TEMA 8.

SURSE DE FINANŢARE A
ÎNTREPRINDERII ŞI CRITERII DE FORMARE
A STRUCTURII FINANCIARE OPTIME
Finanţarea întreprinderii vizează constituirea resurselor financiare
pentru iniţierea şi derularea activităţii.
Finanţarea se poate face din surse proprii şi surse atrase.
 Sursele proprii de finanţare se
formează din:

➢ contribuţiile proprietarilor;
➢ propria activitate;
➢ dezinvestiţii;
➢ din rezerve;
➢ subvenţii de la stat.
 Majorarea de capital se poate
realiza prin următoarele metode:
➢ aporturi noi în numerar(și/sau natură);
➢ încorporarea rezervelor;
➢ convertirea datoriilor în acţiuni;
➢ fuziune, absorbţie.
 Majorările de capital prin aporturi noi în
numerar se pot realiza prin două tehnici
financiare:

✓ Aporturi în numerar; Fuziunile pot fi:

✓ Emiterea de noi acţiuni. orizontale;
Sporirea capitalului prin aporturi
în natură verticale;
conglomerate;
Sporirea capitalului social prin
încorporarea rezervelor amalgamare.
Convertirea datoriilor în acţiuni

Creşterea capitalului ca urmare a

operaţiunilor de fuziune, absorbţie.
Mărimea autofinanţării este determinată de
diverşi factori, a căror influenţă poate fi pusă
în evidenţă în diferite etape ale formării
sale. Aceste etape pot fi reprezentate astfel:

Surse atrase de finanţare a

activităţii întreprinderii
cuprind:
Creditul bancar
Creditul comercial
Creditul leasing
Împrumutul obligatar.
Surse de finanțare
a întreprinderii
 Adoptarea deciziai optime de finanţare
trebuie să se bazeze pe două reguli
fundamentale:
activele pe termen lung, care reprezintă imobilizări de fonduri financiare pentru o perioadă mai mare de un
an, să fie finanţate din capitaluri permanente; iar activele curente – din surse temporare care cuprind:
fondul de rulment şi datoriile pe termen scurt.

Capitalul permanent este format din resurse al căror grad de exigibilitate este mai mare de un an.
Capitalul permanent = Capital propriu + Datorii pe termen lung

Fondul de rulment reprezintă acea partea din resursele financiare permanente care depăşesc
nevoile de finanţare a mijloacelor fixe.
Capacitatea maximă de îndatorare se calculează conform relaţiei:
Capacitatea maximă de îndatorare = 2 × Capital propriu, iar capacitatea de îndatorare efectivă, la un
anumit moment, este:
Capacitatea de îndatorare efectivă = 2 × Capital propriu – Datorii totale, conform bilanţului contabil
 Gradul de îndatorare la termen (Gtr), măsoară
capacitatea de împrumut, pe termen lung, a
întreprinderii. Se calculează prin două formule:
 Impactul îndatorării asupra
rentabilităţii financiare a
întreprinderii este pus în
evidenţa prin prisma efectului
de levier, care exprimă sporul
rentabilităţii capitalului
propriu pe seama recurgerii la
împrumuturi ;i se calculează
conform formulei:
 Efectul de îndatorare
reprezintă rezultatul
financiar pozitiv sau
negativ pe care îl obţine
agentul economic ca
urmare a folosirii
capitalului împrumutat. .

Datorii
Efect de _ indatorare = * (Re− D)
Capital propriu