EXPRESIVITATE:

Mijloace de realizare a expresivitӑții:

Ca un prim pas ȋn desfӑșurarea, analizarea și derularea acestui capitol, vom lua ȋn

atenție scheletul definiției expresivitӑții (spun scheletul deoarece acest termen, expresivitate,
este unul, fӑrӑ ȋndoialӑ, complex) și la care fiecare dintre lingviști s-au raportat mai mult sau
mai puțn diferit. Putem ȋncepe cu opinia lui Iordan defininȃd expresivitatea ȋn linii mari,
acesta reprezintӑ ansamblul de cuvinte și construcții sintactice la care noi, vorbitorii,
recurgem atunci cȃnd obiectul ȋnsuși trezește ȋn noi stӑri sufletești afective, acele cuvinte,
construcții, sunt expresive. Aceastӑ expresivitatea variazӑ de la un cuvȃnt la altul, dar și de la
un individ la altul dupa concepția lui Iordan.1 Vom vedea pe parcusul acestei lucrӑri
explicarea detaliatӑ a afirmațiile de mai sus.
Expresivitate: ce ȋnseamnӑ expresivitate? Ce ȋnsemnӑ ca un individ sӑ fie expresiv?
Vom lua cȃteva cuvinte precum: variație, mobilitate, ȋntrebuințare, situație. Avȃnd aceste
cuvinte la ȋndemȃnӑ putem alcӑtui cȃteva propoziții care sӑ elucideze oarecum acest cuvant:
expresivitate.
Vom ȋncepe cu noțiunea de variație2 (vom vedea legӑtura acestea cu expresivitatea)
aceastӑ variație are ȋntrebuințӑri de la o situație la alta, deci nu este fixӑ. Iar problema variației
constӑ ȋn faptul cӑ expresivitatea unei limbi ține de mobilitatea ei. Trebuie sӑ avem ȋn vedere
ȋncӑ un lucru important și anume principiul relativitӑții, relativitatea din perspectiva
expresivitӑții, adicӑ aceastӑ expresivitate trebuie sӑ fie o relație dintre douӑ momente, pentru a
vedea dacӑ ceva este expresiv sau nu mai avem nevoie de un al doilea termen. De aici
desprindem ideea cӑ orice fenomen expresiv este o manifestare de contrast. De exemplu, dacӑ
ȋntr-un text gӑsim arhaisme, vom ȋntȃlni cum siguranțӑ și neologisme, de aici de denotӑ
expresivitatea.
Pentru a arӑta importanța expresivitӑții propun sӑ ne oprin puțin asupra temei
limbajului, alfӑm din lucrarea lui Eugenio Coseriu, Intruducere ȋn stilisticӑ, cӑ ȋntradevӑr a
existat cineva care a deosebit douӑ aspecte importante, fundamentale ale limbajului. Pornind
ȋncӑ de la origini aflӑm cӑ aspectul fundamental al limbajului a plecat de la W. von Humbold,
considerat fondatorul lingvisticii generale, el a fost cel care a deosebit pentru prima datӑ cele
douӑ aspecte fundamentale ale limbajului: 3 pe de o parte limbajul ca energeia, adicӑ creearea
1
Iorgu Iordan, Stilistica limbii romȃne.
2
Iorgu Iordan, stilistica limbii romȃne
3
Eugenio Coseriu, Introdcere ȋn lingvisticӑ, editura Echinox, Cluj, 1995 .
continuӑ de acte lingvistice ca ceva dinamic, care nu este fӑcut odatӑ pentru totdeauna ci se
realizeazӑ continuu, ( o asemanare cu argoul) și pe de o parte limbajul ca ergon adicӑ limba.
O altӑ pӑrere asupra expresivitӑții o regӑsim și ȋn lucrearea lui Dumitru Irimia,
Structura stilisticӑ a limbii romȃne contemporane, aici expresivitatea este prezentatӑ ca
trӑsӑturӑ stilisticӑ distinctivӑ a sistemului de procedee stilistice ce funcționeazӑ ȋn spațiul
limbajului popular, dar ȋn același timp caracterizȃnd, limbajul oral.
“Expresivitatea stilisticӑ a limbajului popular reprezintӑ capacitatea structurii verbale a
textului de a construi și a releva ȋn același timp ȋn mod sugestiv, mesajul e care ȋl transmite și
mai ales o componentӑ a mesajului, cea subiectivӑ”.4 Prin expresivitatea, dimensiunea
semanticӑ și dimensiunea stilisticӑ a textului se relaționeazӑ ȋntr-un raport solidaritate
deplinӑ, așa ȋncȃt, un procedeu stilistic se impune ca mijloc de exprimare a unei atitudini
subiective și ca mijloc de dezvoltare și exprimare a unui sens gramatical.
Vom vedea cӑ ȋn lucrarea desӑvȃrșitӑ semnatӑ de Dumitru Irimia ȋntalnim mai multe
aspecte a ceea ce numim expresivitatate. Observӑm cӑ atȃt la nivel fonetic, la nivel
morfematic, lexical cȃt și la nivel sintactic se produc unele fenomene, ce ajutӑ la formarea
expresivitӑții. Ne vom ocupa in linii mari de fiecare ȋn parte, așadar vom ȋncepe cu nivelul
fonetic, observӑm cӑ existӑ o anumitӑ nevoie de simetrie strans legatӑ de o anumitӑ
desfӑșurare ritmicӑ ce stӑ la baza marii frecvențe arimelor interioare, aliterațiilor și
asonanțelor proprii expresiilor idiomatice și avem cȃteva exemple: “ce mai tura-vura, ce mai
calea-valea,a-l face harcea-parcea”etc. La fel, intonatia și accentul, timbrul, durata,
intensitatea și ȋnӑlțimea sunetelor, toate acestea aflate ȋn corelație ȋntre ele, dezvoltӑ funcții,
procedee stilistice care se impun ca marci stilistice concrete ale expresivitații limbajului, altfel
spus acestea eu rolul formarii și mai ales dezvoltӑrii expresivitӑții.
În ceea ce privește nivelul morfematic, trebuie precizat cӑ dupӑ Irimia expresivitatea
limbajului ȋși are originea douӑ dominante semantico-stilistice, interdependente:
-formele flexionare sunt ȋn majoritea lor polisemantice
-opozițiile categoriale dezvoltӑ un registru amplu și foarte nuanțat de sensuri gramaticale ȋn
ȋmpletirea cu sensuri afective. 5
În ceea ce priveste nivelul lexical observӑm cӑ Irimia este de pӑrere cӑ sistemul lexical
al unei limbi se constituie ȋn expresie a viziunii despre lume, specifica poporului care o

4
Dumitru Irimia, Structura stilisticii limbii romȃne contemporane, București, editura științificӑ și
enciclopedicӑ, 1986, p.29

5
Dumitru Irimia , Structura stilistici limbii romȃne contemporane, București, 1986, ed. științificӑ și
enciclopedicӑ, p.30-79.
dovedește ȋn special prin vocabularul popular. La nivel lexical, Irimia vorbește despre
organizarea sintacticӑ a textului, ȋn interdependențӑ cu structura lui foneticӑ și prozodicӑ . De
altfel, trebuie sa adӑugӑm cӑ enunțurile eliptice,subȋntelegerea,sintaxӑ mixtӑ,repetiția și
tautologia,relații sintactice,relația de incidențӑ,anacolutul,topicӑ subiectivӑ,vorbirea directӑ și
vorbirea indirectӑ, toate acestea se gӑsesc la nivel sintactic avȃnd un rol fundamental ȋn
expresivitatea limbajului.
Expresivitatea variazӑ de la un cuvȃnt la altul ba și de la o epocӑ la alta sau
chiar de la un individ la altul pentru unul și acelasi cuvȃnt 6, gӑsim aceastӑ afirmație ȋn
lucrarea semnatӑ Iorgu Iordan Stilistica limbii romȃne. În continuare putem adӑuga precum
caracteristicӑ a termenilor expresivi, faptul cӑ aceștea se uzeazӑ destul de repede, din cauza
deselor ȋntrebuințӑri. Urmarea este cӑ foarte adesea, acești termeni expresivi ȋși pierd,
expresivitatea originarӑ, devenind astfel elemente lingvistice șterse, banale, condamnate a fi
ȋnlocuite prin altele, a cӑror forțӑ expresivӑ este mare. Gӑsim cȃteva dintre exemplele date de
Iordan ȋn lucrarea sa, un prim exemplu ar fi acela despre un om care ne revoltӑ prin purtarea
lui imoralӑ spunem cӑ este : ticӑlos, mișel, pӑcatos, mizerabil, infam, odios, canalie. Aceste
exemple oferite de Iordan ne oferӑ o mai bunӑ viziune a informațiilor prezentate.
”Acești termeni au o valoare afectivӑ, ȋntrucȃt, pe lȃngӑ constatarea unei ȋnsușiri, ei
exprimӑ și mai ales, reacția noastrӑ sentimentalӑ fațӑ de purtӑtorul ei7”. Conform teorii lui
Iordan, expresivitatea nu este generatӑ de voința omului prin limbӑ vorbitӑ, ci mai degrabӑ
totul decurge natural fӑrӑ nici o intervenție din punct de vedere stilisticӑ.
Îdreptȃndu-ne atenția cӑtre mijloacele expresive, observӑm cӑ acestea reprezintӑ
derivatele cu sufixele augumentative și diminutive, știm cu toții faptul cӑ tot ce iese din
comun, datoritӑ dimensiunilor exagerate ȋn plus ori ȋn minus, face sӑ intervinӑ afectul, cu
nuanțe multiple. Argoul se caracterizeazӑ prin vorbirea afectivӑ prin excelențӑ și care diferӑ
de la cea obijnuitӑ aproape numai prin vocabular. Observӑm cӑ la Iordan se gӑsesc douӑ
ipostaze importante și anume afectul și fantezia. Aducȃnd ȋn discuție termenul de afect,
consider necesar sӑ abordӑm teoria lui Charles Bally, acesta afirmӑ cӑ: “stilistica se ocupӑ cu
studiul mijloacelor de expresie ale vorbirii unei comunitӑți lingvistice, din punt de vedere al
8
conținutului lor afectiv, adicӑ exprimarea faptelor de limbӑ asupra sensibilitӑții”. De aici
putem desprinde ideea ca Bally se limiteazӑ la conceputul de afect, ș cӑ expresivitatea este o
trӑsӑturӑ a afectivitӑții. Asfel, stilistica lui Charles Bally, reprezintӑ stilistica ce urmӑrește
afectivitatea mijloacelor de care dispune ȋn exprimarea stӑrilor sufletești avȃnd la bazӑ
6
Iorgu Iordan, Stilistica limbii romȃne.
7
Iorgu Iordan, Stilistica limbii romȃne, p.30
8
I. Iordan, Stilistica limbii romȃne, ed. științificӑ. București, 1975, p.10
 expresivitatea. În ceea ce privește sensul unui cuvȃnt fie el argotic sau nu trebuie sӑ avem ȋn
vedere douӑ elemente distincte, unul strict intelectulӑ iar altul strict afectic, aici ne referim la
poziția subiectivӑ a emițӑtorului sau reacția sentimentalӑ fațӑ de noțiunea avutӑ ȋn vedere.
Existӑ diferențe ȋnsӑ ȋntre, Karl Vossler, cel ce ȋncorporeazӑ stilistica la studiul
stilului și Charles Bally pentru care stilistica trebuie apӑratӑ ȋn mod strict de cercetӑrile
estetice , cӑci are ca obiect limba vorbitӑ și nu cea scrisӑ9.
Avȃnd ȋn vedere aceste distinții dintre acesti doi lingviști, trebuie sӑ menționӑm cӑ cei
doi atȃt Karl Vossler cȃt Charles Bally fac parte din grupӑri diferite. Tot aici putem menționa,
cele douӑ școli, școala socio-lingvisticӑ și școala idealistӑ, ceea ce se deosebește ȋntre aceste
douӑ școli este tocmai modul de a percepe și de a interpreta expresivitatea. Una susține cum
cӑ expresivitatea este un atribut al individului (pur și simplu oamenii sunt expresivi) iar alta
din contrӑ susține cӑ expresivitatea nu ține de individ ci mai degrabӑ de limbӑ.
Pentru a dezbate mai amplu problema exprsivitӑții putem avea ȋn vedere aceste douӑ
școli și anume școala socio-stilisticӑ francezӑ (are ȋn vedere tezaurul limbii ȋn general
reprezentanți precum: A. Millet sau Charles Bally) și școala idealistӑ germanӑ. Școala
francezӑ ȋși propune sӑ gӑseascӑ raspunsuri la diferite ȋntrebӑri, de pildӑ la ȋntrebarea: care
este specificul limbii ca funcție socialӑ și ca expresie a conștiinței sociale, rӑspunsurile le vom
afla pe parcurs. Relaţia dintre limbă şi societate a fost investigată pe larg de şcoala sociologică
franceză, începând cu deceniul al şaptelea al secolului trecut se creează o nouă disciplină –
sociolingvisticӑ „ştiinţa diferenţelor diastratice în diferite tipuri de discursuri, a funcţiei şi
structurilor lor în relaţie cu structurile sociale sau socioculturale din comunităţile
lingvistice”10.
Între cele douӑ existӑ o oarecare contradiție și cȃnd spunem asta ne referim la faptul cӑ
prima este de pӑrere cӑ expresivitatea este o ȋnsușire un atribut al individului, cӑ ȋn general
oamenii sunt expresivi, este o calitate a acetora, cea de a doua este de pӑrere cӑ expresivitatea
nu aparține individului ci mai degrabӑ aparține limbii. Diferențele dintre aceste școli sunt
notabile ȋn afirmațiile pe care fiecare le expune.
Ca o concluzie, analizȃnd conceptele celor douӑ școli, putem afirma cӑ ȋntre acestea
pot exista zone de convergențe, conteazӑ și limba și ființa umanӑ.

9
V. Iorgu Iordan, Lingvistica romanicӑ p.185 deci Vossler ȋnglobeazӑ lingvistica,așadar și stilistica lui Bally,ȋn
studiul stilului.

10
Coşeriu, E., Socio- şi etnolingvistica. Bazele şi sarcinile ei, în: Anuar de lingvistică şi istorie.
 De-a lungul lecturilor am observat cӑ datoritӑ unui sufix sau unui prefix, unei intonații
speciale sau a unei modificӑri fonetice etc. orice cuvȃnt capӑtӑ o expresivitate aparte de
celelalte. Așadar și acestea sunt mijloace de realizare a expresivitӑții jucȃnd un rol
fundamental ȋn formarea acesteia. ”Izvorul expresivitӑții11” nu este neapӑrat de ordin
semantic, intervine un factor social care face sӑ impunӑ expresivitate, pe cȃnd dacӑ intervine
sinonimia asfel ȋnlocuindu-se un cuvȃnt cu un sinonim, aceastӑ expresivitate scade. De
asemenea cuvintele strӑine au și acestea un rol important ȋn formarea expesivitӑții de aceea nu
trebuie sӑ le neglijӑm. Fӑcȃnd o relevanțӑ ȋntre stilisticӑ, expresivitate și subiectul nostru
anume argoul observӑm cӑ stilistica, ajutӑ la creșterea spontaneitӑții individului, are ȋn vedere
marcarea expresivӑ ȋn vorbirea cotidianӑ. De aici legӑtura dintre stilistica lingvisticӑ și
expresivitatea cuvintelor, ȋn cazul nostru argoul.
Înreaptȃndu-ne atenția asupra altei lucrӑri semnatӑ de Elsa Luder, numitӑ, Procedee
de gravitație lingvisticӑ, ȋntȃlnim informații asemӑnӑtoare concepției lui Ch. Bally, precum cӑ
valorile afective, sunt factori de expresivitate sporitӑ ȋn limbaj sau ca mijloace stilistice care
se bazeazӑ pe inspirația asociativӑ sau impulsivӑ a vorbitorului, ȋn opoziție cu elemente
cognitive și semantice. În concepția scriitoarei afectul are un rol foarte important ȋn formarea
expresivitӑții, dar sigur, asta nu ȋnseamnӑ cӑ tot ceeea ce este prin sine expresiv poate fi
ȋnsoțit de afect12. De asemenea, este de pӑrere cӑ modalitӑțile de exprimare bazate pe afect
ocupӑ un loc important ȋn stilisticӑ, așadar termenul de afect in concepția scriitoarei este unul
cu o greutate nemӑsurabilӑ.
O altӑ pӑrere ȋn ceea ce privește expresivitatea ȋntȃlnim ȋn lucrarea semnatӑ D.
Caracostea, expresivitatea ȋn viziunea lui Cracostea este limba ȋn sine “ȋn realitatea ei
permanentӑ, limba este expresivitate13” aici se vorbește clar de faptul cӑ nu existӑ moment al
vorbirii, fӑrӑ sӑ aparӑ o trasӑturӑ afectivӑ, ȋnsoțitӑ deci de un aspect expresiv.
Tot ȋn studiul lui Caracostea gӑsim ideea cӑ expresivitatea “a rӑmas o cenușӑreasӑ” din toate
punctele de vedere atȃt lingvistic cȃt și literar. În acest domeniu complex al expresivitӑții, cel
mai important mijloc de control ȋl gӑsim ȋn adȃncirea, profunzimea, operelor de artӑ a
cuvȃntului. De aceea mai marii scriitori, cu darul lor de a introduce virtualitӑțile expresive ale
limbii, cu alternative expresive proprii se folosesc de cuvȃnt pentru a exprima cȃt mai estetic
și totodatӑ explicit.

11
Iorgu Iordan, Stilistica limbii romȃne, p. 311
12
Elsa Luder, Procedee de gravitație lingvisticӑ, 1995
13
D. Caracostea, Expresivitatea limbii romȃne, ed. Polirom, 2000.
 În concepția lui Caracostea faptele expresive sunt chiar și cele care ajutӑ la
ȋncorporarea unui element nou, strӑin, unui neologiosm, fie lexical, fie sintactic, este un act de
creațiune, chiar și accidentele limbii precum asimilӑrile, disimilӑrile, sunt la rȃndul lor
expresive. Caracostea susține cӑ faptele expresive, ȋși dobȃndesc deplina semnificație prin
finalitatea lor. Un mijloc de realizare a expresivitӑții este neȋndoielnic “accentul” acesta fiind
considerat inima expresiei atȃt ȋn cuvȃnt cȃt și ȋn frazӑ14. În aceent, merg ȋn acelasi sens mai
multe funcțiuni expresive de aceea din punct de vedere al expresiei putem sӑ realizӑm prin
accentӑ de infӑțișsarea unui unumit lucru. Vorbind de accent ca fiind inima expresiei, putem
aminti de cartea lui Philippide, Filologia sunetelor totul desprea accentul muzical, unde
accentul este prezentat ca o formӑ a expresivitӑții. “Alte limbi au, atunci cȃnd accentul nu are
rol formal, accentul muzical corespondent celui expirator și numai atuni corespondența
ȋnceteazӑ, cȃnd accentul devine formӑ gramaticalӑ, cӑci accentul care are serviciu formal este
cel muzical15”.
Așadar, expresivitatea reprezintӑ arta cuvȃntului, așa ȋncȃt sӑ se poatӑ reliefa și ȋn mod
comparativ. Ca o altӑ trӑsaturӑ a expresivitӑții este intensitatea, dar acesta nu este unica sa
caracteristicӑ, la fiecare mișcare a noastrӑ ca vorbitori trebuie sa ținem cont de mișcarea
interioarӑ și de construcția proprie a cuvȃntului, acesta juncȃnd un rol fundamental.
Nu doar specificul care predominӑ intrӑ ȋn acest fenomen numit expresivitate, ci și
ȋmprumuturile, care pe parcurs dobȃndesc valori ȋn sitemul expresiv al limbii romȃne.
Pentru a ȋnțelege adevӑrata funcționalitate a expresivitӑții trebuie mai ȋntȃi sӑ
“trӑiești16” limbajul sub cea mai intensӑ modalitate a circulației sociale, este de parare
Caracostea. Tot ȋn acestӑ lucrare “Expresivitatea limbii romȃne” gӑsim termenul de estem,
termen care are o mare relevanțӑ cu termenul expresivitate, acest estem este tocmai pentru a
arӑta aspectul expresiv al elementelor limbajului. Acest termen estem ȋsi afirmӑ necesitatea ȋn
asamblul fonem, morfem, sintagmatic, propriu gȃndirii fonologilor. O altӑ caracteristicӑ a
expresivitӑții reprezintӑ materialul comparativ balcanic, și cȃnd spunem asta ne referim la
cuvintele pline de rezonanțӑ, ca cele din cȃntecele de leagӑn, de astfel, cele mai bune exemple
pentru materialul balcanic și cele din vorbirea uzualӑ a graiului romȃnesc afectiv.
De exemplu, atunci cȃnd o mamӑ ȋsi dezmiardӑ copilul “puiul mamei culca-mi-te,
mȃnca-l-ar mama sӑ-l mӑnȃnce, dragul mamii drag…17” ȋn aceste cuvinte istoricul limbii aratӑ
concordanța balcanicӑ și acele particularitӑți prin care se poate repeta pronumele sub ȋndoita

14
D. Caracostea, Expresivitatea limbii romȃne.
15
Al. Philippide, Filologia sunetelor.
16
Termen citat din lucrarea, Expresivitatea limbii romȃne, Caracostea.
17
Exemplu luat din lucrarea semnatӑ D. Caracostea.
formӑ. Acești termeni sunt totalmente expresivi, pe bunӑ dreptate Caracostea ȋi expune ȋn
lucrearea sa. Din necesitatea de a explora și expresiile unor figurați sociale, se poate vorbi de
spontaneitatea ȋn expresie, și aici putem aduce numeroase exemple, cum ar fi lumea tiganilor,
lumea copiilor lumea pungașilor, expresivitatea poate fi urmӑritӑ ȋn toate domeniile vieții și ȋn
toate rangurile sociale.
Toate aceste observații,” Bally de exemplu, le recomandӑ pentru adȃncirea
expresivitӑții, ele nu pot fi concludente 18. Pentru o mai bunӑ expunere și ȋntelegere a
termenului de expresivitate, ȋn lucrarea lui Caracostea este prezentatӑ discrepanța ȋn vorbire
dintre modul imprerativ și modul conjunctiv, urmӑrind raportul dintre cele douӑ moduri
verbale ( de exemplu: mӑnȃnca! sӑ mӑnȃnci) se observӑ clar diferențele. Aici intervin nuanțe
expresive ce ȋși fac bine treaba ȋn interiorul frazei. Frecvența formelor de conjunctiv denotӑ
un accent expresiv mult mai nuanțat fațӑ de formele imperative cu negația urmatӑ de infinitiv.
Toate aceste construcții, alcӑtuiesc fӑrӑ ȋndoialӑ complexa tema pe care o dezbatem și anume
expresivitatea. Subjonctivul are o mare putere expresivӑ, dacӑ ar fi sӑ facem un experiment și
am ȋnlocui toate verbele din subjonctiv ȋn forme infinitivale, totul at fi monotonie, ar lipsi acel
accent personal și de asemenea acele stӑri pe care acesta le transmite.
Un alt rol important ȋn formarea expresivitӑții ȋl constituie grupul de neologisme,
acestea ajutӑ indiscutabil la constituirea factorilor expresivi. Cele mai multe cauze care
ȋncorporeazӑ un cuvȃnt nou sunt capactӑți expresive.
În lucreara sa, Introducere ȋn stilisticӑ, Dumitru Irimia ne informeazӑ cӑ atȃt Bally cȃt
și Iordan au desbӑtut dar mai ales au privilegiat o singurӑ variantӑ esențialӑ a limbii și anume
limbajul oral. Tratatul lui Iordan este o stilisticӑ a limbajului popular cu subliniera permanentӑ
a caracterului sӑu existențal și anume oralitate19. Atȃt Bally cȃt și Iordan s-au bazat ȋn
lucrӑrile sale pe limbajul oral, afectivitatea jucȃnd un rol fundamental, de aici rezultӑ o
stilisticӑ afectivӑ, aceasta fiind conceputӑ pe conceptul de expresivitate.
Dumitru Irimia, afirmӑ cӑ Iordan continuȃndu-l pe Bally nu-l urmeazӑ ȋnsӑ ȋntocmai el
oferӑ o ȋnțelegere mai completӑ expresivitӑții. Iordan așeazӑ la originea expresivitӑții și
fantezia, astfel ȋncȃt ȋn fantezia vorbitorului ȋși au originea construcțiile numite de Iordan cu
un termen preluat de la A. Philippide, izolӑri. Spre deosebire de Bally, Iordan ȋntradevӑr oferӑ
o mai amplӑ viziune asupra expresivitӑții deoarece trebuie sӑ avem ȋn vedere cӑ Bally s-a
bazat mai mult pe afectivitate. Dupӑ cum bine am vӑzut ȋn lucrarea sa “Stilistica limbii
romȃne” Iordan a ȋncercat sӑ ofere mult mai multe sensuri conceptului de expresivitate,

18
D. Caracostea. Expresivitatea limbii romȃne, p.220
19
Dumitru Irimia, Introducere ȋn stilisticӑ, Polirom, 1999, p.10
atașȃnd pe langӑ afect și fantezia. Aflӑm cӑ aceste “izolӑri” mӑrește expresivitatea unor
termeni, avȃnd ȋn vedere cӑ la crearea acestor termeni participӑ fantezia. De altfel, cuvintele
expresive seamӑnӑ ȋntr-o anumitӑ mӑsurӑ și din punctul de vedere al valorii lor afective, cu
figurile de stil. Aici s-ar putea crea o confuzie și anume cӑ este vorba de lucruri identice și cӑ
nu se justificӑ stilistica ca o disciplinӑ nouӑ deosebitӑ de cea a stilului20.
O altӑ parere ȋn ceea ce privește chestiunea figurilor de stil o are Iordan, acesta
afirmӑ:” Cȃt despre figurile de stil, care existӑ și ȋn limba de toate zilele, ele nu mai sunt
simțite astfel, din princina cӑ și-au pierdut caracterul figurat originar: fiind un bun
comun,transmis din generație ȋn generație,ele s-au banalizat și au devenit material lingvisttic
obijnuit,fӑrӑ nici o valoare stilisticӑ specialӑ”21
În ceea ce privește stilul aflӑm cӑ Dumitru Irimia este de pӑrere cӑ “stilul este, ȋn fapt,
modul specific ȋn care se constituie, existӑ și se manifestӑ expresivitatea unui text22 . Așadar,
ȋnțelegem din aceastӑ afirmație cӑ stilul și expresivitatea se aflӑ ȋntr-o stransӑ legӑturӑ. Într-o
altӑ legӑturӑ importantӑ expresivitatea se aflӑ ȋn viziunea lui T.Vianu cu nucleul. Tudor Vianu
este de pӑrere cӑ existența unei stilistici unice se situiazӑ ȋn esența limbii “Distingem ȋn
faptele de limbӑ un nucleu al comunicӑrii și o zonӑ ȋnconjurӑtoare a expresivitӑții
individuale23” așadar, dupӑ Tudor Vianu stilistica se ocupӑ cu orice zonӑ expresivӑ iar
gramatica cu zona elementelor de nucleu. Evident este foarte important echilibrul dintre
nucleu și expresivitate.
Dumitru Irimia afirmӑ și pe bunӑ dreptate, cӑ pentru Charles Bally expresivitatea este
o caracteristicӑ a unitӑților lingvistice cu originea ȋn stӑrile sufletești ale vorbitorului, deci
expresivitatea se bazeazӑ pe afectivitate. În viziunea lui Ch. Bally expresivitatea ține doar de
afectivitate, de aici descifrӑm o nouӑ relație și anume, relația dintre expresivitate și
afectivitate. Prin acest mod de interpretare Iordan așeazӑ cercetarea stilisticӑ ȋn raport cu
expresivitatea afectivӑ definitӑ cu stilistica lui Bally. Atȃt ȋn interpretarea concepției lui Bally
( lucrarea Lingvinsticӑ romanticӑ24) cȃt și ȋn exemplificӑri25 ale acestuia constatӑm cu
claritate cӑ expresivitatea este o manifestare a componentei afective.

20
Iorgu Iordan, Stilistica limbii romȃne, p.14
21
Iorgu Iordan, Stilistica limbii romȃne
22
Dumitru Irimia, Introducere ȋn stilisticӑ, p.13
23
T. Vianu, Dubla intenție a limbajului și problema stilului
24
Charles Bally, Lingvisticӑ romanicӑ, p.322 și urm
25
Charles Bally, Stilistica limbii romȃne;apud Dumitru Irimia, Introducere ȋn stilisticӑ, p.14