dar aceste elemente, fara a le mai avea n vedere si pe altele, este firesc sa nregistreze diverse evolutii n perioada urmatoare. Sunt posibile situatii variate n procesul de nlocuire, interesul pentru o cultura sau alta modificndu-se potrivit nivelului nregistrat de elementele luate n calcul, lucru ce se reda printr-o matrice de cstig (n unele cazuri pierderi) (schema 4).
Pretul culturii excluse ( t ) 1 2 3 M i M m Randamentul culturii care se introduce (S) 1 C 11 C 21 C 31 M C i1 M Cm1 2 C12 C22 C32 M Ci2 M Cm2 3 C13 C23 C33 M Ci3 M Cm3 ----------------M ----M ----j C 1j C2j C3j M Cij M C mj --------------------M -----M -----n Cin C2n C3n M Cin M Cmn

Pierderi A. Cheltuieli suplimentare B. Venituri suprimate

Schema 4

Elementele Cij se calculeaza dupa formula prezentata la bugetul partial. Se va urmari cel mai mare cstig, existnd, totodata, niveluri critice ale preturilor produselor si ale randamentelor culturilor care pun n discutie si chiar interzic nlocuirea unei culturi cu alta. Metoda variantelor presupune elaborarea, la nceput, a unei variante de mbinare a ramurilor, considerata de baza (V0), poate fi avuta n vedere cea existenta n exploatatie, fata de care , prin modificari succesive (excluderea unor ramuri, introducerea altora, reducerea numarului lor etc.), se obtin numeroase variante referitoare la acelasi proces. Pentru fiecare varianta se calculeaza gradul de utilizare a resurselor, rezultatele de productie si profitabilitatea obtenabile. Se alege varianta cea mai avantajoasa, desi este putin probabil ca ea va fi cea optima . Posibilitati infinit mai mari de a obtine solutia optim a de mbinare a ramurilor ofera programarea liniara. Utilizarea metodei presupune recurgerea la un model de programare liniara care poate fi de forma : max. P =

j=1

p jx

Restrictiile fiind urmatoarele: 1. Restrictii de utilizare a unor resurse:

a
j =1
l j =1

ij

x j bi i= 1,2,...........,m

2. Restrictii privind dependenta dintre ramuri:

V i j x j

j = l +1

i j

3. Restrictii de limitare inferioara si/sau superioara a unor ramuri sau culturi n structura de productie (de fapt, n suprafata): KS Xj K'S

4. Restructii privind asigurarea unui volum minim de productie: a) de la mai multe culturi (ramuri), sau b) de la o cultura : a)

q
j= 1

x j Qr

b) qjxj Q t 5. Restrictii de nenegativitate: xj 0 Semnificatia simbolurilor este urmatoarea: xj - ramura (cultura) de felul j; pj - profitul pe unitatea care produce (hectar, cap de animal)corespunzator ramurii (culturii) j; n - numarul ramurilor de productie; a ij - consumul din resursa de felul I, care revine la unitatea de suprafata a ramurii (culturii) j; bi - volumul total al resursei de felul i; m - numarul total de resurse de felul i; l - numarul ramurilor (culturilor) ale caror produse sunt folosite ca resurse pentru alte ramuri; sunt ramuri producatoare; l+1 n - ramuri care utilizeaza resurse de productie din alte ramuri; sunt ramuri consumatoare; Vi' j - productia din resursa i', obtinuta la unitatea de suprafata a ramurii (culturi) j; (j = 1 l); a i'j consumul de resurse i' care revine pe unitatea care produce din ramura j; j=l + 1 n K, K' - ponderea minima , respectiv, maxima a unei ramuri (culturi) n structura de productie; qj - productia pe unitatea de suprafata sau pe cap de animal din ramura j; Qr - productia totala a ramurilor (culturilor) r; Qt - productia totala obtinuta de la o cultura. Viabilitatea practica a solutiei obtinute (ca de altfel, si n cazul metodei variabilelor), solutie care, la un moment dat,

datorita restrictiilor adaugate fata de forma generala a modelului, de exemplu, limitarea inferioara sau superioara a ponderii unei ramuri n structura, pare a fi impusa , este influentata ntre altele, de: a) exactitatea cu care se proiecteaza coeficientii matricii modelului. Este necesara ca ei sa se determine, recurgnd, inclusiv, la prognoze (cum ar fi nivelul productiei pe hectar), n concordanta cu conditiile concrete ale exploatatiei si cu cele impuse de alte componente ale mediului ambiant, care sunt variate, nu numai cele de ordin ecologic, folosind informatii din surse endogene si exogene. n cazul optimizarii structurii de productie pentru un orizont de timp mai ndepartat (strategic) determinarea coeficientilor se face lund n considerare, desigur, perfectionarile n plan organizatoric, tehnic, tehnologic etc., acestea avnd un rol important n repartizarea factorilor de productie pe ramuri (de exemplu, diminuarea consumului specific dintr-un factor n cazul unei ramuri permite o redistribuire a cantitatii disponibile altor ramuri), ca si n ceea ce priveste ncadrarea n cantitatile existente si eficienta diferitelor ramuri. b) numarul restrictiilor si al variabilelor pe care le contine modelul, o forma mai complexa a acestuia oferind posibilitati mult mai mari pentru a obtine o solutie viabila. Modelului prezentat i se pot adauga si alte restrictii, ori se renunta la unele dintre ele, n functie de scopul urmarit. Astfel, n cazul n care se doreste realizarea unei specializari mai accentuate, se impune renuntarea, de exemplu, la restrictiile (sau cel putin la unele dintre ele) referitoare la dependenta dintre ramuri ale productiei vegetale si ramuri ale cresterii animalelor. Deoarece, cu ocazia elaborarii modelului, este greu de a surprinde, prin intermediul restrictiilor, toate cerintele care confera solutiei viabilitate, ori nu s obtinut valori pozitive -au (sau strict pozitive) pentru toate variabilele (conditia fiind xj 0) pe care le contine, ea se poate adapta pe baza unor calcule

ulterioare. n aceasta situatie, valoarea functiei scop, n cazul n care este de maxim, va fi mai mica dect n urma solutiei obtinute anterior, dar apare avantajul, foarte important, ca se satisfac, n complex, cerintele, recunoscute, prin marea lor varietate, cnd este vorba de o exploatatie agricola. Cuvinte si expresii cheie structura de productie selectia ramurilor potentialitatile exploatatiei proportionarea optima a ramurilor structura de productie simpla structura de productie complexa 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. diversificare profilare specializare starea de echilibru combinarea ramurilor buget partial matricea de cstig restrictii si variabile

ntrebari de verificare Cum se defineste structura de productie si care sunt factorii care o influenteaza ? Care sunt tendintele structurilor de productie din exploatatiile agricole ? Cum se grupeaza ramurile de productie n functie de diferite criterii ? Ce este specializarea, care sunt modalitatile de nfaptuire a ei si ce avantaje prezinta ? Care sunt relatiile dintre ramuri si n ce sens influenteaza ele structura de productie ? Ce se urmareste prin combinarea ramurilor ? Care sunt metodele ce pot fi utilizate pentru optimizarea combinarii ramurilor care este continutul fiecarui ?

Teste de autoevaluare
1. Structura de productie a unei exploatatii agricole nu trebuie privita ca o simpla alaturare de ramuri, deoarece (1 p): a. ramurile permit obtinerea unor produse agricole diverse b. gestionarea obtinerii unui produs este dependenta de existenta altor ramuri de productie c. ramurile au durate diferite ale ciclurilor de productie d. sunt componente ale capitalului fix, care executa lucrari numai la o ramura e. ramurile reactioneaza, prin sporuri de productie, n mod diferentiat la aplicarea irigatiilor 2. Decizia de alegere a structurii de productie a unei exploatatii agricole se bazeaza ,n principal, pe (1 p): a. utilizarea rationala a fortei de munca n decursul unui an agricol b. nzestrarea tehnica de care dispune exploatatia c. semnalele emise de piata produselor agricole d. abundenta resurselor materiale aflate la dispozitia celor care exercita managementul exploatatiei e. utilizarea deplina a resurselor funciare ale exploatatiei 3. Diversificarea structurii de productie a unei exploatatii agricole este solicitata de factori, precum (1 p): a. adaptarea stricta a structurii la diferitele conditii existente n exploatatie b. accentuarea specializarii exploatatiei c. atenuarea caracterului sezonier al productiei agricole d. proportionarea rationala a dimensiunii ramurilor e. practicarea, de catre unele exploatatii a agriculturii cu timp partial 4. Specializarea unei exploatatii agricole are drept avantaje (1 p): a. reducerea caracterului sezonier al productiei agricole b. utilizarea mai eficienta a componentelor capitalului fix c. asigurarea omogenitatii procesului de productie d. marirea vitezei de rotatie a capitalului circulant e. atenuarea unor efecte ale riscului si ale incertitudinii 5. n directia diversificarii structurii de productie a unei exploatatii agricole actioneaza urmatoarele relatii dintre ramuri (1 p): a. de concurenta b. de complementaritate c. de substituire d. de conditionare

e. b + d 6. Dezvoltarea preponderenta a unei ramuri sau chiar a unei culturi, a unei specii sau a unei categorii de animale este specifica (1 p): a. structurii de productie complexe b. fixarii profilului unei exploatatii agricole c. diversificarii structurii de productie d. specializarii exploatatiei agricole e. mbinarii ramurilor vegetale cu cele ale cresterii animalelor 7. Dupa cerintele fata de factorii de productie utilizati ramurile dintro exploatatie agricola pot fi (2 p): 1. cu activitate quasi continua 2. de prelucrare a unor produse agricole sau neagricole 3. concurente 4. ajutatoare 5. de baza 6. complementare 7. nsotitoare 8. n relatii de conditionare a 1,3,4; b 2,5,6; c 3,6,8; d 5,7,8; e 1,3,7. 8. Pentru optimizarea combinarii ramurilor de productie ntr-o exploatatie agricola se poate recurge la metode, cum sunt (2 p): 1. functiile de productie 2. metoda distributiva a programarii liniare 3. programarea liniara 4. metoda potentialelor 5. calculul direct 6. matricea de cstig 7. graficul de desfasurare a lucrarilor 8. metoda variantelor a 5,6,8; b 2,3,4; c 3,6,8; d 3,5,8; e 1,5,7;