„Nu te baza pe cineva să vină să te salveze. Suntem absolut singuri aici, jos.

Încep să mă întreb din ce în ce mai des în ce moment am reușit să îmi depășesc

aversiunea legată de romanele de ficțiune istorică a căror acțiune are loc în Al Doilea
Război Mondial? Motivul este acela că numărul romanelor de acest gen este în creștere
pe lista mea și nu reușesc să identific punctul în care balanța s-a înclinat spre partea de
pasiune și plăcere, în detrimentul anxietății.

Dacă mă întrebați de ce nu citesc non-ficțiune pe tema asta și de ce caut poveștile

inventate sau cele care își iau atât de multe libertăți artistice în relatarea faptelor,
răspunsul e simplu, pentru că tragediile nu trebuie uitate și ca să nu uiți trebuie să le dai
chip uman, să le desprinzi de statistici, de tehnici militare, de orice le face să fie o simplă
analiză a cifrelor.

Hanneke refuză. Riscul și situațiile tensionate nu îi lipseau absolut deloc, dar dragostea pentru Bas
este cea care o împinge să accepte misiunea aceasta ciudată. Bas ar fi riscat tot, Bas ar fi făcut
asta. Ea o va face în locul lui, dar de unde să înceapă? Doamna Janssen se jură că fata evreică nu
a ieșit pe ușa din față a casei pentru că ea era acolo alături de o vecină, camera unde stătea Mirjam
nu avea nicio trapă și ușa din spate nu putea fi închisă decât pe interior. Nu exista nicio șansă de
evadare pentru Mirjam. Și totuși, fata era cât se poate de reală. Cum plecase este primul mister, de
ce plecase dintr-un loc sigur este cel de-al doilea.

Dacă trebuie să fiu cinstită față de mine însămi, am devenit obsedată s-o găsesc pe Mirjam.
Fiindcă mi se pare un schimb corect și onest: să salvezi o viață după ce ai distrus una. Fata cu
palton albastru nu este simpla poveste a unei fete dispărute. Este povestea a mii de evrei
dispăruți după ce au fost strânși în centre și deportați. Știm ce-a însemnat Holocaustul și
cu fiecare carte de genul acesta îl urâm mai mult. N-a ținut nimeni cont că unii erau
bătrâni sau doar niște prunci. Toți erau un pericol și trebuiau exterminați. Cum sunt
vânați, unde sunt ținuți până la deportare și în ce condiții, cum devine un șir de evrei,
mergând spre gară cu puștile îndreptate spre ei, o normalitate de zi cu zi – despre asta e
vorba.

Ai crezut despre Hanneke că este curajoasă pentru că-și riscă viața în fiecare zi pentru a-
și ajuta familia? Stai să vezi cât de curajoasă va fi în misiunea pe care a acceptat-o –
aceea de a o găsi pe Mirjam! Și nu doar ea dă dovadă de curaj. Prietenii ei din Rezistenșă,
cei care o vor ajuta, cei care se întâlneau serile în secret pentru a a urzi planuri de salvare,
sunt chiar mai implicați ca ea.

Războiul ăsta este ca un concurs între noi și ei: câți oameni putem salva înainte să-i înhațe
naziștii.
Ar fi ceva ce i-aș reproșa lui Hanneke – vede cu ochii ei ce se întâmplă în jur, vede câți
sunt în situația lui Mirjam, dar nu vrea să se implice în salvarea și ajutarea lor, singurul ei
scop rămânând salvarea fetei. Pare puțin rece și egoistă, dar poate că-și impune să nu-i
pese, poate că asta a fost atitudinea cea mai sănătoasă a tuturor celor care au trăit acele
vremuri. Oricum nu ai puterea să schimbi ceva.

Eu nu vreau să-i văd pe cei adunați de soldați. Un gest de lașitate, dar nu doresc să mi se reamintească
faptul că pe mine nu mă ridică pentru că sunt blondă și am un nume de familie corespunzător.

Viața ei nu este ușoară. Caută cu ardoare dovezi și indicii despre Mirjam, dar este mistuită în fiecare zi
de sentimentul de vinovăție pentru moartea lui Bas, iubitul ei. Ține totul în ea. Părinții ei nu știu cu ce se
ocupă ea – e mai sigur așa pentru ei. Citatul de mai jos dovedește încă o dată că a fi curajos nu înseamnă
că nu ți-e frică, înseamnă să fii mai puternic decât teama.

Viața mea de acum e plină adesea de vină; de mânie, frecvent; de teamă, permanent.

Finalul este surprinzător și revine la tema revanșării pentru un rău făcut. O răzbunare, o trădare, o
decizie pripită au fost pe cale să ia o viață. N-au luat-o. Dar cineva a plătit un preț prea mare pentru asta.
Prea mare și totuși corect.

Așa cum spune și Monica Hesse în nota finală privind acuratețea istorică, suntem cu toții eroi și
ticăloși.