Licenta Andreea 3

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”
Facultatea de Litere
LUCRARE DE LICENȚĂ
Categoria gramaticală a diatezei verbale în

discursul religios românesc
Coordonator științific: Absolvent:
Prof. Dr. Luminița Hoarță Cărăușu Balan Andreea-Iuliana
Iași
2018
Cuprins :
Introducere..................................................................................................................................3
I. Categoria gramaticală specifică verbului - Diateza...............................................................4
II. Diateza activă.......................................................................................................................11
III. Diateza pasivă.....................................................................................................................16
IV. Diateza reflexivă.................................................................................................................28
Cliticele reflexiv....................................................................................................................38
V. Diateza limbii literare vechi vs. Diateza limbii literare actuale...........................................39
Considerații finale.....................................................................................................................52
Bibliografie...............................................................................................................................54
2
Introducere
Motivul alegerii acestei teme este interesul acordat acestei categorii gramaticale a
verbului, numită diateză verbală. De-a lungul timpului au apărut o serie de dispute și
contradicții între lingviști și gramaticieni asupra acestei categorii gramaticale. Studiul acestei
lucrări de licență își propune să clarifice numărul diatezelor din limba română și felul cum
funcționează în limbă.
Corpusul lucrării se bazează pe două lucrări care se intitulează: Tetraevanghelul lui

Coresi și un text de predici religioase contemporane, Urcuș spre Înviere, scris de
Arhimandritul Cleopa Ilie.
În primul rând, vom defini conceptul de „diateză” , apoi vom observa cum se
construiște și modul de funcționare, dar nu în ultimul rând vom observa asemănările și
deosebirile fiecărui tip de diateză. Pentru a analiza toate aceste amănunte vom consulta
părerile mai multor specialiști ca Dumitru Irimia, Corneliu Dimitriu, Luminița Hoarță
Cărăușu, Gabriela Pană Dindelegan și Iorgu Iordan. Vom avea ca punct de sprijin atât
gramatica trațională, cît și pe cea recentă, Gramatica Limbii Române (2008), Editura
Academiei Române.
În al doilea rând, în uitimul capitol al lucrării, mi-am propus să analizez care sunt
asemănările și deosebirile în privința diatezei limbii române literare veche și moderne.
Exemplele pe care le voi culege pentru a exemplifica diateza limbii literare vechi le voi
extrage din Tetravaghelul lui Coresi, așa cum am amintit și mai sus.
Potrivit gramaticii tradiționale, diateza limbii române are doar trei valori: activ, pasiv
si reflexiv, cu timpul specialiștii au recunoscut și existența altor diateze ca reciprocă,
impersonală și dinamică. Dacă aruncăm o privire asupra a ceea ce au spus cercetătorii, putem
obeserva faptul că lucrurile sunt destul de clare când vine vorba despre diateza activă și
pasivă. Nu la fel de bine stau lucrurile și cu diateza reflexivă, Gramatica Academiei are o
părere cu totul specială despre valoarea reflexivă a verbului, pe când gramatica tradițională nu
menționează absolut nimic despre existența celorlalte trei diateze (reciproc, impersonal,
dinamic).
I. Categoria gramaticală specifică verbului - Diateza
Verbul este partea de vorbire flexibilă, care denumește o acțiune, o stare sau un
sentiment, de exemplu: a merge , a bea, a tuna, a ninge, a desena, a râde 1. Verbele pot fi
clasificate în mai multe criterii:
 Verbe predicative care au înțeles de sine stătător și își pot forma singure
predicatul, nepredicative2 când nu își pot forma singure predicatul. La rândul lor,
verbele nepredicative se împart în verbe copulative care intră în componența
predicatului nominal și auxiliare3 care intră în alcătuirea unor moduri și timpuri.
Verbele auxiliare sunt a fi, a avea și a vrea.
 Verbe personale 4 sunt acele verbe care au forme pentru toate persoanele și
impersonale care au o singură formă.
 Verbe tranzitive 5, care pot primi un complement direct în propoziție și verbe
intranzitive care nu pot avea un complement direct.
Față de celelalte părți de vorbire principale cu care are în comun numărul și persoana,
verbul se diferențiază prin faptul că prezintă categorii gramaticale specifice: modul, timpul și
diateza. Din punct de vedere morfologic modurile se clasifică în predicative, personale și
6
verbe nepredicative, nepersonale . La rândul lor, modurile se împart în moduri ale
certitudinii, respectiv ale incertitudinii și moduri ale realității și ale irealității. Modurile
personale sunt indicativ, conjunctiv, condițional-optativ și imperativ, iar cele nepersonale
sunt infinitiv, gerunziu, participiu și supin7.
Timpul reprezintă raportul dintre momentul în care se desfășoară acțiunea în procesul

comunicării și momentul acțiunii8. Timpurile verbale ale modului indicativ sunt prezent,
imperfect, perfect compus, perfect simplu, mai mult ca perfect, viitor I, viitor II și viitorul
popular; ale conjunctivului sunt prezent și perfect; ale condițional- optativului sunt prezentul
și perfectul; prezumtivul cu formele de prezent și perfect.
1
Gramatica Limbii Române, Volumul I, Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 1966, p.
202.
2
Gramatica Limbii Române, Volumul I, 1966, p. 206.
3
4
5
6
7
8
În cartea lui Alexandru Graur, Introducere în lingvistică9, termenul diateză provine din
limba greacă și înseamnă „aranjament”. Tot aici ne explică autorul că din punct de vedere
morfologic termenul diateză arată raportul care are loc între subiect și predicat.
În Gramatica Tradițională10, autorii sunt de părere că diateza se referă la forma pe care

o ia verbul și pentru a ne arăta legătura dintre subiect și acțiune. Iorgu Iordan 11 este de părere
că diateza este tot o categorie gramaticală specifică verbului care arată procesul care are loc
între subiectul gramatical și obiectul acțiunii.
Dacă în gramatica tradițională, diateza arată acțiunea dintre subiect și acțiune, în

Gramatica Academiei12 putem observa că din punct de vedere sintactic și pragmatic, aceasta
urmărește verbul și restul subiecților din propoziție, respectiv subiectul-agent și
complementul-pacient. Tot aici, se mențioanează faptul că fiecare cuvânt al propoziției se
realizează printr-o construcție sintactică proprie. Este amintită și dezbaterea care s-a produs
între lingviști, deoarece s-a remarcat că diateza este o categorie diferită față de restul
categoriilor gramaticale pe care le reprezintă verbul, unicitatea ei fiind dată de faptul că
fiecare diateză în parte este marcată de anumite mărci și există o diferență mare între modul
de manifestare a fiecărei diateze.
În cartea lui Dumitru Irimia13, diateza este definită ca fiind o expresie lingvistică a unui
raport ce se realizează între autor-acțiune-obiect și între relația semantică dintre subiect-verb
(predicat)-complement. Enunțul, în realitatea extralingvistică, poate întruchipa trei versiuni,
două în care vorbitorul creează conținutul semantic al diatezei, iar a treia în care diateza
prezintă caracter autonom. În ceea ce privește cele două situații generate de locutor, în prima
putem spune că avem o situație în care se pleacă de la autor (subiect), se interpretează cu
ajutorul acțiunii (verbul) și în final se ajunge obiect (complement): „Ei au misiunea, primind
poruncile lui Dumnezeu, de a descoperi proorociile lui Dumnezeu și binevestesc tainele Lui
oamenilor de pe pământ (Sfîntul Dionisie Areopagitul, op. cit, cap. 7, 9, apud. Ilie Cleopa,
Urcuș spre Înviere, p. 293). În cea de-a doua situație obiectul ia locul subiectului A, este
interpretat semantic ca fiind un substantiv, iar în final se ajunge tot la obiectul B: „ La
înmormântarea lui a luat parte numeroși fii duhovnicești, preoți, călugări și credincioși din
9
Alexandru Graur, Introducere în lingvistică, Editura Științifică, București, 1958, p.151.
10
Gramatica limbii române, Volumul I, 1966, p. 208
11
Iorgu Iordan, Limba română contemporană, Editura didactică și pedagogică, București, 1978, p.345
12
Gramatica Limbii Române, Volumul I, Cuvântul, Editura Academiei Române,București, 2008, pp. 480-481
13
Dumitru Irimia, Morfo-Sintaxa Verbului Românesc, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 1997,
pp. 88-90.
toată țara, iar slujba înmormântării a fost săvârșită de Înalt Prea Sfințitul nostru Mitropolit
Daniel și Prea Sfințitul Ioachim Vasluianul, înconjurați de un sobor de peste douăzeci de
preoți.” (Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p. 373). Conținutul semantic al primei propoziții este
activ, deoarece este realizat de „dinamismul” subiectului, iar în cea de-a doua propoziție are
caracter pasiv impus de „pasivitatea” subiectului gramatical. Putem menționa că în opinia lui
Corneliu Dimitriu, cele două realități extraligvistice pot fi interpretate din două perspective,
deictică și sintactică. Sintactică deoarece relația realația sintactică dă naștere unor sensuri
gramaticale precum „subiect”, „predicat”, „complement”. Deictică întrucât relația sintactică
este influnțată, în anumite cazuri, de subiectul vorbitor.
În ceea ce privește numărul diatezelor, părerile sunt împărțite. De exemplu, gramatica

tradițională14 menționează existența a trei diateze verbale: activă, pasivă și reflexivă, dar sunt
și autori precum Cormeliu Dimitriu care sesizează existența a cinci diateze, adăugând pe
lângă cele trei, pe cea reciprocă și impersonală15. Dumitru Irimia pe lângă cele menționate de
16 17
C. Dimitriu mai adaugă diateza dinamică . Lucrări ca Gramatica Academiei susține
existența a două diateze verbale, activă și pasivă, pe când cea reflexivă nu este luată în
considerare. Lingviștii Gramaticii Academiei nu afirmă existența diatezei reflexive, aceștia
fiind de părere că pronumele reflexiv cu valoare pasivă și impersonală intră în componența
diatezelor pasive și impersonale.
Gabriela Pană Dindelegan, într-unul din articole sale, face o observație foarte importantă
cu referire la diateza verbală și anume că nu orice raport de opoziție 18 care se stabilește între
doi termeni aparțin unei anumite categorii gramaticale, din cauza faptului că între termeni pot
apărea diferențe în plan lexical sau în plan gramatical. Aici, autoarea confruntă cazul
reflexivului dinamic și cel al activului, întrucât ele se opun în ceea ce privește modul de
comportament al autorului față de acțiune.
În continuare, Gabriela P. Dindelegan, spune că anumite categorii gramaticale nu sunt

valabile pentru toate părțile de vorbire, ci doar pentru anumite anumite clase morfologice de
14
Gramatica Limbii Române, Volumul I, Editura Academiei Republicii Române, București, 1996, p. 208.
15
Corneliu Dimitriu, Tratat de gramatică a limbii române, Volumul Morfologia, Editura Institutul European,
1999, p. 506.
16
Dumitru Irimia, Gramatica limbii române, Ediția a II-a, Editura Polirom, 2004, p. 224.
17
Gramatica Limbii Române, Volumul I, Cuvântul, Editura Academiei Române, București, 2008, p 482.
18
Gabriela Pană Dindelegan, Considerații pe marginea unor discuții despre diateză, Limba Română, Numărul 4,
1968, p. 320.
cuvinte19. Cu toate aceastea, autoarea nu susține existența categoriei gramaticale și pentru
verbele intranzitive, întrucât aceastea nu realizează raportul activ~pasiv.
Tot aici, Gabriela P. Dindelegan o face observație importantă cu privire la verbele

unipersonale 20 , dar și la alte părți de vorbire care nu cunosc categoria de număr și de
persoană. În cazul verbelor unipersonale, putem distinge verbe care din cauza unor motive
lexicale nu pot realiza opoziția de personă, iar din motive sintactice, îmbinarea cu un subiect
în cazul nominativ este irealizabilă. Există verbe care blocheză schimbarea formei verbale,
indiferent de faptul că persoana din propoziție.
Autoarea ne propune pentru identificarea și marcarea fiecărui termen al unei categorii

gramaticale, să analizăm cu minuțiozitate fiecare termen. Deși, în cazul reflexivului
21
impersonal această regulă nu este respectată. Gabriela Pană Dindelegan dă exemplu
reflexivul impersonal, unde este urmărită relația dintre autor-acțiune și este analizat din
punctul de vedere al vorbitorului față de acțiune, pe un criteriu de conținut. Pe lângă acest
criteriu mai este adăugat și criteriul formal care se bazează pe eventualitatea combinatorie
dintre reflexiv și impersonal.
Specialista adaugă faptul că, diatezele din punct de vedere semantic (activ, pasiv,
impersonal și dinamic) nu sunt niște categorii gramaticale, ci categorii unitare22. Motivul
acestei concluzii îl putem observa în articolul Diateză și tranzitivitate, deoarece metoda de
analiză nu a fost cea propusă de Gramatica Academiei, ci s-a pornit de la „verificarea
existenței acestei categorii gramaticale și de la stabilirea naturii ei în sistem”23.
Autoarea menționează că lucrarea de față a avut drept scop „eliminarea reflexivului

dinamic din cadrul diatezei, o reorganizare a valorilor în cadrul diatezelor și restrângerea a
24
două categorii sintactice, diateza și impersonalul” . S-a ajuns la concluzia că
anumite ipostaze care nu au îndeplinit cerințele propuse la începutul articolului au fost
eliminate, iar diateza a fost propusă ca și categorie sintactică 25 care relaționează doar cu
verbele tranzitive, îndeplinind valorile de activ și pasiv.
19
Gabriela Pană Dindelegan, Considerații pe marginea unor discuții despre diateză, p.320.
20
Gabriela Pană Dindelegan, Considerații pe marginea unor discuții despre diateză,p. 320.
21
Gabriela Pană Dindelegan, Considerații pe marginea unor discuții despre diateză, p. 321.
22
23
24
25
7
Luând în considerare toate opiniile lingviștilor, cea mai pertinentă părere este cea a lui
Iorgu Iordan exprimată în lucrarea Structura Morfologică a Limbii Române Contemporane.
Autorul26 este de părere că diateza în limba română este marcată prin cuvinte și nu prin sufixe
sau desinențe așa cum o avem prezentată în alte limbi. Tot aici autorul susține că diateza este
caracterizată de trei valori: activ, pasiv și reflexiv. Iorgu Iordan în lucrarea sa, acordă o foarte
mare importanță diatezei reflexive care este tratată în variate feluri de celelalte gramatici.
Diateza reflexivă cuprinde mai multe valori27 în lucrarea de față. O primă valoare ar fi cea
de reflexiv obiectiv sau reflexiv propriu-zis atunci când subiectul este cel care săvârșește și
suferă acțiunea. A doua valoare este cea de reflexiv reciproc atunci când acțiunea este
realizată de mai mulți subiecți, iar aceasta se răsfrânge la rândul ei pe fiecare subiect în parte.
Următoarea valoare este cea de reflexiv pasiv, pronumele reflexiv și verbul au sens pasiv,
acțiunea se exercită în acest caz asupra subiectului. O altă valoare este cea de reflexiv
dinamic, acest tip exprimă o puternică implicare din partea subiectului. Tipul acesta îl
întâlnim adesea în limbajul popular, în acest caz putem observa o dublare a construcțiilor
dinamice. Penultima valoare este aceea de reflexiv eventiv care exprimă o modificare în
starea subiectului. În cele din urmă, ultima valoare este aceea de reflexiv impersonal
pronumele reflexiv și vebul exprimă o situație generală.
28
Autorul mai face câteva observații la aceste tipuri de reflexive, de pildă reflexivul
obiectiv, reciproc și pasiv pot fi realizate doar cu ajutorul unui verb tranzitiv. Celelalte pot fi
realizate atât cu verbe tranzitive, cât și intranzitive, excepție făcând doar reflexivul impersonal
care are nevoie de un verb intranzitiv.
Iorgu Iordan amintește de anumite verbe care pot fi utizitate doar în cadrul diatezei
reflexive: a se căi, a se codi, a se făli, a se pocăi, a se sfii; aceste verbe făcând parte dintr-o
categorie specială29. Tot aici autoarea ne explică faptul că există verbe care prezintă atât
construcție activă, cât și construcție reflexivă. În cazul acestor verbelor enumerate mai sus,
diferența dintre un verb și un pronume reflexiv nu se poate face, întrucât ele se pot realiza
doar într-o construcție reflexivă. În aceste cazuri nu putem vorbi despre diateza reflexivă.
26
Iorgu Iordan, Structura Morfologică a Limbii Române Contemporane, București, Editura Științifică, 1967, p.
192.
27
Al. Graur, Les verbes „réflechis” en roumain, BL, VI (1938), p.42-89, apud. Iorgu Iordan, Structura
Morfologică a Limbii Române Contemporane‚ p. 192-193.
28
Iorgu Iordan, Structura Morfologică a Limbii Române Contemporane, p.193.
29
Ecaterina Teodorescu, Reflexiv și pronominal, în LR, XIV (1965), numărul 5, p. 546, apud. Iorgu Iordan
Structura Morfologică a Limbii Române Contemporane, p. 194 .
Tot aici, lingvistul observă într-unul din articolele lui Sorin Stati, Verbe
„reflexive”construite cu dativul 30, că în cazul reflexivului obiectiv, reciproc, participativ și
posesiv la verbele construite cu pronumele în cazul dativ, dar și în cazul reflexivelor
obiective, eventive și reciproce realizate cu pronumele în cazul acuzativ, pronumele reflexiv
poate fi schimbat cu un pronume personal. În acest caz nu mai putem vorbi despre diateza
reflexivă. Tot aici, Sorin Stati amintește despre diateza dinamică și cea medie, în acest caz
pronumele reflexiv nu poate fi înlocuit cu un pronume reflexiv. În celelate situații, excepție
făcând reflexivul pasiv și cel impersonal în cazul acuzativ, autorul le consideră niște
construcții libere care nu diferă cu nimic față de pronumele personal. În consecință, aceste
construcții nu le putem numi unități morfologice și nu au nimic în structura lor pentru a
susține existența diatezei reflexive.
În ediția a II-a, a Gramaticii Academiei I31 este susținută aceeași părere, fiind de părere că
nu se poate vorbi de diateză reflexivă numai în cazul reflexivului dinamic și impersonal.
Reflexivul pasiv intră în alcătuirea diatezei pasive, iar în restul cazurilor se amintește de
„verbe active construite cu complemente exprimate prin pronume reflexive”32.
33
Nici în cazul diatezei pasive lucrurile nu sunt atât de simple, deoarece există o
asemănare între diateza pasivă și predicatul nominal, ambele având aceeași structură: a fi +
nume predicativ la participiu (Ușa este închisă, Grîul este secerat-Iorgu Iordan, Structura
Morfologică a Limbii Române Contemporane, p.197). Această problemă dă de gândit tuturor
persoanelor care s-au confruntat cu analiza gramaticală a acestui tip de structură. Nici
complementul de agent care marchează diateza pasivă nu este prea convingător, deoarece
acesta nu caracterizează structura în ansamblu, ci complementul de agent caracterizează
participiul verbului. Singura posibilitate de a le diferenția este înlocuirea cu reflexivul pasiv;
această substituire poate fi realizată când a fi + participiul alcătuiesc o construcție pasivă. În
exemplul, Grîul este secerat de secerători (Iorgu Iordan,Structura Morfologică a Limbii
Române Contemporane, p. 197), îl putem înlocui pe este secerat cu se seceră. În exemple de
tipul Cartea este scrisă de Sadoveanu (Iorgu Iordan, Structura Morfologică a Limbii Române
Contemporane, p.197), nu putem realiza nici o înlocuire.
30
Sorin Stati, Verbe „reflevive”construite cu dativul, SCL V (1954), p.135-146, apud. Iorgu Iordan, Structura
Morfologică a Limbii Române Contemporane, p.195.
31
Gramatica Academiei, Volumul I, p. 244, apud. Iorgu Iordan, Structura Morfologică a Limbii Române
Contemporane, p. 195.
32
Gramatica Academiei, apud. Iorgu Iordan, Structura Morfologică a Limbii Române Contemporane, pp. 209-
210.
33
Iorgu Iodan, Structura Morfologică a Limbii Române Contemporane, pp. 196- 200.
Înțelesul unei structuri pasive diferă în fucție valoarea verbului, perfectivă sau
imperfectivă34 și în fucție de durata acțiunii. Pentru a realiza verbe momentane cu sens pasiv
trebuie să folosim structura reflexivă. Pe de altă parte, mai axistă o categorie de verbe durative
care se realizează cu ajutorul reflexivului cu sens pasiv, acest lucru nu se poate realiza
deoarece reflexivul nu ar avea sens de reflexiv: el se iubește „se iubește el însuși” 35. O altă
observație pe care o face Iorgu Iordan este legată de pasivul reflexiv care dă acțiunii o culoare
imperfectivă, atât la viitorul I care exprimă o acțiune durativă, cât și la timpurile trecute care
exprimă o acțiune încheiată. Din exemplul, „Se va deschide expoziția industrială”(Iorgu
Iordan,Structura Morfologică a Limbii Române Contemporane, p.199),înțelegem că acțiunea
se va desfășura într-un timp (timp alocat desfășurării expoziției). Din toate obeservațiile
făcute pănă în acest punct, se poate spune că diateza pasivă se realizeză cu ajutorul verbelor
durative.
Având în vedere opiniile exprimate, în literatura de specialitate privitor la categoria

gramaticală a diatezei, considerăm că, în limba română, există trei diateze distincte, atât la
nivelul contextului gramatical, cât și la cel al frecvenței gramaticale: diateza activă, diateza
pasivă și diateza reflexivă.
34
Iorgu Iordan, Structura Morfologică a Limbii Române Contemporane, p.199.
35
Iorgu Iordan, Structura Morfologică a Limbii Române Contemporane, p. 199.
10
II. Diateza activă
Diateza activă este principala diateză luată în discuție, deoarece 90% din verbe se află
sub aspect activ. Diateza activă arată acțiunea pe care o realizează „subiectul gramatical”36:
„Unii ca aceștia, săptămâni întregi nu gustau hrană; alții, în toată viața lor nu au băut
vin, iar untdelemn și pește nici cu ochii nu au văzut.” (Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p. 13)
- În structura „nu gustau” avem un predicat verbal exprimat prin verb, cu valoare activă, la
modul indicativ, timpul imperfect, formă negativă. Al doilea predicat verbal „nu au băut”este
un verb, la diateza activă, la modul indicativ, timpul perfect compus, formă negativă. Cel de-
al treilea predicat „nu au văzut” este un verb, la diateza activă, modul indicativ, timpul
perfect compus, formă negativă.
„Cu acestă nădejde mângîindu-mă, am vrut să slujesc celor ce călătoresc pe această

cărare spre cer și prin ale căror sfinte rugăciuni nădăjduiesc și eu, nevrednicul, să fiu miluit
de Mântuitorul nostru în ziua cea mare a Judecății de apoi.” (Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere,
p. 21) – Primul predicat verbal al acestei structuri este un verb, la diateza activă, alcătuit din
verbul auxiliar „a avea” la modul indicativ, timpul perfect compus + verbul de bază „să
slujesc”, la modul conjunctiv, timpul prezent. Cel de-al doilea predicat verbal „nădăjduiesc”
este un verb, la diateza activă, la modul indicativ, timpul prezent.
„Prin ce fapte bune ajunge omul să câștige această împărăteasă a virtuților?”(Ilie

Cleopa, Urcuș spre Înviere, p.22) – În această sintagmă, predicatul verbal „ajunge” este un
verb, la diateza activă, modul indicativ, timpul prezent. Al doilea predicat verbal „ să câștige”
este un verb, la diateza activă, la modul conjunctiv, timpul prezent.
„Părinților și fraților , v-am adus aminte de unul din nevoitorii care au viețuit în această
sfântă Sihăstrie...”(Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p. 68) – Primul verb, „am adus aminte”
este exprimat printr-o locuțiune verbală aflată, la diateza activă, la modul indicativ, timpul
perfect compus. Următorul predicat verbal „au viețuit” este un verb, diateza activă, la modul
indicativ, timpul perfect compus.
În Tratatul de gramatică a lui Dumitru Irimia, diateza activă presupune „existența

obligatorie a minimum doi termeni, în afara verbului predicat, trebuind să existe și numele-
36
Gramatica Limbii Române, Volumul I, Morfologia, Editura Academiei Republicii Socialiste România,
București,1996, p. 208.
11
subiect”37. Tot în această parte autorul ne atenționează că pe lângă verbul-predicat și numele-
subiect, există încă un element numit numele-obiect38. Numele-obiect din punct de vedere
semantic, morfologic și sintactic este posibil doar la verbele cu două valențe obligatorii,
indicând astfel:
 Obiectul intern al acțiunii în cazul acuzativ cu funcția de complement direct;

 Beneficiarul acțiunii în cazul acuzativ și dativ cu funcția de complement indirect;
 Autorul acțiunii ca proces, exprimat prin acuzativ cu funcția de complement de
agent;
 Există câteva excepții în care acțiunea este desfășurată ca proces.
Autorul menționează în cartea sa, faptul că numele-obiect devine complex când
prezintă trei valențe obligatorii.
În funcție de diferitele trăsături semantice39 ale verbului, diateza activă dezvoltă trei
variante:
1. Subiectivă- atunci când verbul descrie o acțiune, trăsătură dinamică jucată de către
subiectul gramatical:
„ Când va vedea diavolul că mintea s-a rugat din inimă, atunci vine cu ispitele
și mai mari și grele” (Despre cei ce socotesc că se îndreptează prin fapte, C.88, apud.
Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p.188) – În această structură verbul este la diateza
activă, la modul indicativ, timpul perfect compus.
2. Obiectivă- când verbul descrie o trăsătură dinamică a subiectului raportată la

complementul direct:
„Am văzut liniștitori care au împlinit dorirea lor cea învăpăiată către Dumnezeu,
prin liniște cu neînplinire și foc lângă foc, și dor lângă dor și dragoste lângă
dragoste au născut.” (Scara, Cuv. 27, p.170, apud. Ilie Cleopa, Urcuș spre
Înviere,
p. 208) – Predicatul verbal din această structură este exprimat printr-un verb la
diateza activă, modul indicativ, timpul perfect-compus.
37
Corneliu Dimitriu, Tratat de Gramatică a limbii române, Volumul I, Morfologia, Editura Institutul European,
Iași, 1999, p. 507.
38
Corneliu Dimitriu, Tratat de Gramatică a limbii române, p. 508.
12
39
Dumitru Irimia, Morfo- Sintaxa Verbului Românesc, Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 1997,
p. 94.
13
3. Factitivă- când verbul descrie o trăsătură dinamică a autorului, prin care se
determină obiectul:
„ Întru inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greșesc Ție” (Psalmul 118, 11,
apud. Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p.31) – În această structură avem un predicat
verbal exprimat printr-un verb la diateza activă, modul indicativ, timpul perfect
compus.
Forma categorială a diatezei active constă într-un număr foarte mic de mărci ce
intră în construcția unui verb sub aspect activ și ies în evidență atunci atunci când sunt în
opoziție cu alte cu alte raporturi gramaticale (pasiv, reciproc, reflexiv). Putem distinge
aspectul activ de celalte raporturi gramaticale prin faptul că acestea prezintă niște cuvinte-
flectiv anexe ale verbului de bază40. Cele mai multe verbe predicative sub aspect activ au
marcă zero care se opune diatezei pasive prin auxiliarul a fi sau pronumelui reflexiv în
cazul acuzativ, la celelate diateze; iar al doilea zero care urmează în continuarea verbului
și care se opune complementului de agent la diateza pasivă sau complementului
circumstanțial sociativ, complementului indirect ori atributului circumstanțial de la diateza
reciprocă:
„soarele ø există ø
omul ø vede ø lumea
..................................................
lumea este vazută de om
el se ceartă cu ea
ea se desparte de el
ei se disprețuiesc unul pe altul„41
Foarte puține verbe predicative care exprimă raportul gramatical activ se află în
opoziție cu forma de pronume reflexiv neaccentuat în cazul dativ, marca fiind zero42 ø:
40
Corneliu Dimitriu, Tratat de gramatică a limbii române, Volumul I, Morfologia, Iași, Editura Institutul
European, 1999, p. 510.
41
Corneliu Dimitriu, Tratat de gramatică a limbii române, Morfologia, p. 510.
42
Corneliu Dimitriu, Tratat de Gramatică a limbii române, p.510.
„ Care păstor își hrănește oile cu mădularele sale?” (Împărțirea de grâu, Cuv. 54, p.
454, apud. Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p. 252) – În această structură avem un predicat
verbal exprimat printr-un verb, la diateza activă, modul indicativ, timpul prezent.
Observațiile făcute la verbele predicative sunt valabile și la verbele nepredicative 43

(copulative, semiauxiliare) pentru că acestea iau forma raportului gramatical activ. În
cadrul acestui raport marca este cel mai adesea zero:
„Omul ø este ø bun

Unii ø bat ø campii
Vinul se bea de oameni”44
Este de precizat faptul că raportul gramatical activ la verbele nepredicative este

realizat de „forma de pronume reflexiv neaccentuat în acuzativ/dativ, discontinuu zero”45.
NOTĂ: Diateza reciprocă este luată în considerare de unii autori ca fiind o diateză
aparte. În Gramatica Academiei46, verbele care aparțin diatezei reciproce sunt numite
verbe pronominale reciproce. În acest caz putem vorbi de pronumele reflexiv care se
află în cazul acuzativ, dar acțiunea este realizată și suportată, pe rând de unul sau de mai
mulți actanți: „Hai, mândro, să ne iubim,/C-amândoi ne potivim”47. De asemenea,
pronumle poate fi și în cazul dativ „când acțiunea e făcută tot de două sau mai multe
subiecte în același timp și este atribuită întotdeauna de unul din subiecte subiectului
sau subiectelor opuse.”48
49
În opinia autorului, C. Dimitriu , această diateză are o frecvență foarte redusă.
Aceasta cunoaște doar două tipuri de forme, cea cu acuzativul neaccentuat al
pronumelui reflexiv și dativul neaccentuat al pronumelui reflexiv. Diateza pasivă
beneficiază de anumite verbe care prin accepțiunea lor sunt reciproce, iar acuzativul
neaccentuat al pronumelui reflexiv, care apare la diateza reflexivă și reciprocă, dar și la
43
44
Corneliu Dimitriu , Tratat de Gramatică a limbii române, p. 512.
45
46
47 Gramatica Limbii Române,Volumul I, p.211.
Jarnik Bîrseanu, d.49, apud. Gramatică a limbii române, Volumul I, 1966, p. 211.
48
Gramatica Limbii Române,Volumul I,1966, p.211.
49
Corneliu Dimitriu, Tratat de Gramatică a limbii române, p 524.
cea activă deoarece sunt compatibile din punct de vedere semantic, ambele având două
valențe obligatorii (numele-subiect și numele-complement direct). Acuzativul
neaccentuat al pronumelui reflexiv care este marcă a diatezei reciproce, inițial
complement direct, putea să apară în condițiile în care verbul de la diateza de bază avea
minim o valență obligatorie pentru complement.
Ex: „băieții le salută pe fete>băieții și fetele se salută”50
În opinia lui Dumitru Irimia51, diateza reciprocă este realizată de doi actanți
care realizează și suferă acținiunea în raport de reciprocitate. Pentru a avea un raport de
reciprocitate trebuie să respectăm „două sensuri de desfășurare, dinspre un subiect
către obiect și dinspre obiect către subiect” 52. Ca în cazul diatezei reflexive, acțiunea
pornește la la subiect și se întoarce tot la subiect, în cazul diatezei reciproce acțiunea
pornește de două ori de la subiect și se întoarce de două ori la subiect. În cazul acestei
diateze putem vorbi de doi termeni, de un subiect și de un obiect, fiecare din el devenind
pe rând activ sau pasiv.
Autorul ne explică în cartea sa, faptul că diateza reflexivă are o structură

simplă, de trei termeni, pe când la diateza reciprocă putem avea mai multe situații.
Putem avea patru termeni, „Ei se laudă (între ei)”(Dumitru Irimia, Structura
Gramaticală a Limbii Române, p. 174), putem avea situații în care putem atribui și un
complement sociativ, la singular („Mihai s-a bătut iar cu Mircea” Dumitru Irimia, p.
175) sau un modal, la plural („Se bat mereu între ei” Dumitru Irimia, Structura
Gramaticală a Limbii Române, p. 175). Desigur, mai avem situații în care avem și un
53
prefix („Ar fi mai bine dacă ne-am într-ajutora” Dumitru Irimia, Structura
Gramaticală a Limbii Române, p. 175).
50
51
Dumitru Irimia, Structura gramaticală a limbii române. VERBUL,Editura Junimea, 1976, p. 174.
52
Dumitru Irimia, Structura gramaticală a limbii române. VERBUL, p. 174.
53
Dumitru Irimia, Structura gramaticală a Limbii Române. VERBUL, p.175.
III. Diateza pasivă
În opinia gramaticii tradiționale54, diateza pasivă arată că subiectul gramatical suferă

acțiunea, iar autorul, cînd este exprimat, e redat prin complementul de agent. Putem observa
faptul că la diateza activă rolurile sunt inversate, subiectul gramatical nu mai este cel care face
acțiunea, ci cel care o suferă. Astfel, cel care realizează acțiunea în cadrul diatezei fiind
complementul de agent. Verbele care pot suferi această diateză sunt cele tranzitive55.
„Ispitirea din afară se face prin patimile ce intră în sufletul nostru prin cele cinci
simțuri.” (Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p. 90) – În structura dată avem un predicat verbal
exprimat prin verb, la diateza pasivă, la modul indicativ, timpul prezent, complementul de
agent este în acest caz este neexprimat.
În alcătuirea diatezei pasive intră verbul a fi și participiul verbului de conjugat56. Prin

aceste mărci se diferențiază acest tip de diateză de activ și reflexiv. De asemenea, pasivul mai
poate fi exprimat cu ajutorul pronumelui reflexiv în acuzativ:
„Sfințenia celor care împlinesc voia lui Hristos în viața lor poartă în ea bucurie din
bucuria învierii lui Hristos și pace din Împărăția cerurilor, care în mod tainic se sălășluiesc
în sufletul celor ce răstignesc păcatul și se lasă luminați și călăuziți de Sfântul Duh.” (Ilie
Cleopa, Urcuș spre Înviere, p. 5) – În această structură avem un predicat verbal exprimat
printr-un predicat verb, la modul indicativ, timpul prezent, complementul de agent în acest
caz este exprimat de substantivul propriu, precedat de propoziție „de Dumnezeu”.
Este foarte important de înțeles că există o diferență între pasivul cu a fi și pasivul

reflexiv57. În primul caz autorul acțiunii este lăsat în plan secundar, sub aspect activ este pus în
valoare subiectul, indiferent că este exprimat sau neexprimat.
Pasivul cu a fi: „Astfel a fost Sfântul Simeon Noul Teolog, având slujba de administrator
în orașul împărătesc Constantinopol, precum și Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului,
care a fost ridicat la rangul de patriarh dintre senatori...” (Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p.
154-155) – În această structură avem un predicat verbal exprimat printr-un verb, la diateza
54
Gramatica Academiei, Volumul I, 1966, p. 208.
56
57
16
55
Verbele tranzitive sunt verbe personale care cer un complement direct : Am primit un cadou foarte frumos.
56
57
17
pasivă, construit cu ajutorul auxiliarului a fi, la modul indicativ, timpul perfect compus și
participiul verbului de conjugat, complementul de agent din această structură este neexprimat.
Pasivul reflexiv: „Împărtășirea vieții calei prea desăvârșite, eu o numesc pe aceea în

care averea cea osebită s-a scos afară și întocmirea socotelii s-a izgonit și unde toate sunt de
obște: sufletele, socotelile, trupurile și cu câte se hrănesc și se slujesc trupurile.”
(Așezăminte, cap. 18, p. 60-61, apud. Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere,p. 10) – Predicatul verbal
„s-a scos” este exprimat prin verbul la diateza pasivă, format cu ajutorul pronumelui reflexiv
„s” , la modul indicativ, timpul perfect compus, complementul de agent din această structură
este subînțeles. Următorul predicat verbal, „s-a izgonit”, este exprimat prin verb la diateza
pasivă, format cu ajutorul pronumelui reflexiv „s”, la modul indicativ, timpul perfect compus,
complementul în această structură este neexprimat.
În comparație cu: „ Gura mea am deschis și am tras duh” (Psalmul 118, v. 131, Ilie
Cleopa, apud. Urcuș spre Înviere, p.163) – În această structură avem două predicate verbale
exprimate prin verbe, la diateza activă, modul indicativ, timpul perfect compus.
O altă diferență care are loc între pasivul cu a fi și pasivul reflexiv ține de caracterul
verbelor. Verbele cu caracter momentan58, care au în alcătuirea diatezei reflexivul pasiv, la
timpul prezent, ne indică faptul că acțiunea se desfășoară în actul comunicării:
„Se vede azi, mai mult ca oricând, această nepăsare și netemere de Dumnezeu la mulți
dintre preoții mireni, ba chiar și la unii din sfintele mănăstiri.” (Ilie Cleopa, Urcuș spre
Înviere, p. 241) – În această structură avem un predicat verbal exprimat printr-un verb, la
diateza pasivă, format cu ajutorul pronumelui reflexiv „se”, la modul indicativ, timpul
prezent, complementul de agent din această structură este neexprimat.
Specialiștii consideră că pasivul cu a fi exprimă o acțiune durativă59:
„Preotul care slujește cele sfinte și se împărtășește cu nevrednicie, este asemenea cu cei
ce L-au răstignit pe Hristos și L-au împus pentru ca să-I verse Sângele.” (Mărgăritare,
Sfântul Ioan Gură de Aur, p.252, apud. Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p. 245) - În această
structură avem un verb exprimat printr-un predicat verbal, la diateza pasivă, format cu
ajutorul pronumelui reflexiv „se”, la modul indicativ, timpul prezent, complementul de agent
din această structură este neexprimat.
58
59
17
De cele mai multe ori, există o confuzie între diateza pasivă, construită cu ajutorul
auxiliarului a fi și pasivul reflexiv60:
„În secolele XIII-XV, sub presiunea crescândă a islamului, care ameninţa din ce în ce mai
mult Imperiul Bizantin, s-au făcut unele încercări de unire între Constantinopol şi Roma”
(Ilie Cleopa, Călăuză în credința ortodoxă, p. 27) - În această structură avem un predicat
verbal exprimat printr-un verb, la diateza pasivă, format cu ajutorul pronumelui reflexiv „s” la
modul indicativ, timpul perfect compus, complementul de agent din această structură este
neexprimat.
Pasivul cu a fi61 arată o acțiune a căror urmări au încetat:
„ Lucrarea Urcuș spre Înviere a fost aproape în întregime scrisă în vremurile de mare
încercare din timpul de stăpânire comunistă, când autorul a fost nevoit să se retragă și să se
ascundă pentru mai mulți ani în pădurile din munții Moldovei.” (Ilie Cleopa, Urcuș spre
Înviere, p. 5,) – A fost și nu o să mai fie scrisă în acea perioadă. În această structură avem un
predicat verbal exprimat printr-un verb, la diateza pasivă, format cu ajutorul verbului auxiliar
a fi, modul indicativ, timpul perfect compus și participiul verbului de conjugat, complementul
de agent din această structură este neexprimat.
La fel stau treburile și în cazul viitorului62:
„Măcar de se va trimite, măcar pe mare de i se va porunci să călătorească, măcar și prin

locuri de primejdie de va fi rânduit să treacă, fără de nici o îndoială săvârșește porunca,
netemându-se nici de fiare, nici de foc, nici de apă, nici de vrâjmașii văzuți, nici de cei
nevăzuți, nicichiar de moarte” (Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p. 10- 11) – În această
structură avem un predicat verbal exprimat printr-un verb, la diateza pasivă, format cu
ajutorul pronumelui reflexiv „se”, la modul indicativ, timpul viitor, complementul de agent
din această structură este subînțeles.
Verbele tranzitive care au la activ două complemente directe pot avea și la pasivul cu a fi
sau la pasivul reflexiv un complement direct sau o propoziție completivă directă63:
 La examen eleveul este întrebat materia compusă.64
60
61
Gramatica Limbii Române, Volumu I, 1966, pp. 208-209.
62
63
Gramatica Limbii Române, Volumul I,1966, p. 209.
18
 La examen se întrebă elevul materia parcursă.65
 Calul nu se întreabă dacă vrea orz.66
De precizat ar fi faptul că în limba populară 67, forma de pasiv nu este prea răspândită
deoarece a fost înlocuită de reflexiv. În limba literară actuală pasivul cu a fi este foarte
răspândit, după modelul limbii franceze, respectiv ruse.
O altă confuzie care se petrece, este aceea între predicatul nominal cu numele
predicativ exprimat printr-un verb la participiu și un predicat verbal exprimat la diateza
pasivă68. Această confuzie apare de obicei când avem de a face cu un participiu al unui verb
tranzitiv:
„Faptul că desăvârșirea este lăsată la voia omului este arătat de Sfântul Grigorie
Teologul...” (Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p. 361) – În această structură avem două
predicate verbale exprimate prin verbe, la modul indicativ, timpul prezent + particpiul
verbului de conjugat.
„Pentru Răsărit, Biserica este, înainte de toate, o comunitate în care Dumnezeu este
prezent sacramental” (Ilie Cleopa, Călăuză în credința ortodoxă, p.29) – Predicat nominal
alcătuit din verbul copulativ a fi + numele predicativ exprimat prin adjectiv.
Conținutul ne ajută de cele mai multe ori să ne dăm seama care este diferența între cele
două tipuri de predicate. În exemplul următor putem vedea foarte clar că avem de a face cu un
predicat nominal și nu cu un verb la pasiv:
„Toți părinții și frații țineau la viața de obște cu mare dragoste, deoarece, erau
învățați de la Sihăstria.” (Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p. 373)- Predicat nominal
alcătuit cu auxiliarul a fi, la modul indicativ, timpul imperfect și un substantiv comun,
genul masculin, numărul plural.
64
Zanne, p. I 347, apud. Gramatica Limbii Române, Volumul I, 1966, p.209.
65
Zanne, p. I 347, apud. Gramatica Limbii Române, Volumul I, 1966, p. 209.
66
Zanne, p. I 347, apud. Gramatica Limbii Române, Volumul I, 1966, p, 209.
67
68 Gramatica Limbii Române, Volumul I, p. 209.
Gramatica Limbii Române, Volumul II, Editura Academiei Republicii Române Socialiste România, 1966, p.
103.
În opinia Luminiței Hoarță Cărăușu69, diateza pasivă poate avea două forme: o dată
poate fi alcătuită cu verbul auxiliar a fi și cu participiul verbului de conjugat, a fi fiind o
marcă specifică, și cu reflexivul pasiv în acuzativ, marca specifică fiind pronumele reflexiv
se.
 „Luptă-te, lupta cea bună a credinței cucerește viața veșnică la care ai fost
chemat.” (Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p. 27) – a fi marca diatezei (modul
indicativ, timpul perfect compus) + participiul verbului
 „Căci de trei ori vom vorbi cu Dumnezeu prin ele, de atâtea ori ni se sfințește
sufletul și duhul.” (Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p. 31) - se pronume reflexiv,
marcă a diatezei pasive, modul indicativ, timpul prezent.
În lucrarea pe care am analizat-o, putem identifica apariția ambelor mărci la această

diateză, atât auxiliarul a fi, cât și pronumele reflexiv se.
În opinia cercetătorului Corneliu Dimitriu70, diateza pasivă în comparație cu diateza

activă are o frecvență mult mai mică, de aici rezultă faptul că această diateză poate apărea
la un număr mai restrâns de verbe, mai exact la verbele care prezintă două valențe la
diateza activă. În cazul acestui autor termenii cu care operează diateza sunt schimbați
deoarece acest proces se realizează între trei termeni. În afară de verbul- predicat, mai
avem încă două valențe, numele-subiect și numele-complement de agent71. Numele- subiect
este cel care suferă acțiunea verbului-predicat, iar numele-complement de agent fiind cel
care execută acțiunea verbului-predicat.
Diateza pasivă cu auxiliarul a fi este uitlizată cu preponderență în limba literară, cei
trei termeni fiind aranjați astfel:
Numele-subiect + verbul-predicat ( auxiliarul a fi și participiul + complementul de

verb-adjectiv al verbului de bază) agent
viața de obște a fost întemeiată de însuși Domnul
nostru Iisus
Hristos
69
Luminița Hoarță Cărăușu, Dinamica Morfosintaxei și Pragmaticii Limbii Române Actuale, Editura Cermi,
Iași, 2007, p. 81.
70
Corneliu Dimitriu, Tratat de gramatică a limbii române, p. 513.
71
Corneliu Dimitriu, Tratat de gramatică a limbii române, p. 513.
Exemplu: „Trebuie să știm cu toții că viața de obște în creștinism a fost întemeiată de
însuși Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.” (Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p. 9).
Elementele acestea există, în anumite situații ele pot fi exprimate sau neexprimate;
neexprimarea unuia dintre elemente se verifică prin introducerea lui în context, însă nu
trebuie să ducă la modificarea structurii. De exemplu, subiectul poate fi exprimat sau
neexprimat în propoziție:
„Peste un an de zile eu am fost chemat la Sfântul Sinod la Bucureștide Prea Fericitul

Patriarh Justinian Marina , care mi-a spus în grabă să iau în grabă 30 de călugări și să
mă duc în Slatina” (Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere,p. 372) – În aceast context subiectul
este exprimat prin pronumele personal „eu”, predicatul verbal este, „am fost chemat”,
exprimat prin verb, la diateza pasivă, modul indicativ, timpul perfect compus,
complementul de agent din această structură este neexprimat.
Este necesară existența subiectului, exprimat sau neexprimat, deoarece reprezintă o

condiție fără de care nu se poate realiza diateza pasivă. Inexistența subiectului face
irealizabilă existența complementului de agent, care trebuie să realizeze acțiunea verbului
pasiv. Structura în care avem numai a fi + participiul nu mai redă valoarea pasivă, ci
trebuie considerată o perifrază verbală ce se încadrează la diateza impersonală72:
„... Mi-a fost și mie scris

Să mă deștept plîngând din vis,
Din lumea mea!” (G. Coșbuc, op. cit., p. 106, apud. Corneliu Dimitriu, Tratat de
Gramatică a limbii române, p. 516)
Auxiliarul a fi există mereu în structura pasivă, acesta poate fi exprimat sau subînțeles,
în acest caz dacă îl includem în context nu modificăm structura sintactică și nici
comunicarea voită de locutor:
72
21
„ Și se uitau părinții la piciorul lui cel descălțat, care era tare lovit și însângerat
din cauză că fugise printre lemne și pietre, fugărit de cei șapte diavoli.” (Ilie Cleopa,
Urcuș spre Înviere, p.41)
Există situații când participiul este neînsoțit de auxiliarul a fi și are în structura sa un

complement de agent , în aceste situații nu avem de a face cu diateza pasivă, ci cu un
73
atribut circumstanțial/completiv concretizat printr-un verb la participiu ; acesta
determină un nume care ne indică o caracteristică și un verb care ne arată o circumstanță:
„În cap mergeau...dorobanții; în urma lor veneau roșiorii...; îndată după aceștia,
Mihnea [care era] însoțit de patru viteji ferentari...”74
Complementul de agent are un rol foarte important în construcția pasivă, el trebuie să

apară75 în mod obligatoriu, astfel nu s-ar mai realiza raportul de pasivitate. Acesta poate fi
neexprimat sau dedus din context :
 „Miriade și miriade de îngeri slujesc lui Dumnezeu și mii de mii de arhangheli Îl
înconjoară și nici unul nu a fost făcut prin zămislire (de cineva), nici prin naștere
și prin împreunare.” (Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p.69)- În această structură
avem de a face cu un predicat verbal exprimat printr-un verb, la diateza pasivă,
construit cu verbul auxiliar a fi, la modul indicativ, timpul perfect compus și
participiul verbului de conjugat. Complementul din această structură este
neexprimat.
 „...dar sluga, nerecunoscându-l, nu-i deschide ușa, căci se teme ca nu cumva,

înșelând-o asemănarea glasului, să se facă pierzătoare a lucrurilor ce i-au fost
încredințate de stăpân.” (Filocalia, vol 1, cap. 38-39, p. 349-350, apud. Ilie Cleopa,
Urcuș spre Înviere, p. 323) – În această structură avem un predica verbal exprimat
printr-un verb, la diateza pasivă, modul indicativ, timpul perfect compus și
paticipiul verbului de conjugat. Complementul de agent din această structură este
exprimat prin substantivul comun „de stăpân”.
73
74
Al. Odobescu, op. cit.,p. 104, apud. Corneliu Dimitriu, Tratat de Gramatică a limbii române, p. 517.
75
22
Corneliu Dimitriu face o obsevație foarte interesantă legată de inexistența
complementului de agent, chiar dacă avem prezent în propoziție auxiliarul a fi și participiul
verbului își pierde calitatea de verb și devine adjectiv provenit din verb la participiu. O
transformare o suferă și verbul a fi care într-o primă etapă era auxiliar, iar acum devine verb
copulativ. Cu toate acestea, noua structură va fi compusă din verbul copulativ a fi +
adjectivul de proveniență participială reprezintă un predicat nominal cu verbul copulativ la
diateza activă76.
„Pe cer cînd soarele-i apus
De ce plângi privind în sus?”77
Autorul este de părere că nu tot ceea ce intră în alcătuirea diatezei pasive sunt mărci
specifice acestea. În această observație, C. Dumitriu se contrazice singur deoarece în prima
parte a observației spune că participiul verbului nu ar fi marcă a diatezei pasive, iar apoi este
de părere că „el este elementul ce poate avea diateză pasivă 78” și cu acest prilej i se atașează
niște cuvinte-flectiv care indică existența diatezei pasive și care ne arată că forma verbului
este diferită față de forma de bază a verbului.
Cartea este citită de X.

Cartea se citește ( de X)
X ø citește ø (Corneliu Dimitriu,Tratat de Gramatică a limbii române, p. 518)
Nici subiectul79 nu pare a fi marcă a diatezei, deoarece pe acesta îl întâlnim atât la

diateza activă („Vântul tremură-n perdele” – M. Eminescu, op. cit., p. 109, apud C.
Dimtriu,Tratat de gramatică a limbii române, p. 518), reflexivă (Vedeți că prin auzirea
cuvântului lui Dumnezeu, Duhul Sfânt s-a atins de inima acelui om păcătos care s-a umilit
de cele auzite, schimbându-l din starea lui vrednică de osândă într-o așezare vrednică de
mila lui Dumnezeu și de toată fericirea...- Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p. 289) , cât și la
cea reciprocă („...ei mergând alături se ceartă și se-ntreabă” M. Eminescu, op. cit., p. 78,
apud. Corneliu Dimitriu, Tratat de gramatică a limbii române, p. 518).
Dacă am eliminat din schemă participiul verbului și subiectul80, ne mai rămâne în cele
din urmă auxiliarul a fi și complementul de agent ca mărci ale diatezei pasive cu a fi .
76
77
George Coșbuc, op. cit. P. 107, apud. Corneliu Dimitriu, Tratat de Gramatică a Limbii Române, p. 518.
78
79
80
23
Auxiliarul cu a fi nu este o marcă care să aparțină întru totul acestei diateze deoarece există
o omonimie între verbul auxiliar a fi și verbul copulativ a fi și „verbul a fi din perifraza
verbală”81 (conține „dativul neaccentuat al unui pronume personal- complement indirect +
a fi ca element component al perifrazei verbale + participiul invariabil + propoziția
subiectivă : mi-a fost scris să cunosc și oameni adevărați” 82 ). În acest caz se lămurește
problema omonimiei83, iar elementul care reprezintă marca cea mai importantă a diatezei
pasive este complementul de agent. Complementul de agent ajută verbul a fi să aibă
valoare de complement de agent, prin urmare asigură valoarea pasivă a construcției.
Trebuie să acordăm o mai mare importanță diatezei pasive care are în componență
pronumele reflexiv în acuzativ84, întrucât acesta apare cu precădere în cadrul limbii vorbite
populare, în cadul limbii familiare și nu în ultimul rând în cadrul stilului religios. Topica
construcției este următoarea:
numele- subiect + verbul predicat ( acuzativul neaccentuat + complementul de agent

al pronumelui reflexiv + verb „ activ” la
un anumit mod, timp, persoană, număr)
încălțămintea se calcă de toți
„« În loc de încălțăminte să-ți câștigi, o monahule, smerita cugetare, căci precum

încălțămintea se calcă de toți, tot așa și cel ce are smerita cugetare, se sârguiește să fie
călcat de toți..»” (Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p. 28 )
Pronumele reflexiv trebuie să fie prezent întotdeauna în context, pe când celelalte

elemente pe care le-am discutat anterior, pot fi atât prezente, cât și absente, fără să
modifice situația de comunicare.
85
Tot aici autorul , C. Dimitriu, face niște observații foarte importante. Anumite
componente din cadrul diatezei active ajută la formarea diatezei pasive. Pasivizarea unui
verb din cadrul diatezei active, nu este posibilă fără elemente pasive. Avem nevoie de un
nume care să suporte acțiunea și de încă un agent care să realizeze acțiunea. În cadrul
81
Corneliu Dimitriu, Tratat de Gramatică a limbii române, p .519.
82
83
84
85
Corneliu Dimitriu, Tratat de Gramatică a limbii române, pp. 514.
24
diatezei active unicul element pasiv este numele-complement direct, ceea ce înseamnă că
numele cu funcția de complement direct din cadrul diatezei active este unicul element care
poate deveni subiect pasiv la diateza pasivă. Din aceste observații putem conchide faptul
că la diateza pasivă avem doar un număr redus de verbe, marea majoritate a verbelor în
cadrul diatezei active au un nume în nominativ-subiect și un nume în acuzativ-complement
direct de tipul: a bate, a auzi, a vedea , aprinde, a elibera, a căuta, a găsi, a ara, a grăpa
etc86.
NOTĂ: Autorul subliniază faptul că verbele la activ care nu au două valențe

obligatorii nu pot apărea în cadrul diatezei pasive. În această observație se încadrează
verbele active cu o singură valență obligatorie pentru numele-subiect87: a abdica, a
absenta, a exista, a fi etc. Deoarece la aceste verbe active nu există un nume-
complement direct care să sufere acțiunea și nu există nici posibilitatea să fie nume-
subiect pasiv care să suporte acțiunea la diateza pasivă. Este imposibil ca numele-
subiect din cadrul diatezei active să devină complement de agent, constituent care este
necesar diatezei pasive.
Sunt situații în care verbele nu pot fi pasivizate din cauză că au valență unică
care este consumată de către numele-complement direct88 : ninge brazii, plouă florile.
Verbele respective nu pot deveni pasive din cauza absenței unui nume-complement de
agent activ la diateza pasivă .
La diateza pasivă sunt eliminate verbele care nu au nici o valență obligatorie 89,
de exemplu, a fulgui, a se împrimăvăra, ase face frig etc. La aceste verbe nu are cine
să sufere, nici cine să facă acțiunea la diateza pasivă.
Diateza pasivă poate apărea și la unele verbe, care la diateza activă prezintă un nume
în nominativ-subiect, două nume în acuzativ complement direct, de tipul a întreba, a
chestiona, a interoga, a asculta, a nunța etc.
Verbele active 90care pot fi pasivizate, prin trecerea de la diateza activă la cea pasivă se
consumă unica valență obligatorie pentru complementul direct ori o valență obligatorie pentru
complementul direct, mai exact cea a persoanei.
86
87
88
89
90
25
În cazul autorului, Iorgu Iordan91, operează cu termenii de pacient sau destinatar. El
este de aceeași părere ca autorii gramaticii tradiționale, spunând că această diateză se
formează cu ajutorul verbelor tranzitive. Din punct de vedere semantic, Iorgu Iordan afirmă
faptul că există o relație de sinonimie parțială între diateza activă și diateza paivă. Din enunțul
ușa este deschisă92 putem înțelege faptul că, momentul de deschidere a ușii este simultan cu
momentul vorbirii. De aici putem înțelege că ușa în acel moment este deschisă de către cineva
în momentul vorbirii, în acest caz avem diateza pasivă sau există posibilitatea ca ușa sa fie
deschisă în orice moment.
Există autori, precum Gabriela Pană Dindelegan, care spune că pasivizarea „este o
operație de reorganizare care afectează verbele tranzitive agentive (a), nu și pe cele
tranzitive cu Experimentator în poziția complementului direct (b) sau negative (c)”93:
(a) - Iar de vrei să știi dacă inima celui ce murit a fost robită de slava deșartă, de
dorința de a plăcea oamenilor și de iubirea de arătare, atunci du-te la mormântul lor. (Ilie
Cleopa, Urcuș spre Înviere, p. 261)
(b) - Mă doare capul. vs *Sunt durut de cap. (Gabriela Pană Dindelegan, Gramatica
de Bază a Limbii Române, p.266)
(c) – Coșul conține fructe. vs *Fructele sunt conținute de coș. (Gabriela Pană
Dindelegan, Gramatica de Bază a Limbii Române, p.266)
94
Diateza pasivă are ca efect următoarele consecințe: verbele tranzitive devin
intranzitive, complementul direct ocupă poziția subiectului, structura pasivă având o
marcare specifică (analitică). Marcarea asemănătoare cu cea din celelalte gramatici:
 Operatorul a fi + participiul verbului: „Preoția Legii Harului este de origine

dumnezeiască, fiindcă este întemeiată de Mântuitorul și se trage din însăși preoția
Sa.” (Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p. 233)
91
Iorgu Iordan, Limba română contemporană, București, Editura Didactică și pedagogică, 1978, pp.466-467.
92
Iorgu Iordan, Limba română contemporană, p. 467.
93
Gabriela Pană Dindelegan, Gramatica de Bază a Limbii Române, București, Editura Univers enciclopedic
gold, 2010, p. 265.
94
Gabriela Pană Dindelegan, Gramatica de Bază a Limbii Române, p. 266.
26
„Împăratul David, primind canon de la Dumnezeu pentru păcatele sale, a fost
izgonit din împărăția sa de însuși fiul său, Avesalom, umblând prin munți și văi cu
picioarele goale, ocărât și împroșcat cu pietre de femei și defăimat de toți.” (Ilie
Cleopa, Urcuș spre Înviere p. 57)
 Pasivul cu se95 este asemănător din punct de vedere semantic cu operatorul a fi;
acesta de obicei apare când nu poate fi exprimat complementul de agent, a unui
subiect pasiv care nu este foarte bine conturat sau în cazul unei construcții
impersonale:
-„Cercetându-se mijlocul prin care s-a făcut păcatul, se ia în considerare și
unealta cu ajutorul căreia a păcătuit cineva.” (Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p.
220).
 Putem observa că pasivul cu se este mai limitat, față de pasivul cu a fi96, la
persoana a III-a, singular și plural:
-Ele sînt necesare numai când scade vântul și se oprește corabia. (Sbornic 2, p.
70, apud. Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p.185) – verbul este la persoana a III-a
singular
- „Deci, precum la milostenie, la post și la rugăciune apare fățărnicia, slava
deșartă și iubirea de arătare așa și fapta cea bună a lacrimilor sfinte și curate se
amestecă și se împletesc și lacrimile viclene și vătămătoare...” (Ilie Cleopa, Urcuș
spre Înviere, p. 105) – verbul este la persoana a III-a plural
În Gramatica Limbii Române, diateza pasivă din punct de vedere pragmatic

este rezultatul raportului dintre pacient și subiect97. Aceasta nu vine cu nimic inovator,
întrucât construcția rapotului pasiv este alcătuit ca și în celelalte gramatici: operatorul
a fi + participiul verbului și acuzativul pronumelui reflexiv în acuzativ se.
95
96
97
Gramatica limbii Române, Volumul I, 2008, Editura Academiei, p. 480.
27
IV. Diateza reflexivă
Așa cum apare în unele gramatici98, diateza reflexivă99 e verbului românesc prezintă
raporturi și valori semantice atât de variate, încât încadrarea lor în aceeași categorie poate
fi pusă sub semnul întrebării. În continuare se face o delimitare a formelor reflexivului se,
astfel avem: reflexive obiective- a se culca, a se îmbrăca, a se încălța; reflexive dinamice:
a se ruga, a se teme; reflexive eventive: a se îmbogăți, a se întrista; reflexive de
reciprocitate: a se bate, a se saluta; reflexive pasive: a se citi, a se lucra; reflexive
posesive: a-și da, a-și găsi; reflexive impersonale: a se crede, a se spune100.
Gramatica tradițională101ne amintește de faptul că diateza reflexivă nu este atât de

menționată ca celelalte diateze verbale. În schimb această diateză beneficiază de foarte
multe verbe reflexive, o caracteristică importantă constă în faptul că verbele de la această
diateză se conjugă ca cele de la diateza activă. Diferența este că la diateza reflexivă verbul
este însoțit de pronumele reflexiv se, în cazul acuzativ sau dativ. Există și o problemă,
deoarece puține verbe reflexive pot alcătui diateza reflexivă, distincte de cea pasivă sau
reflexivă.
Un lucru foarte important la această diateză este că în momentul în care avem în frază
102
un pronume reflexiv care stă pe lângă un verb, iar pronumele respectiv poate fi înlocuit
cu un substantiv sau cu un pronume personal, nu avem de a face cu diateza reflexivă.
Pronumele care poate fi înlocuit în acel context de altceva atunci el are funcție de
complement direct și nu mai este marcă a diatezei reflexive.
98
Iorgu Iordan, Limba română contemporană, București, Editura Didactică și pedagogică, 1978, p. 467.
99
Gramatica limbii Române, Editura Academiei, elimină valoarea reflexivului ca fiind o diateză verbală, aceasta
având doar valori activ-pasiv și de personal-impersonal. Eliminarea reflexivului dintre valorile de diateză are
următoarele explicații: „a. Reflexivul acoperă, în limba română, o clasă eterogenă de verbe și de construcții; b.
Niciuna dintre ipostazele reflexivului, exceptând reflexivul pasiv și reflexivul impersonal (ultimele ca realizări
ale celorlalte diateze), nu îndeplinește caracteristicile definitorii ale categoriei diatezei, și anume:1. Construcțiile
cu reflexivul obligatoriu, cele considerate, prin tradiție, ca aparținând diatezei reflexive, nu satisfac opozițiile de
diateză, întrucât, în orice apariție a centrului lor verbal, prezența cliticului reflexiv este obligatorie, cliticul
apărând ca format al verbului sau al locuțiunii verbale;2.Construcțiile cu reflexivul proriu-zis (reflexiv ocupând
poziția de complement direct sau indirect) sunt considerate și ele de unii cercetători ca aparținând categoriei
diatezei, grație calității lor de a intra în structuri opozabile.”( GALR, 1, p. 481-482).
100
Iorgu Iordan, Limba română contemporană, p. 467.
101
Gramatica Limbii Române,Volumul I, 1966, p. 209.
102
Gramatica Limbii Române,Volumul I, 1966, p.209.
28
Un alt lucru care trebuie menționat ar mai fi faptul că dacă „putem înlocui pronumele
reflexiv cu verbul la diateza pasivă cu a fi, al aparține diatezei pasive”103.
Exemplu: „Era într-o mănăstire de obște un bătrân , având un ucenic foarte evlavios,
care în toate se silea a păzi binecuvântarea prietenului său.”(Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere,
p. 38)
Diateza reflexivă are două valori 104importante:

1. Reflexivul dinamic-când subiectul participă intens la acțiune (se roagă, se închină, se
împărtășește)
Exemplu: „...el se străduiește să se lipească tot mai mult de Dumnezeu
prin rugăciune și prin fapte bune.” (Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p. 51)
2. Reflexivul impersonal-când nu ne interesează cine realizează acțiunea.

Exemplu: „La fel se înțelege firea curată și nestricăcioasă a Duhului Sfânt..” (Ilie
Cleopa, Urcuș spre Înviere, p 62-63)
Tot gramatica tradițională105 ne amintește de faptul că pronumele reflexiv, în cazul

acuzativ sau dativ, așezat pe lângă un verb și care poate fi înlocuit cu un pronume personal
sau cu un substantiv, aparține diatezei active. În cazul de față, respectivul pronume are
funcția de complement direct sau indirect. Verbele care intră în această structură au
următoarele denumiri:
 verbe pronominale obiective- atunci când pronumele se află în cazul acuzativ , iar
subiectul este cel care suportă și realizează acțiune sau în cazul dativ, dar în anumite
situații;
Exemplu: „Nu știu cum am sărit din pat, nici cînd m-am îmbrăcat.”106
 verbe pronominale reciproce - în acest caz putem vorbi de pronumele reflexiv

care se află în cazul acuzativ, dar acțiunea este realizată și suportată, pe rând de
unul sau de mai mulți actanți; de asemenea putem vorbi și de un pronume reflexiv
în cazul dativ;
103
Gramatica Limbii Române, Volumul I, 1966,p. 209.
104
Gramatica Limbii Române, Volumul I, 1966, p. 209-210.
105
Gramatica Limbii Române,Volumul 1, 1966, p. 210-211.
106
Gramatica Limbii Române, Volumul I, 1966, p.211.
Exemplu: „...Dumnezeu îngăduie să ne ispitim, spre folosul și mântuirea
sufletelor noastre...” (Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p. 91)
 verbe pronominale posesive-aceste verbe pot apărea doar în cazul dativ:

Exemplu: „...fără mâhnire fiecare își aduceau bunătățile lor la vremea sa, ca
niște daruri prea bune și nevătămate.” (Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p.42)
În gramatica tradițională, lingviștii mai fac o observație cu privire la eventiv107 care

reprezintă un tip de reflexiv „care arată că subiectul se transpune în altă stare decât în cea
care se găsea sînt verbe eventive”. Verbele eventive se aseamănă în unele cazuri cu
reflexivele dinamice („Nu te teme, că nu se supără Bunul Dumnezeu de această întoarcere
a ta, dacă aceste vedenii ar fi de la el.” Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p 327 ), alteori verbe
pronominale obiective („Ipate se îmbogățise însutit și înmiit.” I. Creangă, p. 153, apud.
Gramatica Academiei,Volumul I, 1966 p. 211), unele verbe pot fi și pasive arătând de către
cine este făcută acțiunea („Iar rugăciunea numesc pe aceea care se lucrează necontenit în
adâncurile sufletului ca, prin chemarea lui Iisus, vrăjmașul ce se luptă în ascuns să fie
biciuit și ars.” Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p 33) .
Dumitru Irimia108 amintește faptul că în cadrul acestei diateze acțiunea pleacă de la

subiect și revine la el. Diateza reflexivă este o sinteză între diateza activă și cea reflexivă.
Cel care săvârșește acțiunea în cadrul aceste diateze este subiectul. Autorul face o obsevație
importantă pe parcursul cărții optând pentru ideea că diateza reflexivă ar fi o îmbinare între
diateza activă și cea reflexivă. Iorgu Iordan face această observație deoarece acțiunea începe
de la subiect, fiind cel care realizează acțiunea, ieșind din zona activă se ajunge în zona
pasivă, astfel ajungandu-se la elementul pasiv fiind cel care suportă acțiunea. În exemplul:
„De aceea, și eu mă rog la Preabunul Dumnezeu și la toți sfinții să nu mă lase neajutorat în
nevăzutul război.” (Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p. 68) Eu și mă sunt două realități
gramaticale, eu reprezintă punctul de plecare al acțiunii, iar mă reprezintă punctul unde cele
două realități se întâlnesc. Pronumele mă este un reprezentant atât al diatezei active prin
pronumele reflexiv, cât și reprezentant al diatezei pasive prin subiectul gramatical. La
nivelul expresiei reflexivul este construit cu ajutorul a trei termeni, unul
107
108
D. Irimia, Structura gramaticală a Limbii Române. VERBUL, p. 173.
dintre termeni este pronumele reflexiv în acuzativ care este caracterizat prin persoană și
număr.
Exemplu:„Când tu te împărtășești cu El în Sfintele Taine și faci păcat.....”( Ilie Cleopa,

Urcuș spre Înviere, p. 253)
 Subiectul: tu- persoana a II-a, numărul singular;
 Verbul: împărtășești- persoana a II-a, numărul singular;
 Pronumele reflexiv: te- persoana a II-a, numărul singular.
Alți lingviști, de exemplu Corneliu Dimitriu 109este de părere că diateza reflexivă este
asemănătoare cu diateza pasivă, datorită fercvenței mici. Această diateză verbală împreună
cu celelalte diateze secundare acoperă doar o zecime din verbe, deoarece majoritatea
verbelor sunt utilizate la diateza activă. Fercvența verbelor la diateză reflexivă este redusă,
întrucât verbele la activ au doar două valențe obligatorii, iar celelalte au câte o valență. Pe
lângă numele-subliect și numele complement de tip special, se mai adaugă și verbul
considerat unitar (se numește așa deoarece pe lângă diateză, verbul are în vedere modul,
numărul, persoana și timpul). Acești trei termeni se realizează din punct de vedere semantic
și sintactic numai cu termenii, care în cadrul rapotului activ, pot fi compatibili cu
reflexivizarea. Individualizarea acestui raport se face luând în considerație fiecare element
al structurii (numele- subiect și numele complement) din punctul de vedere al persoanei la
care se face trimitere:
 În cadrul raportului activ numele-subiect trimite la o personă(A), iar numele
complement direct/intern pasiv trimite la o altă persoană reală (B).
Omul (A) vede lumea (B)
 În cadrul rapotului pasiv numele-subiect trimite la o persoană reală (B), iar
complementul de agent trimite tot la o persoană reală (A)
Lumea(=B) este văzută de om (=A)
 Atunci când vine vorba despre raportul reflexiv numele-subiect și numele-
complement direct își îndreaptă direcția către o singură persoană (A), care apare
de dublată gramatica într-un nume în nominativ-subiect și într-un pronume
reflexiv în acuzativ neaccentuat-complemnt direct de tip special pacient110
109
Corneliu Dimitriu, Tratat de Gramatică a limbii române, I, Morfologia, Iași, Institutul European, p.521.
110
Corneliu Dimitriu, Tratat de Gramatică a limbii române, I, Morfologia, Iași, Institutul European, p. 522.
31
omul(=A)
vede în oglindă
Se (=A)
Verbele din cadrul diatezei reflexive își consumă valența obligatorie, astfel nu mai
primesc complementul direct/ intern.
Într-una din cărțile sale C. Dimitriu face o observație asupra compatibilității verbelor
cu reflexivizarea111, deoarece există verbe care nu sunt compatibile cu reflexivizarea, de
exemplu verbul a durea nu poate fi reflexiv. De asemenea,există și verbe care sunt
compatibile, în special acele verbe care desemnează o persoană fizică.
În cartea Valeriei Guțu Romalo, în I. Coteanu, ni se precizează faptul că
pronumele reflexiv apare în diferite situații eterogene112, având diferite funcții:
1) Pronume, atunci când poate fi înlocuit cu un pronume personal (în cazul Ac sau
D) și poate avea funcția sintactică de complement direct sau complement
indirect:
„El se trezește” – se poate fi înlocuit cu ne sau cu îi
2) Pronume în cazul Ac. care poate fi înlocuit printr-un pronume sau un substantiv
în cazul N. (reflexiv impersonal)
Se călătorește cu mașina
3) Afix dependent (reflexiv pasiv)
Legea se votează.
Legea se voteză se către deputați
3) a. Afix dependent (reflexiv obligatoriu) – nu poate fi substituit printr-un pronume

personal.
a-și bate joc, a se căi
3) b. Afix dependent (reflexiv dinamic)- prezența reflexivului reprezintă un interes față

de acțiunea care este realizată.
El se roagă.
111
C. Dimitriu, Compendiu de Gramatică Românească și modernă clasică, Iași ,Casa Editorială Demiurg, 2004,
p. 328.
112
Valeria Guțu Romalo, coord. Ion Coteanu, Limba română contemporană – Fonetica, fonologia, morfologia,
p. 228, apud. Andreea Soare, Reflexivul Românesc, Editura Universității din București, București, 2010, p. 41-
42.
32
NOTĂ: În cadrul diatezei reflexive, unii specialiști consideră că valorile reflexivului,
cea de dinamic și impersonal, sunt niște diateze de sine stătătoare. O discuție aparte o
merită diateza dinamică, întrucât a generat dispute în rândul specialiștilor. În cartea lui
Dumitru Irimia113 este interpretat pronumle reflexiv ca morfem de diateză sau ca ca
element component al verbelor pronominale, în modul de discutare a valorii dinamice,
astfel în ligvistica românească acesta a fost reprezentat în patru feluri:
1. În Gramatica Academiei din ’66 verbele dinamice aparțin diatezei reflexive,
deoarece sunt însoțite de un pronume reflexiv;
2. În aceeași sursă găsim menționat că verbele dinamice aparțin diatezei reflexive
întrucât pronumele reflexiv nu poate fi înlocuit cu un pronume personal;
3. Ecaterina Teodorescu afirmă că verbele dianamice sunt verbe pronominale, în afara
diatezei sau la diateza activă, întrucât pronumele nu poate fi înlocuit;
4. La Sorin Stati, verbele dinamice alcătuiesc diateza dinamică, pentru că pronumele
reflexiv nu poate fi înlocuit.
Specialiștii sunt de părere că ceea ce caracterizează verbele dinamice este
subiectivitatea; au ajuns la acest consens deoarece subiectul este cel care contează pe
parcursul acțiunii, acesta este obiectul de interes în procesul de comunicare.
Având în vedere că există un număr mare de verbe care conduc la numite
constatări. În primul rând, nu toate verbele care au un pronume reflexiv sunt subiective,
iar în al doilea rând unui număr destul de mare de verbe pronominale le corespund
verbe nepronominale.
Verbele care sunt însoțite de un pronume reflexiv sunt neomogene deoarece
din punct de vedere semantic , dar și sub aspectul gradului de mobilitate al pronumleui.
În fucție de aceste două trăsături pronumele reflexiv se împarte în trei grupe114:
1. Verbe fără pereche nepronominală: a se tema , a se cicăli, a se sinucide etc.
2. Verbe cu pereche nepronominală, dar cu sens lexical deosebit: a se face (a deveni), a
se uita (a privi) etc
3. Verbe cărora le corespund verbe fără pronume reflexiv, dar acre nu mai pot fi
considerate distincte: a se întrista - a(-l) întrista; a se speria - a(-l) întrsita;
a-și aminti – a(-i) aminti etc.
113
Dumitru Irimia, Morfo-sintaxa verbului românesc, Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 1997,
pp. 105-113.
114
p.113
În limba română există verbe care sunt legate de pronumele reflexiv printr-o
legătură de ordin semantic lexico-gramaticală de gradul II:
(1) - a se coborî, a se urca a coborî, a urca
+subiectiv, +intensuv -subiectiv/+obiectiv
(2)- a se cuminți, a se întrista a(-l) cuminți, a(-l) întrista
+subiectiv (eventiv) +factitiv
(3) - a-și aminti a(-i) aminti
+subiectiv, +obiectiv +factitiv
(4) - a se speria a(-l) speria
+subiectiv +factitiv
+pasiv +activ
(5) - a se folosi, a-și rîde a folosi, a rîde ( de ceva)
+subiectiv, +obiectiv +obiectiv
Verbele din prima grupă își atribuie cu ajutorul pronumelui reflexiv caracterul
subiectiv, dezvoltând trăsătura stilistică +intensiv. La verbele din a doua grupă,
subiectivitatea este o constantă a variantei primare a verbului, acesta fiind întrebuințat
ca verb pronominal. În această categorie verbele sunt utilizate fără pronume, trăsătura
semantică fiind +subiectiv. Cea de-a treia grupă prezintă trăsătura semantică comună
cu celelalte grupe +subiectiv și o trăsătură distinctivă +factitiv. Verbele din grupa a
patra se remarcă prin caracterul subiectiv de sens pasiv, astfel acțiunea își are
proveniența într-un agent. În varianta nepronominală se înlocuiește trăsătura semantică
+semnatic cu + factitiv ( s-a speriat, l-am speriat = l-am făcut să se sperie), sensul
pasiv este înlocuit cu cel activ. Trăsăturile +subiectiv și +factitiv în relație cu un verb
pronominal/verb nepronominal se deosebesc de cele care sunt în coreație gramaticală
activ/ pasiv. ( activ: „De atunci, de când am primit sfânta şi dreapta credinţă în
Dumnezeu, poporul nostru a avut viaţă”. Ilie Cleopa, Călăuză în crednța ortodoxă, p.
100; pasiv: „In faţa reticenţelor Patriarhiei bizantine, cardinalul Humbert a compus
un act de excomunicare, pe care l-a pus pe Sfânta Masă din Biserica Sfânta Sofia,
prin care se aduceau grecilor acuzaţiile cele mai grave...” Ilie Cleopa, Călăuză în
credința ortodoxă, p.26). Verbele din ultima clasă în sistemul limbii române sunt verbe
nepronominale (a achita, a folosi, a plăti, a îngriji etc)
Datorită raporturilor semantice dintre versiunile cu și fără pronume ale
diferitelor clase de verbe determină plurivalența diatezei dinamice, întrucât unele
verbe vor dezvolta diateza ca o categorie lexico-gramaticală, iar altele vor dezvolta o
categorie gramaticală. Verbele din prima categorie, au structura diatezei dinamice
alcătuită din trei termeni: doi termeni de sine stătărori sub aspect lexical și sintactic;
unul este reprezentat de verb, iar al doilea este reprezentat de pronumele reflexiv se și
ultimul de pronume (substantiv), atunci când verbul este predicat.
Exemplu: „lumea creştină s-a rupt în două jumătăţi, iar această sciziune, ce
durează încă, a determinat în bună măsură destinul Răsăritului, ca şi cel al Apusului”
(Ilie Cleopa, Călăuză în credința ortodoxă, p. 21) - În exemplul dat, subiectul este
„lumea creștină”, iar predicatul verbal, „s-a rupt”, exprimat prin verb, tranzitiv,
conjugarea a III-a, diateza dinamică, mod indicativ, timp perfect-compus, persoana III-
a, numărul singular.
„In Europa, teosofia s-a ivit prin anul 1875, datorită rusoaicei Helena Petrovna
Blavatsky, o femeie de moravuri uşoare, conştientă de starea păcătoşeniei sale” (Ilie
Cleopa, Călăuză în credința ortodoxă, p. 60) – În acest exemplu subiectul este
teosofia, iar predicatul verbal, „s-a ivit” este exprimat prin verb, tranzitiv, conjugarea a
IV-a, diateza dinamică, mod indicativ, timp perfect compus, persoana a III-a, numărul
singular.
Verbele din cea de-a doua clasă, au structura diatezei dinamice formată din
patru termeni lexicali, reprezentând patru unități, trei dintre ele sunt unități de sine
stătoare din punct de vedere lexical și semantic: se + verb + precedat de un substantiv
(pronume) + un alt substantiv. Dacă verbul își asumă predicația atunci vom avea un
substantiv care îndeplinește funcția de subiect, iar celălalt îndeplinște funcția de
complement indirect.
Exemplu: „...în general sectele se alipesc de un anume aspect al credinţei şi îl
absolutizează în dauna celorlalte.” (Ilie Cleopa, Călăuză în credința ortodoxă, p. 44) -
În acest exemplu, putem observa că este alcătuit din patru termeni, primul este
subiectul, al doilea este morfemul se, cel de-al treilea termen „se alipesc” este un
predicat verbal exprimat prin verb, conjugarea a IV-a, diateza dinamică, mod indicativ,
timp prezent, persoana a III-a, numărul plural.
Diateza dinamică este o categorie lexico-gramaticală pentru verbele care sunt
obligate prin natura lor să fie însoțite de pronumele reflexiv, dar în același timp este și
gramaticală deoarece există verbe care sunt întrebuințate doar la diateza activă.
Această diateză poate prezenta următoarele valori: dinamic- obiectivă (1),
dinamic subiectivă (2) și dinamic pasivă (3).
Exemplu: „Aceştia cu nimic nu se deosebesc de păgâni, de atei şi de diavoli,
care se silesc să strice scripturile cele sfinte şi adevărul din ele şi să ducă la rătăcire
pe cei pe care îi pot înşela cu minciunile lor.” (Ilie Cleopa, Călăuză în credința
ortodoxă, p.578)– În exemplul de față, predicatul verbal „nu se deosebesc”; conjugarea
a IV-a; diateza dinamică, cu valoare de dinamic obiectiv, deoarece în această
propoziție subiectul este obligatoriu; mod indicativ; timp prezent; persoana a III-a;
numărul plural. Iar în cea de-a doua propoziție avem predicatul verbal „se silesc”
exprimat printr-un verb, tranzitiv, conjugarea a IV-a, diateza dinamică, mod indicativ,
timp prezent, persoana a III-a, numărul plural.
O altă valoare a reflexivului care este luată ca diateză de sine stătătoare este
115
diateza impersonală. Această diateză o găsim în Gramatica Academiei sub
denumirea de reflexiv impersonal. Această diateză se construiește numai cu pronumele
reflexiv în acuzativ. Formula aceasta intră de obicei în construcția unei propoziții
subiective.
Între diateza pasivă și diateza impersonală există asemănări, Gabriela Pană

Dindelegan este de părere că ambele diateze produc o restructurare a structurii
sintactice. Motivul acestei asemănări este eliminirea subiectului, element care apare în
cadrul diatezei active, din cadrul diatezei impersonale, iar în cadrul diatezei impersonale
este marginalizat sau neexprimat.
„ Oamenii aleargă vs Oamenii aleargă (*de către oameni)

Ion culege mere vs Merele sunt culese (de Ion) / Se culeg mere (de către toată
lumea)”116
În cele din urmă pasivizarea este o operație de tranzitivizare a verbului (este

eliminat complementul), iar impersonalizarea este o operație de depersonalizare a
verbului (este eliminat subiectul). Pasivizarea și impersonalizarea afecteză verbele non-
finite, infinitivul și gerunziul .
115
Gramatica Limbii Române,Volumul I, 1966 p. 210.
116
(1)- datoria minții noastre de a fi prezentă și trează, gândul lor de a se întoarce cu
toată inima (Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere, p. 150)
(2)- plecându-se frecvent la mare (G. P. Dindelegan,Gramatica de Bază a Limbii

Române, p.267)
Această diateză este dezbătută și de către Dumitru Irimia 117, el este de părere că
acest raport se realizează cu ajutorul a doi termeni , care reprezintă o unitate lexicală de
sine stătătoare și care au o singură funcție sintactică și anume aceea de predicat:
morfemul se și verbul: se merge, se tace etc, verbul din această structură trebuie să fie
intranzitiv. Se poate realiza acest raport și cu trei termeni, cu ajutorul unui verb
tranzitiv, reprezentând două unități autonome și două fucții sintactice: morfemul se +
verbul și o unitate lexicală, un substantiv sau o propoziție.
Exemplu: Se citește ziarul (Dumitru Irimia, Morfo-sintaxa verbului românesc, p. 104)
În plan semantic diateza impersonală reprezintă absolutizarea acțiunii verbale

în interpretarea lingvistică a realității. În cazul verbelor intranzitive relația cu
substantivul gramatical este suspendată, iar în cazul verbelor tranzitive acestea se
situează în sfera semantică a subiectului-agent nedeterminat.
„A- Se trăiește greu

B- Se spun multe” (Dumitru Irimia, Morfo-sintaxa verbului românesc, p. 104)
Este foarte important de menționat faptul că în structurile cu verbe tranzitive,

cel de-al treilea termen este o expresie lingvistică a obiectului care aparține acțiunii
verbului și care poate realiza funția sintactică de subiect:
„Se aud clopotele

Se spune ca va veni italianul” (Dumitru Irimia, Morfo-sintaxa verbului românesc, p.
105)
117
p. 104.
37
În anumite contexte, în cadrul acestei diateze se poate dezlvolta și cu sensul pasiv;
pronumele de agent este marcat de pronumele se.
Cliticele reflexiv
O discuție aparte o reprezintă cliticele 118 care reprezintă niște configurații existente
doar în anumite limbi și care au capacitatea de a dezvolta caracteristici de cuvinte autonome,
dar și de cuvinte neautonome. Încă nu se știe cu exactitate locul unde se clasează, deoarece
acestea au fost situate de specialiști între morfemele libere și cuvintele de sine stătătoare.
Avem clitice pronominale și clitice reflexive. Cliticele reflexiv119 însoțește de obicei un

verb, dar sunt situații când aceasta însoțește un substantiv sau o prepozițe care s-a păstrat
dintr-o perioadă anterioară limbii. Cliticele reflexiv care stă în prezența unui verb este utilizat
în două ipostaze: de clitic reflexiv sintactic și clitic reflexiv asintactic120.
Gramatica Academiei Române, Editura Academiei, consideră că aceste alomorfe

clitice121 se bazeză pe anumite reguli:
 S- apare în prezența unui auxiliar;

 Se este utilizat în toate situațiile, atât postpus, cât și antepus; Colocvial când
vebul începe cu vocala a, apare forma cu s-;
 Își, și funționează după același regule ca și cliticele pronominale (î)mi, (î)ți
118
Andreea Soare, Reflexivul românesc, p. 90.
119
Gramatica Limbii Române, Volumul I, Cuvântul, 2008 p. 231.
120
Gramatica Limbii Române, Volumul I, Cuvântul, 2008 p. 231.
121
Gramatica Limbii Române, Volumul I, Cuvântul, 2008, p. 231.
38
V. Diateza limbii literare vechi vs. Diateza limbii literare actuale
Odată cu trecerea timpului în limbă au apărut numeroase schimbări de ordin

morfologic și sintatactic. O problemă aparte, o constituie diferețele între diateza limbii literare
vechi și diateza limbii literare contemporane.
În planul expresiei, dar și al conținutului se remarcă diverse valori în cadrul
diatezelor122. Diateza activă123 în limba literară actuală are două valori: (1) valoare obiectivă
(verbe active pronominale obiective) și (2) valoare posesivă (verbe active pronominale
posesive):
(1) „supunându-se jurisdicţional fie Constantinopolului, fie Romei (unde Filioque nu
fusese încă admis).” (Ilie Cleopa, Călăuză în credința ortodoxă, p.24) În acest enunț avem
predicatul supunându-se care este verb, în cadrul diatezei active, cu valoare obiectivă la
modul gerunziu, particula se fiindu-i antepusă.
„Din fericire, secta este prea puţin răspândită şi cunoscută la noi, de aceea nu
cunoaştem şi nici nu ne interesează alte rătăciri ale ei.” (Ilie Cleopa, Călăuză în credința
ortodoxă, p.56) În acestă propoziție avem un predicat verbal, la diateza activă, cu valoare
obiectivă, la modul indicativ, timpul prezent.
(2) „Biserica e datoare să-și cruțe fiii de ispita căderii între tâlharii cei de duh, de
aceea oprește lucrul aceasta și-și previne credincioșii cu sfatul Sfântului Pavel, dat
Tesalonicenilor, iscoditori și ei de taine” (Coresi, p.76, apud. Luminița Hoarță Cărăușu, Arsenie
Boca, Cărarea împărăției. Particularități morfosintactice și retorico – pragmatice, p 53.)
„Trebuie să-i prinzi momeala pe care a înghițit-o și care, de cele mai adesea, e
căderea la laude, cu care tatăl minciunii și-a mângâiat pruncul iubirii de sine, pe care l-a
clocit cu atâta osârdie cel amăgit de minte.”(Coresi, p. 184, apud. Luminița Hoarță Cărăușu,
Arsenie Boca, Cărarea împărăției. Particularități morfosintactice și retorico – pragmatice, p. 53)
122
Luminița Hoarță Cărăușu, Arsenie Boca, Cărarea împărăției. Particularități morfosintactice și retorico –
pragmatice, Analele Științifice ale Universiății „Alexandru Ioan Cuza”, Secțiunea III e, Lingvistică, Tomul LX,
2014, p. 52.
123
2014, p. 52.
A doua diateză care se remarcă în limba literară este diateza reflexivă124 care prezintă
două valori: (1) valoare impersonală și (2) valoare dinamică.
(1) „S-a întâmplat că lucruri clare ca lumina zilei să fie înțelese de oameni cu titul pe
dos” (Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, p. 209, apud. Luminița Hoarță Cărăușu, Arsenie
Boca, Cărarea Împărăției. Particularități morfosintactice și retorico – pragmatice, p.53) În
această frază avem de a face cu un verb predicat verbal, la diateza reflexivă cu valoare
impersonală, la modul indicativ, timp perfect compus.
„Căci multe din cele ce ni se întâmplă, ni se întâmplă spre îndrumarea noastră”
( Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, p. 19, apud. Luminița Hoarță Cărăușu, Arsenie Boca,
Cărarea Împărăției. Particularități morfosintactice și retorico – pragmatice, p. 53) În
structura aceasta avem un predicat verbal, la diateza reflexivă, cu valoare impersonală.
„Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al
meu cu dobândă.” (Matei 25, 24-30, apud. Ilie Cleopa, Călăuză în credința ortodoxă, p. 579)
Predicatul verbal din această structură este la diateza reflexivă, cu valoare impersonală.
(2) „Şi iarăşi voi zice către cei înşelaţi de demoni şi de păgâneştile religii care rătăcesc
pe cei ce nu cunosc adevărul Sfintei Scripturi şi spun că sufletul omului după moarte se duce
în alte trupuri.” ( Ilie Cleopa, Călăuză în credința ortodoxă, p. 579) În structura dată,
predicatul verbal, exprimat prin verb, la diateza reflexivă, cu valoare dinamică, la modul
indicativ, timp prezent.
„sau din voinţa de a încălzi pe alţii pentru un lucru bun, se încălzesc şi pe ei înşişi.”
(Ilie Cleopa, Călăuză în credința ortodoxă, p. 578) Predicatul verbal din construcția aceasta
este un verb la diateza reflexivă și are valoare dinamică, modul indicativ, timp prezent)
„Aceştia cu nimic nu se deosebesc de păgâni, de atei şi de diavoli, care se silesc să
strice scripturile cele sfinte şi adevărul din ele şi să ducă la rătăcire pe cei pe care îi pot
înşela cu minciunile lor.” (Ilie Cleopa, Călăuză în credința ortodoxă, p. 578) În structura
aceasta avem mai multe predicate verbale, verbul „nu se deosebesc” este la diateza reflexivă,
cu valoare dinamică, la modul indicativ, timpul prezent, formă negativă și verbul „se silesc”
care este la diateza reflexivă, cu valoare, dinamică, modul indicativ, timp prezent.
Ultima diateză verbală care este luată în discuție de către autoarea Luminița Hoarță
Cărăușu este diateza pasivă125. În cadrul acestei diateze, din punct de vedere sincronic, se
124 Luminița Hoarță Cărăușu, Arsenie Boca, Cărarea împărăției. Particularități morfosintactice și retorico –
2014,p. 53.
40
disting două tipuri de pasiv: (1)pasivul reflexiv în cadrul căruia complementul de agent nu
este de obicei exprimat și (2) pasivul format din verbul auxiliar a fi + participiul verbului de
conjugat, însoțit sau nu de complementul de agent:
(1) „Istorioarele care se dau aproape la sfârşitul fiecărei predici sunt foarte
impresionante.” (Ilie Cleopa, Predici la duminicile de peste an, p. 7) În acest exemplu avem
un predicat verbal construit la diateza pasivă, cu pronume reflexiv, la modul indicativ, timpul
prezent)
„De aceea Mântuitorul îi face atenţi pe apostoli să se ferească de acest aluat vrăjmaş
şi plin de otravă al făţărniciei.” (Luca 12, 1, apud. Ilie Cleopa, Predici la duminicile de peste
an, p. 17) În aceată sructură avem un predicat verbal, la diateza pasivă, modul conjuctiv,
timpul prezent.
„căci precum nu este cu putinţă a se afla, cerul în toată vremea fără de nori şi
trupurile fără de umbre” (Ilie Cleopa, Predici la duminicile de peste an, p. 10-11) Verbul din
această structură este la diateza pasivă, cu valoare de pasiv reflexiv, modul infinitiv.
(2) „Postul a fost pus încă din rai, deodată cu lumea, deodată cu neamul omenesc.”
(Ilie Cleopa, Predici la duminicile de peste an, p.36) În această structură verbală avem un
predicat verbal exprimat prin verb, la diateza pasivă, format din verbul auxiliar a fi și
participiul verbului de conjugat. Complementul de agent din acaestă structură nu este
exprimat, ci este neexprimat.
„Acest punct de vedere a fost afirmat de sinodul roman de la 863.” ( Ilie Cleopa,
Călăuză în credința ortodoxă, p.23) Predicatul verbal din această construcție este exprimat
prin verb, la diateza pasivă, construit cu ajutorul auxiliarului a fi și participiul verbului de
conjugat. Complementul de agent din cadrul acestei structuri este exprimat prin substantivul
„sinodul roman”.
„Într-adevăr, un episcop nu este succesorul unui singur apostol şi are puţină
importanţă faptul că Biserica sa a fost întemeiată de Ioan, Pavel sau Petru, sau că are o
origine mai recentă şi mai modestă.” (Ilie Cleopa, Călăuză în credința ortodoxă, p. 29) - În
structura dată avem un predicat verbal, la diateza pasivă, format cu ajutorul auxiliarului a fi și
participiul verbului de conjugat „întemeiat”. Complementul de agent din această structură este
exprimat de substantivul propriu „Ioan”, precedat de prepoziția simplă „de”.
125 Luminița Hoarță Cărăușu, Arsenie Boca, Cărarea împărăției. Particularități morfosintactice și retorico –
2014, p. 53.
41
Luminița Hoarță Cărăușu ne atenționează că în Gramatica limbii române, forma
pasivă construită cu ajutorul pronumelui reflexiv este denumită variantă reflexiv pasivă126,
luând în considerare faptul că „pasivul și impersonalul subordonează și unele tipuri de
reflexiv: reflexivul pasiv și reflexivul impersonal”127.
„Valuri sălbatice ale mării, care îşi spumegă ruşinea lor, stele rătăcitoare, cărora
întunericul întunericului li se păstrează în veşnicie.” (Iuda 1, 13- 15, Ilie Cleopa, Călăuză
spre credința ortodoxă, 577) – În această sintagmă avem un predicat verbal printr-un verb, la
diateza pasivă, construit cu ajutorul pronumelui reflexiv se, la modul indicativ, timpul
prezent, complementul de agent fiind subînțeles.
În continuare, autoarea aduce în discuție și forma și caracteristicile mărcii pasive, unde

sunt profilate pasivul marcat128 (cel care are în componență operatorul a fi sau pronumele
reflexiv) și pasivul nemarcat (cel cu marcă zero). Din punct de vedere morfologic, pasivul cu
operatorul a fi și pasivul cu operatorul reflexiv sunt considerate ca fiind sinonime129. Luminița
Hoarță Cărăușu este de părere că diferențele între cele două forme se manifestă la nivelul
stilurilor literare și în interiorul diverselor variante ale limbii De exemplu, pasivul cu a fi,
având complementul de agent exprimat, este cu folosit de stilul științific, cu precădere în
varinata literară a limbii. De aici nu rezultă faptul că diateza pasivă, cu operatorul a fi, este
folosit doar în acest stil, ci și de celelalte stiluri funțioanale ale limbii române.
Pasivul cu pronumele reflexiv se, care are în alcătuire complementul de agent, prezintă
o oarecare ambiguitate130, datorită confundării acestei diateze verbale cu altă diateză. În
continuare autoarea ne spune că această formă este întâlnită adesea în stilul beletristic, în
general în limbajul vorbirii.
În continuare, autoarea face o observație foarte interesantă asupra diatezei cu
operatorul a fi131, care poate fi înlocuit sau poate fi sinonim cu alte verbe: „Acolo paharul
126
Gabriela Pană Dindelegan, Gramatica limbii române, 2005, 1: 480, apud. Luminița Hoarță Cărăușu, Un
aspect al morfosintaxei textelor religioase din secolul al XVI-a construcția pasivă, Text și discurs religios,Nr.
2/100, Ediția a II-a, 13- 14 noiembrie 2009, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2010, p. 269.
127
Gabriela Pană Dindelegan, Gramatica limbii române, 2005, 1: 482, apud. Luminița Hoarță Cărăușu, Un
aspect al morfosintaxei textelor religioase din secolul al XVI-a construcția pasivă, Text și discurs religios, p.
269.
128
Gabriela Pană Dindelegan, GALR, 2005, 2: 132, apud. Luminița Hoarță Cărăușu, Un aspect al morfosintaxei
textelor religioase din secolul al XVI-a construcția pasivă, Text și discurs religios, p. 270.
129
Hoarță Lăzărescu, 1999: 23, apud. Luminița H. Cărăușu, Un aspect al morfosintaxei textelor religioase din
secolul al XVI-a construcția pasivă, Text și discurs religios, p.270.
130
Hoarță Luminița, 1999: 23, apud.Luminița H. Cărăușu, Un aspect al morfosintaxei textelor religioase din
secolul al XVI-a construcția pasivă, Text și discurs religios, p. 270.
131
Luminița Hoarță Cărăușu, Un aspect al morfosintaxei textelor religioase din secolul al XVI-a
construcția pasivă, Test și discurs religios, p. 270.
42
iuţimii mâniei Domnului va veni neamestecat cu mila.” (Ilie Cleopa, Predici la duminicile de
peste an, p. 108). Gabriela Pană Dindelegan este de părere că în limba populară a veni a fost
înlocuit cu a fi132.
În ceea ce privește complementul de agent, acesta constituie marca cea mai importantă
a diatezei pasive, autorii Gramaticii Academiei Române, ediția Academiei, consideră că acest
element îl putem întâlni atunci când diateza este construită cu auxiliarul a fi, la moduri
133
predicative și are funcție de predicat complex („«care au fost mărturisite cu umilinţă
duhovnicului, de s-a primit canon şi dezlegare pentru ele de la duhovnic sau arhiereu pe
pământ»”. Ilie Cleopa, Predici la duminicile de peste an, p. 182) sau la moduri nepersonale,
ca gerunziul („Cornelie sutaşul, primul convertit dintre păgâni, prin iluminare şi prin har,
fiind chemat la botez prin descoperirea apostolului Petru.” Ilie Cleopa, Predici la duminicile de
peste an, p.34) , infinitivul („ci toate le făceau cu scopul de a fi văzuţi de oameni” Ilie Cleopa,
Predici la duminicile de peste an, p.28) și mai rar supinul (ex) și participiul (ex).
Cu toate aceastea, în privința diatezei pasive din textele vechi religioase cuprinse între
anii 1521 și 1640, se consideră că pasivul se exprimă prin două forme: pasivul cu realizare
reflexivă și pasivul cu verbul auxiliar a fi 134. Autoarea analizează câteva opinii ale unor
specialiști care și-au manifestat interesul pentru acest domeniu. De exemplu, Gabriela Pană
Dindelegan este de părere că diateza pasivă este „mai frecventă în limba veche decît în limba
cultă actuală”. (Gbreiela Pană Dindelegan, 2003: 136, apud. Luminița Hoarță Cărăușu, Un
aspect al morfosintaxei textelor religioase din secolul al XVI- lea: construcția pasivă, Revista
Text și discurs religios, p. 274)
„ Nu se va da aceștii rude nece un semn” ( Coresi, 1989 : 89, apud. Luminița Hoarță
Cărăușu, Un aspect al morfosintaxei textelor religioase din secolul al XVI-a construcția pasivă, Text
și discurs religios, p.274)
„ Iară în ce măsură veți măsura, măsura-se-vor voao și se va adauge voao ce auziți”
(Coresi, 1989 :79, apud. Luminița Hoarță Cărăușu, Un aspect al morfosintaxei textelor religioase
din secolul al XVI-a construcția pasivă, Text și discurs religios, p.274)
132
pragmatice, p.271.
133
GALR, 2005, 2: 433,apud. Luminița H. Cărăușu, Un aspect al morfosintaxei textelor religioase din secolul al
XVI-a construcția pasivă, Text și discurs religios, p. 273.
134
Luminița Hoarță Cărăușu, Un aspect al morfosintaxei textelor religioase din secolul al XVI-a construcția
pasivă, Text și discurs religios,Nr. 2/100, Ediția a II-a, 13- 14 noiembrie 2009, Editura Universității „Alexandru
Ioan Cuza”, Iași, 2010, p.274.
„În ce măsură veți măsura, măsura-se-va voao și se va adauge voao ce auziți” (Coresi
1989: 79, apud. Luminița Hoarță Cărăușu, Un aspect al morfosintaxei textelor religioase din
secolul al XVI-a construcția pasivă, Text și discurs religios, p.274)
În continuare se vorbește despre o „exprimare solidară a valorilor pasivă și
impersonală, susținând ideea existenței unei valori impersonal – pasive” (Pană Dindelegan,
2003 : 96, apud. Luminița Hoarță Cărăușu, p. 274), datorată absenței agentului, precum și
utlizării la „persoana a treia”. (Pană Dindelegan, 2003 : 136, apud. Luminița Hoarță Cărăușu,
p. 274)
O altă părere pe care autoarea noastră o analizează este cea a lui Constantin Frâncu 135,
cu privire la exprimarea sau neexprimarea complementului de agent la forma de pasiv
reflexiv. Autorul este de părere că diateza pasivă care are în construcția sa reflexivul nu este
însoțit de complementul de agent, astfel acesta rămâne subînțeles. Gabriela Pană Dindelegan
nu este de acord cu afirmația lui C. Frâncu, spunând că în limba română actuală
complementul de agent136 este neexprimat în propoziție, iar în limba veche complementul de
agent are o frecvență mai mare. În continuare aceasta mai face o precizare legată de așa-
numita diateză pasivă care are în componență reflexivul pasiv, care este mai întâlnit în limba
literară veche, decât de limba literară actuală.
Exemplu: „Săvârşirea Sfintei Împărtăşanii se face şi cu pâine nedospită (azimă)”(Ilie
Cleopa, Călăuză în credința ortodoxă, p.27) – În această structură avem un predicat verbal
exprimat printr-un verb, la diateza pasivă, la modul indicativ, timpul prezent + marca diatezei,
pronumele reflexiv „ se”, în acuzativ, persoana a III-a, numărul singular.
„cardinalul Humbert a compus un act de excomunicare, pe care l-a pus pe Sfânta Masă
din Biserica Sfânta Sofia, prin care se aduceau grecilor acuzaţiile cele mai grave, învinuirea
cea mai absurdă fiind aceea că grecii ar fi scos (!) din Simbolul Credinţei »” (Ilie Cleopa,
Călăuză în credința ortodoxă, p. 26) – În această construcție avem un predicat verbal exprimat
printr-un predicat verbal, la diateza pasivă, modul indicativ, timpul imperfect + marca
diatezei, pronumele reflexiv „se”, în cazul acuzativ, persoana a III-a, numărul singular.
„Zise Domnul. nu judecarețĭ să nu fițĭ osândițĭ. că în județ ce veți judeca judeca-se-va
voao. și în cumpănă ce vețĭ cumpăni, cumpăni-se-va voao.” (p. 12) – Primul predicat verbal
din această structură este un verb, la diateza reflexivă „judeca-se-va”, alcătuit cu ajutorul
pronumelui reflexiv „se” în cazul acuzativ, modul indicativ, timpul viitor. Cel de-al doilea
135
Constantin Frâncu, p. 2009 : 90, apud. Luminița Hoarță Cărăușu, Un aspect al morfosintaxei textelor
religioase din secolul al XVI-a construcția pasivă, p. 274-275.
136
Pană Dindelegan, 2003 : 136, apud. Luminița Hoarță Cărăușu, Un aspect al morfosintaxei textelor religioase
din secolul al XVI-a construcția pasivă, p. 275.
predicat verbal „cumpăni-se-va” este exprimat prin verb, la diateza pasivă, alcătuit cu ajutorul
pronumelui reflexiv „se” la modul indicativ, timpul viitor. Ambele au auxiliarul „a fi” postpus
verbului, iar complementul de agent în această structură este subînțeles.
Pasivul cu verbul auxiliar a fi + participiul137 este apărut târziu pe teritoriul țării

noastre. Frecvența foarte redusă se datorează faptului sensului său terminativ dat de participiu,
acesta exprimă mai degrabă rezultatul acțiunii decât faptul că subiectul gramatical suferă
acțiunea făcută de agent, din cauza aceasta pasivul este însoțit de complementul de agent.
Există situații în care complementul de agent însoțește sau nu, construcția pasivă.
Exemple: „Postul a fost privit în trei feluri necuvenite de-a lungul veacurilor.” (Ilie
Cleopa, Predici la duminicile de peste an, p. 20) – În această strcutură avem un predicat
verbal exprimat printr-un verb, la diateza pasivă, construit cu ajutorul operatorului a fi, la
modul indicativ, timpul perfect compus și participiul verbului de conjugat, exprimat prin
adjectivul „potrivit”.
„el a fost chemat înaintea noastră de Dumnezeu, încă de pe vremea lui Avraam” (Ilie
Cleopa, Predici la duminicile de peste an, p. 85) - În această structură avem un predicat
verbal exprimat printr-un verb, la diateza pasivă, construit cu verbul auxiliar „a fi”, la modul
indicativ, timpul perfect compus și participiul verbului de conjugat, exprimat prin adjectivul
„chemat”. Complementul de agent din această structură este exprimat de substantivul propriu,
însoțit de prepoziție „ de Dumnezeu”.
„să amu fure ochĭul tĕŭ prost. Tot trupul tĕŭ luminat va fi. să ochĭul tĕŭ hitlén fure. tot
trupul tĕŭ întunecat va fi.” (Coresi, p. 11) – Primul predicat verbal din această construcție, „va
fi luminat”, este exprimat printr-un verb, la diateza pasivă, construit cu ajutorul verbului
auxiliar a fi, la modul indicativ, timpul viitor și participiul verbului de conjugat. Cel de-al
doilea predicat verbal, „întunecat va fi”, este exprimat printr-un verb, la diateza pasivă,
construită cu ajutorul verbului auxiliar a fi, la modul indicativ, timpul viitor și participiul
verbului de conjugat.
Un alt specialist care discută problemele diatezei verbale în limba literară veche este
lingvistul Constantin Frâncu. Aceasta afirmă că schimbările și particularitățile privind
diateza nu sînt mari în comparație cu perioada preliterară și cu cea posterioară anului
137
C. Frâncu, 2009 : 91, apud. Luminița Hoarță Cărăușu, Un aspect al morfosintaxei textelor religioase din
secolul al XVI-a construcția pasivă, p. 275.
1640138. C. Frâncu afirmă că în limba română singurile diferențe ar fi legate de verbele
reflexive și verbele pronominale139.
În cadrul diatezei active, Constantin Frâncu140 ne spune că elementul care săvârșește
acțiunea este agentul, iar cel care o suferă este obiectul. Diateza activă este reprezentată atât
prin verbe obiective (acele verbe care permit în construcția lor un complement direct, tot aici
se face referire la un agent care ar urmări un eventual obiect), cât și prin verbe subiective care
nu au agent, iar acțiunea lor nu implică un obiect. Tot aici se mai vorbește și despre verbele
active cu pronumle reflexive se și –s, verbele cu valoare dinamică, dar și verbele cu valoare
„eventivă”. Ultimele două valori, ne precizează specialistul că ar aparține diatezei active și nu
diatezei reflexive așa cum sunt de părere anumiți gramaticieni.
„ ce-aŭ făcut Dumnezeŭ până acmu. și nu va fi și de n’ ară fi Domnul scurtat zilele”
(Gerasim Timuș Piteșteanu, Tetravanghelul lui Coresi, p. 103). În aceată structură avem un
predicat verbal exprimat prin verb, la diateza activă, la modul indicativ, timpul perfect
compus.
„ vine una de în roabele maĭ marelui preut. și vĕzu Pĕtru încălzindu-se.” (Gerasim T.
Piteșteanu, Tetravangelul lui Coresi, p. 107) În această construcție avem un predicat verbal
„vine” care este la diateza activă, mod indicativ, timp prezent.
„ și zise Mariea, mărit-aŭ sufletul mĭeŭ Domnul. și se bucură sufletul mĭeŭ de
Dumnezeŭ mântuitorĭul mĭeŭ c’au câutat la plecații robii lui. eată amu de acmu fericează-mĕ
tóte rudele. ” (Gerasim T. Piteșteanu, Tetravanghelul lui Coresi, p.115 ) – Aici avem o
structură cu mai multe predicate verbale care aparțin raportului activ. Verbul „mărit-aŭ” un
verb la modul indicativ, timpul perfect compus, forma de auxiliarului a avea este antepusă
verbului, formă specifică verbelor din secolul al XVI-lea. Următorul verb „ au câutat” este la
modul indicativ, timp perfect compus. Următoarea construcție verbală „fericează-mĕ” este un
perdicat verbal exprimat prin verb la modul indicativ, timpul prezent.
„elu se sculă și luo coconul și muma luĭ noaptea. și se duse în Eghipet. și era aciea
pănă la moartea lu Irod. să se izbândéscă zicerea de la Domnul prorocilor grăind.” (Gerasim
T. Piteșteanu, Tetravanghelul lui Coresi, p. 3)- În structura aceasta „se sculă” este predicat
verbal exprimat prin verb la diateza activă, modul indicativ, timp prezent. Următorul predicat
verbal „luo” este la diateza activă, modul indicativ, timpul prezent. Predicatul „se sculă” este
138
Constantin Frâncu, Gramatica limbii române vechi (1521-1780), Casa Editorială Demiurg, Iași, 2009, p. 89.
139
C. Frâncu, p.89.
140
C. Frâncu, p.89.
un verb cu ascpect activ, la modul indicativ, timp prezent. Ultimul predicat din această
structură, „să se izbândéscă”, este un verb la diateza activă, modul conjunctiv, timpul prezent.
„Zise Domnul. nu tot cela ce mă grăeaște Doamne Domne că nu vor mérge
împărățiea cerĭului. „ (Gerasim T. Piteșteanu, Tetravanghelul lui Coresi, p. 13) – În această
sintagmă avem de prezente două predicate verbale la diateza activă. Primul predicat este
exprimat prin verbul „grăeaște” la modul indicativ, timpul prezent, iar verbul „nu vor mérge”
este un verb la modul indicativ, timpul viitor, formă de negativă reprezentată de adverbul de
negație „nu”.
„spune-mĭ mainte să mărg să-mĭ îngrop tatăl mĭeŭ. Is. zise luĭ vino după mine”
(Gerasim T. Piteșteanu, Tetravanghelul lui Coresi, p. 15) – În această sintagmă avem două
predicate verbale, să mărg” și „să îngrop” ,exprimate prin verbe la modul conjuctiv, timpul
prezent.
„aceĭ doi-spră-zéce tremé-se Is. zise lor și grăi. În calea păgânilor nu mérgeți. și în
cetatea de Samaria nu mérgeți.” (Gerasim T. Piteșteanu, Tetravanghelul lui Coresi, p. 19)- În
această strcutură avem un predicat verbal exprimat prin verbul „grăi” la diateza activă, modul
indicativ, timpul pezent.
„Doamne cerĭului și pământului. Că aĭ ascuns acéstea de pre înțelepțĭ și înțelegětori. și
descoperit-aĭ acélea coconilor.” (Gerasim T. Piteșteanu, Tetravanghelul lui Coresi, p. 23) –
Primul predicat verbal acestei construcții, „aĭ ascuns”, este un verb la diateza activă, modul
indicativ, timpul perfect compus. Al doilea predicat al acestei structuri „descoperit-aĭ” este un
verb un sub aspect activ, la modul indicativ, timpul prefect compus, forma auxiliarului a avea
este postpusă verbului.
„In vrémea acéea și după el mérsĕră năroade multe și vindecă ĕi toțĭ” (Gerasim T.
Piteșteanu, Tetravanghelul lui Coresi, p. 25) - Predicatul verbal, „mérsĕră”, este un verb la
diateza activă, modul indicativ, timpul perfect simplu. Cel de-al doilea predicat din propoziție,
„vindecă” este un verb la diateza activă, modul indicativ, timpul prezent.
Diateza reflexivă, în perioada veche prezintă mai multe valori141:obiectivă, reciprocă

și impersonală:
1. Obiectivă:
„In zioa acéea eși Is. de casă, și șezu lângă mare. și se adunară cătră el năroade
multe.” (Gerasim T. Piteșteanu, Tetravanghelul lu Coresi, p. 27) – În această sintagmă
141
Constantin Frâncu, Gramatica limbii române vechi (1521-1780), Casa Editorială Demiurg, Iași, 2009, p. 90.
avem un predicat verbal exprimat prin verb la diateza reflexivă, cu valoare obiectivă, la
modul indicativ, timpul perfect simplu.
„In vrémea acéea și vine în ocina luĭ, și învăța eĭ în gloatele lor. Coneț pétoc istomu. că
se mirară eĭ și grăiea.” (Gerasim T. Piteșteanu, Tetravanghelul lui Coresi, p. 31) – În
construcția aceasta avem un predicat verbal exprimat prin verb la diateza reflexivă,
valoare obiectivă, modul indicativ, timpul perfect simplu.
„In vrémea acéea apropieară-se uneceniciĭ luĭ ziseră luĭ. știĭ că fariseĭ auziră acel
cuvȇnt și se blăzniră.” (Gerasim T. Piteșteanu, Tetravanghelul lui Coresi, p. 34) – Primul
predicat din această strcutură „apropieară-se” este un verb la diateza refelxivă, cu valoare
obiectivă, la modul indicativ, timp perfect simplu. Ce de-al doilea predicat din structură,
„se blăzniră” este verb exprimat prin verb la diateza reflexiva, cu valoare obiectivă, la
modul indicativ, timpul perfect simplu.
„Zise Domnul ucenicilor, fulgerul ce ease de le răsărit și se ivéște până la apus. așa va
fi și întru fiĭluĭ omenesc.” (Gerasim T. Piteșteanu, Tetravanghelul lui Coresi, p. 56) –
Predicatul verbal din această structură este un verb la diateza reflexivă, cu valaore obiectivă,
la modul indicativ, timpul prezent.
„ângerul amu al Domnului deștinsse de în cerĭ, apropie-se rĕsturnă piatra despre ușa
mormȇntului. și ședea spr’ȇnsa. era fața luĭ, cutremurară-se păzitorii și fură ca morțiĭ.”
(Gerasim T. Piteșteanu, Tetravanghelul lui Coresi, p. 68) – Primul predicat verbal al acestei
structuri, „apropie-se” este un verb exprimat prin verb la diateza reflexivă, cu valoare
obiectivă, la modul indicativ, timpul prezent, marca diatezei reflexive, pronumle reflexiv „se”
este postpus verbului. Cel de-al doilea predicat verbal, „cutremurară-se”, exprimat prin verb
la diateza reflexivă, cu valoare obiectivă, la modul indicativ, timpul perfect simplu, marca
diatezei reflexive, pronumele reflexiv „se” este postpus verbului.
„eĭ suspinară mirară-se grăiră cătră sineși. cine poate mântuit să fie. căută pr’înșiĭ Is.
grăi. de la om nu poate. ce dela Dumnezeŭ” (Gerasim T. Piteșteanu, Tetravanghelul lui
Coresi, p. 95) - Predicatul verbal din această structură este exprimat prin verb la diateza
reflexivă, modul indicativ, timpul perfect simplu + pronumele reflexiv „se”, postpus verbului.
„ Alu Is. Hs. născutul, așa era. logodită amu muma lui Mariea lu Iosif. mainte pănă nu
se adunase.” (Gerasim T. Piteșteanu, Tetravanghelul lui Coresi, p. 2) - În această construcție
avem un predicat verbal exprimat prin verb, la diateza reflexivă, modul indicativ, timpul mai
mult ca perfect + pronumle reflexiv „se” la persoana a III-a, cazul acuzativ.
„In vrémaa acéea u în om apropie-se cătră Is.” (Gerasim T. Piteșteanu, Tetravanghelul
lui Coresi, p. 136) – În această construcție avem un predicat verbal exprimat prin verb la
diateza reflexivă, valoare obiectivă, modul indicativ, timp perfect simplu + marca diatezei
reflexive, pronumele reflexiv „se”, la persoana a III- a, cazul acuzativ, marcă care este
postpusă verbului.
„ și trestie în derépta lui. și se închina în genunche naintea luĭ” (Gerasim T.
Piteșteanu, Tetravanghelul lui Coresi, p. 66) – În această construcție avem un verb exprimat
printr-un predicat verbal, la diateza reflexivă, la modul indicativ, timpul imperfect + marca
diatezei refelexive, pronumele reflexiv „se”, în cazul acuzativ, persoana a III-a, numărul
singular.
2. Reciprocă:
„eĭ să adunară u întunérec de nărod. că se călca unul la alalt. începu a grăi cătră
uceniciĭ luĭ.” (Gerasim T. Piteșteanu, Tetravanghelul lui Coresi, p. 148) – În această structură
avem un predicat verbal exprimat printr-un verb, la diateza reflexivă, valoare reciprocă,
modul indicativ, timp imperfect + marca diatezei reflexive, pronumele reflexiv „se”, la
persoana a III-a, cazul acuzativ.
„In vrémea acéea. înveța Is. oamenii în besécă și dulce vestiea. sfătuiră-se preoții și
cărtulariĭ cu bătrîniĭ” (Gerasim T. Piteșteanu, Tetraevanghelul lui Coresi, p. 167) – În această
construcție avem un predicat verbal exprimat prin verb, la diateza reflexivă, cu valoare
reciprocă, la modul indicativ, timpul perfect simplu + marca diatezei reflexive, pronumele
reflexiv „se”, la persoana a III-a, cazul acuzativ.
3. Impersonală:
„atunce se izbândi zicerea Ieremieĭ prorocul grăind. și luară treĭ zecĭ de arginți preț
prețuit ce prețui-se de în fiiĭ lu Izrail”- În această structură avem un predicat verbal
exprimat printr-un verb, la diateza pasivă, la modul indicativ, timpul prezent + marca
diatezei, pronumele reflexiv „se” în cazul acuzativ. (Gerasim T Piteșteanu, Tetravanghelul
lui Coresi, p. 65)
Diateza pasivă în opinia lui Constantin Frâncu se exprimă prin două forme142:
a) Cu ajutorul pronumelui reflexiv, care are o frecvență mai mare astăzi, de obicei
complementul de agent nu este prezent, ci subînțeles.
142
Constantin Frâncu, Gramatica limbii române vechi (1521-1780), Casa Editorială Demiurg, Iași, 2009, p. 90-
91.
„ să știi cum se-au prins niște meșteri din Țarigrad” (1521, Câmpulung, DÎ, 94, apud.
Constantin Frâncu, Gramatica limbii române vechi, p. 90) - Aici avem o structură
pasivă, construită cu ajutorul pronumelui reflexiv se.
b) Cu ajutorul perifrazei verbale a fi + participiul verbului de conjugat; acestă diateză
arată mai mult rezultatul acțiunii făcută de complementul de agent și care este suferită
de către subiect. Acest tip de pasiv este însoțit de obicei de complementul de agent,
dar există și situații în care acesta lipsește din propoziție fiind subînțeles.
„Doamne, de va durmi mântuit va fi, zise Is. de moartea lui, ĭe le părea că de

adurmitul somnului grăĭea, atuncea amu zise lor” (Gerasim T Piteșteanu, Tetravanghelul lui
Coresi, p. 211) – În construcția aceasta avem un predicat verbal exprimat printr-un verb la
diateza pasivă, construit cu ajutorului verbului auxiliar a fi și participiul verbului de conjugat,
la modul indicativ, timpul viitor, complementul de agent din această construcție este
neexprimat.
„cu dégetele lor nu vor să-l rădice. toate lucrurile fac să fie văzuți de oameni”
(Gerasim T Piteșteanu, Tetravanghelul lui Coresi, p. 52) – În această construcție avem un
predicat verbal exprimat printr-un verb, la diateza pasivă, construită cu ajutorul operatorului a
fi, la modul conjunctiv, timpul prezent și participiul verbului de conjugat . Complementul de
agent este exprimat printr-un substantiv comun însoțit de prepoziție „de oameni”.
„și aruîncat să fie în mare și să te ară săblâzni mâna ta” (Gerasim T. Piteșteanu,
Tetravanghelul lui Coresi, p. 93) – În această structură avem un predicat verbal exprimat
printr-un verb, construit cu ajutorul verbului auxiliar a fi la modul conjunctic, timpul prezent
și participiul verbului de conjugat „aruîncat”. Complementul de agent din această structură
este subînțeles.
„Intórseră-se păstorit, slăviea și făliea Dumnezéu. de tóte ce auzize și văzuse, cum fu
grăită cătr’ȇnșiĭ. și când se umplură opt zile să tae el”(Gerasim T Piteșteanu, Tetravanghelul
lui Coresi, p. 118) – În construcția aceasta avem un predicat verbal exprimat printr-un verb, la
diateza pasivă, construită cu ajutorul verbului auxiliar „a fi”, la modul indicativ, timpul
perfect simplu și participiul verbului de conjugat „grăită”. Complementul de agent din această
structură nu este exprimat, ci subînțeles.
„tot amu lemnul ce nu face plod bun tăeat va fi și în foc arunca-se-va”(Gerasim T
Piteșteanu, Tetravanghelul lui Coresi, p.120) – În structura de față avem un predicat verbal
exprimat printr-un verb, construit cu ajutorul operatorului „ a fi”, la modul indicativ, timpul
viitor și participiul verbului „tăeat” antepus verbului auxiliar. Complementul de agent din
această strcutură este neexprimat.
„de n’așĭ fi fost vȇndut Iudeilor. e acmu împĕrățiea mea nu easte de aicea” (Gerasim
T. Piteșteanu, p. 228) – În această sintagmă avem un predicat verbal exprimat printr-un verb,
construit cu ajutorul verbului auxiliar „ a fi” la modul condițioanal-optativ, timpul perfect și
participiul verbului „vȇndut”. Complementul de agent din această construcție este neexprimat.
Considerații finale
În literatura de specialitate, categoria gramaticală a diatezei a produs numeroase

dispute în rândul oamenilor de specialitate. Scopul acestei lucrări a fost să clarifice numărul
diatezelor din limba română și felul acestora de a funcționa în limbă.
Părerile pe care le-am consultat pe parcursul lucrării sunt ale mai multor specialiști ca
Dumitru Irimia, Corneliu Dimitriu, Gabriela Pană Dindelegan, Luminița Hoarță Cărăușu,
Constantin Frâncu și Iorgu Iordan. Ca punct de sprijin am avut mai multe lucrări de
specialiatate, atât tradițioanale, ca Gramatica Limbii Române din anul 1966 și Gramatica
Limbii Române, Editura Academiei Române, din anul 2008. Corpusul acestei lucrări se
bazează pe Tetravanghelul lui Coresi, dar și pe corpusurile de texte religioase ale părintelui
Ilie Cleopa.
Pe parcursul acestei lucrări am amintit care sunt categoriile gramaticale specifice

verbului, am definit conceptul de „diateză”, consultând opinia mai multor autori. Avem autori
care susțin existența anumitor valori și specialiști care nu sunt de acord cu existența altor
valori. În continuare am observat care sunt asemănările și deosebirile între fiecare tip de
diateză, punând accent pe formă și pe conținutul categorial. Fiecare tip de diateză se
deosebește printr-o formă sau printr-o marcă specifică. De exemplu, diateza pasivă este foarte
ușor de recunoscut, deoarece se distinge prin modul ei de formare, aceasta fiind alcătuită cu
ajutorul verbului auxiliar a fi și participiul verbului de conjugat sau mai poate fi alcătuită cu
ajutorul pronumelui reflexiv se și participiul verbului de conjugat.
O atenție deosebită am acordat-o diatezei reflexive, întrucât sunt specialiști care nu iau
în considerare existența acesteia. Gramatica Academiei nu este de acord cu această diateză, ci
consideră existența unor pronume reflexive care însoțesc verbele.
Încă o problemă care este întâmpinată în rândul diatezei, este existența pronumelui se
care constituie marcă definitorie. Avem pronumele reflexiv se, atât în cadrul diatezei active,
pasive, cât și reflexive.
În ultimul capitol al lucrării, am analizat care sunt asemănările și deosebirile în

privința limbii literare române vechi și moderne. Exemplele pe care le-am utilizat fac parte
din Tetravanghelul lui Coresi.
Având în vedere opiniile exprimate, în literatura de specialitate privitor la categoria
gramaticală a diatezei, considerăm că, în limba română, există trei diateze distincte, atât la
nivelul contextului gramatical, cât și la cel al frecvenței gramaticale: diateza activă, diateza
pasivă și diateza reflexivă.
Bibliografie:
1) Dimitriu, Corneliu, Compendiu de Gramatică Românească, Editura Casa

Editorială Demiurg, Iași, 2004.
2) Dimitriu, Corneliu, Tratat de Gramatică a Limbii Române, Vol I, Morfologia,
Institul European, Iași, 1999.
3) Frâncu, Constantin, Gramatica Limbii Române Vechi, Editura Demiurg, Iași,
2009.
4) Gramatica Limbii Române, Volumul I, Cuvântul, Editura Academiei Române,
București, 2008.
5) Gramatica Limbii Române, Volumul I, Ediția a II-a revizuită și adăugită, Editura
Academiei Republicii Române Socialiste România, București, 1996.
6) Gramatica Limbii Române, Volumul II, Ediția a II-a revizuită și adăugită,
Editura Academiei Republicii Române Socialiste România, București, 1966.
7) Graur, Alexandru, Introducere în lingvistică, Editura Științifică, București,
1958.
8) Hoarță Cărăușu, Luminița, Dinamica Morfosintaxei și Pragmaticii
Limbii Române Actuale, Editura Cermi, Iași, 2007.
9) Hoarță Cărăușu,Luminița, Arsenie Boca, Cărarea împărăției.
Particularități morfosintactice și retorico – pragmatice, Analele Științifice ale
Universiății
„Alexandru Ioan Cuza”, Secțiunea III e, Lingvistică, Tomul LX, 2014.
10) Hoarță Cărăușu,Luminița, Un aspect al morfosintaxei textelor religioase
din secolul al XVI-a construcția pasivă, Text și discurs religios,Nr. 2/100,
Ediția a II-a, 13- 14 noiembrie 2009, Editura Universității „Alexandru Ioan
Cuza”, Iași, 2010.
11) Iordan, Iorgu, Limba Română Contemporană, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1978.
12) Iordan, Iorgu, Structura Morfologică a Limbii Române Contemporane, Editura
Științifică, București, 1967.
13) Irimia Dumitru, Structura gramaticală a Limbii Române. Verbul, Editura
Junimea, Iași, 1976.
14) Irimia, Dumitru, Gramatica limbii române, Ediția a II-a, Editura Polirom.
15) Irimia, Dumitru, Morfo-Sintaxa Verbului Românesc, Editura Universității
„Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 1997.
16) Pană Dindelegan, Gabriela, Considerații pe marginea unor discuții despre
diateză, Limba Română, Editura Academiei Republicii Socialiste România, nr.
4, 1968.
17) Pană Dindelegan, Gabriela, Gramatica de Bază a Limbii Române, Editura
Univers Enciclopedic Gold, București, 2010.
18) Soare, Andreea, Reflexivul românesc, Editura Universității din București,
București, 2010.
Izvoare:
1) Coresi, Tetravanghelul, Ediția Arh. Dr. Gerasim Timuș Piteșteanu, București,

Tipografia Cărților Bisericești, București, 1889.
2) Ilie, Cleopa, Călăuză în Credința Ortodoxă, Ediția a IV-a, Editura Episcopiei
Romanului, 2002.
3) Ilie, Cleopa, Predici la Duminicele de peste an, Editura Scara, București,
2002.
4) Ilie, Cleopa, Urcuș spre Înviere – Predici Duhovnicești, Ediția a II-a, Editura,
Mitropoliei și Bucovinei, Iași, 2007.

Licenta Andreea 3

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Licenta Andreea 3

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

Categoria gramaticală a diatezei verbale în

Coordonator științific: Absolvent:

Prof. Dr. Luminița Hoarță Cărăușu Balan Andreea-Iuliana

Corpusul lucrării se bazează pe două lucrări care se intitulează: Tetraevanghelul lui

Timpul reprezintă raportul dintre momentul în care se desfășoară acțiunea în procesul

În Gramatica Tradițională10, autorii sunt de părere că diateza se referă la forma pe care

Dacă în gramatica tradițională, diateza arată acțiunea dintre subiect și acțiune, în

În ceea ce privește numărul diatezelor, părerile sunt împărțite. De exemplu, gramatica

În continuare, Gabriela P. Dindelegan, spune că anumite categorii gramaticale nu sunt

Tot aici, Gabriela P. Dindelegan o face observație importantă cu privire la verbele

Autoarea ne propune pentru identificarea și marcarea fiecărui termen al unei categorii

Autoarea menționează că lucrarea de față a avut drept scop „eliminarea reflexivului

Având în vedere opiniile exprimate, în literatura de specialitate privitor la categoria

„Cu acestă nădejde mângîindu-mă, am vrut să slujesc celor ce călătoresc pe această

„Prin ce fapte bune ajunge omul să câștige această împărăteasă a virtuților?”(Ilie

În Tratatul de gramatică a lui Dumitru Irimia, diateza activă presupune „existența

 Obiectul intern al acțiunii în cazul acuzativ cu funcția de complement direct;

2. Obiectivă- când verbul descrie o trăsătură dinamică a subiectului raportată la

Observațiile făcute la verbele predicative sunt valabile și la verbele nepredicative 43

„Omul ø este ø bun

Este de precizat faptul că raportul gramatical activ la verbele nepredicative este

Ex: „băieții le salută pe fete>băieții și fetele se salută”50

Autorul ne explică în cartea sa, faptul că diateza reflexivă are o structură

În opinia gramaticii tradiționale54, diateza pasivă arată că subiectul gramatical suferă

În alcătuirea diatezei pasive intră verbul a fi și participiul verbului de conjugat56. Prin

Este foarte important de înțeles că există o diferență între pasivul cu a fi și pasivul

Pasivul reflexiv: „Împărtășirea vieții calei prea desăvârșite, eu o numesc pe aceea în

Specialiștii consideră că pasivul cu a fi exprimă o acțiune durativă59:

Pasivul cu a fi61 arată o acțiune a căror urmări au încetat:

La fel stau treburile și în cazul viitorului62:

„Măcar de se va trimite, măcar pe mare de i se va porunci să călătorească, măcar și prin

 La examen eleveul este întrebat materia compusă.64

În lucrarea pe care am analizat-o, putem identifica apariția ambelor mărci la această

În opinia cercetătorului Corneliu Dimitriu70, diateza pasivă în comparație cu diateza

Numele-subiect + verbul-predicat ( auxiliarul a fi și participiul + complementul de

„Peste un an de zile eu am fost chemat la Sfântul Sinod la Bucureștide Prea Fericitul

Este necesară existența subiectului, exprimat sau neexprimat, deoarece reprezintă o

„... Mi-a fost și mie scris

Există situații când participiul este neînsoțit de auxiliarul a fi și are în structura sa un

Complementul de agent are un rol foarte important în construcția pasivă, el trebuie să

 „...dar sluga, nerecunoscându-l, nu-i deschide ușa, căci se teme ca nu cumva,

Cartea este citită de X.

Nici subiectul79 nu pare a fi marcă a diatezei, deoarece pe acesta îl întâlnim atât la

numele- subiect + verbul predicat ( acuzativul neaccentuat + complementul de agent

„« În loc de încălțăminte să-ți câștigi, o monahule, smerita cugetare, căci precum

Pronumele reflexiv trebuie să fie prezent întotdeauna în context, pe când celelalte

NOTĂ: Autorul subliniază faptul că verbele la activ care nu au două valențe

 Operatorul a fi + participiul verbului: „Preoția Legii Harului este de origine

În Gramatica Limbii Române, diateza pasivă din punct de vedere pragmatic

Gramatica tradițională101ne amintește de faptul că diateza reflexivă nu este atât de

Diateza reflexivă are două valori 104importante:

2. Reflexivul impersonal-când nu ne interesează cine realizează acțiunea.

Tot gramatica tradițională105 ne amintește de faptul că pronumele reflexiv, în cazul

 verbe pronominale reciproce - în acest caz putem vorbi de pronumele reflexiv

 verbe pronominale posesive-aceste verbe pot apărea doar în cazul dativ:

În gramatica tradițională, lingviștii mai fac o observație cu privire la eventiv107 care

Dumitru Irimia108 amintește faptul că în cadrul acestei diateze acțiunea pleacă de la

Exemplu:„Când tu te împărtășești cu El în Sfintele Taine și faci păcat.....”( Ilie Cleopa,

3) a. Afix dependent (reflexiv obligatoriu) – nu poate fi substituit printr-un pronume

a-și bate joc, a se căi

3) b. Afix dependent (reflexiv dinamic)- prezența reflexivului reprezintă un interes față

Între diateza pasivă și diateza impersonală există asemănări, Gabriela Pană