Cap.

II Surse de finanţare ale entității

2.1 Surse de finanţare internă

2.2 Surse de finanţare externe
 Finantarea afacerii reprezinta totalitatea modalitatilor prin care
agentul economic reuseste sa dispuna in timp util de resursele financiare
necesare realizarii proiectelor propuse in conditii de eficienta maxima.
Aportul la capital al asociatilor sau actionarilor se realizeaza prin cumpararea de
actiuni sau parti sociale.
Autofinantarea se realizeaza prin reinvestirea unei parti din profitul firmei.
Datoriile fata de terti (pasivele stabile) reprezinta atragerea in circuitul economic al
agentului economic a unor disponibilitati ce apartin altor persoane fizice si juridice pentru
finantarea activitatii economice:
· creditul comercial acordat de furnizorii si clientii firmei
· sume corespunzatoare:

partilor din profit repartizate si nedistribuite

impozitelor

rezervelor pentru plati viitoare
· acumularea de pasive de la inceputul lunii pana in ziua in care se fac plati
aferente salariatilor
· ajustari privind deprecierea activelor
Capitalurile imprumutate reprezinta sume imprumutate de agentul economic de pe
piata de capital in anumite conditii si imbraca mai multe forme:
· credit obtinut de la institutiile financiare
· imprumut obligatar
· leasing
Capitaluri permanente = capitaluri proprii + datorii pe termen lung
 2.1 Surse de finanţare internă

Capitalurile proprii reprezinta sursele de finantare ale

agentilor economici formate prin aporturile actionarilor sau asociatilor,
dar si prin autofinantare, respectiv din alte surse proprii, cum ar fi
profitul obtinut.
Capitalul propriu (juridic) se defineste ca dreptul de
proprietate pe care il au asociatii asupra capitalului investit intr – o
intreprindere la data incheierii bilantului potrivit relatiei:

ACTIV – DATORII = CAPITAL PROPRIU

Componente capital propriuː
1. Capital social
2. Prime de capital
3. Rezerve din reevaluare
4. Rezerve
5. Rezultatul exercițiului
6. Reportat reportat
Autofinantarea reprezinta ceea ce ramane intreprinderii dupa ce au fost
remunerate personalul, statul, creditorii si actionarii.
Aportul la capitalul propriu

Capitalul social poate fi majorat prin:

1. noi aporturi in numerar si in natura: se realizeaza prin:
 emisiunea de actiuni noi pentru aport in numerar si in natura la aceeasi
valoare nominala cu a vechilor actiuni, dar la un pret de emisiune cuprins
intre VN si VC
 prin majorarea valorii nominale a actiunilor existente (acordul actionarilor)
2. operatiuni interne: incorporarea rezervelor, primelor de capital,
rezervelor din reevaluare, rezultatului reportat sau rezultatului exercitiului
(curent): se realizeaza prin:
 emisiunea de actiuni noi si distribuirea lor in mod gratuit vechilor actionari
proportional cu numarul actiunilor detinute;
 marirea valorii nominale a actiunilor existente.

3. conversia datoriilor in actiuni: cresterea de capital se realizeaza

prin emisiunea de actiuni noi si distribuirea lor gratuit detinatorilor de
obligatiuni convertibile. Diferenta dintre valoarea obligatiunilor si cea a
actiunilor se inregistreaza ca prime de capital( prime de conversie).
Evaluarea capitalului social

Actiunea – titlu de valoare negociabil, ce confera posesorului sau calitatea de

proprietar asupra unei parti de societate, cu toate drepturile si obligatiile ce
decurg din aceasta calitate ( dreptul de a obtine dividend sau obligatia de a
participa la luarea deciziilor in activitatea societatii)
Actiunea – fractiune de capital ce confera detinatorului titlul de proprietar.

Valoarea nominala reprezinta valoarea inscrisa pe actiune.

V.N. = Cap. social / Nr.actiuni
Valoare cap. social = Nr. actiuni sau parti sociale X V.N.

Valoarea de emisiune – valoarea de piata la care se vand actiunile emise de

intreprindere.

Valoarea de piata – pretul pe care investitorul este dispus sa-l plateasca pentru o
actiune pe piata libera. Se stabileste prin negociere la bursa de valori, pe baza
raportului dintre cerere si oferta.

Valoarea matematica contabila – valoarea de protectie a actionarilor vechi fata

de noii actionari.
VC = Capitaluri proprii / Nr. actiuni
Amortizarea – exprima reducerea de valoare privind activele imobilizate ca
rezultat al folosirii sau nefolosirii acestora.
Se constituie pe seama cheltuielilor.
Amortizarea este o sursa de autofinantare a capitalului imobilizat; este o
componenta esentiala a capacitatii de autofinantare.

Imobilizările corporale și necorporale se amortizează.

Din punct de vedere economic, amortizarea reprezintă procesul de
repartizare a valorii de intrare a imobilizării (costul istoric) asupra întregii
sale durate de utilizare.
Amortizarea este o cheltuială a exercițiului , ce corespunde consumației unei
părți din valoarea imobilizării.
Din punct de vedere financiar, amortizarea este o componentă a capacității
de autofinanțare care permite reînnoirea imobilizărilor.
Eșalonarea costului istoric se face pe durata utilizării lor prin întocmirea
unui plan de amortizare.

Planul de amortizare se întocmește pe baza următoarelor elemente: valoarea

de amortizare, durata de viață și metoda de amortizare aplicată.
Valoarea de amortizat se stabilește la costul istoric, adică de valoarea de
intrare, denumită valoare contabilă.
Durata de viață sau de amortizare variază în funcție de natura bunurilor.
Amortizarea unui bun se înregistrează lunar.
Metodele de amortizare folosite sunt:
1. Amortizarea liniară
2. Amortizarea accelerată
3. Amortizarea degresivă

1. Amortizarea liniară – constă în repartizarea uniformă a cote părți egale

din valorea de intrare a imobilizării pe toată durata de utilizare a bunului.

Aa = cl x Vi

cl = 1/D x 100

Al = A/12 luni

Aa – amortizare anuală
cl – cota liniară de amortizare
Vi – valoarea de intrare
Al – amortizarea lunară
D – durata de funcționare
2. Amortizarea degresivă – presupune repartizarea neuniformă a cote părți din
valoarea de intrare a imobilizării pe toată durata de utilizare și constă în
multiplicarea cotelor de amortizare liniară cu coeficienți prevăzuți de lege:

Cd = cl x K , unde
- 1,5 – dacă D este între (2-5] ani;
K = - 2,0 – dacă D este între (5-10] ani;
- 2,5 – dacă D este mai mare de 10 ani.

Cd – cota degresivă
K – coeficient de repartizare

Pentru anul I aplicăm cd la valoarea de intrare

Pentru anii următori aplicăm cd la valoarea rămasă de amortizat, până în anul în
care suma astfel obținută este ≤ amortizarea liniară
Din acest moment se renunță la amortizarea calculată degresiv, aceasta se va
calcula după formula:
Aa = Val rămasă/ Nr.de ani rămași
3. Amortizarea accelerată – constă în calcularea în exercițiul în care
imobilizările intră în activul unității patrimoniale a unei tranșe de 50% din
valoarea de intrare a bunului, iar restul se amortizează pe toată perioada
rămasă de amortizat după metoda amortizării liniare;

Aa = Val rămasă/ Nr.de ani rămași

APLICAȚIE:
Se achiziționează un mijloc de transport având Vi = 10.000 lei, D = 5 ani.
Să se calculeze și să se înregistreze Al.