CADRUL GENERAL CONCEPTUAL ELABORAT DE IASB

CURSUL II-III-IV

Situaţiile financiare sunt întocmite, de regulă, pornind de la ipoteza că o entitate

îşi va continua activitatea şi în viitorul previzibil.
Situaţiile financiare descriu rezultatele financiare ale tranzacţiilor şi ale altor
evenimente, grupându-le în categorii cuprinzătoare conform caracteristicilor
economice. Aceste categorii largi sunt numite elementele situaţiilor financiare.
Elementele direct legate de evaluarea poziţiei financiare din bilanţ sunt activele,
datoriile şi capitalurile proprii. Elementele direct legate de evaluarea performanţei în
situaţia veniturilor şi cheltuielilor sunt veniturile şi cheltuielile.

Poziţia financiară

Elementele direct legate de evaluarea poziţiei financiare sunt activele, datoriile

şi capitalurile proprii. Acestea sunt definite după cum urmează:
a) Un activ este o resursă controlată de entitate ca rezutat al unor evenimente
trecute şi de la care se preconizează că vor decurge beneficii economice
viitoare pentru entitate.
b) O datorie este o obligaţie actuală a entităţii, rezultată din evenimente trecute, a
cărei decontare se aşteaptă să determine o ieşire de resurse încorporând
beneficii economice din entitate.
c) Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual în activele unei entităţi după
deducerea tuturor datoriilor sale.
Beneficiile economice viitoare încorporate într-un activ reprezintă potenţialul
de a contribui, direct sau indirect, la fluxul de numerar şi de echivalente de numerar
către entitate.
O caracteristică esenţială a unei datorii este faptul că entitatea are o obligaţie
actuală. O obligaţie reprezintă o datorie sau o responsabilitate de a acţiona într-un
anumit fel.
Valoarea la care capitalurile proprii sunt înregistrate în bilanţ depinde de
evaluarea activelor şi datoriilor.

Performanţa entităţii

Profitul este frecvent utilizat ca o măsură a performanţei sau ca bază de

referinţă pentru alţi indicatori, cum ar fi rentabilitatea investiţiei sau rezultatul pe
acţiune. Veniturile şi cheltuielile constituie elemente direct legate de evaluarea
profitului. Recunoaşterea şi evaluarea veniturilor şi cheltuielilor şi deci ale profitului

1
depind parţial de conceptele de capital şi de menţinere a capitalului, concepte utilizate
de entităţi în elaborarea situaţiilor financiare.
Elementele de venituri şi cheltuieli sunt definite după cum urmează:
a) Veniturile sunt majorări ale beneficiilor economice în cursul perioadei
contabile sub forma intrărilor de active sau a măririi valorii activelor sau a
diminuării datoriilor, care au drept rezultat creşteri ale capitalurilor proprii,
altele decât cele legate de contribuţii ale participanţilor la capitalurile proprii.
b) Cheltuielile sunt scăderi ale beneficiilor economice în cursul perioadei
contabile sub forma unor ieşiri sau epuizări ale activelor sau a suportării unor
datorii, care au drept rezultat reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele
legate de distribuirea către participanţii la capitalul propriu.
Defniţia venitului include atât veniturile, cât şi câştigurile. Termenul de venituri
se referă la acele venituri care apar în cursul desfăşurării activităţii curente a unei
entităţi, termenul fiind regăsit şi sub alte denumiri, precum vânzări, onorarii, dobânzi,
dividende, redevenţe şi chirii.
Câştigurile reprezintă alte elemente care corespund definiţiei veniturilor şi pot
apărea sau nu ca rezultat al activităţii curente a entităţii. Câştigurile reprezintă creşteri
ale beneficiilor economice şi din acest punct de vedere nu diferă ca natură de venituri.
Prin urmare câştigurile nu sunt privite ca elemente separate.
Definiţia cheltuielilor include pierderile, precum şi acele cheltuieli care apar în
procesul desfăşurării activităţilor curente ale entităţii. Ele se regăsesc, de obicei, sub
forma ieşirilor sau scăderii valorii activelor, cum ar fi numerarul sau echivalentele de
numerar, stocurile şi imobilizările corporale.
Pierderile reprezintă alte elemente care corespund definiţiei cheltuielilor şi pot
apărea sau nu ca rezultat al activităţii curente a entităţii. Pierderile reprezintă
diminuări ale beneficiilor economice şi din acest punct de vedere nu diferă ca natură
de ale cheltuieli. Prin urmare ele nu sunt privite ca elemente separate.

Recunoaşterea elementelor din situaţiile financiare

Recunoaşterea este procesul încorporării în bilanţ sau în situaţia veniturilor şi

cheltuielilor a unui element care corespunde definiţiei unui element care îndeplineşte
criteriile de recunoaştere.
Un element care corespunde definiţiei unui element trebuie recunoscut în cazul
în care :
a) este probabil ca orice beneficiu economic viitor asociat elementului să intre sau
să iasă în sau din entitate; şi
b) elementul are un cost sau o valoare care se poate evalua cu suficientă fiabilitate.
Un activ este recunoscut în bilanţ în momentul în care este probabilă realizarea
uni beneficiu economic viitor de către entitate şi activul are un cost sau o valoare care
poate fi evaluat(ă) fiabil.
2
 O datorie este recunoscută în bilanţ atunci când este probabil că o ieşire de
resurse încorporând beneficii economice va rezulta din decontarea unei obligaţii
actuale şi că valoarea la care se va realiza această decontare poate fi evaluată în mod
fiabil.
Venitul este recunoscut la nivelul situaţiei veniturilor şi cheltuielilor atunci
când se poate evalua în mod fiabil o creştere a beneficiilor economice viitoare legate
de o creştere a unui active sau de o scădere a unei datorii. Altfel spus, aceasta
înseamnă că recunoaşterea veniturilor se realizează simultan cu recunoaşterea creşterii
creşterii de active sau reducerii datoriilor.
Cheltuielile sunt recunoscute la nivelul situaţiei veniturilor şi cheltuielilor
atunci când se poate evalua în mod fiabil o diminuare a beneficiilor economice
viitoare legate de o diminuare a unui active sau de o creştere a unei datorii. Altfel
spus, aceasta înseamnă că recunoaşterea cheltuielilor are loc simultan cu
recunoaşterea creşterii datoriilor sau reducerii activelor.

Evaluarea elementelor din situaţiile financiare

Evaluarea este procesul prin care se determină valorile monetare la care

elementele situaţiilor financiare vor fi recunoscute şi înregistrate în bilanţ şi în situaţia
veniturilor şi cheltuielilor. Aceasta presupune alegerea unei baze de evaluare.
Bazele de evaluare a elementelor din structurile situaţiilor financiare sunt
reprezentate de:
a) Costul istoric. Activele sunt înregistrate la suma în numerar sau echivalente de
numerar plătită sau la valoarea justă a contraprestaţiei oferite pentru a le
dobândi, în momentul achiziţionării. Datoriile sunt înregistrate la valoarea
încasărilor obţinute în schimbul obligaţiei sau, în anumite împrejurări, la
valoarea ce se aşteaptă să fie plătită în numerar sau echivalente de
numerarpentru a stinge datoriile în cursul normal al activităţii.
b) Costul curent. Activele sunt contabilizate la suma în numerar sau echivalente
de numerar care ar trebui plătită dacă acelaşi activ sau unul asemănător ar fi
dobândit în prezent. Datoriile sunt contabilizate la suma neactualizată în
numerar sau echivalente de numerar necesară pentru a deconta în present
obligaţia.
c) Valoarea realizabila (de decontare). Activele sunt înregistrate la suma în
numerar sau echivalente de numerar care poate fi obţinută în prezent prin
vânzarea normală a activelor. Datoriile sunt înregistrate la valoarea lor de
decontare. Aceasta reprezintă sumele neactualizate în numerar sau echivalente
de numerar care se aşteaptă să fie plătite pentru a deconta datoriile în cursul
normal al activităţii.
d) Valoarea actualizată. Activele sunt înregistrate la valoarea actualizată a
viitoarelor intrări de nete de numerar care urmează a fi generate în cursul
normal al activităţii. Datoriile sunt înregistrate la valoarea actualizată a
3
 viitoarelor ieşiri nete de numerar care urmează a fi necesare pentru decontarea
datoriilor în cursul normal al activităţii.
În general, în contabilitatea curentă evaluarea elementelor din structurile
situaţiilor financiare se face la cost istoric, iar la bilanţ evaluarea se face la una din
cele patru baze de evaluare.

Conceptul de capital şi de menţinere a capitalului

Conceptul de capital este nuanţat în capital financiar şi capital fizic. În

elaborarea situaţiilor financiare, conceptul financiar al capitalului este adoptat de
majoritatea entităţilor.
Conform conceptului financiar al capitalului, cum ar fi cel al banilor investiţi
sau al puterii de cumpărare investite, capitalul este sinonim cu activele nete sau cu
capitalurile proprii ale entităţii.
Conform conceptului fizic al capitalului, cum ar fi capacitatea de exploatare,
capitalul reprezintă capacitatea de producţie a entităţii, exprimat de exemplu, în
unităţi de producţie pe zi.
Selectarea de către o entitate a celui mai potrivit concept privind capitalul
trebuie să se facă ţinând cont de nevoile utilizatorilor situaţiilor sale financiare. Astfel,
trebuie adoptat conceptual financiar al capitalului în cazul în care utilizatorii
situaţiilor financiare sunt preocupaţi în primul rând de menţinerea capitalului nominal
investit sau a puterii de cumpărare a capitalului investit. Dacă însă principala
preocupare a utilizatorilor o reprezintă capacitatea de exploatare a entităţii, trebuie
utilizat conceptual de fizic al capitalului.
Conceptual de capital generează următoarele concepte de menţinere a
capitalului:
a) Menţinerea capitalului financiar. Conform acestui concept, profitul se obţine
doar dacă valoarea financiară (sau monetară) a activelor nete la sfârşitul
perioadei este mai mare decât valoarea financiară (sau monetară) a activelor
nete la începutul perioadei, după excluderea oricăror distribuiri către proprietari
şi a oricăror contribuţii din partea proprietarilor în timpul perioadei analizate.
Menţinerea capitalului financiar poate fi evaluată atât în unităţi monetare
nominale, cât şi în unităţi de putere de cumpărare constantă.
b) Menţinerea capitalului fizic. Conform acestui concept, profitul se obţine doar
atunci când capacitatea fizică productivă a entităţii la sfârşitul perioadei este
mai mare decât capacitatea fizică productivă la începutul perioadei, după
excluderea oricăror distribuiri către proprietari şi a oricăror contribuţii din
partea proprietarilor în timpul perioadei analizate.
Conform conceptului de menţinere a capitalului finaciar, profitul reprezintă
creşterea capitalului monetar nominal de-a lungul perioadei. Astfel, creşterile de
preţuri ale activelor, de-a lungul perioadei, cunoscute sub numele de câştiguri din
deţinerea de active, reprezintă profit din punct de vedere conceptual.
4
 Conform conceptului de menţinere a capitalului fizic, unde capitalul este definit
în termenii capacităţii productive fizice, profitul reprezintă creşterea acelui capital de-
a lungul perioadei. Toate modificările de preţuri care afectează activele şi datoriile
entităţii sunt privite ca modificări ale evaluării capacităţii productive fizice a acesteia:
astfel, ele sunt tratate ca ajustări de menţinere a capitalului care fac parte din
capitalurile proprii, şi nu ca profit.

Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile

Pentru ca informaţiile financiare desprinse din situaţiile financiare să fie utile,

ele trebuie să fie relevante şi să reprezinte exact ceea ce îşi propun să reprezinte.
Caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare utile sunt grupate astfel:
• caracteristici calitative fundamentale: relevanţa şi reprezentarea exactă;
• caracteristici calitative amplificatoare: comparabilitatea, verificabilitatea,
oportunitatea şi inteligibilitatea.
Caracteristicile calitative fundamentale
Relevanţa: informaţiile financiare relevante sunt cele care au capacitatea de a
genera o diferenţă în deciziile luate de utilizatori. Informaţiile financiare au
capacitatea de a genera o diferenţă în luarea unor decizii dacă au valoare predictivă,
valoare de confirmare sau ambele.
Informaţiile financiare au valoare predictivă dacă pot fi utilizate ca intrări în
procesele aplicate de utilizatori pentru a previziona rezultate viitoare.
Informaţiile financiare au valoare de confirmare dacă oferă feedback privind
evaluări anterioare.
Informaţiile financiare sunt semnificative dacă omiterea sau prezentarea lor
eronată ar putea influenţa deciziile pe care utilizatorii le iau pe baza informaţiilor
financiare privind o anumită entitate raportoare. Altfel spus, pragul de semnificaţie
este un aspect al relevanţei specific unei entităţi bazat pe natura sau magnitudinea, sau
ambele, elementelor la care se referă informaţiile în contextul raportului financiar al
unei entităţi individuale.
Pentru ca informaţiile financiare să fie relevante acestea trebuie să aibă o
reprezentare exactă. Pentru a avea o reprezentare exactă informaţia financiară
trebuie să aibă trei caracteristici: să fie completă, neutră şi fără erori.
O descriere completă include toate informaţiile necesare pentru ca un utilizator
să înţeleagă fenomenul descris, inclusiv toate descrierile şi explicaţiile necesare.
O descriere neutră este una care nu suportă influenţe în selecţia şi prezentarea
informaţiilor financiare.
Reprezentarea exactă înseamnă o reprezentare fără erori sau omisiuni în
descrierea fenomenelor economice.
Caracteristicile calitative amplificatoare
Comparabilitatea are în vedere ca utilizatorii să poată compara informaţiile
prezentate în situaţiile financiare ale unei entităţi raportoare în timp, de la o perioadă
5
la alta, şi în spaţiu, între entităţi similare, pentru a evalua poziţia financiară,
performanţa şi modificările poziţiei financiare.
Verificabilitatea ajută în asigurarea utilizatorilor că informaţiile reprezintă
exact fenomenele economice pe care îşi propun să le reprezinte. Prin verificabilitate
se înţelege că diferiţi observatori independenţi şi în cunoştinţă de cauzaă ar putea
ajunge la un consens, dar nu neapărat la un acord total, că o anumită descriere este o
reprezentare exactă.
Oportunitatea înseamnă că informaţiile sunt disponibile pentru factorii
decizionali în timp util pentru a le influenţa deciziiile.
Inteligibilitatea impune ca informaţiile să fie uşor înţelese de către utilizatori.
Clasificarea, caracterizarea şi prezentarea în mod clar şi concis a informaţiilor le fac
pe acestea inteligibile.