UNIVERSUL EMOȚIONAL AL DISCURSULUI REPETAT

(cu referire la frazeologismele limbii române)

Alina LOPATIUC
IP Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”

Rezumat: Orice limbă cunoaşte îmbinări lexicale, a căror valoare semantică se

îndepărtează mai mult sau mai puţin de sensurile fiecărui cuvânt luat aparte. Aici se și
înscriu locuţiunile, expresiile frazeologice, expresiile idiomatice ale limbii române. În
cercetările recente din lingvistica generală, frazeologismele sunt percepute ca semne
lingvistice ce au conotații și valori diferite. Emoţiile reprezintă paternuri episodice, de
o durată relativ scurtă, bazate pe procese biologice ale percepţiei, ale trăirilor subiecti-
ve, fiziologie, pe acţiune şi comunicare ce apar ca răspuns la provocări şi oportunităţi
specifice de ordin fizic sau social. În timpul actului vorbirii emițătorul, fiind influențat
de diverse stări afective și emoții, recurge des și la expresiile frazeologice. Acestea din
urmă dau conotații diverse discursului.
Cuvinte-cheie: expresii frazeologice, emoții, discurs, comunicare

Abstract: In every language there are some lexical collocation of which meaning
is not exactly defining the direct meanings of each word. We can define, in this way,
the idioms. In the last researches from general linguistics the idioms are perceived like
linguistic signs with different meanings and values. The emotions are episodically, short
time patterns of subjective and phisiological feelings, actions and communication, as an
answer to specific phisical and social chalenge. During communication the locutor is
influenced by different affective states and applyed the idioms in his speach.
Keywords: idioms, emotions,speach, communication

„Observând limba noastră pe buzele sătenilor, ai foarte rar prilejul

de a nota o simplă comunicare a unei judecăți desfăcute de afectivitate.
Dimpotriva, aproape că nu e moment al vorbirii în care să nu apară o
trăsătura afectivă, nedespărțit însoțită de un aspect expresiv. În realitatea
ei permanentă, limba este deci expresivitate“
(Ilie Dan)

Omul fiind o ființă supremă din punctul de vedere al rațiunii, pe lângă

judecată, are și gânduri care pot fi influențate de emoțiile fiecarei persoane în
parte. Prin urmare, ființa umană este alcătuită din gânduri ce țin de minte și
emoții, ce țin de suflet.
Se spune că emoțiile nu au nevoie de cuvinte, dar, de cele mai multe ori,
atunci când suntem copleșiți de o emoție, tindem să o împărtășim cu cei din jur.
Exprimarea emoțiilor în limba română este variată datorită vocabularului bo-
236
gat și, desigur, datorită expresiilor frazeologice. Înlănţuirea, asocierea, potrivirea
cuvintelor, a expresiilor într-un text anume, vorbit sau scris, stabilesc relaţii şi,
concomitent, valori multiple, înregistrând, de fiecare dată, situaţii de limbaj sur-
prinzătoare, care constituie expresia unor conţinuturi emoţionale şi noţionale.[5,
288]
Expresiile frazeologice din limba română conservă o doză de poeticitate
sporită. Frazeologismele sunt utilizate în forma lor originarăâ pentru exprimarea
diverselor sentimente, stări, emoţii, pentru captarea unor nuanţe apreciative sau
depreciative ca ironia, umorul, sarcasmul, indulgenţa, sobrietatea, ingeniozitatea
etc.[ 6, 288]
Frazeologia, fiind un compartiment valoros al limbii, studiază unităţile fra-
zeologice dintr-o limbă sau dintr-un grup de limbi din perspectiva apariţiei şi
originii acestora, a utilizării lor în limba comună sau în limbajele specializate și
specifică rolul pe care îl au în modernizarea limbii literare, în familiile frazeolo-
gice [2, 169].
Eugen Coșeriu, vorbind despre competenţa idiomatică, se referă la cunoaş-
terea unei limbi (cf. sp. idioma ‘limbă’) și afirmă că frazeologia este un discurs
repetat.
Conceptul de discurs repetat cuprinde tot ceea ce în vorbirea unei comunităţi
se repetă într-o formă mai mult sau mai puţin identică sub formă de discurs deja
făcut sau combinare mai mult sau mai puţin fixă, ca fragment lung sau scurt, a
ceea ce s-a spus deja. Opusă tehnicii libere a discursului, această formă de discurs
o constituie, conform teoriei coşeriene, elementele lingvistice non-comutabile:
citatele, ca repetare a „unor fragmente de texte – literare sau altele – cunoscute
ca atare, proverbele, locuţiunile fixe, formulele de comparaţie şi diferite alte ex-
presii. [4, 258–259]
„Discursul repetat” este o denumire sinonimă pentru „frazeologie”, acest
lucru reieşind dintr-o precizare a lui E. Coşeriu: „am făcut această deosebire,
pentru tot ce este frazeologie, tot ce este discurs repetat, şi s-a creat atunci şi o
disciplină pentru studiul acestui discurso repetido”. [3, 36] Cu alte cuvinte, „dis-
cursul repetat” cuprinde frazeologia, în sensul larg al termenului: „de la locuţiuni,
proverbe, expresii idiomatice până la fraze celebre, titluri de opere literare, de fil-
me, de piese sau opere muzicale, sloganuri ş.a., altfel spus, tot ceea ce face parte
din enciclopedia unei anumite comunităţi de limbă şi cultură, segmente relativ
fixe care constituie părţi de discurs ce se pot insera în noi discursuri; emiţătorul
care recurge la un segment repetat recurge la această enciclopedie şi citează un
segment din aceasta, atribuindu-i un anumit sens, anumite conotaţii (stilistice,
sociale, geografice ş.a.m.d.) şi o anumită valoare pragmatică”. [6, 457-458]
Spunem că un discurs este expresiv, dacă conține expresii frazeologice, dacă
are elemente de limbaj poetic, dacă e scris într-o manieră plastică.

237
 Iorgu Iordan afirma că expresivitatea este concepută în cercetări mai ales ca
o marcă a afectivității, care caracterizează cu deosebire vorbirea spontană, fami-
liară și populară.
Expresivitatea ce corelează cu funcția expresivă sau emotivă, numită și afec-
tivitate sau expresivitate spontană, este manifestarea verbală a emoției corespun-
zătoare, concluziona Ion Coteanu în Stilistica funcțională a limbii române [3,
177]. Respectiv, reieșind din cele expuse de Coteanu, putem concluziona că un
individ, fiind influențat de starea emoțională, de situație și de intenție, recurge la
unele frazeologisme pentru a-și descrie sentimentele sau starea în care se află,
astfel dându-i textului un grad variabil de expresivitate.
Afectivitatea, conform DEX-ului, este totalitatea stărilor și fenomenelor care
țin de viața psihică a omului (de emoții, sentimente, pasiune etc.)
În literatura de specialitate afectivitatea se definește ca ansamblu al proce-
selor psihice care reflectă, sub forma unor trăiri subiective specifice, raportul
de concordanță, respectiv de discordanță, dintre dinamica evenimentelor interne
(stările proprii de necesitate, motivație) și dinamica evenimentelor externe (sti-
muli, situații obiective și proprietățile lor).
Paul Ekman rezumă toate emoțiile ce există în literatură la șapte tipuri de
emoții fundamentale:
• mânia sau furia,
• frica, teama sau nesiguranța,
• bucuria sau fericirea,
• uimirea, surprinderea,
• dezgustul,
• dispreţul,
• tristeţea sau supărarea.
În acest articol intenționăm să urmărim înscrierea frazeologismelor în cadrul
semantic al celor șapte tipuri de emoții definite de către Paul Ekman.
Dacă e să ne referim la furie, putem spune că oricine poate deveni furios – e
simplu. Dar să te înfurii pe cine trebuie, cât trebuie, când trebuie, pentru ceea ce
trebuie şi cum trebuie – nu este deloc uşor, afirma Aristotel în Etica nicomahică.
Furia este o emoţie, ale cărei efecte fizice implică creşterea frecvenţei cardi-
ace, a tensiunii arteriale şi a nivelului de adrenalină şi noradrenalină. Furia devine
sentimentul predominant din punct de vedere comportamental, cognitiv, fiziolo-
gic atunci când o persoana alege conştient să acţioneze împotriva unui pericol
venit din exterior. [5 45]
Limba română deține un arsenal bogat de frazeologisme ce exprimă furia
sau mânia, gradația sentimentului fiind clar dozată prin lexeme din aria semantică
a extremelui și pericolului (foc, pară, sânge etc.). Exemplele următoare constituie
exemple elocvente în acest sens.

238
 • a se face foc și pară – a turba de mânie;
• a-i da cuiva oala în foc – a fi furios;
• a i se sui (urca) sângele la cap – a deveni furios;
• a face spume la gură – a se înfuria;
• a-i sări țandăra – a se înfuria;
• cu o falcă în cer și cu una în pământ – foarte mânios.
Recunoaștem fără mari dificultăți contextul în care se actualizează discur-
sul repetat pentru amplificarea stării emoționale a personajelor în următoarea
secvență a Amintirilor din copilărie: Însă a doua zi după asta, iaca și mătușa
Mărioara lui moș Andrei vine la noi cu o falcă în cer și cu una în pământ și se
ia la ciondănit cu mama din pricina mea.
Frica este un răspuns emoţional la o ameninţare percepută. Este un meca-
nism de supravieţuire de bază care apare ca răspuns la un stimul specific, cum ar
fi durerea sau ameninţarea și pericolul. Unii psihologi, cum ar fi John B. Watson,
Plutchik Robert şi Paul Ekman, au sugerat că frica este una dintre emoțiile înnăs-
cute de bază. Frica nu trebuie confundată cu anxietatea, care apare de obicei în
lipsa unei amenințări externe. [4, 56] Emoțiile persoanelor care sunt dominate de
frică sau teamă pot fi desemnate prin expresii frazeologice de felul:
• a băga pe cineva în boală – a speria pe cineva
• a băga cuiva frica în oase – a înfricoșa
• a băga pe cineva în răcori – a speria pe cineva
• a-i îngheța sângele în vine – groază, spaimă
Intensitatea maximă a sentimentului poate fi reperată în următoarea
secvență ce conține elemente de discurs repetat: Când George și Hariss își dau
în petec pe uscat, le zâmbesc cu indulgență, dar când fac pe nebunii pe fluviu,
le arunc vorbe din cele care îți îngheață sângele în vine (Jerome K.Jerome,
Trei într-o barcă, București, 2003). E de remarcat în această frază densitatea
expresiilor fixe, cu variații sinonimice (își dau în petec/fac pe nebunii), cu va-
lori predicative (le arunc vorbe), menite să potențeze universul de reprezentare
al receptorului de text.
Fericirea este o stare de spirit sau o emoție caracterizată prin mulțumire, dra-
goste, satisfacție, plăcere sau bucurie. [5, 70] O varietate de abordări psihologice,
filosofice și religioase s-au străduit să definească fericirea și să-i identifice surse-
le ce o alimentează, dar părerile rămân împărțite. Paul Ekman definește fericirea
ca starea în care omul se simte bine și care îi generează emoții și trăiri pozitive.
• Parcă l-a prins pe Dumnezeu de picioare – a da de o mare bucurie;
• a-i crește inima – a se bucura;
• a-i râde musteața – a avea o ușoară bucurie;
• a nu mai încăpea în piele – a fi bucuros;
• a fi în al nouălea cer – a fi foarte fericit.

239
 În textul poetic al lui Valeriu Sterian În al nouălea cer, ale cărui versuri au
fost puse pe muzică, expresia a fost valorizată prin refren, care prin definiție este
repetitiv: Și să fim încă o dată / Prizonierii unui mister/ Și-ntr-o clipă uitată / Să
plutim în al nouălea cer.
Surprinderea este cea mai scurtă în durată emoţie. Se manifestă brusc la
început. Dacă omul are timp să se gândească că este surprins şi arată acest lucru,
atunci el nu este surprins. Această emoţie nu se reţine mult. Dispariţia ei este la
fel de bruscă ca şi apariţia.
Aproape orice lucru poate fi surprinzător atâta timp cât apariţia sa este cel
mai puţin aşteptată. Un sunet ciudat, miros, gust sau atingere poate fi surprin-
zătoare. [5, 110] C. Izard consideră că surpriză nu poate fi numită o emoţie în
adevăratul sens al cuvântului, deoarece nu posedă acele caracteristici care sunt
inerente emoţiilor de bază precum bucuria sau tristeţea. [8, 127]. Cu toate aces-
tea, limba română înregistrează o serie impresionantă de expresii care surprind în
discurs această stare sentimentală:
• parcă a căzut cerul pe mine – uluire față de o situație neplăcută;
• a rămine cu gura cascată – a fi surprins
• a rămâne bujbe – a fi nedumerit
• a rămâne mască – a fi surprins și nedumerit etc.
Dezgustul este o emoție care este, de obicei, asociată cu lucruri considera-
te ca necurate, necomestibile, vicioase etc. Un om poate fi dezgustat, în primul
rând, de o mâncare care nu-i place sau de un miros neplăcut. Charles Darwin
scria că, în exprimarea emoțiilor la animale și oameni, dezgustul este raportat
la ceva revoltător, referindu-se la simțul gustului (perceput sau imaginat) și,
în al doilea rând, la orice fenomen care provoacă un sentiment similar, fie prin
simțul mirosului, tactil sau prin viziune. Unele persoane pot percepe această
emoție la nivel fonetic în cazul unei cacofonii sau a unui sunet strident și ne-
armonic. În cazul dezgustului, frazeologia românească nu este atât de bogată,
noi am identificat doar un frazeologism care exprimă dezgustul locutorului la
un anumit fapt.
• a se sătura până-n gât de cineva – a fi dezgustat de cineva;
Dispreţul este o emoție care încă nu a fost pe deplin recunoscută ca făcând
parte din spectrul emoțiilor de bază ale omului, a căror exprimare la nivel faci-
al este universală. Paul Ekman recunoaște că încă are dubii în privința acestei
emoții, deşi manifestările frecvente ale disprețului au generat suficiente argu-
mente pro.
Disprețul este o emoție intensă sau o atitudine față de cineva sau ceva in-
ferior sau lipsit de valoare, fiind similar cu indignarea. Apare și în momentele
când oamenii sunt sarcastici. [4, 86] Robert C. Solomon situează disprețul la
același nivel cu resentimentele și mânia. Diferența dintre acestea o constituie

240
faptul că resentimentul este direcționat către un statut sau individ situat pe un
nivel mai înalt, mânia către subiecți aflați la un nivel egal, iar disprețul este
direcționat către indivizi sau acțiuni mai prejoase de statutul celui care simte
această emoție. Disprețul este adesea provocat de o senzație de mânie și dez-
gust. [8, 55] Diferența dintre dispreț și dezgust constă în faptul că dezgustul
ține mai mult de simțul gustativ sau tactil, pe când disprețul este raportat doar
la oameni și acțiuni.
• a se crede buricul pământului – a disprețui pe cineva îngâmfat;
• a-i arăta cuiva cotul – a trata pe cineva în mod batjocoritor.
Tristeţea este opusul fericirii. Sinonimele pentru tristeţe sunt durerea, sufe-
rinţa, melancolia. Filosoful Baruch Spinoza defineşte tristeţea ca transferul unei
persoane de la o perfecţiune înaltă la una mai joasă.
Daniel Goleman menţionează ca principala funcţie a tristeţii este ajutorul dat
pentru adaptare în cazul unei pierderi importante, cum ar fi moartea cuiva apropi-
at sau o mare dezamăgire. Tristeţea aduce o scădere a energiei şi a entuziasmului
faţă de activităţile vieţii în special. De exemplu:
• a-și înghiți amarul – a suferi în tăcere;
• a da de belea – a da de un necaz;
• a cădea cerul peste cineva – a se supăra rău;
• a avea un ghimp la inimă – a avea un necaz;
• a-i fi cuiva inima neagră – a fi foarte trist;
• a nu vedea lumea înaintea sa – a fi foarte supărat;
• a-și face sânge rău – a se supăra foarte tare.
Analizând universul emoțional al discursului repetat în exemplele identi-
ficate și emoțiile în particular, putem concluziona că fiecare individ, mai întâi
de toate, trebuie să cunoască aceste frazeologisme ca mai apoi să le utilizeze
involuntar, fiind ghidat de starea emoțională. Frazeologismele din acest câmp
lexical constituie un instrument important în exprimarea exactă a mesajului într-o
situație de comunicare relevantă. Caracterul lor implicit argumentativ, criteriul
de adevăr și implicațiile estetice ale acestora sunt conferite de frecventa lor utili-
zare și încetățenire în comunicarea colectivă.

BIBLIOGRAFIE:
1. BIDU-VRÂNCEANU A., CĂLĂRAȘU C., IONESCU-RUXĂNDOIU
L., MANCAȘM., PANĂ DINDELEGAN G. Dicţionar general de ştiinţe
ale limbii. Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1997.
2. BULGĂR G. Studii de stilistică şi limbă literară. Bucureşti, 1971
3. COTEANU I. Stilistica funcționala a limbii romane - stil, stilistica, lim-
baj. Vol.I. București, 1973.

241
4. COȘERIU E. Ligvistica integrală (interviu cu Eugeniu Coşeriu reali-
zat de Nicolae Saramandu) Ed. Fundaţiei Culturale Române. Bucureşti,
1996.
5. EKMAN P., WALLANVE V. F. Unmasking the face. Cambridge: Malo-
or Books, 2003.
6. TOPOLICEANU H.. Discursul repetat în publicistica românească şi ita-
liană. Preliminarii pentru un studiu privind discursul repetat în textul
jurnalistic italian. în D. Irimia (coordonator), Limba română azi. Iaşi:
Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2007.
7. SLAMA-CAZACU T. Limbaj şi context. Bucureşti, 1959.
8. ИЛЬИН Е. П.. Эмоции и чувства.Сан-Петербург. Москва – Харьков
– Минск, 2001.
9. http://limbaromana.md/index.php?go=articole&printversion=1&n=262
5[accesat la 29.03.2019]

242