Situaţiile financiare sunt întocmite, de regulă, pornind de la ipoteza că o
entitate îşi va continua activitatea şi în viitorul previzibil. Situaţiile financiare descriu rezultatele financiare ale tranzacţiilor şi ale altor evenimente, grupându-le în categorii cuprinzătoare conform caracteristicilor economice. Aceste categorii largi sunt numite elementele situaţiilor financiare. Elementele direct legate de evaluarea poziţiei financiare din bilanţ sunt activele, datoriile şi capitalurile proprii. Elementele direct legate de evaluarea performanţei în situaţia veniturilor şi cheltuielilor sunt veniturile şi cheltuielile.
Poziţia financiară
Elementele direct legate de evaluarea poziţiei financiare sunt activele,
datoriile şi capitalurile proprii. Acestea sunt definite după cum urmează: a) Un activ este o resursă controlată de entitate ca rezutat al unor evenimente trecute şi de la care se preconizează că vor decurge beneficii economice viitoare pentru entitate. b) O datorie este o obligaţie actuală a entităţii, rezultată din evenimente trecute, a cărei decontare se aşteaptă să determine o ieşire de resurse încorporând beneficii economice din entitate. c) Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual în activele unei entităţi după deducerea tuturor datoriilor sale. Beneficiile economice viitoare încorporate într-un activ reprezintă potenţialul de a contribui, direct sau indirect, la fluxul de numerar şi de echivalente de numerar către entitate. O caracteristică esenţială a unei datorii este faptul că entitatea are o obligaţie actuală. O obligaţie reprezintă o datorie sau o responsabilitate de a acţiona într-un anumit fel. Valoarea la care capitalurile proprii sunt înregistrate în bilanţ depinde de evaluarea activelor şi datoriilor.
Performanţa entităţii
Profitul este frecvent utilizat ca o măsură a performanţei sau ca bază de
referinţă pentru alţi indicatori, cum ar fi rentabilitatea investiţiei sau rezultatul pe acţiune. Veniturile şi cheltuielile constituie elemente direct legate de evaluarea profitului. Recunoaşterea şi evaluarea veniturilor şi cheltuielilor şi deci ale profitului depind parţial de conceptele de capital şi de menţinere a capitalului, concepte utilizate de entităţi în elaborarea situaţiilor financiare. Elementele de venituri şi cheltuieli sunt definite după cum urmează: a) Veniturile sunt majorări ale beneficiilor economice în cursul perioadei contabile sub forma intrărilor de active sau a măririi valorii activelor sau a diminuării datoriilor, care au drept rezultat creşteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele legate de contribuţii ale participanţilor la capitalurile proprii. b) Cheltuielile sunt scăderi ale beneficiilor economice în cursul perioadei contabile sub forma unor ieşiri sau epuizări ale activelor sau a suportării unor datorii, care au drept rezultat reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele legate de distribuirea către participanţii la capitalul propriu. Defniţia venitului include atât veniturile, cât şi câştigurile. Termenul de venituri se referă la acele venituri care apar în cursul desfăşurării activităţii curente a unei entităţi, termenul fiind regăsit şi sub alte denumiri, precum vânzări, onorarii, dobânzi, dividende, redevenţe şi chirii. Câştigurile reprezintă alte elemente care corespund definiţiei veniturilor şi pot apărea sau nu ca rezultat al activităţii curente a entităţii. Câştigurile reprezintă creşteri ale beneficiilor economice şi din acest punct de vedere nu diferă ca natură de venituri. Prin urmare câştigurile nu sunt privite ca elemente separate. Definiţia cheltuielilor include pierderile, precum şi acele cheltuieli care apar în procesul desfăşurării activităţilor curente ale entităţii. Ele se regăsesc, de obicei, sub forma ieşirilor sau scăderii valorii activelor, cum ar fi numerarul sau echivalentele de numerar, stocurile şi imobilizările corporale. Pierderile reprezintă alte elemente care corespund definiţiei cheltuielilor şi pot apărea sau nu ca rezultat al activităţii curente a entităţii. Pierderile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice şi din acest punct de vedere nu diferă ca natură de ale cheltuieli. Prin urmare ele nu sunt privite ca elemente separate.
Recunoaşterea elementelor din situaţiile financiare
Recunoaşterea este procesul încorporării în bilanţ sau în situaţia veniturilor şi
cheltuielilor a unui element care corespunde definiţiei unui element care îndeplineşte criteriile de recunoaştere. Un element care corespunde definiţiei unui element trebuie recunoscut în cazul în care : a) este probabil ca orice beneficiu economic viitor asociat elementului să intre sau să iasă în sau din entitate; şi b) elementul are un cost sau o valoare care se poate evalua cu suficientă fiabilitate. Un activ este recunoscut în bilanţ în momentul în care este probabilă realizarea uni beneficiu economic viitor de către entitate şi activul are un cost sau o valoare care poate fi evaluat(ă) fiabil. O datorie este recunoscută în bilanţ atunci când este probabil că o ieşire de resurse încorporând beneficii economice va rezulta din decontarea unei obligaţii actuale şi că valoarea la care se va realiza această decontare poate fi evaluată în mod fiabil. Venitul este recunoscut la nivelul situaţiei veniturilor şi cheltuielilor atunci când se poate evalua în mod fiabil o creştere a beneficiilor economice viitoare legate de o creştere a unui active sau de o scădere a unei datorii. Altfel spus, aceasta înseamnă că recunoaşterea veniturilor se realizează simultan cu recunoaşterea creşterii creşterii de active sau reducerii datoriilor. Cheltuielile sunt recunoscute la nivelul situaţiei veniturilor şi cheltuielilor atunci când se poate evalua în mod fiabil o diminuare a beneficiilor economice viitoare legate de o diminuare a unui active sau de o creştere a unei datorii. Altfel spus, aceasta înseamnă că recunoaşterea cheltuielilor are loc simultan cu recunoaşterea creşterii datoriilor sau reducerii activelor.
Evaluarea elementelor din situaţiile financiare
Evaluarea este procesul prin care se determină valorile monetare la care
elementele situaţiilor financiare vor fi recunoscute şi înregistrate în bilanţ şi în situaţia veniturilor şi cheltuielilor. Aceasta presupune alegerea unei baze de evaluare. Bazele de evaluare a elementelor din structurile situaţiilor financiare sunt reprezentate de: a) Costul istoric. Activele sunt înregistrate la suma în numerar sau echivalente de numerar plătită sau la valoarea justă a contraprestaţiei oferite pentru a le dobândi, în momentul achiziţionării. Datoriile sunt înregistrate la valoarea încasărilor obţinute în schimbul obligaţiei sau, în anumite împrejurări, la valoarea ce se aşteaptă să fie plătită în numerar sau echivalente de numerarpentru a stinge datoriile în cursul normal al activităţii. b) Costul curent. Activele sunt contabilizate la suma în numerar sau echivalente de numerar care ar trebui plătită dacă acelaşi activ sau unul asemănător ar fi dobândit în prezent. Datoriile sunt contabilizate la suma neactualizată în numerar sau echivalente de numerar necesară pentru a deconta în present obligaţia. c) Valoarea realizabila (de decontare). Activele sunt înregistrate la suma în numerar sau echivalente de numerar care poate fi obţinută în prezent prin vânzarea normală a activelor. Datoriile sunt înregistrate la valoarea lor de decontare. Aceasta reprezintă sumele neactualizate în numerar sau echivalente de numerar care se aşteaptă să fie plătite pentru a deconta datoriile în cursul normal al activităţii. d) Valoarea actualizată. Activele sunt înregistrate la valoarea actualizată a viitoarelor intrări de nete de numerar care urmează a fi generate în cursul normal al activităţii. Datoriile sunt înregistrate la valoarea actualizată a viitoarelor ieşiri nete de numerar care urmează a fi necesare pentru decontarea datoriilor în cursul normal al activităţii. În general, în contabilitatea curentă evaluarea elementelor din structurile situaţiilor financiare se face la cost istoric, iar la bilanţ evaluarea se face la una din cele patru baze de evaluare.